Aloo, Monica…

vezi-ţi naiba de treaba ta…! :)) Chiar, cine crezi că te-ar putea susţine, fata mea…? „Elita”…? Păi asta a fost de când se ştie cctă pe ea, când nu a fost o putoare sadea, iar în plus, la rigoare, o poţi cumpăra mai repede decât ai achiziţiona o maşină de spălat – cu storcător sau ba – la „Unirea”. Şi chiar dacă, să zicem, s-ar găsi f’un „elitist” mai tra-la-la, care să creadă că tu eşti Jana d’Arc, iar el noul Cavaler din la Mancha, căruia i-a sosit ora să le dea gata pe Morile de Vânt (nicio aluzie la d.Vântu, aloo…) din ţerişoara noa’, ei bine, după prima-ţi întrunire fondatoare, ocazie cu care tembeliziunile cică naţionale şi teletrombonitoarele comerciale vor focusa numai pe pungile de subt pleoapele domniei tale şi pe chica nespălată a cavalerului tristei figuri, ragazzi şi paparatzzii vă vor zice mumos „auguri!”, dar fiţi siguri că nu veţi mai poopa nikagda – după aia – la nicio emisiune la băieţi în platou, pe niciun shapou, la niciun talk-show, iar dacă totuşi o să apăreţi – din când în când – pe blogu meu, să ziceţi merci, zău, şi să fiţi convinşi că l-aţi apucat de picior pe Domnul Zeu… ! LOL

Ce să mai vbesc de publicu’ despre care dta crezi, poate, că-ţi va ieşi-n cale cu flori, ţambale, chiote mobilizatoare, lăute şi chimvale, întâmpinându-te ca pe Ana Ipătescu Redivivus sau ca pe Zeiţa Justiţiei, aia oarbă, dar Salvatoare, a…? Oh, doamna mea, n-aş vrea s-apuci ziua aia ce te va băga în dambla, când vei constata că mulţimile cu care vrei să liberezi Românica de bandele de baroni şi de leghiunile de tovi & securişti autohtoni, deci mulţimile alea entuziaste ioc, pardon, foc, strânse ad-hoc pe palma de loc din preajma ta (inclusiv băbuţa de la singura mansardă de unde ţi se face semn cu-o batistă or poate cu-o basma, plus, de altfel, personajele din stânga şi din dreapta-ţi, cum ar venea), sunt compuse, shiit ! : dintr-un jigărit ochelarist, un bărbos c-un vag aer de ex-artist, un poesel abramburist, un roker jemanfişist, un pensionar securist (care speră să le-o tragi colegilor ce l-au făcut f.trist, din pricină că i-au tăiat din penzia cu care nu-şi mai poate agonisi nici măcar jumate din buticul vecinului sereist), un timid onanist şi alţi câţiva militanţi despre al căror aer futurist chiar că n-aş vrea să mai insist. A, să nu uit: istoricu’ meeting al lu domnia ta va fi urmărit de după tradiţionala-i perdea şi de Conu Leonida, păi cum drea, precum şi de coana Efimiţa, care nu se phootea să lipsească chiar ea de la noua revoluţie, n-aşa ? Te-ntrebi oare unde ar fi restul boborului doritor de schimbare din Românica ta ? Păi, după socoteala mea e plecat în Espana, la căpşuni, şi-n Italia de geantă latină, ca să zic aşa, care, culmea, îi tratează pe revoluţionarii rumâni ca pe neşte violatori cam nebuni…

Să zicem că va urma, mdea, dacă chiar o să mă conving că n-ai vbit şi tu aşa, de disperare şi inimărea.

+++++++++++++++++++++++++++

POST SCRIPTUM: Recitind prima transcripţie a acestui mesaj din odyseea-mi hyperpatzială (de pe my blogspot Hyperspatz patrol), pe  cine credeţi că-l prinsei cu ratza-n gură, deşi se el jură că nu fură, a ? 😉

Anunțuri

49 răspunsuri to “Aloo, Monica…”

  1. Adrian Merfu Says:

    Observ o radicalizare a discursului dumneavoastra in ultimul timp. Ma refer in primul rand la articolul despre Corneliu Coposu cat si la ultimele doua publicate pe blog. As dori, daca binevoiti, sa-mi raspundeti la cateva intrebari legate de cele trei articole sau postari. 1. A avut Corneliu Coposu un rol benefic in politica Romaneasca si daca raspunsul e afirmativ care este acela? 2. Ne arata actiunile intrepinse de Traian Basescu ca presedinte ca declaratia de condamnare a comunismului si promisiunea de a lupta impotriva ramasitelor vechiului regim sunt false? 3. Considerati ca formarea unui nou partid cu un nucleu format din Cristian Preda, Monica Macovei si posibil Sever Voinescu, Teodor Baconschi si Traian Ungureanu nu ar fi benefic pentru Romania si daca da, care sunt argumentele dumneavoastra?
    Cu deosebita stima,
    Adrian Merfu

  2. skorpion Says:

    avp,

    1. nu-mi place modul de abordare
    (ex.: numai pe pungile de subt pleoapele domniei tale şi pe chica nespălată ) – te legi de niste chestii fizice – pungile de sub pleoape = semn de oboseala; par nespalat, hai sa fim seriosi – basescu este chel, privirea sasie etc, altul poarta ochelari, altul a stat in scaun de rotile……conteaza asta, avp????? pe tine te intreb)

    2. tu ai crezut in apelurile lui Iliesiu, dar nu crezi in demersul Monicai Macovei???

    3. personal o voi sustine pe MM!

    o zi frumoasa va doresc!

  3. skorpion Says:

    avp,

    te pomenesti ca este cool sa fii antibasescu acum
    (daca tot a cazut in sondaje pina la 9.69%)
    si anti MMacovei…

    si tu, Brutus???

  4. Hantzy Says:

    Adrian Merfu,
    observ si din partea dvs o anumita „radicalizare”: intrebari mestesugit puse, dar ma mira ca ati uitat sa cereti doar raspunsuri Da sau NU.
    In ce priveste primele doua intrebari hai sa intoarcem putin frigarea si sa le inversam! Deci:
    1. A avut Traian Basescu un rol benefic in politica Romaneasca si daca raspunsul e afirmativ care este acela?
    2. Ne arata actiunile intrepinse de Corneliu Coposu, ca lider al opozitiei, ca declaratiile sale impotriva comunismului si promisiunea de a lupta impotriva ramasitelor vechiului regim sunt false?

    Cat priveste ultima problema ridicata, am si eu o nelamurire: de ce mai toti cei ce, oarecum deziluzionati de politica romaneasca, spera in reformarea/crearea DOAR a unui singur partid cu un nucleu format Preda, Macovei, Voinescu, Baconschi, Ungureanu?! Lasand la o parte caracterul indoielnic al respectivilor, foarte departe de dalbul zapezii de craciun, ce beneficiu ar reprezenta pentru Romania un astfel de partid?! Sau mizam pe calitatea subliminala a celorlalte pentru a obtine o quasisingularitate politica?!

  5. Hantzy Says:

    skorpioaneeee,
    nu-ti place ca se leaga de fizionomia procurorului bolsevic, nuuuuu?! Ei bine, nici mie nu-mi place!
    Dar cand se agata de fizionomia lui Milica, poreclindu-l Tzapatero, orice joc de cuvinte devenea scuzabil, nuuuuu?! Cum faci, bre, de esti sensibil doar la impostorii portocalii?!

  6. Adrian Merfu Says:

    @ Hantzy

    Ma acuzati de „radicalizare” absolut gratuit. Nu am facut altceva decat sa pun intrebari care sunt perfect legitime si au legatura directa cu parerile exprimate de domnul Padina pe blog. Sunt curios cum ati constatat, bazandu-va pe ce am postat anterior, ca sunt deceptionat de politica romaneasca si ca sper in reformarea NUMAI a PDL in formula mentionata. In ceea ce priveste reformularea „mestesugitelor” mele intrebari nu pot spune decat ca aceasta schimba complet intelesul si subiectul lor. Sper ca domnul Padina va fi amabil si va va raspunde si dumneavoastra asa cum sper ca va face si in cazul meu.

  7. gabriel Says:

    sk
    cred că-ai înţeles greşit sensul postării
    🙂

  8. Hantzy Says:

    @Adria Merfu,
    multumesc pentru rapiditatea raspunsului dv,
    Daca exista ceva gratuitate in mesajul meu, im cer, sincer, scuze! Insa „radicalizarea” de care vorbeam, eu consider ca exista atata vreme cat tocmai sensul si intelesul acelor intrebari poate fi schimbat atat de usor, doar prin modificarea subiectului. Asta era de fapt si pontul!

    Privitor la cea de-a doua problema pe care am semnalat-o, in cel de-al doilea mesaj al dvs imi dati din nou motive sa cred ca am dreptate. Vorbiti chiar dumneavoastra de un anume partid, desi eu n-am dat nume, si luati in calcul doar varianta reformarii, desi eu am adaugat-o si pe cea a crearii. Ori reformarea implica nemultumire, nimeni nesimtind necesitatea unei innoiri, daca totul e asa cum isi doreste.
    Cat priveste singularitatea formatiunii politice, ce ar trebui reformata sau creata, poate nu m-am facut eu bine inteles, asa ca reiau: de ce credeti ca ar fi benefica formarea UNUI (sublinierea mea) nou partid cu un nucleu format din Cristian Preda, Monica Macovei si posibil Sever Voinescu, Teodor Baconschi si Traian Ungureanu si nu formarea a cinci partide avand ca lideri pe cate unul din acesti indivizi?

  9. Adrian Merfu Says:

    @ Hantzy

    Orice intrebare poate fi schimbata in multiple feluri schimbandu-i intelesul. Nu vad de ce deduceti radicalizarea din faptul ca orice intrebare, de orice fel, poate fi schimbata dupa bunul plac al oricaruia vrea lucrul acesta. Argumentul sau „pontul” dumneavoastra nu are absolut nici un sens. Referitor la cea de a doua parte a observatiei dumneavoastra va repet ca intrebarile sunt direct legate de ce a scris domnul Padina pe blog. Un dialog real poate exista numai si numai daca cei angajati sa-l faca trebuie sa pastreze o minima decenta a comunicarii opiniilor ce consta in a avea incredere ca afirmatiile celuilalt sunt adevarate si nu ascund un alt sens decat cel declarat. Dumneavoastra incercati a doua oara sa-mi atribuiti o anumita opinie ce nu-mi apartine in ciuda faptului ca la prima replica v-am explicat lucrul acesta. In felul acesta nu facem altceva decat sa ne pierdem in amanunte si sa irosim timpul. Daca doriti sa avem un dialog va rog sa luati de buna ce spun. Eu cred ca ma exprim suficient de clar si la obiect si nu incerc sa dau nici un inteles ascuns a ceea ce scriu.

  10. monica Says:

    „78% dintre cetatenii Uniunii Europene considera coruptia o problema majora in tara lor,” a spus Monica Macovei, referindu-se la Eurobarometrul din 2009 cu privire la perceptia coruptiei de catre europeni. Coruptia genereaza saracie pentru ca deturneaza ilegal banii publici in buzunare private. Coruptia genereaza o proasta guvernare, distorsioneaza piata interna si submineaza statul de drept si principiile pe care se intemeiaza Uniunea. Coruptia este o amenintare pentru spatiul european de justitie, libertate si securitate.

    Pe 14 Noiembrie 2008 ,cea care a rostit in fata celui mai mare for european frazele de mai sus a fost aleasa Femeia Europei de catre Parlamentul European.

    Multi au uitat acest lucru,multi o contesta,dar Monica Macovei a dat si de data aceea ,masura omului valoros.

    Ce bine ar fi sa avem bunul simt si sa recunoastem ca cineva(o femeie 😳 intr-o lume de barbati ) face ceva pt tara asta si pt Europa fiind respectata peste tot.
    Numai la noi i se recunosc decat cearcanele de sub ochi,eventual bretonu’. Halal sa ne fie ! Procuror comunist? ‘au numai Volo are dreptu’ sa se schimbe,a ?

  11. Hantzy Says:

    @Adrian Merfu,
    desigur ca asa este: orice intrebare poate fi schimbata. Insa ar fi interesant ca diferiti lideri politici sa fie caracterizati prin prisma acelorasi criterii. Ori pe dumneavoastra pare ca va intereseaza numai anumite aspecte in cazul unora si altele in cazul altora. Iar asta imi da acea senzatie de radicalizare a opiniilor dumneavoastra. Nu va contest insa dreptul de a fi astfel, ci eram doar curios sa aflu cauzalitatea determinarii dumnevoastra.

    Considerati ca nu am pastrat acea minima decenta a comunicarii opiniilor?! Eu tocmai ca v-am considerat absolut toate afirmatiile ca fiind de buna credinta, doar ca sunt interesat de motivatia dumneavastra, asa cum am spus mai sus. iar intrebarile mele sunt la fel de direct legate de ceea ce afirmati dumneavoastra aici, asa cum intrebarile dumneavsotra sunt direct legate de cele afirmate de domnul Padina.

    OK, sunt dispus sa accept ca o anumita stangacie semantica din partea dvs poate influenta caracterul instinctiv al intrebarilor puse si accept ca nu sunteti interesat doar de reformarea PD-L si nu considerati benefica doar crearea unui partid cu nucleul specificat. De ce atunci ati fost interesat sa aflati respectivele raspunsuri?

    Si eu sunt la fel de sincer si deschis ca dvs, declarandu-mi interesul de a afla ce anume va motiveaza in cautarile dumneavoastra. Fie si pentru ca, scriind pe un blog, sunt mai interesat de mecanismul rational al conforumistilor, tocmai pentru un schimb de opinii in conditiile unui dialog real, decat de indicarea unor retete pentru politicienii care oricum nu se prea abat pe aici.

  12. Adrian Merfu Says:

    @ Hantzy

    Imi pare rau dar eu nu pot avea un dialog cu dumneavoastra.

  13. Hantzy Says:

    monica,
    eu n-am uitat ca Macovei a fost numita Femeia Anului 2008, insa in expunerea de motive erau trecute exclusiv „merite” din perioada 2005. Ca si, ulterior, in cazul lui Morar. Au fost oare europenii atat de inceti incat sa ia o decizie abia dupa trei ani sau nu cumva popularii populisti voiau sa-si sustina partizanii inaintea alegerilor parliamentare din Ro?! (Riddick, care la orice decizie a PE ce nu-i place, face afirmatii demne de teorii savante ale conspiratiei, m-a influenta putin. 😉 )

    Cat despre procuror bolsevic, imi mentin parerea. Consecvent fiind, cred la fel si despre Norica Nicolai, aia de, stagiara fiind, l-a acuzat pe-un nevinovat, cam la fel cum facu mai tarziu si cel cu mapa de scarbiciu’n regula, Morar.

  14. Hantzy Says:

    @Adrian Merfu,
    nu cred ca-ti pare rau, decat ca mai trebuie „sa cresti”! Eu iti tin pumnii.

  15. Hantzy Says:

    Dupa scandalul casei nationalizate, pe care parintii Monicai Macovei, dorisera prin artificii procedurale sa si-o insuseasca in dauna legitimilor proprietari, Monica Macovei a mai fost cunoscuta prin tentativele ei legislative din perioada cat a fost ministru. Doua dintre acestea au suscitat la acea vreme atentia opiniei publice in mod deosebit.
    Prima a fost o incercare anticonstitutionala de numire a factorilor de decizie, prin care urmarea fidelizarea posturilor respective. In aceeasi perioada dumneaei, impreuna cu Morar, a numit in diferite posturi din Ministerul Public si de Justitie procurori de grad inferior, care, cf legii in vigoare, nu aveau pregatirea necesara pentru investigarea cazurilor de mare coruptie. Nu am nimic impotriva modificarii unei legi arbitrare si promovarea unor procurori presupusi competenti si curati, insa varianta solicitata atunci a fost acordarea unor grade pe ochi frumosi.
    O alta a fost incercarea de a atribui procurorilor atributii ce depasesc cadrul democratic, anume posibilitatea de emitere de mandate de arestare si ascultare fara mandat judecatoresc.
    Astfel de tertipuri au fost caracteristice perioadei staliniste si din acest motiv „procuror bolsevic”. Sunt pentru prinderea si pedepsirea tuturor infractorilor, insa, consecvent principiilor democratice, nu accept machiavelism, oricat de nobil ar fi scopul.

  16. monica Says:

    Hantzi,
    Ea ,spre deosebire de tine stia cu cine se lupta,asa ca daca a incercat ,la limita constitualitatii sa impuna un atribut,vezi doamne „bolsevic”,este pt ca ea a inteles sa se schimbe,tu chit ca stai intr-o tara „asezata” ,n-ai inteles nimic.
    Esti f sigur pe teoriile tale,ti le sustii cum te pricepi mai bine,dar nu incerca sa ma invalui ,ca nu tine.Din cauza celor ca tine tara merge ca un melc .Imi pare rau ca-ti scriu astfel de lucruri,dar asa le gandesc eu.

  17. monica Says:

    continuare:
    Si stii ca daca MM ar infiinta un partid(de care va radeti atata), din care sa faca parte C Preda,nu m-as alatura acestuia niciodata. Raman la convingerile mele,ca C Preda nu este un „sanitar” al PD-L, ci un demagog,cel mai mare,din S-E Europei.Un fricos care da deindata inapoi cand i se da peste manuta.

  18. Adrian Merfu Says:

    Logica dumneavoastra cat si abilitatea de a intelege si interpreta un text scris sunt similare cu cele ale unui student in primul an de facultate. Deosebirea consta in faptul ca aroganta dumneavoastra indica lipsa oricarei sperante ca prin indrumare si studiu lucrurile se pot indrepta. Din pacate nu numai aici se rezuma lipsurile dumneavoastra. Faptul ca ma tutuiti fara a va acorda permisiunea ma face sa cred ca aveti lacune si in domeniul eticii.

  19. Hantzy Says:

    monica,
    nu rad de vreun partid, ci, dimpotriva, imi doresc doua-trei partide puternice, curate, pentru a asista la o confruntare de idei adevarata. Si m-as implica poate mai mult.
    Sunt poate idealist dar nu cred ca detin bulgarele advarului aboslut. Am insa niste principii, pe care le cunosti. Poate ca sunt gresite, dar arata-mi de ce. Tu sau oricine altcineva! sau crezi ca nu m-as bucura, chiar si in scepticismul meu, ca ea sa fiu cel miop si Macovei cea clarvazatoare?!
    Eu nu incerc sa te invalui, ci iti spun direct ce cred. Tocmai ca semn al pretuirii mele fata de tine.
    Nu tara merge ca un melc, monica! Democratia avanseaza astfel, ca ne place sau nu. dar nu face rabat la mijloace! SUA, pe care le luam toti drept etalon, sunt unde sunt dupa zeci de ani de practica. Si, cum ti-am mai scris, nu fac derogari. Orice abateri creaza precedente, ce ulterior, pot fi folosite in sens invers. Iar riscul mi se pare prea mare pentru a fi neglijat in favoarea unui trend actual.
    Imi pare si mie rau ca-ti scriu astfel de lucruri, dar chiar asa le gandesc si eu.

  20. Adrian Merfu Says:

    Precizare: replica mea anterioara e adresata domnului Hantzi.

  21. Hantzy Says:

    @Adrian Merfu,
    scuze

  22. monica Says:

    „Puterea în România ultimelor două decenii a fost concentrată în mâinile unor oameni care au învăţat exerciţiul puterii în băncile partidului unic.”
    Într-un astfel de mediu este explicabilă reacţia a 83% dintre subiecţii chestionaţi care au răspuns “nu, nu am suferit de pe urma regimului comunist”
    Cand un croitor primeste o rochie la refasonat,ca sa-i inlature petele de la ultimul bal munceste de 2-3 ori mai mult si-i este de tot atatea ori mai greu ,decat daca are material si o croieste din prima..
    De unde sa iei material cu textura nepatata de comunism,cand toate elitele toti specialistii si toata poolimea votanta a trait in comunism si a uitat cu usurinta ,TOTUL? Iar cand se iteste cate unu ,mai reformator,in loc sa-l ajutam sa impinga lucrurile ne repezim ,in haita sa-i dam la cap.
    „Anticomunismul în România stă închis deocamdată într-un turn de fildeş”
    Si la final,o idee scrisa acum pe care am discutat-o cu tine si cu ceilalti care stati pe teritoriul Germaniei mai demult.

    „Germania reunită a avut însă cu totul altă conduită în privinţa estului comunist. Confruntată cu şocul aflării numărului de colaboratori Stasi (peste 700.000, comparativ cu doar cei 15.000 ai Gestapoului), guvernul federal a numit încă din 1991 o comisie cu misiunea de a gestiona arhivele securităţii est-germane. Succesul acestei comisii a fost covârşitor, impunând un model de lustraţie pentru celelalte state comuniste. Se spune însă că modelele sunt făcute pentru a nu fi urmate.”

    Iti spun si tie si dl Iliesiu :degeaba dati in Basescu,raul s-a produs de la inceputuri,acum se vad efectele si e f greu sa repari ceva,mai ales cand esti presat de „Burta” ,personajul principal al SF pe care-l traim.

  23. monica Says:

    Hantzi
    Ti-am inserat niste citate a unui jurnalist tanar,coresp. Deutsche Welle in Romania. Mai scrie pentru Gazeta de Sud si ocazional pentru Esquire si Dilema. Are o licenta in Medicina si una in Psihoterapie Sistemica.
    A castigat „Premiul Deutsche Welle pentru Tineri Jurnalisti” si Freedom House i-a acordat premiul „Tanarul Jurnalist al Anului”. Este Marshall Memorial Fellow si Carter Fellow for Mental Health Journalism.
    Omul acesta se numeste Vlad Mixich,cu siguranta este mai destept decat mine plus ca scrie mult mai bine , ceea ce eu am discutat cu voi mai demult. Adica ma reprezinta.

    „Cazul german

    Pentru o ţară aflată în chinurile unei prelungite iluzii numită „procesul comunismului“, cazul german poate fi instructiv. S-au denazificat nemţii cu eficienţă şi onestitate? Nici vorbă… La şapte ani de la terminarea războiului, 94% dintre judecătorii bavarezi erau ex-nazişti. În acelaşi an, jumătate dintre membrii corpului diplomatic ai RFG erau foşti membri SS. Legea Străinilor din 1965 cuprindea încă reglementările poliţieneşti promulgate întâia oară de nazişti. Cu timpul, republica de la Bonn a reuşit să impună un fel de amnezie colectivă asupra unui trecut nazist a cărui „victimă“ era poporul german. Până când, în anii ‘60, procesele de la Frankfurt şi numirea unui fost nazist (Kurt Georg Kiesinger) în funcţia de cancelar al RFG au declanşat un scandal imens şi au aprins spiritele în generaţia tânără, supra-numită “a fiilor naziştilor”. Reîntorcându-se asupra trecutului şi încercând să-l explice, această generaţie, născută imediat după război, este cea care a catalizat adevărata denazificare, una care continuă şi astăzi când, în landul renan, sunt derulate campanii antinaziste şi elevii germani vizitează în grup „Muzeul de Istorie al Republicii Federale Germania“, care pune accentul pe demitizarea nazismului şi a comunismului, tratate drept cele două mari plăgi ale secolului 20.”

  24. monica Says:

    Scuze;
    Citate ale ….

  25. Riddick Says:

    Aiurea, Macovei vorbea despre „un alt partid” din februarie 2009, nici nu apucase bine PDL să îşi pună oamenii pe la ministere si în teritoriu:

    http://www.marieclaire.ro/features/monica-macovei-singura-impotriva-tuturor-1268?page=0%2C3

    Asta este o acţiune de propagandă la care subscriu naivii care nu pot discerne între bune intenţii şi manevre ale retelei lui Soros.

  26. Riddick Says:

    Oops… aprilie 2009. oricum, se observă momentul – „out of the blue”.

    http://en.wikipedia.org/wiki/Out_of_the_blue_%28idiom%29

  27. Hantzy Says:

    monica,
    nu te formaliza! Cel putin nu in raport cu mine … stii doar ca prefer oricand fondul formei. De fiecare data cand imi recitesc comentariile, gasesc dezacorduri si greseli mult mai grave si, daca nu mi le corectez decat cand sensul ar putea fi denaturat de erorile respective, n-o voi face nici fata de altii. 🙂

    Inca din ianuarie 1990 eram un fan al punctului 8, considerandu-l o conditie sine qua non a democratizarii. Odata cu trecerea anilor stipulati atunci am incetat si eu sa-l mai sustin. Chiar si Constantinescu a declarat ca o lustratie n-ar mai avea sens. Ca si in cazul Germaniei, intelesesem deja ca politicienii pe care-i aveam, erau in marea lor majoritate politicieni crescuti sa fie politicieni. Si, precum magarul crescut in staulul pentru cai, ramane tot magar, am inteles ca dincolo de aparentele lor diferente ideologice, ceea ce-i unea era, nu educatia comunista si md, ci nevoia de a ramane in politica. Astia ii aveam, cu astia defilam! Cel putin pana la primenirea lor cu „fii ai comunistilor”. Nu cred ca m-ai vazut vreodata facand caz de vederile parintelui dl. Tismaneanu sau a EBa-ei, decat atunci cand voiam sa-i ofer un contraargument celui care-l scuipa pe Olteanu, ca nepot al Giselei.
    Eu n-am contestat posibilitatea ca cineva, chiar si dintre „parinti”, sa-si reconsidere pozitia si vederile, ci doar exclusivitatea clamata a rezultatului si folosirea lui cu caracter autocratic, sub pretextul ca ar fi reformator.
    Caci pentru a fi reformator nu ajunge sa ai initiativa, ci si un cult al metodei. Petele ies si cu foarfeca, dar raman gauri! Si ce folos?!

  28. Stely Says:

    Buna ziua,
    Cred si eu la fel ca si @gabriel ,ca -ti inteles gresit sensul acestei „postari” ,care este de fapt un pamflet destul de dur ,dar realist – in stil avepist . Dupa parerea mea ,nu este menit s-o ridiculizeze ca s-o descurajeze pe Monica Macovei ,ci sa provoace o dezbatere realista pe marginea acestei initiative . A nu se uita ca ,aceasta „postare” este scrisa in februarie 2009 ,cind se vehicula inca de atunci ideea unui nou partid creat in jurul ei.Daca va uitati bine si la fotografia pusa la articolul respectivului jurnalist ,chiar asa arata ,cum este descrisa de AVP. Asta, insa ,nu cu intentie rea ,ci de a atrage atentia ca ar putea sa plece la drum cu un handicap (infatisarea) care va fi usor de speculat de inamicii politici;adica ,ceea ce si Seniorul Coposu -fiindca a venit vorba de domnia sa -a remarcat in ianuarie 1990 ,privind charisma sa ,vis-a vis de cea a lui Petre Roman.Sigur ca ,acum arata altfel decit atunci ;mai relaxata si zimbitoare -nu incrincenata si sobra .La fel si imbracamintea si prestanta sa au suferit destule transformari ,dar inca nu este de ajuns cit sa atraga multimea votatoare, dispusa sa aleaga ,dupa criterii mult mai la indemina :charisma si abilitati de comunicare. Faptul ca este numita „procuror comunist „nu este in perceptia mea o injurie sau o tenta acuzatoare ,ci ca sa atraga atentia ca prin profesia de procuror de pe vremea comunismului se poate face oricind o legatura rapida cu trecutul .Intr-un cuvint si parerea mea este ca acest nucleu de elita strins in jurul Monicai nu va avea sansa sa atraga in acest proiect ,decit acea „multime „de care spune AVP aici:
    …”când vei constata că mulţimile cu care vrei să eliberezi Romanica de bandele de baroni şi de leghiunile de tovi & securişti autohtoni, deci mulţimile alea entuziaste ioc, pardon, foc, strânse ad-hoc pe palma de loc din preajma ta (inclusiv băbuţa de la singura mansardă de unde ţi se face semn cu-o batistă or poate cu-o basma, plus, de altfel, personajele din stânga şi din dreapta-ţi, cum ar venea…), sunt compuse, shiit ! : dintr-un jigărit ochelarist, un bărbos c-un vag aer de ex-artist, un poesel abramburist, un roker jemanfişist, un pensionar securist.”
    Solutia mea este (cred ) ca acestia ar trebui sa -si impuna vointa si ideile in interiorul PD-L ,dar nu de pe pozitii de acuzatori vocali din exterior ,ci intr-un cadru organizat chiar in sinul partidului .

  29. monica Says:

    Hantzi,

    Cand am intrat io pe acest for am simtit ca aici se pune de o scoala a gandirii democratice pozitive si de aceea m-am „lipit” si eu ,atunci cand am fost „acceptata”.

    S-au dezbatut pe toate fetele, politicile pro sau contra am facut personal derogari de la principii in ideea, macar,a unui dialog civilizat, daca nu a inaltimii „analizelor betonate” de argumentatii stiintifice.

    De aproape un an balanta se inclina incontinuu, cand de-o parte, cand de alta,in functie de trairile politice ale autorului acestui for,remarcand eu,totodata , ca atunci cand lui ii scade apetitul pt sustinerea „raului cel mic” ,tu Hantzi, vii si-ti mai „repozitionezi” milimetric, „principiile”.
    Daca autorul blogului mai da drumul si la porti,si navalesc in curtea aceasta „povestile”, care, chiar daca nu sunt adevarate,impresioneaza totusi,succesul tau este asigurat a.i. poti pleca fericit si victorios, pana la o noua runda de” negocieri”,cand om fi din ce in ce mai putini si neaparat impartiti in bucatele mici, carora le poti sfarama sperantele dintr-o singura miscare,conform dictonului hipercunoscut .

    Asta-i perceptia mea de „democratie” actuala in ro.,unde interesele si satisfactiile personale marunte , mult mai importante decat principiile, primeaza ,iar daca tu impreuna cu autorul blogului ati fost alesi in povestea mea, personajele negativ-ilustrative este o pura intamplare .V-am ales pt ca sunteti destepti si intelegeti. M-as fi putut pune pe mine personaj, dar ar fi insemnat sa construiesc o alta poveste ,cu o „Monica” semidocta ce ,deodata, nu mai recunoaste, ca diamantele lingvistice ale unui anumit poet au impresionat-o pana la lacrimi ,gasindu-le acum fara stralucire,numai din cauza ca poetul nu mai e de acord cu idealurile ei.

    Sau, as putea sa cred si in asta ,daca n-ar fi tot o poveste mestesugit faurita, pentru semidocti,iar eu n-as avea o idee clara despre moralitate si democratie :

    http://www.jurnalul.ro/stiri/observator/din-casa-lui-ceausescu-tismaneanu-l-a-invatat-pe-basescu-cum-sa-condamne-

    Cand crezi in cineva(parerea mea),chit ca vei avea deziluzii, crezi si punct.Exista pt orice, un nou inceput !

  30. Hantzy Says:

    monica, tu stii sa vb intotdeauna frumos, chiar daca uneori dureros … n-am avut niciodata impresia ca astfel ai gandi depre mine: un spargator de sperante. M-ai tusat cu o singura fandare! Eu crezusem, dimpotriva, ca tocmai asta ne aduna … si din acest motiv evitasem a-ti da dreptate cand ai spus ca Base nu uita niciodata! O fac acum insa, recidivand ca latadata cand spuneam ca el identifica cel mai exact problemele, desi pentru rezolvarea lor ar trebui sa-i intarate mai mult pe altii.

  31. monica Says:

    Hantzi,
    chiar daca sunt dureroase,chiar daca sunt efemere,chiar daca sunt condescendente ,feed back-urile venite la timp ne ajuta pe toti sa ne simtim oameni si nu umbre facute degeaba ,pamantului.
    Tot asa si cu „mijloacele” pe care el le foloseste pt a realiza(cu greu) ceva.Totdeauna a trebuit sa gaseasca „o cale” care sa-i asigure macar satisfactia c-a tintit catre ceva ,nu neaparat dovada c-a si ajuns. Exista „next ” pt orice .

  32. AVP Says:

    @Stely, mi-ai luat din gura aproape toate parolele pe care as fi vrut sa le spun la prima impresie, in spe… 🙂 As vrea totusi sa revin mai tarziu c-un raspuns aparte pentru @Adrian Merfu, care mi-a placut mult prin realismul sau ; desi presupun ca tanarul doctorand in stiinte politice nu e nici el de acord cu „radicalismul meu din ultima vreme”, are totusi politetea si intelepciunea de a-l lua ca atare, fara sa inceteze a ma respecta pentru ceea ce sunt, ba chiar neexcluzand eventualitatea ca eu sa am dreptate… oops. De aceea, inteleptul si intelighentul tanar se multumeste sa ma interogheze pur si simplu, ca pe un maestru mai varstnic si cu o experienta totusi redutabila in analize de acest gen, iar nu sa ma mustruluiasca supalat, ca pe un tradator nedemn al lui Base, pe care-l parasesc ca ultimu becisnic profitor, cu doar 4 anisori nainte de a-si termina mandatul de 5 ani (si ca si cum pana acum m-as fi pricopsit dupa urma lu Base ista, care e frate cu tata… :))

    Voi reveni intr-o alta fereastra de timp.

  33. Curios Says:

    @Adrian Merfu
    Ar fi interesant ca Adrian Merfu sa dea un scurt si structurat raspuns personal, la intrebarile sale adresate catre AVP si dialogul sa porneasca de acolo. Asa cum observa cineva de curand, intr-un dialog conteaza valoarea argumentelor mai mult decat acreditarile academice.

    +++++++++++++++
    avp reply: Stimabile, nu-mi place cum iti tot schimbi nickurile ca la un bal mascat, sfortzandu-ma de fiecare data sa te scot din dintii catzelusei Akismet, care te tine-n carantina pana vine stapanul blogului la cusca de spamuri. Fixeaza-te la o porecla oricat de fioroasa si ramai acolo, ori daca nu vei ramane pe dinafara acestei agora.

  34. skorpion Says:

    avp,

    trebe, musai neaparat, sa te fi pricopsit de pe urma lu Base ist????

    niciodata nu am gindit asa…
    😆

  35. AVP Says:

    Dar poate ca am gandit eu…? 🙄 M-ai vazut tu pe mine umilindu-ma sau ploconindu-ma in fata lui Basescu, sprea a-i intra in gratiile de sauron si a spera, macar, sa ma pricopsesc…? 🙄

    Iti repet – caci vad ca nu te-ai prins deloc de chestie, furat de o impulsivitate cam footila -, tu realizezi ca TB e abia in primul an din al doilea mandat si ca un zmecher care ar vrea sa se pricopseasca pe langa el i-ar vorbi cam cum i-a vorbit Baconschi lui sauroneasa Udrea ot PDL Bucuresci, sau cum ii vorbrste Udrea insasi sauronului Basescu, iar nu cum vorbesc eu…? Pricepesti…? 💡 Ti-l imaginezi, de-un paregzamplu, pe-un morar catzavenc, care e zmeu cu restu lumii, dar cu Zeus e mielusel, pai cum dreaq (fiindca a vrut si vrea si el un cuibusor cald la marseiezu prepeleaq…), vorbindu-i sauronului ca un berbeaq sau baremi ca un poesel fara leac, iar nu ca un umil client inmarmurit in pozitia unui donald scufundac…? 🙄

    Hai, opreste-te, pana nu dai dreaq cinstea pe rusine si te prefaci din nobil skorpion in bazaitor gandac … 🙂

  36. skorpion Says:

    AVP,

    🙂

  37. AVP Says:

    Sk,

    Te asigur ca ai dat cea mai intelighenta replica… 🙂 Fleicirari ! (vba Dorei, pe unde-o mai umbla… )

  38. Curios Says:

    @AVP
    Corect! Asa sa ramana.
    Stiindu-ma cu constiinta si limbajul curate nu m-am gandit la aspectul asta.

  39. AVP Says:

    Multumesc pt intelegere, Curiosule.

  40. Stely Says:

    AVP,
    Imi pare si rau ,dar si bine ,ca ti-am luat din gura „aproape toate parolele”;
    -rau ,pentru ca i-am vaduvit pe cititorii acestui blog de raspunsurile tale – foarte argumentate ,convingatoare si scrise in stilul tau de multi indragit 🙂
    -bine ,intrucit mi-ai acceptat explicatiile si pdv ,ceea ce inseamna f.mult pentru mine .
    Desigur ca am apreciat-o si o apreciez si acum pe Monica Macovei .Am apreciat-o pentru intransigenta si verticalitatea sa ca ministru al justitiei ,pentru contributia sa decisiva la intrarea Romaniei in UE ;o apreciez pentru activitatea sa ca europarlamentar care urmareste in cadru organizat (PE) necesitatea combaterii coruptiei atit la nivelul tarilor din UE ,dar mai mult in Romania unde se pare ca ,iata,partidele politice au cam uitat de promisiunile din campanie ,dar si de faptul ca aceasta(coruptia) aduce prejudicii de imagine punind in pericol intrarea Ro in „spatiul schengen”. Dar , toate acestea nu sunt insa indeajuna ,incit Monica Macovei sa atraga ca un magnet cit mai multe persoane necesare unui partid mare ,care sa intre in parlament si sa ajunga apoi la guvernare .
    Sunt doua chestiuni dinsticte: pe de o parte ,calitatile morale (verticalitate ,corectitudine etc ) ,competenta profesionala si bun politician in cadrul PE ,care sunt de necontestat -iar de cealalta parte calitatile de lider charismatic , ce ii lipsesc cu desavirsire .

  41. skorpion Says:

    Stely,

    eu as vota oricind pentru MMacovei;

    la ultimele europarlamentare am votat gratie prezentei MMacovei pe lista;

    sper ca sint mai multi ca mine….

  42. Stely Says:

    scuze ptru o mica greseala „distinct”in loc de .. 😳

  43. Stely Says:

    Da ,Skorpi ,si eu as vota-o oricind si in orice parlament ,dar din partea PD-L .. Eu nu am spus ca n-as vota-o ,din cauza ca nu are acele calitati ,dar noi si alte citeva zeci de mii ca noi ,nu suntem destui incit acel partid nou format sa ajunga in parlament si pe urma la guvernare .Te-ai gindit de ex.,de unde ar putea lua voturi ,dintr-un procent de 60-65%(bun) existent la ultimele alegeri ? Pai, PLD cum a fuzionat cu PD ? Nu pentru ca s-a ajuns la concluzia ca la primele europarlam. ,PLD a luat voturi de la PD ?

  44. AVP Says:

    Postare noua.

  45. Riddick Says:

    Titlul corect ar fi fost: „Adio, Monica Macovei !”, din partea tuturor celor care nu se lasă păcăliţi de marionetele lui Soros.

  46. Alte capse feisbucciene « Viorel Padina Says:

    […] de mai jos, a…?? In acest caz, scussi, mey, dar MM are o serioasa problema de perceptie (caci acolo io am scris pro, nu contra ei, insa am facut-o intr-un limbaj de artist al limbii ro, iar nu de […]

  47. liviusmaximus Says:

    va sa zica, ai cam fi de acord, dar crezi ca fara „capsunari”, care ar putea adera la initiativele monicai, nu sunt sanse. asa ca mai bine halim bullshiturile psd-iste in continuare si ne consolam cu faptul ca baronii fac parte din fibra natiei ? ai omis cateva detalii din analiza ta. fata asta, asa neprezentabila, a reusit sa treaca prin parlamentul ue (la fel de mizer politic, uneori) vreo 45 de legi ! Una din ele e nasoala – se refera la confiscarea averilor. si a fost votata. unii zic, ca in ue, este cea mai importanta voce din domeniul justitiei. nici vlad tepes nu era frumos, dar, unii inca l-ar vrea prin zona…

  48. AVP Says:

    Dacă Vlad Ţepeş ar învia şi-ar activa prin Românica ta, acum şi aciia, ar fi perceput ca adevăratul Drakula, de către lumea liberă din era New Media, păi cum altcumva ? 🙄 Pe lângă el, ale Hitler, Stalin sau Kim-Jong-un ar fi socotiţi Moşi Crăciun.

    În ce priveşte chestiunea care vă interesează pe voi, dear boys, boboru’ pe care-l dispreţuiţi atât are o vorbă ce-ar trebui să vă oprească entuziasmul infantil (în caz că nu e un bătrân „entuziasm” scremut) în gât: „Porcul nu se îngraşă în ajun„.

    Atât. Dar dacă totuşi vrei să citeşti mai mult, poftim:

    https://viorelpadina.wordpress.com/2014/09/10/ascensiunea-carlanului/


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s