Dictionar vegetal, litera C

Cafea

(coffea arabica)

Iată băutura number one a timpurilor moderne şi post-moderne, y compris ! Jumătate din reclamele de la tembelizor sunt ocupate de marile firme producătoare/ exportatoare/ importatoare/ distribuitoare ale băuturii ăsteia kknii ! Miliarde de euroi or parai se cheltuiesc anual pe întreg mapamondul numai pentru reclama la cafea, în loc de ceai, cum beau alde Ciu En Lai, sau rusnakii în samovare, asta când nu fierb votki în furnale, se-nţelege…Smile Aşa că ne dăm uşor seama cam ce cifră de afaceri învârtesc firmele implicate în producţia şi comercializarea cafelei şi cam ce impozite, taxe şi accize din cafea percep statele importatoare/ exportatoare ale băuturii ăsteia amare, dar necesare, în vremurile noastre spleenatoare… ► Arborele de cafea (un arbust de 4-5 m înălţime) face parte din familia Rubiaceelor (ca şi sânziana or drăgaica noastră, cu care însă nu prea seamănă), crescând în mod spontan în Etiopia, Mozambic şi în Angola, aşadar în inima „continentului negru”, de unde odată cu mutaţia sclavilor africani în America cafeaua va fi pătruns în ţările ecuatoriale ale acestui continent, ţări ce vor deveni marile campioane ale culturii de cafea, în frunte cu Brazilia (te pomeneşti că d-aia o fi asta campionă şi la futbol, a…? :roll:) Zonele de predilecţie pentru cultura de cafea: ţările ecuatoriale şi tropicale – Brazilia, Columbia, Salvador, Etiopia, Kenya, Mozambic, India, Indonezia etc., deci zonele cu căldură non-stop şi unde ploaia e de fapt potop… ► Arborele de cafea are frunze ovale, destul de mari, de culoare verde intens, lucioase, flori albe sau roz, fructele roş-verzui, negre la maturitate, cuprinzând două bobiţe de cafea, pe care le ştie toată lumea, şi care se recoltează la coacere deplină, nu altcumva ►Altădată, mărcile cele mai populare de cafea erau Martinica, Moca sau Rio, iar astăzi sunt… altele, prea binecunoscute, ca să le mai fac şi eu reclamă aci, pe daiboji, căci altfel, mai ştii…? ►Cafeaua conţine alcaloidul cafeină şi un ulei numit cafeon, care îi dau aroma inconfundabilă, mai ales când e cu rom 🙂 ► Cafeina şi cafeonul din cafea ne induc o stare gingirlea, fac ca simţurile noastre să fie ori să pară mai pătrunzătoare ca altcândva, imaginaţia mai bogată ca America, mintea mai luminată ca o stea, memoria mai puternică şi mai trează, cumva. Afară de asta, cafeaua este energizantă, măreşte puterile fizice, fără ca prin această excitaţie să ne provoace vreo moleşeală sau tâmpeală penibilă, cum se întâmplă cînd ne „înveselim” cu alcool sau – să zicem – cu „cânepă” comestibilă… De aceea, cafeaua este deopotrivă de folositoare şi intelighenţilor, deci celor ce lucrează „cu capul” pe post de motor, dar şi muncitorilor uzinelor sau oagoarelor, precum şi somnoroşilor, leneşilor, celor predispuşi la nostalgie sau dor mistuitor, hipocondrilor, migrenoşilor etc. O cafea bună, servită imediat după masă, înlesneşte totodată mistuirea, pentru care se recomandă dispepticilor ► Însă cafeaua nu este panaceu universal or mană cerească, vezi bine ! Prin faptul că este excitantă, se subînţelege că ea face rău celor cu nervii pe geantă, hipersensibililor, hipertensivilor, iritabililor, inimoşilor etc. Băută în cantitate mare şi prea des, cafeaua ruinează nervii, aşa că n-ai de ales: ori cafea ness ades, ori ales-bules Smile De asemenea, are cusurul de a crea dependenţă şi chiar o uşoară demenţă, ca orişice excitant tratat cu indiferenţă, acei ce se ambiţionează să scape brusc de cahfea, după ce au abuzat decenii de ea, acuzând dureri de cap ca drea’, indigestii etc., plus o buimăceală nashpa, ce ţine o lungă perioadă dupe ce te-ai lăsat de cahfea… De aceea, cel mai bine este să nu ajungi a te droga cu beutura asta, să o bei mai rar şi cel mult odată pe zi, de preferinţă numai o ceaşcă, pe cât se poa’, ca să nu te-veţi prea tare cu licoarea cea bună, dar şi rea ►Cafeaua verde, crudă, neprăjită, este recomandată contra diareii, drept care doctorii de altădată o administrau în acest scop, sub formă de infuzie (ceai), decoct (fiertură) sau sirop de cafea mai pură, câte o gură din când în când ►Cafeaua se strică la umezeală, când e transportată cu vapoarele din ţara cea tropicală, dacă nu se iau măsuri de conservare totală. Mult mai rău este că negustorii de ieri şi de azi n-au încetat de-a inventa metode care de care mai „ingenioase” de falsificare a cafelei, mai ales a celei ce se vinde prăjită sau prăjită şi măcinată, ce poate fi mult mai uşor falsificată. De aceea este indicat să cumpărăm întotdeauna cafea verde, crudă, care-i mai greu de falsificat de o minte zgârcită ori zăludă (dar nu imposibil, dacă falsificatorul asudă, aloo), să o prăjim acasă, după ce am cumpărat-o verde ca o paparudă şi s-o măcinăm pe măsură ce-o întrebuinţăm, normal ►De-un paregzamplu, cafeaua se falsifica altădată cu făină de grâu şi de mazăre, cu feculă de cartofi, praf de ghindă, cu drojdii (zaţ) de cafea, dar mai cu seamă cu cicoare, care se vindea în cantităţi enorme pe fiecare an, anume pentru acest scop, mai ales în Germania, unde cicoarea se întrebuinţează şi azi la tradiţionala cafea cu lapte a nemţilor ►Pe vremea „raţionalizărilor” impuse de Odiosul şi Sinistra, nutriţioniştii prof. Mincu inventaseră vestita cafea cu înlocuitori sau nechezolul, un produs compus din urme de cafea, făină de orz şi ovăz, plus năut cât cuprinde… ►Pentru a şti dacă am cumpărat de la butic cafea adevărată sau falsă, n-avem decât să aruncăm într-un pahar cu apă puţină cafea şi, dacă produsul nostru înoată pe deasupra mai mult timp, dacă se înmoaie cu apă încetul cu încetul şi dacă în căderea spre fund vopseşte apa în galben, atunci însemnează că este chiar cafea, iar dacă, din contră, cade repede la fund şi vopseşte apa în negru, atunci este orice altceva, în afară de cafea… ►Cafeaua cu lapte pe care o consumă multă lume la micul dejun e un bun nutriment, cu condiţia ca atât laptele cât şi cafeaua să fie de calitate şi să nu se bea în cantitate prea mare deodată, ceea ce ar obosi şi ar întinde stomacul precum o saltea cauciucată ►Iată şi câteva reţete pe bază de cafea imaginate de Sanda Marin: bavarois de cafea, budincă de cafea, glazură de cafea, sos de cafea, sufle de cafea, şerbet de cafea ►În fine: ştiaţi că filosoful Voltaire obişnuia să bea…60 de cafeluţe pe zi ? Doar nu degeaba a fost unul dintre cei mai deştepţi oameni din câţi poţi găsi.

cahfeaua la mama ei
mai e până la cules
cahfea maturizată

Cais

(zarzăr, prunus armeniaca).

Originar din Orientul Mijlociu, de unde fu adus de cruciaţi (Jaques le Goff, cunoscutul teoretician şi istoric al civilizaţiei occidentului medieval, e de părere că unicul rezultat notabil al Cruciadelor de la începutul Mileniului II a fost aducerea caisului în Europa…), minunatul cais are nişte fructe cu-o aromă şi c-un gust de nedescris, mie personal pomul ista dovedindu-mi încă o dată că raiul din sfintele Biblii nu poate fi decât aci, pe Planeta Albastră a celor vii, iar nu în descărnate sau abstracte ceruri fistichii… ► Neam din neamul Rozaceelor, caisul este verişor cu mărul, părul, prunul, piersicul, gutuiul, trandafirul, migdalul, vişinul, căpşunul, murul, fragul, zmeurul, deci numai plante cu arome şi gusturi de vis, demne de cel mai autentic paradis… Este un arbore de până la 10 m în înălţime, cu o coroană destul de bogată, piramidală or sferică, flori alb-roz, care apar înaintea frunzelor, fructele (drupe, compuse dintr-o parte cărnoasă, sub care se află sâmburele dur) rotunde sau ovoide, de culoare galben-portocalii sau arămii, mari cât oul de curcă sau de dropii, uneori, cu pulpa suculentă, cu gust fin, foarte plăcut şi aromat, ce-ţi dă fiori, de-ţi vine de plăcere să mori… ; preferă arealurile cu climat blând, fără schimbări buşte de temperatură, altfel fiind destul de plăpând, iar gerul prelungit, căldura prea mare sau boala îl doboară, din păcate, curând… ► Caisele se culeg la coacere, din iunie (zarzările – un soi de caise vulgare) şi până la începutul toamnei ►Gemul şi compotul de caise sunt printre cele mai apreciate de gospodine, iar cura de caise complet coapte – dar nu terciuite, ei bine – o recomandăm insistent anxioşilor (fricoşilor), constipaţilor şi bolnavilor de nevroză cardiacă. Face minuni, ca şi lăptişorul de albine ► Sâmburii de caise sunt aproape la fel de buni ca şi cei de alune, cu condiţia să-i beleşti de pieliţă, cum se pune, şi să nu mănânci prea mulţi deodată, căci sunt cam toxici, după cum ne avertizează una lume ► Sanda Marin rezervă minunatelor caise aproape 20 de reţete în cartea sa de bucate, capodoperă a literaturii de specialitate : caise cu budincă de bişcoturi, caise pe orez, caise prăjite în aluat, compot de caise coapte, compot de caise verzi, cremă de caise (pt torturi),  dulceaţă de caise coapte, dulceaţă de caise verzi, gâscă cu caise, glazură de caise, îngheţată de caise cu cremă de ou, îngheţată de caise, marmeladă de caise cu coajă, marmeladă de caise, peltea de caise, sirop de caise, sos de caise, sufle de caise, şerbet de caise

floare de vis, floare de paradis
muşc-o, ce mai astepţi ?
cu coajă, sau fără coajă ?

Cartof

(bandraburce, baraboi, barabule, balogene, crumpeni, grumciri, hadeburce, mere de pământ, poame de pământ, piciorcă, ţermer, solanum tuberosum).

Simpla enumerare a poreclelor Cartofului cel Mare ne arată că el dă demâncare întregii noastre ţerişoare, din Bucovina răcoritoare până-n Oltenia plină de soare, din Dobrogea de lângă marea cu sare până-n Banatu cu ane lugojane şi cimişoare, din Teleormanul cu alean şi Lene, până-n Ardealul cu blandiene… Ai crede, văzând cât de împământeniţi sunt în solul Valahiei Ioropii, că baraboii sunt de-ai noştri încă de pe vremea mumei Dochii, ca Ghiţă Funar al Catrinei Penelopii, pe când ei provin din patria anzilor, incaşilor, mayaşilor şi toltecilor, de unde fuseră aduşi în sacii cuceritorilor aztecilor, reşpective de sângeroşii oameni ai crudului Cortez, despre ale cărui fapte (cică de arme…) tontuşi n-aş vrea să comentez, gândindu-mă că budinca de cartofi la care tocmai visez e aproape la fel de gustoasă ca o budincă de orez… Smile ► Deşi la o adică poamele de pământ cresc şi-n nisip sau oriunde rădăcinile lor se-nfirip’, ramificându-şi tuberculii ca nişte fragede antenuţe cu cip, valoroasele balogene preferă arealurile cu soluri umede sau irigate prin ingenioase sisteme, fiind anuale ca orişice herbaceu trecător, atunci când gospodarul le seamănă primăvara de zor, le îngrijeşte ca pe pătlăgelele de răzor şi le dezgroapă la sezonul ploilor, şi – culmea culmilor – perene, când cresc în sălbăticie de capul lor ► De rădăcinile ce irump din cartofelul or jumătatea de cartof de prăsilă ca tentaculele unei mici caracatiţe sunt aninaţi tuberculii specifici, ce se vor cuibări în muşuroi ca orice roi de baraboi sau ca puişorii cloştii lui moş Pârsante, şi tot de-acolo se ridică la suprafaţă tulpinile nu prea nalte, ramificate, cu frunze foliolate, flori albe sau movate, seminţe mici, rotunde şi la gust toxic-îngreţoşate (noroc că nici măcar gândacul de Colorado n-am auzit să mănânce semincioare de cartof, bey frate Smile) ►Fiindcă veni vorba de faimosu’ gândac, care dacă nu-l tratezi cu DDT la sac e-n stare să-l ronţăie pe bietul cartof ca pe râma de bălegar un cosac, lăsându-l fără frunze, uscat şi zbârcit ca un creţ coinac, pe vremea Armatei Roşii ca un mac se zvonise că gândacu ista vărgat ar fi o armă secretă ca dreaq, prin care America imperialisto-exploatatoare vroia să lovească mârşav în clasa muncitoare, decimând personalul de deservire al bunkerelor nucleare din ţeara sovietică şi cică proteguitoare de la soare răsare, armii care nu phooteu să funcţioneze fără tradiţionala mâncare de cartofi a clasei conducătoare, oricât ar fi fost boambele atomice pline de izotopi, radiaţii mortale şi de alte măreţe realizări care de care mai înfricoşătoare ale multilateral demolatului Lagăr Socialist, însă zău că n-aş vrea să insist… ► În caz că nu ştiai, cartofii se recoltează prima dată prin luna mai, iar apoi toamna, în funcţie de soi şi de plai, când se adună tuberculii agăţaţi de rădăcini ca nişte scai, se curăţă de coaja în care sunt concentrate aproape toate vitaminele, vai, şi se pun la prăjit în tigai, asta când nu se coc în spuză ori nu se prepară şi mai dihai, după naz, pungă şi ocaz ► Cartoful conţine 14-27% amidon şi vitaminele A,B,C, fiind un aliment de baz în viaţa rumânilor şi-a altor noroade ioropene chiar mai de vaz, ce să mai vorbim de cele amerindiene, care îl hăpăie în extaz, mai ales că unele dintre ele n-au săracele nici făsui, slănină or praz, darmite zăcăminte de aur sau gaz… ► În celebra-i Carte de bucate, Sanda Marin ne oferă nu mai puţin de 50 de apetisante reţete pe bază de cartofi, dintre care le menţionez aci pe cele mai spectaculoase la pronunţat (iar nu pentru că pe toate sau măcar pe jumătate le-aş fi gustat, fugiţi dreaq…Smile): budincă de carne cu cartofi, cartofi chips, cartofi umpluţi cu brânză, cartofi umpluţi cu carne, crochete de cartofi cu ouă răscoapte, friganele de cartofi, gogoşi de cartofi cu şuncă, musaca de cartofi, omletă cu cartofi, ouă tari cu cartofi, salată de cartofi cu tarhon, salată de scrumbii cu cartofi, sufle de cartofi, supă de cartofi cu praz etc. ► Leacuri băbeşti pe bază de cartofi: se taie cartofi cruzi în felii, care felii se pun una lângă alta pe frunte sau pe osul tâmplii, legându-se apoi cu un tulpan precum harapii, şi durerea de cap trece ca prin farmec, mai ştii…? ► arsurile pielii se oblojesc cu o cataplazmă de cartofi cruzi raşi, în lipsă de alte scumpe alifii ►reumatismul se păcăleşte cu cataplazme de cartofi fierţi şi terciuiţi, aplicaţi pe locul unde vă doare, nu unde doriţi, însă pe nenea doftoru’ io vă sfătuiesc să nu-l ocoliţi, normal, chit că veţi fi nevoiţi să-i duceţi în dar o sacoşă de cartofi sau pliculeţu‘ tradiţional, măcar… Să sperăm însă că nu-n zadar… Smile

un cartof, două cartoafe
frunză verde baraboi
cartofu’ tras in ţeapă din „piaţa revoluţiei”

Castan

(castanea sativa)

Din familia Fagaceelor, deci rudă cu neamul foios, castanul e un arbore aproape la fel de majestuos ca şi fagul cel fălos, nalt până la 30 de metri, cu o coroană bogat înfoiată, astfel că dacă-l priveşti de jos ţi se pare că vezi coada unui păun uriaş întoarsă oarecum pe dos, stratificată, gonflată şi coafată ca părul Berenicei cel neguros. Originar din zona Mediteranei, unde-şi are arealul de elecţie, creşte şi pe la noi cu predilecţie la Tismana în Gorj, prin Mehedinţiul păduros, primprejurul Băii-Mari, alături de arini, de mesteceni şi de alţi arţari ori a fost transplantat de edilii şi de gospodarii mai de soi în special în orăşelele de provincie noi, cu străzi drepte ca liniile arhitecţilor de pe stativ, spre a le spilcui aerul griv ori prea fanarioto-parşiv, aşadar ca arbore decorativ ► Este un pom puternic ramificat, ba chiar alambicat, cu frunze alterne având perimetrul zimţat, florile de un galben-pal, separate după cum sunt de bărbat (cu mâţişorii lunguieţi ca un fermoar) sau de femal. Din florile femele se formează la soroc 1-3 castane ciocolatii şi duricele învelite într-o cupă cu spinicele, cu un carghioz bodoc, însă gustoase foc, din care chiar că merită să-ţi faci un stoc (asta la castanul cel bun, ţin să precizez pe loc), şi din contra, gustoase ioc, la castanul zis şi de porcCastanul cel bun este apreciat nu doar pentru castanele sale renumite, ce se consumă fierte sau prăjite (chit că sunt cam grele la digerat pentru un stomăcel mai delicat, aloo…), însă din lemnul său îndesat, cu striuri mumoase şi ordonate se fabrică o mobilă de calitate şi alte tâmplării preţioase, demne de cele mai simandicoase case ►În cartea sa de bucate Sanda Marin dă câteva interesante reţete pe bază de castane: budincă de castane, castane zaharisite, compot de castane, cremă de castane (pentru torturi), curcan umplut cu castane, gâscă umplută cu castane, raţă cu castane, sufle de castane, tort de castaneCastanul sălbatic (castanul porcesc, castanul cailor, aesculus hippocastanus) se deosebeşte de castanul cel bun prin frunze, flori şi fructe: frunzele primului sunt compuse din mai multe foliole (frunzuliţe), florile sunt albe sau roşioare şi aşezate în racem, iar fructele sunt toxice, spre deosebire de cele ale castanului cel bun. De la castanul pentru cai se recoltează florile (albe) în aprilie-mai, iar castanele toamna (dacă ai loc de ciorile ce se înghesuie şi ele să le „culeagă”, croncănind ca un dogit nai…)

vrei să-ţi trag o castană ? Smile
castanul bun (n-asa c-arata ca un paun shogun?)
ati prajit vreodata castane ?

Castravete

(crastravete, cucumis sativus).

Rudă cu faimoasele Cucurbitacee (cum ar fi dovlecelul, dovleacul, pepenele galben şi verde, numai neamuri celebre, după cum se vede), castravetelui îi plac locurile umede din grădinile apropiate de-ale fântânilor izvoare şi nu prea expuse la soare ► Are rădăcini slăbuţe, tulpină târâtoare sau agăţătoare, prevăzută cu cârcei de ancorare, frunze mari, cordate, flori îngălbinate, fructul cilindric, lung de până spre două picioare, după soi şi-mprejurare, la început verde, dar care la coacere deplină se rugineşte ca o căldare de aramă frecată cu oţet şi sare, producând o mulţime de albicioase semincioare. Castravetele se culege în diferite stadii de matorare, după gust şi întrebuinţare, uneori chiar imediat după legare, când este cât degetul de mare, însă în orice caz înainte de a începe să prindă gălbinare, căci atunci castraveţii au un gust fad, iar seminţele-i sunt cam amare, deşi pot fi totuşi înghiţite dimpreună cu miezul apos şi moale, cu intenţie sau din întâmplare, fiindcă nu e nici un pericol, nici măcar să te lovească durearea pe la brăcinare… ► Parcă mai mult decât alte popoare, rumânii sunt nebuniţi după crastraveţi, pe care îi consumă într-o disperare : în salate, cu sare, oţet, roşii şi ulei de floare, gătiţi în mâncare şi mai ales conservaţi în murături speciale, din care oltenii – zarzavagii vestiţi de altfel – ronţăie toantă iarna, cu şuncă, cârnaţi şi ţuică aromată şi tare, care-o mai are, iar care nu, oricum nu moare până la şarja de comină viitoare… Dincolo de gustul lor răcoritor şi oarecum stenic, trebuie însă să ştim că nu e recomandat a consuma castraveţi în stil pantagruelic, crastraveţii fiind greu digerabili pentru stomăcelul unui dandy piţifelnic, aloo… ► Sanda Marin are câteva reţete aparte pe bază de castraveţi : castraveţi muraţi cu boabe de muştar, gâscă cu castraveţi, rulade mici cu castraveţi… ► Leacuri tradiţionale cu cucumisu‘ ista, cum ar veni…: fetele de la ţară îşi spală cu zeamă de castraveţi obrazele arse de soare, ca să fie fragede la feţişoare şi să nu se facă de râs la şezătoare sau la hora mare ■ cârceii de castraveţi fierţi cu vin alb şi vechi se beau contra durerii de burtă de orice soi, ceea ce nu-nseamnă că-i musai să bei un butoi ■ zeama din borcanele în care s-au aflat castraveţi la murat se bea ca şi purgativ, pe inima nemâncată, câte o ceaşcă odată ■ durerea de cap din timpul febrelor se alină cu două felii de castravete proaspăt aplicate pe tâmple, dar poţi să laşi şi babele or mândra să-ţi descânte, căci mai bine se lucrează în sâmbre

castraveţi drepţi, cum le plac la băieţi, aveţi… ? Wink
avem pepeni crăpaţi, cum le plac la bărbaţi, mâncaţi… ? Smile

Ceai

(thea sinensis)

Precizez de la-nceput că aici nu e vorba de ceaiul de muşeţel, de tei ori de sunătoare pe care-l bem când ne doare burtica pe la cingătoare sau când avem temperatură sau lingoare, ci e vorba de ceaiul Chinei nemuritoare, deci de planta ceai (camellia sinensis), pe care-l beau alde Tao, Mao şi Ciu-en-lai, în caz că nu ştiai Smile ► Propriu-zis, doar ceaiul chinezesc e ceai adevărat, celelate lichide pe care le denumim ceai fiind de fapt infuzii (opăreli cu apă fierbite ale diverselor ierburi, a căror zeamă tre’ s-o înghiţim neapărat doar pentru că nenea doctoru aşa ne-a recomandat, iar nu fiindcă ne-ar delecta ca un ceai aromat) sau decocturi (fierturi de diferite plante, pe care de asemenea urmează să le bem mai mult sau mai puţin obligat) ► Ceaiul preferă habitatele cu climat temperat, nici rece ca-n ţinutu’ îngheţat, nici fierbinte ca – mai nou – la Calafat Smile, nici prea umed, nici prea uscat, deşi mai mult însorit decât înnorat, fiind un arbust cu flori dalbioare şi plăcut mirositoare, cu frunze quasi-nemuritoare, pieloase şi lucitoare ca blana unui leu de mare, care se recoltează când ceaiul e în floare, se usucă, dar nu la soare, iar după o specială tratare, se folosesc la prepararea vestitelor ceaiuri chinezeşti, cunoscute încă din timpuri imemoriale ► Cum se prepară un ceai chinezesc bun? Simplu: turnând un litru de apă fierbite peste 3-4 grame de frunze de thea sinensis, apoi îndulcindu-l după gust, adăugându-i, eventual, şi-o linguriţă de rum, ca să te simţi mai shogun… Infuzia de ceai chinezesc este o băutură ce încălzeşte inema (de aceea e consumată mult de popoarele nordice, unde soarele dogoreşte ca o stea din Andromeda, cum ar venea… Smile), stimulează digestia, secreţiile glandelor endocrine şi mintea, dacă o ai, fiind comparabilă sub acest aspect cu celebrissima cafea, însă chiar mai tare decât ea, ştiai… ? Frunzele de thea sinensis conţin cofeină, teofilină, tanin, eteruri şi alte leacuri & leruri, comparabile cu ale narcoticelor seruri ► Însă consumul excesiv de ceai chinezesc, ca şi cel de cafea, de tutun sau de whisky scoţienesc ori de rachiu oltenesc, este dăunător celor care-l consumă ca pe vinul popesc, aloo… Cardiacii sau nervoşii ar face mai bine dacă s-ar abţine de la aceste băuturi de five o’clok, cică, dar cam fatale, la o adică… ► Nu degeaba fitoterapeutica modernă recomandă ceaiul chinezesc doar în cosmetică : spălături cu infuzie din o linguriţă frunze de ceai chinezesc la o cană de apă, după care obrajii graşi (nu groşi, căci pe ăia nu-i spală nici ceaiul regesc) se frăgezesc…

Ceapă

(allium cepa)

Originară din Asia străveche, ceapa e între divinele legume aproape făr’ de pereche ! Binecunoscută în orice familie sau bucătărie, de la bordeiu’ îngropat în glie şi până la simandicoasa împărăţie, ceapa e bienală sau trienală în cultură, aşa după cum orice grădinar sau gospodar ştie, şi perenă în sălbăticie. Îi plac îndeosebi ţinuturile umede şi călduroase, dar sub mantaua zăpezii groase rezistă bine şi-n continentele geroase, are nişte rădăcini firoase, tulpini bulboase, care pe sub pământ îşi fac case (aşa-numitele tulpini cepoase), frunze tubuloase, lungăreţe şi borţoase (în cazul fuştilor mămoase), foarte hrănitoare şi gustoase nainte s-apară semicioarele numeroase, inflorescenţe globuloase, ca nişte gingaşe bulgăraşe de argint în bradul de Crăciun clincheţind, ceapa având însă un miros cam puţind, ce-i drept, iute şi puternic de te trăzneşte-n pept şi te face uneori să lăcrimezi ca un copchil cam epilept ori ca un om drept care, deşi ştie că e muult mai bun şi dăştept decât contingentu-i inept, dar cică shogun, e tratat ca un prostovano-nebun, sau cum dreq să vă spun…? :roll:► Primăvara, când se apropie Paştele iar natura înviază odată cu Zeul cel blând şi liubit, când privighetoarea sfântă „cântă, iar liliacul e-nflorit„, se culege ceapa verde din răzorul înfrunzit, în caz că de cu toamnă de samulastră sau orceag să le semeni te-i îngrijit (apoi le-ai şi plivit, aloo…), de la care se consumă atât bulbul frăgezit cât şi frunzele mustind de vitamina C şi multe altele, ori (prin iulie) se smulg din pământ doar cepele şi se ţin în cămări sau depozite, putând fi conservate cu iernile, cu condiţia să fie păstrate în locuri uscate, iar cepele să fie nu prea umflate, sănătoase şi curate ► Neîndoielnic, ceapa se numară printre campionii legumelor binecuvântate (cel puţin din punctul de vedere al rumânului frate şi cu codrul, şi cu răzorul de bucate) ; de-un paregzamplu, fasolea, cartoful, morcovul, usturoiul şi alte legume din bucătăria omului de rând mai pot lipsi din când în când, însă ceapa aproape nicicând, decât dacă eşti prea bolnav, cu stomahul/ ficatul cam lingav sau cam plăpând. Dacă n-ar fi fost realmente foarte valoroasă, ceapa nu s-ar fi aflat, de când e lumea, practic pe orice masă, aloo…; ea conţine atât elementele nutritive de bază, aşa-numitele albuminoide, fundamentale în ecuaţia vieţii organice, cât şi vitaminele A şi C, în lipsa cărora orbeşti ca puicuţele galice sau faci scorbut precum năierii blocaţi în gheţăriile arctice… Dar să nu mint :vitamina C se mai găseşte şi-n varza murată din butoaile clasice, precum şi-n „şuncă” (cum numesc ţăranii slăninile), pe care însă ai noştri n-o pot consuma decât cu… ceapă, cu murături şi iuţeli năprasnice şi cu vin roşu, servit de aprige sau mieroase – după caz, naz şi praz – cârciumărese ori giupânese paharnice, o experienţă milenară spunându-i rumânului ceea ce savanţii au descoperit abia mai încoace, bunăoară : şi anume, faptul că ceapa şi vinul roşu – băut cu măsura chioară, deci cel mult cu-o oală, iar nu cu-o damigeană pe sară, aloo… Smile – neutralizează excesul de grăsimi din papară şi fluidifică sângele negru şi gros ca o smoală, preîntampinând infarctul de animioară ► Ceapa nu are decât două defecte, bey fraţilor : mirosul specific, pătrunzător, care te face cam respingător, mai ales faţă de cei ce-au uitat c-au plecat din popor, precum şi gustul cam iute uneori, ce poate deranja stomahul mai sensibil ori mai bolnăvior ► Io vă asigur însă că oricine, ei bine, şi cei cu burdihane de câne, şi cei cu stomahuri mai fine, şi-ar linge deştele ca şi cum ar fi miere de albine, după ce-ar gusta reţetele astea sanda-marine: antricot cu ceapă prăjită, ceapă umplută cu carne, creier cu ceapă, piure de ceapă, şalău umplut pe ceapă prăjită… ► Aplicaţii tradiţionale cu ceapă: se ia o ceapă de apă, se coace în spuză până se moaie sau crapă, se scoate miezul şi se pune în locul acestuia o bucăţică de lumânare de seu de oaie sau de capră, se leapădă coaja şi aşa caldă cum e se aplică pe buboi sau dalacă ■ ceapa se mai pune la gâlci (la amigdalele congestionate de nu mai poţi nici să plângi), la surpături (la heriniile inghinale, ce apar uneori când cazi violent în brânci, dar încă nu te frângi), la răni (nu prea adânci), la înţepături de insecte zăbăuci (albine sau viespi, când le superi şi nu ştii să fugi Smile) etc.

bulgăraş de ceapă rece
aur curat, de milioane de carat’
rosa di milano mi chiamo

Cereale

Strămoşii Romani numeau cereale toate plantele cultivate de om (deci selecţionate cu mâna sa din al Vieţii Pom, din grădina lu Edom or Ion, dintre milioanele de specii ce vor fi concrescut preste mode şi timp din Tatăl-Atom, ca să-i hrănească Fiul-Domn, n-aşa…?), denumite astfel în cinstea divinei Ceres, zeiţa vegetaţiei, căreia îi erau consacrate sărbătorile Cerealia, ale recoltei şi germinaţiei. Astăzi prin cereale înţelegem plantele ce fructifică (în mod normal) doar o dată pe an, precun grâul, orezul, orzul, secara, ovăzul or porumbul baban, toate din nobila familie a Gramineelor, de bunăsam’… ► Se observă uşor că aceste plante sunt şi cele mai importante vegetale din hrana omului, legate indisolubil de storia evoluţiei Embrionului, fiind substanţele sacre rezervate de Planul Domnului pe pământ spre a-şi creşte Eonu-i din Gând, aşa cum ambrozia e hrana zeilor, aşa-zicând. Clasamentul celor mai renumite cereale a suferit modificări în timp, aproape fiecare trecând în frunte, într-o epocă sau alta, rând pe rând. Dacă astăzi grâul, porumbul şi orezul (numai acesta singur hrănind o treime din omenire, din China nemuritoare până-n Nipponia soarelui-răsare) sunt de departe pe primele locuri ca importanţă pentru hrana popoarelor de clustere creatoare, nu întotdeauna a fost aşa, dear frăţioare. Cel puţin în zona europeană, secara, orzul şi ovăzul – care astăzi hrănesc doar fiinţele sacrificate prin abatoare, până când va sosi vremea când şi acestea vor căpăta drepturi proteguitoare, în constituţiile statelor viitoare, chit că Domnul le-a tăiat cam demult creanga suitoare… – au fost altădată fruntaşe în cultura mare, fiind preferate de neamurile sedentare & agricultoare, fiindcă sunt mai puţin pretenţioase şi mai rezistente decât celelalte cereale ; orzul, de-un paregzamplu, care la rumâni a servit dintotdeauna numai la hrana animalelor – cu excepţia arpacaşului, la origine orz decorticat, ce se punea în supele boierilor de altădat’ –, e frecvent folosit în hrana neamurilor dinspre nordul îngheţat, iar secara, din care se obţine o pâine amăruie şi cu aspect cam bronzat, ce-i drept, dar săţioasă ca o pită dublă de Banat, a fost multă vreme înaintea grâului, până când au apărut valţurile de rafinat, iar franzela a devenit alimentul preferat pentru rumânu mai emancipat. La ai noştri – alt exemplu – doar caii consumă cu mare plăcere ovăz – de unde şi vorba: mănânci, calule, ovăz…? Smile -, dar francezii fac din planta ce rimează cu Duvăz o fiertură pentru bebeluşi lejeră şi întăritoare, iar scoţienii se delectează în mod tradiţional cu ovăz servit în farfurioare, chiar dacă nu (mai) fac pită din el, ca-n vremuri imemoriale… ►Arătăm, în fine, că mai nou e la modă şi pi la noi consumul tale-quale de cereale, care cereale sunt fulgi de graminee tratate cu E-uri occidentale, grăuncioare ce se vând în pungi preambalate & lucios etichetate şi se pun dimineaţa în cana de lapte, unii chiar dându-se-n vânt după chestiuţele astea parfumate, dar de c e atâta snobism, mey fratre ?… 🙄 Trebuia ca străinii să ne vândă (cu aerul că ne pricopsec cu-o descoperire de enşpe carate) până şi grăunţele pe care ai noştri le ronţăie de când se ştiu pe pământ, alţii nemâncând, de fapt, altceva, pân’ la moarte…? ►Însă despre gramineele minunate vom vorbi pe săturate, când o să ajungem, alfabetic, la fiecare-n parte…

oltenii le zic la pitele astea „cocoace”
pită cu anghinare şi miel = o parte gustoasă din El…

Corcoduş

(mojmon, moşmon, prunus cerasifera)

Ca şi dudul, corcoduşul (sau mosmonul, mojmonul, cum i se spune în Oltenia-mi fistichie) este probabil cel mai răspândit pom fructifer din zona rumânească de câmpie. Se prinde-n pământ f. uşor, înmulţindu-se prin seminţele din care mojmoneii răsar aproape mie la mie, pomu’ ista fiind la fel de viguros şi nepretenţios precum e carasu’ în neamu’ pescilor cu os… Smile Mojmoanele sunt nişte fructe de culoare galbenă, roz, roşie sau violet-brun, uneori zemoase, alte ori seci ca pulpa de săpun – sau cum dreq să vă spun ? 🙄 -, dulci-acrişoare aproape toate, fiind poate singurele fructe ce mai apucă să se coacă prin grădinile cu 2-3 pomi pre numărate, dar cu ciurde de copchii nemăsurate, şi asta nu pentru că prichindeii n-ar fi nebuniţi după poamele astea tontuşi nu prea dulci şi nici cine ştie ce fasonate, ci fiindcă mojmoanele par s-ajungă la toantă lumea, fiind – ca şi cucuruzu’ codrilor – cu rumânu’ soră & fratre… Primăvara, când mojmoanele sunt cât un bob de grâu şi abia se zăresc printre frunzele din crenguţele supraaglomerate, copiii le culeg de pe ramurile mai joase şi le ronţăie pe nerăsuflate, în ciuda acrimii lor (sau poate tocmai de aceea…) minunate. Când mojmoanele sunt în vârstă ceva mai naintate, să zicem cât un ou de vrăbioare jurate, le iau la ochi gospodinele, care le folosec pe post de zeamă de lămâie pe furate, pentru a acri cu ele ciorbele de lobodă, de ştevie sau de găină bătrână, d’aia care face zeama bună… Coapte fiind, deci matorate, chiar că nu mai are nimeni voie să se-apropie de ele, decât atunci când pândarii de ocazie sforăie ca morsele, „paznicii” iştia fiind chiar gospodarii, bre, care rechiziţionează mojmoanele pentru prepararea ţuicii olteneşti, d-aia de-o bei cu cana şi n-ai nemic pân’ te trezeşti, după care o iei de la capăt, cu ţâri şi morături strămoşeşti şi aşa mai departe, până-n târg la Mocăneşti, unde dai la bobocii leşeşti (dacă pricepeşti… Wink) şi de unde oltenii cumpără prune pentru a treia sau a patra şarjă de ţuică dinainte de Crăciun & grăsun, când, în fine, destupă sticlele de comină bine pitulate d-ale lor consoarte printre borcanele de bulion şi magiun, gospodine care-n felul ista sperau să-i ţină pe bărbăţeii lor de vaz’ mai aproape de alte chestii cu mai mult sau mai puţin haz – după naz, caz şi praz Wink – decât de butoaiaşele din lemn de dud, aducătoare (uneori) de necaz… ► Corcoduşul este şi-un portaltoi de baz pentru cais, piersic şi prun, iar după unii e chiar portaltoiu’ ăl mai bun ► Femeile de la ţară dau compotul de corcoduşe zemoase pentru producerea udului, asta după ce stăpânul casei, care a băut o viaţă-ntreagă nu compot de corcoduşe, ci ţuică de dudă sau de mojmoane, are o burtă de milioane, deşi – culmea – nu s-ar zice că mai are şi foame…oops

ai zice că e ninsoare, dar nu e decat mojmonu plin de floare
mojmonele gălbinele

Cucută

(buciniş, dudaie, conium maculatuni sau aethusa cinapium sau cicuta virosa)

Dacă vreţi să ştiţi cum arată planta ai cărei strămoşi vegetali, dimpreună cu nişte concetateni prea de tot kknari, l-au ucis acum 2000 de ani pe filosoful Socrate (fiindcă în timp ce Socrate ista avea cirumvoluţii nenumărate, iar pe deasupra şi bine reliefate, contimporanii săi, pe lângă că aveau circumvoluţii subdezvoltate, aveau şi căpăţâni patrate & suflete moarte, plus că erau mai fuduli şi ca Darius al lu Istaspe…Wink), fiind forţat de aceştia (care ulterior îşi vor pune cenuşă în cap, păi cum drea’… Wink) să bea zeamă de cucută rea, în timp ce prostovanii cică mai mari ai orei ăleia beau vin de Capadocia, n-aveţi decât s-o pândiţi înflorind în iulie-august, pe lângă garduri şi colţuri dosnice, prin locuri părăginite or josnice, unde veţi găsi cucuta mare şi pe cea mică, iar pe cea şi mai veninoasă, adică, o găsiţi prin mlăştini, bălţi, ape stătute, unde doar broaştele râioase orăcăiesc vrute şi nevrute… ► Frunzele de cucută mică seamănă, atenţie, cu cele de asmăţui şi de pătrunjel, cu care se pot confunda de vreun culegător căscăţel, punându-se, doamne-fereşte, în salate sau în ciorba de miel… ► Oltenii zarzavagii folosec tulpinile de cucută mare – destul de solide, după ce se usucă la soare – ca araci sau ca martori pentru straturile lor de roşii sau de alte legume cărora le place să stea-n picioare, chit că nu prea sunt în stare… ► Deşi e aşa otrăvitoare, cucuta e însă şi folositoare, dacă e folosită cu grijă şi răbdare mare…► Babele de altădată făceau oblojeli cu frunze de cucută spre a potoli durerile la umflături ori scurtă (ghinduri, ganglioni, scrofule, la gât, pe subt braţ ori sub burtă), iar sămânţa de cucută prăjită în seu de vită o întindeau pe-o cârpă mai mult or mai puţin ponosită şi-o puneau la gâlci (în caz de amigdalită) ■ cu zeamă de cucută fiartă, amestecată cu seu de bou, se spala rana în muşcătura de şarpe rău or de dudău.

 

Socrate bând cucută, vioi de parc-ar bea un pocal de ţuică de dudă Smile
cucută de baltă

Cânepa

(canabis sativa).

De neam din famiglia – deci mai mult decât familia, n-aşa? Wink – Cannabaceaelor, cânepa are frunze compuse, palmate, alcătuite din mai multe frunzuliţe independente (maxim 13), destul de depărtate, înguste şi dinţate, tulpină fibroasă, năltăroagă şi dreaptă, cu flori mascule şi flori female aproape egale, fiecare cu sezonul dumisale, seminţe mici, de tipul achenuţe de purici, dar pline de drăcoşi priculici, dacă le frigi… Wink ► Lumea de azi nu ştie cât de mult se împletea cânepa în trecut cu viaţa rumânului, care din fibrele de cânepă, mai degrabă decât din cele de bumbac, de lână sau de in, îşi croia ţoalele cele de toate zilele & chin, foarte rezistente, deşi elegante mai puţin, precum şi funii trainice pentru sport alpin (reshpektive când rumânu se suia ca scroafa-n pin Smile), iar din seminţe storcea uleiul de cânepă în străchini şi alte tradiţionale căldări, cu felurite întrebuinţări. După ce secerau cânepa, rumâncele săpau nişte gropane pe marginea bălţilor sau pe lângă cismele şi puneau acolo snopii de cânepă la macerat, ţinându-i cam două săptămâni la muiat, pe urmă îi scoteau şi îi puneau la svântat, normal, îi târnuiau, bătându-i într-un hal fără de hal, spre a obţine firele de cânepă în final, pe care le luau apoi la scărmănat şi pieptănat în darace cu dinţi din fier forjat, la tors în vârtelniţe şi fuse care de care mai învârtecuşe, la clăcile organizate special în acest scop şi de cânepărese maştere conduse, unde fetele şi feciorii se curtau chicotindu-se non-stop, dar cică muncind în galop, copiii se hârjoneau printre fustele mamelor sau jucau futbol cu-al gospodarului clop, iar stăpâna casei pregătea gogoşile rotunjoare din făina ca floarea de plop, măcinată la moara dracului din vârtop, gogoşi pe care le revărsa într-o căpistere uriaşă în mijlocul odăii, ca pentru masa unui ciclop, după ce mai înainte avusese grijă să scoboare-n pivniţă c-un anumit scop, mai precis spre a reveni c-un urcioraş cu vin rubiniu sau f-un clondiraş de rachiu, cu dop sau fără dop… ► Babele de altădată dădeau copiilor fiertura de cânepă contra limbricilor şi tot cu fiertură d-asta spălau ţâncii, limpezindu-i c-un potop, ca să le crească părul snop ■ la râia broaştei, de care prichindeii se molipseau din bălţile verzi în care se scăldau, mamele luau iarbă mare şi seminţe de cânepă pisate în zdrobitoare, care se turnau peste o zeamă fierbinte, tot din cânepă fiartă-n sare, acestea covăsindu-se în vreun putinei, cam o juma de ceas, după care conţinutul se punea la căldură vreo trei zile de pripas, acoperit într-un vas, iar la sfârşit se clătea râiosul nostru cu apă caldă şi se ungea cu covăseala de cânepă şi iarbă mare, urmând ca după alte câteva zile să-l vedem complect curat (asta numai dacă între timp drăcosul nu fugise din nou la balta verde, la scăldat…) ► Mulţi au auzit că din cânepă s-ar obţine o substanţă periculoasă şi că de aceea cultura cânepei e interzisă astăzi p-acilişa, fiind necesară o autorizaţie specială spre a o cultiva. Într-adevăr, există un soi aparte de cânepă, aşa numita cânepă de India (cannabis indica), din care se extrage canabisul, substanţa de bază a unui drog f. periculos, cu care dacă te prinde poliţaiul, te-ai ars en gross… Drogul ista – preparat numai din frunzele cânepii de India, iar nu din cânepa noa’, fugiţi drea’…Smile – este haşişul, ce are însuşirea de a fi ameţitor, excitant şi adormitor, în mod contradictor, n-aşa?, putere datorată haşişinei sau cannabinei, despre care n-am vrea a detalia, ca să nu ispitim pe careva a o gusta şi să nu ne înhaţe potera… ► Medicina veche recomanda haşişul – administrat sub stricta supraveghere a doctorului, păi cum drea’… – contra astmului, isteriei, sughiţului rebel, în catarul bătrânilor şi în delirium tremens (criza cumplită ce-i cuprinde pe unii alcoolici, mai ales în perioada de abstinenţă din tratamentul de dezalcoolizare sau dezvăţare de apa de foc, cea ruinătoare…) ►Orientalii fumează însă şi azi, stând cu burta la soare, tradiţionalul haşiş ca pe o banală ţigare, chestie f. dăunătoare, căci abuzul ista pre mulţi îi şubrezeşte, îi imbecilizează şi poate să-i ducă până la cămaşa de forţă, domne fereşte…

aşa arăta cânepa pusă la zvântat în vale la baltă
somn uşor, puisor, căci guvernu este chior

Căpşuni

(fragi de câmp, fragaria collina, fragaria moschata).

Căpşunul, ce miroase ca o aromată femee precum orişice Rozacee, deşi e socotit herbacee are totuşi viaţă perenă, înmulţindu-se după o ingenioasă sistemă, prin stolonii ce se-ntind şi se prind de pământ precum o antenuţă cu clemă. Se cultivă cam prin toate grădinile, dar năpădeşte spontan şi colinele sălbatice, deşi nu în forme tot atât de opulente ca pe loturile irigate şi cultivate de mâna unui grădinar catalan de enşpe carate. Este o plantă micuţă, cam de 30 cm de la tălpuţă până-n vârfuri de crenguţă, cu tulpiniţe rugoase, acoperite cu nişte chestiuţe vag zgărîicioase, deci nu chiar ca nişte coase sau ca la alte neamuri mai ghimpoase, cu frunze compuse, trifoliate, cu floricele albe, oarecum învoalte, căci din întreg corpusul lor se va forma căpşuna, un fruct fals – ca să vezi, nepoate… -, întrucât e alcătuit în realitate din alte zeci ori sute de fructişoare, lipite una lânga alta ca nişte siameze surioare şi care conţin semicioarele cu germinalii atomi, deşi căpşunii se înmulţesc – cum spuneam – prin stoloni ► Căpşunele se recoltează vara (prin iunie-iulie), iar frunzele şi rădăcinile primăvara, înainte de înflorire, dacă te lasă inima să n-aştepţi să le guşti atunci când se vor coace pe mlădioasele fire, lingând borcanele cu gem de căpşuni în neştire ori, după caz, naz şi praz, sorbind înmiresmata căpşunată din clondire ► În trecut căpşunii nu erau totuşi atâta de băgaţi în seamă ca az’, când echipele de publicitari concură care să laude căpşuna la tembelizor mai cu haz, învârtind zmecheroasele slogane din plaivaz şi-aducându-i pe copchiii pofticioşi ori pe nesătuii gurmanzi în extaz, iar această ignoranţă se-ntâmpla nu pentru că minunata fructă n-ar fi fost dintotdeauna la fel de delicioasă, ci fiindcă, în lipsa chimicalelor, irigaţiilor, ştiinţei agronomice şi geneticii de acasă, era cam sărăcăcioasă şi parcă nici atât de gustoasă, căpşuna fiind cândva doar o micuţă fragaria, ce creştea spontan prin poieniţe sălbatice sau pe colinele aride, bobiţă mult prea sfioasă ca să se uite ditamai industria reclamei la ea ca la o viperiţă superfocoasă, d-aia cu coapse ori balcoane toride, din soiul infatigabilelor silfide… ► Celebritatea parfumatei fructe a crescut după ce căpşunarii noştri din ţeara Cavalerului de la Mancha ne-au salvat bugetu făcut harcea-parcea de corupţia şi incompetenţa leneşilor şi remeşilor de pe-aicea, căpşunarii economisind milioane de ieuroi per lună, în mână sau pe subt mână, n-aşa?, şi hrănind cu ei patria mumă, trezoreriile, western-unioanele, băncile şi familioanele ce-i consumă… ► Bunătăţi de gen : dulceţuri de căpşuni, compoturi de căpşuni, marmelade de căpşuni, sufleuri de căpşuni, şerbeturi de căpşuni, tarte cu căpşuni (Sanda Marin) ►Leacuri tradiţionale pe bază de căpşuni: decoctul (fiertura) de frunze, de cârcei şi de rădăcină de căpşuni se bea de femeile cu dureri la soroace, pentru ca burtica să le lase-n bună pace, iar cu fiertura de frunze de căpşuni, micşunele şi coada şoricelului se spală de pârleală (piele arsă, înroşită, inclusiv pieliţa fină de pe lângă cojonace ;)), cu-o mână lină & dibace…

 

Anunțuri

42 răspunsuri to “Dictionar vegetal, litera C”

  1. Stely Says:

    Bună ziua,
    Cred şi eu că ..
    „minunatul cais are nişte fructe cu-o aromă şi c-un gust de nedescris, mie personal pomul ista dovedindu-mi încă o dată că raiul din sfintele Biblii nu poate fi decât aci, pe Planeta Albastră a celor vii, iar nu în descărnate sau abstracte ceruri fistichii…”

    Dar mai cred că ,cel care descrie (AVP) toate aceste minunţii aşa cum nimeni nu a făcut-o pîna acum,este el insuşi o bucăţica ruptă din rai . Cine citeşte aceste cuprinzătoare texte si încă se mai indoiesşte de faptul că „raiul din sfintele Biblii” nu este aici pe Pămînt si că el/ea sunt fiinţe special create ca să le cunoască şi să se bucure de ele pentru a fi fericiţi ,înseamnă că sunt nişte păcătoşi. Înfăptuiesc păcatul de a nu iubi Natura şi minunăţiile ei ..

  2. Stely Says:

    Iata aici :
    ► Primăvara, când se apropie Paştele iar natura înviază odată cu Zeul cel blând şi liubit, când privighetoarea sfântă “cântă, iar liliacul e-nflorit“, se culege ceapa verde din răzorul înfrunzit, în caz că de cu toamnă de samulastră sau orceag să le semeni te-i îngrijit (apoi le-ai şi plivit, aloo…), de la care se consumă atât bulbul frăgezit cât şi frunzele mustind de vitamina C şi multe altele, ori (prin iulie) se smulg din pământ doar cepele şi se ţin în cămări sau depozite, putând fi conservate cu iernile, cu condiţia să fie păstrate în locuri uscate, iar cepele să fie nu prea umflate, sănătoase şi curate ►

    Ce se mai poate adauga ? 🙄
    Doar un mic sfat pe care l-am intilnit in medicina naturista .
    Pe linga numeroasele binefaceri care fac din ceapa „campioana legumelor binecuvintate” ,dar care nu prea este suportata cu placere , mai ales de gospodine , este si aceea ca te face sa plingi ,atunci cind este curatata pentru a fi consumata . 😦 Asadar, lasati lacrimile sa curga siroaie ,intrucit au rolul de a spala ochiul de tot felul de impuritati provocatoare de infectii..

  3. Stely Says:

    Ceea ce spune AVP aici despre cinepa ..

    ► Lumea de azi nu ştie cât de mult se împletea cânepa în trecut cu viaţa rumânului, care din fibrele de cânepă, mai degrabă decât din cele de bumbac, de lână sau de in, îşi croia ţoalele cele de toate zilele & chin, foarte rezistente, deşi elegante mai puţin, precum şi funii trainice pentru sport alpin (reshpektive când rumânu se suia ca scroafa-n pin ), iar din seminţe storcea uleiul de cânepă în străchini şi alte tradiţionale căldări, cu felurite întrebuinţări. După ce secerau cânepa, rumâncele săpau nişte gropane pe marginea bălţilor..

    ..imi provoaca unele dintre amintirile cele placute din copilaria mea ..indepartata ,vai si of,of . 🙄
    Ei bine : Treaba cu -ingropatul ,controlatul ,dezgropatul cinepii la girla – era una dintre cele mai placute trebi din copilaria mea ,intrucit era printre singurele ocazii ca sa merg la scaldat . Altfel nu aveam voie ..Mama mea era cea mai grijulie dintre toate mamele copiilor din jurul nostru . Ne ferea si ne pazea ,pe mine si pe sora mea , de orice ar fi putut sa ni se intimple ( rele si ispita ) 😳 Asa ca mergeam la scaldat la ” girla” (un riulet mic ,dar destul de limpede si racoritor )numai sub supravegherea bunicii ,intrucit ea saracuta nu-si permitea luxul asta ,avind alte treburi mai importante de facut .. Imi placea nespus de mult pentru ca nu eram singurii copii care veneau la girla . Cu pusul cinepii la dospit ,ingropata in nisip amestecat cu putin mil ,venea aproape tot satul .. Trebuia sa se ingrijeasca fiecare din timp ca sa apuce locul cel mai bun .. Prin urmare erau si copii multi ,pe linga mame si bunici.. Harmalaia ,chicotelile si veselia erau atit de mari, incit se auzeau pina hat departe ..
    Apropos ,AVP .. Cred ca ai prins si tu timpurile astea ,nu ? Altfel nu aveai cum sa aduci vorba.. A,da .. Aveam o melita ptru melitatul cinepii . Apoi mergea cu ea la daracit .. Nu-mi amintesc daca aveam si „darac ” .. Bunica mea ma certa toata ziua ca vorbesc mult si -mi zicea : ” vorbesti toata ziua ca o melita stricata ,”Steluto : taca,taca ,taca .. ” (asa facea melita ) 🙂

    P.S .. Sa nu-mi spuneti ca sunt singura care am ce „melita” ,acum .. Pai ,ce faceti ,ma lasati singura ?

  4. Dl.Goe Says:

    Caisele sunt mai portocalii decat piersicile, iar prunele mai violete decat vinetele care sunt mov. Dar morcovii? Ce culoarea au morcovii?

    Mie imi plac ardeii grasi. Se gasesc in toate combinatiile cromatice: rosii, galbeni, portocalii, verzi… Intreg spectrul politic si apolitic este reprezentat in varietatile de ardei grasi, care, culmea, nu contin acizi grasi. Imi mai place si leurda, o leguma verde, de padure, ex-tra-or-di-nara. Pentru cunoscatori. Ce ceapa ciorii… ce ciuperci… ce „C”… o salata de leurda cu ienibahar este tot ce poate fi de dorit intr-o dupa-amiaza ca aceasta.

  5. Stely Says:

    Aha, uite am un tovaraş la ..meliţat . „taca,taca ..?” sau bla,bla bla ? 🙄
    Apropos ,
    Banuiesc ca ceea ce scrie aici ..

    „proiectul unei întoarceri la haznaua cu păienjeni și viermi unde, fără frică, fara preget, să adun cu un baţ toate pânzele cu păienjeni cu tot și le arunc în hăul ororii vâscoase. Apoi să revars o găleată întreagă cu var nestins care, cu o efervescenţă demnă de o revoluţie, să facă, în sfârşit, linişte în colcăiala netrebnică și puturoasă
    („intr-o vara departe”) .. autor ..?

    S-a realizat ,in sfirsit ? sau inca mai colcaie cite ceva ,pe ici pe colo si din cind in cind ,undeva intr-o alta .. . ?

  6. AVP Says:

    Stely, am trait in aceeasi Iepoca, in arealuri rumânesti asemanatoare, plus ca avem, se pare, sensibilitati si sfortze rationale similare, asa ca e normal sa rezonam cam in acelasi fel, in raport cu aceiasi stimuli ai realitatii… Un artist – stia inca Maiorescu – e cu atat mai mare cu cat mai multi alti oameni isi regasesc felul de a fi si chiar amintirile proprii, chit ca deosebite prin amanunte fistichii, in opera-i magna…

    Lasa-l in pace pe goe… 🙂 Va avea el destule problems, de-acum incolo, s-acoperea haznaua de care vbesti, nu mai e nevoie sa-i dai si tu preste nas… Insa la un moment dat va constata ca pe locul acela va rasari pădure sau cetate, şi câte o stea va veştezi pe cer în depărtări, până când acest pământ să-şi strângă toate sevele şi să le ridice în ţeava subţire a altui crin de tăria parfumurilor sale... 😉

  7. AVP Says:

    Asta cu o conditie: dupa ce astupa haznaua aia, sa n-o mai foloseasca asa cum a facut-o pana acuma cel putin vreo 10 anisori, aloo…

  8. Stely Says:

    AVP ,
    Sunt foarte bucuroasa pentru raspunsul tau .. Am stat cu o teama nemaipomenita ,ca cele scrise de mine ,mai ales despre …”melitat”, 🙂 vor provoca zimbete ironice si chiar mistouri .. Noroc ca, @Ag..X si nt ,sunt la arest . 👿
    M-am gindit insa ca merita sa risc ,sa vin in intimpinarea descrierilor tale, cu chestiuni de odinioara care mai mult ca sigur ca vor dispara odata cu noi. Am spus cindva ca poezia ta, va fi cautata precum caisele ,rosiile romanesti si strugurii din vita de vie strabuna . Ea (poezia ta ) este la fel de aromata ,parfumata ,colorata natural si.. cu” toate sevele” strinse din pamint .. 🙂
    Apropos .. am o verisoara ,care zilele trecute s- a intors de la New York ,unde a fost in vizita la cei doi fii ai ei . Prima chestiune pe care mi-a spus-o a fost aceea , ca a vazut intr-o piata struguri ,exact ca cei din via noastra de la tara ..Nu stiu daca aveti si voi in zona voastra ..
    Sunt struguri negri , f.aromati cu coaja groasa ,care fac un vin cu o aroma extraordinara .. I se spune ,soiului respectiv ,”Nova” .Aici in Ialomita nu am vazut pe niciunde asa ceva .. Numai vita hibrida . Da,si stii cit era kg. ? 20 de dolari .. Spunea ea ,ca erau mai scumpi ca cei de masa, de vita nobila . Asta pentru ca erau ecologici (netratati ptru boli si daunatori ).

  9. AVP Says:

    Anul ista am dat-o complet in bara cu viile pe-aci… 😦 Arse complet de vremea turmentata. Asa ca nu-mi mai vbi de vinuri, pleease… Azi mi-a adus un prieten niste platica, un pesce cu multe oase, dupa unii, insa dupa care io ma-nebunesc, iar dupa ce l-am curatit de solzi la gradina si l-am prajit, facand si-o mamaligutza, as fi avut chef de-o oala cu vin rosu, d-ala de-al nostru, dup-acilea, insa de unde, bre…? oops. Poate la anu, daca ne-o mai rabda Domnu pe fatza Planetei-Ou pana atuncea… oops. (Marele – bunicu – avea vorba asta, cand se pilea, incepand cam de pe la 50 de ani: „Daca oi mai trai si io vreo 20 de ani…” Si a mai trait inca aproape 40… 🙂 )

  10. Stely Says:

    A, ce rau imi pare . 😦 Ceva mai devreme ,am baut un vin rosu ,dar de anul trecut .. Inca bun,dar nu atit de aromat ca cel de la Potlogi. Dar si cel de anul asta este bun .Dar ,altul a fost ghinionul . Nu ca a iesit putin ,ci ca i s-a scurs pe jos ,dintr-o neatentie . Nu tot ,dar destul cit sa se oftice.
    Apropos ,acum imi dau seama de ce incurcau unii, carora la spuneam de unde provin- Potlogi cu cu Potloagele .. Mai aveam si obiceilul sa vorbesc la perfect simplu si gata ..olteanca . 😳

  11. Dictionar vegetal, litera C « Viorel Padina | MOTOR DE CAUTARE ANUNTURI ROMANIA Says:

    […] Restul anuntului este aici : Dictionar vegetal, litera C « Viorel Padina […]

  12. Stely Says:

    P.S .Si,da .. mai mult ca sigur ca vei ajunge sa traiesti cel putin cit bunicul tau .. Asta insemnind insa, sa-ti tii sub control glicemia si colesterolul .

  13. Stely Says:

    Aha, abia acum am vazut discutia de pe firul celalat .

  14. Stely Says:

    Buna seara ..
    Hei,este cineva pe-aci ? Stati in papusoi ,a ? :oops :
    Numai theo s-a incumetat sa scrie ceva interesant ,dar la topicul ei preferat -” tzapul „cederist – ratacit printre oile pesediste” ;ca de obicei bine punctat si plin de umor . Nu i-am raspuns pentru ca am mai facut-o de citeva ori si nu m-a bagat in seama . 😦 Nici Dora, care altadata era prima si gata sa ne imparaseasca din experienta ei de gospodina ..
    Apropos ..Voi obisnuiti sa consumati preparate din castane ? Aici prin zona noastra nu prea am auzit pe nimeni . Nici in meniurile din restaurante nu am intilnit ..
    Iar castane prajite nu stiu sa fi mincat vreodata ..
    Ce-ar fi sa incerc ? Am un curcanel mai mititel -numai bun de umplut .. Dar de unde sa cumpar castane ? 🙄
    Nu, n-am vazut in piata noastra nici macar o castana .

  15. AVP Says:

    Stely, nici io n-am mancat castane, desi urbea in care-mi duc vacu e supranumita si „orasul teilor si castanilor”… Numai ca astia, castanii loco, sunt doar castani decorativi, zisi si „castanii cailor”, necomestibili (desi la infatisare nu pare a fi nicio deosebire intre castanele bune si cele nechezol, parol…)

    Cat despre @theo, nu-ti mai face si aci complexe inutile, caci ea nu ma mai baga-n zeama nici pe mine, darmite pe tine…oops. Tu n-o stii pe theo a noastra ? 🙂

    Hai ca tocmai lucrez la Povestea lu Ave (15), la care n-am putut sa avansez intrucat n-am gasit pana acum o imagine de cer rosu cat de cat apropiata de cea pe care am vazut-o pe cerul Gura Padinei in dupa amiaza de 14 oct.1980, desi am cautat in toate limbile accesibile pe Google…oops. Sper ca pana maine dupa masa s-o pot da gata, in fine, cu conditia sa nu mai intervina vreo alta prioritate reala, pai cum dreaq…

    ps. Tocmai ii bagai lu domnu DT urmatoru mesaj, care bineinteles c-o sa apara la calendele grecesti ori te pomensti c-o sa apara ciopartit intr-un hal fara de hal, ca mesaju d-lui Sorin Iliesiu…:

    Incapatanarea cu care il publici aci pe detracatul trol "Radu Humor", conferindu-i infractorului o oarecare credibilitate, in ciuda faptului ca ti-am demonstrat ca insul e un antisemit, un insultator si un calomniator penal (si asta numai spre a-mi face mie in necaz...), spune totul despre tine, maistre. In orice caz, numai hom intelept, rezonabil or matur nu te poti numi. In aiasta odioasa situatie, sa nu te-astepti ca te voi menaja, pai cum drea...

    O sa-mi replici ca si eu o public pe Stely pe my blog. Insa pardon, maistre, insa Stely (care de altfel are o identitate declarata) nu ti-a vorbit niciodata in modul in care o face nenorocitul trol pe care tu il incalzesti la piept, care foloseste in mod clar contra mea si a prietenilor mei binecunoscuta metoda securista character assassination.

    Sa nu zici ca nu te-am avertizat ! Si sa nu-mi vii iarasi cu incorecta observatie ca eu, cica, ma alerg pe toate blogurile cu sociopatul, caci asta e o minciuna de gazeta americana...: retine deci ca io n-am intrat niciodata in disputa directa cu ferentaristul (ci doar spre a-l ruga sa ma lase in pace, atata tot), aloo... Faptul ca dementul se tine dupa mine in mod penal, inseamna ca io vorbesc cu bagabontu, mha, sau ca AVP se cearta ca la usa cortului c-un gunoi anonim ? Chiar nu ti-e jena sa tragi o asemenea concluzie, fraticule ?

  16. Stely Says:

    Este clar ca „trolul”i-a simtit dorinta de razbunare si i-a venit in intimpinare . S-a pus la dispozitia lui ca un tortionar calificat si acum il foloseste fara scrupule . Mai mult ca sigur ca si-au facut impreuna un plan de bataie .Dar este nitelus cam naiv . Crede ca iti da o lectie . Lectia” ,dupa parerea mea i se va intoarce ca un bumerang . Banuiesc ca nu stie cu cine are de-a face.
    Va sfirsi prin a claca ,asa cum a clacat atunci cind ..
    „În 1981 am fost martorul prozatorului Iulian Neacşu în procesul pe care acesta l-a intentat numiţilor Dinescu Mircea şi Dorin Tudoran, proces finalizat cu condamnarea celor doi”
    Stiam de chestiunea cu bataia atit de la@ CC, cit si de pe blogul lui ,dar nu am stiut ca a fost si un proces..
    Daca el crede ca joc acelasi rol ca si R.H. si in felul asta te pedepseste ,inseamna ca nu are nici un fel de discernamint . Eu am fost cenzurata pe noul lui blog inca din prima zi ,cind mi-a publicat citeva fraze scoase din contest cit sa -si justifice masura .Nu am mai intrat pe blogul lui decit o singura data ,dar cu alt nick . Banuiesc ca nu-si iarta neatentia ,dar cred ca ulterior si-a dat seama si acum se razbuna . Asta este DT :un razbunator si un ranchiunos.
    Eu cind am vorbit la adresa lui ,am facut-o cu argumente fara nici un resentiment ;abia dupa aceea cind am fost tinta atacurilor lor murdare si laşe ,pe VP ,am facut-o pentru a ma apara..

  17. Maria Says:

    Bună seara!

    Doamna Stely, amintind despre preparatele din castane comestibile mi-aţi deschis cutia deliciilor (sau poate a Pandorei culinare) 🙂 . Nici prin locurile mele natale, pe undeva prin miez de ţară, nu cunoşteam decât din ecouri despre castanii minune. Apoi, prin depărtările pe unde m-au purtat anii, am descoperit această delicatesă, nelipsită din meniurile săptămânale, atunci când perioadele anului îmi permit. Cel mai mult îndrăgesc piureul de castane, preparat cu un strop de unt pentru fineţea texturii, zahăr brun pentru îndulcire şi mai şi, câteva linguriţe de rom pentru aromă; peste trufanda pun frişcă naturală din belşug. Dar pentru că tot m-am avântat spre sfera bucuriilor gustative, trebuie să vă mai povestesc despre rulada Romanoff, al cărei blat e preparat cu acelaşi piure de castane în loc de clasica şi banala făină, iar înainte de rulare se garniseşte tot cu frişcă din belşug. O nebunie!

    Dacă domnul Padina ne-ar ajuta să luăm legătura, v-aş trimite de aici, din nord, castanele pentru curcănel. Mi-ar face plăcere să vă fiu de ajutor. 🙂 Adevărul e că şi postarea dumnealui e foarte provocatoare… De la Sanda Marin ştiu multe, dar libertatea asocierilor culorilor şi aromelor am deprins-o de la Jamie Oliver, iar chimia gusturilor şi tainele artei de la Heston Blumenthal.

  18. Maria Says:

    erată
    * nu cunoşteam decât din ecouri castanii minune

  19. skorpion Says:

    imi place enorm de mult cafeaua….
    beau 5-6 cesti pe zi
    🙂

    castane – in orasul copilariei mele – cindva demult – iarna – cumparam din piata de la o tanti seara de seara castane prajite cu 50 bani….le prajea in fata noastra pe carbuni incinsi intr-un fel de sobita.
    cu 50 bani primeai cam 10-15 castane puse intr-un cornet facut din ……ziare….de unde hirtie alba pe atunci

    bagam punga fierbinte in buzunarul de la paltonas si pina acasa le mincam…..erau de-li-cioa-se….

    ulterior am mai cumparat castane piure facut la baia mare dar nu erau asa de gustoase….

  20. AVP Says:

    @Maria – desigur ca ii voi transmite adresa ta lui @Stely, care va fi taare bucuroasa, presupun, insa nu uita ce sau cum ii zicea bunica sa inca de cand era o fetitza cu funditza si se ducea la gradinitza… 🙂 Gata, acuma nu mai zic nemic…oops taca-taca-taca-taca… lol

    @Skorpi, daca tu, care nu bei decat 5-6 cesti de cahfea pe zi, zici ca bei „enorm”, Voltaire, care bea 60 de cesti per zi, ce dreaq era sa mai zica ? 🙂

  21. Stely Says:

    Bună ziua ,
    Iată că solicitarea mea nu s-a lăsat mult aşteptată ..
    Doamna Maria ,dar si skorpion ,mi-au venit în ajutor cu sugestii atît de frumos prezentate , încît chiar mi-au facut poftă (” mi-a lasat gura apa „)şi pentru asta sunt gata sa încerc să prepar „curcăne lumplut cu castane „.Ăsta fiind inceputul ,ca apoi sa incerc si „piureul ” ,care mi se pare o adevarată prajitiră avînd în vedere ingredientele : rom ,zahăr brun si friscă. 🙄
    Sunt convinsă de bunatătea lor,iar dacă ar conţine si puţine calorii ,atunci nici nu trebuie să mai stau pe gînduri. 😳
    Uite cum fac ,ca s-o n-o deranjez pe doamna Maria :am sa întreb mai întîi pe aici prin jur ,apoi prin Bucuresti ,unde am de gînd sa merg in cursul săptaminii acesteia. Iar dacă nu şi nu ,am să vă rog doamnă Maria ,să-mi trimiteţi un pacheţel prin poştă ..
    Acum însă vă mulţumesc frumos pentru răspuns ,dar si pentru disponibilitatea de a mă face sa cunosc cîte ceva din „bucuriile gustative „ale preparatelor din castane..

  22. Stely Says:

    AVP ;adica ce ? Am deschis discutia doar asa ca sa fie ?

  23. skorpion Says:

    avp,

    eu comparam cestile mele (care fiecare nu contine 1 lingurita de cafea, ci intre 2-4)
    🙂
    cu recomandarea ta: o data pe zi!!!

    stely,
    sa stii ca se gasesc, cica, castane in bucuresti pe la kaufland, cora, mi-a spus fiica mea adineauri.

  24. skorpion Says:

    După ce şi-a scrântit piciorul la 65 de ani, Grigore Moisil a afirmat:

    “Ştiam că la vârsta mea te scrânteşti la cap, nu la picior.”

    🙂

  25. Stely Says:

    Dar ,despre asta ce zici ? ca am acum in casa, o gradinita de pisici = cinci 🙂 Uite, chiar acum ,una se uita cum scriu ..

  26. AVP Says:

    Stely… 🙂

    Apropo de taca-taca: dupa cum unii dintre voi stiti deja, asa imi zicea si mie taticu, cand ma lua cu el in barca, la taiat trestie in Balta Mare, si cand io il nebunem cu intrebarile si cu guritza mea mare: “Dacă nu taci, ne-ntoarceam acas’ şi n-o să mai pupi niciodată la Balta Mare, drag copilaş !”

  27. Stely Says:

    Skorpi,
    Exact la asta ma gindeam ..Avem si noi un” Kaufland ” pe aici..
    Despre cafea ,ce sa zic ? Beau doar doua cesti mari pe zi .
    Una dimineata in loc de ceai ,alta pe la ora patru cit sa ma faca sa stau treaza pina mai tirziu .. Asa cum uite, te prinse pe tine ora 2 noaptea .. 🙂

  28. Stely Says:

    Ehh! Am citit din nou .. Uite ,asta a fost inceputul „liubirii” mele pentru tine si poezia ta .. Dar acum ,cu minunatele ilustratii ale maestrului Devis Grebu , „liubirea „mea este in egala masura pentru amindoi. 😳
    P.S. bunica mea imi mai zicea si asa :”rizi cu gura pina la urechi ; o sa vezi tu pe dracu’ cind te-oi marita „. 🙂

  29. Maria Says:

    Bună ziua!

    Doamna Stely, rămân în continuare pe poziţie în ceea ce priveşte hotărârea de a vă veni în ajutor cu cea mai mare plăcere, bineînţeles dacă nu reuşiţi să găsiţi ingredientul dorit. 🙂 Am intrat în discuţie de dragul subiectului, dar şi pentru că apreciez foarte multe preparatele din castane. Au ceva calorii, ce-i drept, mai ales pentru că fac parte din categoria dulciurilor, dar zahărul brun, mai ales cel din trestie, e mai slab caloric.
    M-aş bucura dacă mi-aţi spune, mai simplu, Maria 🙂 … Nu am puţini ani, dar nici prea mulţi bătuţi pe muche, şi vă cunosc deja de mult timp prin intermediul celor scrise.

    Viorel Padina, e ceva ce-mi scapă şi mie în remarca dumneavoastră 🙂 . Acum noi ce vină avem dacă aţi scris mai sus despre castane, caise, căpşuni, corcoduşe, cafea şi, mă rog, şi despre ceapă, cucută, cânepă… ?!

    Skorpion, am vrut să vă scriu ceva azi-noapte, dar mi-era prea somn… Cel mai bun piure de castane este cel preparat în propriul sanctuar culinar, şi nu cel de cumpărat, pentru că aromele pot să difere mult. E adevărat că în castanele prăjite concentraţia de glucide e mai mare decât în cele fierte (nu ştiu de ce) şi sunt mai gustoase.
    …Şi ar mai fi ceva… În oraşul copilăriei mele de odinioară, chiar în plin centrul istoric se pot găsi acum aceste delicatese. Doar banii s-au schimbat, de 5 lei primind cam 12-13 castane în cornet.

  30. skorpion Says:

    @maria,
    orasul copilariei tale are si……………….dealuri?

    fericiti copiii de-acolo si precis ca nu primesc castanele in ..invelite in ziare.
    🙂

  31. Stely Says:

    Maria,
    Desigur ca imi vine mai usor sa-ti spun pe nume ,si iata ca m-am conformat ,dar asta inseamna ca va trebui sa faci la fel,nu ca de obicei ,spre exemplu ca si acum cind a trebuit sa ma abtin sa-ti mai intorc politetea.
    Da ,miine voi merge la Kaufland ,aici in orasul meu ,si am sa cumpar in caz ca se vor gasi .Cred ca da . Ideea mi-a venit cind am vazut reteta de „curcan umplut”.. Am ,asa cum am spus ,un „curcanel ” pe care m-am gindit sa fac aceasta experienta ,fiind intradevar mai mic -crescut la curte – si pe care n-am dat bani . Asa ca daca nu voi reusi ,pierderea nu va fi prea mare . 🙂 Daca insa va iesi delicios , asa cum mi-a spus ,mai fac si de Craciun ..
    Dar ,in caz sotul meu imi va spune : „a fost bun,dar sa nu mai faci „, 🙂 asa cum imi spune citeodata cind mai incerc cite ceva iesit din traditia casei si nu-i place , 😦
    am sa-i respect dorinta .
    P.S. Ai dreptate ,privind remarca ta ..
    De,cum se zice :”Buna ziua v-am dat ,belea mi-am capatat ” -apropos de ceea ce iti „scapa „.
    AVP stie si o zicala .. ceva cu -sa nu te bagi in fuior cu muierile .. 🙂

  32. Maria Says:

    Stely, sunt încântată de cunoştinţă! 🙂 E într-un ceas bun, în ajun de Moş Nicolae, când totul în jur parcă are o altă adiere de lumină. Sau poate sunt eu mai nostalgică, aducându-mi aminte de emotiile copilăriei resimţite înaintea venirii Moşului…
    E o posibilitate destul de mare ca soţului să nu-i placă experimentul. Am observat (şi apoi am citit în nişte studii de antropologie culturală) că tabieturile culinare sunt cel mai greu de dislocat, mai ales atunci când fac parte dintr-un anumit ritual. Gusturile sunt deja formate, rezistenţa la nou de asemenea, fiecare om amintindu-şi probabil de friptura gustoasă de la mama de acasă şi de toate obiceiurile locului ori de reţetele tradiţionale. Dar merită încercat.
    P.S. M-am gândit eu că acolo se află cauza remarcii lui Viorel Padina. 🙂 O fi ştiind dumnealui zicala, dar atunci cum se explică faptul că e (aproape) peste tot în ,,Dicţionarul vegetal” cu cartea Sandei Marin în braţe?! Sau poate îi place să-şi refacă energiile-i creatoare pe lângă vatra casei şi prin grădină? 🙂

    Skorpion, vă rog să nu vă supăraţi pentru că am răspuns mai întâi doamnei. Da, oraşul copilăriei mele are dealuri… este în mijlocul unei zone colinare continuate cu cei mai straşnici şi mai sălbatici munţi din tot ce a văzut sud-estul Europei vreodată. 🙂 Mulţi eroi s-au luptat şi s-au sfârşit pe acolo…
    ,,Oraşul minunilor”; aşa l-a numit o scriitoare. Sunt fericiţi copiii de acolo şi cred că primesc orice îşi doresc. 🙂 Şi hârtia în care primesc castanele s-a schimbat.

  33. skorpion Says:

    @maria,

    pot fi si eu tutuit???
    multumesc!
    🙂

  34. skorpion Says:

    Ioana Postelnicu este scriitoarea?
    🙂

  35. Maria Says:

    Skorpion,

    Da! 🙂

    Da! 🙂

    Şi eu îţi mulţumesc! Ca de la scorpion la scorpion… 🙂

  36. skorpion Says:

    waoo,

    deja sint 3 skorpioni prin zona cu avp in frunte
    🙂

  37. Maria Says:

    care-i şi întrece! 🙂

  38. AVP Says:

    Chiar asta vroiam să remarc şi io, aloo… oops. Că s-a acumulat deja în zonă o periculoasă cantitate de skorpii… 😯

    Drept urmare vreau să-i consolez pe bieţii cetitori cu un cadou de Moş Nicolae: un nou episod din Povestea lui Ave 🙂

    Postare noo, asadar !

  39. Stely Says:

    Maria,
    La fel si eu . Mos Nicolae a venit cu primele daruri ,iata . 🙂 Si ,da .. Dupa cum vezi ma inteleg f.bine cu skorpionii.. Rezist .. 🙂

  40. Maria Says:

    Stely, să ne aducă Moşul tuturor ceea ce ne dorim mai mult: sănătate, bucurii, putere să mai trecem peste o iarnă, oameni buni în jur, ajutor la nevoie şi umărul celor dragi atunci când ne încearcă durerile…

    Şi cam aşa e cu scorpionii ăştia, cum bine scrii mai sus… 🙂


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s