Cu plaivasu’ prin Hyperspatz (2)

  • Eliberarea orașului Praga… Spre sfârșitul anilor 70, am vizionat la un cinema de pe bulevardul Gheorghe Gheorghiu-Dej (care după Revo va redeveni Regina Elisabeta) un filmuleț pe care la început îl priveam siderați, eu și vecinul meu de scaun, Matei Vișniec, nepricepând cum de scăpase de colții Cenzurii spumoasa și tăioasa parodie a operațiunii de invadare a Cehoslovaciei din august 1968. Vișniec, cel puțin, a ținut-o tot timpul filmului (care se numea bășcălios “Eliberarea orașului Praga”) în chițcăieli înfundate, ceea ce la el era semnul unei admirații extreme, iar puținii spectatori din jur ai matineului, cei care mai pricepeau câte ceva din bășcălia de pe ecran, priveau muți. După spectacol, am conchis împreună cu amicul Matei că filmul va fi interzis în cel mai scurt timp și așa a fost: de-atunci n-am mai auzit de el nici până azi. Si de fapt, a existat vreun filmuleț cu acest nume, sau ba… ? (Comentariu la articolul „Cum a ajuns Ceaușescu erou anti-rus”, Cotidianul 21.08.2008)
  • Așa, și…? Crezi că merita s-aștepți o săptămâna, iar Vantu să-ți dea o căciulă de parai pentru rândulețele astea prin care ne spui că e vai de vai dacă-ndrăznim să uităm dincotro răsare soarele pe-al nostrum plai…? Oi fi tu intim cu paremiologia marelui fratre rus, care te-a introdus de mic copchil în viața literară, alături de Fănuș și de alți писатели de stepă gargaroasă & kartuș, dar dacă-ți faci iluzia că tineretul nu s-a prins că la revo jucai rolu’ unui gavroche de plus, ești dus…;) (Comentariu la articolul „Poftă bună!” de M.Dinescu, Cotidianul, 21.08.2008)
  • Da… (n-am zis mdea, fugiti drea) Un auctor despre care se spune că este atât de intelighent și de seducător ar fi meritat un text mai fermecător, în orice caz nu atât de lingușitor… oops. Să atragi atenția Universului înconjurător că se află în fata unui iepocal scriitor – care oricum ar fi orbitor, daca ar fi superstralucitor, n-așa ? -, dar să-i urezi sănătate “domnului Profesor”, e ca și cum i-ai spune Marelui Will: “Ești mare, maestre, mi-a plăcut cum ai jucat În Eschil…!” C’eȘ copil…? ► La mulți ani, dle Pleșu. Beau un beer pentru faptul ca totuși în ministeriatu-ți subțir ai subvenționat cărțulia l-al tău umil…(comentariu la articolul „Excepția Andrei Pleșu” de Sever Voinescu, Cotidianul, 25.08.2008)
  • Lagăru’ socialist nu putea fi reformatAveti grijă ca odată cu apa să nu aruncaţi şi copilul din albie” – le tot reamintea Ceaușescu în chiar anul căderii sale, cu-o frază din paremiologia aborigenă, celor care doreau să reformeze “socialismul” (în fapt, socialismul de stat ori “lagărul” socialist). Bătrânul cadrist, ultimul mohican stalinist, în fond, avea dreptate: orice vânticel de reformă, orice adiere de libertate, orice iz de democrație erau inexorabil fatale pentru super-kafkianul Lagăr: o construcție a răului (disimulat în bine!) atât de perfectă, încât și un singur cui dacă ai fi scos din schelăria-i hidoasă, Golemul s-ar fi prăbușit, așa cum s-a și întâmplat în realitate: protocronica “primăvară de la Praga” va fi fost urmată, preste mode și timp, de solidarnostica “primăvară de la Varșovia”, apoi de perestroikista “primăvară de la Moscova”, cu rezultatul care a devenit istorie deja: a pierit nu doar socialismul de stat, dar și statul comunizmului triumfător însuși – URSS. Însă oamenii Lagărului, disimulați în contrariul lor printr-o ingenioasă zmecherie numită “perestroika”, iar la ai noştri “revoluţie”, nu doar că au supraviețuit prăbușirii vechii lumi, însă – până una alta – vor deveni și învingătorii noii lumi, pe care timp de 10-15 ani o vor făuri-o după chipul și asemănarea lor. Din fericire, Ro avu norocul chior de a apuca subt umbrela nord-atlanticilor, care ori o vor modela după chipul și asemănarea dumnealor, ori o vor abandona (iar) pe mâna nemernicilor. Iar asta vom vedea în cel mai scurt viitor (comentariu la articolul „August 68.Reacția lui Ceaușescu era una de panică” de Cristian Pătrășconiu, Cotidianul, 25.08.2008)
  • Nu te speria, Filadel… Nimeni nu e atât de turbat or atât de tembel încât să vrea un nuclear răzbel, fiind sigur că va pieri și el. Nebunii or sinucigașii stau în spital, la carnaval, în boardul afacerilor locale sau globale, pe băncile guvernelor or parlamentelor mondiale, ce să mai vbim de masele populare speriate de boambe din născare, priatelo, sau de elitele de la gargaroasele editoriale ori de cele spleenate tare din lupanarele culturale de cinizmu” și de lene, însă nu la pupitru armelor fatale, nene, unde DOmnul, care veghează asupra progeniturii sale de pe Planeta-Ou încă de pe când era un simplu “EU”, n-așa? nu pune orișice mbou or dus cu pluta pe Black Sea, forumelul meu… ► Va fi așa: Cursa Înarmărilor va contigua până când unul dintre inimicii strategici va sucomba în cloaca sa, mort de foame și de sete ca gherganul cu fontana la perete… Asta e pohta Sorții, mey, care va face să piară de pe fața Pământului idioții, moliceii, mafioții și iloții, bagabontii, fundamentaliștii, habotnicii, kaghebiștii și hoții, pregătind calea Embrionului ce va ieși de subt coaja Planetei Albastre atunci când pământenii vor fi cu toții un singur Glob – un singur Rai printre miriade de infernale stele… – si vor învia morții, dear forumele (comentariu la articolul „O mână de ajutor”, Cotidianul, august 2008)
  • Zmechere… Precis estimezi, cu instinctul ăla infailibil de poet-portofel, că o afacere preste fosta Baltă Potelu (Mamina celui mai ingenios poesel, de altfel, aloo…), îţi va aduce un nou profit mumuşel și drept urmare săriși la gâtița inspectoraşului cel tembel, care în loc să ungă ușile judecătoriilor cct, ca să aibă noroc la giudecat, nu de alta, aloo, le unse cu icre negre, astfel că ăia în veci n-o să-i dezlege pricina, după ce tot ei îl vor reclama de kikiri-mikiri, păi cum drea, până nu va goli de pesce nu numai Dunărea ca pe Mamina mea , dar și piscina, ha… O să mă lași, bey, spuley, să dau și io cu undiţa măcar la oclei în viitoarea-ţi baltă, a…? (comentariu la articolul „Pește mort”, Cotidianul, 28.08.2008)
  • Clusterul creator MJ e creatoru tipic genial, cel ce rămâne copil chiar și atunci când faţa hâdă a bătrâneții și pieile-i de fost strălucitor crotal atârnă pe el într-un hal fără de hal… Ingeniul nu acceptă nimic din ceea ce i-ar putea transmite tradiția ori rasa omului normal – nici măcar pigmentul rasial, voila…-, hom trecător ca orișice val și pieritor odată cu pulberea picățelelor de la mal, ca și cum n-ar fi fost niciodată real, și nu acceptă mai ales autoritatea – politică, groupusculitică, științifică, culturală, ierarhică -, ca şi tirania bunului simț, aia doar aparent hotarnică, dincolo de care cică ar începe nebunia, sub-ierarhia or degringolada năvalnică, întrucât el nu se are drept alfa și omega decât pe sine și deci fix pe Tatăl nostrum, cum se cuvine. Un cluster creator e holograma întregului Kosmos din Hypernor, fiind chiar micuțul dinte sublim-escavator prin care ființa își decolmatează din virtualitate propriu-i viitor și se delimitează de-a trecutului moarte, tot mai cu spor… (comentariu la articolul „De ziua sa de naștere megastarul se uita la desene animate”, Cotidianul, august 2008)
  • Ăștia confundă valoarea creatoare …cu popularitatea. Valoarea nu poate fi NICIODATA, la momentul în care ea apare, decât Noutate, originalitate extremă, la care publicul votant al unor astfel de clasamente boborale se uita ca vițelul la poarta nouă or ca pisica-n călindar; asta când n-o ignoră cu desăvârșire, așa cum sălbaticii din jungla amazoniană, ce comunica între ei prin tam-tam-urile tobelor, nici nu visează că în același timp microundele celularelor trec prin scăfârliile lor țuguiate ca unda lui Maxwel prin eter. Cea mai mare Noutate care a apărut vreodată în această lume a mediocrității țâfnoase a fost atât de șocantă, încât contimporanii săi au bătut-o-n piroane, pe cruce, nu cumva să scape dreak de acolo și să-i halească Creatorii cu adevărat istorici sunt tot atât de compatibili cu ierarhizatorii tatulici cam cum ar fi Muntele Everest c-un mușuroi de furnici (comentariu la articolul „Bill Clinton la zece pentru România”, Cotidianul, august 2008)
  • Papa e un om hyperluminat… iar cei 52% dintre aşa-zişii doctoranzi Ro sunt rezultatul unui învățământ de cco, retrograd și încuiat, învățământ care la un moment dat vroia să scoată portretele corifeilor ştiinţei (adevăraţii sfinţi, aloo…) de pe pereții școlilor și să pună acolo afumatele icoane ale habotnicilor. Iar BOR-ul ista care trombonește boborul mai rău ca tembelizorul şi care chiar şi la 2000 de anişori după ce Fiul din Hypernori le vorbise contimporanilor în parabole pentru chiori – dar, chiar, cum dreaq era sa le vorbească hominizilor care abia coborâseră din copac… ?? – încă mai interpretează cuvintele Cărţii ad-literam, ar trebui să-şi cumpere un Papă pe post de pragmatic haham, căci altfel în curând va rămâne fără obiectul muncii în pustiia decerebrată creiată de băieţii lu Dynam. Dacă Papa ista ar dovedi şi atâta minte încât să valideze din punct de vedere bisericesc și Ipoteza Kosmosului Germinativ or Planeta-Ou despre care io tot încerc să vă povestesc – iar dacă veţi clickui pe AVP comment veţi înţelege, sper, despre ce vbesc -, în loc s-aştepte alţi 200 de anişori, ca să mă mai dospesc, n-aşa?, chiar că l-aş vedea mai impozant şi ca Sânpetru la vremea sa. (comentariu la articolul „Vaticanul îmbrățișează evoluționismul”, Cotidianul, septembrie 2008)
Anunțuri

55 răspunsuri to “Cu plaivasu’ prin Hyperspatz (2)”

  1. dora Says:

    AVP,

    asa e!S-a vandut disidentul pentru mai multe caciuli de parai-evit folosirea numelui propriu sa nu-l pocesc,desi ar merita.

    Pe mine m-a pacalit atunci gavrochul „de plus”,mai mult din motive de sustinere europeana,desi…..naiba stie de ce, totul parea fals (a si fost) din „revolutia in direct”.Orice imi puteam imagina numai o dizidenta prokaghebista,nu!Cine-si imaginea atunci ca nu este nici el altceva decat o aschie ce nu sare departe de trunchiul iliescian si ca,galagiosul lui comportament de „revolutionar”este un joc dublu.

  2. dora Says:

    Imi place cum i-ai pictat pe leberali,sunt exact asa in realitate.Isi pot lua identitati si de la Adam si Eva,se pot socoti si urmasii „neanderthalienilor”ca tot „generatie tanara” de securisti raman.

  3. AVP Says:

    @Dora, multumesc pt comentariile on topic.

    off topic: aseara, dupa ce am facut commentu de aici, am incercat sa postez pe blogul lu DT si acest mesaj:

    Foarte mumos, chiar emotionant... Daca l-ai opri si pe nevinavatu "radu humor" sa ma mitralieze non-stop, tragand din orice pozitie, ca teroristii lu Ivan Ilici, ar fi chiar prea frumos sa poata fi adevarat... oops

    Vezi si: https://viorelpadina.wordpress.com/2010/11/26/cu-plaivasu-prin-hyperspatz-1/#comment-22210

    :cool:

    …care n-a aparut… oops Homu ista e chiar muult mai meschin, muult mai zavistios si muult mai vindicativ decat am putut sa cred… 😯

    N-am nici cea mai mica indoiala ca moralistu lu pesce il va promova in continuare pe detracatu „radu humor”, numai spre a-mi da mie cu sâc ! 👿

    Mare e gradina rrrumânului, Doamne Dzeule !!!!!!

  4. Stely Says:

    Buna ziua,
    Gata .. Astazi am zis sa adopt alta tactica ,intrucit ieri le-am luat pe rind cu constiinciozitate si cu minutiozitate ,in asa fel incit ,pina sa apuc sa scriu concluzia mea referitoare la texte, m-a apucat noaptea .Prin umare, desi scrisesem un text destul de lung, nu l-am mai pus ptru faptul ca mi s-a parut inutil .Aparuse deja un alt subiect destul de tentant , care ,pe linga faptul ca m-a bulversat m-a si obosit ..
    Prin urmare ,m-am hotarit sa citesc cite trei-patru texte cu linkurile respective si citeva comentarii de acolo ,apoi sa postez ..
    Trebuie s-o fac insa destul de repede ptru ca ,iata , s-a deschis din nou alt front de discutii.
    Asadar , am citit primele patru texte ,scrise ,bineinteles in stilul binecunoscut -pamflet savuros -plin de umor si piscator ..
    Pardon ,in afara de cel cu invadarea Cehoslovaciei ..
    Nu am vazut filmul cu pricina ,dar imi aduc aminte de anul acela -vara aceea ,apoi iarna aceea (1968 ) .Eram in vacanta primului an de facultate cind s-a petrecut invadarea Cehoslovaciei . Am fost din primul moment acaparata de eveniment ..Ascultam stirile , atit la radioul public ,apoi la „Vocea Americii „.. Nu stiu sa spun ,cum si de ce am fost atrasa de VA .. Cred ca incepusem sa-mi dau seama ca ai nostrii nu spun totul si nici corect.
    Bineinteles ca ,atunci m-am simtit mindra de modul cum N.C ,a abordat problema .Atunci am constientizat pentru prima data pericolul rusesc, dar si sentimentele antirusesti .
    Banuiesc ca ascultam VA ,intrucit speram sa aud ,alaturi de parintii mei ca ..vin americanii ..
    A venit apoi decembrie 1968 ,in preajma Craciunului . Atunci mi-am descoperit tot pebtru prima data si spiritul militant ,intrucit am fost printre participantii la mitingul studentesc . Am strigat „Vrem vacanta de Craciun „! … Afost extraordinar . Am scapat printr-un noroc ,intrucit m-am intors la timp din drum.
    In ceea ce priveste textuletul -pamflet adresat lui M.Dinescu, este desigur in asentimentul meu ,dar parca a fost scris la tema de zilele trecute ,atit de actual este .Nimic nu s-a schimbat la M.Dinescu din 2008 pina acum ..Parca are totusi burtica mai mare . 🙂
    Cel mai mult mi-a placut insa textul de o ironie subtila adresat lui Sever Voinescu ,privind articolul lui aniversar ..
    Dar si „piscareala ” adresata sarbatoritului a mers la tinta..

  5. Stely Says:

    Ufff.. era cit pe-aci sa nu pun nici comentariul asta ,intrucit am sentimentul ca am cam „bătut cîmpii „.
    Scuze ,promit ca voi fi mai expeditiva .. 😳

  6. Hantzy Says:

    „…care n-a aparut… oops Homu ista e chiar muult mai meschin, muult mai zavistios si muult mai vindicativ decat am putut sa cred… „

    Daca io as avea blog si as primi mesajul respectiv, l-as fi aruncat la gunoi fara remuscari.
    Pune-te si tu in situatia urmatoare: DT iti spune sa-l banezi pe skorpion, pentru ca-l denigreaza. Ce faci?

  7. Loda Says:

    Hantzy:
    Sa fin sinceri, AVP nu-l baneaza pe skorpion, dar ii spune clar ca nu are dreptate cand il ataca pe DT .Ce-i al lui e al lui, nu pot sa nu recunosc.

  8. Loda Says:

    Pe de alta parte, postarile de pe Vox sunt reluate de pe blogul lui DT, pe Vox nu Tudoran decide ce se taie, ci administratorul. Pe blogul domiei sale, insa, poate decide cine si cum intra, dovada ca pe dl.Goe l-a banat de mult.

  9. Hantzy Says:

    Loda,
    Si DT i-a cerut lui rh sa nu-i foloseasca platforma pentru a-l pangari pe AVP. Dar atat vreme cat rh nu injura pe bloaga lui DT, e cam greu sa-l banezi … e ca si cum un arbitru l-ar elimina in finala pe un jucator, pentru ca comis un hent in sferturi.

  10. AVP Says:

    Hantzy – deosebirea dintre atitudinea mea si cea a favoritului vost este – asa cum vad ca ti-a spus si Loda – ca eu i-am dat mereu preste degete lui Skorpion, atunci cand a fabulat despre DT (asa cum o face si mai sus, cu o futilitate absolut deranjanta la un om de calitatea sa morala…). Iar in plus, asta e: nu-l poti compara pe @Osk cu gunoiu @rh, pentru care n-ar merita sa te certi nici cu un caine, darmite cu AVP, bre…

    Loda – cine dreq credeti voi ca-l impiedica pe DT (decat negreala-i din ceru gurii si spiritu-i vindicativ, de hom mic…) sa intervina pe blogu ce-i poarta numele (la urma urmelor) de pe Vox Publica si sa-i ceara trogloditului „radu humor” sa inceteze cu insultele, calomniile si antisemitismele sale penale ? 🙄

    Mey, daca nu sunteti in stare sa judecati cu deplica obiectivitate si dreptate, mai bine stati naiba in banca voastra…

  11. Hantzy Says:

    mda!
    Vechile placi cu penelistii comunisti si poetul ce se face ca lucreaza.
    Dac peneleii si-au asumat aparitia in randurile lor a unor elefanti retrasi spre cimitir, si implicit nu mai pot fi dreptaci, altii mai cu mot or fi de dreapta desi programul lor diferea de al fartatilor fedesenei doar la cota unica. care, culmea, nici ea nu e o masura de dreapta!

    Si al naibii de incisivi mai suntem cu o sceneta jucata intr-un moment de euforie nationala, cand tontusi dumnealor incercau a remite ceva seriozitate, dar trecem cu vederea mascarada teatrala cu candidatura independenta a beizadelei … cusuta cu o ata muuuult mai vizibila decat cealalta.

  12. Stely Says:

    Hantzy ,
    Nu ca as vrea sa-l apar pe Skorpion ,dar nu gasesti ca intre citeva convingeri personale ,pe care si le exprima destul de rar ,si murdariile zilnice pe care le scrie RH la adresa lui AVP si chiar si a mea ,este o diferenta ca de la cer la pamint ?
    Ai citit cele doua texte ale lui DT? Ai citit, la primul ,comentariile lui RH care ma cloneaza cu nerusinare , fara teama si grija ca i-ar putea face rau insusi lui DT ? Ceea ce acuzi tu la skorpion ,nu este decit un mod de a se solidariza cu AVP ,intrucit simte ca acesta nu urmareste decit sa-l pedepseasca pe AVP ,folosindu-l cu cinism pe RH ,pentru faptul ca s-a pronuntat ferm de partea lui Vladimir Tismaneanu in multe probleme si pe care el le-a considerat a fi afronturi la adresa lui.
    Iar daca ai fi fost mai atent si mai obiectiv ai fi vazut ca AVP ne-a avertizat in repetate rinduri ,ba destul de dur ,sa ne potolim .ceea ce el nu a facut-o niciodata la adresa lui RH.
    Ceea ce spuneam eu nu era decit o forma de aparare ;un drept la replica pe care nu mi-l puteam permite ,nici pe blogul lui personal nici pe VP. Cred ca ai cazut din nou in pacatul lipsei de obiectivitate si a fair -play-ului . Altfel nu-mi explic interventia ta ..

  13. Hantzy Says:

    stely,
    tu m-ai apostrofat de multe ori cum ca la multe subiecte as fi off-topic, aducand vb de Basescu. Basescu asta care-i injura pe unii ori pe altii, dar cata vreme nu ne injura pe noi scriem apeluri intru sustinere …
    Cand practic la orice tema AVP insusi aduce vb de rh, tare imi pare ca leu’ a cam orbit si vede prea multi tantari.

    PS eu n-am stat sa-l urmaresc pe rh peste tot, dar pe bloaga lui DT nu injura. E un fapt! A scris el acolo si de AVP, dar a facut-o la fel cum tu sau osk ati scris aici despre DT. Nu ma solidarizez cu stilu lu rh, dar nu merg atat de departe incat sa afirm ca DT s-ar folosi de rh … haida-de!

  14. Stely Says:

    Hantzy ,
    Tu nu ai observat nici pina acum ca intre AVP ,DT si VT ,au fost si sunt relatii destul de apropiate si bazate pe un trecut si o lupta comuna ? Nu ai observat ca intre ei au survenit diferente de opinii pe care unul dintre ei -dupa parererea mea (DT)- nu le manifesta principial si cu obiectivitate ? Cum poti sa nu intelegi ca RH are un comportament care nu-i face cinste lui D.Tudoran ?.Tu spui ca nu-l bagi in seama ,ca nu-i citesti mizeriile ,dar crezi ca altii fac acelasi lucru ? Mi se pare absurd sa ne bestelesti tot pe noi pentru cretinatatile lui RH si pentru lipsa de reactie a lui DT.

  15. Hantzy Says:

    stely,
    am fost si eu doua trimestre prof de ingleza la liceu. Nicodata nu m-am luat de cei de la care nu asteptam sa-mi poata raspunde … preferam sa-i stimulez pe ceilalti.

  16. AVP Says:

    Faci tu ce faci si te prefaci ca nu pricepi despre ce-i vba, herr Hantzy. Zau ca asta nu cadreaza cu poza ta de hom serios.

  17. Stely Says:

    Acest link este pentru Hantzy si reprezinta in primul rind ,felul cum s-a pozitionat AVP alaturi de Vladimir Tismaneanu privitor la comunism si cum a dainuit el in Ro ,iar in al doilea rind reactiile pline de ura si inversunare ale citorva nickuri , atit la adresa lui Vladimir Tismaneanu cit si la adresa lui AVP care ii impartasa opiniile .
    Sunt convinsa ca multi dintre acestia sunt acum pe VP alaturi de RH si folosesc acelasi limbaj jegos ..

    http://old.cotidianul.ro/august_68_reactia_lui_ceausescu_era_una_de_panica-55977.html

  18. Stely Says:

    Hantzy ,
    „am fost si eu doua trimestre prof de ingleza la liceu. Nicodata nu m-am luat de cei de la care nu asteptam sa-mi poata raspunde … preferam sa-i stimulez pe ceilalti.”

    Dar daca in loc de profesor ai fi fost judecator ?
    Cum ai fi procedat cu cei la care nu te asteptai sa respecte legea ? I-ai fi lasat in plata domnului ,nebagati in seama ?

  19. AVP Says:

    Ei, si tu acuma… Hantzy nu e judecator. Insa ar putea sa fie un om drept si obiectiv, asa cum se pretinde.

  20. Stely Says:

    Pai, asa imi inchipui si eu ca „ar putea „..Nu mi se pare deloc greu ,dar nu inteleg ce-l opreste ?

  21. AVP Says:

    Stely, interesu poarta fesu. Unii nu sunt oameni de judecata, ci exclusiv oameni de partid.

    Cat despre „reperu moral” al @Lodei, ne-am lamurit… 👿 Ce-a castigat in 30-40 de ani de munca & lupta, a pierdut in doo saptamani… Mane, Tekel, Fares…!

  22. Hantzy Says:

    Ba i-am si judecat! Pe tonti! Lu’ ala de nu putea, dar baremi era linistit ii dadeam 7. daca scotea limba ii scadeam inca un punct. Daca indraznea sa-mi conteste autoritatea in clasa, ii treceam un minus la purtare. Dar dup-aia nu ma mai uitam la iel.

    Un sofer coducea bibiul pe o autostrada. plin de sudoare incerca sa evite masinile ce veneau din fata. La radio se anunta ” pe autostrada un sofer imprudent conduce pe contrasesns. Atentie!” La care tipu izbucneste: „numai unu?! Sunt sute!”

  23. Stely Says:

    AVP,
    Din ce spui aici ..
    ” Va fi asa: Cursa Inarmarilor va contigua pana cand unul dintre inimicii strategici va sucumba in cloaca sa, mort de foame si de sete ca gherganu cu fontana la perete…”
    …inteleg ca „foamea ” sau criza (inteleg eu ) va fi cea care va opri „Cursa Iarmarilor ?” Si daca da, care dintre ” inamicii strategici va sucomba ” primul ?.. Doamne fereste ,zic, sa nu fie amicul nostru strategic ! 👿

  24. Loda Says:

    Stely :
    Ce ti-a trebuit sa intri la DT pe blog? Daca tu crezi ca faci bine…

  25. Loda Says:

    AVP:
    Domne, da, pentru mine DT e un reper moral, dar intre voi doi nu ma bag, ti-am mai spus-o.Ca si copiii, voi va certati, voi va impacati,e treaba vostra exclusiv.oricum eu, un om obisnuit, pot sa am pareri generale,dar nu sa ma bag intre doi oameni de valoare.Si cu asta, sper ca am lamurit problema.

  26. Stely Says:

    AVP,
    Eu cred ca nu ti-a publicat comentariul acela , intrucit i s-a parut ca ai adus discutia despre documentul de la 556 ,intr-un mod sugestiv si intentionat . Adevarul este ca vazusem in revista 22 si prezentarea cartii si scrisoarea doamnei A.Botez ,precum si replica lui ,dar nu le-am citit .. Citisem insa cite ceva din dosar ,pe blogul lui.. Am remarcat aluzia referitoare la M.Botez, ca fiind unul din cei „4 turnatori de lux”. Recunosc ca l-am crezut . Acum nu stiu ce sa cred . Vad ca @Loda este convinsa ca are dreptate .. Nu zic ca nu-ti impartasesc opinia referitoare la faptul ca nu este el acela ,dar cred ca nici M.Botez nu este. In cazul acesta ar trebui ca si el si doamna Botez sa fie intersati sa se faca lumina.
    p.s . Loda ,nu inteleg ,imi reprosezi ce caut pe VP ? Pai, la ce te referi ? Chiar n-ai priceput ca acolo nu sunt eu ,ci o clona ? Daca vrei sa stii ,astazi am intrat o singura data acolo,dar n-am scris .Am citit textul, comentariul lui AVP si al nickului Manolescu ,ce cred ca este chiar el (DT).Prea a fost prompt si prea seamana la stil .
    Chiar nici nu stiu ,am fost si azi clonata ? Merg acum sa vad ..

  27. Loda Says:

    Stely :
    Din pacate, ai fost (clonata) si nu-mi place treaba asta 😦 Chiar nu-mi plac asemena ,,procedee” .

  28. AVP Says:

    Dar nu de ieri-alaltaieri se intampla chestiutza asta care nu-ti place, Loda… oops. Sau vrei sa spui ca tu abia azi ai bagat de seama ca Stely e batjocorita acolo intr-un mod bestial…?

    Bine, nu esti tu Einstein, da’ nici chiar asa, drea…

  29. Stely Says:

    Da,in timp ce eu ma conversam pasnic cu voi aici pe blogul acesta ,dincolo ,pe VP ,DT se prefacea ca raspunde politicos unei.. clone . Sa-l creada @Loda,prietena lui , un om integru ,si citiva derbedei de acolo ,ca pe mine nu ma va mai convinge nimeni.. 👿
    P.S. AVP ,Cred ca acum te-ai convins ca nemernicul are „unda verde”sa ma cloneze ori de cite ori apari acolo cu vreo postare lamuritoare. Cred ca este un procedeu de intimidare si santaj ,care spune asa : Postezi aici ceea ce nu-mi place ,o clonam pe @Stely..
    Mersi @Loda ,dar ceea ce spui aici nu are nici o importanta.
    Sigur ca stiai ,doar nu trebuie sa ai prea mult spirit de observatie si sa nu vezi ca ,macar, avatarul nu corespunde. Iar ca sa observi ca textul de aici este si el clonat ,dar modificat la misto ,n-am pretentia ..
    Si,da .. Ai curajul sa mergi acolo si sa spui ceea ce spusesi aci ? Abia atunci te voi crede ..

  30. dora Says:

    Buna seara!

    Fiind mai mult absenta decat prezenta la discutii, nu prea cunosc amanuntele care v-au infierbantat si de data aceasta.
    Pot afirma,insa,fara sa gresesc cu ceva ca,RH. este un tip plin de venin ,misogin si lipsit de bun simt.Ceea ce i-a facut lui Stely intrece orice limita si ma face sa cred ca este capabil sa-si vanda pana si fiinta cea mai apropiata.
    Peste DT planeaza o suspiciune destul de grava,dar acest aspect ar trebui solutionat nu cu ironii(si arme verbale) ,ci fata-n fata barbateste.Parerea mea. 🙂

  31. dora Says:

    Stely,
    m-am gandit la ce spuneai in legatura cu cei 3 amici de odinioara: care au fost si sunt relatii destul de apropiate si bazate pe un trecut si o lupta comuna ? Nu ai observat ca intre ei au survenit diferente de opinii pe care unul dintre ei -dupa parererea mea (DT)- nu le manifesta principial si cu obiectivitate ? .
    Nu poti condamna divergentele de opinii si eventualele replici-piscaturi -in stilul lor aparte de literati,dar ….pana aici,fara atacuri grobiene la persoana.

  32. Stely Says:

    Dora ,
    Multumesc pentru intelegere ! Prezenta ta si atitudinea transanta , m-au facut sa ma simt bine si protejata .
    p.s. Deasemenea si lui AVP, care a insistat ca Dorin Tudoran sa faca apel catre cel/cei care m-au clonat ,sa inceteze.. Sa vedem cit a fost de sincer in apelul lui si cit va fi respectat .
    Promit ca miine am sa fac comanda prin” libris .ro” , la care sunt abonata, pentru „Eu ,fiul lor ” ,care chiar mi-a stirnit interesul si pentru care am primit deja oferta prin mail :”Lecturi care ne tin Amintirile Vii „-titlul ofertei
    Noapte buna!

  33. AVP Says:

    Bine, primesc multumirile tele, fie ele si ca post-scriptum 🙂 Noapte buna.

    ps. Ar fi culmea ca zmecheru DT sa nu ne fi facut tot taraboiu decat ca sa-si vanda cartoiu… De-acuma, il cred in stare de orice… oops.

  34. Stely Says:

    Da , scrisesem o postare mai de suflet ,dar am sters-o .. 😳
    Cred totusi ca ne-am facut iluzii ,intrucit javra ordinara de rh si-a facut deja aparitia . Tipul asta il intrece in comportament si pe cel mai ordinar infractor .Il cred in stare de orice .Nu m-ar mira sa aud ca este chiar el cel care il ameninta cu moartea pe Vladimir Tismaneanu .Nu am mai intilnit un asemenea comportament .. Cred ca este unic in blogosfera .
    p.s. Sigur ca daca nu-i atrage atentia personal si destul de sever ,nu am sa fac nici o comanda .. Mi-ar fi si sila sa-i citesc cartea ..

  35. Stely Says:

    Inca mai am de citit si aprofundat destule texte .. Acum am luat-o de la coada la cap .Am trecut mai rapid peste articolul lui M.Dinescu ,pe care l-am citit putin,dar l-am lasat pentru miine ca mi-a placut ,apoi am trecut la cel cu „stiinta si cartea ” care este interesant ,dar mai mult schimbul de replici de la comentarii pe care le-am citit pe fuga ,intrucit le recitesc miine ..Sper ca pui Povestea lui AVE nitel mai tirziu ,ca altfel ramin corigenta . 🙂

  36. Loda Says:

    Stely :
    Nu ai ce sa-mi reprosezi;nu sunt nici Jeanne d’Arc nici Maica Tereza sa-mi fac un crez din apararea ,,napastuitilor” mai ales ca TU ai mers prima pe blogul lui DT.Cand eu eram facuta troaca de porci de un dobitoc ,,carol” pe blogul uli Thor doar Viq mi-a luat apararea si nu ca eram clonata, eram insultata ca la gura cortului, ori toti participantii s-au complacut.Razboaiele ti le duci singura daca esti in stare, daca nu abandonezi, cum am facut si eu, acolo, la un moment.Nu suntem la sedinte de ,,partid” sa luam atitutidine si nimeni, nici macar AVP, nu ma someaza, soryy.Pot sa-mi spun parerea personala si ti-am spus-o, mai mult ,nu !

  37. Loda Says:

    Cat despre DT, pe care l-ati exasperat cu acuzele voastr ,iata :
    ,,@ TOTI CRITICII INVERSUNATI AI LUI AVP, STELY @ ALTII

    V-as ramane recunoscator daca nu ati mai duce razboaiele dvs. seculare cu AVP si sustinatorii lui in comentariile plasate sub comentariile mele.
    Dati-i o dovada lui AVP ca a avut dreptate si ca de v-as fi rugat acest lucru de la inceput, dvs. ati fi respectat rugamintea mea.

    Dorin Tudoran ”
    Ce vrei sa faca mai mult omul??? Eu zic ca a facut si inca cu asupra de masura.

  38. dora Says:

    Salut!

    AVP,
    scuza-ma ca-ti spun:ai fost nedrept,chiar dur cu scorpi(OSC cum ii zici tu).Se prea poate sa intinda uneori prea tare hatul,sa para ca a evadat din „peisajul”discutiilor,numai ca ,el evita dantelariile verbale (utilizate de voi literatii)si spune clar,sincer si direct ce gandeste.Isi pastreaza intotdeauna conditia de persoana cu moralitate ireprosabila….si daca tonul ii devine strident asta se intampla din cauza atmosferei ostile creata de altii si nu de el.
    Sa-ti spun sincer nu mi-a placut epitetul de „futilitate”pe care l-ai folosit.(m-ai cadorisit si pe mine de cateva ori ,la fel).Nici tie nu ti-a priit ca ai fost ignorat sau interzis de amicul tau DT. pe care-l consideri un tip vindicativ si un pic smecheras.
    Tu,ramai cum esti:cu spiritul tau de intelepciune si daruire sufleteasca,mereu o carte deschisa pentru cei interesati sa-ti impartaseasca gandurile si nelinistile…..
    Te deosebesti de multi altii prin faptul ca esti capabil sa privesti indelung si aici si acolo,mai repede sau mai incet,sa-ti incarci imaginatia si sa ne retransmiti din gustul si vointa acumulata- o parte-,intr-o forma serioasa de gandire filosofica sau de pamflet usturator.Am mereu senzatia ca vrei sa reasezi lucrurile la locul lor ,sa faci ordine. 🙂

  39. Stely Says:

    Loda,
    Atunci cind ti-am adresat mesajul asta :
    „Si,da .. Ai curajul sa mergi acolo si sa spui ceea ce spusesi aci ? Abia atunci te voi crede ..”
    …nu m-am asteptat la o reactie a ta pe VP , menita a ma sprijini . Am facut-o cu scopul de a demonstra , pe de o parte ,prefacatoria si formalismul de care dai dovada ,iar pe de alta parte , lipsa de continut in idei si argumente a tuturor interventiilor tale pe care eu, si nu numai, le percepem a fi sarcina de partid .
    In ce priveste faptul ca nu ti-am luat parte pe blogul M.Thor , in fata lui @Carol , e adevarat ca nu am facut-o ,dar numai pentru faptul ca mi-am dat seama ca nu te sinchisesti de ceea ce ti spune si deci ca nici nu te afecteaza .Am spus de multe ori ca tu deranjezi, nu pentru valoarea opiniilor tale ,ci pentru lipsa ei . Tu iti urmareai acolo ,ca si aici si acum ,un scop prestabilit . Acela de a sîcîi ,de a irita si de a-i deturna pe ceilalti de la o dezbatere de idei pe baza de argumente si principii.
    Spre exemplu ,poti sa indici vreo o postare a ta , „on topic „, menita a contrazice cu argumente sau a aduce o contributie personala la macar un text din cele 20 postate aici de AVP ? Ai citit vreunul ? Citesti tu ceva din ce se propune ca tema pe acest blog ?
    Eu cred ca nu .. Sarcina ta este sa pui la punct si sa-i admonestezi pe toti cei care dezaproba atitudinea lui Dorin Tudoran fata de AVP ,sau daca indraznesc sa conteste justetea ideilor sale.
    Prin urmare ,Loda ,stai linistita nu-ti cer nimic .Nici macar dovada aceasta , ca Dorin Tudoran a cerut acelora sa inceteze .. Nu -mi exprima incredere ,zau.. Mi se pare la fel de formala .. De altfel ai adus „dovada” aceasta fara sa vezi ca pe RH l-a influientat cu ceva. El are aceesi sarcina ca si tine si va continua sa-si lase excrementele pe oriunde este bine primit.

  40. Stely Says:

    Dora ,
    Foarte frumos comentariul ,dar si gestul tau : frumos ,din suflet ,dar si argumentat .. Cred ca ai dreptate in ceea ce-l priveste pe @skorpion . Si eu am spus ca ,chiar daca nu are totdeauna dreptate (ca in cazul considerat de AVP a fi futil )
    el isi exprima cu sinceritate perceptia fata de o persoana sau fata de niste intimplari ,dar mai ales solidaritatea sincera .
    Sper din tot sufletul ca skorpion sa inteleaga supararea lui AVP pe el . Cred ca si el ca si mine si ca si cei care suntem atasati de AVP ,de ideile lui si de opera sa,sa-i intelegem atitudinea citeodata dura si intransigenta ,intrucit are la baza principii de la care nu s-a abatut nici cu un milim .
    De fapt nici nu mai este nevoie de pledoaria mea referitoare la AVP,intrucit a ta este mult mai convingatoare.

  41. AVP Says:

    Buna ziua.

    Io sunt convins ca Skorpion, colegu meu de zodie, nu se va supala, atata timp cat va constata ca am – in spetza – dreptate. Skorpionii devin dusmani de moarte doar ai acelora care-i nedreptatesc, nu si ai acelora care-i inving momentan, insa pe buna dreptate. Skorpionii sunt tipurile clasice de conducatori, de ganditori si de judecatori duri, dar impartiali.

    Stely, – foarte judicios raspunsul dat Lodei.

    ps. Din pacate, va trebui sa mai asteptati o zi pana la noul episod din Povestea lui Ave… oops. Asta e situatia : mereu si mereu intervin alte prioritati din real life… oops

  42. dora Says:

    ok. Eu m-am linistit.

    Sper sa se intample la fel si cu skorpion,prietenul meu de o „viata”…virtuala. 😆

  43. Stely Says:

    Da ,si eu .. Merg acum in oras ,ca sa cumpar mincare la pisicute ,apoi ma intorc spre a-mi relua incet si cu migala citirea textelor ,linkurilor, precum si a altor comentarii sau replici la fel de valoaroase ca si continut ,dar si pline de umor …urzicator . 🙂 Cititi si voi ,si veti vedea.

  44. Loda Says:

    Stely :
    ,,nu ti-am luat parte pe blogul M.Thor , in fata lui @Carol , e adevarat ca nu am facut-o ,dar numai pentru faptul ca mi-am dat seama ca nu te sinchisesti de ceea ce ti spune si deci ca nici nu te afecteaza .”
    Pe bune, de unde stii ca nu-mi pasa? Fiindca nu ma plangeam cum fac tu ?
    ,,Spre exemplu ,poti sa indici vreo o postare a ta , “on topic “, menita a contrazice cu argumente sau a aduce o contributie personala la macar un text din cele 20 postate aici de AVP ? Ai citit vreunul ?”
    De citit citesc uneori, de intervenit nu intervin, acum, daca eu nu ma simt obligata, ca tine, sa fac critica textelor lui AVP,care e problema? ce faci, imi dai tema de casa? 🙂 Daca tu simti nevoia, cum posteaza AVP un text, sa ,,ni-l traduci”, sa ne spui ce trebuie sa intelegem, e treaba ta si hobby-ul tau, de ce trebuie sa fac si eu la fel?
    Cat despre aberatiile cu ,,sarcinile mele ‘ nu are rost sa comentez .Asa crezi, sa fii sanatoasa ,de aia nu mai pot eu,de ce crezi tu, sincer.

  45. Loda Says:

    AVP:
    ,,Judicios” de janic si penibil, haida de ! Dupa ce ca ma insulta cu ,,staif” (formalista ,prefacuta ,lipsita de continut in idei, fara v
    laoare,vai,vai, ce ma fac, nu ma apreciaza Stely 🙂 ) ma mai si ia la rost ca nu-ti fac ,,critica pe text” ca ea ! Eu inteleg ca ai obligatii fata de Sancho Panza in fusta, dar nu ii faci nici un bine laudand-o degeaba 🙂 .
    Ooops, aloo, sa nu uit, daca vrei sa ma,, pesedpsesti ” banadu-ma, fa-o linistit, nu-mi pui viata in pericol 😉

  46. dora Says:

    Stely,

    in privinta „boierului”MD,zau ca n-am ce sa mai adaug.A devenit un betiv carcotas,fara scrupule si un tradator bine deghizat.Ii savuram pamfletele si nu ma lepad nici acum de ele,din pacate trebuie sa fac abstractie de identitatea autorului. 🙂

  47. dora Says:

    Loda,

    ai un fler polemic indiscutabil,poate chiar prea insistent.Eu sunt capabila sa inteleg si m-am hotarat sa numai raspund provocarilor,nici atunci cand ma cadorisesti cu mazgaleli depreciative.Stii si tu foarte bine ca nu poti fi in forma maxima tot timpul.Daca n-ai avea tu obsesiile politice ce ne agaseaza pe cei de culoare mai linistita,ai fi fata cumsecade. 🙂

  48. Loda Says:

    dora :
    ,,ai fi fata cumsecade. ‘ ? Ma mai gandesc 😉
    pe bune, nu am avut ce face si mi-am exprimat parerea la nefericitul obicei al ,,clonarii” care imi repugna, deci nici o idee despre politica (de poate verifica recitind dialogul).De aici toata tevatura, daca nu am avut ce face….dar asta e !

  49. dora Says:

    Loda,

    eu m-am exprimat ,asa in general,recunoscand ceea ce trebuie recunoscut. 🙂

  50. AVP Says:

    Dora, @Loda e o coana Chiritza prin provincie, ii va trece…

    Postare noua.

  51. Loda Says:

    corect AVP, tu esti, in schimb, in Capitala 😉

  52. Stely Says:

    Loda ,
    Iata ce spun eu aici :
    ” e adevarat ca nu am facut-o (sa-ti sar in ajutor),dar numai pentru faptul ca mi-am dat seama ca nu te sinchisesti de ceea ce ti se spune si deci ca nici nu te afecteaza ”

    Iar tu prin ceea ce spui aici ,tocmai mi-ai confirmat ceea ce spusei eu mai sus :ca nu-ti pasa de ce cred altii despre tine .
    iata :
    „Cat despre aberatiile cu ,,sarcinile mele ‘ nu are rost sa comentez .Asa crezi, sa fii sanatoasa ,de aia nu mai pot eu,de ce crezi tu, sincer.”

    Deasemenea, referitor la ce spun eu aici ..

    „Am spus de multe ori ca tu deranjezi, nu pentru valoarea opiniilor tale ,ci pentru lipsa ei . Tu iti urmareai acolo(pe M.Thor) ,ca si aici si acum ,un scop prestabilit . Acela de a sîcîi ,de a irita si de a-i deturna pe ceilalti de la o dezbatere de idei pe baza de argumente si principii.”

    ..tu raspunzi asa :

    „De citit citesc uneori, de intervenit nu intervin, acum, daca eu nu ma simt obligata, ca tine, sa fac critica textelor lui AVP,care e problema? ce faci, imi dai tema de casa?”

    Pai ,asta-i problema ta .. Exact ceea ce am spus : citesti si nu prea , nu intervii la „topic „etc..
    Exlicatiile pe care la dai sunt edificatoare pentru a-mi intari perceptia mea despre valoarea ta.
    Iar ceea ce spui aici ,cu ..emoticoane cu tot ..
    „Dupa ce ca ma insulta cu ,,stai(formalista ,prefacuta ,lipsita de continut in idei, fara valoare,vai,vai, ce ma fac, nu ma apreciaza Stely 🙂 ma mai si ia la rost ca nu-ti fac ,,critica pe text” ca ea ! Eu inteleg ca ai obligatii fata de Sancho Panza in fusta, dar nu ii faci nici un bine laudand-o degeaba „. 🙂
    … nu mai este nevoie decit sa spun :”qoud erat demonstrandum „. sau: rîzi ca .. 😉 in tirg.
    oops !

  53. Loda Says:

    Cum zici tu Stely draga, cum zici tu ….;)

  54. AVP Says:

    @Loda, chiar ca n-am inteles aluzia… oops. Io sunt in Hyperspatz, un loc mitologic pe care mi l-am creat special for me, caci doar n-oi crede ca ma aflu in f-un Zalau sau in vreo corabioara de lemn-tanase, cum isi inchipuie idiotu ala de @goe, care se iluzioneaza ca emite din America secu-lui 21, cand e claro ca el subzista – ca si trolii pe care-i cultiva in troaca-i – in Romanica bardului de la Barca, reshpective in Rumânia turcita din valeatu lu Bolitineanu sau cel mult din aia a catzavencilor farfurido-branzovenesti si-a miticilor de pe vremea lu nashu-sau, nenea Ianko Caradziale…?

    Chiar ai impresia ca suntem coledzi de provincie, soro…? 🙄

  55. Loda Says:

    Vai, dar nu-mi permit, maestre 🙂 Mata prin hyperspatz, eu in cenusia realitate, e clar !


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s