Apel pentru protecţie specială d-lui Vladimir Tismăneanu şi familiei sale

Comunicat de presă – Asociaţia 21 Decembrie

Miercuri, 24 Noiembrie 2010 20:58

Domnului Traian Băsescu – Preşedintele RomânieiDomnule Preşedinte,

Ieri, dl Vladimir Tismăneanu, preşedintele Consiliului ştiinţific al Institutului de Investigare al Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, a făcut public faptul că a primit de curând două scrisori de ameninţare cu moartea.

Vă solicităm să dispuneţi ca statul român să-i acorde pază şi protecţie specială d-lui Vladimir Tismăneanu şi familiei sale.

Considerăm că scrisorile de ameninţare cu moartea adresate d-lui Vladimir Tismăneanu sunt legate de faptul că domnia sa împreună cu colegii lui din conducerea Institutului de Investigare al Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), a decis ca ‘Raportul-rechizitoriu despre fratricidul din iunie 1990’ pe care vi l-am înmânat de două ori – în versiunea din iunie 2009 şi în cea din iunie 2010 -, să fie asumat şi publicat de către IICCMER într-o formă incontestabilă din punct de vedere ştiinţific. În felul acesta, Raportul-rechizitoriu va deveni oficial, fiind asumat de o instituţie a statului abilitată în acest sens.

Considerăm că autorii morali ai scrisorilor de ameninţare cu moartea sunt reponsabilii pentru fratricidul din iunie 1990 şi genocidul neocomunist din 22-28 decembrie 1989, în frunte cu Ion Iliescu.

‘Raportul-rechizitoriu despre fratricidul din 13-15 iunie 1990’ este coordonat de conf.dr. Sorin Ilieşiu şi dr. Alin Rus, antropolog. Raportul-rechizitoriu este elaborat de Departamentul pentru analiza crimelor neocomunismului în România din cadrul Asociaţiei 21 Decembrie 1989 (preşedinte Teodor Mărieş) în parteneriat cu Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (preşedinte al Consiliului Ştiinţific: prof.dr. Vladimir Tismăneanu, preşedinte executiv prof.dr. Ioan Stanomir).

Acest raport-rechizitoriu a fost elaborat pe baza documentelor din dosarul 75/P/1998, respectiv dosarul Mineriadei, care conţine peste 80.000 de pagini de documente accesibile datorită protestului lui Teodor Mărieş, dosar instrumentat de o echipă de procurori şi poliţişti condusă de conf.dr. general-magistrat (rez.) Dan Voinea care, în baza documentelor menţionate mai sus şi în calitate de colaborator al IICCMER, a certificat realitatea celor prezentate în prezentul raport-rechizitoriu.

Conform probelor din Raportul-rechizitoriu preluate din Dosarul Mineriadei din iunie 1990, fratricidul din iunie 1990 a avut următorul bilanţ: 6 morţi, 16 răniţi prin împuşcare, 1056 de persoane arestate ilegal în unităţi militare unde au fost torturate, 10 femei violate de militari în unităţi militare, 542 răniţi spitalizaţi, sute de răniţi nespitalizaţi, 60% dintre victime fiind deliberat lovite în cap cu obiecte contondente – topoare, răngi, bâte, etc. – loviturile determinând traumatisme şi contuzii craniocerebrale; patru persoane arestate ilegal s-au sinucis, unele prin spânzurare, din cauza relelor tratamente la care au fost supuse în penitenciar (doi tineri s-au sinucis prin spânzurare pentru că n-au suportat ideea violării lor de către deţinuţi de drept comun homosexuali, violarea făcându-se cu acordul conducerii penitenciarului).

Ion Iliescu este principalul responsabil al fratricidului din 13 iunie 1990, conform Rechizitoriului publicat în 27 iulie 2007 de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întocmit de colonelul-magistrat Viorel Siserman şi confirmat de generalul-magistrat Dan Voinea din cadrul Secţiei Parchetelor Militare, pentru trimiterea în judecată a inculpaţilor militari pentru uciderea şi rănirea prin împuşcare a unor persoane la data de 13 iunie 1990. Conform acestui rechizitoriu, Ion Iliescu a luat decizia reprimării din 13 iunie 1990, a coordonat-o personal depăşindu-şi atribuţiile, a ordonat intervenţia militară cu muniţie de război şi TAB-uri pentru reprimarea manifestanţilor din Piaţa Universităţii, ceea ce a avut ca urmarea moartea şi rănirea prin împuşcare a mai multor persoane. Ion Iliescu a implicat foarte mulţi oameni în crime, inclusiv pe generalul Chiţac Mihai şi alţi ofiţeri superiori trimişi în judecată, care au susţinut în declaraţiile lor că n-au făcut altceva decât să execute ordinele directe ale lui Ion Iliescu şi a colaboratorilor lui.

Prezentăm în continuare declaraţia din 6 septembrie 2010 a profesorului Vladimir Tismăneanu cu titlul ‘Probatoriu, analiza si memento: Raportul-Rechizitoriu despre Fratricidul din 13-15 iunie 1990’ şi Comunicatul IICCMER.

Probatoriu, analiza si memento:

Raportul-Rechizitoriu despre Fratricidul din 13-15 iunie 1990

http://tismaneanu.wordpress.com/2010/09/06/probatoriu-analiza-si-memento-raportul-rechizitoriu-despre-fratricidul-din-13-15-iunie-1990/

De Vladimir Tismăneanu

06/09/2010

In momentul aparitiei primei versiuni a Raportului-Rechizitoriu, anul trecut, mi-am exprimat public solidaritatea si admiratia pentru demersul intiat de  Sorin Iliesiu.  Neodihna acestui om s-a dovedit benefica pentru mentinerea vie a dezbaterilor din Romania asupra comunismului si urmarilor sale.  Am spus atunci, si imi mentin parerea, ca un asemenea document serveste iesirii din mocirla minciunii, ca prin densitatea argumentatiei si anticomunismul civic-liberal, este vorba de un document situat in prelungirea Raportului Final de condamnare a dictaturii comuniste.

Intre timp, Raportul-Rechizitoriu a capatat o forma mai extinsa, dar si mai solida factual si bibliografic gratie colaborarii dintre autorul intial si antropologul Alin Rus, autorul unei dintre cele mai importante si impresionante carti despre mineriada din 13-15 iunie 1990. Ii felicit pe domnii Sorin Iliesiu si Alin Rus pentru coordonarea acestui efort de confruntare lucida si responsabila cu unele din momentele cele mai sumbre si traumatice din trecutul recent al Romaniei.  Felicit Asociatia ’21 Decembrie 1989′ si pe presedintele ei,  dl Teodor Maries,  pentru sustinerea acestui demers esential pentru sanatatea si credibilitatea democratiei romanesti.  Greva foamei la care s-a angajat, eroic si nobil, Teodor Maries, a dus la deblocarea arhivelor militare, SRI etc si la accesarea/copierea unor documente care stau acum la baza Raportului-Rechizitoriu.

Ii indemn pe vizitatorii acestui blog sa citeasca textul complet al Raportului-Rechizitoriu (documentul poate fi descarcat de pe site-ul IICCMER postat mai jos ori prin ziarele ‘Romania Libera’ si ‘Adevarul’).  Pe acelasi site, ca si pe cel al Asociatiei 21 Decembrie, puteti vedea imagini de la conferinta de presa.  Sper din suflet ca institutiile statului de drept vor examina cat mai curand probele documentare, multe cutremuratoare, si vor actiona in consecinta.

Mineriada din 13-15 iunie 1990 a fost un efect direct al deciziilor strategice luate de echipa hegemonica a FSN imediat dupa 22 decembrie 1989.  Nu a fost vorba de explozii haotice, spontane de violenta autoritara, ci de un plan precis de anihilare a societatii civile romanesti, de intimidare si emasculare a partidelor democratice, de sugrumare a presei libere, de restaurare a unui regim anti-pluralist, anti-liberal, anti-intelectual si anti-occidental.  Cuvintele veninoase din propaganda fesenista, articolele din ziarele pro-Iliescu, emisiunile isterizate si isterizante ale Televiziunii ce-si zicea ‘libera’ (adica libera de scrupule, libera de constiinta), au avut consecinte cumplite, inclusiv violente fizice, molestari si chiar asasinate.  In numele idealului iliescan al ‘asanarii strazii’ au fost terorizati elevi, studenti, batrani, femei si copii.  Drepturile omului au fost calcate in picioare.  Raportul-Rechizitoriu ii numeste pe cei responsabili, pe complicii acestora si da numele victimelor. (Vladimir Tismăneanu)

Comunicatul IICCMER

La data de 2 septembrie 2010, a avut loc, la sediul Asociaţiei 21 Decembrie, conferinţa de presă ocazionată de lansarea publică a ‘Raportului-Rechizitoriu despre Fratricidul din 13-15 iunie 1990’, document coordonat  de conf. dr. Sorin Ilieşiu şi dr. Alin Rus. Au fost prezenţi dl. Teodor Mărieş, preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie, dl. Sorin Ilieşiu, membru de onoare al acesteia şi dl. Bogdan Iacob, Secretar al Consiliului Ştiinţific al IICCMER. În numele Preşedintelui Consiliului Ştiinţific al IICCMER, profesorul Universităţii din Maryland, dl. Vladimir Tismăneanu, şi al conducerii executive a Institutului, dl. Bogdan Iacob a declarat că, pentru IICCMER, asumarea trecutului recent al României reprezintă o prioritate absolută. Din acest punct de vedere, IICCMER salută în mod public iniţiativa de real interes istoric şi civic a Asociaţiei 21 Decembrie.

Dl. Bogdan Iacob a reliefat faptul că ne aflăm în prezenţa unui document care deschide perspective noi în chestiunea investigării violenţelor de după 22 decembrie 1989.

În final, domnia sa a subliniat că, pentru IICCMER, unica modalitate legală de confruntarea cu trecutul este prin intermediul justiţiei şi al organelor abilitate ale statului. Raportul-Rechizitoriu este un punct de plecare esenţial pentru re-deschiderea şi finalizarea anchetei oficiale a abuzurilor împotriva drepturilor omului săvârşite în 13-15 iunie 1990. Ca şi în alte ocazii, societatea civilă acţionează ca un catalizator al unor proiecte de interes naţional.

http://www.crimelecomunismului.ro/

*

Domnule Preşedinte, vă solicităm aşadar să dispuneţi neîntârziat ca statul român să-i acorde pază şi protecţie specială d-lui Vladimir Tismăneanu şi familiei sale.

24 Noiembrie 2010

Sorin Ilieşiu – vicepreşedintele Alianţei Civice, autorul apelurilor pentru condamnarea naţională şi internaţională a comunismului http://www.gds.ong.ro/apel.htm

http://www.revista22.ro/apel-pentru-condamnarea-internationala-a-criminalitatii-si-nelegitimit-3326.html

Asociaţia 21 Decembrie 1989, Teodor Mărieş – Preşedinte

Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din România, Octav Bjoza – Preşedinte

Societatea Timişoara, Florian Mihalcea – Preşedinte

Seniorii Ligii Studenţilor din Universitatea Bucureşti 1990

Consiliul Mondial Român, Ştefana Bianu – Vicepreşedinte

Memorialul Revoluţiei 16-22 Decembrie 1989 Timişoara, dr.Traian Orban – Preşedinte

Fundaţia Culturală Memoria – filiala Argeş, prof.univ.Ilie Popa – Preşedinte

Fundaţia ICAR, Dr. Camelia Doru – Preşedinte

Asociaţia 22 Decembrie 1989 Baia-Mare – Adiel Florian, Preşedinte

Comitetul de Acţiune pentru Democratizarea Armatei – ofiţerii C.A.D.A.-1990

Fundatia Naţională pentru Românii de Pretutindeni, Daniela Soros – Vicepreşedinte

Asociaţia Românilor din Australia, Mihai Maghiaru – Preşedinte

Organizaţia luptătorilor pentru apărarea drepturilor omului, I.Leşu – Preşedinte

Sindicatul Naţional al Ţăranilor şi al Proprietarilor Români, Dan Drăghici – Preşedinte

Asociaţia Europeană a Cadrelor Didactice – Secţiunea Naţională România, prof.univ.dr. Florin-Cristian Gheorghe – Preşedinte

Asociaţia Scriitorilor Români şi Germani din Bavaria, Radu Bărbulescu – Preşedinte

Association Culturelle et Amicale Roumaine, Gabriel Penciu – Preşedinte

L’Alliance Belgo-Roumaine, Bruxelles, Ecaterina Evanghelescu – Preşedinte

Consiliul Român American, Neculai Popa – Preşedinte

Asociaţia Copiilor Revoluţiei, Cătălin Giurcanu – Preşedinte

Asociaţia Adevăr şi Dreptate, Nicolae Bănuţoiu – Preşedinte

Asociaţia Apolitică ‘Societatea Târgovişte’, Ilie Petre Ştirbescu – Preşedinte

Fundaţia Redarea Istoriei, jurist Păun Gabriel Virgil – Preşedinte

Fundaţia Ioan Bărbuş, Anca Maria Cernea – Preşedinte

Federaţia naţională Omenia a Pensionarilor (peste 1.000.000 de membri), dr.ing.Gheorghe Chioaru – Preşedinte

Grupul văduvelor de eroi martiri

Federaţia sindicală ‘Solidaritatea – Virgil Săhleanu’ a siderurgiştilor din România

Fundaţia Naţională a Revoluţiei din Decembrie 1989 – Timişoara, Pompiliu Alămorean – Preşedinte

Sindicatul Solidaritatea al siderurgiştilor Galaţi, Ilinca Diaconu – Preşedinte

Sindicatul Solidaritatea Hunedoara

34 Răspunsuri to “Apel pentru protecţie specială d-lui Vladimir Tismăneanu şi familiei sale”

  1. Hantzy Says:

    Fraza asta e memorabila, murmurabila, inmarmorabila si admirabila:

    „Considerăm că autorii morali ai scrisorilor de ameninţare cu moartea sunt reponsabilii pentru fratricidul din iunie 1990 şi genocidul neocomunist din 22-28 decembrie 1989, în frunte cu Ion Iliescu.”

  2. AVP Says:

    Ma alatur si eu apelului Asociatiei 21 Decembrie 1989. Ma tem insa ca acest apel va avea aceeasi soarta precum apelul meu catre Romtelecom, pentru identificarea si sancţionarea trolului „raduhumor”, care de circa un an practica pe forumuri contra mea tot o forma de asasinat: asasinatul moral. Apel pe care Romtelecom il considera neserios, vezi bine, altfel ar fi luat masuri contra anonimului ce ma balacareste in fel si chip, inclusiv prin folosirea numelui meu real si a datelor mele strict personale.

    Un astfel de asasinat moral se practica – si inca de mai multa vreme, aloo – si impotriva lui Vladimir Tismaneanu insusi, contra caruia s-a dezlantuit o adevarata canonada de catre media ex-tovilor si baietilor si de catre masele de agitatori internauti anonimi, unii dintre ei doar niste simpli si bieti manipulati, desigur.

    Mult mai cumplit, insa, e faptul ca la asasinarea morala a lui Vladimir Tismaneanu participa si cativa disidenti cu renume, printre care Dorin Tudoran, fostul bun prieten si comiliton al lui Vladimir Tismaneanu, nu e ultimul, vai… Dupa cum nu e o intamplare ca acelasi Dorin Tudoran e gazduitoru si promotoru si al trolului „raduhumor”, pe care il publica pe blogul personal si-i acorda astfel credibilitate, desi l-am avertizat in mod special pe dl blogger ca ipochimenu e detracatul care ma insulta si ma calomniaza in mod demential pe forumuri si care, de altfel, e si un antisemit penal, aloo… Or, daca plangerile mele la Romtelecom contra trolului „humor” n-au avut niciun efect pâna acum, plangerea facuta fostului nostru pretin, comiliton de lupta anticomunista si, de altfel, admirator literar, s-a soldat cu supararea definitiva si irevocabila a disidentului si poetului pe mine, si nicidecum pe trol, care continua sa se zbenguiasca pe blogul celui ce da lectii de moralitate si de dreptate erga omnes, fara ca macar nobilu hom sa-i zica du-te mai incolo, trolului… Iar daca pe mine sa zicem ca DT are motiv sa fie supalat, fiindca nu i-am ramas dator cu nicio replica, bietul Vladimir Tismaneanu nu i-a zis niciodata nimic – in tot acest timp in care Tudoran l-a atacat constant -, ci din contra: ori de cate ori a avut ocazia, si-a reinnoit admiratia pentru disidentul si poetu DT…

    Asa ca la ce sa ne mai asteptam de la niste organe de Romanica, dle Iliesiu, cand insasi rumânii din „elita intelectuala si morala” sunt asa cum sunt…?? Inca o data, va dovediti acelasi mare si inocent sufletist-idealist, vai…

  3. Loda Says:

    De_a dreptul penibil,azi, amenintari cu moartea primesc curent magistratii*cunosc cazuri concrete, aflate in lucru la procuratura( pana si profesorii primesc amenintari anonime de la elevi,isi gasesc masinile vandalizate ,li se sperg geamurile de la apartament, si nu clameaza protectie, in presa.Dl.TismaNEANU SE SIMTER AMRNINTAT IN SUA, NOI, SUNTERM UN INTREG POPOR AMENINTAT IN ROMANIA.cCaT PRIVESTE ,,AUTORII MORALI< DACA AR AVEA COJONES AR TRANTI UN PROCES RASUNATOR SEMNATARILOR apelului ,vesnic aceeasi,petru prezentarea dovezilor care implica asemenea acuzatii.

  4. Loda Says:

    Bravo,AVP ! Sa_l acuzi de Todoran ca se ocupa cu asasinatul, fie si moral, demonstreaza ca esti in plin delir !

  5. Riddick Says:

    Senatul a respins legea privind interzicerea organizaţiilor, simbolurilor, precum şi a doctrinei comuniste cu 98 de voturi din 105

    03/06/2010 Primire aviz de la Consiliul legislativ – cu nr. 684/03.06.2010 (negativ)

    24/08/2010 Primire punct de vedere de la Guvern – cu nr. 2055/24.08.2010 (negativ)

    21/09/2010 Comisia pentru egalitatea de şanse transmite avizul cu nr. 212-NEGATIV

    25/10/2010 Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări depune raportul cu nr. 675-NEGATIV

    25/10/2010 Comisia pentru drepturile omului, culte şi minorităţi depune raportul cu nr. 394-NEGATIV

    VOTURI PENTRU RAPORTUL DE RESPINGERE (adică „voturile pentru” sunt CONTRA legii);

    Grup Pentru Împotrivă Abţineri Nu au votat

    (1) PD-L 39-P 1-Î 1-A
    (2) PSD+PC 28-Î
    (3) PNL 12-P 4-Î
    (4) UDMR 7-P
    (5) INDEP 12-P 1-A

    http://riddickro.blogspot.com/2010/11/senatul-respins-legea-privind.html

    Să ne trăiască parlamentarii !

    +++++++++++++++++++++++
    avp reply : Pai, mha, pretine portocaliu, daca „VOTURI PENTRU RAPORTUL DE RESPINGERE" este totuna cu "voturile CONTRA legii" , asta inseamna ca PDL, cu 39 voturi „pentru” e campionu respingerii legii, iar PSD, cu 26 voturi „impotriva” e campionu anticomunismului Ro…?🙄 Esti sigur ca te-ai exprimat bine ?

  6. AVP Says:

    Mey, @Loda, tie – o demna fiica a vetrei rumanesti si, de altfel, un personaj caragialian tipic – ti s-or fi parand normale toate intamplarile astea de care ne povestesti (caci ce sa mai vbim de intamplarea banala cu Vladimir Tismaneanu, n-asa…?), asa cum i se pare normal lu Romtelecom faptul ca trolul „humor” ma porcaieste, pe numele de familie, intr-un mod inimaginabil de abject, calcand in picioare legi reale sau virtuale, insa mie si initiatorilor acestui apel nu ni se pare absolut deloc in regula faptul ca Vladimir Tismaneanu primeste amenintari cu moartea, fie si de la un psihopat, sau in gluma, sa zicem. Iar in caz ca nu ai cunostinta, fac precizarea ca Vladimir Tismaneanu nu e un cetatean oarecare, ci e presedintele Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc, in acelasi timp unul dintre cei mai activi militanti pentru decomunizarea Romaniei si pentru demantelarea „sistemului ticalosit”.

    Ma-ntreb siderat-amuzat, in aceatsa situatie, pentru ce valori combati tu in numele liberalismului romanesc, cica, soro…? Te pomensti dreaq ca combati doar pentru libertatea de a trage cu pusca, crezand, in sancta-ti simplicitas, ca trebusoara asta seamana cu-o oarescare poesie fistichie, dintre acelea ce se recitau la cenaclul „Flacara”, unde vajnicu tau moralist, Dorin Tudoran, a fost – la un moment dat – secretar literar, sarmana cucoana…?🙄

  7. Riddick Says:

    Oops…😳

    28 de la PSD au votat „pentru” (contra legii). Mulţi de la PSD nu au fost în sala sau nu au votat.

  8. Hantzy Says:

    „(…) unde vajnicu tau moralist, Dorin Tudoran, a fost – la un moment dat – secretar literar (…)”

    Ce furam si ce ajunseram!

  9. Loda Says:

    AVP:
    Lasa-ma domne, in necazul meu,! Tu crezi ca de aia moare Romania ca niste prosti ii trimit amenintari lui Volodea ?Treaba voastra, puneti Apeluri, ca doar nu degeaba se da victima ,strigati,,Help, asasinii” ,dar nu-mi cereti sa nu-mi spun parerea despre penibilitatea aceasta. Cat despre Tudoran, treaba ta, putini prieteni ai avut, pierde-i si pe aceia, e viata ta ,chiar stricta si personala.

  10. AVP Says:

    Pai io ce-ti spuneam, Lodo…? Tie, o adevarata matroana romanca, lucrurile astea ti se par niste chestiutze de nemic, pai cum dreaq… Te doare fix in micu dick, n-asa…?🙄

    Mai vbim…

  11. Stely Says:

    Buna seara,
    Sunt si eu de acord cu Apelul Asociatiei 21 decembrie , privind protectia domnului Vladimir Tismaneanu si a familiei sale ,care au fost amenintati cu moartea . Sunt convinsa ca aceste amenintari nu sunt pure inventii si nici facute de un individ care se joaca ..
    Nu cred ca d-l Vladimir Tismaneanu s-ar fi ingrijoorat si si s-ar fi alertat fara sa aiba elemente si indicii clare ,deci ca nu ar fi de luat in seama .Faptul ca au fost doua amenintari -una in februarie si cealalta acum – este un prim indiciu ca sunt legate -una de numirea -alta de activitatea dumnealui de la ICCMER .In februarie aveau scopul de a-l opri sa preia functia ,iar acum de a-l opri sa dea curs raportului -rechizitoriu , cu pivire la fratricidul din 13-15 iunie 1990,precum si altor actiuni menite de a dezvalui adevarul despre revolutie si despre alte evenimente postdecembriste.Ieri ,dupa ce am citit pe blogul d-mnealui , despre respectivele amenintari,mi-am petrecut citeva ore citind temele din luna februarie de pe acest blog ,acelea in care s-a dezbatut intens atit cu privire la crearea IICCMER cit si cu privire la sefia acestora.
    Incrincenarea unora de a respinge unificarea celor doua institutii cu preocupari asemanatoare ,dar si de a accepta o anumita colaborare ,m-a facut sa am inca de atunci o atitudine de sustinere, privind mai intii unificarea ,apoi cea de preluare a functiei executive de catre d-l Vladimir Tismaneanu . Este posibil ca cei care erau atit de incrincenati sa se fi resemnat ,dar tot atit de posibil este ca cei care au vazut ca domnul Vladimir Tismaneanu a inceput sa faca ceea ce si-a propus ,sa nu se fi resemnat ,ba dimpotriva sa caute sa-l opreasca ..
    Parerea mea este ca cei care au lansat din nou atacuri la adresa domnului Vladimir Tismaneanu ,sa-si precizeze pozitia fata de aceste amenintari ,spre a nu fi asociati cu cei care le-au facut . Nu spun ca ar avea vreo legatura unele cu altele ,dar coincidentele pot fi interpretate ca ar putea sa aiba..

  12. AVP Says:

    Stely – f.interesante observatiile privind data amenintarilor si conexiunile acestora cu anumite evenimente reale. Pacat ca nu te concentrezi totdeauna pe analiza, unde dai dovada de certa acuratete si luciditate.

  13. antikgb Says:

    bun .si care va fi rezultatul apelului?mai bn facea plangere la politie ..iar il bagati pe basescu in ceva ce nu tine de atributiile sale..@avp: am citit ce ai scris despre romtelecom.iti dau un sfat: sesizeaza DIICOT.ROMTELECOM nu are dreptul sa ofere informatii si sa ia masuri fara un mandat.”dusmanul” tau ii putea da in judecata..uf:)

  14. AVP Says:

    @antikgb, daca ai fi avut rabdare sa te informezi mai temeinic asupra problemei, ai fi vazut ca primul lucru pe care l-a facut Vladimir Tismaneanu a fost sa sesizeze politia, atat din SUA, cat si din Ro.

    Cat priveste problema mea cu Romtelecom, lucrurile nu stau asa cum zici tu, si iata de ce:

    Potrivit chiar politicii de internet Romtelecom, asa cum este adusa la cunostinta publicului aici, unui client Romtelocm – cum este si individul cu pricina – ii incumba urmatoarele obligatii (intre altele):

    "2.1 Clientul nu are permisiunea de a utiliza Serviciul pentru a transmite, a copia, a posta, a distribui, a reproduce, a utiliza, a încărca sau a prelucra în orice alt mod materiale:
    (a) ilegale, obscene, vulgare, calomniatoare, amenințătoare, abuzive, materiale care îndeamnă la ură rasială, etnică sau sunt în orice alt mod defăimătoare;

    2.2. Totodată, Clientul nu are dreptul:

    d) de a utiliza serviciul în scopul instigării la, lansării sau coordonării de atacuri informatice de orice tip împotriva oricărui sistem sau utilizator de Internet sau de pe alte rețele conectate sau nu la Internet, prin metode wired, wireless sau în alte tehnologii existente sau viitoare, incluzând, dar fără a se limita la atacuri Denial of Services Dos sau Distributed Dos; trimiterea de mesaje spam; furt de identitate electronică sau obținerea de foloase necuvenite prin exploatarea vulnerabilităților sistemelor electronice de plată și e-banking; phising; pharming;click fraud; spyware; keylogging; sniffing; partajare ilegală de carduri televiziune DTH, etc. ;"

    Iti repet si tie ceea ce le-am spus celor de la Romtelecom: daca as cunoaste identitatea acestui las nu as mai deranja pe nimeni cu nicio reclamatie, ci l-as actiona pe individ direct in instanta.

    Mentionez de asemenea ca i-am pus in vedere respectivului, in modul cel mai rezonabil cu putinta, sa ma lase in pace, insa el – cu concursul Romtelecom, care il lasa sa zburde pe blogurile oamenilor si sa-i insulte intr-un mod inimaginabil de abject, desi are mijloace spre a-l opri in mod direct – continua sa-si dea in petic nestingherit.

  15. Stely Says:

    AVP ,
    Ma bucur pentru apecierea facuta „analizei ” mele ,dar in acelasi timp , prin ceea ce spui aici ..
    „Pacat ca nu te concentrezi totdeauna pe analiza, unde dai dovada de certa acuratete si luciditate.”
    ..ma pui din nou pe ginduri .. 🙄
    Bineinteles ca nu fac o obsesie din asta( sa stau ginduri ),dar nici sa trec usor peste nemultumirea ta nu-mi vine . Cred ca abia atunci as pacatui mai mult -cind nu ti-as lua in seama sfatul sau dorinta (asa am inteles )
    Asa ca voi tine cont de sfatul si de dorinta ta ,ca de aci incolo sa ma concentrez la fel de bine ca si acum .. Ramine de vazut daca voi reusi ,avind in vedere virsta, cit si preocuparile cotidiene.. 😳

  16. antikgb Says:

    aici nu te contrazic .dar sa stii ca daca individul ala are ip de romtelecom mare lucru sa nu fie si ala clonat .adica persoana respectiva care umbla cu balacareala sa aiba acces la calculatorul altei pers prin keylloger sau alte grozavii.de ex el daca are datele tale le poate folosi ptr a injura pe altu in numele tau..iar persoana injurata sa creada ca tu esti autorul.primul pas ..apeleaza la un specialist it sa iti faca niste verificari (stie ce anume) si sesizare la DIICOT.

    +++++++++++++
    avp reply : Romtelecom mi-a confirmat ca stie cine e ipochimenu in real, dar ca nu poate face altceva decat sa-l roage sa inceteze comportamentu-i dezaxat. Or, eu le-am dovedit chiar cu texte din politica lor de Internet ca au la indemana mijloace contractuale si eficiente de blocare a ipochimenului.

  17. Stely Says:

    Hmm ,acum am vazut cretinatatile de pe VP .
    Nu am nici o retinere in a-l considera vinovat de tot ceea ce se intimpla acolo pe bloggerul DT . Nu-mi vine sa cred ca cei care viziteaza si citesc mizeriile scrise de aceia sub ochii lui ,au o parere tocmai buna despre poetul disident Dorin Tudoran.. Presupun insa ca lui nu-i pasa ,intrucit este bine platit ..
    Ar trebui sa nu ne pese nici noua ,desi recunosc ca eu am o oarecare teama, avind in vedere ca sceleratii aia imi cunosc identitatea si dupa cum se vede sunt in stare de orice..

    ++++++++++++++++++
    avp reply: DT a precizat odata ca nu e platit pentru blogul preluat pe Vox Publica. Pana la proba contrara, hai sa ramana asa. Altfel, cu ce ne-am deosebi de trolii lipsiti de un minimum de buna credinta si de obiectivitate ?

  18. skorpion Says:

    loda,

    azi ai fost teribil de nervoasa, nu-i asa?
    citesc mesajul tau de la ora 11.53, vad ca erai plina de draci, fata mea:mrgreen:

  19. skorpion Says:

    ramin la parerea mea ca DT nu este atit de dizident cit se da…

  20. AVP Says:

    In lipsa probelor – ba chiar in prezenta probelor contrare -, pe ce te bazezi cand spui asta, Skorpi ? :rol: Faptul ca nu tine cu Base sau ca ma critica pe mine (si chiar episodul Felix) nu e un criteriu de nondisidenta, vezi bine. Mie mi se pare doar ca omul si-a atins limita de competenta si si-a dat arama de ruman foodul, meschin, negru-n ceru gurii si zavistios pe fatza.

  21. skorpion Says:

    AVP.
    in cei 20 de ani am observat ca cei care aveau/au o musca pe caciula au fost cei mai razbatatori sa urce, cei mai obraznici, cei mai agresivi..

    stii proverbul: ataca pentru a te apara!

    este o chestie pe care am observat-o (de fapt am interpretat-o corect) relativ tirziu la multi oameni, dar nu am practicat-o niciodata;

    o fi si ce spui tu despre dt, dar si la el am observat o agresivitiate inca la inceputurile blogaralii sale, cind am intrat cu multa buna credinta si la recomandarea ta…
    am parasit destul de repede si dezamagit.
    nu am fost singurul…..

    traim intr-o imensa hazna umana, din pacate, si nu cred ca se va putea curata prea curind.😦

    nu cit traim noi si poate nici pe perioada vietii copiilor nostri…

  22. Stely Says:

    AVP,
    O fi precizat ,dar mai prezinta vreo credibilitate ,avind in vedere ca le permite acelora sa-i murdareasca numele si prestigiul ,fara sa se sinchiseasca ? Tu le ceri celor de la Romtelecom sa-l sanctioneze pe rh ,dar inaintea lor nu ar trebui ca insusi DT sa -i sanctioneze , printr-o simpla banare ,in numele decentei si respectului de sine ,daca nu ptru mine si pentru tine ?El singur a spus ca are putea sa intervina la adminii de pe VP . De ce nu o face ?
    P.S. care este „proba contrara ” ptru a-l crede ? Eu intreb :
    daca nu este platit bine,atunci ptru ce o face ? Are nevoie de o mai mare notorietate ? La ce-i foloseste ?

  23. AVP Says:

    Skorpi, ai dreptate, desigur: nici in timpul vietii copiilor nostri, Romanica nu se va moderniza cat de cat. Voi va dati seama ca un Ponta sau o Elena Udrea, care cel putin teoretic ar putea s-ajunga presedinti Ro, si-au trait anii decisivi de formare – anii adolescentei – in aeru poeziilor lui Paunescu (scrise la nivelul stilistic si deci sentimental & intelectual, al secolului 19…) ? Sunt tari care, de altfel, par sa nu aiba sansa de a se moderniza vreodata, cum sunt Turcia sau Rusia, de-un paregzamplu, iar Romanica nu e departe ele…

    Stely, lui nea Dorin i-a placut totdeauna sa se bage-n zeama si sa se dea majestuos cu relatiile si cu cunostintele sale din roza vanturilor : de la Manolescu, Plesu, Liiceanu si Mihaies la Paunescu si Tuca, de la CTP la Rosca Stanescu, de la escu la Dinescu… Cand nu prea i s-au mai oferit rubrici, mai ales dupa episodu Felix, a primit si el ce s-a mai nimerit, inclusiv oferta de a i se prelua blogul pe platforma Vantului, unde credea ca va dobandi o mai mare vizibilitate si va ajunge sa ne vorbeasca iar ex cathedra… Dar zau, mai bine ar fi ramas in bloguletu-i invizibil, decat sa ne-arate crispata fata de homuletz invidios, rautacios, coleric, vindicativ si meschin, pe care ne-a exibat-o acolo, in aplauzele la misto ale gunoaielor internetului: humor si gasca lui… Vai de vai…👿

  24. skorpion Says:

    AVP,
    de acord cu primul paragraf….pe mine nu m-a prins desi aveam 20 de ani cind era in mare voga si toti colegii de facultate zburau intr-o veselie spre bratele incapatoare ale lui a.p.

    re. paragraful al doilea…
    am mai observat ceva la cetatenii acestei tari si anume respectarea cu strictete a recomandarii: sa lasi loc de buna ziua….vezi si la dt. Da buna ziua la toti, indiferent de existenta ticalosiei sau nu la cei pomeniti de tine….pentru ca individul (nu neaparat dt) gindeste asa: nu se stie niciodata cind voi avea nevoie de x sau de y, trebuie sa las loc de buna ziua, sa nu inchid usa definitiv.

    recunosc ca eu am trintit multe ushi si definitiv…si recunosc ca am avut de patimit, pentru ca in momente grele nu m-am intors acolo unde am scuipat..🙂
    🙂

    cred ca aceasta este o trasatura la majoritatea romanilor
    (loc de buna ziua) !

  25. Stely Says:

    Am fost din curiozitate si pe „bloguletu-i invizibil ” .. Nu am citit decit comentariul lui Florin Iaru ,care m-a uns la suflet.
    Corect ,cinstit si onest ,dar si destul de dur la adresa lui A.Paunescu .A fost cu mult mai dur decit tine . DT i-a dat un raspuns anemic si neconvingator .A fost vizibil derutat ,dar nu atit de mult ca in raspunsaul dat tie si lui Goe pe Vox Publica..
    P.S. Am incercat sa intru pe Top Posts WordPress.com si nu am reusit . Imi apare eroare pag.Si-a schimbat cumva denuirea ?
    pps . Mai stim si alti scorpioni care au „trintit usa si definitiv „multora .. O fi bine ,o fi rau ?. 🙄

  26. Stely Says:

    pps -ul ii era adresat lui @skorpion ,iar celalalt scorpion se stie cine este .. 🙂

  27. AVP Says:

    V-am mai povestit, cred, despre interventia lui Florin Iaru la Irealitatea, cand l-a luat la refec pe paunescologu Bolcas (tipu ista imi trezeste o repulsie intensa, ori de cate ori il zaresc, ca si cum m-as atinge de o meduza gelatinoasa…😳 ) Din pacate, Florin, ca si Sorin (Cucerai) si ca si Dorin (Tudoran), crede ca Paunescu a fost un poet mare in „Mieii primi” si-n „Fantana somnabula”, dupa care s-a facut mic, fiindca a ales sa fie doar socialmente tare… O monumentala eroare de apreciere, dupa parerea mea. AP n-a fost nici macar o secunda poet mare, adicatelea strict original, c-un stil unic. A fost, cum am mai spus, un poet minor, un epigon al altor linii stilistice, demult fumate or sfumate… Un versificator.

    In fine: mane, tekel, fares…

    Pe maine.

    ps.Din pacate, noul episod din Povestea lui Ave nu va putea fi lansat decat sambata seara (sau mai degraba duminica seara). Asta e situatia… Maine am programat deja un alt potpuriu din odyseea hyperspatziului.

  28. AVP Says:

    Postare noua.

  29. Stely Says:

    Buna ziua ,
    M-am gindit sa va aduc aici un link , cu scopul de a va sugera sa faceti o comparatie ,intre modul cum este tratata tema importanta prin gravitatea ei-precum si ceea ce scriu comentatorii la aceasta tema -si modul cum se trateaza acelasi gen de tema pe blogurile poetului si disidentului DT;desigur si comentariile respective.
    http://www.acum.tv/articol/20737#comments
    p.s Veti vedea in primul rind o solidarizare sincera si responsabila cu dl Vladimir Tismaneanu ,apoi modul cum procedeaza moderatorul blogului cu cei care depasesc masura ..

  30. AVP Says:

    Chiar n-am inteles ce-ai vrut sa spui… Din cate cunosc eu, DT inca n-a abordat chestiunea. Sau poate – de fapt – ai vrut sa faci o comparatie intre modul cum am abordat-o noi insine, si cum o abordeaza comentatorii de la acel link ?🙄 Ti-am mai spus io: faci tu ce faci si introduci usurele or mai grele note confruntationale in comentariile tale sau – mai pe rumaneste spus – ai tendinta de a incaiera oamenii… oops

    Sper sa primesti cu maturitate & humor aceasta veste🙂

    Mai vbim.

  31. Stely Says:

    Ma simt nevoita sa aduc exemple concrete spre a-mi argumenta scopul aducerii linkului , precum si invitatia de a face comparatiile respective ..
    Aici este o parere :

    doina rizea: (25-11-2010 la 02:27)
    stimate domnule tismaneanu,
    nu pot sa-ţi impărtăşesc teama pentru că nu e mai mare ca a noastră, a celor mulţi cu adevărat români-români care se simt ameninţaţi de atacurile furibunde ale atacurilor domniei tale. Eu ma stiu pe mine ca nu aş recurge nici in momente de deruta la atacuri cum faci dumneata sistematic si, in nici un caz, la amenintari cu moartea, cum spui ca primeşti… Aproape ca nu te cred. Sa nu cumva sa iti vina toate ca un bumerang inapoi şi sa nu te doara palma cu care dai…si nici sa nu devii tributar gandului…dai Doamne sa dea sa am de ce tipa…Imi pare rau, eu sunt mica de tot si firava dar nu-i pot compatimi pe cei care ataca cu placere, cu scop si cu tinta…Nu incerca sa ne influenţezi, avem dreptul sa avem propriile pareri, sa ne alegem valorile si simbolurile si sa ne plangem mortii pe care dumneata ii profanezi cu salbaticie…”

    Aici raspunsul celui pe care ,dupa interventiile repetate , l-am considerat a fi moderatorul blogului..

    Petru Clej: (25-11-2010 la 06:04)
    Doamnă Doina Rizea, ce înseamnă “cu adevărat români-români”? Și în numele cui vorbiți de folosiți pluralul, al românilor “becalizați”? Și ca să fie clar despre ce vorbesc, deși mi-e silă să pun un astfel de link, vă rog să aruncați o privire pe acest link http://www.png.ro/conducere/2647 (dacă sunteți curioși consultați http://www.becparlamentare2008.ro/rezul/43/CD_43_1.pdf și veți vedea că această becalistă a fost răsplătită așa cum trebuie de votanții din Europa Occidentală cu 548 de voturi din 15495, adică 3,5%). Intervenția dumneavoastră este josnică”

    Aici este comentariul care mi-a atras atentia si care m-a facut sa aduc linkul si sa sugerez comparatia.

    Michael Shafir: (25-11-2010 la 07:37)
    Solidarizarea cu dl. Vladimir Tismaneanu mi se pare normala, ba chiar inevitabila, iar reactia domnului Petru Clej la cele postate de doamna Doina Rizea ilustrativa (mai era nevoie?) pentru modalitatea in care aceasta publicatie trateaza maladia etnosovinismului.

    Ma vad insa nevoit sa ridic cateva intrebari:
    1) Reactia poetului Andrei Codrescu nu trebuia, oare, postata mai degraba la pamfletul lui Dorin Tudoran decat aici? De ce alege Domnul Codrescu, cu sau fara aprobarea dlui Tismaneanu, sa o posteze AICI? Cineva (eu, de exemplu) ar putea conclude ca acest lucru se face pentru a deflecta atentia de la afirmatiile dlui Tudoran inspre injurii antisemite si/sau de natura imunda, de care avem cu totii datoria de a ne dezice. Intre timp, insa, argumentele dlui Tudoran raman fara replica, atentia indreptandu-se in alte directii.

    Cred ca s-a referit la tema (pamflet):”Adevaruri rabatabile :despre ura si dispret”.
    Din ce am citit aseara pe blogul lui(DT) s-a abordat subiectul amenintarii cu moartea ,dar in trecere ,iar pe VP tot pina aseara nimeni in afara de tine nu s-a exprimat cu responsabilitate ..
    Consider ca titlul topicului l-a incitat pe RH sa-si deverse „ura si dispetul” pentru Vladimir Tismaneanu si desigur pentru tine ..
    Asa mi s-a parut … Nu am avut de gind sa incaier pe nimeni ,ci sa mai atrag odata atentia cu privire la ceea ce am spus ieri aici :

    „Parerea mea este ca cei care au lansat din nou atacuri la adresa domnului Vladimir Tismaneanu ,sa-si precizeze pozitia fata de aceste amenintari ,spre a nu fi asociati cu cei care le-au facut . Nu spun ca ar avea vreo legatura unele cu altele ,dar coincidentele pot fi interpretate ca ar putea sa aiba..”

  32. Andrei Alexandru Says:

    Tatonul ce sunt, posesorul unei experienţe de viaţă mult peste medie, arunc în neantul ce ne înconjoară:
    – toată „şmecheria” de a ajunge (în hiperspaţiu!) la vârsta mea cu uşi deschise lăsate în urmă, dar şi cu alte uşi deschise primitor, pe drum, în faţă este să mergi ÎN PICIOARE, fără a călca pe grumazul celor ce te înconjoară, fie ei prieteni sau duşmani.
    În atari situaţii cei ce închid uşile o fac din TRUFIE, răutate, sau la comandă – sub plată sau şantaj. Ar mai fi şi POSESIA de tip Becali (L.XIV) a unui espaţiu primit gratis.

    Printre altele, iată două bloguri unde ideea mea iese cu pregnanţă în evidenţă: Liberalism.ro şi Mount Thor.

    laplopulcuportocale

  33. AVP Says:

    Draga Tatonu, cand te vei hotari sa spui odata ce-ai in gusha ?🙂 Clar si raspicat. Sper ca realizezi ca tu poti spune orice vrei pe acest blog, fara niciun fel de teama, decat cu riscu de a primi o replica pe masura, biensur…


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s