Scriitori rumâni de azi…

 

06.11.1988 (1)

Sărmane Costică Sorescu, (2)

strigi în pustiu : scriitorii români contemporani (nu ai tăi, dar ai noştri) (3) nu fac doi bani şi asta – zău – dintotdeauna. Dacă stai să-i judeci (dar cine are timp de aşa ceva?), respectivii nu sunt la drept vorbind decât nişte micuţe fiinţe atrofiate, turtite de apăsarea fundului totalitar – duşmanul natural al intelighenţiei subtile – , hrănite printr-un sistem grosolan de ombilice cu un surogat de „viaţă” provenind din guşa mumei masiste, lipsite de suflet. Deci ce este aia un intelectual castrat de spirit, de individualitate sau cu un eu imatur ? Este un scriitor român de azi.

În Occident – ce corespunde pe deplin bărbii veacului ăstuia -, retorta vieţii intelectuale (care e miezul acestei lumi) o constituie literatura. Prin litere se colectează miligramic şarjele de distilare a spiritului din noianu’ vieţuirilor de toată mâna ; tot aci se prepară (departe de ochii prostimii ignorante, dar şi de ai aceleia savante) revoluţiile, răzbelele, miturile diverse, alte chestii. E literatura română contemporană un aşa mojar? Mie unuia îmi pare a fi un plastic ordinar, gen ambalaj de mititei, ce se aruncă după fiecare întrebuinţare.

Ca nişte rude sărace ori ca nişte copii schilozi sau imbecili, scriitorii noştri de azi nu au nici o trecere în faţa suveranităţii aborigene. Ca să nu fie urechiaţi, bătuţi la fund sau aruncaţi în beciuri, ei fac tot felul de giumbuşlucuri şi fiţe, ca gheboşii de curte medievali, doar-doar vor stârni îndurarea groşilor stăpâni. Or, dacă nebunii de ieri erau şi ei martelaţi, se bucurau măcar de privilegiul de a putea fi maliţioşi, pe când contemporanii noştri nu şi-au câştigat nici un drept, ceea ce-i face odios inutili.

Ei înşişi ştiu asta, de aceea se dispreţuiesc între ei cu fervoare. Criteriile de impunere în grupu’ lor nu sunt cele valorice – cum te-ai aştepta de la nişte oameni cu carte – , ci sunt calchiate din lumea comparşilor, fiind în esenţă criterii de politică joasă. Scara de valori uzitată în epocă e o imbricare naivă de prestigiu fizic, magnetism administrativ, elocuţie barbară, tupeu de şedinţă ; cei mai “mari” scriitori români contemporani posedă – ca din întâmplare – unul sau mai multe din „harurile” de mai sus. Sublimitatea operei lui Nichita Stănescu – de pildă – nu mi se pare a fi străină de enormu’ farmec personal difuzat până mai ieri de şăgalnicu’ rusnac ; când – alt verbi gratia – mutra simpatică numită Fănuş va cădea în uitare, mă îndoiesc că din “miliardarul metaforelor” va rămânea altceva decât un sărăcan oarecare, cum şi este ; sau crezi matale că România literară a scriitorilor ce vor veni ar mai accepta să publice, după străbunicu’ Bolintineanu, „Adio la Bucovina”, poezie de A.Păunescu, atunci când legenda de prost gust a acestui autor va fi dispărut ? Nu altfel vor sta lucrurile cu I.Alexandru (care compune ca G.Coşbuc şi O.Goga, după Coşbuc şi Goga, sau ca un vechi cântăreţ de strană, ceea ce nu-l împiedică să primească – sancta simplicitas! – omagiile unui poet adevărat), cu asemenea băieţi de trupă, caravanieri (gen F.Mugur), ca să nu mai vorbim de gromii marcanţi (gen D.R.Popescu) sau de nulităţile absolute (gen M.Beniuc). Când scria despre politrucu’ Z.Stancu (ce nu avea alte merite în afară de faptu’ că era un „bătrân frumos” şi un fel de babac protector al boemilor), până şi un om serios ca N.Manolescu se supunea criteriului minor, din păcate. Nichita Stănescu spunea odată că n-a văzut în viaţa lui un ins care să emane mai multă prestanţă ca planturosu’ boss M.Sadoveanu, iar eu cred – ei bine – că impozanţa masonului moldav s-a datorat, în mare parte, calităţilor sale corporale, în timp ce talentu’ îi era perfect serial. Însă de prestigiu fizic a beneficiat şi L.Rebreanu, ce arbora o figură de bărbat distins şi intrepid, ceea ce i-a umflat cota operei, în detrimentul de pildă al celei camilpetresciene, al cărei autor era un pirpiriu infirm şi ţâfnos. Eupaticu’ G.Bacovia, ca şi fugosu’ timid I.Barbu au fost depăşiţi net în succesul de epocă de oamenii de lume V.Eftimiu şi I.Minulescu, tipi ce îşi împrumutaseră alura pempantă din garderoba obligatorie în lojă, de altfel…Tu însuţi, bre, faci rabat crteriului mic atunci când te apuci să creionezi cu o tehnică voaiantă, probabil măgulitoare pentru bietu’ autor, ei drace, portretu’ fizic al ipochimenului, ca şi cum acesta ar scrie cu ochiu’ sau cu linia gurii – închisă au ba –, cu picerele…Şi, mă rog ţie, ce gărgăuni te-au îndemnat să înnegreşti pagini întregi cu speculaţii despre “opera” unor D.Săraru, D.Popescu şi a altora ca ăştia? Vai, până şi preţuiţii mei trebuie să-mi confirme acum că încă locuiesc într-o patrie ce abia de un veac şi ceva şi-a învăţat alfabetu’… ?! /avp

++++++++++++++++++++++++++++

Note :

(1) Scrisoarea – datată: 06.11.1988 – e riguros reală, io păstrând copia în dactilogramă, primul exemplar aflându-se la destinatar (în caz c-a avut inspiraţia să-l păstreze 😉 ); data viitoare o voi scana şi-o voi pune aci, aşa cum voi face şi cu celelalte scrisori din epistolar iepocal ;

(2) Constantin Sorescu, critic literar în oarecare vogă prin anii 70-80, descoperit şi popularizat de Eugen Barbu la „Săptămâna”, fără să fi fost totuşi chiar un Arthur Silvestri-Târnăcop, aloo... În 1987-88, când a venit la Corabia împreună cu prozatorul Constantin Stan, invitaţi ai Casei de cultură loco, mi-a şoptit la o întrevedere – ne cunoşteam din timpul studenţiei – că e gata să parieze cum că „Poemul de oţel” (premiat la concursul de debut al editurii „Cartea Românească” din 1982, însă netipărit nici până la acea dată) va apărea  „cel mai târziu în anul următor” (1989…oops). Mi-am dat seama că Costică al nost ştiuse el ceva, păi cum drea, atunci când l-am văzut imediat după 22 Dec 1989 în partida conjuraţilor fesenişti, prin care a ajuns chiar şi deputat în Parlamentu Ro şi redactoru discursurilor lu don Pedro, se pare, dispărând apoi brusc de pe firmamentu’ sforţelor „revoluţionare”, ca un fantomatic fulg de ninsoare…

(3) „Scriitori români de azi” e titlul unei lucrări de critică literară – un fel de istorie literară in nucce – a lui Eugen Simion, critic în mare vogă pe vremea Iepocii, fost – după „revoluţie” – preşedinte al Academiei Române (fiindcă a fost pretin cu Ivan Ilici, nu pentru cine ştie ce merite ştiinţifice, păi cum draq). Am auzit – de la Romulus Brâncoveanu, cu care m-am întâlnit întâmplător într-un tren de navetişti, prin 93-94 – că şi dl academician a scris o cronichetă literară despre Poemul de oţel, în „Literatorul” lu nea Mărin Sorescu, prin 1992, pare-mi-se, dar evident că tipu n-a perceput mare lucru din schelăria incasabilă şi impenetrabilă, pentru un hom de cultură statistic şi – mai ales – cu mintea deformată de literatura iepocii sale de rahat, a op-ului meu scris – după unii, cu care nu pot să nu fiu de acord… oops – pentru viitoru limbii ro, aloo…

Anunțuri

49 răspunsuri to “Scriitori rumâni de azi…”

  1. Hantzy Says:

    Mda! In poza e unu care n-are dreptu sa se schimbe … tiii … ce-i put picioarele!!!

  2. Stely Says:

    Hantzy ,
    Inteleg ca accepti ideea ca Mircea Dinescu s-a schimbat ?
    Adica ,in conceptia ta ,ce a fost si ce a devenit ? Sau in ce a constat schimbarea ?Cred si eu ca s-a schimbat ,dar nu in bine .. De altfel iata ce spune si AVP aici :
    „Oricine are dreptul sa se schimbe, cu conditia ca schimbarea sa fie sincera si autentica, iar nu vicleana si de circumstanta”..
    Sau te-ai referit numai la M.Dinescu -poetul ?Ma gindesc ca asta ti-a sugerat poza. Poetul M.Dinescu -s-a schimbat in bucatarul M.Dinescu ?

  3. Hantzy Says:

    he-he-he, stely,

    in scrisoarea aia din ’88 AVP nici nu pomeneste de Dinescu. De aia ma intreb ce rost avea poza cu iel.
    O viata boema nu e de criticat! Iar a fi bucatar inseamna tot a fi un fel de creator, de poiat, chiar daca mai de untura patat si mai putin stilat …

  4. Stely Says:

    Hantzy,
    Eu cred ca poza aceea este destul de sugestiva si are (sigur )legatura cu scrisoarea aceasta . Are o mare legatura- nu numai cu el -dar si cu alti scriitori , cu critici literari si chiar cu editori de carte ..contemporani ..
    De fapt ,daca crezi ca aceasta scrisoare nu are legatura cu M.Dinescu ,atunci cu cine ?
    Uite ,spre ex,aici :

    „Deci ce este aia un intelectual castrat de spirit, de individualitate sau cu un eu imatur ? Este un scriitor român de azi.”
    .eu as putea sa dau numele acelui scriitor roman”,care are ” un eu imatur „..
    Sau aici :

    „E literatura română contemporană un aşa mojar? Mie unuia îmi pare a fi un plastic ordinar, gen ambalaj de mititei, ce se aruncă după fiecare întrebuinţare.”

    Hmm .. „ambalaj de mititei ” sau ..?

    Dar aici ?
    „Ca nişte rude sărace ori ca nişte copii schilozi sau imbecili, scriitorii noştri de azi nu au nici o trecere în faţa suveranităţii aborigene. Ca să nu fie urechiaţi, bătuţi la fund sau aruncaţi în beciuri, ei fac tot felul de giumbuşlucuri şi fiţe, ca gheboşii de curte medievali, doar-doar vor stârni îndurarea groşilor stăpâni. Or, dacă nebunii de ieri erau şi ei martelaţi, se bucurau măcar de privilegiul de a putea fi maliţioşi, pe când contemporanii noştri nu şi-au câştigat nici un drept, ceea ce-i face odios inutili”

    Asta se referea la perioada comunista cind era pazit de securitate ,desi parca ne-am cam lamurit cum 😉 dar daca actualizam , putem sa-i avem ca ex. pe .. „Tanase si Dinescu” .

    Si aici ?
    „Criteriile de impunere în grupu’ lor nu sunt cele valorice – cum te-ai aştepta de la nişte oameni cu carte – , ci sunt calchiate din lumea comparşilor, fiind în esenţă criterii de politică joasă. Scara de valori uzitată în epocă e o imbricare naivă de prestigiu fizic, magnetism administrativ, elocuţie barbară, tupeu de şedinţă ; cei mai “mari” scriitori români contemporani posedă – ca din întâmplare – unul sau mai multe din „harurile” de mai sus”..

    Ce spui ? Pare a i se potrivi , si nu numai lui..

    Aici insa AVP si-a dat „foc la valiza „.. Banuiesc ca pina la momentul acela , criticul C.Sorescu, ramasese singurul „nepiscarit ” de AVP .. 🙂
    „Tu însuţi, bre, faci rabat crteriului mic atunci când te apuci să creionezi cu o tehnică voaiantă, probabil măgulitoare pentru bietu’ autor, ei drace, portretu’ fizic al ipochimenului, ca şi cum acesta ar scrie cu ochiu’ sau cu linia gurii – închisă au ba –, cu picerele…Şi, mă rog ţie, ce gărgăuni te-au îndemnat să înnegreşti pagini întregi cu speculaţii despre “opera” unor D.Săraru, D.Popescu şi a altora ca ăştia? Vai, până şi preţuiţii mei trebuie să-mi confirme acum că încă locuiesc într-o patrie ce abia de un veac şi ceva şi-a învăţat alfabetu’… ?! /avp”
    Aici n-am sa zic ,decit : Ecce Homo !

  5. Hantzy Says:

    Stely,
    pentru ca atat scrisoarea cat si poza sunt puse de aceeasi mana, desigur ca au legatura. Ca AVp a cautat o poza „compromitatoare” e, iarasi, evident. Ce motiv o fi avut el sa faca asta, nu stiu! Insa tu doresti sa-l vezi pe Dinescu in fiecare colt al scrisorii … parerea ta!
    Parerea mea e ca Zapacila are un ego destul de copt, si spune bine ce spune, dar e la fel de incomod pentru unii, precum altul pentru altii. Iar daca asta e motivul pentru care AVP ii amendeaza festinurile de la Cetate, atunci procedeaza precum cei ce-l amendeaza pe un altul pentru arborele-i genealojic!

  6. Stely Says:

    Hantzy ,
    Eu nu am facut decit sa-ti dau un raspuns , in varianta mea , la cele doua „chestiute ” cu substrat ,despre M.Dinescu .Recunosc ca intr-un fel mi-ai cam ridicat mingea la fileu . Adica ,mi-ai confirmat ca ai sesizat si tu ca ,fotografia cu M.Dinescu ,are legatura cu scrisoarea lui AVP catre criticul C.Sorescu .
    Sigur ca eu am vazut intr-un fel si „in fiecare colt al scrisorii” ,iar tu in felul tau ..
    Faptul ca ai concluzionat asta :
    „Parerea mea e ca Zapacila are un ego destul de copt, si spune bine ce spune..dar e la fel de incomod pentru unii, precum altul pentru altii. Iar daca asta e motivul pentru care AVP ii amendeaza festinurile de la Cetate, atunci procedeaza precum cei ce-l amendeaza pe un altul pentru arborele-i genealojic”..

    ..este un argument ptru mine ca tu il judeci pe M.Dinescu, prin prisma apartenentei lui la o tabara politica ce coincide ( acum )cu a ta,dar care pina mai ieri a fost a mea ,nu-i asa ?
    Daca este asa eu cred ca M.Dinescu- poetul ,are o mare problema in ceea ce priveste taberele politice .
    Pai ,iata :
    Mircea Dinescu a facut liceul la Slobozia (1965-1969) si a absolvit Acad. de Partid „Stefan Gheorghiu”, Facultatea de Ziaristica (1979-1984). A urmat cursurile la fara frecventa. De asemenea, anterior absolvise cursurile de pregatire politica superioara la aceeasi academie si era membru de partid si secretar UTC la Uniunea Scriitorilor (1972–1980). A fost angajat pe post de portar la Asociatia Scriitorilor din Bucuresti (1972-1976), apoi redactor la rev. Luceafarul(1976-1982) si Romania literara (1982-1989)..”

    Deci :secretar UTC ,portar la ASRB si ..hop ,redactor la rev. Luceafarul si R.Literara – pina in februarie 1989 cind a dat acel interviu anti-Ceausescu ce l-a consacrat drept dizident ,apoi revolutionar etc ,etc..
    Acum te intreb :Ce criterii au stat la baza schimbarii lui M.Dinescu ?

  7. AVP Says:

    Din pacate n-am putut sa intru pe my blog decat acum.

    Ma grabesc sa spun ca alegerea pozei cu M.Dinescu n-a vrut sa ilustreze ceva anume in legatura cu poetu portofel insusi, ci in legatura cu poetu balcanic, in genere, si-a celui loco in special, care s-a impus si se impune in ierarhia USR si-a publicului nu prin valoarea-i literara propriu-zisa (de care nu prea au habar or nu tin cont nici macar criticii literari cei mai selecti, din pacate), ci asa cum se-ntampla la portile orientului: prin plocoane, peschesuri, sindrofii, discursuri, sedinte, lansari, salamalekuri orientale, pupaturi de mânuşiţe si de inele, bisericutze si coterii literare etc. Mai precis, am vrut sa ilustrez pasajul:

    Ei înşişi ştiu asta, de aceea se dispreţuiesc între ei cu fervoare. Criteriile de impunere în grupu’ lor nu sunt cele valorice – cum te-ai aştepta de la nişte oameni cu carte – , ci sunt calchiate din lumea comparşilor, fiind în esenţă criterii de politică joasă. Scara de valori uzitată în epocă e o imbricare naivă de prestigiu fizic, magnetism administrativ, elocuţie barbară, tupeu de şedinţă ; cei mai “mari” scriitori români contemporani posedă – ca din întâmplare – unul sau mai multe din „harurile” de mai sus. Etc.

  8. skorpion Says:

    salve,

    noroc cu stely care a dat explicatii cu privire la dinescu din poza…nu l-am recunoscut din profil.

    dar chestia asta chiar m-a lasat bouche bee:

    dinescu si…………..Acad. de Partid „Stefan Gheorghiu”,

    stely, esti sigura???
    stephan grossman???
    nu pot sa cred!
    probabil ca i-a avut pe boda, pe severin & altii vrednici profesori de liberalism patriciano-crinist postdecembrist….

    pai, fratilor, nu oricine avea dreptul si „onoarea”sa fie student la stefan grossman!!

    ar fi interesant de vazut si dosarul lui dinescu de la cnsas, daca nu se afla printre cele 100.000 puse la pastrare pentru 1000 de ani!
    :mrgreen:

  9. Stely Says:

    Skorpion ,
    Am luat de pe Wikipedia ,dar tot de acolo am luat si asta :

    Despre rolul lui Dinescu pe scena culturală contemporană, Gabriel Liiceanu scrie[22]:
    „Mircea Dinescu este simbolul şi purtătorul de sens al mahalalei contemporane la români. El o reprezintă în viaţa de zi cu zi, dar deopotrivă o hrăneşte şi o potenţează la televizor sau în revista porno-politică Plai cu boi, născută din această mahala şi întreţinând-o, la rândul ei, cu fast, abjecţie şi talent”.

    ..iar daca vrei mai mult si edificator gasesti aici :
    http://alexandrumitache.wordpress.com/2009/11/10/mircea-dinescu-disidentu-lu-peste/

    p.s. vezi ca o sa ai si niste..”ciurprize „…

  10. skorpion Says:

    asta cu dizidentu lui peste: perfect de acord,

    o lichea,
    o pramatie,
    un parvenit flamind scapat de saracie dupa 1989….gratie unei false aure de dizidenta…si afilierii la ramura „sanatoasa” :mrgreen: a securitatii postdecembriste in frunte cu de-alde patriciu

  11. Stely Says:

    Skorpi,
    Ai citit linkul ? Desi stiam destule chestiuni din biografia lui , acum cind le-am citit , puse in ordine cronologica, bine documentate ,cu marturii credibile si date exacte , imi permit sa spun ca se poate configura ca avem deja „-poet national” .. controversat . „Poetul portofel ,cu burtica de purcel „(@theo ,dixit )..

  12. AVP Says:

    Scussi, my friends…oops. Am fostara putin ocupat cu-o polemica hiigenica, de altfel, cu ex my friends DT & LA, arcades ambo… oops

    http://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/adevaruri-rabatabile-despre-ura-si-dispret-55442.html#comment-520697

    Daca nu aveti intrebari speciale sa-mi puneti in legatura cu inomabilu eveniment, io m-as retrage, aloo… 🙂 Am avut azi o deplasare in Românica profundă, la Judecatoria Craiova, mai precis, si mi-a cam ajuns… 👿

  13. Stely Says:

    AVP,
    „Daca nu aveti intrebari speciale sa-mi puneti in legatura cu inomabilu eveniment, io m-as retrage, aloo”
    Nu inteleg ,ce vrei sa spui ?
    Daca te referi la „polemica higienica ” ,sunt la curent ..Tocmai ce venisem si eu cu linkul ..
    I-ai dat niste replici de milioane .. Deja mi s-a facut mila de el .. Mai ales ca a intrat bine la inghesuiala …
    Noapte buna !

  14. AVP Says:

    Sa stii ca nu ma bucur deloc ca sunt nevoit sa ma lupt cu ex my friend… 😦 Cel mai tare m-a infuriat faptu ca el si-a asumat acest risc din pricina unui trol de tot rahatu, nu spui tzine, persoana neinsemnata… 👿

    Vezi ? Asta inseamna sa te joci cu flocu, pardon, focu… oops

    Pe maine.

  15. Hantzy Says:

    pramatie, lichea, parvenit, securel, portofel, burtica de purcel … daca am uitat ceva, puneti de la voi!
    In orice caz mie-mi pare deja judecat, prejudecat si damnat si condamnat!

    Oricine are dreptu’ …

  16. Stely Says:

    Buna ziua ,
    Hantzy ,
    Si eu si tu suntem prezenti aproape zilnic pe acest blog.
    Nu mai este nici un secret ca noi doi nu suntem aproape niciodata in acord cu problemele in discutie ..Am cautat intodeauna sa -mi argumentez opiniile ,in limita decentei si fara atac la persoana .
    Dar cred ca ai mai observat ceva -si anume – ca de multe ori ti-am reprosat ca nu postezi „on topic” ,ba mai mult , faci ce faci si aduci vorba de politica.Asa cum a fost bunaoara la topicul prezent .
    Scrisoarea lui Viorel Padina (poetul ) catre criticul literar C.Sorescu ,dupa parerea mea ,a avut un alt scop . Nu avea nimic de-aface cu vreo anume „schimbare” care de altfel fusese dezbatuta in topicul precedent .
    Ai vazut poza lui M.Dinescu si ai gasit de cuviinta sa-i aduci reprosuri subtile lui AVP ca ar fi avut scopul de a-l ataca pe M.Dinescu .Nu ai facut nici o referire nici la continutul scrisorii si nici la expeditorul ei .. Scrisoarea afost scrisa de peste 20 de ani si trata o anume tema ,care ar fi necesitat o discutie speciala ;in primul rind despre expeditor , in al doilea rind despre continutul ei.
    Hantzy ,
    Am crezut ca ,indiferent de optiunile tale politice ,prezenta ta aici este legata de o anume apreciere fata de poetul disident Viorel Padina . Prin urmare m-as fi asteptat ca atunci cind se discuta numai despre ” poet-l disident ” sa te pozitionezi ( clar) alaturi de el .
    Eu am observat ca,dimpotriva , fie eviti ,fie te pozitionezi alaturi de cei care il ataca ,fie ii accepti tacit pe altii ,incurajindu-i .
    Uite un exemplu , de cum ai gasit de cuviinta sa te pozitionezi fata de postarea acestui nick ( Shadow) , pe care eu am perceput-o a fi un atac mizerabil ,atit la adresa lui AVP cit si la adresa lui Vladimir Tismaneanu :
    Shadow says :
    „Ai inceput sa scrii ca la “urzica”. M-am prapadit de ras cand am citit despre “vechiul luptător anticomunist VT”. Amice, dand nitel “timpul inapoi” cat timp matale nu erai “pomenit” in marea “mistificare” a “raportului asa zis “final” dar sustinut “nicicand finalizabil” tovarasul volodea (ei da el a fost tovaras fata de mine) era “dreaqu gol”. Stiu si matale ai “dreptul sa te schimbi” si ai dreptul de unde “erai mare” sa devii “mic”.”
    Aici este raspunsul tau ,care a eludat si modul cum l-a pus la punct AVP pe „ipochimen”,dar ai gasit de cuviinta sa-l asmuti si impotriva lui @Goldmundr care il sustinuse printr-o postare pe AVP contra aceluia.
    Hantzy says :
    „Aaaaa, salut Shadow!
    Cat suntem inca pe pace, eu iti spun bine-ai venit!
    Insa ia sama la Goldmund, alias Adrian vD – il stii! ala de nu-i curios sa mearga pe blogul vreunui socialist sau liberal, dar prezent pe “forumul ziarului decedat “Ziua”, ziarul comunistilor natzionalisti, sub blana de miei liberali si socialisti.”
    Asadar ,cred ca nici acum ,nici ieri si nici alaltaieri si rasalaltaieri etc..nu am vazut din partea ta nici un cuvint de solidaritate fata de AVP .
    Sigur ca poti sa invoci niste principii, referitoare la atacul nostru la adresa lui M.Dinescu ,dar nu crezi ca ar fi trebuit sa ai o atiitudine la fel de principiala si fata de atacurile altora la adresa lui AVP si a lui Vladimir Tismaneanu ? Sau n-ai citit cele doua linkuri ?

  17. AVP Says:

    Chiar sunt curios ce-o sa-ti raspunda Hantzy 🙂

  18. AVP Says:

    Care, apropo, ai vazut ce logo de gravatar are ? oops

  19. Stely Says:

    Nu cred ca imi va raspunde ,asa cum nu mi-a raspuns nici la cele de ieri ..

  20. AVP Says:

    Ba io cred ca e obligat sa-ti raspunda, cam asa cum esti obligat sa raspunzi la un interogator pe care ti-l ea partea adversa prin intermediul instantei de judecata (caci daca nu raspunzi, chestia asta valoreaza marturisirea pacatelor…oops)

  21. Stely Says:

    Atunci sa asteptam .. 🙄
    Apropos ,logo-ul este un ” baros”? Ceea ce sugereaza ,ce ? 😦

  22. AVP Says:

    Chiar, ia uita-te mai bine la „barosu” ala si fa-i o descriere amaruntita… Test de iq 💡

    Iti voi ceti raspunsu diseara. Hai pa!

  23. Cluster Says:

    [Dinescu]”secretar UTC ,portar la ASRB si ..hop ,redactor la rev. Luceafarul si R.Literara…”.
    Asa. Deci tu, fosta activista si secretara PCR, l-ai dat in vileag. Sau l-ai facut de ras? Ca nu e clar.

  24. Stely Says:

    Da, din ceea ce vad ,ciocanul caruia i-am zis”baros” ,intrucit mi s-a parut ceva mai mare si deci mai greu ,are un capat invelit cu ceva -un batic legat cu fundita? ,care sugereaza ca minuitorul lui „bate” cu el ,dar „frumos „-fara a lasa urme .. acel invelis atenuind lovitura ..
    Hmm .. smecheros „ciocanul „,dar si minuitorul .. 😳

  25. Stely Says:

    Clustere,
    Ceea ce am scris despre M.Dinescu este luat de pe Wikipedia .. Deci nu eu l-am dat in vileag .
    Eu nu am facut decit sa-l fac pe Hantzy sa-mi raspunda la intrebarea , in ce a constat „schimbarea” lui M.Dinescu . Adica ,ce a fost si ce a devenit ,dar si cum ..
    Dupa cum vezi si tu ,M.Dinescu ,a ajuns din portar la USR si secretar UTC ,redactor la reviste literare importante , fara studii de superioare ,ci cu studii de politruci (la St.Gheorghiu). Nu am vrut sa-l fac de ris .
    In ceea ce priveste asta ..
    „Asa. Deci tu, fosta activista si secretara PCR, l-ai dat in vileag”
    ..banuind ca faci referire la mine ,uite am sa-ti raspund ,chiar daca nu ar trebui .
    Am fost activista si secretar judetean UTC (nu PCR ) un singur an(1976) ,desi eram aleasa pentru 4 ani .. Am fost eliberata din functie, dupa ce am fost sanctionata cu vot de blam , pe motiv ca m-am casatorit cu un fiu de preot si am ales sa ma cunun in biserica . Nu am avut nici un avantaj ,in afara unui salariu ceva mai mare decit cel pe care il primeam in invatamint ,dar numai in acel an.
    Am intrat in biserica cu buna stiinta ,neobligata de nimeni ,in pofida avertizarii ca daca o voi face nu voi mai lucra in profesia de baza ptru care aveam studii de specialitate.Tin sa-ti spun ca asa s-a si intimplat .. Nu am mai fost primita in invatamint ,desi era un post vacant ,exact in scoala unde sotul meu era director .Postul acela imi revenea ,intrucit indeplineam toate criteriile ce se cereau : studii universitare,definitivat in invatamint ,sot in invatamint ,domiciliu in acelasi loc cu sotul si cu scoala unde era postul vacant. Cealalta nu indeplinea nici unul din aceste criterii.
    Prin urmare ,clustere ,te rog sa bagi bine la cap : functia de la UTC nu mi-a adus nici un avantaj ,nici macar material ..Am lucrat in alte domenii de specialitate ,dar nu in invatamint .. Dupa revolutie am fost „curtata „de toate partidele din judet .Am candidat pe liste la locale ,mai intii la PD ,apoi la USD ,dar undeva in coada listelor . Deci formal .
    Prin urmare ii avertizez pe toti cei care cred ca , daca aduc in discutie trecutul meu ,gasesc vreo similitudine cu al altora ,care sunt acum in functii inalte si beneficiaza de tot felul de onoruri ,sunt nu numai rau intentionati ,dar au si o oarecare debilitate mintala.Asta in conditiile in care vor continua sa aduca in discutie acest moment din viata mea ,cu intentia de a ma discredita ,mai intii pe mine ,apoi pe AVP.

  26. Cluster Says:

    M-ai induiosa, daca nu m-ai face sa rad!
    Faptul ca ai incercat acelasi traseu ca al Dinescului („am candidat pe liste la locale ,mai intii la PD ,apoi la USD ,dar undeva in coada listelor”) si tie nu ti-a reusit, nu te face mai buna decat cei care au incercat si au reusit. Tu doar n-ai putut da dovada a ceea ce ai fi facut daca ajungeai acolo. Dar nu ca ti-a lipsit intentia.
    Cum acelasi lucru se aplica si la apartenenta ta la PCR/UTC. Ce-ti scapa tie de aici?

  27. AVP Says:

    Stely, nu mai baga obraznicaturile in seama. Caci daca eu nu te-am intrebat nimic despre astfel de lucruri, ipochimenii astia anonimi – despre care nu stim cine sunt si de unde vin – n-au absolut niciun drept sa o faca, insa ei o tin matzu-gaia cu iacobinismu lor de trei parale.

    Ii dau ocazia ipochimenului sa se poarte in continuare ca un om politicos, iata. Insa n-am nicio indoiala, pe alta parte, ca lasha obraznicatura va calca iar pe bec (fiindca e tot din vreju sociopatilor poltroni, ca alde @radu-trimi) si-atunci o sa-l invitam sa ne scuteasca de plictisitoarea-i prezenta.

  28. Stely Says:

    Da, dar mai vreau sa-i reamntesc ceva ,apoi gata ..
    Adica asta :
    Cluster,
    Intentia mea nu a fost sa te induiosez ci sa te avertizez, pe tine, cit si pe cei citiva ca tine in caz ca veti continua sa aberati ,asa cum faci tu acum . Adica ceea ce spun aici :
    „Prin urmare ii avertizez pe toti cei care cred ca aducind in discutie trecutul meu ,gasesc vreo similitudine cu al altora ,care sunt acum in functii inalte si beneficiaza de tot felul de onoruri ,sunt nu numai rau intentionati ,dar au si o oarecare debilitate mintala..
    Apropos ,am o rectificare :am spus USD ,dar este UFD (Uniunea Fortelor de Dreapta ) .Si altceva .. Nu m-am bagat eu ,ci am fost solicitata ,ba chiar rugata. Am acceptat ,doar sa fie lista completa ,stiind bine ca UFD nu are nici o sansa intr-un judet unde si acum PSD este pe primul loc..
    dica asta :

  29. Stely Says:

    AVP,
    Nu mi-ai spus daca am descris si interpretat bine logo-ul de avatar al lui Hantzy .. Sau il astepti pe el ?

  30. skorpion Says:

    stely,

    esti o doamna adevarata!

  31. Stely Says:

    Skorpion ,
    Multumesc ! Dar sa stii ca nici tu nu esti mai prejos .
    Apropos , cred ca nu te superi ca i-am raspuns lui @Hantzy si ptru tine .. Mi-am permis asta, stiind ca vii tirziu de la serviciu ,iar eu sunt aci ,cu ochii pe ei .. 🙂

  32. skorpion Says:

    stely,
    nu m-am suparat; din contra
    🙂

  33. skorpion Says:

    AVP,

    te-am citit pe vaxpublica (cu dt); ai nervii tari, man!

  34. AVP Says:

    Stely, interpretarea ta este, cred, corecta, iar Skorpi are mare dreptate, insa vad ca Hantzy nu mai vine. Sa-l mai asteptam.

  35. AVP Says:

    Asta e situatia, natia si tratatia, man… Astia suntem, cu astia defilam.

  36. skorpion Says:

    AVP,

    dar nu-i mai irosi…

    si mai am o intrebare care ma tot framinta: tot nu am inteles de ce a iesit Devis Grebu din colaborarea cu tine.
    sper sa nu te deranjeze sau sa te mihneasca intrebarea mea, dar ma cam roade….

  37. AVP Says:

    Skorpi, in privinta motivelor retragerii lui Devis Grebu, cel mai bine ar fi sa le explice dumnealui… Se pare ca e vorba in primul rand, totusi, de unele probleme de sanatate. Dansul a vrut sa-si menajeze nervii si inima aci, unde incapatinarea mea de a nu da drumu cainilor rasboiului dintre mine si DT il irita la culme, gandind probabil ca se va mangaia, in schimb, cu privelistea si compania pretinilor distinsi & respectuosi de la Madame Blogary (consilieri prezidentiali, tineret in ascensiune media, nalta sotzietate, ce mai…), cand colo, se pare ca ai nostri tineri care nici macar nu stiu la gat cravatei cum se leaga nodu – precum tinerimea naroada si foodula de pe vremea lu Emin – l-au supalat pe bietu domn cu totu… oops

    Fac precizarea ca blogu ista il va primi oricand napoi pe celebrissimu fugar, daca doreste sa revina, fireste… 🙂

  38. Stely Says:

    Skorpion ,
    Citeste aici :
    https://viorelpadina.wordpress.com/2010/07/23/da-i-l-pe-radu/
    ..discutia dintre Devis Grebu si AVP .. Poate te lamuresti ..

  39. Hantzy Says:

    stely, cu toata simpatia iti atrag atentia ca apetitul nestavilit in a face presupuneri nu e de laudat. Daca eu n-oi putea sa gandesc restrictiv „on topic” e pentru ca viata insasi e mult prea complexa. Cu toata desuetudinea dezvoltarii multilaterale, abordarea extremei opuse si privitul cu ochelari de cal e la fel de paguboasa.
    Cand statuezi, fie si intr-un alt topic, un principiu pe care-l doresti universal aplicabil, nu poti renunta la el cand schimbi topicul. Oricate argumente mi-ai aduce consider ca aveam tot dreptul sa atrag atentia asupra acestui lucru.

    Cu explicatia lui AVP in privinta alegerii pozei sunt satisfacut: Fie ca a avut doua corzi la arcul sau sau nu, sunt de acord ca, intocmai ca in toate celelalte domenii, peschesurile fanariote si-au pus amprenta pe felul de viata al romanilor. Nu e singurul:
    http://sebastian-corn.weblog.ro/2008/06/30/chiolhan-cu-ziariti-i-viitor-pre/

    Ca a ales insa poza cu Dinescu si nu pe aia cu „sburatorii” la Neptun e insa de zgandarit. Sau nu mai suntem pe un blog liber ci pe unul in care conditia de participare e sustinerea neconditionata si nemijlocita a administratorului?! L-am intrebat asta acum cateva saptamani si n-a spus ca asta asteapta de la participanti. Tu insa da! Si cu atat mai evident cu cat daca tac cand vorbeste Radu, inseamna ca-l aprob, iar daca tac cand vorbeste AVP inseamna ca-l dezaprob. ::roll::
    Ca Dinescu n-o fi avand studii e una (nici Eminescu n-a absolvit, nici la Viena nici la Berlin), dar sa-l consideri pramatie, fals dizident al lui peste, purcel samd e cam mult.

    PS: De politic ai adus tu prima vorba pomenind de emisiunea „Tanase si Dinescu”, prin excelenta politica.
    De asemeni, ca si skorpion am si eu o plantatie, ba chiar doua, iar penuria de timp e la fel de crasa ca a lui. Fie si in contradictie constanta, ai putea avea si pentru mine, macar o parte din intelegerea cu care-l blagoslovesti pe el. Multumesc anticipat!

  40. Hantzy Says:

    A propos, de gravatarul meu:
    poate ca e un ciocanel ce loveste frumusel, dar poa’sa fie si unu’ ranit … din dragoste de viata 😉

  41. Cluster Says:

    Bai Dizidentea, te-am mai intrebat si ai evitat raspunsul: cum iti suna tie ca pe toti impotrivitorii sistemului comunist Securitatea i-a saturat de bataie („Securitatea este inima Partidului care bate, bate, bate…” N-asa?!), pe Ursu l-a omorat, pe dizidentii externi ii vana ca pe vrajitoare, Europa Libera trebuia aruncata in aer si pe tine te trata cu cafele, tigari si sandwich-uri?
    Sper sa incerci sa-ti gasesti tie un raspuns. Tie. Caci mie, caruia Securitatea i-a fisurat un calcai, n-ai cum sa-i dai!

  42. Cluster Says:

    Ahhh, da: raspunsul il poti gasi si pentru Stely. Pentru ea este puna orice explicatie. Care vine de la tine, evident.

  43. Cluster Says:

    Sin inca ceva: pe noi, Securitatea nu ne-a cazat la hotel. Ci ne-a culcat la beci!

  44. AVP Says:

    Cand o sa intelegi sa fii altceva decat un anonim lash si obraznic, poate ca iti voi raspunde aparte, neica. Pana atunci, citeste Povestea lui Ave si vezi ce si cum a fost. Plus de asta, fa-ti un blog si pune orice intrebari vrei tu, pe orice ton vrei, de acolo. Aici te-am scos pe tusa, fiindca esti obraznic si mult prea incuiat spre a-mi mai pierde vremea cu tine.

    Postare noua.

  45. Stely Says:

    Hantzy,
    Spui asa :
    „stely, cu toata simpatia iti atrag atentia ca apetitul nestavilit in a face presupuneri nu e de laudat. Daca eu n-oi putea sa gandesc restrictiv “on topic” e pentru ca viata insasi e mult prea complexa”

    iar eu iti raspund :
    -daca te referi la „apetitul „meu „nestavilit „, privitor la faptul ca am presupus ca nu vei raspunde ultimei postari , sa zicem ca am uitat ca esti inca? pe alte meridiane si nu ai putut raspunde la timp . Pentru asta imi fac mea culpa .In schimb , ce sa inteleg privitor la faptul ca nu gindesti „restrictiv on topic „?..ca iti faci o subtila „mea culpa ” ,intrucit invoci ca scuza „viata mult mai compexa „?

    AICI ..
    „Cand statuezi, fie si intr-un alt topic, un principiu pe care-l doresti universal aplicabil, nu poti renunta la el cand schimbi topicul.”
    ..Marturisesc ca nu stiu cine ce „principiu (dorit)universal aplicabil ” s-a statuat pe acest blog. 🙄
    Eu imi amintesc ca de multe ori ,AVP, ne-a rugat sa postam „on topic ” ,dar desigur ca nu procedeaza ca alti bloggeri admini ,care pun conditia de a respecta tema la zi . Ba chiar am vazut ca pe unele bloguri se baneaza ceea ce nu se incadreaza in topic.
    Vezi ,din nou mi-ai dat prilejul sa am un anume „apetit „,intrucit am „presupus „.. 😳

    Cu privire la ceea ce spui aici :

    „Ca a ales insa poza cu Dinescu si nu pe aia cu “sburatorii” la Neptun e insa de zgandarit. Sau nu mai suntem pe un blog liber ci pe unul in care conditia de participare e sustinerea neconditionata si nemijlocita a administratorului”?

    ..nu ti-am reprosat de ce ai „zgindarit” povestea cu poza lui Dinescu ,ba dimpotriva, m-am bucurat ca mi-ai „ridicat mingea la fileu ” ,intrucit mi-ai dat posibilitatea sa intru in in dezbaterea propusa in topic ,cea privitoare la criteriile de promovare a valorii scriitorilor in perioada anilor 80 ,dar si in perioada actuala.. Poza lui Dinescu sugerindu-mi aceasta.
    Sigur ca AVP a dat raspunsul pe care l-ai acceptat ,dar nici pe mine nu m-a contrazis ,intrucit mi-a lasat libertatea de a „presupune ” in fctie de perceptiile mele.
    In chestiunea „sustinerii neconditionate a adminului” ,am impresia ca nu ai inteles la ce am facut referire :

    Uite ce am zis :

    „Am crezut ca ,indiferent de optiunile tale politice ,prezenta ta aici este legata de o anume apreciere fata de poetul disident- Viorel Padina . Prin urmare m-as fi asteptat ca atunci cind se discuta numai despre ” poetul disident ” sa te pozitionezi ( clar) alaturi de el .
    Eu am observat ca,dimpotriva , fie eviti ,fie te pozitionezi alaturi de cei care il ataca ,fie ii accepti tacit pe altii ,incurajindu-i „.

    Eu nu ti-am impus „sustinere neconditionata „,ci mi-am exprimat niste nedumeriri , adica :”am crezut ca..”,”m-as fi asteptat ca…,”am observat ca ..” Aici am asteptat un raspuns mai clar ..
    Ori din ceea ce spui aici:
    „Si cu atat mai evident cu cat daca tac cand vorbeste Radu, inseamna ca-l aprob, iar daca tac cand vorbeste AVP inseamna ca-l dezaprob ?”
    ..tu nu faci decit sa accepti o anume banuiala a mea :
    adica asta ,cu exemplificare cu tot ..

    „Eu am observat ca,dimpotriva , fie eviti ,fie te pozitionezi alaturi de cei care il ataca ,fie ii accepti tacit pe altii ,incurajindu-i .
    Uite un exemplu , de cum ai gasit de cuviinta sa te pozitionezi fata de postarea acestui nick ( Shadow) , pe care eu am perceput-o a fi un atac mizerabil ,atit la adresa lui AVP cit si la adresa lui Vladimir Tismaneanu ”

    In final ,iata ceea ce m-a determinat sa scriu comentariul acela, caruia tu ai binevoit sa raspunzi :

    Hantzy Says:
    24 noiembrie 2010 la 10:59
    pramatie, lichea, parvenit, securel, portofel, burtica de purcel … daca am uitat ceva, puneti de la voi!
    In orice caz mie-mi pare deja judecat, prejudecat si damnat si condamnat!

    Oricine are dreptu’ „..
    adica :
    Faptul ca ai gasit sa reactionezi in apararea lui M.Dinescu ,admonestindu-ne ,iar la cei care il acuza si-l injuriaza pe AVP nu reactionezi atit de prompt si clar..
    Am gresit in perceptia mea ?

    Eu cred ca nu ,intrucit iata ce spui in continuare:

    „Ca Dinescu n-o fi avand studii e una (nici Eminescu n-a absolvit, nici la Viena nici la Berlin), dar sa-l consideri pramatie, fals dizident al lui peste, purcel samd e cam mult.”

    Iar eu iti raspund inca odata :
    Nu ptru ca( M.Dinescu )nu are studii ,sau ptru ca are scoala de partid , sau ca a fost secretar UTC la USR , l-am facut „poetul portofel cu burtica de purcel „,ci ptru parcursul lui ulterior ca poet si fost dizident ..
    Adica s-a pus la dispozitia lui Vintu , la RTV ,de unde il balacareste mahalageste pe T.Basescu ,intrucit i-a tradat prietenul (Patriciu ) ,apoi si pe toti ceilalti care l-au facut pe el mosier ..cu „burtica de ..purcel ” .. pe care drept rasplata i-ar fi dorit scapati de justitie prin interventiile lui (presedintelui ).
    Hantzy ,
    Toate acestea sunt perceptii pe care am tinut sa le argumentez. Nu te-am acuzat si nici nu ti-am impus punctul meu de vedere.. Mi-am exprimat opinia ,privitoare la faptul ca esti prezent pe acest blog numai cu scopul de a face politica anti Basescu ..
    p.s. da,imi place explicatia logo-ului .. Deci este bandajat din cauza ca este ranit.. ? Daca este vorba numai de „dragoste de .. viata „,nu-i chiar grav ,intrucit si eu sunt .. 😳 Dar cine nu e ? 🙂

  46. Hantzy Says:

    stely, pauza mi-e prea scurta pentru a-ti putea raspunde la fel de detaliat.
    Eu nu sunt interesat sa privesc un anumit aspect al vietii, desprinzandu-l din intreg. In topicul din urma s-a enuntat principiul „oricine are dreptul sa se schimbe!” Era valabil numai pentru acel topic? E un adevar care si-a consumat valabilitatea?! Sunt de acord cu eliminarea comentariilor off-topic, daca principiile enuntate nu sunt aplicabile cazului sau macar extensibile, insa continui sa cred ca am dreptul sa arat ca si altii fac la fel, cand sunt invinuiti doar unii. N-o fac in sensul diminuarii vinei unora, ci doar pentru a arata acuzatorilor ca pot fi la fel de incisivi si in cazul altora.

    Nu te-am acuzat nici eu si nici nu ti-am impus punctul meu de vedere. E o discutie prieteneasca, vreau sa cred, in care fiecare are dreptul la propriile pareri. Mie atacul lui Shadow nu mi s-a parut mizerabil, ci doar prea vehement, conform perceptiilor sale. Are si el dreptu asta, nu?!
    In trecut am stat de multe ori de partea lui AVP, dar numai cand am considerat necesar. Lumea asta internauta e mai cruela si mai drastica decat cea reala. Anumite exagerari, ale unor persoane altfel respectabile in real, sunt motivate doar de dorinta de a-si intari deceptia sau opozitia, iar nu din dorinta de a jigni. Cel putin asa cred!
    Si mai cred ca marota rh a lui AVP nu trebuie s-o intretin si eu. pe de o parte nu-i face bine lui AVP stereotipia in care aluneca, iar pe de alta rh poate si el sa fie mai util in discutii daca nu s-ar inflama la fiece contra inevitabila dintre ei. E o alta strategie, dar care ar avea, cred eu, mai mult efect decat incercarile declarative de pana acum … Fructul oprit ramane cel mai dulce, dar devine adesea neinteresant daca e „la liber”! Uit-te la Riddick cat de insipid e! Ia sa-l cenzureze AVP, ca ma apuc sa-i citesc si eu comentariile!

  47. Hantzy Says:

    cat priveste logo-ul meu, nu asta e explicatia, ci este una dintre posibilele explicatii. Ar putea sa umble si cu capu’ spart sau sa ascunda un defect, sa aibe calus in plisc sau sa se fi lovit la genunchi …
    Ti-am zis ca sunt polivalent!

  48. Stely Says:

    Hantzy,
    Asa ,da ..Ti-am inteles mai bine atitudinea fata de unele chestiuni de abordare a discutiilor ,fie” on „sau „off topic „.. Accept deci , ca nu este cazul sa avem o anume rigiditate in a ne pastra cu orice pret in limitele temei propuse ..
    Deasemnea ,ti-am inteles si atitudinea ta fata de AVP ,cea avuta in trecut cit si cea de azi . Inteleg ca „in trecut „ai stat de multe ori de partea lui ,cind a fost cazul ,la fel ca si shadow ,nt etc .,dar acum din ceea ce spui ..
    „Anumite exagerari, ale unor persoane altfel respectabile in real, sunt motivate doar de dorinta de a-si intari deceptia sau opozitia, iar nu din dorinta de a jigni. Cel putin asa cred”..
    ..inteleg ca sunt „unele persoane „care fac exagerari (nt ,shadow),dar nu din dorinta de a jigni (desi o fac ),ci de a-si intari deceptia sau opozitia ..
    si ca nici tu nu prea esti de acord cu exagerarile lor ,desi le intelegi deceptiile ,intrucit sunt si ale tale ?
    In ceea ce priveste „marota „rh si” stereotipiile” lui AVP fata de el trebuie sa-ti spun ca aici gresesti .Gresesti ptru ca nu tu esti tinta aproape zilnica a mizeriilor lui si nu ai cum sa stii ce efect produc ele.. Nu cred ca ai fost vreodata intr-o situatie asemanatoare si deci nu ai cum sa stii .In privinta asta nu cred ca este cazul ca AVP sa fie tolerant cu el si imi permit sa spun ca nici altii .. Asta nu inseamna ca, daca ai nevoie sa gusti din „fructul oprit „, pe care eu si multi altii de pe blogul lui AVP nu-l gustam , intrucit il consideram otravit si deci nociv, tu nu esti liber sa-l gusti ..dar nu aici pe acest blog..
    Asadar ,Hantzy ,ramine sa ne combatem in continuare la fel de prieteneste ..(pe bune ),mai ales ca avatarul tau este atit de ..polivalent .. 🙂


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s