Alte vedete din dictionaru vegetal (litera A)

 

Afin

(afinghi, vaccinium myrtillus)

Această plantă din a Ericaceelor familie aleasă, se simte-n ţeara noastră ca la ea acasă, deşi numai Dzeu ştie cum a ajuns aci  (dar cui îi pasă?). Are o consistenţă lemnoasă, fiind la înfăţişare totuşi cam tufoasă şi nuieloasă. Preferă zona pietroasă, umedă şi răcoroasă, fiind perenă la a sa viaţă, deci nu piere an de an, ca orişice fâşneaţă. Tulpinile-i sunt verzi, multiple şi f. ramificate, cu frunzuliţe ovate, florile ca nişte clopoţei, roz-pal, draguţel bombonate, ce apar în mai-iunie pe săturate, fructele – afinele – nişte băcuţe de culoare albăstruie spre negruţe, semănând cu nişte acioaie de căpruţe, dulci-acrişoare şi specific aromate, aşezate o mulţime pe-o singură tufă ca nişte ţigăncuşe surate. Frunzele de afin sunt bune de cules în iunie-octombrie, începând de la culesul de pelin şi până când se decantează primul vin ► Afinele conţin the famous vitamins A, B, C, săruri minerale, acizi, zaharuri şi altele. Se ştie că una din marotele gospodinelor care merg la băi, la sfârşitul verii, la Olăneşti, e să se aprovizioneze cu 4-5 kg de afine mocăneşti, din care vor prepara siropuri minunate & gustoasa afinată de Piteşti… Smile

afin in floare
crenguta cu afinuţe
afiniş

Agriş

(acriş, agriş sălbatic, borboană, coacăză sălbatică, razachie salbatică, strugure spinos, ribes grossularia).

Agrişul face parte din familia Saxifragaceelor, ceea ce nu-nsemneadză că e saxofonist, cascăţeilor… Smile Ca şi afinu’ e o tufă lemnoasă, năltuţă cam cât o japonezuţă copsoasă (1,50 m, – pentru cine nu cunoaşte delicioasa rasă Wink),  dar cam ghimpoasă, crescând în regiunea deluroasă, umedă şi răcoroasă, înflorind când primavera e mai mumoasă şi fructificându-şi bobiţele verzi, galbine sau roşii, ca boabele de razachie struguroasă, care la maturitate sunt dulci-acrişoare şi răcoritoare, ca de altfel şi siropurile ce se prepară din ele după ce le dai prin storcătoare, apoi prin strecurătoare, normal… Agrişele se recoltează la coacere – după cum poate ghici orişicare -, pe vreme de torpoare şi sunt vitaminizante impunătoare, carele însă tre’ consumate cu măsură & răbdare, căci altfel burta te doare… ► Bucătarul divin Sanda Marin recomandă agrişele în următoarele reţete, care pe mine, cel puţin, mă fac să suspin… : compot de agrişe, dulceaţă de agrişe, peltea de agrişe, tartă cu agrişeShocked

agris inflorit
agrisul negru
agrisul rosu

Albastriţa

(centaurea cyanus)

În lume sunt nu mai puţin de 500 de specii de albăstriţă, însă la noi nu creşte decât specia zisă centauriţă, cam preste tot unde-şi găseşte lot, dar mai ales prin culturile de păioase şi de prăşitoare, unde-i mai cald iarna la picioare, dar şi cevaşilea răcoare la subsioare, vara pe dogoare. Are forma erbacee, deci abia vertical să poa’ să steie şi ea, să fie-n stare să ţină-n spinare o furnică alpinică şi-o floricică ori f’o rătăcită păsărică, iar nu pe poieselu’ avepică, deci ditamai omuleţu, adică… Wink Ca orişice floricică din familia Compozitelor, albăstriţa face un singur antodiu, pe care şi-l înalţă mândră nevoie mare spre-a cerului geamănă splendoare, n-aşa ? aşadar o singură şi rotundă farfurioare, ca la a soarelui floare, dar mult mai mignonă, compusă din alte nenumărate florioare-cyanioare, fără codiţe, în formă de pâlnioare, înghesuite una lângă alta, ca neşte gingaşe hurioare. Antodiile se culeg în întregime (în iunie-septembrie), dar şi numai floricelele albăstrele, atâta timp cât îşi mai păstrează culorile prospeţele. Deşi „concurează macul în frumuseţe, în lanul îngălbenit”, agricultores nu prea înghit aiastă floricică, shiit, deoarece parazitează culturile de grâu şi orz aurit, fapt pentru care agronomii o combat prin curăţirea seminţelor ce vor a fi puse la-ncolţit. Tocmai fiindcă nu sunt urâte deloc, ci din contra, sunt mumuşele foc, unele specii de albăstriţă se folosec şi ca plante decorative în grădina cu zambile & busuioc, de unde fetele o iau şi şi-o pun în cosiţe, când simt iele că le-a lovit aşa, un sughiţ mai cu zâmbok, reşpektive al amorului amoc….Wink

tulpinite de albastrite
albastrita in lanul ingalbenit
albastrite si maci

Alun

(corylus avellana)

Betulacee-ul alun e un arbust cam de 6 m, deci nici pitic ca un sequoia superjun, nici ca bradu sau gorunu de shogun. Creşte prin tufişuri şi-n păduri, în special pe lânga ale primăverii ape tulburi, are tulpini multiple şi duri, tufoase încrengături, frunze simple, rotunde şi zimţate cu crestături, aşezate altern (câte una la nodul matern/patern) ; florile de alun – niste muguraşi gingaşi ca balonaşele de săpun – sunt printre primele care înfloresc şi-s semn de an bun, polenizându-se cu sporii ce provin din rânsele (mâţişorii) atârnând pe crengile golaşe ca ghearele de phaun (pe care frunzele încă n-au apărut, vreau să spun) ; fructele (alunele) sunt nişte nucşoare acoperite c-un cojocel de frunzuliţe şi se mai numesc şi ronţăiţe Smile ►Alunele, prăjite, decojite, sărate – sau nu –, sunt consumate cu plăcere de toată lumea, la o bere sau la un pahar de limonadă ori de vorbă cu pretina/ pretinu’, la o masă tihnită cu tont neamu’, ronţăind şi turuind, sau la gura sobei, vin fiert sorbind. Ele sunt gustoase, uleioase, săţioase şi vitaminizante, pretându-se şi la preparaţii culinare savante, cum ar fi: bavarois de alune, biscuiţi cu alune, cremă de alune , cremă pralinată cu alune (pentru torturi), şerbet de alune prăjite, tort de alune, tort de alune şi migdale, turtiţe cu alune şi curmale (Sanda Marin). ► Leacuri tradiţionale pe bază de alune: babele de altadată dau să se bea alună pisată şi macerată-n ţuică dublu-rafinată la durere de burtă deochiată, iar cu alune arse şi-amestecate cu muc de lumânare de seu ungeau sprincenele copiilor, ca să le crească dese şi negre ca de zmeu, dar nu d’ăla teleleu, aloo…

alun in poienitza
matzisorii de alun
alune la mama lor

 

Anason

(anis, bădean, pimpinella anisum)

Anasonu’ din Umbelifere, neam de neam de ierburi nobile, very vere, cu inflorescenţe-n formă de umbele, provine din China, Indochina/ India, iar în Europa noa’ se cultivă subt cerul liber mai ales în Francia spre Marsilia, de unde şi numele de ismă badiană sau anason frantzuzesc, păi cum drea’… Ai noştri i-au zis – simplificând ca rumânu leneş până şi la gura-i de mboulean – bădean sau anis, că li s-a părut că sună mai pârţan… Smile Erbacee fiind, anasonu tre’ să fie cultivat an de an, fie în sere cu climat mediteraneean, fie în natură, cum spuneam. Are o tulpină delicată, năltuţă şi-n partea de sus ramificată, cu floricele albe ca de vată, deschizându-se în inflorescenţe umbelifere în mai-iunie, deci nu chiar toate deodată… ; seminţele au gust dulce, de miere piperată, c-un miros fin şi aromă mentolată, care-ţi lasă-n gură o senzaţie de răcoare binecuvântată, ca şi isma sau ca limba de fată jurată, dar curată… În bucătărie, datorită proprietăţilor aromatice, seminţele de anason servesc pentru condimentarea patiseriei de casă (cornuleţe cu anis, de-un paregzamplu) sau a băuturilor de desert (dacă n-ai băut lichior de anason se zice că nu eşti doamnă/ domn).

anis inflorit
seminte de anis in coaja
o recolta de anis

Angelică

(angelică, anghelică, buciniş, angelica archangelica).

Ca şi anisul, angelica face parte din neamul nobil al Umbeliferelor, fiinţe mai toate comestibile, aşadar pasibile a-şi ceda – cu voia sau fără de voia dumnealor… – energia condensată într-al lor trupşor unui mâncător-superior, ca să zic aşa, frăticilor… De regulă inferiorii cedători pier, se destramă-n natură sau mor fără să mai rămână nici o amintire în urma lor, ei dispar ca şi cum nici n-ar fi egzistat pre pământ, voila, însă-n cazul algelor, ierburilor, cerealelor, legumelor, fructelor, galinelor, iepurilor, mieilor, cornutelor, al heroilor şi-al sfinţilor, al tutulor jertfiţilor, n-aşa?, putem constata cum fiinţa acestora e absorbită direct de răpitor, de învingător, de meşteru manole constructor, de marele consumator, reşpektive – în cazul sfinţilor şi eroilor – de un neînţărcat sau virtual bobor, contribuind astfel la mersul lucrurilor evident suitor, nu tre’ să fii Herakleitos din Efes sau Hegel din Bonnişor ca să pricepi că totu curge de la inferior la superior, de la alfa la omeg, de la simplu la complex şi de la fiul omului la Fiul întregului Univers… Şi vă spun asta – hic et nunc – nu pentru c-ar avea legătură (prea mare) cu angelica de care vbesc io, ci doar ca fapt divers, aloo… Smile ► Angelica e o erbacee destul de babană – măsoară peste un metru de la rizomu-i plin de hrană şi până la umbrela-i alb-verzuie, de zmecheră codană… -, creşte în flora spontană şi oriunde găseşte pământuri răcoroase şi ude, dar mai ales pe lângă pâraele repezi din pădurile de la munte, cu seve multe. Umbela de anghelică înfloreşte în iulie-august, iar rizomii cu rădăcini se culeg prin august-octombrie sau mai bine primăvara devreme, când sevele şiroiesc ca şivoaile la anticele terme… ►Finlandezii, svezii, danezii etc au obiceiul să mănânce şi azi mlădiţe tinere de angelică, cică le-ar face bine la burtică, stimulându-le pofta de viaţă şi deci şi chestiuţa erotică, doar nu degeaba i se zice acestei plante angelica archangelica sau – după unii savanţi – răsturnica… Wink ► Rumânii noştri moaie anghelica-n rachiu, spre a-i da tăriei iz şi gust aromatico-diliu şi-o beau înainte de masă pentru poftă de mâncare, deci nu prea romantic, se pare, căci rumânu o fi iel poiet din născare, dar îl trage aţa mai mult spre-ale gurii, cucuş & kkre, fără să mai socotim faptu că de regulă el abuzează şi de anghelica tare, ca de-un paregzamplu voinica damă din Caragiale, care, aflată cu odrasla-i la advucat spre a o devorsa de neisprăvitu fecior al Tarsiţii Popii Dreakului cel deşuchiat, se scuza de cam desele râgâeli scăpate faţă de maestru’ pungaş, dar galant, punându-şi elegant două degeţele la guriţa-i bine creionată cu groase dresuri : Pardon! Anghelica, bat-o vina!… Afuri…! Noroc – n-aşa? – că distinsa mahalagioaică a făcut „hâc !” şi n-a mai zis nici cârc, nici mârc…Smile

Ardei

(paprica, piparca, pipăruş, capsicum annuum)

Aşa îmi zicea mie nea Aurică ale Mangă, în copilăria-mi în care eram jucăus şi ghiduş ca un spiriduş : pipăruş Smile Pipăruşu’ se trage din shoguna familie a Solanaceelor, fiind verişor – deşi nu prea seamănă – cu barabula (cartoful), măselariţa, mătrăguna, roşiile, tutunul, vinetele etcaetera ; caracteristic acestei familii este că toate speciile pe care le ştim conţin un soi de venin, adicătelea neşte alcaloizi de mare valoare medicinală – însa vezi să nu dai în boală ! Shocked –, precum : atropina, hiosciamina, scopolamina, nicotina etc., şi, desigur, solanina, un glicozid toxic – prezent mai ales în vinetele şi-n roşiile necoapte, atenţie –, care într-o anumită cantitate provoacă, între altele, dilatarea pupilei (ca şi atropina, nicotina ori scopolamina), dar chiar şi moarte, nepoate Shocked Ardeiul provine din America de Sud, deci de foarte departe, din ţeara incaşilor şi mayaşilor, cu poveştile lor fermecate, printre ale căror comori şi nestemate tre’ să socotim şi pipăruşu, căci altfel – faţă de calităţile lui mirobolante – nici că se poate… Nefiind peren, ardeiu’ nu trăieşte decât un an, normal, însă are o rădăcină înfiptă-n pamânt de parcă s-ar pregăti să trăiască un secol macar ! Numai io ştiu – şi mărturisesc – cât pătimesc până-l smulg toamna din răzoru-i ardeiesc : de două ori tre’ să mă odinesc !…Smile Ardeiul creşte în orice grădina dotată cu-o fântână sau cu-o pompă de apă bună şi neapărat orientată spre soare – grădinţa cea mică, adică -, reşpective spre lună, când e nopticică…Smile Are tulpina netedă, nu prea ‘năltică (până la 70-80 cm, deci nici chiar pitică), rădăcina pivotantă (dar nu de tipul legumelor rădăcinoase), rămurele numeroase, cu frunze oval-lanceolate, mumoase, iar fructul o bacă (are multe seminţe, ca o mică desagă, iacă), la început verde, ca o lăcustă cosacă, iar la coacere de culoare roşie, galbenă, alb-verzulie sau rozalie, după duhu’ ce le-nvie ► Ardeiul e răsfăţatul casei, mai ales la rumânii olteni în bucătărie, fiind socotit una din legumele de bază din cămară, cum orişice gospodină ştie. Amatorii de ardei (şi nu neapărat gurmanzii) nu-şi pot imagina o salată de roşii fără ardei gras sau capie, o ciorbă de peşte sau o mâncare de varză nouă (cu carne dulce de oaie, olelică, muică !) fara ardei iute şi-o ţuică, ardei care pot fi şi copţi în spuză, sau o murătură fără ţâri „ca focul”, să te arză la buză… Iar ciorba de raci – o specie de ardei roşii, neiuţi, uscaţi şi scălâmbăiaţi, ce se umplu cu o cocă special preparată cu mirodenii d-ale noastre ot Carpaţi – cade minunat dupa abuzul de lipide şi alţi cârnaţi afumaţi din perioada sărbătorilor de iarnă, petrecute alături de pretini, copii şi fraţi, ca şi ciorba de praz, – dupa caz, naz şi ucaz -, pe care chiar vă rog să n-o uitaţi, căci e de baz’, în Romanaţi… ► Iată câteva reţete mai deosebite recomandate de Sanda Marin exclusiv din ardeii de care vbim : ardei conservati în rumegus, ardei umpluti cu arpacas, bulion de ardei rosii, pilaf de ardei, salata de ardei copti… ► Doctorii de altadata prescriau să se fricţioneze pielea capului cu tinctură de ardei roşu, de preferinţă cât mai iute, ca să-ţi crească părul şi sprincene multe iar mândruţa să nu te uite (10 g de tinctura la 100 g alcool). ■ frecţia cu amestec de rachiu, praf sau tinctură de ardei iute combate cu succes şi junghiurile mai mărunte. ■ vinul fiert cu boia de ardei roşu se bea spre a produce transpiraţii, ca să iasă boala din om fară alte simandicoase trataţii. ■ si e de notorietate, de-acuma, că un ardei verde şi iute face cât un dipiridamol de cea mai bună calitate, pe bune, fratre, pentru cei ce au şi norocul unui stomac tare, „de câne”, cum se spune, şi pot să manânce ardei iute pe săturate…

floricica de ardei
va asigur ca sunt iuti
astia sunt si mai si
ardei capia si gogosari
siruri de piparusi

Arin

(alnus viridis, alnus glutinosa)

Arinul din Betulacee e un arbore căruia-i place mai mult pe malurile râurilor de munte să steie or prin pădurile umede de la şes, unde a inspirat poetului dulcele ghers, scos dintr-o inemă poate îndurerată şi nebună, dar scris cu-o peană f. shogună: Peste vârfuri trece lună / Codru-şi bate frunza lin / Dintre ramuri de arin / Melancolic cornul sună… Arinul negru poate atinge şi 30 de metri înălţime (însă există şi un arin mai mic, alnus viridis), având o tulpină înfiptă bine în solul mustind de foste lavine, frunzele ovale şi dinţate pe margine, iar florile subt formă de rânse, mâţişori sau ameţi, ce atârnă de crengi ca nişte ciucurei cucuieţi, apărând primăvara devreme, înainte ca frunzele să dea semne c-ar avea de gând să irumpă din crenguţele ferme. Fructul arinului este o achenă, deci o sămânţă unică, vârâtă-n coaja-i maternă, însă deslipită de ea, întocmai ca aluna şi ghinda or mai degrabă ca nuca ► Se recoltează scoarţa (coaja) de arin, singura care interesează vracii (de altfel destul de puţin), operaţiunea făcându-se de regulă în perioada înfloririi, când planta şi-a făcut al sevelor plin ► Lemnul de arin e rezistent la apă şi se utilizează la confecţionarea de piloţi pentru morile acvatice, ghizduri şi fântâni trainice, fiind de asemenea căutat de sculptori, cu mâinile lor măiestre & harnice

dintre ramuri de arin…
mâţişori de arin

Arnica

(carul pădurilor, carul zânelor, podbal de munte, arnica montana).

Arnica sau carul zânelor face parte din familia Compozitelor, ceea ce-nsemnă că arnica ridică, adică, o singură floare spre soare, pe rămurelele principale, floare pe care cresc – prinse pe marginea antodiului, ca într-o horă de culoare – alte şi alte florioare-hurioare. O găsim prin fâneţele umede de la munte, ceea ce ne spune oarece despre pohta-i de seve multe. E slăbuţă la rădăcină şi tulpiniţă ca orice herbacee, în schimb e păroasă şi lipicioasă ca o focoasă femeie, cu doua-trei rămurele pe care cresc pălăriuţele gălbenele, de mor gâzele după ele 🙂 ► Observaţie: arnica este plantă medicinală toxică, atenţie, cetitoriule !

arnicuţă cu pălăriuţă
arnice, arnice
carul zânelor

 

 

Anunțuri

9 răspunsuri to “Alte vedete din dictionaru vegetal (litera A)”

  1. observatie Says:

    Mi-a placut asta:

    „Ca şi anisul, angelica face parte din neamul nobil al Umbeliferelor, fiinţe mai toate comestibile, aşadar pasibile a-şi ceda – cu voia sau fără de voia dumnealor… – energia condensată într-al lor trupşor unui mâncător-superior, ca să zic aşa, frăticilor… De regulă inferiorii cedători pier, se destramă-n natură sau mor fără să mai rămână nici o amintire în urma lor, ei dispar ca şi cum nici n-ar fi egzistat pre pământ, voila, însă-n cazul algelor, ierburilor, cerealelor, legumelor, fructelor, galinelor, iepurilor, mieilor, cornutelor, al heroilor şi-al sfinţilor, al tutulor jertfiţilor, n-aşa?, putem constata cum fiinţa acestora e absorbită direct de răpitor, de învingător, de meşteru manole constructor, de marele consumator, reşpektive – în cazul sfinţilor şi eroilor – de un neînţărcat sau virtual bobor, contribuind astfel la mersul lucrurilor evident suitor, nu tre’ să fii Herakleitos din Efes sau Hegel din Bonnişor ca să pricepi că totu curge de la inferior la superior, de la alfa la omeg, de la simplu la complex şi de la fiul omului la Fiul întregului Univers…”

    Si asta:

    „Rumânii noştri moaie anghelica-n rachiu, spre a-i da tăriei iz şi gust aromatico-diliu şi-o beau înainte de masă pentru poftă de mâncare, deci nu prea romantic, se pare, căci rumânu o fi iel poiet din născare, dar îl trage aţa mai mult spre-ale gurii, cucuş & kkre, fără să mai socotim faptu că de regulă el abuzează şi de anghelica tare, ca de-un paregzamplu voinica damă din Caragiale, care, aflată cu odrasla-i la advucat spre a o devorsa de neisprăvitu fecior al Tarsiţii Popii Dreakului cel deşuchiat, se scuza de cam desele râgâeli scăpate faţă de maestru’ pungaş, dar galant, punându-şi elegant două degeţele la guriţa-i bine creionată cu groase dresuri : Pardon! Anghelica, bat-o vina!… Afuri…! Noroc – n-aşa? – că distinsa mahalagioaică a făcut “hâc !” şi n-a mai zis nici cârc, nici mârc…:)”

    Mereu ingenios si interesant acest mod de a folosi pretextul unor fapte sau lucruri anodine (in cazul de fata un prozaic dictionar vegetal) spre a broda in jurul binecunoscutelor teme cosmogonice or de a versifica si ritma in genul deja atat de personal (si celebru 🙂 )

    S-auzim numai de bine !

  2. Stely Says:

    Observatie ,
    Si me mi-a plăcut descrierea plina de umor şi ghiduşie a „angelicăi”,dar din ce-mi dau seama eşti cam pudic/ă . Ai redat aproape toată descrierea în afară de asta:

    ►Finlandezii, svezii, danezii etc au obiceiul să mănânce şi azi mlădiţe tinere de angelică, cică le-ar face bine la burtică, stimulându-le pofta de viaţă şi deci şi chestiuţa erotică, doar nu degeaba i se zice acestei plante angelica archangelica sau – după unii savanţi – răsturnica ..
    🙂

    La fel de hîtră si haioasă este şi descrierea anasonului – mai bine zis cum sunt botezate de „rumânu” pontos sau .. porcos ,asa spre ex. cum au denumit urzica sau păpădia . 🙂

    „Ai noştri i-au zis – simplificând ca rumânu leneş până şi la gura-i de mboulean – bădean sau anis, că li s-a părut că sună mai pârţan..” 🙂

    În ceea ce priveşte descrierea ardeiului (piparuşul) m-a dat gata. Ma gîndesc ca i-a acordat o atenţie deosebită ptru ca i-a placut tare mult alintul(pipăruş) lui „nea Aurică ale Manga”. Cred ca l-a iubit mult pe” nea Aurică”. Si,da, în copilărie era jucauş , ghiduş şi iute ca un ardei ,iar acum este ,poate mai puţin jucauş şi iute (la fuga),dar este „pişcator”si usturător ,la fel ca un ardei iute ajuns la vîrsta coacerii depline.. 👿
    In concluzie ardeiul sau” pipăruşoiul” (la coacere) folosit in exces si fara precauţie ,provoacă senzaţii tari si ..lăcrimoase. 😳

  3. Stely Says:

    Şi ptru că ai introdus în descrierea Arinului şi o notă romantică prin” dulcele ghers” scris „cu-o peană f. shogună”,îmi permit să aduc aici toată poezia . Ieri, Maria Tănase ,acum ,Mihai Eminescu .

    Mihai Eminescu – Peste varfuri

    Peste vârfuri trece lună,
    Codru-şi bate frunza lin,
    Dintre ramuri de arin
    Melancolic cornul sună.

    Mai departe, mai departe,
    Mai încet, tot mai încet,
    Sufletu-mi nemângâiet
    Îndulcind cu dor de moarte.

    De ce taci, când fermecată
    Inima-mi spre tine-ntorn?
    Mai suna-vei, dulce corn,
    Pentru mine vreodată

  4. monica Says:

    „Cumplită naivitate să crezi că antisemitu “radu humor”, pe care-l primeşti fără problems pe propriul for şi căruia nu îndrăzneşti să-i zici nici du-te mai încolo, puişor (căci miroşi a bălegar din obor, deci nici măcar a clor…), e mai atoateştiiutor decât ambasadoru’ ţerii fără de care nu se mişcă nemic pe Pământu oamenilor, nu doar al trolilor… Când acest Ambasador vrea să se adreseze seriviciilor de inteligenţă ale aborigenului bobor chiar în preajma unor evenimente care-n loc să recâştige pt Românica rolu de eminenţă civilizatoare a Estului pustiit, ar putea conduce – din contra – la demenţă, în condiţiile în care Urs-ul nebunit de obsesia-i că orice act de precauţie şi de vigilenţă faţă de OM-ul fundamentalist e un act de ostilitate faţă de imperiul ex-ţarist-colectivist şi de aceea are tendinţa de a reacţiona hiisteric, paranoic or cel puţin fixist, preferând să colaboreze chiar şi cu puşcăriabilii sistemului ticăloşito-comunist, decât să vină la masa tratativelor c-un punct de vedere responsabil şi realist, atunci editorialistu lu pesce e chiar un aiurilă fandosist, care nu va smulge exclamaţii admirative decât de la anonimu damblagit “virgil”, de la un “humor” debil or de la alt cuc vigil… În niciun caz el nu va fi felicitat de un veritabil Ambasador, sau de poetu din Hypernor… ”

    Asa DA ! 😛
    Viziune,tinta, concizie .Punctum.
    O sa le vie greu celor de la ambasada sa traduca broderiile limbii adevarate si nu cea de lemn a articolului .
    Unii au mare tupeu,dle 😯

  5. Riddick Says:

    Afina în engleză se numeşte blueberry (specia americană: Vaccinium corymbosum). 🙂

  6. AVP Says:

    He, lume noua. Hai ca mai vbim.

  7. skorpion Says:

    super!

    inclusiv fotografia…

    mi-ai facut pofta cu agrisele, pe care nu le-am mai gustat din copilarie..
    si cit sint de gustoase cind inca sint necoapte (acrisoare rau) si cind se coc sint delicios de dulci..

    pe meleagurile din sud nu le gasesti deloc!

  8. AVP Says:

    Postare noua.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s