Ciuperci otravitoare

Buretele roşu, zis şi hrib ţigănesc, are pălăria bombată, glabră, cam vâscoasă, roşcoasă, apoi alburie, carnea albă, care devine violacee sau roşie în contact cu aerul, gust dulce, stătut şi miros neplăcut, piciorul gros, oval pântecos, cu-o reţea de vinişoare roşii ca sângele iepurelui fricos. Îl vedem toamna prin păduri, pe jos.

Buretele cerbilor are pălăria sferică, de culoare galbenă ca lămâia sau galben-brună, piciorul solid cu pulpe groase, acoperit de tubercule verucoase, cu gălbeneli mai întunecoase, uneori numai areolate sau chiar netede, carnea este albă la început, însă apoi devine albastră, câteodată marmorată şi-n fine brună, c-un miros tare şi neplăcut, de humă nebună. La coacere, această ciupercă prezintă mai multe deschizături, prin care ies porii de culoare tot brună. O putem vedea pe pământ, vara şi toamna, la marginea pădurilor şi pe drumurile din pădure, când mergem la cules de fragi or mure, atenţie să nu te fure…

Bureţii pestriţi, zişi şi bureţi şerpeşti, bureţii şarpelui, pălăria şarpelui – aia otrăvitoare -, au pălăriile de o frumoasă şi maronie-roşcalie coloare, vâscoase, mai totdeauna acoperite de pete albe, convex plane, lamele albe, picioare – cică – dalbe. Cresc vara-toamna pe pământ, pândind…

Otrăvirea cu ciuperci are următoarele semne (semne ce se ivesc de la o oră până la cinci ore de la masă, în funcţie de rezistenţa organismului otrăvit cu ciuperca cea frumoasă, dar înarmată cu coasă… :oops:): dureri cumplite de burtă, cu vărsături, diaree, după care apar ameţelile, tremurăturile, spasmele, aiurările. Din nenorocire, aceste semne se ivesc uneori cam târziu, dacă nu chiar de obicei prea târziu, hei… : când otrava a pătruns deja în sânge, ca fiara turbată într-o turmă de miei… Dacă salvarea n-a sosit când se mai putea face ceva, semnele otrăvirii fatale merg înainte: respiraţia devine grea, pulsul neregulat, apoi cu bătăi din ce în ce mai slabe şi mai rare, vederea se tulbură ca o apă în care s-a turnat sare, faţa este cuprinsă de paloare, iar corpul de o rece sudoare, temperatura scade cu 3 sau 4 grade esenţiale…  Dacă bolnavul scapă până la urmă, printr-o minune mare, el rămâne totuşi încă multă vreme suferind de aprindere de stomah şi de alte organe vitale…

15 Răspunsuri to “Ciuperci otravitoare”

  1. Andrei Alexandru Says:

    O mâncare de ciuperci este o mâncare nobilă.
    A avea un comportament nobil, pentru mulţi înseamnă a avea un comportament de STĂPÂN.
    Ciupercile otrăvitoare se comportă ca unii nobili / stăpâni: cu cruzime.

    La noi, chiar şi „Eremia cu oiştea-n gard” are un comportament nobil. Nobil şi consecvent. Plin de cruzime. Demolator!

    laplopulcuportocale

  2. AVP Says:

    Moshoiule, asa cum i-am spus si celuilalt ex-friend, mi-e rusine de rusinea ta… Iti dau cuvantu de onoare ca ma las de bloggerit daca tu vei reusi sa-ti sistematizezi vreodata pornirile-ti pizmase contra mea, in asa fel incat sa reziste la critica pana si a unui copil, aloo… Nu faci decat sa marai ca un maidanez care se uita cam cu jind la oole lu alpha, amirosindu-le infiorat din cand in cand, dar fara sa-ndrazneasca a-i incerca si coltii…🙂 Hai, maturizeaza-te naiba odata, sau lasa-ma-n pace… oops.

  3. Stely Says:

    Sunt expuse cîteva ciuperci otrăvitoare ,dar sunt cele mai concludente .Pe cit sunt de frumoase (colorit si forma ) pe atit sunt de periculoase .Cred ca natura le-a facut special asa ,ca sa avertizeze consumatorul. Prin urmare cred ca tîlcul acestei postări este ca un fel de atenţionare :feriţi-va de cei care sunt frumoşi la suprafata ,dar sufletul lor este plin de otrava !
    Otrava invidiei exacerbate si a dorinţei de răzbunare .

  4. Andrei Alexandru Says:

    Bătrâne AVP,

    Care-i motivul enervării tale?
    Mi-am dat şi eu cu părerea asupra ciupercilor otrăvitoare. Atât.

    moş aa,
    laplopulcuportocale

  5. AVP Says:

    Potoleste-te, aa. N-as vrea sa te ranesc.

    Postere noo.

  6. Andrei Alexandru Says:

    PRO,

    În numele „prieteniei” trecute, te rog să nu mă menajezi.
    Poartă-te cu mine precum te porţi cu toată lumea. Răneşte-mă!

    acelaşi moş aa,
    laplopulcuportocale

  7. Andrei Alexandru Says:

    Ambii suntem oameni liberi, AVP.

  8. dora Says:

    AVP,

    stiu ca intentia ta a fost cat se poate de clara si bine tzintita,dar mie mi-a picat ca o manusa, din vreme ce inca nu mi-am terminat hobbyul culegerii ciupercilor de toamna.

    Am recunoscut ciupercile periculoase:Boletus satanas(despre care am citit undeva,prin tarile nordice ca se consuma fara probleme),Scleroderma citrinum ce provoaca tulburari gastrointestinale grave si Amanita pantherina ,mortala.Eu as atrage atentia si asupra Amanitei phaloides cu variantele ei albe ,A.muscaria si mai ales Cortinarius orellanus deosebit de periculoasa dat fiind perioada de incubatie a toxinei ce poate depasi 14 zile.
    De toxicitatea umana nici nu mai vorbesc ca poate dura timp aproape nelimitat cu acelasi final mortal.

    Mersi prietene!Voi fi in garda! 😆

  9. dora Says:

    Stely,

    iarta-ma ca nu ti-am raspuns la momentul oportun.As fi dorit sa-ti spun sa te feresti de otravitorii umani si sa nu le mai calci „pragul”.Este cea mai buna terapie si te scuteste de momente neplacute.Lasa-i sa fiarba in suc propriu ,pana la urma se „dezintegreaza”.Eu asa fac…fac pauze reparatorii. 😆

  10. clujanu Says:

    da, as spune si eu ca nu sunt printre cele mai reprezentative ciuperci toxice.

  11. dora Says:

    Scuze pt. imbarligatura exprimarii.Nu am auzit prin tarile nordice….ci ca,in tarile nordice se consuma buretele rosu asa cum am citit undeva.

  12. Riddick Says:

    Buna seara ! Ce era s-o păţesc acum câţiva ani de la nişte ciuperci (am fost singurul din grup care am copt niste ciuperci la foc şi am mâncat din ele, înainte de a fi triate si gătite).

    Nu prea multe, astfel încât pot scrie rândurile de faţă.

    Pe scurt: stomacul nu suporta nici măcar apa chioară (incercasem niţică limonadă dupa semnalele intoxicării: ameţeli, imposibilitatea de a sta în picioare, senzaţia de sete – rinichii erau blocati, organismul nu asimila apa).

    Totul a durat cam 12 ore, revenirea completă cam în 24 de ore.

  13. Stely Says:

    Dora,
    Mersi ptru grija si sfaturile prietenesti .Asa am sa fac de aci incolo. Sper ca s-au potolit .Dar sa vedem cit va dura . Ce faci ?Ti-ai pus ciupercile la conservat ?..Banuiesc ca da.Te invidiez ca esti o gospodina atit de buna .Dar asta nu ma opreste sa te felicit si sa te apreciez.
    @Riddick ,banuiesc ca ai tras o sperietura zdravana.Asa am patit si eu de la intepaturi de albine. Acum ma feresc de albine ,spre regretul sotului care ma cam lua cu el la stupina, in momentul recoltarii. Il ajutam la centrifugat.Acum am scapat 😳

  14. arhaghel Says:

    Andrei Alexandru pari un om dereglat mental,ceea ce scrii tu nu are nici o legatura cu ciupercile,scrii numai tampenii .”ciuperci nobile ” povestea nebuna
    Amanita Muscaria este o ciuperca mortala,nu doar periculoasa,mai ales pt ce au probleme mici de sanatate….gripa,insuficiente ale anumitor parti interne !

  15. Melisa Says:

    Multumesc foarte mult !


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s