Ce uită – sau omite – să ne spună Iaru într-un argument pro domo

Luând cuvântu pe forumu unui blogger al cărui nume chiar că n-are – hic et nunc – nicio importanţă,  Florin Iaru, fostul meu coleg de la Cenaclul de luni, actualmente un neutru moderator – cică – vântos,  în realitate agitator şi combatant zmecheros contra lui Băse, pe care nu prea-l scoate din ticălos cu tot neamu-i băsescos, deşi dacă-l iei la boabe mărunte şi-i ceri să-ţi argumenteze de ce Băsescu e mai primejdios pentru tânăra noastră democraţie decât – la urma urmei – Crin Antonescu, despre care orice spectator al Scrisorii Pierdute în regia lu Ciulei or Sică Alexandrescu sau măcar cetitor al faimoasei piese în „Biblioteca Şcolarului” de pe vremea lu scornicescu pricepe că e un clasic Caţavencu, Farfuridi sau Brânzovenescu şi deci va face treabă – când noii revoluţionari îl vor da jos, în curând, pe Băsescu – ca şi Emiliano Tzapatero Constantinescu în cel mai bun caz (oricât l-ar ajuta celovecii de la deal de Caucaz, c-un galon de gaz…oops),  atunci Florin  se-aprinde ca becu hidrocentralei V.I.Lenin de la Bicaz şi-ţi face calin în necaz, prefăcându-se a nu fi momentan pe faz, ceea ce  nu-l împiedică pe poetu cu maieutica lunedistă la baz (vrând să le dea cu tifla  ex-disidenţilor cică de  paranoică ocaz şi argumentându-ne, adică, de ce n-a făcut politică nainte de 22 decembrie 89, de nicio culoare, predestinat fiind să-şi scrie – ca şi colegu Mircea Cărtărescu – operile nemuritoare, mai strălcitoare decât orice act de disidenţă de subt soarele RSR, se pare…) să ne-o zică, iacătă, dintr-o suflare :

Repet: de ce ar trebui (ar fi trebuit) să fie Mircea Cărtărescu un disident și un refuznic? Întrebarea mea e: a mîncat căcat? Și-a turnat colegii? A parvenit? S-a înfipt? A profitat de revoluție? A scris.  (…) Eu întreb atît: dacă n-am ieşit în stradă, dar nici n-am mîncat căcat, e blamabil? E insuficient? Dacă am scris o carte frumoasă e zadarnic? Dacă, împotriva curentului, mi-am dus viaţa conform gramaticii, voi fi umplut de zoaie?

Dar azi de ce faci politică, Florine… ? :roll: l-am întrebat pe Iaru (însă bloggeru imparţial ca tont rumânu, dar nu şi cu  anonimu „abalaru”, n-aşa?, ci cu alţi binecunoscuţi oameni de cultură, intelighenţă şi civilizaţie de bătut  cu pumnii în gură, precum: humor, antisemitu şi porcaru,  radu râmaru, neamţu tiganu – nu ţiganu, aloo… – flecaru et aliis ejusdem farinae, mi-a şters mesaju ca măraru…) Şi deci – am continuat – azi de ce nu stai în cas şi să scrii cărţile frumoase ce ţi-au mai rămas, în loc să-ţi pierzi vremea combătând contra dictatorului ce – după părerea ta – confundă Românica cu-al sau vas…? Iar lucru ista e valabil şi pentru Cărtă, chit că întors pe dos ca un pamant de flori fanat în vaz, când combătea – până mai an – contra lu Nastass…

Ori vreti sa spuneti ca regimu băsist e mai odios şi ca regimu comunist, sau că sistemu ticăloşit e mai al dreaq şi ca sistemu in care voi aţi dormit – cu-o vorbă a lu Dinescu, până când nu l-a băgat Ivan Ilicescu în “revolutia” contra lu escu… – “netulburaţi în flori”… ? :roll:

Hai să fim serioşi, frăticilor, baremi uneori, drea…: în iepocă n-aţi făcut politică – însă ce-i drept, nici poliţie politică – nu fiindcă mureaţi de dragul de a vă salvgarda opera poetică, ci fiindcă gândeaţi că dacă nu curge, pică, iar de-acum faceţi politică nu fiindcă opera voastră nu mai poate ţine loc de critică, dar întrucât vi se pare cam mică şi nu mai muriţi nici de frică, normal, deşi strigaţi ca din gură de şarpe că vă înghite boa de pe val (c-o fi el bombonel frânar, sau marinal… ) Şi deci motivul  principal pentru care n-aţi făcut disidenţă altădată ţine de obrazu moral or amoral, tată, după caz, naz şi praz, iar nu pentru că voi nu ştiaţi că dacă opera estetică n-are libertatea la baz, n-are absolut niciun haz…

 

Anunțuri

135 răspunsuri to “Ce uită – sau omite – să ne spună Iaru într-un argument pro domo”

  1. nepotu lu tamara Says:

    Oare a citit si cel caruia ii era adresat postul?

  2. nepotu lu tamara Says:

    Se intampla un fenomen crunt la romani si acest fenomen se numeste uitare!
    Uiatrea este un blestem mioritic care ne va urmari pana la sfarsitul veacurilor.
    Si atunci apare acel binecunoscut deja vu,pe care il traim perpetuu,un fel de Ziua cartitei americanesc transpus in tragismul mioritic!

  3. GoldmundR Says:

    Timpul epidemiei
    Am o mie de motive pentru care domnul Basescu nu mi-e simpatic,mai ales ca nu vad cum un om cu structura sa intelectuala poate aduce modernizarea si modernitatea in Romania.Viziunea lui despre „transporturi”in Romania,e halucinanta si paguboasa tarii.

    In anul 2004,romanii „au (avut)de ales intre doi fosti comunisti”si l-au ales pe fostul comunist mai putin corupt!
    Atunci romanii puteau sa-l aleaga pe celalalt candidat,pe Adrian Nastase!(dupa cine plang ziaristii?)

    Consider ca dupa ce s-a organizat lovitura de stat indreptata impotriva Presedintelui Romaniei,planificata (in spiritul legilor tarii)de toate fortele parlamentare,in afara de cei din PDL-lovitura de stat esuata-practic,romanii din Occident l-au ales pe domnul Basescu pentru un nou mandat…,ei stiind cel mai bine,fiind informati cel mai corect,ca asa ceva-suspendarea Presedintelui- nu se face decat in tarile bananiere,sau intr-un caz extrem si cu totul exceptional,intr-o tara baltica….Isi mai aduce cineva aminte de motivele invocate atunci impotriva Presedintelui tarii?

    Au urmat urmatoarele alegeri prezidentiale
    Atunci,romanii erau f. aproape sa-l aleaga pe domnul Geoana,dupa ce facuse doua vizite(„inopinante”) la Moscova,si cu o noapte inaintea alegerilor,la Vantu…
    (dupa cine plang ziaristii?)

    Consider ca poti fi trist pe un destin de alegator care nu are de ales un candidat cu o oarecare charisma,inteligent ,proVest si pentru reforme radicale pt. Romania,care sa termine cu mafia din tara si sa redea demnitatea si adevarul romanilor,sau poti fi revoltat pe Antenele care au devenit porta vocea opozitiei(ceea ce nu poate fi si nu este corect)sau poti fi revoltat pe intreaga clasa politica care a facut prea putin pana acum pentru reforme,pentru o dezvoltare durabila a tarii,pentru democratizarea tarii.Poti fi nefericit intr-o tara in care angajatul public isi bate joc de public ca si cand comunismul nu a fost maturat din curtea istoriei.Dar sa fii magar fata de Presedintele ales de trei ori de catre alegatorii romani…e absurd,dar absurdul e o gripa care face ravagii pe meleagurile mioritice.
    E toamna si epidemie!

  4. Hantzy Says:

    Regimu Basescu nu-i al lui Basescu!
    Daca lucrurile arata asa in RO, daca e libertate la presa si la injurii, la criticat puterea si amendat coruptii, nu e „vina” lui Basescu. Sunt altii muuuult mai vinovati! Ba chiar as indrazni a spune ca starea de fapt e una, dar putoarea d-azi isi doreste cu totul altceva, pe de-a-ndoaselea, mey neam!

  5. GoldmundR Says:

    Am mai scris:rezistenta prin cultura-istoria o arata!-nu a fost indeajuns pentru o viata normala in Romania Socialista.De fapt acesta „rezistenta”a inrautatit situatia,din moment ce viata romanilor devenise tot mai insuportabila,pana in 1989!
    Dar iata explicatia domnului Plesu :
    http://www.dilemaveche.ro/sectiune/situatiunea/articol/rezistenta-cultura

  6. skorpion Says:

    chiar tupeu de hazna la iaru:

    Repet: de ce ar trebui (ar fi trebuit) să fie Mircea Cărtărescu un disident și un refuznic? Întrebarea mea e: a mîncat căcat? Și-a turnat colegii? A parvenit? S-a înfipt? A profitat de revoluție? A scris. (…) Eu întreb atît: dacă n-am ieşit în stradă, dar nici n-am mîncat căcat, e blamabil? E insuficient? Dacă am scris o carte frumoasă e zadarnic? Dacă, împotriva curentului, mi-am dus viaţa conform gramaticii, voi fi umplut de zoaie?

    tupeu,
    vulgaritate,
    nesimtire,

    Latra pentru ca se simte cu musca pe caciula,
    ataca pentru ca simte nevoia sa se apere…

    ce rushine!
    dar nu ma mai mira absolut nimic….

    toate intrebarile puse de iaru ca o mitraliera denota inca o data de ce Romania este acolo unde este,
    de ce Romania nu este Polonia, Cehia, Ungaria etc…

    pentru ca lasitatea tuturor a fost infinit mai mare decit in alte state fost comuniste
    si
    atunci partidulPCR, ceausescu, securitatea si-au permis sa stringa surubul mult mai tare decit dincolo….

    regimul gulash al lui Kadar, tara lui Havel, tara lui Les Wales… au fost parfum pe linga ce am trait noi

    pentru ca noi toti am permis sa fie asa!

    ne place, nu ne place acesta este adevarul.

    exceptiile doar au confirmat regula.

  7. skorpion Says:

    eu am mai putine motive – doar 3 – sa nu-mi placa basescu:
    – este chel;
    – este sashiu;
    – unora le pare vulgar

    🙂

  8. monica Says:

    Colegi de for,
    ati uitat de puthoarea din 89 „mircea, fa-te ca lucrezi!” ;
    de-acolo ni se trage ,bey.Am calcat inca din fasa cu poeti,regizori ,popi,armata cu tot „respectul” fata de noi insine.stateam prostiti cum se bulucesc toti la „poza Istoriei”pt a bifa intai si a profita pe urma dupa avantaje.
    Imi aduc aminte de ironiile ce se scriau in anii 90 de asa zisele sertarase pline cu scrieri din vremea rezistentei…culturale. Ha,ha !
    Pana una alta AVP are dovada ca a scris .Ca a si gasit in arhivele securitatii aceasta dovada ,o face si mai adevarata
    De aici si marea ofruscare ; in 20 de ani n-a mai aparut un
    alt document de asa anvergura,care uite ,nici macar nu merita sa fie „numit” de catre unii si altii. Pot rade toti goii din lume,dar comform dictonului ,b>verba volant, scripta manent .
    Vai mama noastra de romani prosti ce ne ingrijim de altii numai de propria moralitate, ba !
    Bey,Basescu e muritor ca si noi toti si mai ales ca Antonescu si ca Ponta.Dar APELUL CATRE EUROPA n-o sa moara ! Asta ca s-o stiti .Acum santem cativa,dar in viitor vom fi mult mai multi.

  9. skorpion Says:

    @monica,

    pai, d’aia crapa fierea in ei:
    dupa AVP ramine ceva scris, ma refer la un document tip Apelul,
    dupa ei ramin vorbele in vint ……….la unii

    🙂

  10. monica Says:

    scuze ,
    mi-a scapat printre degete si a iesit cum il vedeti mai sus.S-o intelege ceva pana la urma 😳

  11. AVP Says:

    Skorpi, vreau sa-ti spun ca nu sunt de acord cu anumite expresii la adresa colegului meu, Florin Iaru ; in rest, sunt de acord 🙂

    Va rog io sa nu-i mai dati nu stiu cui ocazia sa ricaneze ca avem si noi trolii nostri… oops.

    @Mony, vrei probabil sa-i iei locu lu „Stely” pe Fractura lu Voxpublica, a…? 🙂

  12. monica Says:

    Salut Osk !
    Sa nu taca AVP,dar si sa fie mai atent, ca nu tot ce zboara se si mananca ! Imi pare rau de sufletul sau ranit ,de catre cine,tocmai de catre colegii de generatie. Mizerii multe a lasat comunismul asta,ca sa nu zic gunoaie!

  13. monica Says:

    AVP,
    de e pace sau razboi ,bucurosi le-om duce toate! 🙂 sau invers

  14. skorpion Says:

    AVP,
    sorry,
    dar numai „coleg” nu-ti este…..

  15. AVP Says:

    Ba este ! Sa vezi ce recomandare mumoasa mi-a dat, pt intrarea in Uniunea Scriitorilor…oops. Faptul ca FI are momentan alte idei politice – in conditii de libertate democratica – nu trebuie sa ni-l faca dusman de moarte (asa cum ma trateaza pe mine unii dintre simpatizantii – cica – partidei lor…). Sunt convins ca, oricat ar fi de radicalizat de hora politica in care va fi nevoit, poate, sa joace, Florin Iaru – pe care il cunosc din 1977, aloo… – nu se va comporta niciodata fata de mine asa cum a facut-o zilele trecute democratu lu pesce (nu spui ţine, persoană care nu mai înseamnă nimic, din pacate, pt mine… 👿 )

  16. skorpion Says:

    AVP,

    – nu-l condamn pe F.I. pentru alte idei politice;

    – dar nu este vorba de idei politice nici la el, nici la multi altii; nu este vorba de a se fi inselat unul sau altul politic, ci doar pragmatismul ii indeamna sa mearga intr-o directie anume;

    – nu as vrea sa mai ai inca o dezamagire crunta….atit!

  17. monica Says:

    AVP,
    Stii vb aia! Pazeste-ma doamne de prieteni ,ca de dusmani am eu grija. Sau, nu zice hop pana nu sari apa,puntea parleazu’ ? sau interesu poarta fesu?
    Pai daca n-am fi asa cum suntem,bre, de unde au iesit zicerile astea asa de multe si asa de adevarate?

  18. AVP Says:

    Asa e, Mony. Drept ai vbit. In calitate de novus aesopus stiam si io asta, dar n-am uitat 🙂

    ps. Apropo, voua nu va e dor de Maestru’ nostrum… ? 🙄 😳

  19. skorpion Says:

    mi-e dor de devis grebu,
    dar si de stely

  20. monica Says:

    AVP,
    Ba da,fireste !dar ce putem face? suntem noi siguri ca si din partea cealalta vor inceta atacurile in asa fel incat ,macar lui sa fim in stare sa-i pastram brand-ul neporcait de neicanimenii din hiperspatz si sa ne vedem fiecare de batatura noastra?
    Sper sa fie sanatos ,Maestru’ nostrum ,cum bine l-ai numit de multe ori,dar cred ca si putin suparat ,de aceea mi-am si cerut scuzele de rigoare 😳

  21. skorpion Says:

    monica,

    m-am uitat si???
    ce voiai sa imi spui???

  22. Riddick Says:

    Bună seara.

    Este inutilă polemica cu specimenele tip Iaru, nu ar face decât să le creeze o falsă importanţă.

    Au, ce, nu pricepem că avem de-a face cu intelectualitatea de stânga care prestează în dispozitiv ?

  23. AVP Says:

    Hai ca mai vbim. Pe maine.

  24. pP Says:

    text©Flory

    Your comment is awaiting moderation.(pe blogul DT)
    Oops! This page appears broken. DNS Error – Server cannot be found.(voxpublica)

    OGLINDA:
    motto:
    ,,am şi eu nevoie din partea statului de puţină bunăvoinţă, de puţină dragoste. EU ÎMI IUBESC ŢARA. EA MĂ IUBEŞTE PE MINE? Asta avem nevoie: să-mi arate şi statul dragoste şi înţelegere“.(sorin ovidiu VINTU)
    ……………………………………………………………..
    ,,fiecare român ar trebui să descopere în propriu-i suflet o împăcare cât o Patagonie și puterea de a nu abandona nici măcar atunci când un cutremur i-ar deplasa orașul cu trei metri iar amplitudinea unui tsunami social ar atinge trei metri pe scara nefericirii.
    Singurătatea și solidaritatea nu se exclud una pe cealaltă. Doar ura și prostia le fac să pară într-un conflict continuu.,,(DT)
    ………………………………………………………………..

    se facuse noiembrie, tarziu (1989) si Romania continua sa zaca amortita, inerta, paralizata de frica, de cenzura, de teroare, de mult prea indelungatii ani de razitonalizare a alimentelor, a caldurii, a gandurilor si dorintelor si a stiintei de a fi. toata Europa Rasariteana vuia, incepuse marele dezghet anti comunist, se faceau deja reforme, colportorii ciumei rosii erau chemati in fata Justitiei iar noi, rebegiti in paltoanele noastre ponosite, cu mainile inghetate in buzunarele celor cateva amarate de sute de lei, vanam in disperare cozile din Piata Amzei, de la Unirii, din celelalte Circuri ale Foamei: umilinta suprema a unui intreg popor tinut in frau cu ajutorul ratiilor, a turnatoriilor abjecte, de supravietuire, de sobolani, de “care pe care”. reusise un nemernic analfabet, o pocitanie cu gura si mintea strambe sa ne inghenuncheze pe toti, sa faca din noi o natiune de “nimeni” la puterea 20 si ceva de milioane de haftlings.
    era noiembrie 1989. ascultam postul de radio Europa Libera, cu urechile lipite de un aparat de radio cu tranzistori dat in surdina, zgribuliti, intr-o bucatarie din Blocul de pe Str. Dr. Vasile Sion, colt cu Stirbei Voda. mirosea puternic a gaz metan, aragazul nu se oprea niciodata, nici de-ar fi fost sa se intrerupa gazele
    peste noapte si sa murim toti trei intoxicati, eu si prietenul meu si maica’sa. adormeam intermitent, trezita de haraitul cenzurii din eter, emaciata din cauza subnutritiei, bolnava grav de ulcer duodenal, intr-un hal de depresie emotionala de ma mir si in ziua de azi cum de nu am sarit din balconul de pe care se vedeau Ateneul Roman si coloanele oficiale de masini cu geamuri fumurii, cu ante mergatori sunandu-si sirenele cu un sunet lugubru, de sfarsit de lume. am fost de multe ori tentata sa o fac, sa termin dintr-o data, sa nu mai stiu, sa nu ma mai doara, sa nu-mi mai fie foame si frig si umilinta, sa nu mai stau cu spinarea incovoiata in fata ghiseelor in spatele carora trona, cu mutre impenetrabile, tot ce avea Romania mai abject, mai analfabet, mai necalificat si mai de rea credinta: functionarii administratiei ceausiste (multi dintre ei supravietuitori in Sistem
    , “grevistii” Romaniei de astazi, Romania la ora scadentei.)
    inca nu amutisera latraturile simulatoarelor de arma automata de pe Calea Mosilor, de pe Strazile Plantelor, Mantuleasa, Polona, Mihai Eminescu, Caderea Bastiliei, Calea Dorobanti, de pe Bulevardele Republicii, Dimitrov, Magheru, Nicolae Balcescu, Ana Ipatescu…
    inca nu fusese spalat sangele celor asasinati la Universitate, in noaptea de 21 – 22 decembrie…
    inca nu fusese stins incendiul din cladirea Bibliotecii Centrale…
    inca se mai trageau rafale de mitraliera inspre Palatul Regal…
    si in toata nebunia, in tot “haosul” ala organizat… in dimineata de 22 decembrie au aparut, la intersectia Bulevardelor Republicii si Dimitrov, venind dinspre platformele industriale bucurestene, coloane interminabile de “oameni ai muncii”, incolonate disciplinat, cu pancarte si bannere anti comuniste, cu fluiere, sirene si talangi si nu ma pot impiedica sa ma intreb si acum, dupa 20 de ani, la 10.000 de Km distanta de tara, cine avusese timp, interes si si argumente suficient de convingatoare incat sa scoata in strada, printre “rafale de mitraliera” si “salve de tun”, zeci de mii de oameni neinarmati, victime sigure ale “puterilor imperialite” care, nu-i asa, vanau din umbra biata noastra tarisoara.
    a urmat capturarea bestiei si a oligofrenei, simulacrul de proces care ne-a acoperit pe toti de ocara si ne-a asigurat in eternitate renumele de “asasini”, de “salbatici”, de “nerecunoscatori” care, la indemnul si cu ajutorul “jidanilor americani” si al “iredentei bozgoresti”, i-au omorat pe Tata si pe mama
    Natiunii, aia care “ne dadusera la bloc” si ne construisera, ei cu manusitele lor, hidro si termo centrale, magistrale albastre, fabrici si uzine, scoli si spitale si gradinite pe de-a moaca si cate si mai cate.
    a fost injghebat la repezeala, in lunile ramase pana la data la care fusesera programate primele “alegeri libere”, un simulacru de opozitie politica, controlata si aia, santajata, divizata, manipulata…
    si s-a facut 13 iunie, 1990! miile de “oameni ai muncii” din iarna au fost metamorfozate in “dusmani ai tinerei democratii” – fie cumparate cu “ajutorul” ajutoarelor umanitare (primite din occidentul care, nici in visele cele mai negre n-ar fi banuit ce facuse ceausismul din noi), transformate fara pic de jena in pomeni electorale pentru un popor de dezbracati, de flamanzi, de inghetati care se incalzisera decenii la flacara aragazului si la samota resoului electric improvizat.
    … fie amenintate, santajate cu dosare de turnatori la Secu, de homosexali, de hoti de buzunare, de prostitutie si “furt din avutul obstesc”. Decretul 153 din 24 martie 1970 a continuat sa lucreze insidios, subversiv, dincolo de abrogare, dincolo de notiunea de libertate, dincolo de curaj si demnitate si de conditia de om.
    doar asa pot fi explicate mineriadele inginerite de mintea diabolica a celui care (indobitocit el insusi de propaganda stalinista, cu un hard drive care ii tine loc de creier si pe care au fost imprimate “Tezele din Aprilie”, cu o inima straina de tot ceea ce este romanesc si cu un limbaj de lemn la auzul caruia pana si oligofrenul de trista amintire ar pali de invidie) a reusit sa resapeze, in doar cateva luni de zile (perioada cuprinsa intre 22 decembrie ’89. 14 iunie ’90) toate gorilele securiste, toti analfabetii criminali, toti incapabilii si ultra nationalistii Securitatii, toate cozile de topor din BOR.
    am plecat din Romania de scarba comunistilor care nu plecasera nicaieri, a celor incapabili de orice reforma, a celor care erau inca si care continua sa fie acolo, sa programeze rasturnari de guvern si greve “spontane”, cu “adresa”. am plecat si de frica de a fi identificata ca participanta direct, activ si constient, nemanipulata si neplatita de nimeni la Mitingul Maraton din Piata Universitatii. am plecat dupa ce am fost batuta cu bestialitate, calcata efectiv in picioare de bocanci mineresti, adusi in mod intentionat la Bucuresti tocmai in scopul acesta: de a ma reduce la tacere pe mine – votanta de peste ani a lui Traian Basescu. pe mine, “omul muncii” care, cu doar cateva luni de zile mai devreme, in iarna…
    am plecat cu oasele zdrobite, cu pielea sfasiata, tarata ca o vita spre abator pe caldaramul dintre Policlinica cu plata nr. 10 si hotelul Intercontinental, apoi pana in curtea interioara a Ministerului de Interne. am plecat cu amintirea cadavrelor care zaceau pe mijlocul strazii, langa Sala Dalles, in noaptea de 22 decembrie 1989. am plecat cu amintirea mormanului de cadavre din curtea M.I. – ului, din ziua de 14 iunie 1990. am plecat cu un grup de trei prieteni la fel de scarbiti, la fel de ingroziti de ceea ce se intampla Romaniei in care tocmai incepuse dictatura “tinerei democratii”. am plecat cu doar un schimb de haine, inghesuit intrun rucsac, cu $25 in buzunar, cu o provizie mizera de alimente si cu o biblie, format mic, de buzunar, pe care o primisem cadou.
    am plecat pentru ca am vrut sa fiu libera, pentru ca nu am avut si nici nu voi avea vreodata nevoie de pomana nimanui, pentru ca ma saturasem sa mi se tot dea, sa fiu conditionata cu ajutorul unui blid de hrana mizera sau amenintata cu puscaria.
    ion iliescu n-a plecat nicaieri, a ramas tot acolo, in Romania din care eu am fost gonita ca un caine de pripas; a prezidat jafuri inimaginabile de o minte sanatoasa
    , a orchestrat lovituri de Stat si rasturnari de guverne .
    AM VOTAT BASESCU.
    timpul mi-a dat dreptate iar alegerea pe care am facut-o a fost valida, pertinenta: Romania are, pentru prima data in decenii, un Presedinte Reformator care a condamnat (explicit si neechivoc) ororile comunismului , capabil sa-si asume schimbarile pe care Romania le-a promis si pe care le datoreaza Comunitatii Europene.

  25. Hantzy Says:

    @goldmundr 20:16
    probabil ca nu s-ar fi aflat. Dar s-ar fi aflat cu siguranta altele. Cu siguranta!
    Si daca s-au aflat, ce?! Ai mata calitatea si competenta a decide ce si cum, cine si de ce e vinovat?! Anormalitatea e tocmai ca s-au aflat. Convorbirile respective reprezinta probe intr-un dosar, pe baza carora s-ar putea obtine chiar redeschiderea lui, iar publicarea lor contravine intereselor nationale. Si atunci?!

    @skorpi 20:34
    Probabil ca-i adori pe cei ce n-au defectele respective. O rpoba mai elocventa de prozelitism nu descopar decat la TRU …

    @monica,
    Pentru orice gest, regizat sau nu, putem gasi argumente, pro si contra, milioane! Insa exacerbarea unui moment euforic, in care nevoia de a transmite publicului si o farama de grija pentru viitor, tradeaza mai degraba luciditate decat puthoare. Parerea mea!
    Sa retinem ca nu era vb de cei veniti in linia a dooa la poza istoriei, asa cum bine i-ai caracterizat, ci de cei care au debutat la premiera. Punerea ad-hoc in scena poate fi tragi-comica, e drept, insa exhibarea si amendarea ei ulterioara o intrece dapdv.
    Incercarea puterii de atunci de a-si abroga toate meritele reolutionare, prin aruncarea in derizoriu a primelor momente de dupa, a dat, se pare, rezultate mai fructuoase decat le-as fi banuit vreodata, incat pana si tu crezi ca toata mascarada politichei de pana azi, cu concurenti si opozanti, cu chibiti si independenti, cu liste si uninominali, cu radicali si dezradacinati ni se trage de la acel unic moment de „slabiciune”.

  26. vic Says:

    nu-mi place iaru deloc, iar cartarescu e ala care a umplut presa de sapt trecuta ca ar fi vrut sa faca sex in 3?

  27. monica Says:

    Hantzi,
    Acum la 20 de ani de la acel moment „magic”(putea fi de-adevaratelea magic)tu vad ca-mi dai dreptate.Si eu tie,cu un singur amendament, din cele un milion care pot fi date de altii. Piesa de teatru era scrisa demult in asa fel ca tocmai, masele sa fie ocupate cu „privitul” si in nici un caz cu intelesul celor petrecute.Regizorii si scenaristii de-atunci pot da clasa celor mai mari vedete de la Hollywood,lucrand cu actori care au acceptat orice compromis ,fie el si acela scuzabil ca erau „cu noi”.Puterea de-atunci ,adica comunistii sunt si acum la putere.Sub diverse forme de puthori. Scriam altundeva ca ,nefiind pecerista niciodata,dar traind 40 de ani in cloaca marsava,n-ar fi o surpriza pt mine ca altii sa vada in diversele mele atitudini franturi de obiceiuri care aduc aminte de acea perioada.Mi-ar placea sa cred ca nu,dar mai stii ?
    Afacerile transpartinice cu acoperire politica sau organizatorica de alta factura 😳 au dezvoltat dupa cum bine ai zis-o,”reteaua de fire ce inveleste radacinile plantelor cu care au o relatie simbiotica: ciuperca ofera minerale la schimb cu substante nutritive” .Fara fotosinteza,ciupercile impalariate nu fac altceva decat sa se nasca sa traiasca si sa fie folositoare,fara sa gandeasca 😳 traind pt „burta” un personaj f bine descris intr-o nuvela SF recomandata de AVP

  28. Hantzy Says:

    Da, bre vic, ce simpla e viata!
    D c naiba ne mai chinuim sa-l citim pe Dostojewsky sau Goethe, pe Labis, Cartarescu sau Padina, daca un singur cuvant sau cel mult o fraza, din cate au a ne spune, ne sunt indeajuns?!

  29. Hantzy Says:

    @monica,
    multam pentru raspuns, dar mai ales pentru acuratetea cu care-mi citesti si reproduci interventiile. Nu e putin lucru sa afli asta. Te asigur ca si eu te citesc cu placere si n-o spun doar pentru ca voi a fi politicos.
    Stiu ca ai facut odata, de mult, la cererea unor personaje importante, o harta fierbinte a bucurescilor, ce coincidea prea bine cu harta evenimentelor de cateva saptamani mai tarziu, iar asta iti intareste ideea ca ar fi fost regie. Insa fie regie ori nu, daca a fost atat de perfect pusa in scena eposibil inca un lucru: sa nu stim cine au fost actorii si cine publicul. O piesa de teatru interactiva, in care rolul fiecaruia nu e definit, scena si lojele intrepatrunzandu-se nedefinit. Deci a-i ocari pe unii sau altii de atunci, acordandu-le „distinctii”, de care nu suntem siguri ca le merita, e putin hazardat. Iar in plus ar putea da apa la moara celor care cred ca regizorii au stat atunci deoparte, tacand chitic, si au aparut ceva mai tarziu, cand nu mai puteau fi atinsi.

  30. pP Says:

    @vic la 12:04
    pentru povestea aia Cartarescu ar trebui sa-i plateasca
    Copyright lui Dan Arsenie .
    iar D.A sa-mi plateasca mie juma.

  31. pP Says:

    iar fetei 1/4 din ©
    (am adaugat si asta sa nu se inteleaga alte prostii)

  32. monica Says:

    Hantzi,
    Regia era facuta de secu asta trebuie sa precizam , ca poate au uitat cititori si colegii de for si asta trebuie sa ramana clarissimo,iar la interactivitate nu ne intrece nimeni ,bre!
    Indifrent de public sau actori(nu toti,aloo !) scenaristii si regizorii au beneficiat din plin de folosele „pieselor” din secunda 2 a decolarii helicopterului 😛 . Scena dupa scena ni s-a prezentat o piesa traznitoare scrisa nu neaparat pana la final.S-au adaptat insa si actorii actorii si in lipsa de scenariu si-au manifestat spontaneitatea deseori. Auzeam aseara si-am ramas siderata, cum Ilicescu ,cu ajutorul „lojilor” a adus NATO si Europa pe plaiuri mioritice ,asta pt ca ar fi fost convins ca drumul Ro este spre vest.Sa mori de ras ,nu alta ! El care ,comform scenei si regiei in care era pus sa joace ,numai ce declarase ca gata,satrapul a murit!,traiasca noul sosit! sa facem totul…. etc ,etc. Astia vor sa ne credem ciuperci,bre!
    Dar stii cum este,fara sa-mi para rau ca „nu am muscat”,cu toate c-as fi avut oportunitati,cum iti asterni asa dormi !Vrei sa ramai vertica,nu te apleci dupa orice gasesti,sa pupi si sa bagi in sac,pana dai de Neghinita !

  33. monica Says:

    „O piesa de teatru interactiva, in care rolul fiecaruia nu e definit, scena si lojele intrepatrunzandu-se nedefinit”

    Ma luai cu vb si uitai esentialu’ Pe acest factor,haos s-au bazat cel mai tare regizantii,asta ca sa nu jignim tagma profesionala.Cand iti ascunzi cel mai bine actiunile? cand e imbulzeala si fizica si neuronica.
    Ce mai ! au avut scoala !Cand erau „deranjati” de cate un APEL nu stiau cum sa se foloseasca mai bine de el ,in avantajul lor,bineinteles,sau sa-l ascunda in arhive!
    Am folosit sui generis Apel,pt ca orice alta actiune subversiva pe hartie, dinainte de Congres, era neaparat in legatura cu Ilicescu. Lucram f aproape de Casa Scanteii si mancam deseori la cantina de acolo .Si auzeam o groaza de „povesti” venite odata cu farfuria de ciorba :oops:Eu eram proasta,admit,dar restul de 80% ?

  34. Hantzy Says:

    monica, sunt cateva intrebari ce decurg din cele sustinute, cum ar fi:
    Secu, care a stiut sa manipuleze atunci 80% si-a uitat peste ani vocatia?
    Geniile ce stapaneau odata haosul au dat-o-n bara cu Basescu, cial cu atata respect si „tratament ca atare” fata de servicii?!
    Nu e mai probabil cumva ca totul sa fie inca o piesa, iar noi sa credem ca a cazut cortina odata cu finele celui de-al treilea mandat al lui Ilicescu?
    N-ar fi o dovada de inca mai mare rafinament?! Caci ce e mai usor de corumpt: un dictator sau un Parlament?!

  35. Florin Iaru Says:

    Ce trist, Viorele. Ce trist că ți s-a pus pata pe Mircea. Asta numai din cauza celebrității lui? Din cauza faptului că e tradus, invitat? Ce te doare? Te-a înjurat? Te-a batjocorit? Ți-a furat calul?De ce nu te legi de mîncătorii de căcat ai regimului? De ce nu te supără faptul că ICR a trimis în Germania doi turnători? Și la atacul tău văz că rezonează toată caracuda… și ce mai caracudă!
    Cît despre moderatorul vîntos, o Doamne! Am încercat să fac ceva decent. N-a ieșit. Dar asta nu te împiedică să mînjești cu căcat. Exact așa mi-a vorbit, acum douăj’ de ani, Nic Iliescu: Las’ că știu eu c-ai fost un profitor!”
    De ce fac politică? Nu, nu fac! Doar orbii ar crede că fac. Sau prietenii cărora li s-a pus pata.
    Ce trist, repet, ce trist…
    Dar cel mai trist e cînd libertatea are un singur nume și un singur partid. Asta, da, cucerire revoluționară. Eu, în locul tău, aș cere o lege prin care oamenilor care votează altceva decît îți place să li se anuleze votul. Hm, ce zici, sună cunoscut? Te bagi? Majoritate aveți în parlament: hai să deosebim votul bun de cel toxic.
    Ce trist cînd nu-ți mai încapi în piele dar nici trup de rezervă n-ai, să te odihnești puțin…

  36. constantin constans Says:

    @Florin Iaru
    SVP! nu mai fiti suparat.
    ,,Cît despre moderatorul vîntos, o Doamne! Am încercat să fac ceva decent. N-a ieșit,,
    aici aveti dreptate.(despre club este vorba?)
    si de ce n-a iesit?

    http://www.evz.ro/detalii/stiri/sorin-ovidiu-vintu-despre-traian-basescu-i-o-degajam-f-in-gura-sa-l-f-909417.html

  37. constantin constans Says:

    si pentru a evita interpretari a la con va semnalez ca numele afisat mai sus este numele meu real.
    (a nu se confunda cu un troll)
    este nume de barbat(avis DT)si vine de aici:

    http://webcache.googleusercontent.com/search?q=cache:an_7xLkRLYIJ:my.opera.com/asaphus/albums/showpic.dml%3Falbum%3D669608%26picture%3D9128603+constantin+constans&cd=11&hl=fr&ct=clnk&gl=fr

    v-am specificat asta pt.a evita tot felul de glumite de prost gust venite din partea unor idioti.

  38. monica Says:

    Ce-ti zisei aseara badica ,sa nu zici hop? 😛 Auzi, caracuda !spune-mi ce pretini ai ca sa-ti zic cine iesti !Aschia nu sare mai departe de trunchi si asa mai departe …….

  39. monica Says:

    Ce-ti zisei badica aseara?Ha? Oi fi crezut ca aschia sare mai departe de trunchi? 😛 Nervozitate mare decand cu stenogramele astea 😳

  40. monica Says:

    Am un calculator de kk

  41. monica Says:

    Hantzi,
    Secu ,ca si guvernele alternative !Lucreaza pana-n zilele noastre,ca de-aia „e” servicii,n-asa? Manipuleaza la greu si iese cine trebuie.Mie imi pare rau ca tu nu intelegi opinia mea si-l consideri pe „dictator” altceva decat este. Parlamentu’ ? Vai mama lui !Curat „adunare” nationala !
    Tot aseara am auzit ca la suspendarea 322 era gata gata ca „dictatoru” sa „moara” de mana partidului iubit,care nu l-a mai vrut,bre ! BVB cica taie si spanzura in PD,asa ca-ti dai seama c-o sa scapi si de „sinistra” 😛 Mie imi place de ea 😉

  42. Hantzy Says:

    monica,
    sinistra nu e decat o firmitura … intregul concept pe care se cladeste politica, asa cum e vazuta de bardul de la Cotroceni, e oful meu cel mare!

    Iar intrebarea ramane: ce e mai greu de cumparat?!
    Niste parlamentari, care sa fie siguri patru ani de scaunele pe care stau, vor tine cu alegatorii. Tocmai pentru ca la finele perioadei de gratie, se intorc la acestia.
    Doar mentinerea fricii de anticipate, declansate pana si la naravul prezidentului, este secretul supuseniei si decolorarii parlamentarilor.

    @skorpi, ce-ai vrut sa dovedesti cu stenogramele alea fasaite?

  43. Loda Says:

    Hantzy :
    S-a bagat si el in seama, crede ca Iaru are nevoie de desene(linkuri) de la el ca sa stie ce sa citeasca 🙂 Dupa ce i-a ,,trasat” caracterul lui Dorin Tudoran, mai zilele trecute, acum ii face bibliografie lui Iaru, of, Doamne… si imediat vine Stely sa ma ia la intrebari, ca ce am eu cu Skorpi ? 🙂

  44. Alexandru Firu - Germania Says:

    Doamna Loda,
    Cred ca aici se puncteaza faptul ca nu lipsa de implicare poltica i-a tinut unora gurile inchise, ci lacomia sau, dupa caz, instinctul de conservare. Eu nu am de unde sa stiu daca „Skorpion” este unul dintre cei care au avut curaj inainte sau numai acum. In orice caz, chiar daca a fost un las inainte, asa cum nu este in niciun caz exemplul lui Viorel Padina, are si el acum dreptul sa vorbeasca asa cum il are oricine, iar cuvintele lui pot sa fie la fel de adevarate ca ale oricarui alt comentator.

  45. constantin constans Says:

    DEJA VU:
    disidenta & securitatea
    +
    disidenta & presa ,,DEMOCRATILOR lu’PESTE,,
    complicitati&duplicitati
    ……………………………………………………
    ,,S. O. VÎNTU: Iubitul meu, hai să prezumăm că această coincidenţă este un fapt real, acest tip de fapte reale nu trebuie să se petreacă. Nu mai trebuie să se petreacă de acum. Ea trebuie să răspundă intereselor lui Sorin Ovidiu Vîntu. Punct ! Întâmplarea fericită pentru voi face că interesele lui Sorin Ovidiu Vîntu sunt doar interese de business. Nu mai am alte afaceri în România. Singurul meu interes de business în România este presa. Deci dacă eu spun că am un interes, înseamnă că trustul acesta de presă are acest interes. Deci orice urmă de dizidenţă să ştii că se sancţionează cu desfacerea contractului de muncă. Are toată lumea libertatea de pe lume: poate pleca când vrea dacă nu-i convine. Noi nu ţinem pe nimeni legat cu funia, cu cătuşele de scaun sau de colţul mesei. Dar nici nu mai concep de-acuma, nu mai concep un alt tip de abordare a acestui trust de presă. In totalitatea lui. Cu Sergiu am vorbit, când a venit înapoi acuma i-am spus ce tip de organizaţie vreau să producă, şi nu în şapte ani, ci în câteva săptămâni. Să discute foarte clar cu oamenii, că n-am chef să stau să negociez cu oamenii mei interesele mele. Ce, am înnebunit!
    D. BUŞCU: Da, înţeleg asta, e absolut OK. ,,

  46. skorpion Says:

    doamnele intii,

    biata loda,
    bietul hantzy,

    se fac sau chiar nu pricep ca iaru este sluga lui vintu
    :mrgreen:

    unde au ajuns unii oameni de cultura.
    pacat!

    chit ca AVP se va supara pe mine….
    imi asum riscul!
    🙂

  47. GoldmundR Says:

    Herr @Hantzy a scris:
    „@goldmundr 20:16
    probabil ca nu s-ar fi aflat. Dar s-ar fi aflat cu siguranta altele. Cu siguranta!
    Si daca s-au aflat, ce?! Ai mata calitatea si competenta a decide ce si cum, cine si de ce e vinovat?! Anormalitatea e tocmai ca s-au aflat. Convorbirile respective reprezinta probe intr-un dosar, pe baza carora s-ar putea obtine chiar redeschiderea lui, iar publicarea lor contravine intereselor nationale. Si atunci?!”

    Hantzy,e grav ce spui tu
    1-stii prea bine ca de obicei nu-ti raspund pentru ca eu nu te consider un democrat in sensul strict al cuvantului,dupa criteriile care definesc un democrat in Occident.Mai mult,daca ai fi de partea PDL si ai argumenta intocmai cum o faci pentru PSD si tot n-as fi de acord cu tilul acesta al tau.Respecta parerile altora.Aici sunt adunati oamenii care cred in raul cel mai mic!Pentru mine e interesant ce vine dupa „raul cel mai mic”!
    2-Eu nu am nici „calitatea” si nici „competenta”,insa dupa cum am mai scris,aici isi dau intalnire doar oamenii care spera ca au ales raul cel mai mic si ne spunem parerile,sau trimitem adrese care ne confirma aceste pareri-nu trebuie sa insisti tu ca Pamantul e rotund si astfel de banalitati dupa care incepi sa scrii ca noi aici nu avem dreptate….
    3-ai inceput sa vorbesti precum Ilici,Ion Iliescu,sau si mai rau,precum odata comunistii,cu limba lor de lemn:totul era „secret” daca ii privea pe ei,pe securisti,nomenklaturisti,comunisti si razboaiele-neregulile lor duse departe de mass media.Acum nu mai e posibil asa ceva intr-o democratie,fie ea si originala.Tu stii prea bine ce puternic e vantul in tara,cum sistemul atotputernic il apara:ei bine,s-au publicat toate aceste convorbiri ca si cand poporul ar trebui acum sa-l judece,dupa ce totul a devenit „public”-intelegi?!Ca nici un judecator sa nu o mai „coteasca”,dupa metoda deja aplicata in ultimii 20 ani.Nu-i posibil!-nimeni nu-i judecat,dupa 20 de ani de jaf!
    4-„si atunci?”Si atunci?!Crede-ma,nu-ti voi cere niciodata voie sa postez,sa-mi exprim o parere,sau sa trimit un articol care mi se pare just si bun.

    Chiar daca raspunzi la punctele mele,eu nu-ti mai raspund.Te rog,cruta-ma pe viitor
    Numai de bine

  48. neamtu tiganu Says:

    S.O.VANTU : – Cred ca cea mai mare tampenie care a facut-o imbecilul asta este ca m-a ales pe mine tinta, inca de acum un an de zile. Era baiat destept, venea la supt p…, imi sugea p… frumos, spunea sarut mana pentru masa si cu asta basta. Ca loviturile mari, boul dracu’, nu cu presa i le-am dat ci cu capacitatea mea de combinatii si de joc.
    *************
    E vorba de Basescu!?

    Tare mult imi place cit de satisfacuti sunt anticomunistii de dezvaluirile securitatii, ma intreb ce or sa zica cind securistii vor intoarce armele!

  49. GoldmundR Says:

    Domnul Florin Iaru a scris:
    „Și la atacul tău văz că rezonează toată caracuda… și ce mai caracudă!”
    Ma cunoasteti,domnule @Florin Iaru?De unde?Eu nu va cunosc,insa dupa ce ati postat textul de mai sus folosind cuvintul care defineste substanta fecala de mai multe ori,eu cum sa interpretez ceea ce ati scris?
    Pacat domnule Iaru,pacat ca generalizati si insultati oamenii fara sa diferentiati,fara sa-i cunoasteti-cine facea asta odata?!
    V-as ruga sa-l (re)cititi pe domnul Plesu,care intr-un articol „pedagigic”arata ca nu este bine sa argumentam prin verdicte si expresii categorice.
    Iar „teza”dvs. „Dar cel mai trist e cînd libertatea are un singur nume și un singur partid” e cel putin o exagerare.Libertatea aceasta este sustinuta de ziaristi?De…posturile de TV din tara?De mogulii presei?Sau de socialistii Radioului?
    -cum se comporta cei care sustin psd si pe presedintele psd,Victor Ponta?Dar „sindicatele”,de partea cui sunt?
    -cum se comporta cei care sustin PNL si pe Crin Antonescu?
    Daca dvs. aveti curiozitatea si intrati pe un blog PNL,fiti convins ca acolo nici nu ajungeti sa insultati toata adunarea stransa acolo,pt. ca nu veti fi publicat-aici profitati oare de „un prieten”?!
    Intr-adevar pacat!Mare pacat.
    Dumnezeule!

  50. GoldmundR Says:

    pentru @Skorpion,de la 18:51
    Draga Skorpion,
    am mai scris-o de cateva ori:pentru mine pdl e raul cel mai mic, fata in fata cu o nenorocire,cu o catastrofa nationala pentru tara:psd!!

  51. neamtu tiganu Says:

    Nea Iaru, e stiut ca facerea de bine e futere de mama. Draq te-a pus sa ai de-a face cu un scorpion?

  52. skorpion Says:

    @alexandru firu,
    danke;
    si mai mentionez ca nu am avut curajul lui AVP de dinainte de 1989!

    d’aia si sintem astazi unde sintem;

    majoritatea am fost: lasi, smecheri, descurcareti, pupincuristi, resemnati, intriganti, pcr-isti, turnatori, retrasi, securisti, outsideri in propria lor tara, etc….

    fiecare alege unde s-a situat ante-1989!

  53. constantin constans Says:

    @GoldmundR Says:
    18 octombrie 2010 la 19:27
    Domnul Florin Iaru a scris:
    “Și la atacul tău văz că rezonează toată caracuda… și ce mai caracudă!”

    …………………………………..
    domnul IARU face ,,REZISTENTA PRIN CULTURA,,
    nu te-ai prins?

  54. Hantzy Says:

    Goldmundr, ce bine era cand faceai ce faceai de obicei: eu nu ti-am scris niciodata ca sa primesc un raspuns. Stereotipia dumitale mi-e deja arhicunoscuta!

  55. AVP Says:

    Florin Iaru :

    1.Acum si aici nu e vorba despre Mircea, ci despre tine (mai precis despre ce-ai spus tu în chestiunea cu pricina). Despre Mircea am scris hat demult si nu mi-am schimbat nicio clipa parerea. Care-i problema ?

    2.Caracuda mea, cum ii zici tu, compusă din oameni pe care-i cunosc personal si pentru care raspund la rigoare, e o ceata de ingeri pe langa piranha ce ma ataca animalic pe blogul de pe Voxpublica al pretinului tau Dorin, pe care tu il cautionezi in continuare pe blogul sau personal, desi ai deja proba ca s-a comportat si se comporta fata de mine precum ciracu-i „Radu Humor”, aproape… Apropo, chiar nu ti-e greatza cand semnezi alaturi de un anonim – murdarul si antisemitul „humor” -, care-si permite sa-l porcaiasca intr-un mod inimaginabil de abject pe AVP ? Io m-am certat foarte dur cu prietenii mei – inclusiv cu unicul Devis Grebu – atunci cand au sarit peste sha in critica lor fatza de DT sau fatza de tine (vezi mai sus), insa n-am vazut nici cel mai mic gest de mustrare, din partea ta sau din partea democratului si impartialului lu pesce din America, contra ferentaristului alaturi de care nu te sfiiesti a semna pe aceeasi pixeli si care ma agreseaza literalmente penal. Asa ca nu-i purta grija lui Mircea, pe care-l injura – vba vine – AVP, care-si poate asuma oricand ceea ce spune, iar nu un infractor fara nume si fara onoare.

    3. Si cu ce zici ca te-am manjit, Florine, aloo… ? 🙄 Ce vorba-i asta si de unde ai scos-o ? Faptul ca te vad pe la Realitatea lui Vantu vituperand contra lui Basescu si-n conditiile in care eu, ca un om intreg la minte, iar nu neaparat mai informat decat altii, stiam ca Realitatea lui Vantu face – contra cost, dupa cum o confirma celebrele stenograme – doar un murdar joc antibasescu (si exclusiv de dragul biznisului lui Vantu, iar nu de dorul democratiei, al libertatii, al adevarului sau al natiei), si-n conditiile in care ti-am reprosat franc chestiutza asta, inseamna ca te improsc cu nu stiu ce… ? Adicatelea, de ce tu ai avea dreptul sa iei in falcutze disidenta de altadata, insinunad ca-n loc sa-si scrie operile iepocale, cum au procedat scriitorii tale-quale, disidentii n-au facut decat proba paranoii lor congenitale, n-asa?, iar io n-as avea dreptul sa-ti reprosez ca tii cu Vantu doar pentru o glorie trecatoare sau pentru oarece parale… ? De ce crezi tu ca e musai ca eu sa traiesc in continuare ca un ilustru necunoscut, ca un somer sau ca un cersetor – cum ma insulta detracatu „humor” -, iar tu, sau Dinescu, sau Tanase, sau Hurezeanu, sau maine-poimaine Cartarescu, dupa ce se va termina, nainte de soroc, iepoca Basescu, sa tocati paralele lu SOV-ietescu, dar in acelasi timp sa fiti considerati si boierii mintii, poetii sau profetii lu Rumânescu…?

    4.Cat priveste chestia „dar cel mai trist e cînd libertatea are un singur nume și un singur partid”, scuza-ma, insa ai inteles gresit ce-am vrut eu sa spun cu „libertatea”. Am vrut sa spun ca eu nu cred in valoarea unei opere estetice create si publicate in conditiile lipsei quasitotale de libertate, asa cum era in Iepoca Cea, nu ca tu n-ai avea dreptul sa tii azi cu cine-ti pofteste inima. Si cu asta basta.

    Pe maine.

  56. skorpion Says:

    AVP,

    Io m-am certat foarte dur cu prietenii mei – inclusiv cu unicul Devis Grebu – atunci cand au sarit peste sha in critica lor fatza de DT sau fatza de tine………

    parerea mea:
    ai gresit f. tare, dar am inteles si ce te-a determinat sa procedezi asa…

    dar nu a meritat, nu???

  57. monica Says:

    Hantzi,

    „Niste parlamentari, care sa fie siguri patru ani de scaunele pe care stau, vor tine cu alegatorii”
    stii ca nu numai ca te citesc ,dar te si apreciez,dar sa nu ne facem ca suntem copii.Sper ca ai facut un spirit de gluma cu fraza de mai sus.Si de ce iti spun? pt ca de la alegerile parlam au trecut ani si sotul meu,avand nevoie de domn senator din circumscriptia in care locuim se chinuie si acum sa -l gaseasca .Nu te inflama,draga prietene,e de la pdl exact ca si cel pe care l-am abordat eu pe site-ul tinerilor democrati de Suceava cand cu greva dnei Furtuna. Dar, o cauta si pe dna deputat din aceeasi circumscriptie,intrata stii tu cum si nici pe ea n-o gaseste si o sa razi ,dar nu este de la pdl, ci cred ca-i tine de urat sotului la cantari ,cand nu e la irealitatea.
    Asa ca ,fraza ta ramane pt mine cu aceeasi concluzie pe care ti-am dat-o mai devreme :vai mama lor 😳 ; de-acolo de unde privesti tu situatia probabil se vede intr-alt fel, dar la romanica asa se petrec lucrurile.Pe dnii de la parlament ii doare la basca de anticipate sau de cine mai traieste pana la alegeri ! Au pus mana pe scaun? vor gasi resurse daca vor si pt al II lea mandat sau daca isi rezolva treburile intr-unu singur,pe-aci ti-e valea .Ti se pare ca-i vb de frica si strans cu usa? mie nu !
    scuze de intarzierea raspunsului !

  58. neamtu tiganu Says:

    nea Iaru, Cartarescu i-a furat bicicleta lu Abalaru!

  59. Zorba din Colibasi Says:

    @Viorel Padina
    Zic ca daca nu vrei sa te faci complet si iremediabil de rusine, se impune sa-ti legi cateaua care zburda pe voxpublica. N-as baga mana in foc ca ea scrie tot pe-acolo, dar sunt aproape convins ca in mare parte sunt cuvintele ei. Stilul patratos si nesarat este greu de imitat.
    Gasca clantane fara control pe bloguri departate si tu te razboiesti aici tocmai cu Iaru, care e un om decent.
    In acelasi timp, userul skorpion arunca petarde nesimtite inspre iaru, un om pe care nici macar nu il cunoaste.
    In aceste conditii eu sunt convins ca e foarte greu sa aiba cineva pretentii de la altii, chiar daca acei altii au inceput taraboiul.

  60. Hantzy Says:

    Monica,
    n-am de ce sa ma inflamez: cele semnalate de tine n-au legatura cu culoarea politica, ci cu sistemul de vot, pe care eu l-am amendat deja. Sunt insa dispus sa reiau analiza si s-o detaliez putin.
    Contrar parerii impamantenite ca perlamentarii ar fi superbogati si dedati la rele, marea majoritate a lor au vazut in candidatura lor o sansa pentru un trai mai bun pentru ei si familiile lor, cu ceva lux chiar, dar nimic mai mult. Sa fim sinceri si sa-i numaram pe cei considerati corupti si abia daca strangem 40-50 din 471. Desi astia ar exista cu siguranta si intre cei 300 din viitor, nu asta e totusi tema pe care mi-am propus-o.
    Insa pentru a ajunge in Parlament, toti candidatii sunt datori exclusiv partidului care-i trece pe buletin. Aici e cheia: EXCLUSIV partidului! Pentru ca exista inca destui miopi care identifica raul cel mare in partidul X, dezamagirea crunta in Y si, implicit, raul cel mic il considera pe Z, cu toate ca e dovedit ca niciunul nu e mai bun ca altul. Si va vota candidatul partidului Z, indiferent cum il cheama si ce face. Rezulta deci ca acesta nu se simte dator alegatorilor, ci doar partidului, iar atata vreme cat va vota cum ii cere partidul, prinde un loc eligibil. E prima sa grija. Cea de-a doua este sa-si duca mandatul la capat, sa-si amortizeze investitia si sa obtina profit. Abia in cazuri de declin masiv, cand locul obtinut devine nesigur, recurge la artificii disperate, intre care se numara si „intoarcerea la electorat”. Probabilitatea e insa extrem de mica, iar solutia inseamna cointeresarea partidelor si candidatilor prin modificarea sistemului de vot. In fiecare colegiu sa fie alesi mai multi parlamentari, insa nu pe liste, ci uninominal, a.i. primii candidati cu cele mai multe voturi sa ajunga in Parlament. E ca si cum la piata ai dreptul sa-ti alegi tomatele, lamaile sau portocalele din gramada, fara ca vanzatorul sa mai poata interveni si sa te oblige sa-i accepti produsele patate. Si uite asa dorinta lui de a-si vinde macar produsele bune prevaleaza, iar cele alese vor incerca sa-si pastreze cat mai mult aroma si aspectul care le-a facut atragatoare. Nu se va simti obligat ca dupa alegeri sa sara in alta barca, sa-si tradeze partidul si alegatorii, sa accepte presiuni din partea partidului sau presedintelui, fiind sigur de mandatul sau si avand mai mult timp tocmai spre folosul celui care-l alege!!! Parerea mea, dar nimeni nu mi-a putut pana acum aduce macar o farama de argument impotriva.

  61. Hantzy Says:

    Un alt avantaj al sistemului de vot, pe care-l prefer, ar fi ca pot lua trei portocale, o lamaie, doua rosii si vreo doua fructe exotice, conform intereselor intregii familii, iar nu voi fi obligat sa renunt la toate pentru un singur mar, de exemplu.

  62. monica Says:

    Vad ca e linistea dinaintea furtunii,nu numai aici, dar si pe la celelalte foruri din blogosfera. Probabil toata lumea e socata cum „rafinatul” si „cultul” recenzor de ultim volum de versuri dinescian este de fapt „la gura” exact ca si locotenentii trimisi de el si pe la „casele”oamenilor : birjar sadea.

    Ce-ar fi putut de altfel sa fie „patronul” celor care-si permit sa-ti intre-n casa si sa-ti jigneasca musafirii pe care nici nu-i cunoaste,musafiri care din respect pt gazda, nu-i acorda atentie? Sau poate de aceea 🙄

    Cert este ca toti dintre cei care au facut dintr-un om normal un erou national dorind acum sa-l transforme in „dictator” s-au umplut de respectul pe care-l invocau atata.

    Si cea care se va innobila de atata respect va fi chiar Oana Stancu,care a asteptat biata de ea atatae luni pt a-i lua un interviu lui…ne-a ciuperca asta de sov,care intr-adevar e mai prost si decat mihaeladragosteamea.
    Poate ca de data asta se va convinge si Hantzi ca noi,votantii,prostii lui caracuda si desteptii lui chucky,suntem nimicuri in ploaie,bey.

    Un articol bun cel al lui AlexMitache „scuipati aici” un pamflet care trebuie citit 🙂

  63. monica Says:

    Hantzi,
    La sistemul de vot la care te gandesti tu s-au gandit si altii,dar din cauza pragului electoral au adoptat combinatia aia de kk ,in care oameni care au castigat colegii au trebuit sa plece si sa lase locul altora ,dupa cum stii.

  64. monica Says:

    Stiti cum este,orice rau este lasat de Cel de Sus ca sa te invete sa-ti fie bine,sa tragi invataminte.

    Ma gandesc ca odata „internat” , sovi(etul) asta suprem,care daca n-ar fi castigat „dictatorul” alegerile ne-ar fi transformat pe toti in mujici de ne-ar fi prins din urma mutenia si frigul ce le abandonasem prin 89,va lua cu el in saloanele de tratament pe care o sa le suporte si nesimtenia majora de care a dat dovada.

    Si mai sper ca dna Oana Stancu cat si „prietenii” lui AVP vor redeveni independenti, pana la urma .Pt ca politica patronala devoalata de insusi patronul ireal ne-a aratat de fapt ce sunt.

    Dar,dpmdv, cel ce inseala asteptarile o data (ca sa nu folosesc un alt termen mai dur) o va face din nou,si din nou pana se va umple de „respectul” istoriei 😳

  65. Hantzy Says:

    monica,
    mi-e imposibil sa inteleg unde bati cand spui: Poate ca de data asta se va convinge si Hantzi ca noi,votantii,prostii lui caracuda si desteptii lui chucky,suntem nimicuri in ploaie,bey. Eu cred ca n-am interzis nimanui sa-si considere raul propriu ca fiind cel mai mic, chiar daca mi-am exprimat indoiala ca ar avea dreptate. Iar faptul ca nu-l mai plac pe Base ca presedinte, nu inseamna ca-l plac pe SOV. It’s elementary, my dear!

    Sistemul de vot n-a fost propus, din cate stiu eu, de nimeni. Pruteanu a avut o propunere asemanatoare, dar f. dificila dpdv tehnic.
    In varianta asta nu e nici macar posibil un prag electoral, cel aflat pe un loc ce-i permite accesul in Parlament, va fi parlamentar indiferent de scorul partidului.
    In orice caz, propunerea prezidentiala cu doo tururi, ca la primari, a fost cea mai nastrusnica, ca sa nu spun altfel.

  66. monica Says:

    Hantzi ,
    Nu bateam anume undeva,era o constatare destul de dureroasa, aceea ca manipularea mediatica a intrecut orisice imaginatie, iar hulpavii pana la urma se inneaca in propriile pofte ce-au poftit.
    Stii ce ma mira cel mai tare? Ca CTP, care era acun vreo doua luni(???) cand l-au arestat pe sov f virulent si zgomotos , acu’ il face pe bietul hrib, derbedeu !!!!Ma rad si nu-mi vine sa cred pana unde ne putem cobori.Vb lui @pP „Multumesc CTP !” (n-am rabdare sa redactez ca el 😛 )

  67. Hantzy Says:

    monica,
    CTP se refera, ca orice jude cu deontoloaga in mâna, la chestii pun’tuale. Acu’ vreo doo luni nu-l plangea pe SOV, ci modu’ brutal si teatral in care l-au inhatat.
    Acum, cand s-a dat in vileag politica sa, de care nu ne indoiam nimeni, doar ca unora nu le mai convine, asa cum intrecut nu le-a convenit altora, CTP, fiind intrebat, isi spune parerea pe alta chestie pun’tuala. Atat!

    Stiiiiiiu, e mult mai simplu sa spui ca orice zice Ilicescu e rau si orice zice sinistra e placut … da’ lumea e complexa … chiar si nevertebratele ca Boc sunt pluricelulare!!!

  68. constantin constans Says:

    oare publica astia stenogramele convorbirilor VINTU&membrii colegiului CNSAS?
    hmm!
    mircea dinescu & CAZEMIR BENEDICT IONESCU

  69. Hantzy Says:

    Manipularea exista atata vreme cat exista monopol! Indiferent de culoarea lui.
    Solutia nu e cenzura totala, ci crearea concurentei. Eu mi-as dori ca fiecare partid sa aibe un puternic birou media. Din contrastele astfel existente unui spirit analitic ii este foarte simplu sa extraga adevaru’.

    PS. Pana la povestea cu „tunul de 60 milioane” si actele la fel de nesemnate ca si tomul de hartie carat la confruntare, SOV facuse ingerinte asemanatoare in actul editorial al trustului patronat. Dar pe atunci se numea inca „Realitatea” 😉

  70. monica Says:

    Al drea…monopol!
    Pai ,dragul meu Hantzi,daca-ti doresti cu atata ardoare muuuulte birouri media,de ce nu ai sarit in ajutorul meu cand invocam B1 si mai lasat la „gura” haznalei? 😉 ori postu asta nu intra la concurenta?
    ps.
    Vad ca esti riguros informat,ma-ntreb cand ai timp,ca eu nu apucai sa citesc toata presa,si de-abia scriu, si gandeste-te ca stau acasa si etc,etc 😳 rau e sa fii batran 🙄

    hai ca te las sa te conversezi si cu altii ,trebuie sa-mi mut papusoiu 👿

  71. monica Says:

    Scuze
    M-ai lasat e corect

  72. Hantzy Says:

    monica, nu fusei pe faza! Dar am facut de cateva ori referire la structura izotropica a metalelor policristaline, desi la nivel monocristalin ele sunt anizotrope, adica au proprietati diferite pe axe geometrice diferite, intocmai ca si lemnul. Doar orientarea total dezordonata, precum si infinitatea si dimensiunile reduse ale acestor „graunte” de metal, confera corpurilor metalice proprietati similare pe orice directie

  73. constantin constans Says:

    Bobby, Clickio, Bookblog, intr-un material despre bani.

    http://www.zoso.ro/la-protv/

  74. AVP Says:

    @Zorba din Colibasi:

    „Cateaua care zburda pe voxpublica” e in realitate turbarea voastra, a celor cativa dementi or ticalosi care va ocupati de prostii greu de descris si de inteles de o minte normala. „Stely” de acolo e creatia voastra, a diversionistilor, intoxicatorilor or batjocoritorilor patologici, parteneri cu Tudoran si cu Iaru (din moment ce semnati fara nicio greatza pe acelasi blog), avand misia de a-l compromite ori scoate din minti pe AVP (asa cum o fac comitentii vostri cu Base). Cat de simplicissimi tre sa fiti in sadismul vostru, incat sa va inchipuiti ca veti pacali pe cineva, in afara catorva cretini sau tovarasi de idealuri, ce deja sunt ratutiti si inraiti din vrej ? Hai, mana magareatza d-aciia, caci nu esti tu homu care sa ne vbesti de decentza, obraznicatura naibii ! 👿

  75. AVP Says:

    Apropo de „descoperirea” revolutionara a lui Hantzy – votul uninominal -, vezi aici.

  76. Stely Says:

    Daca ar avea o minima onoare si-ar da demisia si de pe Vox Publica ,impreuna cu toti cei care sunt inregimentati in „oastea” lui Vintu , asa cum a facut cind a aflat ca D.Voiculescu ,patronul sau de la Jurnalul national a fost un mizerabil turnator.
    Dar el si-a dat demisia ,cica de onoare ,din Asociatia 21 decembrie ..

  77. Hantzy Says:

    AVP, nu era vb de votul majoritar in care „the winner takes it all” in postul meu. Ma bucur ca si tu il critici, dar imi pare rau ca n-ai propus si o alternativa. Eu n-am pretentia ca as fi primul si nici singurul care a imaginat un astfel de vot, ci doar ca imi place mai mult asta

  78. AVP Says:

    Dar eu – si de fapt nu io, aloo… – nu vorbesc acolo de votul majoritar, ci de cel uninominal. Mai citeste o data 🙂

    ________________________________

  79. GoldmundR Says:

    Cu astia au venit „liberalii”de mana sa vorbeasca in fata timisorenilor?
    http://www.romanialibera.ro/opinii/editorial/ponta-indecis-intre-ceausescu-si-legionari-202883.html

  80. GoldmundR Says:

    Istoria recenta e ca lava inca incandescenta

    Memoria are nevoie de timp.Ca sa poata fi scrisa,istoria „epocii de aur”trebuie sa se indeparteze de noi,sau noi trebuie sa ne indepartam de aceasta istorie.E ca si cand vrei sa fotografiezi intreaga campie si urci pe primul deal mai mare:de acolo vezi intinderea,dimensiunea ei.
    http://www.dilemaveche.ro/sectiune/tilc-show/articol/asteptarea-unei-istorii-recente

  81. Stely Says:

    Nu,ultima postare este clonata cu nick si avatar .Au preluat-o de aici unde n-am folosit nici un nume.A fost un drept la opinie si atit .Dupa cum se vede ,clonatorul, nu posteaza cu mailul meu ,ci pur si simplu copiaza avatarul si posteaza cu mailul lui sau al altcuiva.Prin urmare, administratorul acestei platforme sau proprietarul blogului ,ar putea sa-mi respecte rugamintea si sa baneze postarile care nu au e-mailul si IP-ul meu .
    Mi-am schimbat avatarul vechi , cu cel care are banda „CLONAT”,dar vazind ca celelalte clone nu si-au schimbat avatarul ,mi-am dat seama ca tipul nu-mi cunoaste mailul ,ci pur si simplu il copiaza . Asta a fost cauza ptru care am pus banda „CLONAT” si am postat cu mailul de pina acum- ca sa-mi dau seama cum procedeaza. Primele trei postari ,cu banda „CLONAT” ,imi apartin . Ultima insa nu . Este o clona . Dupa cum se vede tipul recidiveaza . Si da, cred ca este ori @Radu Humor ori celalalt@ radu /virgil /horatiu .
    Dar ,nici ca-mi mai pasa .Eu cred ca ei ii fac un mare deserviciu bloggerului DT.
    p.s. Am adus postarea aici ,intrucit nu reusesc s-o afisez acolo . Platforma aia este criminala .Abia am putut sa scriu comentariul ;nu raspundea la nici o comanda.

  82. skorpion Says:

    stely,

    derbedei de doi bani/bucata, nici macar atit.
    nu te amari, ca eu si altii nu intram acolo, sa-i vedem cum se bucura ca niste tzinci cu putzulicii in nisip, jucindu-se…

    lasa-i ca au ramas infantili, chiar daca unii au citeva decenii de existenta pe acest pamint, dar sint plini de frustrari, de esecuri personale si atunci se defuleaza pe bloguri…..

    nista ratati 100%!
    :mrgreen:

  83. Hantzy Says:

    AVP, tu insuti spui de scrutin uninominal majoritar cunoscut sub popularul „The winner takes it all”. Sunt de acord cu tot ce spui mata acolo, fiind vorba fie de marul unic, fie de cele de deasupra. Ori eu vreau un altul mai de la mijloc, de ex.

  84. AVP Says:

    Stely, ar trebui sa inveti singura sa-ti faci un avatar pe Gravatar. Si sa folosesti o alta adresa de e-mail, in orice caz.

  85. AVP Says:

    Hantzy, e tot aia, crede-ma.

  86. Hantzy Says:

    AVP, mai citeste o data ce-am scris!

  87. Hantzy Says:

    Mai tineti minte primul guvern BOC? Ciocoii vechi si noi!

  88. AVP Says:

    Dar de ultimu guvern Tariceanu ce zici ? Ciocoii noi si vechi (sau mai bine: ciocoii „noi”, dar vechi…).

    ________________________________

  89. Stely Says:

    Skorpion,multumesc ptru vorbele bune (de incurajare) pe care mi le adresezi . Daca indivizii vor continua sa ma cloneze in continuare ,luind si postari de aici – modificate intr-un mod vulgar si grosolan -cu scopul de a ma denigra si pe mine ,nu numai pe AVP , ma simt nevoita sa-mi iau adio de la bloggerit. Nu cred ca mai pot face fata la tonele de murdarii si magarii spuse la adresa mea ,de tot felul de indivizi mizerabili si dementi ,dar nici la reprosurile si atentionarile care mi se fac tot mai des de la o vreme ..
    P.S. Spui ca nu te-ai dus pe Vox Publica ,deci nu ai cum sa stii ce se intimpla acolo . Hmm! Cred ca nici unul dintre voi n-ar fi rezistat la un asemenea linsaj odios .

  90. Stely Says:

    AVP,
    Cred ca nu ai inteles . Tipul nu mi-a folosit adresa de mail ,ci a copiat poza gravatarului . Asa ca orice adresa de mail as folosi ,ar face intocmai . Si da, mi-am facut alt gravatar cu alta adresa de mail . Dar el/ei vor proceda la fel si cu asta. Acela a fost de incercare ca sa ma lamuresc .Si m-am lamurit .

  91. skorpion Says:

    stely,

    1. lichelele, jigodiile, pramatiile ratate si frustrate nu vor putea niciodata sa te denigreze pe tine sau pe AVP in fata mea (care nu contez) dar nici in fata altora…

    2. nu am intrat pe vox publica si acum si mai mult nu voi intra dupa ce am aflat..

    3. tu de ce intri??
    doar ca sa-ti faci singe rau???

    4. cine iti face reprosuri & atentionari??!
    doar nu AVP!!!

  92. AVP Says:

    Stely, iti repet (ceea ce nu inseamna ca te atentionez): nu-ti copiaza nimeni avatarul, ci acesta apare automat pe Net in momentul cand cineva, indiferent cine, scrie acolo adresa de e-mail cu care ai inregistrat acel avatar pe Gravatar.

    In rest, poti sa tragi absolut ce concluzii vrei si sa faci ce vrei. Nimeni nu ma va santaja vreodata in legatura cu prezenta sa aici. Sau ba. Sau ai cumva impresia ca eu ma simt mai putin stressat de agresiunea dementa a trolilor, incurajati, iacata, chiar de democratu lu pesce din America ?

  93. Hantzy Says:

    stely, eu intru pe vox publica, dar nu citesc comentariile.

    Iti recomand site-ul
    http://en.gravatar.com/site/signup
    unde, cu o adresa de mail nou, de ex la yahoo sau netscape, iti poti alege un simbol propriu, pe care nimeni sa nu-l mai poata copia.

    skorpi, daca n-ai fost pe vox publica de unde stii ca sunt jigodii, lichele si pramatii ratate si frustrate? O cred si eu pe stely ca nu minte, dar as fi mai retinut in astfel de afirmatii. Plus ca nu fac bine nici lui stely, cred eu.

  94. skorpion Says:

    AVP,

    dar totusi poti fi si tu un lord, fara sa crezi ca esti santajat, si s-o rogi pe stely sa ramina…

  95. agaX Says:

    am ajuns sa zic si asta: stely are dreptate cu avatarul.

    oricine poate crea o adresa noua de email si sa „cloneze” poza pe care altcineva o foloseste deja.

  96. Stely Says:

    Aici ai noua adresa de mail cu gravatarul nou.
    Si pe asta si pe cel cu banda mi le-a facut baiatul meu aseara. El cunoaste toata povestea .Tu spui ca se inregistreaza automat .Da,asa a crezut si baiatul meu .Daca vrei sa te convingi, ca spun adevarul ,mergi pe M.Thor si ai sa vezi ca acolo s-a inregistrat noul gravatar (cu banda clonat),dar pe Vox Publica nu s-a schimbat la cele vechi (fara banda),ci numai la primele trei afisate in original de mine ,celelalte sunt neschimbate .Cum iti explici ?
    De fapt acum am facut ceea ce am avut la indemina. Am raportat ca”limbaj neadecvat” ,toate comentariile clonate cit si cele care mi se adreseaza injurios. Ramine de vazut cum mi se vor rezolva aceste plingeri , adresate adminului platformei.

  97. Hantzy Says:

    OK, pregatea trendu celor de azi … minus liberalii!

  98. skorpion Says:

    poate ne povestesc tariceanu, vojganian & co & psd unde s-au evaporat vreo 3 miliarde euroi in toamna 2008 ???

    banii proveneau din fondul de dezvoltare!!!

    3 miliarde, totusi, in euro si nu in lei tramvai!!!!

  99. Hantzy Says:

    daca 3 mld sunt interesanti, 19 trebuie ca sunt de pulitzer

  100. Hantzy Says:

    … sau sunt doar centura de siguranta?!

  101. iacob frontea Says:

    Razboiul avp – dt a ajuns la cote ridicate.
    Pacat!

    ++++++++++++++++++++++
    avp reply: In loc sa-mi spuneti asta, mai bine ne-ati spune daca sunteti la curent cu originea „razboiului” si daca puteti arata cine are, in fond, dreptate. Ne puteti spune, de exemplu, daca sunteti de acord cu faptul ca DT il incurajeaza pe trolul anonim „radu humor” sa-i insulte si calomnieze intr-un mod inimaginabil de abject pe AVP si pe Stely, prin aceea ca desi e la curent cu ce profereaza detracatul individ pe blogul „Dorin Tudoran” de pe Vox Publica, nu doar ca nu l-a atentionat niciodata asupra comportamentului sau penal, insa continua a-l posta pe blogul personal, „Certocratia”, dialogand cu trolul ca si cum totul ar fi in perfecta regula cu acest cetatean model, n-asa ?

    Asta asteptam de la dvs: daca tot ati intervenit in disputa, sa aratati ca sunteti un om drept, dar nu impartial ca tot romanu…

  102. Stely Says:

    Am un comentariu „in asteptare ” de la ora 21:37. E vreo problema ?Am vrut sa demonstrez ca mi-am facut un avatar nou, cu o noua adresa de e-mail. L-am pus si pe Vox Publica.

  103. AVP Says:

    Stely, problema era ca ti-ai schimbat adresa de e-mail, iar Aksimet te-a tratat ca pe un strain si te-a pus in asteptare.

    Din pacate, tu inca nu pricepi ce si cum e treaba cu avataru de pe Gravatar. Acest nou avatar iti va aparea de cate ori iti vei semna mesajele cu noua adresa de e-mail, caci daca vei semna tot cu vechea adresa iti va aparea tot vechiul avatar, aloo… Poti sa faci o proba chiar aci, iar pentru demonstratie io voi activa din nou avatarele. Pana maine, sa zicem.

    Asadar, mesajele pe care le-ai semnat cu vechea adresa de e-mail vor ramane cu vechiul avatar, iar cele pe care le vei posta pe baza noii adrese de e-mail vor avea noul avatar.

    Parerea mea e insa alta, draga doamna. Ar trebui sa nu mai calcam deloc – dar absolut deloc – in troaca aia, fiindca ne vor mananca porcii, pur si simplu. Nu te iluziona, aloo, ca-ti vei gasi vreodata dreptatea in fata unor functionari ori stipendiati ai lui Vantului, caci inseamna ca nu stim pe ce lume traim… Acolo e vorba de pleava societatii, draga doamna… Groapa de la Glina. Gunoaie, soro, mai precis… 👿

    Pe maine.

  104. AVP Says:

    Acum am vazut mesajul lui agaX. Asa o fi, cum zice obraznicatura ? 🙄 Habar n-am, caci n-am verificat. Oricum, n-are nicio importanta. Si e inca o dovada ca nu trebuie sa mai treci niciodata pe acolo, Stely. Inchide ochii si gata: si aceasta troaca, precum cealalta, va disparea ca prin minune 🙂

    Hai, in fine, sa-ti spun o fabula de noapte buna :

    Un ţânţar tare obraznic şi sâcâitor se tot învârtea pe lâng-al leului coor, înnebunidu-l pe regele animalelor, care la-nceput nici nu vroia să-l bage-n zeamă pe căcăţelu zburător, dar enervându-se apoi înfiorător vru să-l izbească pe nenorocit c-un sfârc de coadă răsucit, ce-l plesni tot pe el preste şale, shiit, întrucât suflu’ loviturii îl împinse cât colo pe ţânţaru nesuferit, nainte de a fi lovit de smocu cozii cel cumplit. Speriat de moarte, dar în continuare nesimţit, ţânţaru îl pişcă pe leu şi mai afurisit, intrându-i în nări, în fund, în ochi sau în urechi, sforţându-l pe bietul rege să se izbească şi să se zgârâie singur ca lovit de mii de strechi, astfel că până când ţânţaru nu se sastisi & plictisi, sireacu leu se chinui ca pisica penelopii când s-a căznit să prindă zmotoceii drăcuţilor de copii, crezând că sunt şoareci vii…oops. Însă imediat ce se-ndepărtă de regele pe care astfel îl umili, nimicarniţa de ţânţar nemeri în pânza unui paianjen gri, care după ce-l privi zbătându-se disperat spre a se slobozi, veni şi-i supse tot sângele, iar ţânţaru o mierli, nu înainte însă de a grăi: “Vezi, măh, ce-nseamnă să fii un nimic pe lumea asta, iar nu Leu ?? Scăpai de regele animalelor ca un zeu şi căzui ca un rahat de ţânţar într-o pânză de paianjen teleleu, pe care-ar spulbera-o şi-un pârţişor de muscoi mai greu, dacă ar fi în locu meu! 😯 “

    Morala: nu totdeauna când îl enervezi pe unul muult mai mare înseamnă că eşti mai tare ; vezi dreaq să nu fii doar un ţânţar, din întâmplare, pe care şi-o pânză de păianjen ca o boare îl leagă fedeleş de aripioare.

    ++++++++++++++++++++

    Inca o data: inchide ochii sau uita-te altundeva, si nemernicii – pe care nu-i stie si nu-i va plange nimerea – vor disparea.

    Paa

  105. constantin constans Says:

    http://www.evz.ro/detalii/stiri/senatul-evz-radio-europa-libera-informatie-adevar-speranta-i-909612.html

    ,,Un text disident transmis la Europa Liberă devenea rapid subiect de discuţii în varii cercuri şi grupuri. Protestele unor Paul Goma, Vasile Paraschiv, Ionel Cană, Gh. Braşoveanu, Carl Gibson, Victor Frunză, Dorin Tudoran, Doina Cornea, Dan Deşliu, Mihai Botez, Mariana Celac, Ion Puiu, Vlad Georgescu, Radu Filipescu, Gh. Calciu-Dumitreasa, Nicu Stăncescu, Gabriel Andreescu, Dan Petrescu, Liviu Cangeopol, Carmen Popescu, Geza Szocs, Ion Vianu, Ion Negoiţescu, Mircea Dinescu, grupul de acţiune Banat, deveneau bun public, erau auzite de milioane de oameni. Din nefericire, alte texte disidente au fost confiscate de Securitate înainte de a ajunge în străinătate şi de a fi difuzate de Europa Liberă (mă refer, de pildă, la „Apelul către Europa”, din 1980, al poetului Viorel Padina, document remarcabil prin claritate morală şi analitică). Acum câţiva ani a apărut la Polirom volumul „Fragmente salvate” de Vasile Gogea, scriitorul disident din Braşov care a contribuit decisiv la aducerea la cunoştinţa opiniei publice internaţionale a mişcării anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987. Radio Europa Liberă a fost vocea unei societăţi doar aparent amuţită.,,

  106. constantin constans Says:

    http://www.adevarul.ro/andrei_plesu_-_opinii/Incercarea_lui_Teodor_Baconschi_7_356434356.html

    Încercarea lui Teodor Baconschi

    ,,Avem nevoie de solidaritate şi răspundere, de un «conservatorism cuviincios», de un efort susţinut pentru «latinizarea» barbariei noastre reziduale.,,

    NOAPTE BUNA.

  107. Stely Says:

    Da,este posibil ca eu să nu ştiu prea bine cum stă treaba cu avatarul de pe Gravatar. Tocmai de aceea l-am rugat pe băiatul meu sa mă ajute. Da,asta ştiu că la adresa asta nouă am alt avatar . Ceea ce am dorit ,eu si băiatul meu,a fost ca să „stampilam „ca fiind clonate toate postarile de pe Vox Publica cu vechiul e-mail ,ştiind ca se vor schimba automat ,asa cum de altfel s-a intimplat pe alte bloguri(M.Thor) . Ori ,de aseară şi pina acum ,pe Vox Publica nu s-au schimbat şi cele vechi .Asta este nedumerirea mea. Cum îţi explici că pe VOX P.la aceeaşi adresă de e-mail am doua avatare? Cel vechi şi cel cu banda clonat?
    Dar ai dreptate ,să-i lăsăm în pace . Ceea ce era de demonstrat , s-a demonstrat cu prisosinţa. Aşa cum trebuia şi dupa cum se merita. Sigur ca nu mă iluzionez că mi se va face dreptate pe platforma Vîntului,aşa cum nu se va face dreptate nici cu Justiţia ,care este ca şi presa cumpărata de el ,şi care fac parte din „oastea „lui de locoteneţi şi de bieţi ostăşei (slugi)- cum sunt aceşti clonaci mizerabili -gata toţi să-i zică „sărut mîna ptru masă”
    Pe Vox Publica n-am să mai intru niciodată ,cum de altfel nu am facut-o nici pîna zilele trecute . Mi-a fost destul cît să-mi producă aceeaşi greaţa ca şi IRTV si Antenele .Am totuşi o satisfacţie :stenogramele . Am citit reacţiile cititorilor la toate postările cu privire la stenograme. Cu mici excepţii toţi cititorii îi dezavuau pe ziariştii din „oastea” lui Vîntu cerînduli-se să-şi dea demisia ,dacă mai au un pic de onoare. Dar desigur ca n-o vor face ptru că ,aşa cum spui şi tu :”banii nu au miros”

  108. skorpion Says:

    stely,

    ma bucur ca ai luat decizia inteleapta
    si
    imi place avatarul tau!

    🙂

    p.s. sper ca vom vedea in anii care urmeaza si facindu-se dreptate in tara asta!

    macar pentru copiii nostri…

  109. Stely Says:

    Ups! In sfirsit , ma culc linistita .. Ajutorul vine cind si de la cine nu te astepti . Daca-i pe-asa, nu-mi cade mina sa-i zic lui @agaX ,multumesc . Chit ca peste citva timp s-ar putea s-o ia de la capat . 👿

    +++++++++++++++++++++
    avp reply: Daca te vei uita inca o data pe modul in care ai incercat tu sa ne explici faptul ca individul iti copiaza avatarul, vei vedea ca nu ai facut-o in asa fel incat sa se deduca ca tu insuti ai cunoaste procedura de formare a logo-ului (avatarului) pe Gravatar. Din aceste explicatii, se deduce ca tu auzeai de la altcineva (in cazul de fata, de la fiul tau) ca impostorul sau clona iti „copiaza” avatarul si-l foloseste atasat la mesajele clonate chiar si fara sa-ti cunoasca adresa de e-mail, ci utilizand o alta adresa, dar nu prea intelegeai cum anume face clonatorul lucrul acesta, mai precis ca el e totusi nevoit sa se inregistreze pe Gravatar cu adresa proprie de e-mail, la care sa aditioneze ori asocieze avatarul furat de la tine – pe care apoi sa-l genereze totusi dupa procedura standard, cu ocazia fiecarei postari -, iar nu ca el ar putea sa ataseze pur si simplu, direct la mesajele clonate de pe Vox Publica avatarul tau, folosind un simplu copy-paste. Eu de pilda – si cred ca si alti cititori care nu sunt familiarizati pe deplin cu toate procedurile de pe Gravatar, fiindca pur si simplu nu le-au folosit pana acum, precum un informatician de profesie, sa zicem – habar n-aveam ca orice utilizator al Gravatarului poate sa utilizeze, pe baza unei adrese proprii, avatarul oricarui alt utilizator, oricand (mai precis, credeam ca un avatar odata inregistrat de un utilizator, n-ar mai putea fi folosit de nimeni altul, ca si o adresa de e-mail sau o adresa de web). In aceasta situatie, ma-ntreb ce naiba de rost mai are un asemenea avatar cica de individualizare, decat ca e un simplu si stupid joc de copii… ? 🙄

  110. Stely Says:

    p.s. multumesc inca odata , skorpion ..
    Cred ca ai sesizat ca ,avatarul este o portocala zimbareata 🙂 si ..smecheroasa .. 😉
    🙂
    noapte buna !

  111. monica Says:

    AVP,
    exact s-a intamplat si cu logoul de la ministerul dezv si turismului.Aceste logouri se „fabrica”de informaticieni cu simt artistic pt a fi filosite de „profanii” utilizatori ,sau chiar de specialistii catre nu au „timp” pt asa ceva .Nimeni insa nu are act de proprietate asupra lui,numai daca este o marca inregistrata.Odata ce ai luat o imagine de pe net publicata de altcineva,si este „free” la utilizare oricand poate fi folosita de toata lumea.Exact ca si nick-ul.Da,este o joaca 🙂 Mai greu insa cu adresa de email si cu logarea.Atunci ar fi trebuit si parola n’asa?Pe dta de ce nu te-a copiat nimeni ?
    Oricum,asumarea ” intamplarilor” de acest fel ,fara inflamari si raspunsuri care sa dea apa la moara trollilor care practica din nascare aceste „ghidusii” ca altfel n-ar mai fi trolli ,ar fi fost bine sa fie invatate din la alte ” ocazii ” chiar de pe acest blog 😳 Dar cred ca s-a uitat, ca o adresa si un nick,mai nou si de avatar sunt f usor de reconstituit,n-asa ? 😳

  112. Stely Says:

    Buna ziua,
    Da, baiatul meu mi-a spus ,dar nu mi-a detaliat din lipsa de timp. Si el imi tot zicea sa mai astept ca se vor schimba ,dar cind i-am spus ca s-au schimbat peste tot ,iar acolo nu ,a mers si el pe VP si a vazut . Cred ca , totusi ,clonatorul provine de pa arca lui Goe ,intrucit imi amintesc ca acolo a aparut prima clona a mea (cu avatar),aceea cu nickul Sanda ,pusa apoi aici si la care i-ai publicat IP-urile.Si din cite imi amintesc si tie ti s-a clonat avatarul si nickul , tot acolo (pe arca)si stiu ca i-ai facut scandal cerindu-i sa-l scoata imediat.
    Pe de alta parte cred ca clonatorul poate fi @virgil ,intrucit el singur a spus ca sta in Canada,ori ultima postarea clonata cu avatarul vechi era pusa la ora 2:30. Mai mult ca sigur ca este mina in mina cu RH ,care ii furnizeaza postarile de aici ,intrucit el stie de unde sa le ia. Sunt culese de ici de colo si tot el le si modifica continutul atit de grosolan .Numai mintea lui de cretin si lichea patentata poate sa debiteze atitea magarii . Si da, mai cred ca fac asta cu ingaduinta tacita a bloggerului. Altfel nu-mi inchipui cum ar putea sa-si permita un troll nenorocit sa faca atitea ilegalitati pe blogul unui intelectual renumit si arhicunoscut ca disident anticomunist -fara teama ca acesta ar putea sa-l dea afara in brinci de pe ambele bloguri si sa-l dea si pe mina administratorilor platformei. Ceea ce mi se pare ciudat este cum de nu-si da seama ca ,in toata povestea asta ,el (intelectualul ) iese cel mai prost ,intrucit furnizeaza dovada cea mai clara, ca nu-l intereseaza ce si cum se posteaza pe blogul lui de pe V.P. ,ci cit . Adica este platit la nr.de postari si la nr. de citiri ptru fiecare tema. Deasemenea, mai furnizeaza si dovada ca este un „soldatel” constiincios ,pus in solda lui Vintu ,care este chemat sa paricipe la demolarea „dictatorului” cit si a sustinatorilor lui. El, impreuna cu RH ,sunt frati „de arme” in oastea lui Vintu.Nu-si va da demisia intrucit banuiesc ca a fost platit in avans si destul de mult .Ori cum sa iasa din „organizatie” cind abia ce a intrat?

  113. AVP Says:

    Stely, multe din concluziile tale de mai sus sunt corecte, dar nu si aceea ca bloggerul cu pricina e platit de Vantu, ba inca in avans. Hai sa nu cadem in panta presupunerilor neintemeiate pe nimic solid, oricat de tentante ar fi acestea momentan, fatza de dorinta noastra de riposta. DT a precizat el insusi, ieri, intr-un reply pe care mi l-a dat, ca nu este platit de Vantu – sau de oricine – in niciun fel, blogul lui participand pro bono pe platforma Vox Publica.

    Asta ca sa stam stramb, dar sa judecam drept. Trebuie sa fim un exemplu pentru toata lumea, inclusiv pentru troli (desi avand in vedere sociopatia sau nesimtirea congenitala a istora, e chiar inutil ; si totusi…).

  114. monica Says:

    @Hantzi,
    Ce-ti zisei io ieri ,prietene,ca parlamentarii nostri indiferent prin ce metoda sau lege electorala ar ajunge sub cupola „democratiei ro” nu stiu altceva (toti,aloo !)decat sa-si rezolve interesele lor personale sau de grup?
    mai mare rusinea pt pdl-isti,era tot ce le lipsea pt ase face de doua „k” in fata istoriei parlamentare.Nici macar nu au bunul simt sa inghita galusca si sa-l lase pe „dictatorul”cel hulit sa-i scape din penibilul situatiei 😳 Vai mama lor ! . Apa la moara istoriei!

    http://www.ziare.com/impozit/tva/tva-de-5-la-suta-la-alimente-si-pensii-neimpozabile-decizie-luata-din-greseala-in-parlament-1049898
    misto poza !

  115. Stely Says:

    Da, iti voi respecta rugamintea de a nu face presupuneri „neintemeiate pe nimic solid” ,dar asta numai ptru ca te respect si nu vreau sa-ti periclitez imaginea de om drept ,moral ,cu principii solide si care nu este dispus sa faca concesii nimanui , nici compromisuri ptru nici un fel de avantaje. Pe de alta parte ma intreb :cum de se supune monitorizarii ,alaturi de ceilalti ziaristi care ,presupun ca sunt platiti,nu-i asa ? Si daca nu sunt platiti in functie de rating ,atunci cum ? In cazul lui ,ma gindesc si eu, nu ar fi fost de ajuns un link ? fara rubrica separata ,poza si monitorizarea nr.de cititori si de comentarii ?
    Apoi ,care este cauza ptru care adminstratorul platformei nu mi-a luat in considerare cererile facute la rubrica”Raporteaza” ,pusa la dispozitia cititorului cu scopul de a reclama doar doua nereguli – „limbaj neadecvat” si „spam” ?
    Eu am reclamat „limbaj neadecvat” si doar un orb si un iresponsabil n-ar fi vazut . In concluzie ,imi permit sa presupun ca, chiar daca bloggerul nu este platit si -asa cum l-ai crezut il voi crede si eu – atunci cineva tot cistiga ,devreme ce nu au fost sterse acele mesaje reclamate de mine .Ele trebuie sa fie la numar ,intrucit nu intereseaza pe nimeni continutul .Banuiesc ca ,cei care fac publicitate pe Vox Publica ,asta vor :rating – materializat prin numar de cititori si comentarii.
    In consecinta ,mergind cu logica mai departe ,orice blogger care se respecta are dreptul sa puna conditii atunci cind nu are nimic de cistigat . „Da,ar spune: va dau dreptul de a-mi prelua postarile de pe blogul personal ,dar nu permit ca sub semnatura si poza mea , sa existe comentarii cu „limbaj neadecvat” sau alte infractiuni reclamate de cititori . Daca nu mi se respecta cerintele ,am libertatea de va retrage acest drept ,intrucit ,iata dovada ca nu mi le-ti respectat. Asa cum nu permit pe blogul personal ,am dreptul sa nu permit nici aici. ” Punct .
    P.S. Promit ca nu voi mai aborda acest subiect .

  116. Stely Says:

    Hopa! A iesit taguit ,dar nu am bolduit nici un cuvint .M-am lecuit de mult . 😳

  117. AVP Says:

    Ba te rog sa-l abordezi, insa tot asa, fara exclamatii, acuzatii si fara ira et studio, ci pur si simplu intelighent si dubitativ, cum ii sta bine unui intelectual, insa numai – aloo – dupa ce schimbam topicu, intrucat e pt a nu stiu cata oara cand Monica, butonand cam diletant prin tag-uri, ne sfortzeaza sa scriem numai cu aldinele magnificentei… 🙂 Ceea ce subiectu cu pricina nu (mai) merita, de-acuma, te asigur… oops.

  118. iacob frontea Says:

    Stimate domnule Padina ,
    Cunosc originea razboiului si cred in continuare ca nu isi are rostul.Cred ca nu aveti dreptate nici unul dintre dvs.
    Pacat ca nu puteti sa trceti senin peste afacerea „trolilor„
    Ar fi fost mai brnific.
    Mai ales ca se vede totusi o stima reciproca care a fost ingropata in orgolii. DE AMBELE PARTI!!!
    Cu stima

  119. iacob frontea Says:

    PS
    Lipsind cam de multisor din tara recunosc ca nu prea sunt la curent cu ultimile evenimente politice.
    Dar vad acum la tv ca unii deputati au votat fara sa stie ce!!!
    Bula ar fi invidios

  120. Hantzy Says:

    monica,
    da, aflasem in pauza de gustare de euforia parlamentara.
    Insa cred ca vor gasi o cale de iesire … din cate stiu tot Anastase e mai-mare peste deputatime!

    Problema cu copiatul avatarurilor este ca pe anumite platforme, inclusiv pe asta, un clic pe vigneta afiseaza desnul in marime originala (420×420) pe care o poti salva sub un alt nume si deci sa o refolosesti si pentru o alta adresa de mail. Pe alte platforme vigneta atre dimensiuni reduse, de regula 32×32 sau 55×55, ceea ce face ca la clonare sa apara neclare, desi asemanatoare.

  121. monica Says:

    AVP,
    Eu imi cer scuzele de rigoare,dar te asigur ca sunt profi acum la taguite. Am inchis cum se cuvinesi cum am inchis si ieri cand nu s-a intamplat nimica.
    Poate asa ma bagi in seama,mai stii 😛

  122. AVP Says:

    E-n regula… 🙂 Cred tontusi ca Stely e mica copilitza pe langa tine, din moment ce numai de la calculatorul tau mi-au fost induse, de 3-4 ori pana acuma, asemenea tuse apasate… lol

  123. monica Says:

    AVP,
    Toata viaţa am fost ” umplută de respect”, atunci cînd am fost comparată , că nefiind dreac..un intelectual de marcă,eram numai „clonă” !!!
    Ce-aveau avatarurile/bolduitele cu prefectura, nu se va sti pana-n zilele noastre 😳

  124. GoldmundR Says:

    Nu port ochelari decat cand citesc Biblia mea-care are niste caractere minuscule-dar gravatarul e in regula,deocamdata ramane asa…Trebuie sa recunosc ca m-am amuzat putin pe seama lui…

    Merci!

  125. GoldmundR Says:

    http://www.romanialibera.ro/opinii/comentarii/natura-moarta-cu-mogul-si-moluste-203131.html

    De aia imi place sa tin departe,daca pot.Respect ce e de respectat,nu ce place unora sau altora,chiar daca nu pot fi mai categoric si mai clar…;mai bine-vedeti si voi surprizele din textul de mai sus!
    Dar nici „liberalii”nu sunt prea fericiti:
    http://www.romanialibera.ro/actualitate/justitie/cu-cine-impartea-sov-puterea-203007.html

    Baby,lumea e mai hidoasa ca o noapte ploioasa de octombrie.Doar dragostea adevarata ne mai poate salva.

    Vulgaritatea lor este oglinda societatii:un agramat oribil a fost ales de mai multe ori(!) sa conduca sectorul 5 al Capitalei-ce sa mai ma mire?!Un alt miliardar in euro si-a adus oile pe gazonul sau englezesc…Mangaie oile sale care pasc langa vila sa,dupa care se urca intr-un Maybach!

    Cu ce ramanem din cele doua articole?Cu un gust amar de pelin,dar zaresc o luminitza la capatul tunelului:
    -de nimic nu se tem acesti moguli ai presei si „capitanii”sistemului criminal,ca de…ONG-uri!(am scris asta acum vreo trei/patru ani pe forumul ziarului Ziua)
    -Si de ziaristii carora nu le lipeste nimeni bacnotele pe frunte!Ca nu vor ei,ziaristii,sau pentru ca nu au incercat mogulii,ramane un capitol deschs…

  126. mircea Says:

    Viorel,ai citit azi Evenimentul zilei?Tismaneanu facand referire la disidenta de dinainte de ’89,vorbeste si de “Apelul către Europa”, din 1980, al poetului Viorel Padina, document remarcabil prin claritate morală şi analitică.

  127. AVP Says:

    Ok, Mircea, vazusem. Ce mai faci ?

    Postare noua.

  128. Hantzy Says:

    Daca zbori dis-de-dimineata de la Hong Kong la Shanghai, ai ocazia sa admiri metropola chineza, survoland cam 20 minute. De sus, comunismul nu se deosebeste de capitalism. Aceeasi convingere te cuprinde cand, deasupra Siberiei, admiri vreo localitate necunoscuta, impuiata de cladiri si bulevarde largi, unde fiecare tufa este feeric luminata si fiecare straduta e asfaltata. De sus totul pare de poveste. Diferenta o fac insa detaliile, prelucrarea lor aproape perfecta de catre cei obisnuiti cu rigorile normative si sfidator de tolerant, doar ca sa iasa la numar, de cei care, lipsiti de cultul respectului fata de standarde, au doar grija acordului global.
    Noi suntem undeva la mijloc si am luat de la ambele variante cate ceva: n-avem nici respect pentru norme, iar de vreo doo decenii nici grija pentru norma. 😦
    Nu e de mirare atunci ca folosim trucuri pentru a ne trimite odraslele agramate, dar oribil tunate, sa ne reprezinte in parlamentul european, ca poftim oile cele blonde pe persanele de la Victoria sau Cotroceni, ca nu ne stergem pe picioare inainte de a incalca Constitutia, si nici la gura inainte de a vorbi, ca ne ofuscam la manelizarea presei, dar o aplaudam pe cea politica, infratiti cu Bercea sau cu Argint, ca ne incanta maalagismele neaosilor nostri si ne oripilam la pretentiile de lorzi si la falseturile purtatorilor de papioane, scrobit fiind, in atitudinea lor, doar nihilismul perorat, ridicat la rang de etica totalitara.
    Ne ascundem fata in pumni, ragaind pe infundate amenintari catre parlamentari prea incuiati pentru a se descuia singuri cu cartela de vot, dar zbieram ritos la jurnalistul mai vinovat si mai obligat decat tonti factorii decizionali de teroarea zilei de maine, pentru care n-avem rabdarea necesara a gasi adevaratii vinovati, cand la indemana ne sta pronumele demonstrativ „ceilalti”.
    E de ajuns paiul celuilalt pentru a nu vedea si barna proprie, e infricosator de relevant puricele de pe reverul de alaturi, ca sa uitam de piscaturile parazitilor din pilozitatea la purtator si ne sumetim de incantare la erorile celorlalti, decretandu-le crase, ultimative, apocaliptice.
    Hidosenie de conjunctura, dar n-am sti de suntem intrebati care e partea de nu se potriveste in tabloul infatisat: oaia sau gazonul, behaitul sau torsul felin al limuzinei?!

  129. AVP Says:

    Ok, Hantzy, hai ca mi-a placut. F.mumos spus. Nu discut, insa, aluziile si nici insinuarile.

    ________________________________

  130. Hantzy Says:

    Multam de apreciere, AVP!


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s