„Dă-i-l pe Radu !”

Ştiu mai bine decât oricine că nimeni nu e profet în cetatea sa, nici măcar Mântuitoru Cetăţii ăleia… Ca să nu te considere marea majoritate ca făcând  parte din altă entitate – de-un paregzamplu, din rasa extraterestrilor cu fruntea de un cot jumate şi cu mintea de 666 carate – şi să te trateze cu palme, pumni, scuipaţi, cucute, bâte, ghionturi, cruci, ghioage or gloanţe, după caz, naz şi praz, tre să fii ca lumea de baz, adicătelea întocmai ca ea, aloo, ca vecinătatea-ţi or generaţia mărginită, egoistă şi rea, respectiv mediocru sadea, altfel lumea normală – cică – te-nfulecă cât ai zice păzea!, după care te plânge – de ochii lumii, păi cum drea – cu lacrămi cât Niagara, până prinde iar chef de sânge nevinovat, fiara, când i-o trece mila şi-o va apuca iar sila de tot ceea ce e altcumva decât ea…

Câte n-au păţit solitarii ingenioşi de la contimporanii lor normali, kknari & resentimentari…? 🙄 De la cucuta lu Socrate la patimile ingeniilor celorlalte, aproape toate, nefelixitelor fiinţe vinovate numai şi numai pentru că-i aminteau gloatei de alteritate, de propria-i mediocritate, jicnindu-i pempanta colectivitate, li s-a făcut cică dreptate doar după moarte, de către next generaţia poate cu mai multă omenie & carte, dar care n-ar pregeta să-şi crucifice la rându-i christosu generaţiei, păi cum drea, şi aşa mai departe, până când niciun creator genial nu va mai fi, iar lumea va deveni in integrum kknie, mediocră, cenuşie or kaki…

Pacepa ne spune că atunci când cineva îl enerva pe diktatorul semianalfabet Ceauşescu (există şi diktatori luminaţi, aloo…), acesta ricana furios: „Dă-i-l pe Radu!„, ordonând killerilor din Securitate, adică, să-l iradieze pe opozant, după care nenorocitul făcea un cancer galopant şi dus era, fără să se alarmeze  or întristeze (prea tare) nimerea… Şi câţi n-or fi pierit aşa, inclusiv după „revoluţia” prin care tovii şi băieţii şi-au câştigat prin sângele altora, cum ar venea, dreptul de a nu mai da socoteală pentru crimele şi prostiile prin care şi-au marcat prezenţa în Iepocă, dar şi după ea, nikagda…?

Însă în era virtuală a ţi-l da pe radu nu mai înseamnă ceea ce însemna pe vremea lu Pleşiţa şi Pacepa,  ci înseamnă pur şi simplu a ţi-i plasa pe forum or pe blog pe „radu” sau pe „raduhumor” – de-un paregzamplu -, care chiar dacă nu mai trec efectiv la omor, îţi mărunţesc nervii precum toaca de la bisericuţa veche din Obor, astfel că dacă ai un pic de obraz, de sensibilitate or de onor, la un moment dat explodezi ca my friend Thor, care ştim cu toţii că după ce suportase luni de zilişoare atacul abject al trollului „humor” şi pentru că nu putea să-i răspundă ca între bărbaţi limbricului anonim de pe for,  a nebunit subt ochii sideraţi ai forumiştilor, alungându-şi toţi fanii de pe celebru-i for şi mă tem că azi a ajuns, doamne fereşte, pe mâna doctorilor… 👿  Numai o otreapă de teapa trollilor, o cârpă insensibilă ca un topor or un nesimţit aiuritor, numai o asemenea bestie ar phootea fi complet imună la asaltul anonim al răducilor, al nemernicilor, al titircilor inimă-rea,  care sunt aşa fie pentru că asta le e rasa, firea şi fierea, fie pentru că aşa le e misia pe care le-a ordonat-o mogulu or agentura, iar împotriva ticăloşilor  istora fără suflet şi fără nume nimeni nu te poate apăra: nici poliţia – care în Ro e  muult subt nivelu din Burkina Faso, ascultaţi ce vă spun io -, nici justiţia rodicilor şi costiniilor, nici providerii de internet,  egoişti şi cinici precum tagma negustorilor Ro, nici guv-ul or liota parlamentarilor, care n-au timp de net-etiquette şi de jucărelele  regulamentelor de for, şi nici, biensur, al forumişilor bobor, pe care-l doare-n fix în coor de păţania ta şi să zici „săru mâna!” că nu te tratează şi el precum arendaşu rumân pur, la fel de mişeleşte şi de dur…

Ceea ce însă e realmente trist e faptul că mulţi oameni de relativă bunăcredinţă, supalaţi şi ei  pe tine pentru că nu le-ai mai dat un malagambist bonjour or n-ai mai făcut orientalele plecăciuni cu salamalek arnotenist, care le întreţinea iluzia că ei  sunt craii de curtea veche, boierii minţii or mecenii boborului ist,  se lasă la rându lor prinşi în mreaja trollilor, devenind părtaşi poate fără să vrea la asasinatul virtual, iar dacă le atragi atenţia că trollii îi joacă pe degete ca la carnaval, fie te tratează c-un dispreţ eteral, fie se supălă pe tine într-un hal fără de hal… oops  O să vă dau un exemplu  (deşi aş phootea transcrie un car, fiindcă aparţinem unui bobor de trolli fenomenal…) :  my friend DT a compus deunăzi pe blogu-i hyperumoral articolu „Veac nou, aceeasi mediocritate„, unde deplânge – şi pe bună dreptate – tratementul abject la care este supus, între alţii, un N.Manolescu, pe care lătrăii lui Vântu-Nistorescu (şi tocmai ei, angelii radioşi…) îl bagă în aceeaşi oală cu proletcultiştii odioşi…  Iată comentariul lui DT, in spe:

Dorin Tudoran, June 13, 2010 at 16:13 : Unul din ziarele românești online are o rubrică intitulată Arheologie culturală și politică. Repet – e un fel de a face imersiuni în trecut și de a aduce la suprafață lucruri necunoscute sau nu foarte cunoscute – gazetărie de investigație pe arhive. Nimic rău în așa ceva.

Dar se reproduc citate din tot felul de autori, personalitți etc. care, împinse cu lopata în groapă comună a citatelor trebuie să creeze certitudinea acelui idiot TOȚI AU FOST NIȘTE GĂINARI. Este o stratagemă veche, cunoscută sub numele de vinovăție colectivă, sau un derivat al acestei forme de vinovăție, care face să se piardă în ceață vinovățiile mari, substanțiale, criminale.

Un singur exemplu: Nicolae Manolescu a fost exmatriculat în primul an de facultate pe motive politice, a fost reprimit cu greu, a refuzat pînă în decembrie 1989 să devină membru PCR și evenimentele din acel decembrie l-au prins (ca și pe alți universitari ce se comportaseră la fel) doar lector ori conferențiar, când era un lucru de notoritate că Nicolae Manolescu era unul dintre cei mai străluciți profesori, critici și istorici literari. Cineva reproduce câteva fraze tip din 1962/63, sau faptul că la o întâlnire cu Nicolae Ceaușescu i se adresa acestuia cu “Domnia voastră” (bănuiesc că marele curajos al notei respective, când se întâlnea cu Ceaușescu îl lua direct cu “Bă, dobitocule, unde e analfabeta aia de nevasta-ta?”). Sunt prea multe instanțele în care m-am aflat alături de Manolescu, Simion, Mircea Martin ori Mihai Zamfir ca să simt datoria de a spune că o asemenea aberantă vânătoare de vrăjitoare este o formă de a amesteca totul într-o troacă de porci din care și cei care au crescut pe lângă ea (pe acolo era poteca națională!) și au fost stropiți pe manșeta pantalonilor de grohăiala de serviciu devin acum participanți de frunte la Porciniada națională…

O asemenea investigare nenuanțată, decontextualizată a trecutului nu anunță decât alt veac mediocru și opac.

Foarte judicios, numai că imediat DT ne loveşte fix la os chiar cu mesaju unui suin d-ăsta odioso-grohăicos … oops. Căci iacătă că mai jos apare însuşi trollu radu, c-un mesaj pe care DT, care-şi moderează nemijlocit forumu-i gomos, l-ar fi putut opri (măcar numai pentru aceea că-l bârfea pe un poet divin, despre care mai an chiar DT scria hypercalin, dacă nu şi pentru faptul mult mai kklin că radu ista fabulează pur şi simplu ca un troll meschin, fără nicio probă, decât paharu-i  de venin pe care-l bea nainte de a trece la porţia-i diurnă de porcăit meschin…)  ➡

radu wrote: Nicolae Manolescu este inainte de toate un reper cultural !
Este in opinia mea cel mai bun istoric al literaturii pe care l-a avut Romania. Pacat ca e muscat de niste pigmei care fac zgomot pe linga el ca sa fie si ei bagati in seama.
A facut bine la multe dintre ”geniile” de doi lei gen Viorel Padina care acum il latra pe net si asta ca multumire pentru ce a facut pentru el.
Asa ca domnule Tudoran Targurile de Carte ar fi numai niste magazine fara multi din scriitorii care au trecut prin mana lui Nicolae Manolescu.

Ei bine, mârşăvia, în speţă, nu provine din copita trollului radu – căci ista n-are altă fire or menire decât de a mă lătra, hurla şi grohăi, de a mă insulta, provoca, minimaliza, calomnia or iradia  cu putoarea sa oriunde s-ar afla, păi cum drea…-, ci se iţeşte chiar din subsonştientu lu my friend DT, i-ha, i-ha, cum ar venea, care deşi ştia că eu însumi sărisem  în apărarea lui N. Manolescu, pe forumul ăla online unde NM fusese bălăcărit, cu riscul de a fi umplut la rându-mi de shit – aşa cum s-a şi întâmplat -, totuşi nu s-a sfiit să lase la lumină mesaju trollului turbat (care de altfel are un loc  ultratihnit pe blogul amicului meu renumit  ca hom drept – cică – şi moralmente neştirbit, trollu radu grohăind nestingherit alături de un alt troll nefelixit, ce provoacă oriunde apare un intens horor, – recte „raduhumor„…). Iată unul din mesajele mele în apărarea lui N. Manolescu – anterioare articolului tudoranist indignat – de pe forumul ăla care l-a oripilat pe DT (dar care nu l-a îndemnat  să-l împiedice pe trollu radu să mă spurce avântat… oops)

oo:17:27, 31 May 2010 – O mare marsavie: E o mare marsavie sa se spuna ca N.Manolescu a fost „un cantaret comunist”, bazandu-ne pe cateva randuri conventionale si de altfel absolut intamplatoare dintr-o tinerete traita in plin proletcultism, aproape. In realitate, toata lumea cat de cat in tema stie ca Nicolae Manolescu a fost liderul rezistentei prin cultura din Ro. Din contra, tocmai faptul ca nu a fost membru PCR, ca majoritatea congenerilor sai (inclusiv Nichita Stanescu), i-a blocat cariera universitara pana in 1989… Iar aceasta pledoarie pro-manolescu o face redactorul „Apelului catre Europa”, singurul text evident anticomunist scris de un intelectual roman in anii 80″ (cum se exprima cineva…) si, de altfel, poetu pe care Manolescu nu l-a inclus in Istoria sa (desi altadata scrise ca e „un poet absolut extraordinr…”). Amicus Plato sed magis amica veritas… (vezi comentariile de aici).

Si tot acolo, ziceam :

Adevaratii iresponsabili nu sunt oribilele fapturi cica humane, care improsca mizeriile de mai sus din adanca anonimitate, precum toti miticii mahalelalor levantine sau viermii hyperspatziului (asa-numiti trolli or spameori), ci vina o poarta cinica foaie ce le permite sa-l spurce pe omul care s-a retras demn din cloaca politica actuala, cu vorbele: „Prefer sa fiu un sinucigas politic de profesie decat un supravietuitor politic de profesie„. Va dati seama ca multi dintre pigmeii astia isi imagineaza ca sunt si ei creatori, chiar daca vorbesc precum niste buldozeristi si au caractere de ferentaristi ? Din fericire, se pare ca e vorba de un singur psihopat, vreun veleitar pe care Manolescu l-a supalat, dar care nu e suficient de barbat sa-si semneze denuntul anonimizat, nici destul de rafinat sa-l ierte pe critic pentru ca l-a ratat… Asta e situatia, natia si tratatia: dintr-un neam de ciobani, de iobagi sau de mitocani maalagii nu poti construi intr-un singur veac de reala alfabetizare – si acela shuntat de experienta mutanta din Lagarul SSMD – o natiune nobila, bre…

Si-atunci, de ce dreak ne-om tot mira că se anunţă un alt veac mediocru şi opac, frăticilor …? 🙄 O, nefelixit bobor, lipsit de cuvânt & onor, dar pleen de radu lu horror… 😳

Anunțuri

82 răspunsuri to “„Dă-i-l pe Radu !””

  1. AVP Says:

    In atentia cetitorilor: daca doriti sa vizionati mai bine desemnele maestrului Devis Grebu, faceti dublu click pe ele ; daca vreti sa le si comentati aparte, faceti un singur click.

    Thank you !

  2. Dorin Tudoran Says:

    @ AVP

    Viorel,

    Cateva lucruri:

    1. Stii, de multa vreme, ca nu mai citesc blogul tau. Asadar, nu stiu ce scrii, nu stiu ce scriu altii pe acest blog.

    2. Pe blogul meu, asa cum ti-am spus candva, incerc sa scot tot ce se refera la tine intr-o maniera iancceptabila. Se intampla, uneori, sa scape cate o afirmatie mai dura. Dar, hai sa fim seriosi, asa ceva nu se compara cu ce intretii pe blogul tau in legatura cu mine. Nu-ti reprosez nimic; este o simpla constatare. Lucrurile sunt usor de verificat. Si-apoi, s-ar putea ca dusmanul tau electronic sa se referit la afirmatii mai vechi pe care le-ai facut despre Nicolae Manolescu si nu la cea pe care o citezi. Dar asta este o discutie prea lunga. Am mai avut-o, asa ca nu avem de ce sa o luam de la capat.

    3. Ce am scris despre poetul Viorel Padina ramane asa cum am… scris. Ca tu gasesti de cuviinta sa te referi la tine insuti ca la „poetul divin” (si alte multe etichete de felul acesta) este o chestiune in care nu doresc sa ma mai amestec. Ti-am spus, „intre patru ochi”, (electronici, fireste) ce cred despre asemenea autosorcoveli.

    4. E neplacut sa te vad aruncand pe umerii mei responsabilitatea de a fi la curent cu toate razboaiele pe care le duci pe bloguri de toate felurile. Nu am o lista a tuturor bloggerilor cu care te lupti de ani si ani. Si este deprimant sa te vad gata de insinuari. Si pentru ca tot ai adus vorba de dispozitivul Radu: experienta ta este una livresca in aceasta chestiune. Altii mai au inca de luptat cu efectele intalnirii cu dispozitivul respectiv. Un pic de modestie nu strica la casa nimanui.

    Dorin

  3. дин мартин « Блоголента Says:

    […] AVP пишет: … Simion, Mircea Martin ori Mihai Zamfir ca să simt datoria de a spune că o asemenea aberantă vânătoare de vrăjitoare este o formă de a amesteca totul într-o troacă de porci din care și cei care au crescut pe lângă ea (pe acolo era … […]

  4. AVP Says:

    Mai intai bine ai revenit pe my blog, Dorine.

    In celelalte privinte, zic si io s-o lasam balta, pretine, fara sa contabilizam cat rau reciproc ne-om fi facut, cu voia sau fara de voia noastra si de cand nu ne-am mai vazut… Io am dat doar un simplu exemplu, dle, dintre atatea altele, insa nu fac un capat de tara din asta…

    O simpla observatie insa tot am a-ti face, mey : mi se pare, iacata, ca ma jicnesti ingrozitor ridicandu-i pe „radu” sau pe „humor” la rangu de dusmani ai mei, personali, de pe for, aloo… In realitate, un ipochimen din clasa istor e pur si simplu un troll, un zombi ce produce mai tutulor horror, in timp ce la tine par a fi animalutze domestice din obor… 😳 Iar asta ti-o spune regele hyperspatziului, dle, nu un oarecare controlor…

  5. AVP Says:

    Update topic : inca doo desemne daruite blogului nost de maestrul DG. Multumim mumos !

  6. ukekai Says:

    Merita paralela facuta, Viorele? Nu. Prea mult zgomot pentru nimic.
    btw, trebuie sa citesti, neaparat, ce intra la spam?
    .
    .
    .
    @Stely, am si uitat ce ai scris. Pentru ca era o exagerare. Ma rog, dreptul tau la libera exprimare.

  7. AVP Says:

    @Ukekai, merita ca Dorin Tudoran sa stie ca homu-trollu ala pe care el il tine-n batatura-i pur si simplu minte ; si merita sa se afle ca desi my friend Dorin Tudoran stia ca trollu minte, in spe, totusi a dat drumu comentariului aluia, bre… Asta e.

  8. Goldmundr Says:

    Clipa de-o vesnicie

    E adevarat ca viata trece si se scutura ca o papadie in vant;e adevarat ca nimeni dintre muritorii de rand nu s-a ales cu vreo tinerete-fara-batranete si pot sa spun cu mana pe inima si chiar atingand strafundul sufletului ca tineretea este cea care trece prima….Dar daca cineva ti-o fura,daca cineva iti haleste tineretea,daca „ceva”ti-o iroseste si o sacrifica pe vreun altar al unei ideologii masohista,pagana si criminala,pai cum sa uit?
    Aveam 12 ani si un adult din familia mea asculta „incognito” „Metronom”-ul de la Europa Libera si la un moment dat ne-a strigat sa auzim „noul”locul 1 din topul nustiucare:

    Beatles!Am crezut ca a rasarit soarele din mare,ca ploua in plin desert,ca iubita doar visata se arunca in bratele mele de copil precoce,doar pentru un pupic…..Dar cum am ascultat aceasta splendida melodie,in ce conditii,calitate si cu ce „frica de vecini”-spuneti si altora prin ce am trecut,ce iad am cunoscut impreuna si cum anii comunismului au fost vesnicii insuportabile….Ne-au furat copilaria,ne-au tocat adolescenta,ne-au badjocorit tineretea….Din fericire,viata trece atat de repede si doar vesnicia de o clipa a iubirii ramane…,restul e apa de ploaie…
    Va imbratisez pe toti!
    Goldmund

  9. stely Says:

    ukekai,
    Se pare ca am si eu aceeasi problema . Nu imi amintesc nici macar ce am scris eu ,daramite ,mata.. 😳
    Nu-i bai,ramine esentialul ..Si anume acela , ca nu imi schimb parerea ..
    Apropos, desi sunt curioasa sa stiu , cine-i acel „pesedist de frunte ” ,nici nu vreau sa stiu , ptru ca imi este teama ca abia atunci am sa- mi schimb parerea .. Asa ca mai bine asa :ceea ce nu vad si nu stiu ,inseamna ca nu exista ..adica ,@Costel ramine asa cum l-am cunoscut pe liberalism.ro si pe care il apreciez sincer.

  10. ukekai Says:

    @Stely, am recitit. Nu stiu de unde ai tras concluzia ca as fi un psd-ist „de frunte”. Eu nu am declarat asta asa cum nu am declarat ca sunt libertarian. Ca nu doresc ca statul (nu merita litera mare) sa-mi administreze banii de pensie si sanatate este altceva. Am dreptul asta fara ca, astfel, sa fiu catalogat in nici un fel. Simpatia sau apartenenta la o grupare sau curent nu presupune, automat, amputarea constiintei sau a libertatii actiunilor. In rest… multumesc instinctelor tale 😉
    @Viorele, job done!

    +++++++++++++++++++++
    avp reply : Thank you, ukekai ! Precis o sa intri-n rai, cu conditia sa nu te-neci ca neamtu tiganu la mal, luat de-al fooduliei val, or ca cucerai, vai… oops

  11. stely Says:

    @Costel,
    Scuze ,inseamna ca am facut niste deductii care pot fi eronate ..Nu ma cramponez de ele ,iar daca mi se aduc argumente este cu atit mai bine ..

  12. Scrie opinia ta Says:

    Excelent!

    Este unul dintre textele cele mai bune, dar ce zic eu „dintre”? e cel mai bun text de Rap care l’am citit pana acum. Dupa primele randuri deja cuvintele nu mai spuneau mare lucru, insa ritmul, Doamne, ce ritm! Nu ma aventurez pana la Eminem, insa Parazitii sigur ar fi gelosi!:) Pur si simplu am ascultat pe nerasuflate primele paragrafe timp in care mi’l imaginam pe AVP dand din maini in ritmul lui „moarte” si „dreptate”.

    Realmente superb! 😀

  13. AVP Says:

    Vezi, mah, Sot, d-aia vor dainui operile mele scrise in joaca p-acilisa…. 😉 Caci cand si radu, si humor si chiar si dt si dta vor disparea si nu se va mai stii cine a fost – de-un paregzamplu – dl or dna Scrie Opinia Ta (si nici macar cine a fost sef la DNA pe vremea lui Basea…), ei bine, topicurile mele d-acilea vor continua a fiinta ca rap, hip-hop sau cam asa-ceva, voila

    Pentru un anonymous sadea esti f.dastept, pai cum drea… oops

  14. stely Says:

    AVP ,
    Ini pare rau ca nu am apucat sa fac un mic comentariu pe marginea topicului ,inainte de interventia lui D.Tudoran .. Mi-as fi spus parerea asa cum am facut -o dintotdeauna : cu dezinvoltura si cu sinceritate .. Nici nu incape indoiala ca percep cele scrise de tine ca pe un manifest si ca pe un strigat de revolta si disperare ..Sunt acolo tot atitea adevaruri cit tot atitea cuvinte.Nimic in plus si nimic fals. Dar , interventia lui D.Tudoran m-a determinat un timp sa -mi reprim orice argumentatie si chiar si acel sentiment de solidaritate pe care mi l-am manifestat fata de tine inca de la inceput .Nu ptru ca cele spuse de D.Tudoran mi-ar putea
    schimba atitudinea ,ci dimpotriva , m-au revoltat ,dar eu nu am stiut ce sa fac !?. Sa spun ce m-a revoltat sau sa tac?
    Pai cu orice risc ,nu tac .. 👿
    Iata citeva lucruri pe care DT le aduce in discutie si care mi-au creat un sentiment de revolta :

    „Asadar, nu stiu ce scrii, nu stiu ce scriu altii pe acest blog”.
    Eu intreb : daca nu stie de unde concluzia asta ?
    ” Dar, hai sa fim seriosi, asa ceva nu se compara cu ce intretii pe blogul tau in legatura cu mine. Nu-ti reprosez nimic; este o simpla constatare. Lucrurile sunt usor de verificat”..

    Eu cred ca cineva care vrea sa se dea drept victima ,ar fi trebuit sa vina ceva mai pregatit cu acele lucruri ” usor de verificat”.. Asa cum ai facut-o tu cu lux de amanunte ..

    In loc de asta ,iata alta concluzie :

    ” Nu am o lista a tuturor bloggerilor cu care te lupti de ani si ani. Si este deprimant sa te vad gata de insinuari”

    Pai ,eu zic ca exemplul tau a fost clar ca buna ziua .. Acei bloggeri (care vorba ta -este jignitor sa considere ca acele mangafale ti-ar putea fi inamici ?) sunt cei doi „rr „care nu se sfiesc sa posteze sub ochii lui ,orice mizerii despre tine ,iar el sa le treca cu vederea ?! ..Nu am sa ma aduc pe mine in discutie ,care numai cind imi vedea nickul si avatarul ma bana ,iar pe astia doi ,vezi doamne ,i-a scapt din vedere ..
    Iar in ceea ce priveste asta :
    „Si pentru ca tot ai adus vorba de dispozitivul Radu: experienta ta este una livresca in aceasta chestiune. Altii mai au inca de luptat cu efectele intalnirii cu dispozitivul respectiv. Un pic de modestie nu strica la casa nimanui.”
    Nici nu incape indoiala ca DT n-a citit textul cu atentie si s-a si grabit sa dea sfaturi moralizatoare ..

    Iata cum ai adus vorba de „dispozitivul Radu ” :

    „Însă în era virtuală a ţi-l da pe radu nu mai înseamnă ceea ce însemna pe vremea lu Pleşiţa şi Pacepa, păi cum drea, ci înseamnă pur şi simplu a ţi-i plasa pe forum or pe blog pe “radu” sau pe “raduhumor” – de-un paregzamplu -, care chiar dacă nu mai trec efectiv la omor, îţi mărunţesc nervii precum toaca de la bisericuţa veche din Obor, astfel că dacă ai un pic de obraz, de sensibilitate or de onor, la un moment dat explodezi „…

    Si acum vin sa intreb : Ce -a vrut D.Tudoran sa faca ?
    Sa-si ceara scuze ptru ca le permite celor doi „mameluci” sa scrie minciuni si mizerii despre tine ? Sau ,dimpotriva sa spuna : „Tu ,AVP, nu contezi ptru mine ,in schimb cei doi,da..”
    p.s
    Scuze ,AVP ..daca consideri ca as fi putut sa tac si n-am facut-o .. Dar eu atita stiu : sa-mi exprim solidaritatea ..

  15. AVP Says:

    Stely, n-as vrea totusi sa mai pui gaz pe focu relatiei dintre AVP si DT, bre… Ca si cu Goe, io n-am nimic de-mpartit cu my friend, ci doar sunt catranit ca are un anturaj virtual de shit… 👿 Iar cand marele poet ar phootea realiza c-a gresit, vom fi intrat amandoi, hat de mult, in mit… ; insa in aceste conditii, numai unu va fi afurisit… oops

  16. stely Says:

    Goldmundr ,
    Nu stiu ce-i cu tine ?! 🙄 Intri rar ,dar bine .. Frumos si just comentariu ,dar nu stiu de ce ,la fel ca si celalat pe care l-am remarcat ,mi se pare spus cu o mare durere si resemnare..
    Iata :
    „spuneti si altora prin ce am trecut,ce iad am cunoscut impreuna si cum anii comunismului au fost vesnicii insuportabile….Ne-au furat copilaria,ne-au tocat adolescenta,ne-au badjocorit tineretea….Din fericire,viata trece atat de repede si doar vesnicia de o clipa a iubirii ramane…,restul e apa de ploaie”..

    Pe mine ma deprima faptul ca „viata trece repede „..
    Cind mai avem timp sa reparam ce s-a stricat si cu ajutorul nostru?

  17. Sanda Says:

    @AVP,
    Aveti tot dreptul sa fiti suparat..pe bune! .
    Am urmarit incercarile lui Radu,la inceput fara succes,de a fi bagat in seama pe acest blog.Se parea ca nu-i merge.Iata,insa,ca a reusit .Felicitari d-lor, F.Iaru siD.Tudoran ! Ati “innobilit”demersul d-lui T.Maries , asociind-va ad-hoc cu “Radulica fala flica” ,ptru a-l mustrului pe “comilitonul” dv., AVP ,pe care acum ma indoiesc ca il cunoasteti si il pretuiti la fel de mult ca si el pe dv.
    Cred ca se facea ca ,cel putin ,sa-l ignorati pe Radu, ca si pina acum.

  18. stely Says:

    AVP,
    Nu am avut si nici nu am de gind sa pun „gaz pe foc” ..
    Am vrut numai sa demonstrez ca pe blogul acesta se argumenteaza opiniile .. Nu se aduc injurii ,nici calomnii si nici macar nu se trag concluzii gresite .. Iar ,ceea ce am facut eu dintotdeauna ,a fost un simplu exercitiu de solidaritate si nicidecum fanatism sau altceva …

  19. stely Says:

    p.s.Ca si Sanda .. Bine ai revenit Sanda !

  20. AVP Says:

    Stely, stiu. Sunt convins ca daca ai constata ca gresesc, intr-o chestiune or alta, n-ai sta pe ganduri sa mi-o spui cu toata franchetea.

    Am pus la my friend DT urmatorul mesaj, aflat deocamdata la moderare:

    Mdea, pai cum drea… La mistocarit si clampanit nu va intrece nimerea, mey, baieti, inca de pe vremea lu Mitica (ala cu de ce trag clopotele…) si-a lui Titirca Inima-Rea… Daca ati fi fost alaturi de mandea in 1980 si-am fi facut atunci fie si-un partid al naivilor, acum nu v-ar mai fi rusine sa spuneti ca sunteti rumani, pe-acolo pe unde sunteti – si chiar si-n tzeara voastra – straini…

    Am tinut neaparat sa va spun asta… Si evident ca nu voi mai calca pe-aciia atata timp cat antisemitu Radu Humor (un troll alungat de preste tot, din locurile onorabile, dupa ce umple tot ce-atinge cu namol…) pare a fi vedeta forului unui poet altfel incantator…

    Pe maine.

    +++++++++++++++++++++++
    avp reply : Evident ca dl democrat de Dambovitza nu mi-a publicat mesaju, desi el era subsemnat de AVP, care putea la rigoare sa si-l asume, nu de vreun anonim al lu pesce, bre… Si-atunci, cu asemenea umorali de mac-mac, de ce dreaq nu s-ar anuntza alt veac odios & opac…? oops

    In schimb gazdoiu se bate pe boorta, fireste, cu trollii radu, care-i canta-n struna rumaneste, respectiv titircticeste, exibindu-si gretoasele obsesii fata de cei „care se dau geniali” si nu vorbesc reshpectuos, fatalica, cu cei care o au mica – mintea, adica -, iar de aici furia complexatilor apropo de „megalomanu” avepica, dupa care moare orisice gagica, n-asa?, asa cum dispretul unora fata de „ciori” si rasismu de putori provine cel mai adeseori din complexele de ku-klux-klani frecatori, pai cum dreaq…

    Cred ca o sa ma lamuresc prea curand ca rumânismu’ moral-iepocal al amicului meu n-are leac, poa sa locuiasca el si la Washingthon DC la prepeleac…

  21. GolmundR Says:

    Stely,bun gasit
    In anii dictaturii comuniste,unii au avut de suferit,altii chiar au suferit,cei mai multi n-au stiut ca au suferit,iar cei care au mai ramas,au gustul suferintei pana azi,precum un miros pestifer,care ramane in gura si in nari mult timp,de care nu poti scapa nici daca te nasti din nou….

    Nimic nu trebuie sa ne deprime.Viata e minunata pentru ca e o minune,e un dar fantastic,iar noi suntem trecatori pe aceste meleaguri,in drumul nostru etern.Cand fiul meu a implinit doi ani,a inceput sa vorbeasca fraze complexe.
    Dintr-o data insa,ne-am trezit cu urmatoarea explicatie a lui:
    „V-am ales din multi,multi parinti,v-am privit de sus si pe voi doi v-am ales drept parintii mei.”Sotia si cu mine am ramas stupefiati.Abia implinise doi anisori.Si nici fiul nostru nu a mai putut dezvolta ideea,sau n-a mai vrut….
    Sa nu uitam ca pana la doi ani copiii nu retin nimic pentru sacul lor cu amintiri pe care o sa-l poarte o viata.Pana la doi ani nu exista nici personalitatea.Si totusi,ce se intampla acolo”sus”de unde ne privesc sufletele?Viata ramane cel mai mare mister si e bine asa.

    Viata nu poate sa ne deprime,insa ce fac oamenii semenilor lor,despre asta trebuie sa vorbim,sa scriem.Speranta noastra este sa ne revenim,sa vedem dreptatea si adevarul,sa dam drumul la amintirile noastre,ca de pe canapeaua unui psiholog…..Nu exista scriitori,exista doar oameni care scriu pentru ca simt nevoia,pentru ca orice altceva nu stiu sa faca.

    Stely,am revenit acum pentru ca doream sa spun ceva „la subiect”, despre cenzura fata de unii si acceptanta fata de altii a talentatului poet Dorin Tudoran de pe blogul sau.Si am vazut nedumerirea ta vis a vis de textul meu.Nu vreau sa-mi gasesc circumstante atenuante,insa as dori sa lamuresc putin:viata nu trebuie doar traita ci si savurata,fiecare clipa.
    Crede-ma,in Germania m-am nascut inca o data,am primit inca o sansa si asta in urma cu 30 de ani.As vrea sa primeasca si romanii aceasta sansa,in Romania,dar in lipsa normalitatii si a clarificarii trecutului,(aceasta sansa)ramane un proiect amanat.Totusi sunt un optimist-sunt indragostit in tot ce-i viata,iar omul poate surprinde si pe ingeri…

  22. stely Says:

    Buna dimineata ,
    Goldmundr,
    Iti admir si iti respect frumusetea si corectitudinea gindurilor din care se degaja o imensa dragoste de viata ,de libertate si de oameni..Felicitari si iti multumesc mult ptru ca ai tinut sa- mi le clarifici ..
    Ozi buna iti doresc si eu !

  23. stely Says:

    AVP,
    Vad ca nu ai bagat-o in „zeama „pe @Sanda de la 00:06..si bine ai facut ..Inca de aseara mi s-a parut ceva dubios ,dar am trecut repede peste, gindind ca de ce ,nu,”fanitzele” pot semana intre ele . In consecinta i-am urat de graba „bine ai revenit „Sandei” gindind ca este acea „Sandra „? care a plecat acum citeva luni suparata pe tine si careia i-am luat apararea..
    Persistindu-mi insa in cap asemanarea stilului ,mi-am amintit unde se afla postarea si asa constata ca ea este o „clona”. Originalul se afla pe vechiul blog al lui D.Tudoran si a fost adus de cineva ? care l-a inlocuit pe „Carolica fala flica ” cu ..prostu ‘de „radulica „..
    Asadar te rog sa te uiti de la cine provine postarea ptru ca banuiesc ca cineva incearca sa ma cloneze ..

    p.s.Vrind sa ma asigur ,am mers pe blogul cu pricina si am gasit inca o dovada si un argument ca tu intervii cu forta si sinceritate ,atunci cind prietenii iti sunt atacati pe nedrept .
    Iata un ex de atitudine sincera si solidara , fata de acel prieten care nu este altul decit D.Tudoran si care acum vad ca nici macar nu te-a mai primit pe blogul lui :

    „despre luptătorul anticomunist şi finissimul poet stilist, Dorin Tudoran, i-am răspuns personal hăt mai an, şi chiar pe forumul jnapan, însă din păcate the famous best caracalean ne-a distrus literele cu for cu tot, demonstrându-ne încă o dată că ori este un clasic netot din căruţa ce s-a răsturnat în muncipiu’ de la Olt, ori e un simplu demisecurist zelot, ce crede că libertatea de expresie e, păi cum dreq, un moft, iar poetu un ilot…

    În esenţă, spuneam acolo că e de-a dreptu penibilă ambiţia fostului mini-mahăr utecist, care-n viaţa sa de premiant utemist nu phootuse epuiza decât bibliografia din “cartea rusă” ori din cursul scurt de poveşti săteşti (fără a mai socoti faptu că o pricepuse a la Găgeşti), de a-l minimaliza, ca la şedinţele-i de b.o.b. activist, pe un poet şi stilist atestat ca atare încă de pe când tovu criticist nu cunoscuse decât gloria de hartist colectivist, la f-o gazetă de perete din căminu-i cultural marxist-leninist, însă zău că n-aş vrea să (mai) insist… Ce mă miră (asta că să nu zic că mă face să mă simt cam masochist, când însăilez acest protest de coleg mânios şi trist) e faptu că Dorin îl domneşte pe gomosu utemist şi chiar afirmă, undeva, că jenibila mangafa ar scrie “alert”, haa… Io înţeleg să fim domni, dar nici chiar aşa, naiba…”
    P.S.Nu ma pot abtine sa nu fac o comparatie si o constatare .. Aceea este ca ,nu se compara dovada ta de parietenie cu cea a lui,iar constatarea o deduceti si singuri..

  24. AVP Says:

    Mi s-a parut ciudat inca de aseara faptul ca tu vrei sa semnezi si „Sanda” si sa spui niste lucruri care le-ar aduce apa la moara trollilor si promotorilor lor… Spun asta, fiindca am crezut efectiv ca tu esti „Sanda”, intrucat adresa de e-mail folosita pentru a posta este a ta (asadar, exact ca in cazul „Monica”).

    Deci inca o infractiune a trollilor preluata si perpetuata de blogul impartialului ca tont rumanu @Goe, unde mesajul lui @Sanda apare cu mentiunea – zmecheroasa foc / ca a fost refuzat aci…

    Ei bine, cui sa te plangi, in tzeara lu Papura-Voda…? Lu Romtelecom ? Am facut-o, si-i doare-n tur. Politiei, justitiei ? Care politie si care justitie ? Colegilor bloggeri ? Adicatelea, chiar crezi ca daca m-as plange lu Roxana Iordache, lu Viq sau lu Politeia ca ipochimenu raduhumor – care vad ca mai posteaza si pe la ei – este un atisemit care se ocupa numai de trollism imbecil, astia il vor bana…? Sa ma plang lu Goe, care ne-a demonstrat deja o insensibilitate la astfel de probleme sora cu sociopatia or chiar cu dementa sociala… ? Ori poate sa ma plang purissimului meu pretin, DT, care-i tine pe trolli in poala…?

    Deci unde si la cine sa ne plangem, surioara…? 🙄

    Singura solutie ar fi sa le aplicam o ignorare totala, insa in aiasta situatie trolli, profitand de faptu ca Romanica e-n plina boala morala, ne vor umple de rahat si de smoala, rumanii abia asteptand sa vada ca altii sunt ca ei si crezandu-i pe misei, iar nu pe cei porcaiti de murdarii derbedei…

    Asta e situatia, natia & tratatia, mey…

    +++++++++++++++++++++++
    Upadate: Iata IP-ul folosit de „Sanda” (altul decat al tau, desi adresa de e-mail era a ta ; asta inseamna ca a fost luata de pe un blog pe unde ai mai circulat, pai cum drea…) :

    IP address [?]: 66.232.107.140
    IP country code: US
    IP address country: ip address flag United States
    IP address state: Ohio
    IP address city: Delaware
    IP postcode: 43015
    IP address latitude: 40.2828
    IP address longitude: -83.0559
    ISP of this IP [?]: NOC4Hosts
    Organization: K Proxy Internet
    Local time in United States: 2010-07-24 04:04

    Asadar, adresa de IP e una falsa, imprumutata temporar si special spre a induce in eroare radarul… La intrebarea „cui prodest?” (cui foloseste) raspunde ipochimenu ista de aici, care-n plus s-a dat de gol prin chestiutza: „mesaj picat la avp” ; adicatelea, daca tu erai „sanda”, ai mai fi facut precizarea „mesaj picat la avp”, si tocmai in barlogu lupisorului…? Iti dai seama cat de prosti sunt astia, si cat de multi, surioara…? 🙄

  25. devis grebu Says:

    @AVP , buna dimineata , to ALL idem . Mesajul pentru blogul CERTOPROSTIA (care, dupa ultimile informatii -pe surse- a devenit „partinic/ideologic”) mesaj pe care l-ati postat noaptea trecuta -probabil cu ceva timp inainte de miezul noptii- si care astepta UMILIT (de cutumierul cinism tzafnos al „prietenului” Dstra-poet )-la moderare- in tacere la 00.30 , asteapta in continuare , acum- la orele 11.15 , in anticamera „pretiosului ridicol”, sa-i fie permisa aparitia . Asta ,in timp ce PRIETENUL , se bashcaleshte copios – intr-o prelungita orgie de ineptzii- cu unul din partenerii lui preferati ,”1/2 titlului” dat Topicului Dstra ,cu care (la plural- ca doi coechipieri de gashca ) isi bat joc de „…PROSTII CARE
    SE CRED DESTEPTI SI–MAI RAU–GENIALI..” Banuiesc ca v- ati recunoscut Maestre in aceasta descriere batjocoritoare.
    Care survine imediat dupa interventia-i intzepata -ca replica voluminoasa la topicul de acum – interventie care a fost gratificata aici cu un fotoliu de orchestra rezervat VIPurilor .
    Dupa parcurgerea retroactiva a aspectului public al acestei relatii cu iz de saga , marturisesc ca nu inteleg motivatia acestei ingaduinte fara limite pe care i-o acordati . Nu o inteleg si , ca partas activ ( si chiar apropiat sprijinitor ) al acestui blog , am suportat-o din ce in ce mai greu . Acum am ajuns la capatul rabdarii . Caci , pe de o parte , ca prieten si colaborator apropiat al Dtale , umilirea la care sunteti supus MA UMILESTE si pe mine totodata. Demnitatea
    fiind calitatea cea mai de pret a mea , nu suport ,nu accept sa fiu umilit de nimeni . Damite de „respectivii” caraghiosi . Pe de alta parte ,stiti bine ca troll/gloditzii nu se limiteaza in a VA insulta ,batjocori ,ameninta- ci MA insulta,batjocoresc, ameninta si pe mine ” la pachet ” ba chiar cu un surplus degradant de a propos-uri pe baze „etnice”. Chiar pe blogul
    CERTOPROSTIEI , cu aprobari parintesti si -din cand in cand- miscari obosit/formale din deget „mustrator” ale califului pretzios/ridicol . Maestre Padina, evident ca sunteti cel care decide TOT pe acest blog . Daca din motive personale ati decis sa acceptati aceasta umilinta (sau sa n-o considerati
    ca atare ) , SO BE IT !… Dar ,in aceste conditii , cu sincera tristete si reala durere , voi fi nevoit eu sa-l parasesc ( ca participant activ , caci mereu imi va face placere si voi fi interesat sa-l citesc ) ,cum am mai spus , din motive de DEMNITATE ranita , fapt pe care , nu-l pot tolera in ciuda admiratiei si prieteniei ce v-o port . Totusi – in ultima clipa si „disperare de cauza” , mai fac o incercare ( pentru a-mi usura constiinta ). Iat-o : Precum -pe buna dreptate- i-ati cerut-o, mai intai mishtocarului/bashcalios si, in cele din urma califului/ricol/pretzios – sa se desparta pentru A LOR ONOARE ( nicidecum a Dstra favoare ) de acesti „viermi” -pe cat de daunatori pe atat de dezgustatori- (desi „distinsi” dialecticieni paralogisti sustin altminterea ), tot asa , acum va cer eu s-o faceti, despartindu-va de acest-in opinia mea-
    FALS PRIETEN . DECIDETI .

  26. devis grebu Says:

    @ toALL , va rog sa-mi scuzati neindemanarea in a posta corect ,rand dupa rand , ca toti ceilalti stiutori ai secretelor acestui monstru

  27. stely Says:

    Da,am vazut si eu astazi ca apar acolo cu „avatar”cu tot ceea ce este clar ca e-mailul meu a fost ,nu furat ,ci oferit fara nici o teama de nimeni si de nimic.. Este clar ca cel care le-a „oferit” e- mailul meu ca si cel al Monicai este unul si acelasi .. El este ,sigur, @Go..e ..Nu am nici o indoiala.. Nu am mai postat decit pe blogul lui si desigur pe al tau..
    Am crezut ca in cazul Monicai e o chestiune de potriveala ,dar la mine era mai greu ,intrucit este ceva acolo pe care nu poti sa-l intuiesti ,oricit ai fi de bun Hacker ..Este clar ca @Go..e nu este decit un iresponsabil care nu merita decit dispret .
    P.S.daca in caz vrea sa se disculpe cu vreo dovada clara ca nu el este „vinzatorul „si „turnatorul ” te rog sa-i publici postarea ,intrucit eu nu mai merg in „troaca” aia ..
    Eu am doua argumente care ma fac sa-l acuz :1.nu am postat pe nici un alt blog in ultimul timp .. 2. numai el stia unde se afla postarea cu nickul @Sanda ..
    p.s. S-a dus la spam ,dar am corectat ..Sa vad acum ..

  28. monica Says:

    http://www.adevarul.ro/nicolae_manolescu_-_comentarii/Daca_dialog_nu_e-nici_forum_nu_e_7_300039995.html

    Am descoperit acest articol scris de N Manolescu, care mi-a atras atentia cu referirea pe care o face la articolul lui Plesu „Ura la romani”.Articolul lui Plesu il citisem la vremea aceea, chiar il salvasem ,pe undeva ,pt ca-mi placuse radiografia elitist- filosofica.
    Si ce scrie Manolescu,cu simplitate imi place pt ca si eu spun acest lucru demult,dar nu asculta nimeni.Incrancenarea individualista a romanului, care nu numai ca nu e in stare sa dea solutii ,dar se cramponeaza de simplitatile pe care le emana, cu emfaza.Este exact ceea ce spuneam io,hat, cu mult timp in urma.
    Numai ca ….la bunul simt se apeleaza,uneori,f tarziu.Nu trebuie sa faci parte din elita ca sa simti unele lucruri.
    Nu vreau sa ma victimizez ,insa ceea ce s-a intamplat cu nick-ul meu nu a fost o floricica la ureche cum a fost tratat la vremea respectiva.
    Daca nu e un plan ,bine pus la punct de minti bolnave ,atunci ce este?Stau si ma intreb care a fost rolul unui anumit blogger? sa adune animale desperecheate, care sa nu mai puieze,astfel sa le salveze, sau a avut tocmai rolul sa il descrediteze pe AVP & Devis Grebu?
    Ma consider prea mica, pt un razboi asa de mare ,dar nu intr-atat incat sa nu remarc ,AVP,ca indemnul ,disperat aproape ,al vasnicului dtale prieten- de la care astepti importanta-i recomandare-de a parasi corabia ,si (b)arca si tot ce mai pluteste prin „portocaliul” -ti concept despre politichia asta ,ce bantuie si sufletele nu numai mintile unora. A te readuce in lumea lor, cea buna si dreapta sa fie oare numele urii ce ti-o poarta?
    Eu am sa te sustin si atunci ,cu toate ca n-am sa apuc s-o vad,la cat te cunosc,dar o sa accept cu mintea, nu cu sufletul,daca s-ar intampla asa.

  29. AVP Says:

    Si ce anume ati vrea sa fac, maestre… ? 🙄 Vi se pare ca nu ma bat suficient de vartos cu trollii si cu promotorii lor…? 🙄 Inainte de a-mi da un raspuns, cititi va rog ce scrisesem mai nainte (faceti click pe „mai inainte”) si spuneti-mi daca sunteti satisfacut… Yours,

  30. devis grebu Says:

    Cred ca o sa ma lamuresc prea curand ca rumânismu’ moral-iepocal al amicului meu n-are leac, poa sa locuiasca el si la Washingthon DC la prepeleac…

    Maestre , am citit mesajul pe care mi l-ati indicat ( pe care ,nu stiu cand l-ati adaugat ,dar nu era acolo cand eu mi-am inceput postarea ;am verificat si aceasta postare ,precum si ultima faza in care se afla blogul CERTOPROSTULUI MARTURISIT -ma stiti ce „perfectionist” sunt ).Ma grabesc sa declar ca-l gasesc BINE(desi/cam/tarziu)VENIT . Cu o singura observatie DE PRIETEN SI ADMIRATOR : va CER sa treceti citatul final de mai sus LA PREZENT . DEFINITIV SI IREVOCABIL. Ca-n hotararile judecatoresti . Sunteti in stare,
    sau nu …? De aceasta hotarare -care trebuie sa fie fara echivoc- depinde revenirea mea „muncitoresc” modesta la matca . Cu conditia ca ,atat eu ,cat si ceilalti de p-aci ( in frunte cu Stely&Mony ) sa fim LIBERI a-l improsca cu ce ne vine la gura pentru mizeriile la care participa zglobiu .

  31. AVP Says:

    Maestre, sa nu cadem in ridicol, pleease… oops. Io il vituperez, banez or vanez pe unu sau pe altu pentru ca este antisemit, rasist, xenofob, fascist, nazist, comunist, diversionist, kaghebist, ciaist, mosadist, mincinos, lichea, ferentarist, securist or activist, iar nu pentru ca ma face pe mine prost, megaloman or mai putin artist – asta e treaba lui, mintea lui si onoarea/ dezonoarea lui… Daca va asteptati de la mine sa devin si inimicu de moarte al prostului, al mediocrului sau al rumânului, numai pentru ca am contra ipochimenului, la rigoare, un cui, inseamna ca ma confundati c-un cuc cam shui… oops.

  32. stely Says:

    AVP,
    Din ceea ce am inteles,maestrul D.Grebu ,nu-ti cere sa le raspunzi trolilor „trogloditi „..Nu merita acestia nici macar o flegma .. Ei ,”trolii”, aciuiati pe blogurile unde au simtit ca sunt bine primiti ca niste musafiri de onoare ,de catre cei carora le provoaca placere , trebuiesc lasati sa se inece in propriile lor mizerii .
    In shimb nu este normal sa le permiti confratilor tai de generatie optzecista ,sa te pedepseasca, acum ,dupa 30 de ani ptru rezistenta ta anticomunista ,de care ei nu au fost in stare nici atunci si nici acum..Intrucit ,ei sunt in stare de asemenea miselii ( sa se alieze cu asemenea indivizi de joasa speta )doar ptru ca tu te afli de alta parte a spectrului politic – iti cerem sa ne lasi pe noi sa le demonstram cine sunt ei cu adevarat ;sa le spunem cu argumente ,de ce credem ca se fac vinovati fata de tine .Te asigur ca nu te vom face de ris ptru ca nu ne vom cobori la mintea „trogloditilor”din „ograda ” lor..

  33. AVP Says:

    Iar eu nu va cer dacat sa nu va mai uitati acolo, si tot necazu vost va disparea… 💡

    Eu n-am timp de altceva, si nici sa bag, sa scot de la spam, drea… Io nu vreau sa distrez pe nimeni p-aciia si nici nu stau la taclale la sosea. Aici imi impostez my opera (din moment ce nimeni nu pohteste sa mi-o publice altundeva, la Romanica patria…)

    Hai pa

  34. devis grebu Says:

    @AVP , cred-din pacate- ca nu vedem principiile de baza ale eului – din acelasi unghi . Nu pretind ca al meu e cel corect , ci ca e extrem de divergent la capitolul „DEMNITATE” . Am spus-o si nu voi obosi sa o repet ca pentru mine aceasta calitate e unica , e cea mai de pret . Asa am fost educat de parintii mei si le voi multumi din suflet pentru aceasta pilda insuflata , pana ce-i voi regasi-sper- acolo unde s-au stins acum mai bine de 40 de ani . Eu nu v-am cerut sa devenitzi „inimicu de moarte ” al „prietenului ” Dstra ,din moment ce nici eu nu-i sunt . Dar eu il dispretuiesc ,nu mai putin decat pe caraghiosii mishtocar/antisemiti/de/ferentari , ba chiar MAI MULT , tinand cont de faptul ca el ( desi pretinde MINCINOS si RIDICOL/PRETIOS ca nu citeste blogul acesta )
    stie ce le poate voma fierea si -in ciuda acestui fapt de netagaduit–ii gazduieste generos , ba isi permite -din cand in cand- sa NE ( sa MA !…) batjocoreasca , participand cu plescaiala lasciva de „orgy-man Pompeian” alaturi de troll/gloditzii „antisemiti,rasisti,xenofobi,fascisti,nazisti, comunisti,diverSionisti,kaghebisti,ciaisti,moSadisti,mincinosi, lichelisti,securisti or activisti si de la mine…etc/risti” . Fata de aceasta defulare violent/vulgara , Dta .- e drept – ii COMBATI LA SANGE pe gandaci , dar sunteti foarte ,foarte ingaduitor cu Mr. Proper himself , care precum imaginea il insoteste ,zambeste trufas … cu mainile incrucisate la piept.
    Si , ori de cate ori cineva de pe blog s-a saturat de aceasta balacareala aroganta ,dorind ( cat se poate de „tudoran” ) sa-l abtziguiasca la gioale cum se cuvine si merita , va opuneti ( cateodata aproape virulent ) expresiv acestor rabufniri sanatoase . Mi-ati „facut-o” si mie , e drept in privat , pe e-mail. Deci (o spun pentrumishtocaru/bashcalios ,s-aiba si gura lui sa mananca ceva rahat ) ,inteleg ca nu sunteti dispus ,la cererea mea (de adevarat prieten si sincer admirator ) , sa RUPETI ( atata tot ) puntile nefiresti si jignitoare ( pentru NOI toti ) care va leaga de acest semetz/dispretzuitor ,dand astfel frau liber tuturor celor de pe blog( inclusiv subsemnatu’) sa-l trimeata la colt cu urechile de magar ce i se asorteaza atat de bine -in opinia mea . Daca imi veti confirma CLAR aceasta decizie ,prin urmatorul mesaj postat , nu-mi va ramane decat sa pun in aplicare decizia mea , pe care am detaliat-o mai sus .
    Dezolat si –fara indoiala– spre bucuria troll/gloditzilor .

  35. AVP Says:

    Maestre, ma tem ca dvs intelegeti demnitatea intr-un mod hypervindicativ, ca sa zic asa…

    Cat priveste orice fel de mesaj pe care ati vrea sa-l transmiteti oricui, sunteti liber ca pasarea cerului s-o faceti, atata timp cat il veti semna cu nume, prenume si renume, iar asta e valabil pentru oricine, aloo… Chiar si trollii, daca si-ar asuma alegatiile si cu conditia ca spusele lor sa nu fie penale-infractionale si sa fie semnate cu identitatile lor reale, iar nu fantomatic-virtuale, ar fi publicati aci fara niciun fel de problems, tale-quale… Io nu pe cei curajosi sau cu honor ii abhor, ci pe lasii lasilor, care te musca de coor ascusi in rahatu anonimatului lor…

    Asadar, daca ziceti c-aveti pe cineva in vizor si va tin si baierile inemelor, io va urez spor, dar sa nu va prind ca strigati dupa ajutor… Paa

  36. devis grebu Says:

    @AVP , aveti dreptate …Abia ce m-ati lasat din zgarda , n-am apucat sa latru si eu odat’ vindicativ- cu nume ,prenume si renume ( nu cum o fac eu de obicei ,ascuns dupa gardul protector al pseudonimului) si ,inainte chiar de a percepe un vag marait de-al tzafnocratului , strig dupa AJUTOOOORR !…
    …si ma retrag in cusca mea , cu coada-ntre picioare …
    Urez Firmei de Paza si Protectie care ma va inlocui de acum incolo pe acest teritoriu , SUCCES .
    Raman acelasi admirator al calitatilor Dstra de poet , scriitor si fost disident . Tuturor „camarazilor” de batalii , un ramas bun.
    Aveti grija sa nu cadeti (si voi) in ridicol .

  37. stely Says:

    Devis Grebu ,maestre ;
    Postarile pe care le-ati scris pe ziua de azi ,cu privire la DT sef de …blog (tortionar) ,peste o ceata de mercenari „,sunt destul de elocvente ..Deja i-ati „desemnat” cu vorbe bine „colorate ” tot caracterul lui de ..”barbat „.Prin urmare faptul ca AVP se dovedeste a fi „prea ingaduitor ” cu DT si chiar si cu FI, nu este decit dovada ca el nu vrea sa le raspunda cu aceeasi moneda.Cred ca este convins ca acestia s-au decredibilizat destul si continua sa se decredibilizeze fara a mai fi necesara contributia noastra .. Dar ,eu cred ca AVP nu poate sa ne opreasca sa ne aparam demniteatea, atunci cind simtim ca acestia au atentat la ea ,cu ajutorul acelor „mercenari”aciuiati pe blogul lui..
    Asadar eu ii cer lui DTsi FI , sa spuna clar :ce au a-i reprosa lui AVP ,in afara de sustinerea lui ptru TB , presupusa lui infatuare privind disidenta anticomunista ,precum si asa-zisa lipsa de modestie privint harul(geniu) sau poetic ?Ce l-a determinat sa ma ridiculizeze de citeva or,i fie el personal ,fie cu ajutorul „prietenilor”lui de idealuri?
    Le cer aceasta ptru ca eu asa consider :ele au fost pina acum singurele reprosuri pe care acestia le aduc lui AVP .iar ca eu sunt o simpla „victima „colaterala..
    Si,da ..pe acestea putem sa le demontam punct cu punct ,fara sa facem vreun atac la persoana ..

  38. dora Says:

    Maestre Devis Grebu,

    eu nu ma prea pricep la sentimentele de „gelozie-invidie” intre artisti si elite,stiu doar ca exista si n-au facut nici in trecut si nu fac nici in prezent, altceva, decat sa provoace satisfactie kilometrica pescuitorilor in ape tulburi,trollilor si trogloditzilor cui ii numiti.

    Exista un remediu garantat 100%:in cazul dvs.replici usturatoare cu desene vizandu-i,iar in cazul lui AVP cu noi fabule esopiene cu gust de dulceata si cianura.Iar daca ipochimenul e mai cu motz i se poate aplica tratamentul taierii motzului prin ceea ce-l doare mai tare -IGNORAREA! –

    Ca nu-i asa?Ceasul ticaie,ne ia pulsul,dar timpul se volatilizeaza pe parcurs. 😆

    Sau de ce sa aruncam la tomberon in ritm de cha-cha(sau uhaiii-bade!) pe langa lucrurile utle pana si visele si sperantele noastre? 🙂
    De asta nu aveti voie sa renuntati!Si cum zice poetul:”…Ce e scris si pentru noi/Bucurosi le-om duce toate,de e pace,de-i razboi!” 🙂

  39. stely Says:

    Devis Gebu,maestre ;
    Nuuuuuu! Eu cui mai cer .. Ajutoooooooor !
    Cred ca unul din noi a inteles gresit ..
    Cine ne spune ,care dintre noi ?

  40. monica Says:

    AVP&Devis Grebu,
    Atentia acestui blog este ,deseori, deturnata de la temele propuse.Din interior,atunci cand atentia si ingaduinta adminului este inselata de sherpetzi sasaitori pe care-i crezi domestici ,iar tu, iubitor al naturalului ii prasesti pe langa casa,ei transformandu-se in vipere cu corn ce musca la prima miscare,sau din exterior prin topicuri, care ataca direct sau subliminal, personalitatea recunoscuta de toti a fi regele hyperspatziului.
    Injosirea la care am asistat ,eu ,care rareori pierzandu-mi calmul am raspuns ,ma determina sa va spun si aici ceea ce, in particular i-am zis @Steley de nenumarate ori.
    Argumentatia trollilor este de cea mai joasa speta,imbracata deseori in cuvinte ,care nu au sustinere in realitate.Armele cu care AVP este atacat suntem noi,cei care adeseori ne-am luat libertatea de a-i critica „prietenii”.Si cine sa fie mai vulnerabil in acest demers decat @Stely si @monica?Doua muieri (pt ca doamne ,nu mai putem fi demult denumite, la cate mizerii au fost supuse)care” nu au treaba” la bucatarie si in marea lor „foame” de „resturi” de la „masa corifeilor” stau ca „maidanezele ” si saliveaza la micile sau marile „bucate”.Spurcaciuni de toate genurile au fost improscate asupra a doua muieri care n-au alta vina decat aceea ca au iesit din randul nefastelor care nu au alta treaba decat sa le dea bestiilor sa manance.
    Stau deseori cu sotul meu si citim ,iar intelegerea noastra, departe de a fi deteriorata,se transforma pt moment in mila. Mila pt acei ce cred ca personalitatea si demnitatea construita in 60 de ani ,poate sa -mi schimbe sentimentele fata de perspoanele pt care eu simt profund respect.
    Maestre Grebu,se pare ca in lumea in care traim,dispretul acest atribut la care ar trebui sa vibreze si curcile ,nu se mai poarta.Suntem otova,nu mai stim ce-nseamna un sistem de valori.Comunismul hapait de cei mai multi din con/locuitorii acestei tari ne-a transformat, nu numai domeniile ci si mintile in bunuri comune si sub anonimat ne permitem sa hulim tot ceea ce este valoare .Nu mai stim ce este respectul de sine ,care implicit ar transforma iesirile noastre viscerale in respect pt ceilalti.Condescendenta este un termen pe care nu-l stiu f multi,pt ca daca l-ar sti ,ne-ar fi mai bine in multe situatii.
    Eu vreau sa inchei aici ,intreband asa intr-o doara ,unde sunt acum „loialii laudatori” ai operei avpiste? ce-i retine sa -si prezinte sustinerea sau nesustinerea in acest demers scris dumnezeieste intr-un topic ,pe care muuuuulti comfrati nu l-ar fi „scremut” nici macar in doua’j de ani?Lasati-i in continuare pe toti neica nimeni sa-l improaste cu „merdre” si reveniti la comentarii ,senini,atunci cand se va incinge vr’o discutie despre vreme.Nu vremi !
    AVP,
    demnitatea mea nu va fi intinata niciodata de surcelele adunate de pe maidanele hyperspatiale,asa ca voi rezista atat cat imi va permite familia(aloo !!!!! auziti mai nemernicilor?) sa te sustin in demersul de ati face cunoscuta poezia ,care mie mi se pare unica. Salutari incurajatoare si de la sotul meu ,care te saluta pe aceasta cale .

  41. stely Says:

    ufffff! Tocmai cind ma simteam singura si parasita ,iata ca a mai sosit o „amazoanca”..Bine ai venit Dora ! Moni,unde esti ? .
    p.s.Acum am vz.apelurile ..Mai incearca odata,te rog!

  42. stely Says:

    Aha ! „vorbeam de lup si lupul la usa ” !

  43. monica Says:

    😀

  44. dora Says:

    AVP,

    m-a uns la suflet decodificarea actualilor trolli de tipul:”“radu” sau “raduhumor” – de-un paregzamplu -, care chiar dacă nu mai trec efectiv la omor, îţi mărunţesc nervii precum toaca de la bisericuţa veche din Obor, astfel că dacă ai un pic de obraz, de sensibilitate or de onor, la un moment dat explodezi ca my friend Thor, care ştim cu toţii că după ce suportase luni de zilişoare atacul abject al trollului “humor” şi pentru că nu putea să-i răspundă ca între bărbaţi limbricului anonim de pe for, a nebunit subt ochii sideraţi ai forumiştilor şi-a alungat toţi fanii de pe celebru-i for şi mă tem că azi a ajuns, doamne fereşte, pe mâna doctorilor”

    Am trait acele zile cu mare durere si n-am scapat nici azi de mitocania trollului,pe care l-am facut in disperare un parsiv si viclean abject. Si ingaduintza mea are o limita. Printre altele sunt si eu o pupina de a ta,a maestrului D.Grebu si clar,al piratului.Procedura securista de -a picura indoiala poate deveni la fel de criminala ca si o ancheta pentru credinta ta. 🙂

  45. stely Says:

    ‘ n-au alta vina decat aceea ca au iesit din randul nefastelor care nu au alta treaba decat sa le dea bestiilor sa manance.” 🙂
    P.S .si sa bea .. Va asigur ca asta nu este un ataca la persoana ..Ptru ca iata cum se caracterizeaza @neamtu tziganu pe blogul lui :
    „La viata mea am o dambla….” Sa bea ..paharul pina la fund..

  46. dora Says:

    Stely,Mony,

    amazoanelor le sade bine „calare”pe situatie si cu arcul pregatit.

    😆 😆

  47. dora Says:

    Stely,

    eu si skorpion am cerut un „repley”la copac pe textele avepiste si desenele maestrului Devis Grebu. Mi se parea normal pentru un blog aflat in lupta cu guerila kkanie si galbejita.”E prea mult „bun simtz” scapat sub control acolo.E evoie de o reimprospatare urgenta.

    Asa am ajuns si eu in vizorul „raducilor”pe care i-am denumit toxici. 🙂

  48. monica Says:

    @Stely,
    Te-as ruga mumos,sa nu mai personifici nici o interventie de-a mea.”Nefasta” este denumirea data de „viermi” nevestelor ,pe care le respecta asa cum ne respecta si pe noi. Pe mine nu ma atinge nici o jignire de-a lor,insa nefastelor ar trebui sa le pese de deviatiile comportamentale ale conviermilor alaturi de care-si petrec „vai zilele lor”

  49. Goldmundr Says:

    Da,spiritele mari nu se suporta,daca trebuie sa-si dea reciproc dreptate..Demnitatea e altceva.Cu demnitatea omului nu te poti juca.Cu toate ca in fabulele cunoscute morala nu-i demnitatea,ci inteligenta celor „slabi”,,tenacitatea care primeaza asupra fortei,primatul desteptaciunii asupra aparentelor,etc..

    Demnitatea la albanezi inseamna altceva decat la germani sau francezi:la albanezi exista o lege care e respectata de toti albanezii si anume un vechi cod cutumiar,Kanunul albanez,sau Codul lui Lek.Din 90 pana azi au murit astfel cca. 20mii de albanezi.(la putin peste 3 milioane de albanezi!)Si la turci exista legi asemanatoare,mai ales daca cineva raneste „demnitatea familiei”(de obicei „faptasul” si victima este una si aceeasi femeie,care e omorata de un frate sau unchi,astfel este redata demnitatea familiei!!)Germanii si francezii,dar mai ales cei din tarile nordice,au o altfel de intelegere fata de demnitate.

    In cazul de fata,sunt de acord cu ce a scris maestrul@Devis Grebu,numai ca nu pot fi de acord cu,concluzia sa.Presupun ca ramane la latitudinea fiecaruia cu cine vorbeste,cui ii permite,ce.(„Regilor le permitem mai mult decat le permitem fratilor..”Personal,ii permit ranitului mai mult decat oricaruia dintre pamanteni)Si in general ma feresc de „concluzii si riposte definitive”,de afirmatii absolute(aici sunt de acord cu A.Plesu).Sa construiesti o punte intre oameni e un proiect mai dificil si mai complex decat sa rupi o legatura intre ei.

    „Să nu-i luaţi în seamă pe unii dintre „comentatori”…”
    la care Andrei Plesu raspunde:

    „Dacă îi iei în seamă şi eşti mai slab de înger, te sminteşti.”

  50. dora Says:

    Am retinut o idee de-a lui AVP cu acre sunt total de acord si pe care ma straduiam s-o aduc si eu ,aici,pe post de productie proprie.

    Mai precis ma gandeam ca, fara adversari numai exista lupta,numai avem in fatza cui sa ne desfasuram teoriile si argumentele.Vine in schimb AVP si aduce o motivatie si mai clara:”Singura solutie ar fi sa le aplicam o ignorare totala, insa in aiasta situatie trolli, profitand de faptu ca Romanica e-n plina boala morala, ne vor umple de rahat si de smoala, rumanii abia asteptand sa vada ca altii sunt ca ei si crezandu-i pe misei, iar nu pe cei porcaiti de murdarii derbedei”… Ignorarea i-am sugerat-o si maestrului DV dupa ce am folosit ca prima si cea mai temuta modalitate de contracarare „creeatia superioara” 🙂 ce poate anihila instant orice joc din zona garzilor rosii

  51. stely Says:

    Dora,
    Ai dreptate cu privire la „copacul „.Eu intru din ce in ce mai rar acolo..Adica de loc .. Nu stiu ce-i ci @Filadel ,dar si cu@Viq pe care i-am crezut f.sinceri si corecti..
    Ei inca nu au uitat povestea cu Thor pe care cred ca i-o imputa si lui AVP. Asta am observat inca de la inceput .. Ei nu au sesizat ca, in primul rind, AVP ,apoi eu si chiar si tu i-am mai dat o sansa lui Thor cit sa-si revina ,cu intentia bineinteles de a nu lasa ca blogul sa se destrame.. Eu nu stiu ce-i cu Thor ..Banuiesc ca AVP stie ,devreme ce aminteste de el ..Oare este bolnav ,asa cum lasa sa inteleaga aici ?……”a nebunit subt ochii sideraţi ai forumiştilor şi-a alungat toţi fanii de pe celebru-i for şi mă tem că azi a ajuns, doamne fereşte, pe mâna doctorilor…”
    Tu ce zici ?

  52. dora Says:

    erata:cu,care…

  53. dora Says:

    Gold,servus!

    Cam asa gandesc si eu.S-au impamantenit decand lumea reguli,cutume de care este greu sa te desprinzi si cu toate acestea ,fiecare generatie umana mai adauga cate ceva,renunta la altele prea violente sau vindicative si incearca comunicarea si aproprierea de semeni.Un dat aparte ramane demnitatea si ea nu se negociaza din vremi stravechi,se flexibilizeaza doar. L)

  54. dora Says:

    Stely,

    nu stiu!I-am simtit metamorfozarea lui brusca si l-am rugat pana-n ultima clipa sa nu paraseasca blogul. Am si patimit pentru asta.Cineva,nu spui cine,mi-a spus ca n-am demnitate(ca veni vorba ,mai sus) si ca ,desi am fost mazilita m-am intors pe usa din dos cerand indurare.N-a fost chiar asa.Am stiut ca s-a petrecut ceva grav intre admini,dar n-am fost chiar pe faza ;incercarea mea de a face bine de a alunga animozitatile au fost interpretate gresit si de-o parte si de alta.filadel a ramas acelasi,la fel si viq cu incarcatura proprie de personalitate .E valabil si pentru multi dintre noi.:)

  55. dora Says:

    Stely,

    si ca sa inchid cercul(desi mai sunt si alte raze),poeselul nost”e ca o” descarcare de nori”.Uneori furtunos cu „tunete si fulgere”,dar cel mai adesea cu soare si „curcubeu”.Pentru complexitatea asta il admir si-i iert „tunetele”indreptate uneori si impotriva mea. 😆

  56. dora Says:

    Din declaratiile lui Base de la Baile Tusnad:

    ” m-as referi la o uriasa vulnerabilitate aratata de criza economica: problema bugetelor
    * nu vom putea deveni importanti daca vom merge sa ne imprumutam bani pentru pensii si salarii
    * a ne amagi ca ne putem imprumuta sa ne platim banii si salariile e o mare eroare
    * stiu ca aducatorului vestii proaste i se taie capul 🙂
    * prefer sa mi se taie capul decat sa nu-mi avertizez propriul popor de aceast eroare 🙂
    * suntem atat de interdependenti unii de altii incat colapsul unei tari ar afecta si celelalte tari
    * ar trebui sa cheltuim atat cat producem si sa ne dezvoltam banii de la UE
    * accentuarea datoriilor nu face decat sa ne reduca capacitatea de a decide la noi acasa
    * asa se intampla cu cei c are nu-si vor controla cheltuielile de acum inainte
    * capitalismul de dinainte de criza nu mai exista; trebuie sa construim alt capitalism” 🙂

  57. AVP Says:

    A sta cu ochii vigilenti in toate partile, ca sa vezi ce zice unul sau altul despre tine nu e o dovada de intelepciune ; si in niciun caz nu e o dovada de forta.

    Cand, in alta ordine de idei, cineva spune azi despre tine ca esti un hero si un geniu, iar maine ca de fapt esti un turnator, un milog sau un prost, fara ca tu sa te fi schimbat cu nimic intre timp – si chiar daca te-ai schimbat, caci panta rei, nu poti s-ajungi fix contrariul tau, hey…-, inseamna ca el insusi este ori un neica nime dintre mincinosii grei, ori un ticalos fatzos dintr-un haitic de derbedei, ori un biet hom nervoso-schimbacios, dar cel mai adesea un rumânas de-al nost, kkcioso-neserios…

    Memento, asadar…:

    – nimeni nu e prea slab ori prea rău fatal pentru a nu face bine, după cum nimeni nu e prea bun total pentru a nu face rău într-un hal fără de hal… ; aşa că e bine să laşi totdeauna loc de bună ziua, mey, normal…

    – un ticălos care crede că aliindu-se c-un alt ticălos aista din urmă se va purta faţă de el brusc mai frumos, mai milos or mai drăgostos decât îi e năravu’ faimos, dovedeşte că de aceea e f. f. odioss : pentru că e un prost monstruos…

    – când ştii că răul e preste tot primprejur şi că se poate disimula subt forma orişicărui reper din natur – prefăcându-se chiar şi într-un înger pur, deşi el e drakkula majur -, a încerca să-l înfrunţi de unul singur, scontând că e acolo unde tu crezi că e sigur (când de fapt esenţa răului e leghiune), înseamnă că te mânâncă-n coor, pe bune… 😳

  58. dora Says:

    Ma retrag si eu.

    Maine va aduc apa proaspata de izvor. 😆

  59. AVP Says:

    Dar nu de la copacu din padure, unde e un isvoras cam salciu, daca nu cumva statut de-a binelea… oops

  60. stely Says:

    AVP,
    Am citit cu atentie toate cugetarile pe care le-ai postat mai inainte .Sunt cum nu se poate mai profunde si pline de intelepciune ..Citindu-le nu am cum sa nu-ti dau dreptate .
    Dar ,te ntreb: exista oameni care sa nu fie afectati de tradari,josnicii ,calomnii,hotii ,indiferenta ,egoism etc.. Si daca da,ce fel de oameni sunt aceia ?
    Sigur ca ceea ce spui aici….

    „Cand, in alta ordine de idei, cineva spune azi despre tine ca esti un hero si un geniu, iar maine ca de fapt esti un turnator, un milog sau un prost, fara ca tu sa te fi schimbat cu nimic intre timp – si chiar daca te-ai schimbat, caci panta rei, nu poti s-ajungi fix contrariul tau, hey…-, inseamna ca el insusi este ori un neica nime dintre mincinosii grei, ori un ticalos fatzos dintr-un haitic de derbedei, ori un biet hom nervoso-schimbacios, dar cel mai adesea un rumânas de-al nost, kkcioso-neserios”..
    .. este deja vizibil si ti se intimpla tie, de citva timp .. Este clar ca tu nu ai cerut la nimeni asemenea caracterizari ..
    Nu tu i-ai cerut lui N.Manolescu ,S.Cucerai ,D.Tudoran sa spuna despre tine toate acele cuvinte referitoare la opera ta si pe care tu ai dreptul sa le aduci drept argumente , atunci cind esti atacat de tot felul de mediocritati si nulitati intelectuale .. M-am intrebat si i-am si intrebat public pe acestia :Daca nu au a-i reprosa ceva poetului fost disident
    V.Padina ,care din cite am inteles a ramas acelasi ptru ei ,atunci ce au a-i reprosa Omului V.Padina ?
    Intrucit nu au dat nici un raspuns , atunci desigur ca toata vina le apartine ..Nu tu ai o problema ,ci ei..Ei s-au schimbat fata de tine si de aceea ai tot dreptul sa le spui ceea ce le-ai spus ..Sunt de acord cu tine ca nu poti sa-i infrunti de unul singur .. Ne-am oferit sa te ajutam ..Sigur ca noi „fetele” suntem prilej de ironii si chiar daca ii infruntam , ptru tine nu-i deajuns ,dar trebuie sa stii ca impreuna cu maestrul D.Grebu esti de neinvins .. Daca acestia sunt in stare sa se atinga si de el ,atunci dovada nemerniciei lor este si mai evidenta.Sa-i lasam deci sa se umple de ridicol ..Si chiar daca concluzia mea nu conteaza ptru ei ,eu tot am s-o spun.. Astazi 24 .07 2010 ,DT &compania de pe blogul sau ,s-au umplut cu virf si ‘ndesat , de ridicol..

  61. AVP Says:

    Stely, cu cat majusculele cu care mi te adreszi vor fi mai mari, cu atat maraielile inimicilor invidiosi vor fi mai scrisnite… oops. Nu te mai framanta atata, pleease… Cainii latra, ursu trece.

  62. stely Says:

    AVP,
    să mârâie si sa scrîşneasca pînă li se vor toci toţi dinţii 👿 .
    Să vedem cu ce vor mai muşca .. 🙂
    Dar ,ai dreptate .. Nu merită sa ne frămîntam .. „cîinii latra ursu trece ” sau si asta :
    „Gura lumii este sloboda si n-o poate umple decit pamintul .” 😳 Parca asa este o zicere din popor ,nu ?

  63. stely Says:

    Apropos ,
    Unde ai ascuns „fabulutzele „?

  64. AVP Says:

    Le-am creat un blog special, pe care il voi arata publicului dupa ce voi redenumi toate fabulutzele… Maine seara – cred – o sa va ofer o ciurpriza…

    Pa maine, deci.

  65. monyf51 Says:

    Buna ziua!
    La toata lumea 😀 Vad c-a venit maine si nimeni nu se ingramadeste ! Steli,Dora, n-ati terminat treburile?Mai faceti o pauza ,ca s pune de sedinta astazi la Bucuresti 😳 si dupe cel mai important om al organizatiei a anuntat ca merge la moguli sa ne mai zica inca o data ,cu surle si trambite,nimic :shoch: Nu-i asa ca emoticonul shocant seamana cu invitatu?

  66. monyf51 Says:

    numai DUPE trebuia alduit ! ce sa-i faci?

  67. stely Says:

    Salut,monif51!
    Ai dreptate ca intrai putin ptru o mica pauza ..Mai am de bagat aspiratorul si cum termin am sa ma instalez degraba in fata calculatorului.Dar,de miine incolo nu stiu cum si cit voi mai fi prezenta( aci )intrucit dupa cum stii merg in vizita de…lucru .. 😦 la cei doi copii : trei zile la unul si trei la cealalta. oops.
    Dar,ce vrusesi sa zici mai ,moni,cu citatul acela ? Nu am prea priceput ca doar stii ,eu nu ma mai uit la moguli nici cinci minute pe zi,iar emoticonul „shocant ” nu-ti iesi cit sa vad asemanarea .. 🙂 Hai ,pina termini cu aspiratul ,poate ma pui in tema cu stirea „shocanta ” ;sau poate vine si Dora ca mai mult ca sigur si ea este in tema ..
    Hai pa si pe curind ! ca pina diseara mai e destul ,pina vine AVP cu „ciurpriza”.. 🙄

  68. stely Says:

    Zau ,ca n-am facut nici un rind de italice !
    Moniiii! Ce-i facusi ? Ai taguit peste tot ,cit sa nu se mai priceapa nimic ?!!

  69. monyf51 Says:

    Stai linistita Stely,eu am produs dezastrul ! Am dorit sa va comunic evenimentul anuntat de CPreda ca azi ,dupa sedinta condusa de Mme Udrea ,se va duce la tv moguliene.Daca-mi iesea din prima 😯 poate te-ai fi prins si nu mi-ai fi spus pe …post ,ca nu pricepi ce vorbesc !
    AVP ,scuze!

  70. stely Says:

    Ia sa vad, mie imi iese „shocantul ” ? 😯 daca nu-i asta poate asta? B-)

  71. stely Says:

    Da,acum am priceput ;si pe deasupra mi-am imbogatit si gama de emoticoane .. „cool-ul ” nu mi-a iesit ,dar am sa-l mai exersez .. B-)

  72. Goldmundr Says:

    La 24 iulie,2010,16:48,la subiect,concis,@Dora-care vine cu apa de izvor….
    La 24 iulie,2010,21:05,@Stely,in apararea AVP.Stely,cred ca mai sunt oameni care sunt alaturi de Viorel Padina,precum domnul Iliesiu,domnul Tismaneanu….,ca sa nu pomenesc decat doua personalitati marcante ale momentului.

    -O clipa de luciditate poate rasplati ani de cautari-
    -O clipa de inspiratie poate schimba destine-
    -Insa doar dragostea si credinta ne salveaza viata-

    Filozofia Zen a unui bunic
    Nepotii veniti de curand in vacanta s-au plans bunicului de faptul ca multi copii nu-i baga in seama ,nu vor sa se joace cu ei.Bunicul
    le-a spus sa astepte….
    Dupa doua zile,seara,nepotii ii povestesc enuziasti despre noii prieteni si „aventurile”avute impreuna.Bunicul
    le-a spus sa astepte…..
    Dupa alte doua zile,nepotii i-au relatat bunicului ca unii dintre „prieteni”s-au certat cu ei si nu mai vor sa aiba „niciodata de-a face cu ei”.Bunicul
    le-a spus sa astepte…..
    Astfel trece viata,iar copiii/nepotii o iau de la capat.

  73. stely Says:

    Buna sara,
    Ziua de azi am fost ca o zi dupa furtuna .Liniste si multa acalmie .. Caldura ,vacanta si alte preocupari casnice ..
    Goldmundr ,
    Da ,sunt destule personalitati care-l sustin pe AVP, ptru ca acestia il vad asa cum este cu adevarat , iar pe deasupra si d-nealor sunt oameni de onoare si nu sunt macinati nici de invidie, nici de resentimente sau de orgolii ieftine . Sunt convinsa ca nici d-l S.Iliesiu si nici d-l V.Tismaneanu nu vor da atentie in veci vecilor , „trollilor ” bantuiti de ura si nationalism desantat ,asa cum fac unii bloggeri, chipurile democrati..
    Dupa cum am mai spus , acesti bloggeri nu fac decit sa-i foloseaca pe trolli in scopuri personale destul de meschine ,ptru ca nu-mi vine sa cred ca acestia sunt ingaduiti acolo ptru ca emana din mintea lor idei de valoare sau ceva constructiv ..Nu, ei sunt pe post de „posta „, adica sa duca vorba de colo -colo si deseori sa execute comanda :”şo, pe ei „!
    Nu cred ca este cineva care ar putea sa ne demonstreze ca AVP a inceput primul . A suportat destule mizerii de la ei ; Cred ca cei care sunt cititorii acestui blog ,au vazut cum timp de luni bune veneau aici ;cind pe rind, cind in haite si nu faceau altceva decit sa ne hartuiasca pe toti cei care ii sustineam pe TB,pe VT si pe SI..
    Abia cind au devenit insuportabili si cind s-a dovedit ca prezenta lor nu aduce nici un pic de valoare acestui blog ,au fost alungati ca pe niste ciori croncanitoare ..
    Prin urmare @Goldmundr , eu sunt mai intii „in apararea „principiilor ,ideilor de valoare si pe urma a acelora care le sustin cu curaj si tarie,cum sunt :AVP,TB,VT,SI si nu in ultimul rind ,pe maestrul D.Grebu.. .. Sa fii convins ca te voi apara si pe tine ,daca nu cumva am facut-o pina acum ,cind trolli ca @ntsi cei doi @rr te vor jigni sau ironiza fara rusine si cu cinism.. Asta ptru ca tu esti unul dintre cei care aduci cu tine pe acest blog ,multa intelepciune si pilde bune de urmat -intr’un cuvint – multa valoare ..

  74. dora Says:

    Salve avepisti!

    @Avp,eu am vorbit pe bune de apa de izvor proaspata si de padurea darnica, pe care o cutreier, si din care ma adap sufleteste si fiziceste.Cat priveste apa salcie,chiar statuta de-a binelea la care faci aluzie….ce sa zic? De pretutindeni ne inconjoara si facem fatza fiecare cum putem,asa cum si tu incerci sa faci fatza cu toate oprelistile ce ti se ivesc in cale.

    Constat ca esti gata sa sacrifici o alianta ce se anunta durabila si de cea mai buna calitate pentru o amintire”salcie” ce s-a dovedit iluzorie si derizorie. Scuza-mi interventia cam brutala in lumea ta intima.Considera ca sunt doar un spectator cu impresiile sale personale si liber exprimate. 🙂

  75. dora Says:

    Observ ca avem bolduire generala ,fara intentie .

    @Stely,

    tu nu te dezminti.Mergi mereu inainte si-ti aperi punctul de vedere, fara sincope.Esti la fel de concilianta ca si mine ,indiferent de momentele contondente pe care le suporti sau le provoci.Iti doresti pastrarea amicilor virtuali de care te-ai legat sufleteste si pe care nu vrei sa-i pierzi.In acelasi mod procedez si eu… cu rezultate pozitive,uneori,cu reprosuri si dezavuari de cele mai multe ori.

    Este normal sa te solidarizezi cu aceia care iti impartasesc opiniile si in care crezi cu putere si convingere.Este la fel de normal sa asculti cu respect si alte opinii daca sunt exprimate cu decenta si fara ganduri ascunse sau insultatoare.Pozitia ta este corecta in privinta poeselului.Nu-i vad nici eu vini pentru care merita a fi ironizat si anatemizat pe propriul lui blog.A dat dovada si asa de prea multa rabdare si ingaduinta. Raman alaturi de tine…..ceea ce nu inseamna ca nu te voi contra cand voi gandi altfel. 🙂

  76. stely Says:

    Salut,Dora !
    Despre ce alianta voebesti aci?:
    „Constat ca esti gata sa sacrifici o alianta ce se anunta durabila si de cea mai buna calitate pentru o amintire”salcie” ce s-a dovedit iluzorie si derizorie. ”
    Te intreb ptru ca am mai vazut si zilele trecute cind te-ai mai pronuntat odata .. M-am dus si acum ca si atunci sa vad daca se discuta ceva si nu am vazut nici un cuvint cu privire la vreo „alianta ” .. Stii tu ca se „lucreaza „in secret 😉 si noi ne vom trezi in curind gata infratiti ? Da rcine , cu cine ? : roll:

  77. stely Says:

    Doraaaa! A plesnit un drac ,ai vazut ? 🙂
    Si,da ..Ma simt bine cind tu imi intuiesti bine intentiile si cind te am alaturi ..Stiu sigur ca esti sincera si cu un f.mult bun simt.. Eu te asemui mult cu @Goldmundr .. Sunteti amindoi atit de concilianti si toleranti ,incit va invidiez pe amindoi..Eu nu reusesc sa impac pe toata lumea ..Ma „inflamez „mult prea repede si sunt prea repede gata de atac ,fara a socoti consecintele ..Bunaoara ,aflai de pe un blog ca la toamna ,dupa vacanta s-ar putea se mi se pregateasca ceva . 🙄 Promiti ca imi vei lua apararea ,daca nu voi avea nici o vina si va fi o simpla razbunare? 😳

  78. dora Says:

    Gold servus si bine ai revenit pe peleagurile noastre!
    😆 😆 😆
    frumoasa povestea ta si pilda care rezulta din ea.

    Nu poti da verdicte definitive pt.ca viata este in continua miscare si din aceasta mobilitate pot sa apara surprize la care nici nu te astepti. 😆

  79. dora Says:

    Stely,

    eu m-am referit la „alianta”-,poate ca n-am gasit termenul adecvat – dintre AVP si DG si ar fi pacat sa se destrame.L-am simtit pe maestru decis sa renunte la colaborare daca se mentin legaturile cu falsii „amici. 🙂

    Ce sa ti se pregateasca la toamna si de ce atunci?Poate ma lamuresti cand stam la o sueta acasa doar noi doua. Urasc razbunarile si atacurile nemeritate.Din acest motiv iti promit ca te poti baza pe mine. 😆

  80. dora Says:

    Stely,

    dracii plesnesc mereu ca asta-i soarta lor! 😆

  81. AVP Says:

    Postare noua.

  82. stely Says:

    Dora ,
    Am inteles ..Eu intelesesem altceva ..Da ,sigur ca ai dreptate in privinta temerii tale ..Si eu sunt destul de ingrijorata ca maestrul Devis Grebu nu va reveni asupra hotaririi sale . Daca nu ,atunci vom avea de-a face cu un paradox ciudat ,pe care nici nu indraznesc sa-l denumesc. 🙄


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s