Sorin Iliesiu: PACT PENTRU IMPLICAREA TELEVIZIUNII PUBLICE ÎN REFORMAREA ROMÂNIEI

PACT PENTRU IMPLICAREA TELEVIZIUNII PUBLICE


ÎN REFORMAREA ROMÂNIEI

propus de societatea civilă

decidenţilor politici votaţi pentru Dreptate şi Adevăr


Şi veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi”

Evanghelia după Ioan” (8.32)

Ca reprezentant al societăţii civile1, aş garanta că Televiziunea Naţională va spune Adevărul, va cere Dreptate, va educa publicul, va face ceea ce trebuia să facă începând din 22 Decembrie 1989, în situaţia în care veţi da curs propunerii celor peste 30 de organizaţii civice şi sindicale, Asociaţiei Profesioniştilor de Televiziune din România, precum şi personalităţilor de înalt prestigiu care mă susţin pentru a fi ales în demnitatea atât de importantă de a conduce Televiziunea publică.

Din 1956, de când a fost înfiinţată, televiziunea de stat nu a fost a statului de drept, ci a celui de nedrept. Ea a reprezentat cel mai eficient şi cel mai malefic mijloc de propagandă, minciună şi diversiune a regimului comunist.

Din fericire însă, au existat şi excepţii.

S-a afirmat absolut fals că în decembrie 1989 ar fi avut loc o tele-revoluţie. Spre dezastrul României şi al cetăţenilor ei, în 22 decembrie 1989 a început de fapt tele-contrarevoluţia.


Dar, teoretic şi practic vorbind, dacă a fost posibilă tele-contrarevoluţia, trebuie să fie posibilă şi tele-reformarea societăţii româneşti, tele-modernizarea ei.

Menţionez că în decembrie 1991, împreună cu regretatul Radu Budeanu, am realizat primele emisiuni TV SOTI (primul post de televiziune independent din Bucureşti), dar amândoi am fost rejectaţi după zece zile, pentru „anticomunism”.

Telecontrarevoluţia a fost un bal-mascat abject, un serial de televiziune produs de aşa-zisa TVRL („Televiziune Română Liberă”), în rolul îngerilor „salvatori ai naţiunii” fiind cei implicaţi în crimele comuniste. Reţeta succesului de public a fost combinaţia infailibilă de minciună, manipulare, diversiune şi teroare.

„Contrarevoluţia” în care a fost implicată Televiziunea a fost transmisă aproape zilnic, uneori în direct, timp de peste 20 de ani.

Ulterior, episoadele acestei contrarevoluţii au fost realizate de televiziunea publică în coproducţie sau în parteneriat cu posturi TV „independente”. În ultima vreme, variaţiuni pe aceeaşi temă ale aceloraşi episoade au fost transmise simultan de mai multe posturi TV. Evident, cu alţi actori, dar interpretând aceeaşi partitură.

Din fericire, au existat şi excepţii; dar din nefericire, excepţiile au confirmat regula.


TVRL – singura televiziune a anilor ’89, ’90 şi ’91 – s-a implicat în episoadele contrarevoluţiei nu doar prin manipulare, nu numai ca mijloc de comunicare a minciunii şi a diversiunii, ci şi ca „actor”, uneori principal (precum în seara zilei de 13 iunie 1990; vezi „deontologii TVRL în frunte cu fostul preşedinte şi fostul director general.).


Iată câteva din episoadele „Contrarevoluţiei”, un serial incredibil, terifiant, uneori lugubru, realizat prin implicarea TVRL, cu un uriaş impact popular şi cu urmări adeseori dezastruoase :

  • Genocidul neocomunist (prin implicarea TVRL), 22-28 decembrie 1989 (circa 1000 de morţi, peste 4500 de răniţi, nenumărate distrugeri materiale, uriaşe pagube financiare).
  • Prima mineriadă, 29 ianuarie 1990.

  • A doua mineriadă, 19 februarie 1990.

  • Violenţele şi diversiunea interetnică de la Târgu-Mureş, 20 martie 1990.

  • 52 de episoade în perioada 22 aprilie – 12 iunie 1990 când TVRL a transmis blocarea traficului rutier în Piaţa Universităţii de către „golani”, „bişniţari”, „legionari” şi „prostituate”. În realitate a avut loc cel mai lung miting antitotalitar din istorie (52 de zile şi de nopţi fără întrerupere). „Televiziunea minte naţiunea!”, scandau manifestanţii din Piaţa Universităţii.

  • Fratricidul neocomunist din 13-15 iunie 1990 (bilanţ oficial: 6 morţi, 542 de răniţi spitalizaţi, sute de răniţi nespitalizaţi, 1056 de arestaţi ilegal în unităţi militare unde au fost torturaţi, 6 femei violate de militari în unităţi militare, nenumărate distrugeri materiale, uriaşe pagube financiare).
  • Mineriada din septembrie 1991 când infractorul Miron Cozma s-a adresat naţiunii din studioul TVRL, prezentat şi intervievat în direct de fostul director general al Televiziunii, colaborator al Securităţii deconspirat recent de CNSAS.
  • Mineriadele din ianuarie şi februarie 1999.

  • Suspendarea TV a Preşedintelui României Traian Băsescu, demarată în 18 ianurie 2007 ca replică extrem de promptă faţă de condamnarea regimului comunist ca ilegitim şi criminal în faţa Camerelor reunite ale Parlamentului. Suspendarea TV a fost finalizată în Parlament, în aprilie 2007.

  • Demonizarea TV – în campania din 2007 pentru demiterea prin referendum a celui care a condamnat cel mai criminal regim politic comunist din Europa postbelică – cel din ţara noastră.

  • Demonizarea TV, în campania electorală la alegerile prezidenţiale din 2009, a singurului candidat care a promis adoptarea legii lustraţiei, adevărul despre crimele neocomuniste, adoptarea legilor şi măsurilor pentru decomunizarea României recomandate de Raportul Final, intensificarea luptei împotriva corupţiei, cercetarea modului în care s-a reconsolidat oligarhia securisto-comunistă în România, verificarea corectitudinii privatizărilor făcute de această oligarhie care a acaparat fraudulos puterea economică în România, verificarea atentă de către CNSAS a persoanelor aflate în funcţii publice, predarea către CNSAS a dosarelor din arhiva SRI şi SIE considerate abuziv de „siguranţă naţională”.

Pentru ca românii să-şi câştige cu adevărat libertatea pentru care au murit semenii lor în decembrie 1989, Televiziunea publică – implicată în crime comuniste şi neocomuniste – are datoria să spună adevărul despre aceste crime, inclusiv despre cele politice, economice, financiare sau mediatice.

Prin dobândirea de către TVR a statutului normalităţii (precum BBC), TVR va trebui să respecte dreptul la educaţie reală, la informare corectă, la cunoaşterea adevărului, statut firesc pe care nu l-a avut aproape deloc în România comunistă sau postcomunistă.

Dar, aşa cum am mai spus, una din şansele noastre a fost că au existat şi excepţii.

Renaşterea, reformarea şi civilizarea societăţii româneşti este cu certitudine posibilă prin redarea Televiziunii publice cetăţenilor, prin „depolitizarea” ei, prin rostirea Adevărului, prin solicitarea înfăptuirii Dreptăţii de către Justiţie, prin dezavuarea minciunii şi a diversiunii.

Societatea românească este avidă să afle adevăruri despre lucruri ocultate sau interzise. Dacă TVR va spune adevărul, audienţa acesteia va creşte enorm în condiţiile în care majoritatea televiziunilor îl ocultează. Pentru inamicii adevărului, acesta trebuie să rămână îngropat, pe cât se poate, mai ales la TVR. Creşterea pregnantă a audienţei TVR ar însemna scăderea audienţei altor televiziuni. Bătălia pentru TVR are inclusiv o uriaşă miză financiară, nu doar una politică sau morală.

Televiziunea Naţională trebuie să fie a cetăţenilor.

Televiziunea publică trebuie să fie a publicului. Ea trebuie să respecte normele de deontologie mediatică şi nu are voie să influenţeze opinia publică prin metode persuasive.

Televiziunea publică trebuie să apere democraţia şi statul de drept. Totodată, ea are datoria să condamne orice formă de totalitarism, comunist sau fascist.

Televiziunea Naţională trebuie să dezavueze patriotismul „de tarabă” şi să-l reabiliteze pe cel autentic, călcat în picioare timp de 65 de ani de comunism şi postcomunism.

Televiziunea publică trebuie să devină reperul verităţii şi să promoveze binele, libertatea, moralitatea, civilitatea, valoarea autentică, onestitatea, integritatea.

Televiziunea Română trebuie să respecte şi să restituie adevăratele repere morale ale naţiunii.

Televiziunea publică trebuie să cultive drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, dreptul la identitate, la educaţie şi la justiţie, nondiscriminarea, egalitatea în drepturi şi egalitatea de şanse, simţul civic, responsabilitatea şi datoria civică (atrofiate de comunism), dreptul la o viaţă decentă şi solidaritatea.

25 iunie 2010

Sorin Ilieşiu – autorul apelurilor pentru condamnarea naţională şi internaţională a comunismului http://www.gds.ong.ro/apel.htm http://www.libertates.com/en/articles/40-appeal-for-the-condemnation-of-the-criminality-and-illegittimacy-of-communism.html

POST SCRIPTUM

DEZMINŢIRE.

Dezmint calomniile proferate la adresa mea de comunistul totalitar Ion Iliescu. Declar că nu sunt „tributar gândirii totalitare”, nu urăsc social-democraţia, darmite să o urăsc „visceral”, nu impun „ura şi dorinţa de răzbunare ca instrumente ale luptei politice”.

Asemenea tatălui meu, urăsc totalitarismul fascist sau comunist. Apreciez social-democraţia şi pe cei care îi reprezintă în mod real valorile şi idealurile, nu în mod fals, precum cei ca Ion Iliescu. Am fost educat în adevăratul spirit al valorilor şi idealurilor social-democraţiei de către tatăl meu, Victor Ilieşiu, care în anii 30 a fost simpatizant social-democrat, membru activ în comitetul „Frontului Democratic Studenţesc” din Cluj şi în „Mişcarea antifascistă a studenţimii de la Universitatea din Cluj” (în această perioadă, tatăl meu a prezentat Rectoratului Universităţii din Cluj, împreună cu studentul comunist Eduard Mezincescu, un memoriu documentat împotriva fascizării Universităţii clujene, fapt pentru care a fost urmărit de Siguranţa de stat din Cluj precum şi de organizaţii fasciste studenţeşti).

Nu urăsc deloc foştii membri ordinari ai partidului comunist, şi nu am vreo dorinţă de răzbunare întrucât chiar eu am fost membru ordinar al PCR timp de 11 ani, din 1978 până în 21 decembrie 1989 la orele amiezii, când am devenit ceea ce nu am avut curajul să fiu până în acel moment – un anticomunist militant, făcând parte din grupul de circa 25 de protestatari de pe Calea Victoriei, din faţa fostului hotel „Bucureşti” (azi „Radisson”), grup care scanda lozinci împotriva regimului în timp ce dictatorul Ceauşescu îşi rostea ultimele fraze.

Îmi asum condiţia de fost membru figurant al PCR. Apelurile mele pentru condamnarea naţională şi internaţională a comunismului le-am făcut în această calitate. Vezi http://www.libertates.com/en/articles/40-appeal-for-the-condemnation-of-the-criminality-and-illegittimacy-of-communism.html Alături de patru milioane de membri figuranţi ai PCR, am fost şi eu o victimă a regimului comunist. Spre deosebire de cei precum Ion Iliescu, nu am fost activist comunist implicat în fărădelegi şi crime comuniste. Declar de asemenea că am refuzat să fiu colaborator al Securităţii în condiţiile în care mi s-a propus de două ori acest lucru, în clasa a 12-a de liceu şi în anul III de facultate.

Dezmint de asemenea informaţiile false că nu aş fi român sau că nu sunt fiul lui Victor Ilieşiu, informaţii vehiculate public de Corneliu Vadim Tudor (sub pseudonimul Alcibiade) căruia pseudo-democratul Ion Iliescu i-a acordat Ordinul Naţional “Steaua României” ca răsplată pentru uciderea în efigie, începând din martie 1990, a elitei antitotalitare a societăţii româneşti.

Declar că tatăl meu este poetul Victor Ilieşiu născut în Şomcuta Mare (jud. Maramureş) la 1 august 1916 într-o familie de români greco-catolici, fiu al învăţătorului Gavril Ilieşiu din satul Lemniu (jud.Sălaj) şi al Mariei Buteanu din Şomcuta, descendentă dintr-o veche familie nobilă de români din Ţara Chioarului (nepoată colaterală a lui Ioan Buteanu născut la Şomcuta în 1821, lider al revoluţiei din 1848 condamnat la moarte prin spânzurare în 1849). Tatăl meu a fost licenţiat în Litere, Filozofie şi Teologie. În 1947, tatăl meu a fost hirotonisit ca preot greco-catolic de cardinalul Iuliu Hossu.

1 Membru al Grupului pentru Dialog Social (1990), fondator al Alianţei Civice (1990), fondator al Academiei Civice (1994) – membru în Consiliul director (1994-2010), autor al Proclamaţiei pentru România (2005), iniţiator al Apelului pentru România (2005), autor al Raportului neoficial pentru condamnarea comunismului (2005), autor al apelurilor pentru condamnarea naţională şi internaţională (după modelul românesc) a regimului comunist ca nelegitim şi criminal (2005, 2006), vicepreşedinte al Alianţei Civică (2005), membru al Societăţii Timişoara (2005), membru al Comisiei prezidenţiale pentru analiza dictaturii comuniste din România şi coautor al Raportului Final (2006), autor al Proclamaţiei pentru decomunizarea României (2008) , autor al Apelului pentru condamnarea comunismului în Parlamentul European după modelul românesc şi pentru condamnarea internaţională a Pactului Hitler-Stalin (2009, 2010), membru de onoare al Asociaţiei 21 Decembrie 1989 (2009).

56 răspunsuri to “Sorin Iliesiu: PACT PENTRU IMPLICAREA TELEVIZIUNII PUBLICE ÎN REFORMAREA ROMÂNIEI”

  1. Dragos Gros Says:

    Sunt curios… Acum va mai da FMI ceva? Cred ca nu… Si daca nu… E destul de trista situatia… Nu va vad deloc bine. Sa pun ochelari. Macar o parte a populatiei va fi „fericita” dimpreuna cu psd-pnl. Pt. cat timp? Sunt curios sa vad motivatia Curtii.

  2. AVP Says:

    N-am nicio indoiala ca, alaturi de celelalte fundamentale Apeluri pentru decomunizare initiate de Sorin Iliesiu, si aceasta scrisoare va deveni unul dintre documentele istorice ale vremurilor pe care le traim (unii dintre noi, fara macar sa stim).

  3. Dl.Goe Says:

    @AVP: \”…si aceasta scrisoare va deveni unul dintre documentele istorice ale vremurilor pe care le traim…\” – \”Esti mare boss, numi tu te puteai gandi la una ca asta!\” Cand aveti dreptate, aveti.

  4. monica Says:

    Dragos,
    Spre deosebire de altii eu nu ma bucur de raspunsul dat ce CC astazi.Suntem pensionari si e si sotul meu ,cu pensii modeste ,care nu reflecta in nici un caz munca de 30 si resp 45 de ani efectuata ,cu contributia aferenta acelor vremi pt Fondul de pensii.As fi renuntat fara prea multe obiectii ,gandind ca scopul nu era pensia mea de kko, ci al celor, printre care se numara si decizionarii de astazi,cu pensii de mii de euro.
    Acum ma astept sa nu o mai primesc deloc ,iar ceea ce-am castigat pe mere sa dau de 2 ori mai mult pe pere.Dar m-am obisnuit cu bla -bla-urile din societatea de ieri si de azi a Ro, in care-si fac parte tot cei mari si tari pe care-i doare de bobor cum ma doare pe mine acum de paradoxul gemenilor .

    Ii multumesc dlui S Iliesiu pt inepuizabila-i implicare in viata soc civile,pt lectia de democratie autentica pe care a demonstrat-o pe acest blog unde l-am cunoscut ;simt o oarecare mandrie ca ma numar printre sustinatorii d-lui,chiar daca in 91 faceam parte dintre cei multi,care munceau si nu gandeau,printre cei manipulati spre urne ,cu ajutorul aceleeasi televiziuni de trista amintire si de trist viitor – srrtv, pe care am incercat macar s-o redam aceluia care o merita din plin – cetateanului roman .

  5. Stely Says:

    Scrisoarea este intradevar extraordinara ..Atit ca forma (expusa frumos si cu mult suflet)dar si ca fond , printr-o expunere riguroasa ,argumentata cu cifre exacte ,verificate si dovedite de trecerea vremii. A fost demonstrata punct cu punct ,implicareaTVR in toate actiunile „contrarevolutionare”
    petrecute in acesti 20 de ani care s-au scurs de la evenimentele din 1989.
    Ma bucur ca S.Iliesiu a venit cu aceasta scrisoare , in intimpinarea numirii noului presedinte al TVR. A demonstrat aceeasi fermitate si perseverenta in urmarirea unui scop care serveste unui interes general si a mai demonstrat ca are viziune , inteligenta si pricepere..Cred ca factorii”decidenti’ nu au cum sa ignore aceasta scrisoare deschisa si in consecinta trebuie sa tina cont de ea. Daca nu o vor face ,consider ca vor avea o mare problema in a justifica ignorarea ei..
    Cred ca acest gest ,al trimiterii si publicarii acestei scrisori ,este un unicat intrucit obliga parlam.sa aduca in discutie aceasta scrisoare si pe destinatarul ei ,care indirect deschide o competitie transparenta si care il obliga si pe celalalt competitor (in caz ca exista) la a-si prezenta propria lui viziune..Asadar:”zarurile au fost aruncate”!

  6. Dl.Goe Says:

    Ceea ce nu vor unii sa inteleaga este ca nu este Iliescu problema ci simpatizantii sai naturali sai de circumstanta. Se pare ca numarul acestora trece de 50% din populatia patriei noastre. In acest context scrisoarea d-lui Iliesiu vs. Iliescu este de o monumentala inadecvare. Mai meditati. Autismul nu poate fi o solutie. Nici macar nu va imaginati ce reactie va starnii in randul majoritatii voluptatea cu care pronunta (spre adjudecare) dl. Iliesiu sintagma societatea civila.

  7. Stely Says:

    Hantzy,
    Poftiti aici in „carne si oase” intrucit eu nu cred in „strigoi „si totodata promit ca nu voi mai participa la nici o „executie”,decit daca veti incerca sa ma atrageti intr-o „capcana periculoasa „. 😳
    In alta ordine de idei va iau in consideratie pdv.,referitor la postarea mea refuzata pe blogul lui DT. Cred in schimb ca v-ati facut avocatul lui „din oficiu”,nu? Ei,uite cum v-ati audodemascat ..N-ati putut sa va faceti ca nu vedeti niste mici chestiuni puse acolo, cu „skepsis”,numai ca sa demonstrez ca DT nu are nici simtul umorului,dar nici dorinta de a-si sustine opiniile ?Mi se pare ca nici nu are un scop clar ,in mentinerea acestui blog. Bunaoara ,toti cei care posteaza sunt dornici sa-i intre in voie , cu cuvinte simple si putine (neargumentat ):” Da”,”e bun” ,”excelent” ,”aprob pozitiv” ,”ati argumentat bine „,”vedeti domnu’ ca „dincolo” 😉 se revarsa un potop „etc.. brrrr! eu nu as putea ..

  8. Stely Says:

    Se exagereaza fara probe si date concrete procentul de 50% al simpatizantilor lui I.Iliescu ..Dar,chiar daca ar fi, cu ce ar periclita o actiune de reformare a TVR care se adreseaza chiar si acestui procent ? Ideea este reforma nu mentinerea cu orice pret a „procentului”..Scrisoarea nu este „inadecvata” ci chiar necesara..Ea contrapune simbolic un exponent al schimbarii (revolutia) unuia al rezistentei la schimbare (contrarevolutie).Asta este misiunea pe care o va avea S.Iliesiu ..Stie pe cine sa vizeze si stie cum sa-l contracareze in a mai avea influienta asupra „simpatizantilor de circumstanta”. Nu este „autism „,ci sustinere a propriilor dorinte si viziuni ..Consider ca „autism”este atunci cind se refuza orice schimbare si imposibilitatea de adaptare la noutate..Adica nu se propun solutii si nici oameni care sa le rezolve..
    p.s ..exact asa cum s-a intimplat azi cu decizia CC, privitor la masura de reducerea cu 15% a pensiilor ..Opozitia a actionat populist , fara sa se gindeasca la alte consecinte .Ei cred ca au cistigat capital electoral , folosidu-se de „procentul”de 50%.Ii cred in stare de orice ca sa aduca Romania in haos. Ei isi clameaza „Victoria”,dar ma indoiesc ca ii va ajuta cu ceva..

  9. Stely Says:

    P.S.
    Eu mai cred ca solutia CC ,ajuta guvernul si nu-l ingroapa..
    Cred ca marirea TVA va avea acelasi efect,chiar daca va creste inflatia ,cu putin ..

  10. skorpion Says:

    buna ziua,

    tele – contrarevolutia dureaza de 20 de ani.

    revin la singura explicatie: neaplicarea punctului 8

  11. Dragos Gros Says:

    Monica,
    Pensiile se vor plati, nu-ti face probleme. Dar previzibila crestere de taxe va afecta pe toata lumea si va dura mai mult. Daca si FMI va da un semnal negativ, atunci… Ar mai fi fluctuatia euro; in functie de asta se va putea stii, coroborat cu celelalte, care e dimensiunea reala a necazului.

  12. AVP Says:

    @Skorpi – ai mai spus chestiutza asta cu punctu 8 de cateva ori… Dar chiar nu-ti dai seama ca tu pui caru inaintea boilor… ? Cine era sa aplice punctu 8, neica ? Aia carora urma sa li se aplice punctu 8 ? 🙄 Sau boboru, caruia i se aplica lovitura de Tun Catodic, adicatelea contrarevolutia in direct…? Ia mai gandeste-te…

    ps. @Dragos, spune naiba si tu doua cuvinte la topic, iar pe urma poti sa treci si la pensii… 🙂 Chiar nu gasesti ca e o scrisoare fundamentala…? Sunt convins ca daca ar mai fi existat comentarii la topicu alalalt, ai fi fugit acolo…

  13. Hantzy Says:

    raspunsul meu solicitat de @stely,

    Nu m-am erijat in avocatul nimanui, mentionand exclusiv ca posibilitati motivele pentru care DT a procedat astfel. Dar pentru ca nu sunteti multumita cu afirmatiile mele si-mi cereti sa le probez, va rog sa va amintiti unele comment-uri ale mele. Fiind la slujba, nu am posibilitatea a le cauta, insa sper sa indic destul de exact locul unde le puteti gasi pentru confruntare, chiar aici, pe blogul lui AVP & DG.

    1. Spre sfarsitul lunii martie 2010, cand a aparut un prim Apel pentru sustinerea domnului Iliesiu, initial nu voisem sa semnez, motivand (in codicilul alaturat) ca, intrucat decidentul este factor politic, o eventuala numire a dumnealui ar avea aceeleasi valente si motivazii ca si pana acum. Adaugam ca, mentinand SRTV sub controlul absolut al Guvernului, domnul SI ar avea mainile legate, neputand actiona asa cum ne dorim. Prin recentele teme propuse de AVP & DG, cum ca factorii de decizie inca ezita a-l numi pe domnul Iliesiu, rezulta ca aveam dreptate: calitatile dumisale ar putea fi vazute de unii drept minusuri, de ex dupa principiul ca doar cei santajabili sunt perfecti.

    La sfrasitul lunii mai 2010 pe blog a fost publicat din nou un apel catre Presedintele si premierul RO, precum si catre Presedintii celor doo camere parlamentare si inca alti factori decizionali. Desi era ciudata ordinea functiilor enumerate, m-am oprit atunci doar asupra a doua aspecte:

    2. Am remarcat o anume sustinere, care se deosebea de celelalte prin faptul ca nu vorbea de calitatile lui SI, ci ale altora numindu-i refromatori. (Acum insa pot spune ca poate aia a fost singura sustinere inteligenta, chiar daca nu era la obiect.)

    3. Am remarcat, de asemenea, ca lista sustinatorilor respectivului Apel seamana izbitor cu lista celor ce semneaza orice apel initiat de domnul Iliesiu. Sugeram deci ceea ce DT a spus direct: cei ce citesc acest apel au senzatia ca e initiat chiar de domnul Iliesiu.

    4. Tot aici pe blog, foarte recent, ridicam si eu problema pe care DT a numit-o “oul si gaina”.

    5. Ar mai fi un fapt implicit, eu negrabindu-ma sa-i scot usa din tatani Ralucai Turcan, desi i-am trimis cateva intrebari, ca din intamplare, tocmai pentru a nu parea a fi parte a unei actiuni haotice, puse la cale de o unica, minuscula comunitate.

    Suntem cu totii convinsi ca propriile criterii sunt universale, si ca propriile convingeri sunt obiective. Eu nu fac exceptie de la regula. Astfel ca, atunci cand am putut citi, pe blogul respectiv, ca inca cinevaa facut aceleasi observatii, era normal sa ma bucure si sa remarc acest lucru. Cred ca oricine ar fi procedat la fel!

    Un weekend placut tuturor!

  14. Stely Says:

    AVP,
    As vrea sa stiu daca scrisoarea a fost trimisa in parlament (in comisii si la presd.camerei deput.)sau a fost ,doar ,afisata aici pe blog si pe situl Asociatiei 21 dec? Ar fi pacat sa nu fie pusa acolo unde trebuie (pe masa „decidentilor politici)”..Daca este asa ,simt ca initiativa a fost f.bine gindita ,desi unii(nu spun cine ) 😉 au spus ca mai bine ar fi fost daca ar fi tacut,adica sa incetam cu „vuvuzealla” . 😦
    p.s La bursa zvonurilor apare din nou Florin Calinescu si Stere Gulea.. Dar,Stere Gulea ,parca a mai fost din cite imi amintesc ,sau nu ? 🙄

  15. AVP Says:

    Stely – la intrebarea ta nu poate raspunde decat dl Sorin Iliesiu (cand o va vedea). Parerea mea personala e ca era obligator ca scrisoarea sa ajunga la TOTI decidentii, altfel n-avea niciun rost.

  16. Stely Says:

    Hantzy,
    Multumesc ptru raspunsul adecvat..Cred ca nu are nici un rost sa despicam firul in patru ,sau sa ne punem intrebari de genul, ” cine a fost primul,oul sau gaina” ?..Ramine de vazut ce a fost bine si ce nu a fost in toata aceasta actiune concertata (blogul AVP&D.Grebu .Asociatia 21 dec.si Soc.civila).Cred ca a meritat sa se faca aceasta incercare ,care, dupa parerea mea ar trebui sa aiba sorti de izbinda,numai si ptru faptul ca are un caracter de Unicat..Asta este una din cauze ptru care postarea de pe blogul cu pricina mi se pare ,dimpotriva ,ea insasi „vuvuzzeleala”,nicidecum ceea ce facem noi aici..Ce l-ar fi costat sa-l sustina pe S.Iliesiu , pe blogul propriu cu argumente spuse cu pertinenta si cu convingere ,fara a cauta „nod in papura” altora..

  17. Riddick Says:

    Se pare că majoritatea în CA al TVR va fi din partea opoziţiei + salariaţi …

    Care au alegeri interne pt. reprezentanţi în CA:

    Cei 23 de candidaţi sunt, în ordine alfabetică: Alecu Vasile, Andrei Marius-Cosmin, Bărbulescu Traian, Burtea Sorin, Căciuleanu Mihaela-Elisabeta, Cadar Dan, Constantin Dani, Constantin Virgiliu-Ninel, Dumitrescu Daniel-Liviu, Ghiurco Monica-Simona, Gruşcă Narcis-Horia, Leu Tania-Irina, Lukacsi Claudiu, Manoliu Dan-Adrian, Mihalache Cornel, Mironov Alexandru, Muntean Dorin-Octavian, Mureşan Ioana Gabriela, Petrişor Nicolae-Răzvan, Popescu-Urbanovici Laurenţiu-Constanţiu, Simonffy Ecaterina, Voicu Marian, Zarojanu Tudor-Călin.

    Campania electorală se încheie vineri, 25 iunie 2010, la ora 10.00, iar votul se desfăşoară în cabinele special amenajate la sediul central şi la studiourile teritoriale vineri, 25 iunie, între orele 10.00 – 21.00.

    Rezultatele finale vor fi anunţate sâmbătă, 26 iunie 2010, după numărarea voturilor şi rezolvarea eventualelor contestaţii.

    http://www.agerpres.ro/media/index.php/comunicate/item/15586-Comunicat-de-pres-TVR.html

  18. monica Says:

    AVP,
    O sa te supar !
    Situatia creata acum ,cu aceste pensii nu este o lovitura a „tubului catodic” ? Crezi ca nu m-am saturat sa aud pe toate canalele lui ,ca suntem prea multi? Sunt eu de vina ca si celelalte guverne au procedat la fel ,cand a fost vb de asa zisa restructurare a statului prin producerea pe tava de pensionari care acopereau artificial cresterea reala a somajului si angajarea masiva de clienti politruci?
    Nu pe „tubul catodic” se vor asmuti bugetarii contra prea multor pensionari?L-ati vazut pe Predescu cum ne-a anuntat senin ca pensiile sunt constitutionale?mai ales a celor din tagma dlui ? ma intreb daca si cele din jud Bihor sau Arad sunt constitutionale,unde 35% din pensionari sunt cu pensii de handicap,luate stiu eu cum ?
    Daca preferi un candidat care a „hapait”senin ani de zile din troaca feneista ,altuia ,care si-a inchinat 20 ani din viata democratizarii societatii ro si a scoaterii la lumina a adevarurilor esentiale nu este tot o lovitura a „tubului catodic” ?
    Daca nu gasesti posibilitatea sa apari pe acest tub cu solutii beton sau/si daca le ai expunandu-le in asa fel incat sa nu lasi celorlalti posibilitatea sa te atace marsav nu este o lovitura data ,cu ajutorul tubului catodic fraierilor care au avut incredere si te-au votat ?
    Imi pare tare rau,dar trebuie sa recunosc ca sunt tare suparata; nu ca nu voi primi pensia,cum gresit s-a inteles,ci ca se va trece la marirea taxelor si impozitelor, care vor mari cu mult mai mult deficitul bugetului meu de familie, decat acel 15 % care mi s-ar fi luat 🙄 neconstitutional

  19. Riddick Says:

    TVR merge tot pe vechea lege, nu s-a schimbat.

  20. AVP Says:

    Moni, nu ma superi decat atunci cand in loc de „Tunul catodic”, tu zici – crezand c-ai cetit bine – „Tubul catodic”… 🙂

    In rest, poti sa discuti, si tu, si Dragos, si oricine, despre tot ce vreti, dar nu lasand impresia jenanta ca ocoliti un topic extrem de serios, fie pt ca nu pricepti despre ce-i vba, fie pentru ca ati avea un cui contra cuiva, cumva… Va spun inca o data ca e vorba de un document de importanta istorica (asa cum sunt toate Apelurile lui Sorin Iliesiu, pe care multi iresponsabili or gargaragii footili il confunda c-un oarecare agitator civic, n-asa…?)

  21. Dragos Gros Says:

    Monica
    Subscriu la cele spuse de tine.
    AVP
    Maestre,
    De fiecare data cand am avut ceva de spus- am spus. Ce sa adaug eu scrisorii respective? Ceea ce era de comentat, am facut-o deja cu alte ocazii si n-as vrea sa ma repet.
    Riddick
    Burtea e sigur; el e etern. De restul nu stiu; Horia Grusca ar fi bun, dar oamenii se mai schimba… Oricum, daca si la TVR se masluiesc alegerile ca la Radio, cine „trebuie” va fi reprezentant al „salariatilor”.

  22. Stely Says:

    Riddick,
    Da ,se merge tot pe vechea lege ,dar ceea ce dai tu acolo sunt cei care se aleg din rindul salariatilor ,dar cei numiti din partea partidelor ,s-au negociat ..Puterea ,si nu, Opozitia ,are majoritatea ..PD-L 3,PSD-3 ,PNL-1 ,UDMR -1 ,Nationalitati -1 si presedinte -1..Asadar ,puterea va putea sa-si impuna conducerea ,atit la TVR cit si la Radio..

  23. dora Says:

    Salut!

    Scrisoarea d-lui S. Iliesiu ca si lupta domniei sale din anii neocomunismului va fi o marturie incotestabila, ca in Romania adevarul niciodata nu poate fi ucis si miscarea pt.decomunizare a incaput pe maini bune.

  24. Stely Says:

    Salut,Dora !
    Gind la gind 😉 si bine ai revenit ! Mi-a fost dor de tine .. Este bine stiut ca ai fost printre primii care ai semnat Apelul ptru sustinerea lui S.Iliesiu, la conducerea TVR.. Nu stiu ce simti tu,dar eu simt ca suntem aproape de o noua reusita ,ca si cea cu privire la celalalt Apel -realegerea presedintelui ,T.Basescu..

  25. Dragos Gros Says:

    Cred ca ar trebui sa spun ceva… Noi si altii ne-am declarat/dovedit sustinerea pt. Sorin Iliesiu, ceea ce, in conditii normale ar fi fost suficient. Dar in Romania, chiar inainte de a ne gandi la un lider care sa ocupe postul de presedinte, problema este „sistemul”. Cei care au facut actualele legi de functionare ale posturilor publice de radio si tv n-au lasat nimic la voia intamplarii. Pe cine intereseaza ca Ducu Bertzi este si el responsabil de hotia psd-pnl din Radio? El tot a fost nominalizat. Dar ca unul dintre „reprezentantii salariatilor” (A.Moise) face intelegere cu gionel doar pt. a deveni presedinte? Asta e sistemul la Radio, asta e si la TVR. In conditiile in care legea ramane asa, ca si influenta politica, putem spera ca lucrurile sa intre in normal si controlul acestor institutii sa revina societatii civile? Nu. PDL a avut totul in mana; din pacate- mana Ralucai Turcan. Putea sa faca un lucru pe care nici un guvern nu-l mai putea schimba fara mari convulsii: o alta lege si implicarea apoliticilor/neinregimentatilor in conducere. Acum mai sper la o schimbare in Joia Mare de dupa Miercurea Ciuc.

  26. mariusmioc Says:

    Într-adevăr, în 1989 TVR ne-a oferit „contrarevoluţie în direct”. Care vreţi să vă amintiţi cum a fost puteţi vedea la http://wp.me/PjejF-kX

    Dar interviarea lui Miron Cozma la TVR în 1991 este doar un lucru firesc într-o societate democratică, în care nici o voce semnificativă nu poate fi interzisă (mai ales la o televiziune publică). În 1991, ne place sau nu, Miron Cozma era o voce semnificativă. Una bucată interviu cu acesta (pe care nu-l ţin minte) era chiar necesară.

    De fapt, perioada neagră a TVR a fost în primii ani după revoluţie, cînd nu a avut concurenţă. Apoi a devenit relativ decentă, iar în 2007 şi 2009 n-am remarcat demonizarea cuiva, ci doar oferirea dreptului la opinie inclusiv a celor care demonizau.

  27. Stely Says:

    mariusmioc ,
    Ai monitorizat bine ?Sau ai idei preconcepute ? Spre exemplu ,ai vazut vreo confruntare organizata de TVR -publica, in campania de alegeri prezidentiale?Eu nu-mi amintesc ,nici ptru rurul 1 ,nici ptru turul 2.. Nu crezi ca A.Sassu a subminat cu buna stiinta rolul de televiziune publica ,ce are menirea de a informa corect prin mijloace atractive si dinamice ,incit sa aiba audienta cit mai mare? Nu cumva le-a”pasat” acest rol televiziunilor private?..Sa aiba ele rating si sa aiba ele cistiguri din publicitate?..Ceea ce spui tu, ca ar fi dat dreptul si la unii si la altii ,este doar un vis,adica nimic real..

  28. Tio Says:

    Salutari neobositilor luptatori pt normalizarea Romaniei!

    Subscriu in intregime pactului.
    Televiziunea este cheia in vremurile noastre. Sintem in epoca vizualului, avem o tara si o democratie de construit. Oamenii au nevoie de tv public si oamenii platesc pt ea. Si exista atita exemple de televiziuni publice care functioneaza cum ar trebui…

    O vara minunata va doresc 😉

  29. pP Says:

    @mariusmioc

    ,,De fapt, perioada neagră a TVR a fost în primii ani după revoluţie, cînd nu a avut concurenţă. Apoi a devenit relativ decentă, iar în 2007 şi 2009 n-am remarcat demonizarea cuiva, ci doar oferirea dreptului la opinie inclusiv a celor care demonizau.,,
    …………………………………………..
    bey mariusmioc
    ESTI VARZA!
    m-am uitat si eu din curiozitate de citeva ori aici la TVR-international.
    este jalnic = idem ca si tv(real&antene)+ CU multe.euri mogulice
    (+HIPERCHICI°)

  30. DespinaVestea Says:

    Azi a fost „vinerea neagra”

  31. Riddick Says:

    @Stely (18:35): Teoretic, fără (cei doi ?) reprezentanţi ai salariaţilor, ar fi 6 la 4 posturi putere (incluzând aici minorităţile şi UDMR) vs. PSDNLPC.

    Nu ştim ce va veni de la minorităţi şi salariaţi, iar UDMR este un fel de miriapod cu 7 picioare din 10 spre PSDNLPC, decât spre PDL. Om vedea…

  32. Dragos Gros Says:

    Riddick,
    Burtea va fi sigur si „simpatia” lui pt. psd nu mai e o noutate. Restul mai conteaza?

  33. DespinaVestea Says:

    De ce nu va ganditi la o televiziune privata ?
    Colectam bani de la voluntari pentru echipamente.
    Eu as putea pune la dispozitie 1-2 camere fara chirie ?

  34. Riddick Says:

    Despina, asta era valabil în anii ’90, acum sunt alte costuri şi tehnologii mult mai scumpe. Am impresia că moş Raţiu a blufat atunci când a susţinut că va finanţa o televiziune privată.

    Era în tratative cu Iliescu, peste capul lui Coposu (dovadă că a dat Cotidianul pe mâna lui Cristoiu, 1997-1998), sim probabil ca scenariul trebuia sa demobilizeze alţi amatori de televiziuni private.

  35. DespinaVestea Says:

    1.
    Televiziunea publica nu va fi lasata din mana de mafioti.
    Trebuie gasite cai de a infiinta o televizune privata,
    Altfel ne lamentam la nesfarsit

    2.
    Curtea constitutionala e neconstitutionala

    „Misiunea Judecătorilor Curţii e să apere esenţa democraţiei şi să excludă instalarea anarhiei. Cea mai recentă Decizie a Curţii e profund imorală pentru că distruge această misiune şi aprobă instalarea anarhiei în interiorul decorului democratic. Astfel, oricine poate înţelge, după decizia Curţii, că e îndreptăţit să comită abuzuri şi să opereze prin orice mijloace, pentru a obţine profit în dauna celuilalt. Sărăcirea şi deposedarea prin înşelăciune, devin, astfel, acţiuni legitime şi legale. Adevărat, ceteţenii români, fie ei în funcţii oficiale, fie lipsiţi de poziţii de comandă, nu au nevoie de asemenea încurajări pentru a trece la fapte. Însă decizia Curţii oficializează acest raport şi, prin urmare, dă mînă liberă evoluţiei noastre generale spre ipocrizie şi ruină”

    http://traianungureanu-tru.blogspot.com/2010/06/curtea-constitutionala-e.html#comments

  36. monica Says:

    AVP,
    Scuze pt greseala,dar eram pe fuga si atat m-am chinuit cu „B”olduitele incat am gresit esentialul 😳 .Daca puteti interveni,cu scuzele aferente,v-as ramane datoare 😳
    Scrisoarea nu are nici un cusur,iar daca decidentii nu vor sti s-o citeasca ,asta-i Romania !
    Cum sa fac eu sa conving partidele toate ,ca este spre binele lor si al Romaniei sa -l aleaga pe dl Iliesiu? Il sustin in initiativa aceasta de la inceput ,fara rezerve,impreuna cu familia mea,dar mai mult de atat ce putere sa am ? Mi-am spus de cateva ori parerea, care-i consemnata in toate comunicatele de pe acest blog .

  37. AVP Says:

    Despina, daca adevarurile din citatul adus de tine aci ar fi spuse nu pe un blogusor oarecare (fie el si al unui europarlamentar), ci de la tribuna Televiziunii Publice, intr-un mod pe care tehnica de ultima ora a Tunului Catodic si sumele corespunzatoare bagate in programe populare sa-l faca nu doar atractiv, ci infailibil, pentru lumea mare, atunci ar intelege toti, destul de curand, ceea ce azi intelegi doar tu, apud Tru…

    La 22,30 e programat topicul „Operatiunea Aur Lamurit”.

  38. AVP Says:

    Moni, n-ai de ce sa te scuzi, ce naiba 🙂

  39. pP Says:

    @despi
    aici este vorba de tv publica.
    mi-ar place sa vad in ROM.o tv.publica ca in FRANTA.
    aici in FRANTA cind a fost Mitterrand président ,Mitterrand + maj.a propus(impus)conducerea TV.
    cind a fost Jacques Chirac président ,Jacques Chirac +maj.a propus(impus)conducerea TV.
    cind Nicolas Sarkozy a devenit président,Nicolas Sarkozy +maj.a propus(impus)conducerea TV.
    (si uite asa se rez.problema de securitate nationala pe perioada unui mandat de prezident ales prin vot popular)
    SIMPLU n’est ce pas?
    IN REST,
    parole,
    parole,
    parole,
    ………………………………………………………
    sper ca prezident BASESCU V-A FACE ACEST GEST CIT MAI REPEDE CU PUTINTA.
    ALTFEL,?!
    cred ca va fi DE RAU (pentru BASE& comp. )
    ……………………………………………
    ps.
    @DESPI
    de ce nu-ti faci tu TV.la tine in apart.?(poti sa transmiti DIRECT prin internet)-aici in FRANTA sunt sute de astfel de TV- (euri)
    +
    inteleg ca ai si doua ,,camere,,
    +
    http://www.ziare.com/impozit/tva/vasilescu-bnr-de-acum-incolo-toate-masurile-sunt-dramatice-1024317

  40. DespinaVestea Says:

    AVP
    Eu am inteles demult ca televiziunea publica este acaparata de mafioti.Ba, o mai si platim o data cu energia electrica, precum si radioul.
    Mafiotii rad de noi.

    Mafia nu se combate cu democratia ci cu statul de drept.

  41. DespinaVestea Says:

    Pp
    Eu nu ma pricep la televiziune .
    Va invit pe voi ,care va pricepeti, s-o faceti .

  42. AVP Says:

    Despina, dl Basescu si PDL pot sa-l impuna pe dl Iliesiu la TVR, asa cum au impus judecatorii la CCR. De ce n-o fac ? Ori te pomenesti ca si dansii sunt mafie, a…? 🙂 Fii mai atenta ce spui…oops

  43. DespinaVestea Says:

    Care judecatori?Care Curte Constritutionala?
    Cea care respins masurile de austeritate si ne impinge spre faliment ?

  44. Dragos Gros Says:

    Apropos de plata taxei radio-tv. Pana acum 3 ani, cei care renuntau la plata taxei erau in jur de 50.000 pe luna. Fiind institutii publice, le este interzis prin lege sa comercializeze diverse produse. Luam in discutie sursa de finantare a respectivelor posturi nationale si descoperim ca, in afara bugetului de stat, singurele surse de finantare sunt abonamentele (in principal la Radio) si publicitatea (care la TVR are anumite restrictii). Abonamentele scad constant, publicitatea (pt radio) nu este la un nivel care sa justifice un profit si, cu toate astea, profitul creste ! Parlamentarii care au „studiat” raportul de activitate al SRR s-au uitat si li s-a parut ok ca un radio public sa incaseze din publicitate… 2 miliarde de euro. Cu o matematica de liceu putem face o relatie intre tarife-timp de reclama-suma incasata. Vom descoperi repede ca pt. suma respectiva ar fi trebuit ca unul din posturile radioului sa difuzeze doar reclame, ceea ce, desigur, nu se poate intampla.
    Am abordat astfel problema pt. a intelege ca nu se va dori la conducere un PDG care sa faca treaba cu adevarat; asta ar insemna ca toata „buba” sa se sparga si nu stiu cine vrea asta in afara de noi si de alti cativa. Raluca Turcan putea sa faca o miscare decisiva: sa iasa „pe sticla”, sa ceara sprijin daca are nevoie, dar ideea de baza ar fi trebuit sa ramana aceeasi: independenta institutiilor media publice. Si, in loc de asta ce vedem? Tot ceea ce am vazut 20 de ani.

  45. AVP Says:

    @Desp, orice ai spune, ultimii doi judecatori au fost propusi si sustinuti de coalitia la putere.

    @Dragos, cine, adica, vrea „asta”, ce spui tu ? Puterea care e? Pai atunci de ce ii mai sustinem, bre…? 🙄

    Dupa ce va aparea topicul nou, voi mentine ultimele doua topice pe prima pagina pana marti. Rog sa comentati, daca aveti chef, la amandoua.

    Thank you.

  46. DespinaVestea Says:

    AVP
    Exact asta subliniez.Ca nu sunt selectionati oamenii ca lumea.
    Ca se pune peste tot cate o Teo Trandafir

  47. AVP Says:

    Pai, daca Riddick a sustinut-o, ce era sa faca, si ei…? 🙂

  48. AVP Says:

    Postare noua.

  49. Dragos Gros Says:

    AVP
    Maestre,
    De vrut… tat aia vor. Problema PDL este ca a insarcinat pt. asta aceeasi persoana care deja nu facuse nimic in 2004. E prea moale pt. a face gesturi spectaculoase. Lasand sa functioneze legea in forma actuala, R. Turcan a pus in bratele psd-ului si Radio-ul si Televiziunea. Inca 8 ani nu se va schimba nimic; nici „sistemul” din interior nu doarme. Noi ne manifestam deschi-ei nu, dar nu inseamna ca stau si asteapta pana se gandeste de la picior la mana madam Turcan. Personal, cred ca a fost influentata de persoane din interior, toate avand acelasi scop: sa acceada la „putere”. Cea mai buna dovada este reactivarea asa-zisei „Initiative Profesionale Radio”, o …”chestie” nascuta tot din dorinta de a parveni a initiatorului ei si care imediat ce a „amusinat” momentul, a si reintrat in discutii cu madam Turcan. Acelasi lucru s-a petrecut si acum 5 ani cand o intreaga pleiada de intelectuali (printre care si Andrei Plesu) au sustinut exact aceleasi principii de depolitizare de azi si, implicit, dar si explicit- pe Andrei Dimitriu. Cine a jucat la doua capete? „Initiativa …”. Rezultatul: pnl si-a pus „omul” in functie fara ca R. Turcan sa aiba ceva de zis. Iata, nu a invatat din greseala anterioara, deci nu-i ramane decat sa o repete.

  50. Stely Says:

    Nu stiu cum sa va fac sa intelegeti ,dar prin atitudinea voastra cam in „dorul lelii” nu faceti decit sa dati apa la moara celor care spun ca „vuvuzelim”..Pe mine ma demoralizeaza verdicte din astea , de doi lei..Ce vrem ,de fapt ?
    Iata:
    „Care judecatori?Care Curte Constritutionala?
    Cea care respins masurile de austeritate si ne impinge spre faliment „?
    „Mafia nu se combate cu democratia ci cu statul de drept”
    .”televiziunea publica este acaparata de mafioti
    Mafiotii rad de noi”
    Zau,chestiuni de genul asta ma baga in draci .. 👿
    Nu se poata sa avem o atitudine mai echilibrata si cit de cit constructiva ? Eu spun asa: Trebuie sa avem incredere in guvern si in T.Basescu.. Daca incepem si noi sa strigam :”Aoleu ,cade drobul de sare,unde vom ajunge”..Eu nu pot sa ma mobilizez intr-o atmosfera de-asta de apocalipsa..

  51. dora Says:

    Stely,draga mea!

    Sunt absolut de acord cu tine.Ma coplesesc si pe mine atitudinile negativiste,n-am de gand sa intru in corul acelora care spun triumfator:am avut dreptate”toti sunt o apa si-un pamant”Si deci numai are rost sa tin partea puterii. Pentru a castiga un razboi de uzura cum este cel de acum,fiecare batalie,or cat de mica ar fi,reprezinta un castig. 🙂

  52. Riddick Says:

    Cu legea actuală, vor avea majoritate EI. PUNCT.

  53. pP Says:

    @Riddick
    PUNCT.
    si dupa ( . ) ce urmeaza? THEO LA ROSE?
    ………………………………
    bey Riddick
    eu iti spun asa:
    DON PRESIDENT POATE SA PROPUNA(impuna) compri d’tale?

    ps:
    sper sa nu-l imbrobodeasca CON-selerii aia care se comporta LAMENTABIL in ultima vreme .
    (care deja se pregatesc pt.proba ,,saritura in alta barca,,)
    ……………………………………………………………………
    apropos:
    ce se mai aude de domnul TISMANEANU & comp.

  54. Dragos Gros Says:

    @pP
    Sa fim realisti… Presedintele numeste un membru al CA (si sa vedem ca va numi, ca pana acum a refuzat sa o faca pe vechea lege), dar Riddick are dreptate: „ei” au majoritatea si dintre ei se „alege” PDG-ul. Presedintele nu are cum sa impuna pe cineva; nu e genul. Asta a fost posibil la psd si A. Nastase, la pnl si Tariceanu, dar nu si la T. Basescu.

  55. emi Says:

    De mult am vazut ca ceva nu e in regula cu tvr.Nu ma mai uit la tvr,dar acestia imi halesc niste bani cu fiecare factura de curent.Asta e culmea


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s