Dunare, Dunare…

Deşi percepţia mea interioară – care cu trecerea vremii s-a mai tocit, vezi bine… – este că anii copilariei, petrecuţi în plin infern colectivist, n-aşa? au durat infinit, şi nu mint…😯, totuşi din noianul de amintiri & simţiri ale acelui spaţiu-timp fabulos rememorez cu precizie – iacătă – tangaju unduios al bărcii „Shaica„, atunci când mă duceam cu taika, tăticutzu meu drag, la tăiat de trestie & răchită în luncă şi când ne sculam încă de la ora două-trei din noapte, căci era cale lungă sa ne-ajungă de mers, iar măicutza ne sfătuia, ne pregătea de plecare, ne didilea şi ne punea în traistuţ ce găsea prin casă şi ea : o felie de slănină, un ou, o ceapă, un codru de brânză, o azimă şi, evident, peşte fript sau prăjit în untură, bucăţi mari de crap rumânesc, d-ăla auriu, băgat mai întâi la saramură, iar pe urma uscat în podul casei la a streaşinei căldură, pe care când îl mâncai ţi se topea-n gură, plus şi ceva udătură pentru dragu-i soţior, adicătelea un clondir de zaibăr roşior, ca să-şi aminteasca tot timpul de ea cu dor…, după care coboram malul Bălţii, destul de năltişor, orbecăiam pâna la barca priponită c-un lanţ la al său locuşor şi plecam spre împărăţia trestiilor, nuferilor, pescilor, raţelor şi gâştelor sălbatice, stârcilor, ţestoaselor, vidrelor şi pelicanilor…

Io stăteam pe başul de la pupa bărcii, înfofolit în vreo pătură sau ceva, în timp ce tăticu tragea la băbăici sau la opăcini, aşezat pe scaunul principal al shăicii şi nu mai prididea să-mi răspunză la întrebari, voila : ce stea e aia ? dar aia ? dar cealaltă ? unde mergem ? cât mergem? cum mergem? cum de mergem în timp ce stăm? de ce la barcă îi zice dubă? apa de ce e apă, de ce nu e pământ ? ce e pasărea aia care ţipă ? şi de ce zboară ? io de ce nu zbor ? dar tu, tăticuţule, de ce nu zbori ? dar mămica, dacă ar vrea, ar putea, n-aşa ? dar marele ? dar maica-mare ? si de ce fâşâie apa aşa când trece duba prin ea ? etcetera, etcetera, până când taticuţu se enerva şi-mi zicea că dacă nu-ncetez cu întrebarile & mirărirle şi nu mă culc, măcar pâna or miji zorile, ne-ntoarcem acas’… ! Niciodată – şi au fost nenumărate drumurile mele cu tăticu, la tăiat de trestie – el nu m-a ameninţat (ca să termin naiba cu-ntrebările) cu aruncatu-n apă, cu-o bătaie sau cu alte pedepse de-astea direct înspaimântătoare, ci doar atâta îmi zicea, după o oră-două de răbdare : „Dacă nu taci, ne-ntoarceam acas’ şi n-o să mai pupi niciodată la Balta Mare, drag copilaş !” Or – nu ştiu de ce -, perspectiva asta mă-ntrista mai rau decât orice altceva !😦 Cum adică, să nu mai văz io soarele răsărind, parcă dintre trestii ţâşnind şi ca un ou roşu de Paşti, tocmai atunci scos din vopselele sângerii, şiroind ?? Să nu mai văz aburii dimineţii preste apa viorie plutind, iar crapul vesel şi dolofan pe neaşteptate sărind la doi paşi de mine, căzând apoi ‘napoi şi plescăind, ba chiar stropindu-mă cu picături de argint ?? Să n-aud răţoiul pictat cu verde, cu negru strălucitor şi oranj trecând vâjâind preste capu-mi şi aterizând la zece metri mai încolo, în fugos picaj ?? Să nu mai tresar înfiorat când taticu zicea deodat’ : uite-l !, apoi se apleca şi lua cu grijă de pe plumună (apa cu nuferi) unde plutea, depunându-l chiar în faţa mea, un cuib uriaş plin cu sute de ouă, mari cam cât ale dumneavoastră două, verzulii ca geana vip-eriţei a mai shouă şi-mpestriţate ca obrazele bucălate ale fecioarelor pistruiate, ouşoare pe care io abia aşteptam s-ajung acas şi, după ce mama le făcea omletă, amestecându-le cu pătrunjel pe săturate, să le mănânc cu azimă caldă, unsă cu suc proaspăt de tomate, pe nerăsuflate…?? Să nu mă mai uit io în plumuna adâncă de zece metri, însă limpede (în locul acela, la stuh, un fel de rezervaţie secretă a Maminei) ca apa diamantului, cercetând înfrigurat mişcările boului bălţii de pe fundu’ lacului şi vânzoleala de cârjance (plătici gigantice) şi vărgaţi bibani, aşteptând tremurând ca vreo ştiucă ori vreun somn uriaş să iasă din bătrânu-i, negurosu-i sălaş din stufăriş şi s-atace-n pieziş…?? Să n-ajung să m-afund prin trestiiş, c-un ochi la şerpii de apă şi la vidrele bursuce ce mă priveau cam cruciş, asigurându-mă că taika nu e prea departe, urmărindu-l după sunetu’ secerei în finu-i ascuţiş şi-nchipuindu-mi că din sălciile plângătoare ce mă-mbrăţişau cu-a lor galbină şi mumos mirositoare floare îmi zâmbeşte Zâna Istrului binevoitoare, nu de alta, dar pentru a-mi garanta că mă va apăra în caz ca vreun balaur din adânc ori ielele pădurii, ce-n juru-mi păreau că galeş şi provocator fug, vor vrea să-l apuce pe poesel de căpşoru-i tuns chilug şi să-l înfulece făr’ să-i mai lase măcar un fulg, a…?? :)

Va urma, păi cum drea!, dar uite colea cam cum arăta plumuna unde găsea tăticuţu’ cuibu cu ouă pe care nu le revendica nimerea, şi-n care poeselu’ ca printr-o bioramă diamantină privea… N-aşa că era mirifică Mamina mea ?

52 Răspunsuri to “Dunare, Dunare…”

  1. Hantzy Says:

    Multumesc, Viorele!
    Nu stiu de ce, dar parca toti am trait astfel … dar poate de-abia aici, la tine! Acum, dar dintotdeauna, … mereu si dintr-o data.

  2. DespinaVestea Says:

    Vai cat de frumos este scris ! Superb ! Si desenele sunt atat de gingase !
    Imi place atat de mult sa merg cu barca pe Dunare si sa pescuiesc, cum n-ai idee !

    Exceptional. Felicitari !

  3. Riddick Says:

    Eh… et in Arcadia ego ! Îmi amintesc cu nostalgie de zilele când eram la bunici, vara, în mica urbe de pe malul Istrului…

  4. monyf51 Says:

    @AVP
    Mi-ai atins(a cata oara) sufletul cu cuvintele-ti miraculoase astfel incat imaginile create prin metafore cheie,numai de tine stiute, mi-au starnit imaginatia ,care n-a mai intampinat nici o stavila sa ma poarte in lumea mirifica a copilariei.
    Cred c-ai iubit si iubesti cu atata tarie acele locuri cu radacini adanci in viata ta ,incat nu te-ai abtinut sa nu navalesti si pe un site de pescari pe care i-ai lasat bujbe cu cunostiintele pe care le ai despre balti si pesci 😛
    Dunare,Dunare… am descoperit-o imediat ce m-am oprit aici ,pe bloaga-ti fermecata,cum le-am descoperit si pe celalalte si nu de putine ori emotia creata mi-a prilejuit amintiri sfasietoare.
    Iti doresc sa mergi inainte cu aceeasi sensibilitate uluitoare care te face unic.
    @Dle D Grebu eu va multumesc in mod deosebit ca stati alaturea de prietenul AVP.Se vede ca sunteti facut dintr-o plamada speciala ,rara.Va doresc si dvs multa sanatate si o prietenie cu AVP cat mai indelungata.

  5. Dragos Gros Says:

    @AVP
    Foarte frumos ! De aici, de departe, imaginea pe care mi-ati creat-o este si mai puternica. Imi apar imagini ale copilariei in Apuseni, dealurile si padurile, crucile de hotar si atmosfera bucolica de care mi-e dor.

  6. Dragos Gros Says:

    P.S. Multumesc, maestre !

  7. Dl.Goe Says:

    Induiosator, emotionant, artistic. Foarte frumos! Numai cu mare greutate oamenii pot fi fortati sa scoata ce-i mai bun din ei.

  8. Constantin Dobre Says:

    Ah, Viorele, mi-ai uns sufletul cu inocenta si mirifica povestioara a copilariei tale; zau ca aceleasi ganduri ma „omoara” si pe mine de cateva saptamani incoace.

    Nu stiu de ce, prietene, dar ma apucat asa o nostalgie, vecina cu lesinul, dupa toata copilaria, junimea si majoratul meu din Valea Jiului. Ma napadesc amintirile copilului scolar, Costica, adica eu la varsta copilariei, care locuia in baracile din Barbateni (parca baraca cu nr. 12, a treia usa dinspre Jiu spre strada principala) impreuna cu parintii, fratele mai mare, Stan, si surioara noastra mai mica, Lucia. Cum parcurgeam, cu „geacul” plin de carti si caiete (geac care-mi displacea nu doar pentru ca arata ca ceva foarte asemanator cu o desaga de taran dar si pentru ca-mi atarna de gat pana aproape de spatele genunchilor si care ma impiedica atat la indemnat cat si la alergat, mai ales la alergat…imi placea sa alerg si sa simt cum aerul, „rupt in bucati”, imi suiera pe la urechi), traseul zilnic catre
    Scoala Generala nr. 1 din Lupeni (aceea cu intrarea principala catre strada mare si marginita, la dreapta, cum privesti din strada, de drumul ne-asfaltat si curbat care ducea pe delusorul pe care se afla Spitalul) trecand, mai bine zis, indemnand sau alergand, pe langa „transformator”, posta, podul de peste Jiu si crasma de pe stanga din Barbateni; apoi peste podul de peste raul Braita (oare asa se numea?) de la Nivelt; prin cartierul
    Nivelt (cu multe blocuri de locuit, magazine, cofetarie si faimoasa alimentara cu de „toate”); urmand cartierul Braia cu „cinema” pe stanga si vis-a-vis restaurantul „Cina” dupa care coboram spre scoala (tot timpul, pe acest traseu, imi testam viteza si timpii la alergat, musai cu geacul/desaga
    cu carti si caiete le subtioara pentru a nu ma impiedica). Oare cate din reperele amintirilor mele se mai afla in „picioare”?
    Apoi, cand mergeam cu tata la cositul fanului momarlanilor: ce placere, ce miros proaspat de fan mai trageam adanc in piept, ce feerii imi zgandareau imaginatia de copil si ce mai tumbe faceam pe dealurile pline cu fan si pomi fructiferi.
    Cu candoare si placere imi insoteam mama si fratele mai mare, Stan, pe „Valea Vacii” si „Valea Mierlesei” la cules de zmeura si capsuni, si pe versantii muntilor, de-o parte si de alta a Barbateniului, la cules de afine. Iubita mea mama, Dumnezeu s-o aiba in grija Lui, era o gospodina
    destoinica si priceputa: vara si toamna facea pregatiri minutioase pentru iarna: rosii, vinete, ardei si varza la murat plus dulceata si gemuri, mai ales dulceata (bucuria mea) din zmeura, capsuni si afine.
    Of, of, of…ce vremuri sfante ale copilariei mele!
    Ah, in vin in minte si alte locuri, dragi copilariei mele, din Barbateni: hutuirea zilnica pe podul „leganat” de peste Jiu si in special „masivul” pietroi stancos, din mijlocul Jiului, de pe care ma aruncam in apa si sub care „ratuiam” si la suprafata careia inotam „caineste”. Apoi pajistea/lunca de
    pe malul Jiului unde incingeam niste meciuri de fotbal, pe
    „viata-si-pe-moarte”, impreuna cu ceilalti copii ai Barbateniului; arbitru fiindu-ne nea Indrei (un om de circa 40 de ani, masiv si plesuv de prin Ardeal care mima tinuta de arbitru printr-un maiou alb, chiloti negri cu „maneca”, ciorapi verzi intinsi pe picioare pana aproape de poalele
    „manecilor” de la chiloti, pantofi maro si scofalciti la varf iar ca fluier isi folosea degetele, mic si aratator, de la mana stanga). Mingea? Ei da, mingea, in cel mai fericit caz era din cauciuc (nu conta marimea) dar de cele mai multe ori era facuta din variate carpe indesate in ciorapi si
    inconjurata strans cu sfoara…cu multa sfoara si pe cat posibil fara noduri. Si pentru ca nu aveam incaltari adecvate, jucam fotbal descult. Nea Indrei, desi ii placea la nebunie fotbalul, avea cunostinte mai
    putine de cat noi, copiii, despre regulamentul de joc. Ce mai, nea Indrei se comporta ca un „dictator”: acorda „11 metri”, „lovitura de colt” si lovituri
    „directe” si „indirecte” dupa criterii strict personale: favoriza pe cei care-l aprobau si-l laudau si „pedepsea” partea care-i contesta deciziile.
    Oricum, toti il placeam pe nea Indrei pentru ca era „inima si sufletul” organizarii meciurilor, anuntate dinainte prin metoda „de la gura la gura”, si dadea prestanta si autoritate meciurilor jucate prin trasaturile lui de
    om matur si arbitru-clovn. Si mai avea ceva special nea Indrei: avea suflet, compasiune si sfaturi fata de cei care se accidentau; atunci cand ne sfartecam buricele degetelor in vre-un piatra maricica, nea Indrei intervenea prompt: „nu mai plange ma ca mucea, pisate pe deste ca se opreste
    sangele si se inchide carnea la loc” – ranitul, sub privirile aprobatoare ale celorlalti copii la „sfatul” lui nea Indrei, se „executa” imediat, dupa care urma o portie de „urlat” de se auzea dincolo de partea cealalta a Jiului si spre deliciul „coechipierilor” si „adversarilor care radeau in hohote. Dupa „meciurile” de fotbal, cu totii, sanatosi si raniti, inclusiv nea Indrei, ne aruncam si „ne jucam” in apa Jiului dupa care ne desparteam, cu promisiunea sa nu lipsim de la urmatorul „meci”.

    Ma opresc aici. Nu stiu ce m-a „apucat”.

    Ma molipsisi tu, prietene.

  9. Dragos Gros Says:

    @Constantin Dobre
    Dupa maestrul AVP, ati venit dv. sa-mi dati lovitura finala. Mi-ati amintit de „colonia” din Barbateni, de str.Marasti, de posta veche, cea de langa calea ferata (daca o mai fi acolo acea linie de tren;cred ca nu), cu cimitirul sus pe deal aproape vis-a-vis de posta, cu frizeria de langa „cinema” si, mai ales, de afinele care cresteau in spatele pietei, pe coaste. In cimitir e mosul meu, nu l-am cunoscut, a murit in accidentul de mina din mai ’44, apoi a urmat si buna… Viata m-a impiedicat sa mai ajung pe-acolo… Poate, vreodata o sa ajung… La Lupeni, la neamuri, la prieteni, sa mai mananc o dulceata de afine sau un compot… lucruri pe care nicaieri nu le-am mai intalnit (desi parca nici o afinata n-ar merge rau).

  10. Constantin Dobre Says:

    @ Dragos Gros

    Ce mica-i lumea, dle Gros!
    Sunt tare onorat si fericit sa aflu ca ati trait pe aceleasi meleaguri ale copilariei mele!

    Sa va dea Dumnezeu sanatate, si familiei Dvs, si sansa sa revizitati locurile copilariei noastre; dar si iesiri la iarba verde cu merinde si AFINATA a la Barbateni!

  11. AVP Says:

    Update: La randul meu sunt emotionat de faptul ca v-am provocat dulcissime amintiri…oops. Sentimentul rumânesc al Fiintei (ca si cel nemtesc, rusesc, americanesc, bulgaresc or malgasesc) are miriade de locatii spatio-temporale, care de care mai mirifice, provenind in special din anii si din locurile mirabilei copilarii, iar daca Cineva – la fel de cuprinzator ca Alfa & Omega, pai cum drea…- ar percepe toate aceste voci interioare deodata, absorbind emotiile/ trairile individuale de pe Planeta-Ou din satul, orasul, cartierul, strada, oborul, gradina, jungla, stepa, wig-wamu, clipa or apartementul meu, al tau ori al sau, din locurile pe unde-am liubit odata, reinviind purissimile si unicile sentimente de altadata, ar realiza brusc sensul si dorul ce anima aceasta Fiinta cosmicizata de a-si relua odata si inca odata, la infinit, probabil, prin fiecare fiintisoara, care cum se va fi numit in clipa-i cea repede din locu si timpu ce i s-a menit-daruit, Viata de Zeu care niciodata nu se satura de trait…

    Noapte buna va zic, my friends.

  12. Riddick Says:

    Noapte bună !

  13. Dragos Gros Says:

    D-le Dobre.
    Multumesc de urari, multa sanatate si dv, si familiei si, cine stie, poate ne-om intalni la o „glaja” de afinata ori de vinars pe un pled pus pe iarba (acolo, din sus de „colonie”, cu o tzara de „slaina” si o ceapa sparta alaturi… Acum nu stiu daca orasul mai pastreaza atmosfera de atunci, patrirhala, linistita, cu carciuma de care ziceati, unde unchiul meu „Goe”isi facea veacul sau frizeria aia mica, doar 3 scaune (parca) unde il gaseam pe Ady, frizerul cu par alb si favoriti a la Frantz Josef… Totul se schimba, e drept, dar amintirile raman nealterate in memoria afectiva.

  14. Constantin Dobre Says:

    D-le Gros,
    sa dea Cel de Sus

  15. Sorin ILIESIU Says:

    Domnilor Padina & Grebu,

    superb text cu virtuţi terapeutice însoţit de desene cu virtuţi la fel de terapeutice.

  16. devis grebu Says:

    toALL , AVIZ DISPERAT(aiurea!…just kidding…ce credeati…?)
    tuturor celor ahtiati/vanduti/inrobiti de ” FRUMOS ” ( nu literar, mai degraba ESTetic – da’nu chiar de la bigbrotheru’ exsovietic ), care – daca doresc sa se delecteze cu imaginile mele la dimensiuni care permit descoperirea tuturor subtilitatilor de ideie/textura/culoare , transmise cu generozitate geniala – pana ce ( si , daca ) Maestrul AVP reuseste sa repare „pana”, sa clickeze NU O SINGURA DATA ,ca pana acum , ci DE DOUA ORI si anume , daca dupa prima clickare ,imaginea se revarsa aiurea ( si prea mare ) peste coloana din dreapta ,la o a doua clickare…MIRACOL !…ea apare in toata splendoarea ei ( ca in vremurile bune ) , spre delectarea privitorului tenace . E ceea ce dorim NOI… clientul nostru , stapanu’ nost’ !… baza temeliei capitalismului de blog . Pofta buna !…

  17. DespinaVestea Says:

    😆

    Ultimul desen este cel mai intelept si atotcuprinzator privind „capitalismul de blog”

  18. AVP Says:

    Buna ziua !

    Draga maitre @DG, stiti ca e posibil ca noul mod de vizualizare a imaginilor inserate pe blog sa nu fie o defectiune a templatelor blogului, asa cum am crezut io initial, ci o upgradare de ultima ora a platformei WordPress.com ? Astfel, s-au introdus trei stadii de vizualizare imagini, in loc de doua (ca pana acum): stage 1=vizualizarea la dimensiunea micsorata, accesibila o data cu vizualizarea textului, in aceeasi pagina cu acesta; stage 2=vizualizarea la dimensiunea medie, accesibila printr-un click pe imagine, in aceeasi pagina cu textul, insa suprapusa peste coloana din dreapta a blogului, oarecum deranjant ; si stage 3=vizualizarea la marime maxima, accesibila printr-un click suplimentar pe imaginea din stage 2, intr-o pagina separata. Fiecare vizitator isi poate alege modul de vizualizare pe care il doreste.

  19. devis grebu Says:

    AVP , Maestre , exact asa am facut eu ( dupa ce mi-ati vandut pontu’ pe e–mail ) , am clickat a DOUA oara si… minunea s-a infaptuit !… ce placeri , ce extaz , ce agonii ( cand trebuia sa trec la urmatoarea…) . Si , mi-am permis sa le impartasesc si celorlalti bloggeri , clienti fideli , din tainele acestei intelepciuni .
    Satisfactie mai mare , nu se egzizda , parol !…

  20. devis grebu Says:

    Cap. 2 Sunt curios ce-o sa zica doamnele …cand o sa se trezeasca …

  21. DespinaVestea Says:

    Asa-i „viata la blog” ….

  22. AVP Says:

    All,

    Vedeti ca @pP tocmai s-a prins de rostu lu stage-2 de vizualizare a imaginii: acest stage (pe care noi l-am crezut a fi o eroare tehnica, dar se pare ca e o inovatie recentissima a platformei WordPress.com) permite comentarea aparte a imaginilor.

    Asa ca chestiunea „defectiunii” e incheiata. Diseara la ora 21,oo trecute fix vom avea un nou topic. Paa

  23. pP Says:

    hai ca postez si aici:
    MAESTRE@MAESTRE
    IDEIA ESTE GENIALA:

    de ce spun ca mi se pare geniala ideia?
    d’abord este o premiera absoluta aceasta forma de comunicare pe un blog (inedit)
    (poate exista ?en tout cas, eu nu am mai vazut-o pe alte bloguri.ro & + .interNATIONAL)
    ………………………………………
    aici in FRANTA par ex.sunt foarte multe emisiuni tv.cu rubrici speciale in care invitatii sunt rugati sa comenteze desene de presa legate de actualitate.(+ emisiuni de stiri)
    este un exercitiu foarte interesant.
    comentariile in general nu sunt facute spre a analiza desenul in sine ci mai degraba sunt o urmare a unei stari personale pe care imaginea resp. o produce
    privitorului par rapport la real.indepartata sau imediata (sociala,politica etc.)+ trimiteri hazoase la trucuri intime,Psiho +/-
    FOARTE INTERESANT! (un mod relaxat+ avec humour pentru a transmite mesaje serioase,hazoase,Psiho +/-;++++++ )
    …………………………………
    par contre din punct de vedere tehnic un singur clik pe desen este suficient(apare desenul+rubrica pt.logare & comentariu et on y va!vers l’éclatement.donc,on s’éclate au sénégal)http://www.paperblog.fr/223900/martin-circus-je-m-eclate-au-senegal/
    GLUMESC!am voie n’asa? (ref.la linkul pe care l-am pus)
    + daca se poate ca desenul sa nu se suprapuna peste textul din dreapta blogului dupa ce am clikat(tehnic vorbind)
    ………………………………………….
    On Est Pas Couché- este o emisiune de divertisment difuzata la tele.publica franceza in care este inclusa si o asemenea rubrica (coment. desene inteligente & hazoase)
    http://on-n-est-pas-couche.france2.fr/
    Emission du 19/06/10 Emission de divertissement présentée par Laurent RUQUIER. Chroniqueurs :
    Eric ZEYMOUR (écrivain et journaliste politique du Figaro).
    Eric NAULLEAU (écrivain, éditeur et critique littéraire).
    Humoriste : Jonathan LAMBERT
    Au sommaire :
    NICOLAS DUVAUCHELLE
    ANDRE MANOUKIAN
    VAHINA GIOCANTE
    ZAZ …
    printre invitati si la petite ZAZ de care v-am mai vorbit

  24. Riddick Says:

    Bună ziua !

    O acţiune care a avut loc „ceva mai la vale” (Delta Dunării), dar atmosfera contează:

  25. pP Says:

    va place micuta ZAZ?
    acum citeva luni cinta pe strada.
    am remarcat-o in Montmartre.
    LA marché Saint-Pierre imi cumpar materiale (in zona aia cinta)
    in clipa asta aproape toata lume o cunoaste.
    interesant este ca aici in occident totul este posibil.
    DACA ESTI BUN(conteaza mai putin bisericutele)

  26. devis grebu Says:

    toALL , tocmai cand crezusem ca „happy-endu’-i” la indemana oricarui neindemanatec -patentat/fireste- si ma inaltam in slavi pe poantele shugubetze ale balerinelor ,pentru a-l inshfaca de „end”, cat se poate mai elegant inainte de asi lua zborul spre alte postari ( picate din cer ) :… 1, 2 , 3 s.a.m.d…. primii peshte deshte o beshte/leala de nu ma mai vazui ,ca de intzeles ceva , nici vorba nu-i… Asa ca…asa ca,nu-mi ramane decat sa va vand ( pe surse ) un pont „senzational” , voua…”…voi , che entrate…” , dar nu-i cazu’ sa mai „…lasciate ogni speranza…” ,ca-i pacat ,ca oricum nu v-ati prins ca broscutza , sta ca proasta si se minuneaza-n fata unui splendid nufar , care…care-i… ( sunteti gata…? )… autoPORTRETU’–din profil – al-lu’ subsemnatu’… hhmmm…?…ia uitati-va mai bine si p’orma mai vorbim…Si nu-i nevoie de nicio clickare (sau felicitare)…

  27. DespinaVestea Says:

    @Riddick-am ras cu lacrimi ..

    @Pp-mai astept si alte dovezi

  28. DespinaVestea Says:

    M-am intrebat ce secret este in nufar….

  29. Stely Says:

    Buna ziua,
    In loc de contributie personala ,am adus aici citeva comentarii de pe blogul , unde , maestrul AVP ,a fost invitat si rugat de adminul acelui blog ,sa publice din scrierile sale ..La inceput am avut in intentie sa aduc doar doua postari ,puse de” cineva ” 😉 care din „pupinul” cel mai mare , de atunci , a devenit la ora actuala cel mai jalnic „troll” . Nu am sa-l numesc ,doar daca vreti sa-l stiti sau poate il veti dibui si singuri.. Recitind si celelate postari si vazind bucuria provocata de aceasta minunata poezie ,dar si o fascinanta povestire ,din copilaria poetuluiV.Padina, le-am adus aici , cu un anume scop .. 🙂 Este un test .. 🙄

    Asadar, comentariile :
    AVP Says:
    31ianuarie,2009 at 23:00
    „Balta de care va povestesc aci e Balta Potelu sau Mamina din cronicele slavone sau Iazurile de la Celei, din Diploma Ioanitilor… Am scris mai multe despre ea altundeva (sper ca Emil nu se va supala ca voi da linku ista…), cu ocazia inundatiilor din 2005, cand incinta fostei Balti Potelu, care fusese desecata inca din 1965-1970, va fi fost ocupata din nou de apele Dunarii
    .Am fost convins atunci ca reinvierea Baltii mele, in iunie 2005, era darul pe care mi-l facea Mamica, mama, care pierise in mai 2005 si care s-a miluit, de-acolo de unde va fi fiind, sa-i redea copilasului ei drag Raiul copilariei, inainte de a fi rechemat si el in Virtualitate… Dupa ce am apucat sa revad Balta in toata splendoarea sa, in vara lui 2005, in acelasi ani hapsanii ciocoi au inceput s-o sece din nou, astfel ca pana-n anul urmator Balta a disparut iarasi…”

    „1 februarie, 2009 at 00:30
    „Viorele ,
    copil mare ce esti ,pai tot MAMICA ,fii sigur ,ti-a trimis Balta ,in anul urmator trecerii ei la Domnul ,pentru ca de acolo de sus vedea ca i se ofileste de dor ,asa un odor…
    Fii binecuvantat , pentru copilaria pe care ai reusit sa o reinvii in fiecare dintre noi !

    P.S. Imi cer scuze ca am indraznit sa multumesc , nu doar in numele meu ”

    31 ianuarie, 2009 at 23:24
    „cita iubire si duiosie ascunde cuvintul Mamica……demult nu l-am mai citit pe undeva, demult nu am mai auzit pe cineva pronuntindu-l”.

    1 februarie ,2009 at 23:24
    „Un regal.

    Din întîmplare, poate, poesia asta a fost prima pe care am citit-o, cu multă vreme în urmă, dar senzația pe care am pățit-o atunci nu m-a părăsit nici o clipă. Pentru mine AVP va rămîne-n veci “poeselul cu căpșoru-i tuns chilug înfofolit pe başul de la pupa bărcii”.

    1 februarie, 2009 at 08:58
    Ne-a placut la toti.
    Ginduri:
    1
    Mirifica nu este Dunarea sau delta, ci Copilaria noastra Pierduta pe care o privim cum se departeaza.
    2
    AVP-ul este mirific si spectaculos. Daca ar fi copilarit fericit intr-o scularie ne-ar fi prezentat la fel de convingator irizarile sherpuitorului shpan.
    3
    Apropos ,de scris frumos. Unde esti Uhittto ?”

    „1 februarie, 2009 at 09:23
    AVP,

    îmi este străină “lumea bălţilor” şi m-ai făcut să-mi pară rău.
    Evocarea duioasă a părinţilor mă face să gândesc că nu eşti un Gică-duru,aşa cum te vedeam eu de aici din colţişorul meu. Taika spuneam eu bunicului meu cel blând”

    „1 februarie, 2009 at 11:43
    Dragilor ,
    si eu am citit inca de azi-noapte minunatia aceasta de basm ….si am ramas muta , n-am indraznit sa scriu nimic ca sa nu stric vraja .
    Jur ca azi noapte am visat ca vorbeam cu AVP-el , cu copilul cu capsorul chilug , dragul de el ,
    si-atata ne-am mai pierdut printre povesti incat cand m-am dezmeticit ramasesem iar fara cuvinte ….le lasasem in basmul din somn.
    Sa ne traiesti , maestre !”

    „1 februarie, 2009 at 13:23
    Ma gandesc ce-i in sufletul atat de sensibil al greu incercatului AVP , acum , cand pana si intr-un Mounte de om ,precum Emilthor ,mestesugitele-i cuvinte au reusit sa trezeasca asemenea duioase sentimente/amintiri …
    Uneori o lacrima/grimasa de fericire observata pe chipul cuiva ,prilejuita de arderea ta mistuitoare in cuvinte ,poate insemna mai mult decat recunoasterea pe care ti-o confera cele onoruri oficiale si cel mai des artificiale.”

    1 februarie, 2009 at 14:47
    AVP

    „Nici n-ai habar talica unde m-ai lovit !

    Am crescut in balta Brailei si-n desele veri caniculare umblam cu barca dupa nuferi. Cred ca stiu despre ce vorbesti.

    Iti pastrez o bere la rece.
    Iti sunt dator”

    1 februarie, 2009 at 16:30
    „AVP,
    am o rugaminte la tine ,
    cand te mai intalnesti
    cu baietelul acela din povesti ,
    din basmul de-aseara adica ,
    sa-i spui ca-i multumesc ca m-a primit in barca lui
    si m-a plimbat printre nuferi si trestii hai-hui ….
    Si sa-i mai spui
    ca daca voi gasi cele sapte chei de la lacatele cu care am incuiat poarta grea ,
    grea de povara duioaselor amintiri care-nseamna copilaria mea ,
    o sa-l invit si eu ca sa imi iau revansa vreodat’ intr-o padure mirifica de brazi si de tei ,
    neumblata de mult , in satul dintre muntii mei
    unde mereu ma astepta mamaia – buna mea
    si Grivei ….”

    AVP Says:
    1 februarie, 2009 at 15:50
    „Desi obiectivele mele ca si hartist creator nu sunt acelea de a-l face fericit pe onor cetitor, ci pur si simplu de a crea, de a mai pune o caramida la Fiintza ce din Virtualitate o smulg, alaturi de miliarde si miriade de alte clustere creatoare de greutatea unui fulg, tontusi, azi, in mod exceptional, vazand cum ati rezonat cu copilaria-mi ca undele c-un val sau ca lumina c-un black-hole fatal, va spun ca m-am simtit si io un pic mai implinit, daca nu chiar felixit, shiiit…

    Ramanem pretini, in sfarsit…”

    P.S.Eu nu ma aflu printre „pretinii”de atunci ..Imi luasem o vacanta ,binemeritata,dupa campania de la parlam.din 2008..

  30. monica Says:

    Brava @Stely !🙂

  31. monica Says:

    Poate acusi , cate unii rosescsc cand stau de dupa usi si ….privesc😳 luuung ,cu jind😛

  32. Riddick Says:

    Mi-a scăpat profilul din nufăr, deşi subliminal simţeam că „e ceva acolo”.

    Trebuie sa mai lucrez la atenţia distributivă… 🙂

  33. Stely Says:

    monica,

    Nu stiu ce sa inteleg din exclamatia asta :”Brava @Stely !”
    🙄
    si nici din postarea asta:
    „@Stely , draga doamna , imi sunteti draga ,dar ( sper sa nu va suparati ) putin cam naiva ( mai precis –de buna
    credinta )” 😦
    iar asta ? cred ca este sigur o „capcana „periculoasa ?
    S-o evit? Astept un consilier .. 😳
    „@Stely – Doamna eu tot va iubesc si va admir devotiunea si curajul. Sincer. Exagerati desigur in …”

    Asadar ,ce este Adevarat din toate astea?

  34. monica Says:

    @Stely,Exclamatia mea a fost sincera si admirativa ! Atat daca intelegi este ok dpmdv
    Restul nu cred ca ma priveste !Parol!

  35. DespinaVestea Says:

    Periscopul din nufar

  36. monica Says:

    @Steli
    Cuvintele bune(chiar si cele care rostesc adevaruri ) ies f greu ,pt ca trebuie sa ai caracter,cele rele napadesc ,aproape singure ,fara ajutor👿
    Este o constatare dureroasa !

  37. Goldmundr Says:

    Viorel,
    mi-a placut enorm proza ta ca un poem stralucitor despre indepartata copilarie.
    Poezie pura.
    Si desenele si culorile „Dunarii” ale maestrului Devis Grebu-sunt fericit ca am dat de voi,
    si ma simt mai bogat-de cand v-am descoperit
    Dumnezeu sa va aiba in paza

  38. Dl.Goe Says:

    1. Se vede treaba ca pe acest blog paralel cu lumea inca n-a inceput niciun campionat mondial de fotbal. O fi patriotismul care-i impiedica pe vizitatori sa pomeneasca, fie si aluziv, despre acest eveniment cumva important care ne-a lasat mofluzi in materie de participare din cauza unor sportivi si foruri sportive care ne-au rapit iarasi bucuria de a fi mandri ca suntem romani? O fi altceva? Cuminte, blogul n-a vrut sa raspunza? // 2. Pe acest blog nu se cunoaste sensul termenului \”troll\”. Este insa folosit abuziv din abundenta cu conotatii vagi dar neaparat negative. Cine nu-i cu noi, total si neconditionat e troll. Clar? Totusi troll inseamna ceva anume. Sa nu se ajunga precum in schita lui Gogol cand trepadusii de la o scoala intrebati de la gubernie cati analfabeti au in scoala si necunoscand semnificatia termenului analfabet au ajuns prin deductii logice vizavi de semnficatia acestuia la ideea ca doar directorul scolii ar putea fi asa ceva. Paradoxal este ca pe unele bloguri proprietarii acestora chiar sunt cei mai nemantuiti trolli. Ceva imi spune ca ne aflam in situatie. // 3. Pe un blog am gasit o chestie foarte nostima. Cineva se intreba ce inseamna AVP. Cumva Alien Versus Predator? Gaselnita mi s-a parut excelenta, plina de miez si semnificatie. Voi ce-ati zice despre asta daca ati avea voie sa ziceti?

  39. Dl.Goe Says:

    @Stely – Imi pareti singura fiinta pura din aceasta zona crepusculara. Chiar si cand in mod intentionat incercati sa fiti rea si neinduratoare nu va iese deloc, deloc. Se zice (cine zice?) cata luciditate atata suferinta. Dar suferinta este de multe feluri, de mult mai multe feluri decat ar putea fi bucuria. Cred ca putina luciditate n-ar avea cum sa va faca rau, atat de rau incat sa va raneasca sau sa va produca suferinta. … fara lacrimi nu exista dor adevarat… pur si simplu nu v-ar strica si nici n-ar putea dauna decisiv cauzei (care cauza?) careia ii sunteti devotata trup si suflet. Sunteti punctul sensibil in porunca parintelui Padina catre drept credinciosi, pentru ca, a-l ignora si a nu comunica cu dl.Goe intru descurajarea acestuia, nu inseama doar sa nu-i adresati mesaje directe si sa evitati sa-i pomeniti (pseudo)numele, uciga-l toaca, ci ceva mult mai complicat. Ar trebui sa va comportati ca si cand mesajele d-lui Goe nici n-ar exista, sa nu-l invocati si sa nu-l pomeniti nici macar aluziv. Aia da, taina a impartasirii ignorarii ispitei intru intampinarea cererii domnului Padina. Alminteri n-ati facut nimic. Parerea mea!

  40. pP Says:

    @Stely Says: ?
    21 iunie 2010 la 16:38
    cine este Dl.Goe?
    este SC?
    dupa scriitura de la 19:58 & 20:14 @ Goe se pare ca este SC.
    Parerea mea!

  41. Dl.Goe Says:

    @AVP – Mestere (…) ma astept sa va tineti de promisiune (ca de cuvant n-aveti cum) si sa-i bagati la spam pe cei care va desconsidera ordinul de a nu-l incuraja pe dl. Goe sa-si dea in petec. Eu zic sa dati militaria jos din pod, sa schimbati calimera si sa introduceti disciplina. Asa nu mai merge. // pP-lusi dar cine este SC? Vi s-a dus curajul taman la pont si atunci v-ati dedat femeieste la initiale. Barbat sunteti d-voastra sau gluga de coceni? Intreb si eu.

  42. Stely Says:

    Nu stiu ce efect v-au a provoacat voua aceste doua comentarii.
    Acum cind stiu cine este tipul care le-a scris, pot sa va spun ca bietul de el s-a chinuit in zadar sa-i capteze atentia lui AVP si sa-l bage in seama ..Numai ca AVP l-a „mirosit”si si-a dat seama ce-i poate pielea ..Desigur ca nu l-a bagat in seama ,ba dimpotriva l-a „plesnit „cu prima ocazie pe libidinos..
    Asta este cauza ptru care „libidinosul”il uraste pe AVP si-l birfeste pe unde apuca si unde gaseste ascultatori dornici de birfe ieftine .. Acea este cauza ptru care eu l-am numit un jalnic „troll”,intrucit nu este decit un provocator mizerabil
    si plin de oftica..
    @D-l Goe ,ti-l livrez cu placere ..Stapineste-l sanatos !

    1 februarie, 2009 at 00:30
    Viorele ,
    „copil mare ce esti ,pai tot MAMICA ,fii sigur ,ti-a trimis Balta ,in anul urmator trecerii ei la Domnul ,pentru ca de acolo de sus vedea ca i se ofileste de dor ,asa un odor…
    Fii binecuvantat , pentru copilaria pe care ai reusit sa o reinvii in fiecare dintre noi !

    P.S. Imi cer scuze ca am indraznit sa multumesc , nu doar in numele meu ”

    1 februarie, 2009 at 13:23
    Ma gandesc ce-i in sufletul atat de sensibil al greu incercatului AVP , acum , cand pana si intr-un Mounte de om ,precum Emilthor ,mestesugitele-i cuvinte au reusit sa trezeasca asemenea duioase sentimente/amintiri …
    Uneori o lacrima/grimasa de fericire observata pe chipul cuiva ,prilejuita de arderea ta mistuitoare in cuvinte ,poate insemna mai mult decat recunoasterea pe care ti-o confera cele onoruri oficiale si cel mai des artificiale”
    p.s.Cred ca ati inteles acum cine este individul plin de „humor”scirnav .

  43. pP Says:

    Stely ?
    JE TE JURE!
    asta nu stiu cine poate sa fie.
    RH?
    dar Dl GOE cine poate sa fie?

  44. Stely Says:

    Consider ca la fel de bine poti fi si si domnia ta la fel de”barbat”sau „gluga de coceni” ,atita vreme cit te ascunzi sub un nick hilar ..Daca esti cu adevarat un barbat si nu „o gluga de coceni” spune clar, cine esti ? Eu si inca destui de pe blogul asta ,am demonstrat ca nu avem nimic de ascuns .. Nu mi-am ascuns nici virsta ,nici profesia si nici trecutul ..Prin urmare, te provoc sa-ti spui adevarata identitate, d-le Goe ..
    Curaj!Ia exemplu ,de la Dragos Gros ,Constantin Constans,S.Iliesiu ,C.Dobre ,AVP,D.Grebu ,Angela Furtuna ..

  45. Stely Says:

    Da ,Pp ..este RH .. ,dar de @Goe nu stiu ce sa-ti spun ..E posibil ,dar nu cred ca @SC este si microbist si filozof ..Mai degraba pot vorbi eu de fotbal decit el ..Dar ,s-ar putea ..Cam seamana ,e adevarat ..

  46. sorin cucerai Says:

    @ pp, stely etc.

    Nu, nu sunt eu dl. Goe (culmea e ca azi m-a mai intrebat cineva acelasi lucru) – dar imi place de el, chiar daca ne-am contrat putin zilele trecute, cind Goe m-a taxat fie de naiv, fie de prelucrat/prelucrator, si in orice caz de arogant:))).

    Eu cred insa ca Dl. Goe (DG) este DEVIS GREBU, care vrea sa-l canibalizeze pe Padina si sa se desolidarizeze de Sorin Iliesiu. Nu:)?

    PS Stely, sa stiti ca filosofii pot fi si microbisti. Heidegger era ultra-microbist, nu rata niciun meci de la Cupa Mondiala.

    …si pentru ca tot am fost tratat de arogant, n-am cum sa nu intreb: ati auzit de Heidegger asta :roll:?

  47. Dl.Goe Says:

    @Stely – Stimata doamna, ma plec in fata delicatetii si totodata fermitatii d-voastra. Ca de ferma sunteti ferma, n-am ce zice. Totusi as dori, daca-mi ingaduiti, sa va spun ca va inselati in doua-trei privinte. 1) N-am scris eu textul pe care (inteleg ca) mi-l atrubuiti (nu ma asteptam sa aveti o impresie chiar atat de proasta despre mine). 2) Nu doresc in mod special sa ma ia sau sa nu mai ia Viorel Padina in seama. Greu de inteles cum de nu-i evident ca mi-e perfect egal ce anume face AVP-ul in privinta mesajelor mele care (n.b.) ii aduc un nemeritat trafic. Interdictia pe care v-a pus-o😉 din cauza ca nu-i in stare sa-mi dea replica si nici n-ar vrea sa ma baneze fara motive serioase (pentru ca in fond este un domn democrat si serios) ma avantajeaza dupa cum m-ar avantaja si daca v-ar da liber sa va dati in taina cu mine sau daca mi-ar bana mesajele in pofida oricaror norme morale sau deontologice (sic). 3) Cea mai grava confuzie in care va aflati sunt doua confuzii. Una este ca as avea ceva de ascuns. N-am. N-am nimic de ascuns. Tot ce am de spus spun, sincer, deschis si politicos (oricum mult mai politicos decat o fac ce-i care nu mai pot de mine si-mi raspund). Faptul ca nu-mi spun numele, prenumele si nu-mi pun declaratia de avere pe blogul lui Padina, n-are legatura cu vreo ascundere. Nu despre asta e vorba. Asa e jocul. Nu stiu cu ce v-ar ajuta daca v-as spune ca ma cheama Costica si ca am un var la granadiri. A doua confuzie este legata de idea imaginara pe care o aveti in legatura cu faptul ca indemnul d-voastra fara legatura cu nimic anume (cine-i Goe?) e atat de provocator incat dl. Goe o sa-si iasa din piele doar ca sa-l vedeti d-voastra fara piele si sa-l apreciati cat de barbat e sau nu. Iarasi sunt surprins sa constat ca aveti o parere extrem de proasta despre mine. Si atunci? Ce atat insistenta. Sfatul meu e sa-l ascultati pe maestru si sa ma ignorati. Nu ma supar. Dupa cum v-am mai spus nu ma supar nici alminteri. Eu va consider o femeie libera. D-voastra?

  48. Dl.Goe Says:

    @Stely – Aoleu stimata doamna, vad ca dintr-o teama exagerata ca as putea sa va ratez mesajul in care doriti sa-l desfintati pe Raducu si colateral pe Goe, n-ati mai rabdat incertitudinea si l-ati postat si pe Arca. Vai! Hélas, cum ar zice amicul pP-lusi, sper sa nu patititi nimic, nicio belea, pentru aceasta escapada. V-am raspuns acolo de ce anume demonstratia d-voastra este inconsistenta, asa ca, in cazul in care curiozitatea devine de nestavilit puteti viziona din nou locul. Sfatul meu este, in cazul in care nu va puteti abtine si veti dori sa comentati pe Arca sa folositi un (alt) pseudonim. Stely stie deja toata lumea cine este. Ca d-voastra, mai barabata (ca Zoe), nu aveti nimic de ascuns. Uite ati putea sa semnati Zoe. Oricum veti semana va promit solemn (serios) ca n-o sa va deconspir. Prevad ca veti sfarsi prin a va indragosti de mine ceea ce imi produce o teama in exces. Va rog din suflet sa aveti si d-voastra grija.

  49. Stely Says:

    @ D-l Goe ,
    Ati pierdut degeaba repriza a 2a a meciului ,ca sa scriti comentariul asta ,destul de lung si coerent ,ce-i drept ,dar ,ce pacat, ca nu ati inteles nimic..
    Am zis( eu )ca ati scris dvs.,cele doua comentarii? A,v-ati uitat cu un ochi la meci si cu altul pe blog si ati pierdut din vedere esentialul ..Nu mi-ai fi permis sa va fac „troll”,”libidinos ” ,”scirnav „etc..,din simplu motiv ca nici dvs .nu v-ati permis sa ma birfiti ,doar ca l-ati lasat cu mare larghete pe RH, singurul postator ce v-a ramas .Banuiesc ca asta este cauza ptru care ii ingaduiti sa ma improaste cu noroi ,ca un „barbat”curajos ,ce e ..
    De fapt ,n-am ce zice ..Nivelul blogului(arcei )este cu mult sub nivel ..Asta e,sa-l stapinesti sanatos pe RH ,iar ,daca se mai aciuiaza si NT ,v-ati pricopsit .. Sa te tii atunci ,ce are sa-i creasca nivelul blogului sau arcei ,ce-ati zis ca e ?!

  50. Dl.Goe Says:

    @Stely – Aveti dreptate, pentru d-voastra am pierdut din meci. Dar a fost totusi vorba de un meci al Hondurasului. Sa vedeti sentiment cand voi deveni capabil a pierde vreun minut dintr-o partida ca Italia – Argentina (de ex.) Daca v-ati pricepe la Fotbal (nu la fotbal) ati intelege adevarata dimensiune a faptului. Tot adevarat este ca din cauza ca pe jumatate ma uitam si la fotbal (urmaream Spania) am interpretat gresit, in graba, textul d-voastra atat de generos. Inteleg asadar ca nu m-ati putea crede in stare de o asa capodopera. Incep deja sa ma simt mai bine. Noapte buna va doresc. P.S. Deci d-voastra, pana la urma vi se pare firesc ca AVP-ul sa-mi solicite imperativ sa-mi moderez blogul intr-un fel anume? Hm. Daca-i asa atunci inteleg si mai greu cum de-i ignorati sugestia si va tot dati in taina cu mine? Ce castigati sfidandu-l? Ca ceva sigur castigati. Sa fie un pic de respect de sine sau altfel de satisfactii va incearca?%D%A%D%A

  51. Stely Says:

    Este posibil ca in felul asta as putea sa par frivola,mai ales la virsta mea ,dar , daca tot a luat o asa intorsatura demersul meu ,am riscat intradevar ,dar nu suparindu-l pe AVP, ptru ca sigur ma va intelege ,ci stirnindu-i furia turbatului de RH. ..Risc sa-l infrunt pe RH ,numai ca sa ma apar, intrucit si-a gasit acolo locul de unde sa atace ca un las….Aici am scapat de el prin banarea lui de catre AVP ,dar acolo ,nu are cine ,si asa ,nu am decit sa ma apar singura.. Prin urmare ,acele comentarii sunt dovada ca( RH )a fost un pupincurist al lui AVP si ca nebagindu-l in seama , s-a intors impotriva lui ,apoi si impotriva mea..Acum ,sa spuna ce-o vrea ,nu-mi pasa !…De fapt ura lui este una de ordin politic..Atunci ,in februarie ,cind au fost scrise comentariile acelea ,era multumit ca PNL-istii luasera un procent bun in alegeri si sperau ca vor scapa de T.Basescu si ca vor prelua puterea ..In momentul cind a vazut ca au pierdut toate sansele ,RH ,a luat-o razna.. atit el ,cit si NT si SC ,si incepind de anul asta si DT ..Pe toti il leaga ura fata de TB ,care se rasfringe si asupra acestui blog ..
    Ehee ,sa vedeti ce osanale ii ridica NT ,lui AVP !
    La fel si lui ,politica antibase ,i-a luat mintile ..Iar lui SC dragostea ptr M.O. O dragoste oarba, incit a uitat ca si el i-a ridicat niste osanale lui AVP mai abitir decit oricine ..
    Gata,mor de somn ..Fie ,ce-o fi ..

  52. Dl.Goe Says:

    Cred ca voi avea o insomnie teribila dupa ce m-ati ametit cu toate initialele alea neinteligibile. In afara de RH(negativ) si AVP(ozitiv) nu mai recunosc pe nimeni. Presupun doar ca DT ar putea fi conul Dorin in rest ceata mare. Si nici nu-mi aduc aminte cum il chema pe invingatorul lui Bonaparte la Waterloo. Sunt pierdut.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s