Blocul National al Revolutionarilor catre Raluca Turcan si alti decidenti

Nota mea, AVP : Blocul Naţional al Revoluţionarilor este compus nu doar din oamenii care au participat la revoluţia reală din 1989 (iar nu la cea trucată, montată de Ivan Ilici şi compania de priculici activisto-securici), însă şi din cei – de fapt, aproape aceiaşi oameni, în frunte cu popularul Theodor Mărieş -, care au determinat procuratura de tip quasisovietic, încă, să le predea documentele „revoluţiei” din 1989 şi ale „mineriadelor” ordonate de acelaşi Ivan Ilici spre a deturna mersul istoric firesc, spre libertate şi democraţie reală, iar nu originală, al României dodoloaţe…

Prezentăm mai jos Apelul BNR (dar nu al Băncii Naţionale a României, aloo…) către  decidenţii în importanta chestiune a numirii conducerii TVR, inclusiv către stimata doamnă şefă a comisiei de cultură din Camera Deputaţilor, iniţiatoare a unui proiect de modificare a Legii de funcţionare a TVR şi SRR (şi care – în paranteză  fie spus – îmi ţine la „moderare” pe blogul dumneaei următorul mesaj, prin care vroiam să completez mesajul maestrului Devis Grebu, aflat deja acolo : 

18.05.2010 la 1:06 am Domnule Devis Grebu, maestre : nu ma indoiesc ca stimata doamna Turcan (pentru care, potrivit crezului personal din prima pagina a acestui site, “Sinceritatea şi solidaritatea sunt cele două calităţi umane pe care le consideră cele mai importante”…) va va da un raspuns sincer, sa speram cat mai curand, si se va solidariza, fireste, cu dl Sorin Iliesiu, initiator si redactor al celor mai importante Apeluri civice din iepoca de tranzitie Ro, a caror punere in practica de catre Presedintele Basescu si guvernul Boc va conduce la decomunizarea Romaniei si la demantelarea – mai bine mai tarziu, decat niciodata – a “sistemului ticalosit”… Parerea mea, pai cum naiba…:) ).

Fără alte comentarii, deocamdată…

********************************************

APEL PENTRU SORIN ILIEŞIU

ÎN FRUNTEA TELEVIZIUNII NAŢIONALE

Notă: Acest apel este adresat inclusiv Doamnei RALUCA TURCAN, preşedinte al Comisiei de Cultură din Camera Deputaţilor, iniţiatoare a unui proiect de modificare a Legii de funcţionare a TVR şi SRR.

18 mai 2010

Cele 31 de organizaţii civice şi sindicale semnatare ale acestui apel îl propun din nou pe dl Sorin Ilieşiu în fruntea Televiziunii Naţionale, având în vedere că are o extraordinară susţinere din partea societăţii civile, aşa cum prevede noul proiect de lege al SRTV, iniţiat de Doamna Raluca Turcan, preşedinte al Comisiei de Cultură din Camera Deputaţilor.

Dl Sorin Ilieşiu este propus în funcţia de preşedinte al SRTV de peste 30 de organizaţii civice şi sindicale, de Asociaţia Profesioniştilor de Televiziune din România prezidată de Dan Necşulea (1990-2010) – singurul for profesional îndreptăţit să recomande personalităţi pentru această înaltă demnitate – , şi, de asemenea, de personalităţi de prestigiu precum Vladimir Tismăneanu, Viorel Padina, Devis Grebu, Mihai Şora, Dorin Tudoran, Magda Cârneci, Nicolae Prelipceanu, Ion Mihai Pacepa, Florin Zamfirescu, Angela Furtună, Daniel Vighi, Georges Banu, Constantin Răuţă, Dan Mircea Cipariu, Constantin Dobre (fost organizator şi conducător al revoltelor minereşti din Valea Jiului 1977).

Vladimir Tismăneanu: „Dl Sorin Ilieşiu este un impecabil profesionist, un om cu o conştiinţă curată, un luptător pentru adevăr, onoare şi dreptate. La două decenii după ruşinoasele momente în care Televiziunea Româna aşa-zis liberă a participat cu zel la denaturarea realităţii şi la ponegrirea partidelor democratice, a eforturilor de decomunizare a ţării, dl Ilieşiu, ca exponent al idealurilor societăţii civile, poate contribui la reclădirea din temelii a acestei instituţii publice. E nevoie de o echipă nouă în fruntea TVR, iar dl Ilieşiu are energia şi viziunea necesare unei asemenea renovări radicale. Ca membru al Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste, ca autor al Apelului care a condus la înfiinţarea acestei Comisii, dl Sorin Ilieşiu a probat acurateţe, deschidere pentru dialog şi principialitate. Multe din initiaţivele care au deblocat cercetarea trecutului traumatic i se datorează”.

Mihai Şora: „Pe Domnul Sorin Ilieşiu îl cunosc de aproape un sfert de secol: un om serios, consecvent, integru, având convingeri temeinice, – un om pe care te poţi baza. Niciodată, în niciun fel de împrejurări, această părere pe care mi-am făcut-o despre domnia sa n-a fost dezminţită. Socotesc că, orice funcţie ar îndeplini, îşi va lua sarcina foarte în serios, iar lucrul pe care-l va fi început îl va duce până la capăt”.

Dorin Tudoran: „Susţin apelul prin care se cere propunerea dlui Sorin Ilieşiu în funcţia de Preşedinte al TVR. După atâtea mandate aberant acordate unor oameni ce nu au făcut decât să contribuie la ruina morală şi economică a unei instituţii ce ar fi trebuit să fie un model al deontologiei profesionale, a venit momentul ca televiziunii naţionale să i se dea şansa de a deveni tot ce a fost împiedicată să fie în aceste ultime două decenii. Sunt sigur că dl Sorin Ilieşiu dispune de arsenalul profesional, moral-cetăţenesc şi managerial necesar pentru transformarea TVR într-o instituţie naţională de care să fim mândri cu toţi, indiferent de opţiunile noastre politice”.

Viorel Padina şi Devis Grebu: „Ne exprimăm convingerea şi speranţa că numirea d-lui Sorin Ilieşiu la conducerea SRTV ar constitui o garanţie că Televiziunea Română, ce e posibil să rămână de altfel singura tribună a verităţii în concertul mediei autohtone, dominat de trâmbiţele apocaliptice ale organelor de presă ‘mogulice’ – care se dau de ceasul morţii să prezinte acţiunea de reformare a statului promovată de Preşedintele Traian Băsescu şi de Premierul desemnat ca pe sfârşitul lumii, executând o periculoasă diversiune media – va deveni o televiziune cu adevărat naţional-europeană şi înalt responsabilă, promotoare a adevărului nemăsluit despre lumea de care vrem să ne despărţim irevocabil şi susţinătoare a autenticelor idei şi valori naţionale”.

Magda Cârneci: „Sorin Ilieşiu întruchipează cu brio, pentru mine, acţiunea vizibilă şi eficace a societăţii civile în politica românească. Cineast reputat şi personalitate publică angajată, Sorin Ilieşiu ar putea conferi Televiziunii Române suflul, justeţea şi seriosul de care aceasta are atît de multă nevoie pentru schimbarea societăţii româneşti”.

Florin Zamfirescu: „ …Şi, pentru că la noi în ţară salvarea nu mai poate fi decât individuală, îl sfătuiesc pe Sorin Ilieşiu să nu-şi facă iluzii de promovare la Televiziunea Română, care trebuie să rămână un instrument de manipulare, aşa cum a fost şi până acum. Sorin Ilieşiu este prea cinstit, prea profesionist şi prea bine intenţionat ca să poată răzbate prin jungla mafiotă care ne-a încorsetat. Mă miră doar faptul că Domnul Băsescu nu vede ceea ce vedem cu toţii!”

Nicolae Prelipceanu: „Domnul Sorin Ilieşiu ar trebui să dirijeze televiziunea publică din România, pentru simplul motiv că este un profesionist al domeniului care nu s-a amestecat în politică, predându-se vreunui partid, şi continuă să militeze pentru adevăr, pentru cel despre revoluţie, pentru cel despre mineriade, pentru cel despre istoria noastră recentă şi despre caracterul criminal al regimului comunist. Prezenţa sa la preşedinţia TVR ar fi o garanţie pentru obiectivitatea acestui post naţional, pentru promovarea adevărului de către postul naţional”.

Ion Mihai Pacepa: „Inepuizabilul Sorin Ilieşiu, care şi-a dedicat o bună parte a vieţii condamnării crimelor comunismului, este, în viziunea mea, omul ideal pentru a conduce televiziunea română în aceste zile istorice când o nouă generaţie de români se zbate să dea ţării o nouă fiinţă naţională. Îl recomand cu caldură. Energica sa activitate în fruntea societăţii civile, impecabilul său profesionalism, perseverenţa şi curajul său politic, precum şi îndelungata sa experienţă cinematografică îl fac candidatul ideal”.

Angela Furtună: “Susţinerea d-lui Sorin Iliesiu la conducerea Televiziunii Române este o prioritate publică. E singura alegere corectă, cu beneficii importante şi garanţii solide pentru această instituţie. (…) Dl Sorin Ilieşiu îmbină în mod fericit pregătirea profesională de excepţie, performanţa şi excelenţa, cu talentul organizatoric special şi cu viziunea deontologică instituţională de care România are nevoie mai mult decât niciodată, atunci când e vorba de Televiziunea Publică. (…) Numirea urgentă a d-lui Ilieşiu în postul de director al TVR, precum şi susţinerea sa de către echipe de profesionişti şi de strategi, vor aduce beneficii majore spaţiului mediatic românesc. Şansa numită Sorin  Ilieşiu trebuie exploatată la maximum, ACUM”.

*

Includem în apelul nostru recomandarea din partea Asociaţiei Profesioniştilor de Televiziune din România prezidată de Dan Necşulea (1990-2010), recomandare publicată integral de Agenţia Naţională de Presă AGERPRES la data de 31 martie 2010:

http://mobile.agerpres.ro/news.php?n=3295B75764B6BD7313171D72C1E&c=&p=1&s=&q=

1539709; 2010-03-31 17:52:42

© Agerpres 2008

ASOCIAŢIA PROFESIONIŞTILOR DE TELEVIZIUNE DIN ROMÂNIA

Romanian Association of TV Professionals, Calea Dorobantilor 191 Bucuresti, Tel & Fax 401 3199178

RECOMANDARE din partea Asociaţiei Profesioniştilor de Televiziune din România

Asociaţia Profesioniştilor de Televiziune din România salută propunerea celor 30 de organizaţii civice şi sindicale ca în fruntea Televiziunii Naţionale să fie o personalitate culturală, un specialist cu experienţă în domeniul audio-vizual, un reper de moralitate precum Sorin Ilieşiu.

Menţionăm că Sorin Ilieşiu cunoaşte îndeaproape producţiile de referinţă ale Televiziunii Române, fiind de multe ori membru al juriilor premiilor anuale acordate de asociaţia noastră (premiile APTR), respectiv în anii 1998, 2000, 2003, 2005, 2007, 2008, 2009 şi 2010.

Sorin Ilieşiu are o importantă experienţă universitară în Media având în vedere că între 1995-2001 a fost decanul Şcolii Superioare de Jurnalistică patronată de Asociaţia Ziariştilor Români, şi că timp de 11 ani a fost titularul cursului ‘Comunicare audio-vizuală’ – urmat de peste o mie de studenţi.

Experienţa managerială a lui Sorin Ilieşiu este remarcabilă, în ultimii 16 ani fiind directorul studioului VideoDialog, primul studio video independent din România, fondat în 1990 de GDS; de asemenea, în anul 2000, Sorin Ilieşiu a fost director general la ROFILM S.A., fostul Studio cinematografic ‘Bucureşti’-Buftea.

Sorin Ilieşiu este un apreciat realizator de filme documentare distinse cu premii naţionale şi internaţionale, precum ‘Piaţa Universităţii – România’ (în colab. cu Stere Gulea), ‘Petre Ţuţea – Emil Cioran. O întâlnire posibilă’ şi ‘Apocalipsa după Cioran’ (în colab. cu Gabriel Liiceanu).

Sorin Ilieşiu ar fi primul director general al Televiziunii Române doctor în Cinematografie şi Media, expert în comunicarea specifică televiziunii.

Activitatea civică a lui Sorin Ilieşiu este impresionantă: membru GDS din 1990, fondator al Alianţei Civice (1990) şi al Academiei Civice (1994), autor al Apelurilor pentru condamnarea naţională şi internaţională a crimelor comunismului.

Bucureşti, 31 martie 2010

Dan Necşulea,
Preşedinte – Asociaţia Profesioniştilor de Televiziune din România (1990-2010)

1539709; 2010-03-31 17:52:42

© Agerpres 2008

Includem în solicitarea noastră şi apelul de mai jos:

Apel pentru susţinerea candidaturii lui Sorin Ilieşiu

la funcţia de preşedinte al SRTV

– apel iniţiat de Viorel Padina şi Devis Grebu –

Doamnelor şi Domnilor decidenţi,

Cu tot respectul pentru ceilalţi candidaţi despre care se spune că sunt „în cărţi” pentru desemnarea de către Dvs în importanta funcţie de preşedinte-director general al Societăţii Române de Televiziune (SRTV), noi, subsemnaţii prezentului Apel, ne permitem să apreciem că dl Sorin Ilieşiu ar fi totuşi personalitatea cea mai potrivită să ocupe această funcţie în acest moment al bătăliei pentru dreptate şi adevăr în care se află angrenată partida aflată la putere, ca urmare a angajamentului ferm al preşedintelui reales, dl Traian Băsescu, şi al premierului desemnat, dl Emil Boc, că îşi vor folosi actualele mandate pentru demararea, cu orice preţ, a acţiunii deja mult întârziate de reformare a „sistemului ticăloşit” şi deci a statului comunistoid moştenit de la regimul Iliescu.

Ne bazăm opinia că dl Sorin Ilieşiu ar fi persoana potrivită pentru importanta funcţie publică de manager al SRTV pe faptul, pe de o parte, că dânsul este în mod incontestabil, aşa cum reiese din CV-ul aflat la dispoziţia publicului, un foarte bun profesionist în domeniul vizualului şi un excelent partener de dialog social, capabil să găsească oricând puncte de convergenţă cu multiple organizaţii nonguvernamentale ori sindicale, iar pe de altă parte pe faptul – le fel de incontestabil – că dânsul este iniţiatorul şi redactorul celor mai cunoscute Apeluri ale societăţii civile româneşti din ultimii ani, care au reunit semnăturile a sute de personalităţi din rândurile formatorilor de opinie autohtoni ori din străinătate şi ale liderilor a numeroase şi importante organizaţii sindicale ori nonguvernamentale, apeluri care au condus, între altele, la înfiinţarea Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului din România, a Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictatorii Comuniste din România, coordonată de prof. Vladimir Tismăneanu, iar în ultimă instanţă la Raportul acestei Comisii şi la celebrul Discurs rostit la 18 decembrie 2006 în Parlament de Preşedintele Traian Băsescu, prin care regimul comunist din România a fost declarat, cu putere de act oficial al Statului Român, „ilegitim şi criminal”. Prezentăm mai jos lista Apelurilor iniţiate şi redactate în ultimii ani de către dl.Sorin Ilieşiu, apeluri care dacă ar fi puse în practică, fie numai şi parţial, ar contribui, fără doar şi poate, la însănătoşirea morală, înainte de toate, a societăţii româneşti actuale :

O sinteză a cunoscutelor Apeluri o puteţi observa, de asemenea, aici (demersurile lui Sorin Ilieşiu pentru decomunizarea Romaniei prezentate de BBC-Romanian).

Doamnelor şi Domnilor decidenţi,

Ne exprimăm convingerea şi speranţa că numirea dlui Sorin Ilieşiu la conducerea SRTV ar constitui o garanţie că Televiziunea Română, ce e posibil să rămână de altfel singura tribună a verităţii în concertul mediei autohtone, dominat de trâmbiţele apocaliptice ale organelor de presă „mogulice” – care se dau de ceasul morţii să prezinte acţiunea de reformare a statului promovată de Preşedintele Traian Băsescu şi de Premierul desemnat ca pe sfârşitul lumii, executând o periculoasă diversiune media – va deveni o televiziune cu adevărat naţional-europeană şi înalt responsabilă, promotoare a adevărului nemăsluit despre lumea de care vrem să ne despărţim irevocabil şi susţinătoare a autenticelor idei şi valori naţionale.

Revoluţionarul George Costin ne-a rugat să inserăm în Apel următorul text:

Sorin Ilieşiu este o personalitate civică, un manager cultural, un specialist cu experienţă în domeniul audio-vizual, un reper de moralitate. Este membru al GDS din 1990, fondator al Alianţei Civice (1990) şi al Academiei Civice (1994), manager al primului studio video independent fondat de GDS în 1990, doctor Magna cum laude în Cinematografie şi Media (Televiziune), conf.univ. la UNATC “I.L.Caragiale”, fost Decan al Şcolii Superioare de Jurnalistică al Asociaţiei Ziariştilor Români (1995-2001) – titular al cursului „Comunicare audio-vizuală” (1991-2001), autorul volumelor „Imaginea care povesteşte – în comunism şi în postcomunism”, „Narativitatea imaginii de film. Premise teoretice”, membru al Juriilor Premiilor anuale acordate de Asociaţia Profesioniştilor de Televiziune din România, autor al unor filme documentare distinse cu premii naţionale şi internaţionale precum „Piaţa Universităţii – România” (în colab. cu Stere Gulea), „Petre Ţuţea – Emil Cioran. O întâlnire posibilă” şi „Apocalipsa după Cioran” (ambele, în colab. cu Gabriel Liiceanu), „Aurolac” (în colab. cu Ioan Groşan).

Referindu-se la cartea lui Sorin Ilieşiu „Imaginea care povesteşte – în comunism şi în postcomunism”, prof. Vladimir Tismăneanu a scris următoarele: “Cu pasiune, rigoare şi fineţe analitică, Sorin Ilieşiu demitizează ficţiunile propagandistice comuniste, demonstrează cum minciuna sistematică se află în chiar inima propagandei, iar valorile esenţiale ale umanităţii, inclusiv distincţia dintre Bine şi Rău, erau convertite în opusul lor. (…) Sorin Ilieşiu explorează cu o remarcabilă acurateţe şi explică impecabil utilizarile ideologice ale filmului, numit de Lenin, nu fără motiv, “cea mai importantă artă”. (…) Lucrarea lui Sorin Ilieşiu este comparabilă ca viziune şi competenţă cu cea publicată în urmă cu mai bine de două decenii de Antonin Liehm, unul din promotorii Primăverii de la Praga şi fondatorul revistei Lettre Internationale”.

*

Prezentăm, de asemenea, câteva din OPINIILE EXPRIMATE PE FORUMUL unde a fost publicat apelul de mai sus :

Monica : Cine se teme de Sorin Iliesiu la conducerea TVR? Cine sa se teama? Securistii, activistii PCR , ’specialiştii spălării pe creier şi ai imbecilizării în masă’ care stiu ca ochiului ager de cineast nu-i scapa nici un detaliu.

AVP : Avem nevoie de un astfel de militant si manager la Televiziunea Romana, care sa ne spuna adevarul si numai adevarul despre ceea ce a fost…

dora : TVR – post national – a incaput pe mana tovarasilor si ‘baietilor destepti’ inca in dec. 89. Este o rusine modul cum manipuleaza (de multe ori prin omisiune) publicul, mint si dezinformeaza. (…) Nu m-am gandit cine ar fi indicat sa vina la conducerea televiziunii nationale. Nici un nume nu mi s-a parut potrivit. Multumesc maestrilor Viorel Padina si Devis Grebu pentru propunerea d-lui Sorin Iliesiu.

Monica : Iliesiu mi se pare potrivit in acest post de presedinte al unei televiziuni publice tocmai pt simplu motiv ca nu-i este ’sluga’ presedintelui Basescu, stiut fiind faptul ca dumnealui, Iliesiu, este un admirator fervent al lui Corneliu Coposu.

Goldmund : eu nu cred ca domnul Sorin Iliesiu are vreo sansa sa devina Directorul TVR; criteriile sunt altele decat cele pe care le credem noi a fi corecte si care ar departaja impostura de valoare (…) Eu nu cred ca e posibil asa ceva; nu acum. Sper sa ma insel; m-as bucura enorm.

Stely : Sorin Iliesiu este garantul depolitizarii televiziunii publice, al obiectivitatii si al libertatii de exprimare, in toata deplinatatea ei.

PetitPARIS : Sunt convins ca domnul Sorin Iliesiu este cea mai buna propunere pentru postul de director general al acestei institutii. Am incredere in viziunea domnului Iliesiu vis-a-vis de cum trebuie sa functioneze televiziunea publica a Romaniei europene.

Anamnesis: O Prioritate publica absoluta: sustinerea domnului Sorin Iliesiu la conducerea Televiziunii Romane.

Stely : Eu cred ca S.Iliesiu va fi primul presedinte SRTV care va demonstra ca depolitizarea audiovizualului este posibila si ca nimeni nu va mai indrazni de aici incolo sa aduca politruci de cariera in fruntea TVR. Este cea mai buna alegere; un reprezentant de frunte al societatii civile si un garant al unei televiziuni depolitizate, a libertatii de exprimare si a profesionalismului ei. Sunt impresionata de perseverenta pe care a dovedit-o in toate actiunile intreprinse.

AVP : Apelurile lui Sorin Iliesiu – absolut unice in Estul postcomunist, aloo – au scris deja o istorie mare (…) A, ca nu-l vor vedea bine pe dl Iliesiu, unu sau alta din Oranjerie (…), asta va fi o alta poveste monstruoasa de pre plaiurile drakkulesti…

Mary-Proud Fogerty : Din Dallas, votez cu ambele mâini cu dl Ilieşiu!

mihai rogobete : publicist, semnez cu toate mâinile pentru Sorin Ilieşu, pentru a fi numit preşedinte RTV.

niku_elektriku : sorin iliesiu este un idealist frumos.

dora : il sustinem pe d-l Sorin Iliesiu pentru functia de director al televiziunii publice. Sa ne fie redata televiziunea publica din mana hotilor si mafiotilor.

Leorda Lorin : Din tot sufletul sustin alegerea. Nu de alta, dar ar cam fi momentul ca oamenii care au dovedit verticalitate sa poata avea o mai larga posibilitate de exprimare. Mult succes, Dle Iliesiu!

Goldmund : Il sustin pe domnul Sorin Iliesiu. Sa fie intr-un ceas bun pentru Romania!

A p e l   s e m n a t    d e :

Blocul Naţional al Revoluţionarilor – România 1989, George Costin – Preşedinte executiv

Asociaţia 21 Decembrie 1989, Teodor Mărieş – Preşedinte

Societatea Timişoara, Florian Mihalcea – Preşedinte, Daniel Vighi – Vicepreşedinte

Seniorii Ligii Studenţilor din Universitatea Bucureşti 1990, Antonmie Popescu, Romeo Moşoiu, Marius P.Clonda

Memorialul Revoluţiei 16-22 Decembrie 1989 Timişoara, dr.Traian Orban – Preşedinte

Fundaţia Culturală Memoria – filiala Argeş, prof.univ.Ilie Popa – Preşedinte

Fundaţia Icar, Dr. Camelia Doru – Preşedinte

Romanian-American Network Inc. NGO – Chicago, SUA – Steven V. Bonica – Preşedinte

Consiliul Mondial Român, Ştefana Bianu – Vicepreşedinte

Fundatia Naţională pentru Românii de Pretutindeni, Daniela Soros – Vicepreşedinte

Asociaţia Românilor din Australia, Mihai Maghiaru – Preşedinte

Organizaţia luptătorilor pentru apărarea drepturilor omului, I.Leşu – Preşedinte

Sindicatul Naţional al Ţăranilor şi al Proprietarilor Români, Dan Drăghici – Preşedinte

Asociaţia Scriitorilor Români şi Germani din Bavaria, Radu Bărbulescu – Preşedinte

Association Culturelle et Amicale Roumaine, Gabriel Penciu – Preşedinte

L’Alliance Belgo-Roumaine, Bruxelles, Ecaterina Evanghelescu – Preşedinte

Consiliul Român American, Neculai Popa – Preşedinte

Asociaţia Copiilor Revoluţiei, Cătălin Giurcanu – Preşedinte

Asociaţia Adevăr şi Dreptate, Nicolae Bănuţoiu – Preşedinte

Asociaţia Apolitică “Societatea Târgovişte”, Ilie Petre Ştirbescu – Preşedinte

Fundaţia Redarea Istoriei, jurist Păun Gabriel Virgil – Preşedinte

Fundaţia Ioan Bărbuş, Anca Maria Cernea – Preşedinte

Federaţia naţională Omenia a Pensionarilor (peste 1.000.000 de membri), dr.ing.Gheorghe Chioaru – Preşedinte

Grupul văduvelor de eroi martiri

Federaţia sindicală “Solidaritatea – Virgil Săhleanu” a siderurgiştilor din România

Fundaţia Naţională a Revoluţiei din Decembrie 1989 – Timişoara, Pompiliu Alămorean – Preşedinte

Sindicatul Solidaritatea al siderurgiştilor Galaţi, Ilinca Diaconu – Preşedinte

Sindicatul Solidaritatea Hunedoara

Sindicatul ALRO Slatina, Ion Ioan – Preşedinte

Fundaţia „Timişoara ’89”, preşedinte – Petru Ilieşu

Asociaţia Europeană a Cadrelor Didactice – Secţiunea Naţională România, prof.univ.dr. Florin-Cristian Gheorghe – Preşedinte

++++++++++++++++++++++++++++++++

UPDATE : Intrucat d-na Raluca Turcan, unul dintre destinatarii Apelului publicat in topicul de faţă, a lansat pe blogul dumneaei un nou topic curat alarmat : „TVR – situaţie de urgenţă!„, distinsul nostru colaborator, maestrul Devis Grebu, s-a şi grăbit să-i facă o constructivă propunere onorabilei şi importantei doamne decident in spe, postând pe blogul dânsei mesaju pe care îl reproducem mai jos (din păcate rămas fără răspuns până la această oră, dar ce zic io, nici măcar aprobat acolo…😳 ) :

Faceti click pe imagine, spre a o mari.

De asemenea, dacă aveţi şi dvs idei pentru doamna Turcan ii puteti adresa un mesaj – politicos, desigur – acolo, la care d-na deputat va raspunde, desigur (sa sperăm însă că nu aşa cum i-a răspuns maestrului DG sau mie…🙂 ).

43 Răspunsuri to “Blocul National al Revolutionarilor catre Raluca Turcan si alti decidenti”

  1. mariusmioc Says:

    Ştii cine e preşedinte de onoare al Blocului Naţional al Revoluţionarilor? Dacă nu, uite un linc de la băiatul, să te lămurească: http://mariusmioc.wordpress.com/2008/09/07/blocul-national-al-revolutionarilor-iliescu-reales-la-al-enspelea-congres/
    Şi o superbă fotografie de la prezidiul congresului BNR din 2008, manifestare plenară a unităţii de luptă anticomunistă a norodului rumânesc, o găseşti la http://mariusmioc.wordpress.com/2010/05/11/vasile-duta-5-ani-inchisoare/

  2. AVP Says:

    @Marius Mioc – cred ca Asociatia 21 Dec.1989, care mi-a transmis acest Apel, e cea mai in masura – eventual chiar prin glasul dlui Sorin Iliesiu…?🙄 – sa-ti raspunda la nedumeririle sau insinuarile tele… Io, ca de obicei, n-am inteles nemic din ce scrii tu pe-acolo : ba ca Iliescu a fost dat afar din BNR, ba ca n-a fost dat, ba ca e presedinte de onoare acolo (ceea ce ar fi grav, aloo…), ba ca nu e, ba ca presedinte la BNR e Costin, ba ca e Duta… In fond, tu si acum esti convins ca ai participat la o „revolutie” reala (cand „revolutia” a fost de fapt un teatru tragic la TVR(L), cu scena extinsa in toata tara…), asa ca la ce dreaq sa ma astept de la tine… ?😳

    ++++++++++++++++++++++
    update: Oricum ar fi, socotesc ca din moment ce BNR il sustine pe Sorin Iliesiu la conducerea TVR, in pofida opozitiei „presedintelui de onoare” (caci doar nu-ti inchipui ca Ivan Ilici tine cu Iliesiu), e tare, mey… Urmatoarea miscare mumoasa a BNR ar fi, normal, sa-l descalece pe presul de onoare de pe cal, in caz ca presu ista e chiar Ivan Iliciu fatal sau Maior ala, alt arcadian breaz ca un marar, aloo…

  3. monica Says:

    AVP,
    nici o stire de la Parlament😳 .
    „Legea Lustratiei” nu este asa importanta pt RO.Prefera toti parlamentarii o eventuala micsorare a salariilor lor ,decat o „lustratie” pe viata😆 .Despre ce vorbim,cand de dimineata de la ora 10 pe la toate studiourile „ad-hoc” de tv moguliene instalate in piata Victoriei s-au perindat Sefi de sindicat revoltati,parlamentari liberali si psd care nici usturoi n-au mancat ,nici gura nu le pute,analisti de serviciu permanent la antene si realitati si din cand in gand cate un demonstrant gangait si imagini cu benere in care lb.romana seamana cu lb celor din Djibouti sau Kiribati😯

  4. mariusmioc Says:

    Maestre poiet, atenţie la subtilităţile limbii române: George Costin semnează mereu ca „preşedinte executiv” al Blocului Naţional al Revoluţionarilor. Dar BNR e organizaţie serioasă, mai are un „preşedinte”, un „preşedinte de onoare”, un „preşedinte al Consiliului Naţional”, başca o liotă de vicepreşedinţi. Se dau funcţii de preşedinţi numai cîte una, ca să ajungă la toată lumea, c-aşa-i civilizat.
    Nu era de aşteptat din partea unuia ca tine, care acum un an nici nu ştia de existenţa lui Teodor Mărieş pe acestă Planetă-Ou, să înţeleagă din prima toate subtilităţile aşa-numitei „mişcări revoluţionare”. Dacă eşti învăţăcel ascultător eu sînt dispus să-ţi explic, hoby-ul meu este să scot oameni din negura ignoranţei. Explicaţii se află de altfel şi în articolul la care am făcut trimitere, care conţine mai multe lincuri spre alte relatări mai amănunţite. Cînd dau o trimitere la un articol, acesta trebuie conspectat cu atenţie, urmîndu-se şi lincurile conţinute acolo.
    Pe scurt, Ion Iliescu a fost ales preşedinte de onoare al BNR. În 2006 a fost exclus din BNR de aceeaşi oameni care îl numiseră preşedinte de onoare, conform comunicatelor de presă. Conform actelor de la judecătorie, nu am convingerea că Iliescu a fost radiat vreodată din acea funcţie. În 2008 Ion Iliescu este reales preşedinte de onoare al BNR. De la acel congres avem fotografia prezidiului BNR, o fotografie care face cît 1000 de cuvinte: http://mariusmioc.wordpress.com/2008/09/11/prezidiul-congresului-bnr-din-5-septembrie-2008/
    În noiembrie 2009 BNR anunţă susţinerea pentru candidatura la preşedinţie a lui Mircea Geoană http://inconstantin.ro/2009/11/mircea-geoana-sustinut-la-alegeri-de-blocul-national-al-revolutionarilor-si-de-pin.html
    Eu n-am nedumeriri asupra BNR, cei care au nedumeriri îmi pot adresa întrebări. Nu ştiam că Sorin Ilieşiu a ajuns purtător de cuvînt al asociaţiei „21 Decembrie”, e o mare surpriză pentru mine. N-o să-i cer lui Ilieşiu lămuriri în probleme legate de revoluţie, nu-i cazul să-nveţe oul pe găină.
    Apropo de dilema „revoluţie reală sau teatru tragic?”, l-ai întrebat pe Mărieş ce părere are despre asta? Dacă da, scrie pe acest blog răspunsul. Şi nu uita îndemnul pe care ţi l-am adresat în urmă cu cîteva săptămîni pe acest blog: pune mîna pe carte! (ţi-am indicat atunci şi bibliografia)

  5. mariusmioc Says:

    Despre George Costin: la congresul din 2008 nu a fost ales în nici o funcţie în Blocul Naţional al Revoluţionarilor, dar nici altcineva nu a fost ales în funcţia de „preşedinte executiv”. Cred că pe asta se bizuie cînd continuă să dea comunicate semnate ca „preşedinte executiv” al BNR – că nu s-a votat niciunde să fie destituit din acea funcţie. Alternativa ar fi că face fals în acte publice.
    George Costin e fost subsecretar de stat în guvernarea PSD 2000-2004 la Secretariatul de Stat pentru Revoluţionari. E unul dintre cei care au deschis robinetul cu revoluţionari. O emisiune TV în care Dumitru Dincă explică mai pe larg cine e George Costin o puteţi vedea la http://mariusmioc.wordpress.com/2008/11/03/fesan-puiu-nicolae-la-an24tv-15-dinca-il-acuza-pe-george-costin/

  6. Goldmundr Says:

    b.d. a scris:
    „@Goldmundr, spuneai ca nu mai ai adresa mea,…ti-am trimis aseara un email pe adresa ta care-o aveam.
    Sper ca nu ai schimbat-o. In cazul ca ce-am avut eu nu
    mai este valabila, si n-ai primit mesajul meu, cere te rog
    la AVP adresa mea…”
    Shalom,draga B.
    Dupa cum am spus,nu mai am nici o adresa din trecut.Acum am un computer nou,o adresa noua de E-mail si nu am cum sa primesc ceva pe vechea adresa-imi pare rau.Am ajuns sa am „o noua identitate”.
    O sa-l rog pe Viorel-care este un tip cu totul deosebit si simpatic,sa-mi dea adresa ta.
    Cu speranta ca la voi acasa e totul OK,
    iti dorersc o seara placuta!

  7. Goldmundr Says:

    @Darga Viorel,b.d. e de acord sa-mi dea din nou adresa ei de
    E-mail.Esti tu atat de amabil sa mi-o trimiti?
    Sanatate la ai tai si tie!

  8. Stely Says:

    Buna Ziua,
    Ma bucur ca se persevereaza si se face un nou Apel ,de data asta ,direct catre decidenti ,ptru numirea cit mai grabnica a unui nou director al televiziunii publice (TVR)..
    Apelul imbogatit ,cu date ,documente si CV -ul impresionant al D-lui S.Iliesiu ,ar trebui sa ajunga imediat pe masa „decidentilor”si sa fie luat in considerare ..
    Marturisec ca astazi am fost a doua oare pe site-ul Ralucai Turcan ,avertizata fiind de mestrul AVP ,sa vad daca a raspuns la interpelarea cuiva ..Nu a raspuns, si prin urmare am lasat si eu urmat.comentariu care se afla la moderare:

    Am mai scris un comentariu, inca de la publicarea temei ,dar nu mi-a fost afisat.. Am crezut ,dar m-am si mirat, ca d-na deputat pe care am avut placerea s-o intilnesc la un miting de sustinere a lui T.Basescu, in perioada suspendarii sale din fctia suprema in stat , de catre clica 322 ,si careia chiar i-am adresat vorbe de incurajare , 😳
    nu binevoieste sa stea de vorba cu alegatorii. 🙄
    Prin urmare m-am retras 😦 pina azi , cind am fost atentionata pe blogul AVP&Devis Grebu ,de aparitia unui nou Apel de sustinerea a lui S.Iliesiu in fruntea TVR ..Apelul i se adreseaza direct d-nei Raluca Turcan si in consecinta am dat fuga, aici ,sa vad cum decurg discutiile cu cei care sunt sincer preocupati de schimbarea lui Alexandru Sasu din fruntea TVR ,dar si de depolitizarea ei ..Nu vad nici un reply , si asta chiar ma surprinde si imi creaza o stare de dezamagire si neincredere..
    Surprinderea mea vine de la faptul ca printre cei care au postat pe acest blog, si care este vizibil preocupat de soarta TVR care desi s-a mai pronuntat in citeva rinduri impreuna cu poetul disident ,Viorel Padina, si cu alte personalitati de seama ai societatii civile ai Ro ,se afla maestrul D.Grebu, un arhicunoscut international si national ,artist plastic roman ..
    Sa zicem ca faptul ca nu i s-a raspuns nici macar d-lui , nu este atit de grav ,dar ma intreb:Cum putem sa mai credem ca promisiunile facute in campanie de catre deputatii si senatorii PD-L se vor realiza ,daca nici atunci cind esti interpelat in mod direct si civilizat ,nu ti se raspunde?

  9. Sorin ILIESIU Says:

    Victoria justitiei morale: S-a votat Legea Lustratiei

    de Vladimir Tismaneanu
    19/05/2010

    Iata ca, in pofida profetiilor pesimiste, a cascadelor de indoieli, a starii de indiferenta amnezica indusa prin televiziunile aservite, a avertismentelor deprimate si demoralizante, Camera Deputatilor a votat Legea Lustratiei. Evident ca PSD a fost contra. Et pour cause. Vom vedea ce se va intampla in continuare. Partidul nomenklaturii apoplectice, am numit PSD, se va opune cu indrjire, pe toate caile, validarii legii. Dar ma indoiec ca vor reusi. La ora actuala, liderul PSD probeaza mari erori de orientate politica si ideologica. Asemeni lui Bogdan Olteanu care il eticheta candva pe Mircea Cartarescu drept “fascist”, Victor Ponta, admiratorul declarat al lui Che Guevara si al lui Ion Iliescu, arunca arunca acum invective similare impotriva lui Sebastian Lazaroiu si Sever Voinescu. Exact ca in 1946, cand Ana Pauker, Gheorghiu-Dej, Vasile Luca, Miron Constantinescu, Silviu Brucan si Sorin Toma ii atacau cu asemenea calomnii pe liderii partidelor democratice. Adoptarea Legii Lustratiei, chiar atat de tarziu, dovedeste ca trecutul nu este o alta tara, ca abulia morala nu poate fi prelungita la infinit. (VT)
    Legea lustratiei a fost adoptata de plenul Camerei Deputatilor
    de V.M. HotNews.ro
    Miercuri, 19 mai 2010, 13:23 Actualitate | Politic

    Camera Deputatilor a adoptat, miercuri, Legea lustratiei, un proiect aflat in traseul legislativ de cinci ani. Potrivit Agerpres, decizia a fost luata, prin apel nominal, cu 203 voturi favorabile, 40 impotriva si 12 abtineri. Legea lustratiei a fost adoptata de Senat in aprilie 2006, iar Camera Deputatilor este for decizional in acest caz.

    Propunerea legislativa a fost initiata la 13 iunie 2005, de patru deputati si senatori PNL – Adrian Cioroianu, Mona Musca, Eugen Nicolaescu, Viorel Oancea.

    Proiectul a primit raport favorabil de la Comisia juridica si de la Comisia pentru drepturile omului pe 27 aprilie, dupa ce el a fost blocat la comisii mai bine de un an.

    Procedura a fost accelerata dupa mai multe intalniri ale presedintelui Camerei Deputatilor, Roberta Anastase, cu presedintele Asociatiei 21 Decembrie, Teodor Maries, care a renuntat la greva foamei primind asigurari ca legea va trece de Parlament.

    Legea lustratiei prevede limitarea temporara a accesului la anumite functii si demnitati publice pentru persoanele care au facut parte din structurile de putere si din aparatul represiv al regimului comunist in perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, potrivit Mediafax. Acestia nu pot candida si nu poate fi numti pe o perioada de 5 ani consecutivi de la intrarea in vigoare a legii pentru demnitati si functii publice.

    Printre persoanele care fac obiectul legii si nu vor putea candida sau fi numite in functii publice se afla persoanele au ocupat functii de conducere retribuite de PCR si cele care au detinut calitatea de membru al Consiliului de Stat si al Consiliului de Ministri, cele care au fost secretari, prim-secretari sau cele care au exercitat functii de activist in cadrul aparatului de propaganda sau care au detinut calitatea de sefi ai unor misiuni diplomatice sau consulare romanesti din strainatate. In aceeasi categorie se inscriu si persoanele care au ocupat functiile de comandant, inspector sef sau inspector adjunct in inspectoratele de militie, comandantii din centrele de detentie politica, secretarii de partid.

    Acestia nu pot fi alesi sau nu pot fi numiti pe o perioada de 5 ani consecutivi de la intrarea in vigoare a legii pentru demnitati si functii publice, cum ar fi cea de presedinte al tarii, senator, deputat, membru al CSM, consilieri locali si judeteni, consilieri prezidentiali sau de stat in cadrul Administratiei Prezidentiale, membri ai Guvernului, judecatori ai Curtii Constitutionale, Avocat al Poporului, membru in CA sau in conducerea executiva a BNR sau a altor banci de stat sau membru in CA sau AGA ale regiilor nationale, companiilor nationale, presedinte sau vicepresedinte al ICCJ, procurori generali, membri in conducerea ANI.

    In termen de 30 de zile de la intrarea in vigoare a legii, persoanele care ocupa functii de demnitate publica trebuie sa depuna la institutia unde lucreaza o declaratie olografa, pe propria raspundere, prin care sa precizeze daca s-ar afla intr-una dintre situatiile prevazute de legea lustratiei.

  10. ager p. Says:

    hai ca ma enervez! iar discutati despre sexul ingerilor? voi nu vedeti ca sta sa cada boc, cu acordul tatucului,si tara ia foc?vorbiti discutii!
    rezulta ca noi, tre sa traimcum zice vorba aia populara:sa traiti cum a zis omu, sa mincati ce -a taiat ciomu!

  11. Goldmundr Says:

    @mariusmioc a scris:
    „Ştii cine e preşedinte de onoare al Blocului Naţional al Revoluţionarilor? Dacă nu, uite un linc de la băiatul, să te lămurească..”
    Domnule Marius Mioc,
    sunteti de acord cu noul Apel,sau nu sunteti de acord?Asta-i intrebarea hamletiana,in acest context-
    Indiferent cum v-ati decis,poate si argumentati-m-ar ajuta f. mult,mai ales ca eu nu mai sunt de mult „la curent”-„la zi”cu plasa de detalii si nu stiu cine sunt noii/vechii presedinti/vicepresedinti ai BNR,cine cu cine face jocurile Cui…
    M-am gandit chiar sa va numesc”baiatul”(„..uite un linc de la baiatul..”),dupa ce am citit randurile de mai sus(cand eram eu tanar,”baiatul”era un ajutor de ospatar)dar cred ca va dati seama ca nu-mi pot permite o astfel de abordare a dvs..
    Parerea mea:
    impreuna uniti,democratii anticomunisti(fie vechi dizidenti,dinprimaclipa revolutionari,eroi
    anticomunisti sau pur si simplu democrati devotati),ati realiza intr-adevar ceva,dar asa,si dupa 20 de ani,tot Ivan Iliescu zambeste tamp,dar triumfator, ca un jucator castigator,in timp ce eroii se cearta pe un detaliu din ceatza-ce timp irosit si ce energie risipita!-daca ati fi macar cateva milioane……..(si nu cateva mii)
    Ce pacat

  12. Goldmundr Says:

    In sfarsit,domnule Sorin Iliesiu,s-a votat Legea Lustratiei!
    Cum erau primiti cei care aduceau vesti bune in Istoria Antica?-cu bratele (regilor)deschise si cu bucurie in inima
    Mult succes pe mai departe
    si multa sanatate!

  13. Stely Says:

    Goldmund,
    Felicitari ! Imi place nespus de mult cind va enervati ..Mai ales pe cei care nu stiu cum fac ,dar vrind sa fie intransigenti si rigurosi , par doar circotasi .. Eu zic sa ne bucuram si totodata sa-i felicitam ptru prima victorie -votarea legii lustratiei-pe membrii Asociatiei 21 decembrie si pe presedinte ei ,d-l T.Maries…dar si pe R.Anastase ,ca s-a tinut de promisiune ..
    Multumirile mele ,tuturor !
    P.S.Asteptam si realizarea celorlalte dorinte ale Asociatiei 21 dec ..Bunaoara ,desemnarea d-lui S.Iliesiu in fruntea TVR. Doamne Ajuta !

  14. Sorin ILIESIU Says:

    Dl George Costin nu raspunde la telefon.
    Din cate stiu eu:

    „Blocul National al Revolutionarilor – Romania 1989” are peste 100 de organizatii de revolutionari in intreaga tara. Unele organizatii, sub 50%, cele cu falsi revolutionari, sunt inca sub controlul lui Ion Iliescu. Acele organizatii nu il recunosc pe dl George Costin ca lider.

    In trecut, cand controla peste 50% dintre organizatii, Ion Iliescu a fost ales presedinte al Senatului BNR-Romania 1989, dar dupa 2005 nu a mai fost reales, in locul lui fiind ales chiar „dusmanul sau de moarte”, dl Teodor Maries.

    In vara lui 2009, organizatiile din BNR-Romania 1989 controlate de Ion Iliescu si-au declarat oficial sprijinul pt candidatul PSD Mircea Geoana.

    In replica, a doua zi, organizatiile din BNR-Romania 1989 controlate de dl George Costin si-au declarat oficial sprijinul pt candidatul Traian Basescu.

    Imi cer scuze, dar nu voi putea reveni astazi cu alte precizari intrucat sunt foarte ocupat cu finalizarea unui proiect.

    PS. Stiind ca este timisorean, il felicit pe dl revolutionar Marius Mioc pentru votarea astazi a legii lustratiei. Il asigur ca, in calitate de membru al Societatii Timisoara, am facut tot ce am putut ca sa se intample astazi ceea ce nimeni nu mai credea ca se poate intampla: votarea cu majoritate covarsitoare a punctului 8 a proclamatiei de la Timisoara. In aprilie 2006 Senatul a votat legea lustratiei cu un singur vot in plus, cel al dlui Flutur care a intrat in sala in ultima secunda. Asadar, progresam; incet, dar sigur.

  15. AVP Says:

    Dl Iliesiu, va multumesc pt precizarile pe care i le-ati facut lui M.Mioc, care insa – din cate il cunosc – nu se va lasa deloc, pai cum dreaq.

    In alta ordine de idei, v-as ruga sa ne precizati daca legea lustratiei se aplica si fostilor securisti si colaboratori ai securitatii, indiferent daca au facut sau nu „politie politica”.

    Daca legea lustratiei ii va aduce in prim-plan pe-alde Nicolaescu, Cioroianu, Chiuariu, Antonescu, Ponta et aliis ejusdem farinae, in locul l-alde Iliescu, n-am facut decat sa inlocuim niste tantari batrani si satui cu altii tineri si nemancati, si cu asta, ce-am facut…?🙄 Asta a propos nu doar de celebrul cuplet al marelui C-tin Tanase, ci si de fabula „Vulpea si Tintarii”… O stiti ?🙂

    V-as ruga respectuos sa ne lamuriti despre toate acestea, dupa ce va degrevati de treburile prioritare.

    @ager p – daca mai faci pe nervosu pe-aci, te duci sa-ti descarci nervii la coltu microbilor din Cismigiu, alaturi de radu si altii de teapa ta… Sau du-te la demonstratie, nene, si hurla acolosa, contra lu Tradatoriceanu, care i-a facut lu soacra-mea penzia mai mare ca leafa mea (bine, acuma imi prinde bine, caci io nemailuand leafa de o juma de ani si ceva, traiesc din ea…😳 )

  16. ager p. Says:

    hi,hi,hi!e Tradoriceanu ca nu s-a last inghitit cu partid cu tot,exact la ora si ziua la care voia base???ete al dreaq! si lume-i zicea moliceanu!

  17. ager p. Says:

    apropo, dl hoara, chiar isi merita meleonu! acu a incasat si fo 2 oua si neste apa plata! are cicatrici de rasbel! e un bun soldat al pd-fsn! nu-l mai intrebati cum a facut primul milion!la urmatoarele nu mai e cazul.

  18. Shiva Says:

    Domnule Stely, Regele Meu! De ce plouati atat de des?

    Stiti voi, domnul meu, cum arata prima victorie? Ai vazut legea si lustratia din ea?

    A fi, a lustra, a cenzura. Asa canta Maya, dansatoarea mea. Shantih!

  19. AVP Says:

    @ager p – râzi ca dăşteapta-n bâlci la Biharia… Dacă nu l-a înghiţit Băse pe trădătoriceanu al tău, l-a înghiţit în schimb PSD-ul, în aşa fel ca la următoarele alegeri partidu lu trădătoriceanu va disparea în hăul creat de căpcăunul moscovit, ştiai că…?💡 Astfel, trădătoriceanu a făcut pe dreaq : şi cu şefia partiului pierdută, şi cu lipoveanul pe cap, şi cu perspectiva de a da cu subsemnatu pe la DNA, după ce nu-l va mai apăra deputăţia… In plus, i-a creat probleme şi lui Băse, care în loc să aibă un partid puternic la dispoziţie sau Alianţa DA, cu care să facă o reforma supergrea – de care depinde Românica ta -, era cat pe-aci sa fie suspandat si sa fie nevoit sa se alieze cu ungurii, jucand actualmente pe sirma, in shpagat, fiind nevoit sa taie din penziile si salariile pe care tradatoriceanu le-a marit in nestire, doar-doar va ramane la Victoria intru vesnica pomenire….

  20. monica Says:

    O lege a lustratiei NEvotata ,de cine altcineva decat, de psdei carora le cam tremura camasa ca sa nu spun ca altceva.Spre deosebire de voi,eu salut aceasta „informare” pe care o face M Mioc.Cunoastem si noi ,care-i mersul si prin organizatiile acestea ,care azi sunt mume,maine ciume.
    Bine c-a venit si dl Iliesiu cu precizari ,dar le vrem cat mai amanuntite,lucru bun si pt domnia sa ,in cazul in care va fi numit in functia de dir gen al TVR(speram din suflet!)
    Este bine sa stiti dle Iliesiu cu cine veti intra in hora,pt ca dupa aceea va trebui sa jucati🙄
    Eu va doresc mare succes si o cat mai mare sustinere .

  21. Stely Says:

    @Shiva ,
    Aha ..Deja se pare ca sunt tinta primei sageti . 👿 O fi ea cu ..cianura ? Va previn insa ca nu mi-am schimbat sexul . 🙄 . Prin urmare ,nu ma supar daca va adresati fara formule de politete ,ci simplu ..asa :Stely ,Regina mea ! 🙂
    In ceea ce priveste lustratia ,nu-i nimic ,chiar daca o numiti „cenzura „..Va asigur ca nu se moare din asta .. Am incercat-o pe pielea mea .. 😳

  22. Shiva Says:

    Regina mea, cetatene, Stely, cenzura nu-i lustratie. E doar visul lui APV. Un vis genialissim, spune Sorin Iliesiu .

    Dar un vis genialissim ii adanceste pe ei in somnul dumneavoastra si pe ceilalti in somnul lor.

    Clip clop, a horse is pop!

  23. Stely Says:

    Shiva ,
    Aha, v-ati schimbat tinta ? Aveti gija ,stimate Rege ! Maya va ameteste cu dansul ei ,iar tinta dvs se va transforma in bumerang .ups! ..Asa ca ar fi mai bine sa va spuneti parerea mai pe sleau , fara acrobatii lingvistice ..Ce nu va convine ?Ati fost cumva activist PCR,UTC , vreun baban securist si va afecteaza ?Va asigur, din nou .. Nu e nici o tragedie ..Va fi bineee ! Shanti !

  24. devis grebu Says:

    @AVP , Please , treceti comentariul meu de pe topicul „Revolutia in direct ” ,orele 18 : 04 ( insotit de traducerea in indiana -dialectul Punjab- din regiunea impartita intre India ,Pakistan si Ferentari ), comentariu extrem de important si urgent ,intrucat ” eoliana ” multi/bratelor Shiviene se agita isteric ,provocand ( din moment ce nu reuseste cu matale ) victime colaterale…

  25. Shiva Says:

    Debis, ecou al primului ecou, incearca sa faptuiesti fara sa jinduiesti la fructul faptei, suspin al eucariotelor!

    Sa nu te temi asadar sa te ilustrezi in China si in Iran. Si sa nu calci maine, mezina a celorlalte doua pentru care ai pus ramasag.

    Tat Tvam Asi!

  26. devis grebu Says:

    @AVP, pen’ca simtz in aer o adiere „meditativa”, ma bag si eu in Gange ,nu ca sa ma purific ci ca sa va tulbur putin apele unei posibile antante…Va propun sa-i cereti „preopinentului” sa lase balta nick-ul ” Shiva” ( va dati seama , la cate brate are-ndotare , comentariile vor ploua mai torential decat sagetile verilor sai cu pielea rosie ) , sa abandoneze si nick-ul S.C. careil situeaza (inainte de a asterne un rand din paragrafele fara de sfarsit care nici nu au ca tinta un sfarsit ) intr-un complex initial de inferioritate ,datorat jumulelilor/auto/flagelate si repetate la care s-a supus/expus , pentru a adopta noul si perfect compatibilul
    nick : ” caricatura–nimic/peiorativ/in/asta ” . Ei ,ce ziceti…?
    De acord…?…sau…mai fac ceva valuri in sfantul fluviu…?

  27. Stely Says:

    Devis Grebu ,maestre ;
    N-aţi observat? @Shiva si-a epuizat toate sageţile ,iar „ploaia de comentarii” nu a fost decit o mica ţircîiala . 🙂
    @S.Cucerai scoateti-va valul !Decit Shiva ,mai bine ..samurai ..

  28. Shiva Says:

    Devis Grebu, cartier numinos, asa spun ei .

    Sa ne plecam: „Ten cartoonists who exposed in the Romanian Literature Museum are particularly active in Serbia and Romania. They are: Slobodan Srdic, Dusan Gadjanski, Vladan Nikolic, Vlado Volas, Slobodan Obradovic, Devis Grebu, Octavian Bour, Constantin Ciosu, Mihai Panzaru-PIM, Dan Silviu Turculet.”

    …Si a doua zi a venit, lotus intravenos.🙄

    Sat-cit-ananda, yoghinule Albert!

  29. AVP Says:

    Update topic: un nou mesaj al maestrului Devis Grebu pentru d-na Raluca Turcan, postat pe blogul dumneaei insa pastrat in saramura la moderat (il reproducem, de altfel, si mai jos).

    Maestro DG catre d-na Raluca Turcan

  30. monica Says:

    Am cautat blogul d-nei Turcan si nu l-am gasit🙄
    Dar am gasit asta:
    „Potrivit Ralucăi Turcan, prin hotărâre a Parlamentului se va
    stabili un mandat pe o perioadă definită pentru directorul
    interimar al TVR, până la numirea noului Consiliu de Adrministraţie
    al Televiziunii Publice.

    Contactat de MEDIAFAX, jurnalistul Robert Turcescu a
    spus că “deocamdată nu este nimic oficial”. “Probabil că
    în următoarele zile vor avea loc discuţii pe această temă”.
    “Confirm că sunt dispus să iau în serios o astfel de propunere”, a
    mai spus Turcescu.

    http://www.e-actual.ro/2010/05/19/raluca-turcan-robert-turcescu-este-persoana-propusa-sa-preia-functia-de-director-interimar-la-tvr/
    si asta
    http://www.zdg.md/stiri/jurnalistul-robert-turcescu-in-fruntea-televiziunii-romane

    personal n-am auzit de aceste publicatii,dar lumea e mareeee😯

  31. monica Says:

    Duminica seara la OTV😳 „O zi din viata Primei Doamne” cu Maria Basescu !!!!!

  32. Stely Says:

    Recunosc ca sunt de-a dreptul buimacita de zvomurile astea ..Daca vor face numirea aia ,consider ca e o prostie cit Casa Poporului de mare..
    Iar faptul ca nua fost afisat comentariul maestrului D.Grebu si nici al maestrului AVP ,dar nici al meu ..oops …inseamna ca R.Turcan este depasita de situatie si nu ea este cea care face numirea..Dar ,daca va fi numit insipidul asta de Turcescu ,un tip care s-a inclinit dupa cum a vrut Vintul ,atunci vom putea spune ca suntem in tara tuturor intimplarilor sumbre. Refuz sa cred..

  33. li Says:

    Naivutilor , pen’ca avutilor nu poci a sti

  34. Hantzy Says:

    Se vorbeste tot mai des de dat cu sasu’ lu’ Sassu si de depolitizarea TVR. Ambele deziderate sunt justificate, insa ma intreb de ce cea mai activa persoana in acest joc este tocmai un politician. Si nu unul oarecare, ci unul care exceleaza mai ales intr-o directie …
    Se doreste oare ca Presedintia SRTV sa fie al fel de distantata de orice partide politice precum si cea a Romaniei?!

  35. Hantzy Says:

    AVP & DG,
    Pe blogul dumneavoastra muuuuulti m-au acuzat ca am io ceva cu Traian Basescu. Ei, atunci nu pot sa nu observ ca si dumneavoastra aveti aceeasi meteahna: singura sustinere, in care nu sunt reliefate atuurile domnului Iliesiu, ci ale actualului Presedinte, presupus reformator, al Romaniei, va apartine.
    Iar prin antiteza cu televiziunile, arbitrar denumite „mogulice”, se induce necesitatea functionarii televiziunii publice ca una de propaganda in sprijinul leaderilor politici ai zilei. Inteleg deci ca, spre deosebire de altii, dumneavaostra sunteti anti-depolitizare si va felicit pentru sinceritate!

  36. devis grebu Says:

    @to ALL , reamintind ca ultimul meu comentariu pe blogul Ralucai Turcan ,continua sa fie tinut (la „aprobare” ) in afara campului vizual al celor ce nu trebuie sa fie infestati cu idei (subversive ) ce nu corespund „directivelor”care ne susura subliminal trei silabe :…tur…ces…cu… le comunic celor interesati sa-si exprime opinia pe acelasi blog , ca adresa de accesare e : http://www.turcanraluca.ro/blog/2010/05/19/tvr
    -situatie-de-urgenta ( n-aveti pentru ce …)
    @raducu’de/la/spam , care ,stiu–strengaru’–ca ne „monitorizeaza” din bezna interjectiilor fara sens profund , il sfatuiesc ( cu grija profilactica ) ,sa dea o raita pe la CNSAS
    unde–il asigur–ca va fi shocat (el decide in ce sens) afland stirea/BOMBA despre…despre… DAN PURIC ,simbolul sau al puri(c)tatzii morale . Aviz si lui Robert T. pentru cautarea unui NOU interlocutor la „emisiunile speciale ” de sarbatori .

  37. monica Says:

    Dna Turcanu,
    Daca situatia din TVR este de EXTREMA URGENTA,vedem pe alte site-uri ca situatia e ca si „rezolvata”. De ce atata secretomanie, cand exprimarea in mod direct a obtiunilor ar fi o atitudine de demnitate, care nu v-ar arunca in derizoriu munca ?
    Speram ca dupa 20 de ani de „libertate” a cuvantului ,macar prin blogul dvs sa avem posibilitatea sa transmitem partidului care detine presedintia Comisiei de cultura in Camera si pe care dv il slujiti,ca obtiunea majoritatii celor care v-am votat avand incredere in programul prezentat in campania electorala este alta, decat cea care se vehiculeaza”pe surse” si anume R.Turcescu.
    Sper ca asa cum la Camera ,dna R Anastase s-a tinut de cuvant in privinta „legii lustratiei” asa si dvs sa luati in seama Apelul initiat de Asociatia 21 decembrie, care prin vocea si atitudinea de exceptie a presedintelui acesteia T Maries,propune si sustine la conducerea TVR un om de o probitate neindoielnica, in persoana lui Sorin Iliesiu.Apelul acestuia este sustinut si de alte foruri democratice, precum si de numeroase personalitati ale culturii ro.

    Inca un comentariu asteapta moderarea !

  38. AVP Says:

    Maestre DG, Mony, Stely et all, io zic sa-i acordam distinsei doamne deputat scuza ca este f.ocupata, iata… S-avem rabdare si incredere ca Oranjeria nu se va face de rusine impostand la TVR un serpisor crescut la sanu Vantului… Asta in situatia cand nici vantu nu e ce pare, ci un secretos zefir mangaios, iar Turcy un baiat si mai zmecheros, care debiteaza per os odios, dar e de fapt fix pe dos…😉 Macar de-ar fi asa, drea, si sa nu fie vorba doar de prostie or iresponsabilitate sadea…oops

    Parerea mea, pai cum naiba…

    A, sa nu uit: postare noua ! Hai pa…

  39. Hantzy Says:

    Sa fiu si io in trend pa bloaga Turcanei.

    Hantzy spune: Comentariul tau asteapta sa fie aprobat.
    20.05.2010 la 1:50 pm

    Daca va limitati doar la indepartarea domnului Sassu, atunci interimatul e suficient.
    Vorbiti insa de alte doua variante, fara a da prea multe amanunte. Tocmai de aceea, m-ar interesa, care sunt criteriile dumneavoastra in alegrea candidatilor pentru aceasta onorabila functie, in speta:
    – Din ce partid trebuie sa fie acolitii viitorului sef al SRTV?
    – Ce politica de angajari trebuie promovata si cum poate fi ea prevazuta in functie de candidatul respectiv?
    – Ce studii trebuie sa aibe candidatul pentru acest post, pentru a reusi echilibrarea financiara a institutiei, aflate pe marginea prapastiei?
    – Ce experienta si ce realizari in domeniu trebuie sa prezinte candidatul?
    – In ce masura este URGENTA definitorie pentru aducerea unui adevarat profesionist la conducerea TVR?

  40. Hantzy Says:

    AVP,

    dar ce ai tu impotriva lui Turcy?
    Ca e baiat fin, si chiar si de la sanu’ eolian a votat si indemnat boboru’ sa vie la referendumul pentru uninominal, basca si la asta pentru mai putina reprezentare, e portocaliu pe dinlauntru, nu-l are la ficati pa Organ, fu chiar si invitat la Cotroceni, impreuna cu Hurezeanu, modera chiar si cu scaparile de rigoare doua confruntari la nivel inalt, pare echidistant precum Voinescu si Predoiu, samd …

  41. Stely Says:

    Cite unul pe fiecare zi :Acesta este al treilea comentariu care deocamdata sta si el la pastrare..

    „Am crezut in curaj ;am crezut in principii ;am crezut in transparenta si in necesitatea implicarii, nu numai ca simplu votant ,dar si ca miltant ..Am crezut in competenta si profesionalism si inca mai cred in capacitatea PD-L de a lua decizii politice capabile de reformare si modernizare a Statului ..Astept ptru TVR un manager bun ,dar si un profesionist recunoscut si confirmat de studiile si titlurile universitare si de rezultate numeroase premiate si validate de jurii de valoare..
    In cazul in care zvonurile cu privire la R.Turcescu sunt reale ,va rog sa analizati si sa-l puneti alaturi de el pe S.iliesiu .In cazul in care nu-i cunoasteti competentele in domeniu si nici contributia incontestabila la decomunizarea Ro si la aflarea Adevarului cu privire la mineriade si rev din 1989 si la faptul ca este un lider cu vechime al societatii civile a Ro ,dar mai ales ca este sustinut de o parte insemnata a elitei intelectuale si de Asociatia 21 dec,al carui presedinte ,D-l T.Maries, a facut greva foamei in doua rinduri, pina la limita pieirii ,in numele adevarului ,va rog sa mergeti pe blogul AVP&Devis Grebu , unde veti gasi tot ceea ce este important de stiut.
    Puteti sa nu -mi afisati nici acest comentariu ,dar sa luati decizia potrivita si in asentimentul tuturor celor enumerati .. In cazul in care nu imi veti afisa nici acest comentariu (al treilea la numar)si nici nu veti tine cont de dorintele noastre ,va trebui sa aveti curajul sa va asumati aceasta lipsa de transparenta si refuz de a comunica prin intermediul acestui blog pe care singura ni la-ti pus la dispozitie .. Este o dovada de impolitete ,sa invitati pe cineva in vizita, ca apoi sa-l tineti la usa .”

  42. dora Says:

    AVP,

    ai spus un adevar dureros in ceeace priveste caracterul impamantenit al natiei noastre.Mereu cu capul plecat,mereu tematori si adesea slugarnici.Sa fi fost aceasta modalitatea de supravietuire si de conservare na nivel de individ si in consecinta si de popor?Multe momente eroice din trecut m-ar putea contrazice si asa este.Au fost mereu cutezatori,eroi din toate categoriile sociale,de la domni,fete bisericesti,carturari si pana la cei pe care-i numim talpa tarii. Poate au fost putini,poate conditiile n-au fost prielnice, au fost oprelisti insurmontabile,dar este de netagaduit absenta unei solidaritati colective,caracteristica ce ne defineste si in ziua de azi. E nevoie sa exemplific? 🙂

  43. mariusmioc Says:

    Sorin Ilieşiu, vă urez succesuri în încercarea de a lămuri situaţia actuală a Blocului Naţional al Revoluţionarilor. Dacă vorbiţi la telefon cu Costin, întrebaţi-l:
    – cînd a fost ales „preşedinte executiv” al BNR şi care e durata mandatului?
    – cînd a fost ultimul congres al BNR?
    – în afară de el, cine mai face parte din conducerea BNR (preşedinte, vicepreşedinţi, alte organisme de conducere)?
    – dacă există „organizaţii BNR controlate de Ion Iliescu” şi „organizaţii BNR controlate de George Costin”, s-ar putea obţine o listă completă cu cele două tipuri de organizaţii?
    – care e statutul funcţiei de „preşedinte de onoare” a BNR? (nu strică un istoric complet: cine şi cînd a ocupat prima oară această funcţie, cînd şi dacă au avut loc schimbări, cine este acum preşedinte de onoare)
    – ce a făcut în decembrie 1989?
    – în calitatea sa de fost angajat al IMGB cunoaşte cine a organizat în 1990 echipele care acţionau cu lozinca „IMGB face ordine!”
    – ce funcţii a ocupat în cadrul SSPR, în ce perioadă şi cine l-a numit acolo?


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s