Rumânii nu prea se-nghesuie sa semneze Apeluri civice…

A fost publicat Apelul pentru condamnarea internationala a Pactului Hitler-Stalin, dar nu prea se-nghesuie nimeni sa-l semneze, in afara intitiatorilor si-a catorva prieteni or cunoscuti ai acestora. Un nea Radu de pe forum, rumân d-ala tipic, precum faimosu Titirca Inima-Rea sau Tulie Radu-Teaca, imi zice cum ca stie el ca Apelu ista e o utopie si ca-n veci de veci altcumva decat a mai fost n-o sa fie.Ce nu stie nenea Radu e ca pentru cetatenii statistici, dusi de vantul istoriei sau al intamplarilor de colo-colo, totul este o utopie, iar daca n-au interes imediat or voie de la imparatie, astia nu misca-n front sau in cutie… Chiar daca ar constientiza ca depinde de ei, in mod nemijlocit, ca satul, targul, statul  sau oborul sa le fie maturat si hiigenizat, iar serviciile publice sa fie impecabile, sa nu mai exite coruptie, justitia si politia sa fie ceea ce ar trebui sa fie si nu o alta mafie, chiar si atunci, 95% din rumânii satului, targusorului ori statului in care-mi duc vacu n-ar face nimic, daca nu s-ar alege cu-o bere sau c-un mic, nu s-ar deranja sa semneze un Apel civic ori sa mearga la vot si sa voteze cu omul care de ani de zile se bate pentru ca rumanii sai sa nu mai duca o viata de calic, si evident ca n-ar face-o din   puturosenie orientala si ortofoxie, din invidie, din specifica fudulie, din sentimentul ala pur rumanesc ca e mai bine sa moara si capra vecinului decat sa-mi spuna mie (dom Titirca Inima-Rea din Baratie) alde Iliesiu ista, Base ori AVP ce sa fac, olelie lie.

E clar  ca daca macar 30 la suta dintre cetatenii satului, targului ori statului cu iz de grajd iepocal ar semna un Apel civic exemplar, iar 20% ar si demonstra prin sat, targ ori stat timp de o saptamana, un an sau o luna, seara de sear’, ar avea sansa sa-si rezolve aproape sigur problemele fara a mai fi nevoie de un WWar sau de o noua “revolutie” in care ei sa fie manipulati ca furnicile in insectar, “evenimente” in care s-o patzeasca tot ei, ca mucenicii din călindar, in timp ce baietii dastepti, jmecherii, eternu rumân-lorar si altii care-si bat joc zilnic de omu’ normal intr-un hal fara de hal, s-ar descurca iar si iar…

Anunțuri

109 răspunsuri to “Rumânii nu prea se-nghesuie sa semneze Apeluri civice…”

  1. Gino Says:

    AVP, „omul este sub vremuri”, „capul plecat sabia nu-l taie”, „nu te p..a contra vantului”, „P’un picior de plai,/P’o gura …” au taiat brazde adanci.

  2. AVP Says:

    Mie-mi spui, Gino…? Am zis-o inca din „Apelul catre Europa„, pe vremea cand eram un simplu haftling in „Lagarul Socialist”…

    „Ortodoxismul a lucrat în România în sensul molesirii latinitatii originare, al inhibarii activismului si voluntarismului specific acestei rase, al devitalizarii treptate. Dintr-o etnicitate plina de initiativa, cu o puternica personalitate virila, ortodoxismul a facut o turma de sclavi, un harem pus la dispozitia barbatiilor imperiale de pretutindeni. Principiul ortodox : “Orice împaratie este de la Dzeu, chiar daca vine prin dracu” a fost inculcat poporului sub forma neaosa: “Vin ai nostri, pleaca ai nostri !”, ceea ce a permis ca toti strainii ce ne-au calcat de-a lungul vremii (de la Huni pâna la Rusi) sa ajunga sa ne fie stapâni. Feminitatea, frica, supusenia, pasivitatea, ospitalitatea lasa au patruns masiv în mentalitatea urmasilor legiunilor cu acvila si ai ostirilor cu cap de lup, îndepartându-i de matca lor originara (fundata pe urbanizare, mestesuguri, comert, razboi) si implantându-i într-un stil de viata specific oriental, tradus prin lentoare spirituala, ruralism, anistorism, depolitizare, absenteism social. Termenul de “valah”, care la origine însemna “roman”, a ajuns sa însemne “cioban”. Cetatile fortificate, castrele romane si davele, importantele centre urbane s-au ruinat prin neuz, tara fiind împânzita cu atemporale obsti satesti si cu manastiri : consecinte si cauze ale orientalizarii. Drept urmare, si cultura acestui popor orientalizat va deveni, pe de o parte, folclorica, arhaizanta, iar pe de alta, bisericoasa la modul cultic, dogmatic. Orice nota de intelectualitate, de initiatiativa, de libertate lipseste si prin urmare lipseste elita. Nici o personalitate nu poate irumpe în afara dogmei, relieful ideal e “spatiul mioritic”, cumintenia duce la hieratism, rationalitatea si artisticitatea trebuie sa dispara. E o teribila încremenire bizantina, consecinta a unei utopii a asteptarii, o rabdare imbecilizanta, o mortificare continua, o degenerare. Orientul patrunde în acest spatiu european (lasat fara aparare) prin toti porii, prin fisurile etnice, insinuându-se cu viclenia somnului religios.”

    Si tot acolo, deplangand faptul ca n-am gasit macar 10 insi care sa fi semnat Apelul meu (ce-i drept, pe vremea aia era si greu, caci aproape erai sigur ca vei deveni un herou, cum ar veni…), ziceam in incheiere:

    „Daca suntem atât de putini, aceasta se datoreaza faptului ca multi dintre colegii si compatriotii nostri sunt terorizati, inhibati de perspectiva privarii fizice de libertate si a represaliilor, altii au constiintele deja castrate, orientalizate, obsedate de ideea supravietuirii cu orice pret, iar ceilalti, în fine, cei mai multi, nu mai sunt. Rugati-va pentru ei !”

    La 30 de anisori de atunci si la 20 de la disparitia motivelor care-i bagau subt pat pe tov Conu Leonida & Efimita, fata cu reactiunea securistica, pai cum dreaq, rumanii nostri nu par sa se fi schimbat, ceea ce inseamna ca suntem un bobor de…, bine, hai sa zicem vegetal, iar nu de rahat total… 🙂

  3. Gino Says:

    „Nici o personalitate nu poate irumpe in afara dogmei…”. Foarte actual! Numai dogma este alta.

  4. monyf51 Says:

    Ce sa mai vorbim AVP?
    Ne-ntreaba toti ce-am facut cu vietile noastre,de ce-am rabdat atatia ani regimul ?Chiar si ai mei copii de multe ori cand povestesc ceva din acele vremi,ma chestioneaza reprosand lipsa curaj si de civitate.Le raspund ca si ei sunt la fel, odata ce accepta ,pt afirmarea profesionala,sclavia instaurata in democratia asta cu fata umana din Ro.
    Am facut un experiment de asta data ,referitor la nr de semnaturi.Am trimis maill-uri la toti apropiatii mei,rude si prieteni.Au fost peste 20 pers rugate sa semneze dintre care numai pe 2 i-am vazut pe lista.Nici macar copiii mei,care de altfel au incredere in deciziile mele ,nu au pierdut 2 minute pentru mine,nu pentru actiunea in sine. Rusinos ,dar adevarat 😳 .
    Nu vezi ca ,decat sa-si puna semnatura,prefera sa mearga pe forumuri in care se discuta despre vreme? Si ma intreb, de ce am un sentiment frustrant cand vad ca la mistocareala sunt buluc,iar la o treaba serioasa stau ascunsi 🙄 ?
    Usurinta cu care,noi romanii, ne-am privit de-alungul istoriei soarta ,l-a facut pe Lech Wałęsa sa declare ca mamaliga romaneasca n-o sa explodeze niciodata. Cand am facut-o (sa zicem !!!) a trebuit sa ne si tragem foloase materiale,care mai decare.
    De dogme ,de principii ❓ ❗ Hai ca glumesti !Cine dreac…a auzit de ele ? Popa si invatatorul dau lumina n’asa? Cati din-tr-astia ai vazut interesati de altceva decat de propriile buzunare? Incultura sa traiasca 😦 !.Miorita,fata neichii draga!!!! Pe astea sa te bazezi, ca sa reusesti in ro 😳

    +++++++++++++++
    avp reply : Mony, vezi naiba sa nu zica Leorda si despre tine ca esti dura cu inocentu si naivu popor ruman, asta-n timp ce i se adreseaza poporanului „raduhumor” cu domnule Radu… 😳

  5. raduhumor Says:

    Mai canalie
    Poporul asta merita numit si asa cum se trezeste strainul din tine sa-l jigneasca:
    Vegetal si de cacat :mrgreen:
    tocmai pentru ca exista asemenea specimene ca tine care pentru un blid de linte ar vinde-o si pe ma-sa !
    Mai idiotule , daca pentru a denigra in halul asta ortodoxia , inainte aveai o scuza, acum nu dovedesti decat ca esti un nemernic atins de pistrui, cumparat la hurta si manevrat precum toti handicapatii, in speranta ca rahaturile tale „artistice” , compilari si prelucrari dupa alte texte ( pana si Cartea padurii ai recunoscut ca-i inspirata de notele unui batran om al padurii) vor fi bagate de cineva in seama cum esti tu in mama, jivina ordinara pe care nici salbaticia unei jungle nu te-ar putea suporta :mrgreen:
    Ai ajuns tu, securist imputit sa dai lectii de demnitate unui popor pe care l-ai vandut pe un pumn de arginti, mizerabilule :mrgreen: !

    ++++++++++++++++++++++++
    avp reply : O sa vi-l mai exib, din cand in cand, pe ipochimenul ista, ale carui laturi sunt nevoit sa le citesc aproape zilnic la spamuri, ca sa vedeti si voi ca nu e nicio deosebire intre Iepoca in care am scris Apelul catre Europa, cu spaima Securitatii in suflet – si numai cine n-a trait pe vremea aia nu stie cum a fost -, si Iepoca de azi, cand securistii de ieri sunt puternicii si bogatanii de azi, iar alde R.Humor pot sa te injure ca la usa cortului la tine-n cas (caci cui sa te plangi, din moment ce politia sau justitia nu-l pot apara nici macar pe seful statului de asemenea agresiuni, facute la tembeliziuni cu acoperire nationala, de catre injuriatori cu nume si prenume, nu doar de niste porecle adanc conspirate…) si mai rau decat atat, aloo : te ia la-njurat si next generation, care cica n-a mancat rahat securizat, precum individul ista ce pare a fi turbat, ci din contra, zice ca lupta pentru libertate & civilizatie pe-al nostrum nat… Cand te-njura si R.Humor si S.Cucerai, dati-mi voie sa va spun ca e ceva putred nu doar pe un sotorog picior de plai, dar si-n rai, vai… 😳

  6. Goldmundr Says:

    @Radu,ai dreptate,orice Apel(civic)asemanator pare „romantic”,cel putin naiv.Dar e de datoria omului cinstit,cu un minim gram in el din simtul dreptatii,sa semneze.Chiar daca ar fi
    intr-un totul cum zici,de ce sa nu semnezi ceva „romantic”?Ce (sau cine) te opreste?
    Nu inteleg.De la sine,nici tu nu vei trai mai bine,nici lumea in care traiesti(oricare ar fi ea!Alo?)nu devine mai buna,daca nu facem ceva-
    sau n-ai urmasi,dragalasi?!-si nici Patria,acolo unde te-ai nascut?

    E ca si cand as lasa un criminal sadea,care pe timpuri a omorat copii si femei,iar acum e batran si nimeni nu mai vrea sa semneze judecarea lui-nu pricep!
    Iar daca Apelul e „romantic”si-l semneaza destui,se cheama Renasterea Romantismului-asa au aparut Drepturile Omului,asa s-a nascut cultura,din visul omului romantic-scepticul s-a abrutizat la vanatoare de mistreti.

    Intamplator,am vazut pe net un filmuletz cu Zilele ONG-urilor din Romania,care are loc odata pe an,in Bucuresti,in luna septembrie,daca nu ma insel-e o lume minunata,de voluntari,de oameni interesati si activi in societatea in care traiesc-inca odata,ceva minunat!M-a surprins in mod placut numarul mare de participanti,de ong-uri,de „gura-casca”interesati de munca celor din ONG-uri-ce frumoasa sarbatoare!Fara romantism,lumea noastra ar fi o lume a cainilor turbati!
    Pacat,Radule ca tu gandesti asa cum ai scris zilele trecute…Dar iti respect parerea ta.Cel putin sa nu fii impotriva celor care au semnat….

  7. raduhumor Says:

    Fii sigur ca nu numai astia doi te injuram !
    De ce n-ai dat tot comentariul meu?
    Ti-e rusine ai ?

    ++++++++++++++++++++++++
    avp reply: Nu ti-am taiat nici macar o virgulita din pretiosu-ti comentar, mincinosule. Uite-l aici in intreaga-i si penala-i splendoare:

    À : pro_avp_ro@yahoo.fr
    New comment on your post “Rumânii nu prea se-nghesuie sa semneze Apeluri civice…”
    Author : raduhumor (IP: 92.84.165.201 , 92.84.165.201)
    E-mail : hojrad2008@yahoo.com
    URL :
    Whois : http://ws.arin.net/cgi-bin/whois.pl?queryinput=92.84.165.201

    Comment:

    Mai canalie
    Poporul asta merita numit si asa cum se trezeste strainul din tine sa-l jigneasca:
    Vegetal si de cacat :mrgreen:
    tocmai pentru ca exista asemenea specimene ca tine care pentru un blid de linte ar vinde-o si pe ma-sa !
    Mai idiotule , daca pentru a denigra in halul asta ortodoxia , inainte aveai o scuza, acum nu dovedesti decat ca esti un nemernic atins de pistrui, cumparat la hurta si manevrat precum toti handicapatii, in speranta ca rahaturile tale „artistice” , compilari si prelucrari dupa alte texte ( pana si Cartea padurii ai recunoscut ca-i inspirata de notele unui batran om al padurii) vor fi bagate de cineva in seama cum esti tu in mama, jivina ordinara pe care nici salbaticia unei jungle nu te-ar putea suporta :mrgreen:
    Ai ajuns tu, securist imputit sa dai lectii de demnitate unui popor pe care l-ai vandut pe un pumn de arginti, mizerabilule :mrgreen: !

    You can see all comments on this post here:
    https://viorelpadina.wordpress.com/2010/04/24/rumanii-nu-prea-se-nghesuie-sa-semneze-apeluri-civice/#comments

    Trash it: https://viorelpadina.wordpress.com/wp-admin/comment.php?action=trash&c=13678
    Spam it: https://viorelpadina.wordpress.com/wp-admin/comment.php?action=spam&c=13678

    You can reply to this comment via email as well, just click the reply button in your email client.

  8. Leorda Lorin Says:

    D-le Radu :
    Bun ,sa zicem ca si dvstr. aveti dreptate precum AVP.Dar dece sa nu pastram un ton civilizat.Poporul nostru este cum este.Este bine daca cineva reuseste sa-l mai defineasca odata si inca odata.Rezolvare deplina se pare ca nu este.Totusi viata merge inainte.Nu vedeti ca nici copii nostri nu mai vor sa participe la chiar si la ceace considera ca-i drept(apeluri,luari de pozitie,comentarii)?
    Da se poate , cum bine zice Gino despre brazdele romanesti,sa
    existe o mostenire nefasta.
    Si atunci? Cum sa punem umarul la ridicarea neamului? Cu injuraturi(Dle Radu?),cu definitii dure(Dle V.P.?) sau poate ca-i mai bine ,precum Dnii Tismaneanu,Patapievici,Mihaies sa incercam sa ridicam simtul civic prin a persevera intr-o permanenta provocare a ceace este bun in neamul romanesc?
    Am intalnit in America,Israel si-n Romania tineri romani care citeau cartile lor.Se poate si asa!
    Daca el ,poporul nu vrea sa treaca strada( ca batranica de la stop,din povestea lui Bula) ce sa-i facem? Sa-l taram? Chiar si prin noroi?
    Ganduri bune la toti celor ce le mai pasa de acest popor si apareti pe forumuri.
    Lorin Leorda/ S.U.A.

  9. AVP Says:

    Mey Leorda,

    A compara ceea ce spun io din dragoste pentru poporu ruman, din care la urma urmei fac parte dimpreuna cu toata creanga si familia, iar daca s-ar intampla din nou ca-n Soddoma si Gomora, l-as salva macar prin singulara fapta a mea, cum ar venea, si vorbele pe care mi le-arunca acest infractor, care-n plus este si un viteaz anonim ca tont rumanu, inseamna sa judeci cu o balantza tare stramba, amice… 👿

  10. raduhumor Says:

    Domnule Leorda Lorin
    Va multumesc pentru civilizata dvs. observatie, va asigur de intreaga mea consideratie si va rog sa primiti scuzele mele de rigoare !
    Din pacate pe acest blog nu poti intra decat daca lauzi in nestite, sau injuri cu nesimtire (urmandu-le exemplul :mrgreen: ), pentru ca altfel isi vad mai departe de instructiunile primite, nepierzand nici o ocazie de a-si manifesta dispretul si ura pentru cei care nu le impartasesc opiniile bolnave si deciziile indoielnice.
    Pentru ei, a intoarce si celalalt obraz, cum ai simti ca un bun crestin, inseamna a le permite in continuare tot felul de blasfemii, inconjurati de care, in micimea lor, se simt ca pestele in apa !
    Incaodata primiti va rog scuzele de rigoare si intregul meu respect.

    P.S.
    Uneori in tara asta tanjesti dupa oameni carora sa le poti spune’adresa asemenea cuvinte 💡

  11. raduhumor Says:

    Te rog sa-mi dai drumu; comentului in care-i raspund unui Domn (Lorin Leorda), cum n-ai sa fii tu niciodata !
    Altfel stii bine ce-am sa fac 💡

  12. AVP Says:

    Adicatelea ce-o sa faci, raduhumor ? O sa ma-njuri in continuare la spamuri ? Eu te rog inca o data sa nu mai vii pe blogul meu, pentru ca nu exista nicio legatura intre tine si mine, pleeeease… Fa-ti blogul tau si injura-ma acolo, insa nu mai spurca locul pe-aci ! Am dreptul sa-ti cer acest lucru, iar tu ai obligatia sa-mi respecti cererea, aloo… E ca si cum io as veni in casa ta sa te-njur, iar dupa ce tu mi-ai cere sa plec ai continua sa ma dracui pe dupa gard de mama focului… Unde crezi tu c-ar putea fi tolerat un astfel de comportament, in lumea asta larga…? 🙄 Iar apropo de talibanismul tau religios, te crezi in Afganistan, nefelixitule…? 🙄

  13. raduhumor Says:

    Multumesc !

  14. raduhumor Says:

    Da de Israel ce spui ?
    Ca aia-s si mai fundamentalisti !
    N-ai decat sa pupi cat vrei in toate partile(pana la urma poate pica ceva 😉 ), dar nu te lua ca prostu’ de cele Sfinte numai ca sa le faci astora pe plac !
    Fii decent si te asigur ca vei putea discuta mult mai civilizat si cu mult mai multi decat cu mine ( de ce mi-ai dat din nou IP, ce speri ?).
    Promite insa si tu ca n-o sa ma mai sfichiuiesti in lipsa, ca pe ceilalti n-ai decat sa-i lasi ca nu tin asa mult la parerile lor 😉
    Sa nu intelegi ca ma dau in vant dupa ale tale, mai ales ca m-am lamurit ca numai vorba vine ca-s ale tale :mrgreen:
    Pacat de tine si mai ales de cei cativa pe care ai reusit sa-i imbeti de cap ……

  15. pP Says:

    from @ raduhumor
    ,,. Pe scurt: lecţia Solidarităţii poloneze n-a ajuns încă la noi, nici după 30 de ani de la salutara ei constituire.

    Va ajunge vreodată?,,(Andrei Plesu)

  16. raduhumor Says:

    Da @ pP !
    Va ajunge cat de curand …
    As spune chiar ca suna la interfon, numai ca nu a format(din greseala ?) numarul sau numele corect !
    Cele bune !

    P.S.
    Stai pe-aproape , ca s-ar putea ca de la mine sa vina la tine, desi ne despart atatea ….

  17. raduhumor Says:

    Nu va mai deranjez…

    P.S. In caz de nevoie spargeti…Tacerea !

  18. AVP Says:

    @pP – atata timp cat AP va fi citat de tine ca o mare voce a intelectualului si patriotului nationale si va scrie la gazetele mogulilor pe grele parale, in timp ce AVP – redactorul unui Apel strict contimporan cu „Solidaritatea”, insa mult mai veritabil anticomunist decat mesajul de atunci al „Solidaritatii”, aloo… – e injurat chiar pe blogul sau de un rrruman verde si tare-n dracuielile parentale, asa dupa cum poate sa perceapa fiecare, si nici nu prea are de altfel – avp ista – nici de mancare, la noi nu va ajunge niciodata nicio lectie, fratioare, ci doar obisnuitul screm national, pentru frectie pe bloguri usoare…

  19. Mihaela Says:

    Luati de cititi. E bine de stiut.

    http://www.kamikazeonline.ro/2010/04/hurezeanu-si-tatulici-la-bairam-in-iordania-cu-popoviciu-si-taher/

    Si datorita prestatiei neobosite a acesor oameni,
    „Rumânii nu prea se-nghesuie sa semneze Apeluri civice”

    +++++++++++++++++++
    avp reply : din contra : tocmai din cauza unor asemenea oameni ar trebui sa se-nghesuie rumanii sa semneze apeluri civice. Ia gandeste-te !

  20. pP Says:

    @RH
    ,,As spune chiar ca suna la interfon, numai ca nu a format(din greseala ?) numarul sau numele corect !
    Cele bune !,,
    RADULEEEE???????
    ca va?(ati luat medicamentele?)
    ,,P.S.
    Stai pe-aproape , ca s-ar putea ca de la mine sa vina la tine, desi ne despart atatea ….,,
    ………………………………………………………..
    ????????????????????????????
    merci!

  21. AVP Says:

    @pP – te rog mult: nu mai angaja niciun fel de discutie cu utilizatorul „raduhumor” !

  22. radu Says:

    @Goldmund
    Am inteles ca v-ati referit ce am scris pe postarea anterioara.
    O mica explicatie.
    Consider Apelul de buna credinta. Singura naivitate este aceea de a credea ca Germania si mai ales Rusia o sa adere vreodata la o asemenea initiativa.
    Ce ma dezamageste este ca , fiind de buna credinta si semnand un asemenea apel , rezultatul e vorba lui Bob Dylan ”vanare de vant”.
    Si stiti de ce (dupa opinia mea) ?
    Pentru ca Romania nu are relevanta pe plan international.
    Asta se datoreaza in primul rand lipsei noastre crase de moralitate , pornind de la politicieni si terminand cu asa zisii formatori de opinie.
    O natie care nu-si cinsteste victimile si eroii perioadei comuniste nu poate sa ceara ca cei care au facut posibila ciuma rosie si ciopartirea Tarii sa repare ce au generat.

    Pentru ca Romania

  23. Riddick Says:

    Bună seara !

    Iar o să aud că sunt pesimist…

    Dar a fost o ceremonie la Katyn, pe 7 aprilie a.c., cu toţi tovarăşii de seamă din Rusia şi Polonia (y compris Bolek, agent KGB, a.k.a. Lech Walesa). Nu s-a rostit din partea rusă cuvântul „scuze”, nici nu s-a dat drumul la arhivele ce conţin documente privitoare la crimele de atunci.

  24. DespinaVestea Says:

    Pe mine ma deranjeaza ca viata merge mai departe, trecutul a fost asa cum a fost nu-l mai poutem schimba,dar surpripriza mea cea mai mare este ca observ ca se ignora si prezentul.
    Se trece foarte usor peste tragedia din 10 aprilie.
    Nu pomeneste nimeni ca Putin organizeaza Europa :

    http://dreapta.net/res_364_Nabucco-e-inutil-si-periculos-Putin-dixit.aspx

    Am senzatia ca unora le este frica sa spuna ceva despre lucrurile care tocmai s-au intamplat ca sa nu se supere Rusia, sa nu deranjam
    Nici o problema ne vor deranja ei pe noi
    Poate ne apucam peste vreo 20-30 de ani sa condamnam ceea ce s-a intamplat acum 2 saptamani

  25. Hantzy Says:

    Romanul nu se-nghesuie nici sa planteze pomi! Nici sa-l ajute pe cel aflat la nevoie! Nici macar sa-si mature curtea! Sa-i scuture pe guvernanti ca le-au amanetat, pe bani grei, viitorul copiilor! Adica pentru lucruri pe care le vor trai. Ce sa mai astepti a se-mghesui pentru reparatii ale trecutului?! Ce fuse, fuse! Ce-o fi, o fi!
    E putin in afara temei, chiar tema propusa! Sau, ma rog, dezvoltarea e prea larga: „decat sa-mi spuna mie (…) alde Iliesiu ista, Base ori AVP ce sa fac, olelie lie…“ Daca n-ai fi adaugat si numele de pe locul doi, era ceva! Asa insa … eu sunt convins ca si raduhumor vrea binele tarii si hiigenizarea ei. Poate la fel de mult ca altii, care s-au inghesuit sa semneze acest apel sau altele. Doar ca el identifica pe altii ca fiind raul si bacteriile cele mai nefaste. Si mai potentate! Caci mai mult rau iti face tie un musuroi de furnici ce ti-a gasit punga cu zahar din camara, decat gandacii de bucatarie care au napadit vecinii de pe alta strada. Oricat s-ar chinui fonfy sa-l prezinte pe nea Dinu drept raul primar, original si inalienabil, Videanu face acum mai mult rau decat ticalosul galbin altadata, Berceanu e mai nefast pana si decat Hrebenciuc, iar Blaga e cel mai mare ticalos pe care l-am cunoscut vreodata. O fi vrand Base binele, dar n-are cum sa ti-l aduca, prea obligat fiind sa rezolve mai intai altele. Si mai e ceva, un revers al medaliei: cel ce-ti poate face cel mai mare bine, iti poate face si cel mai mare rau! Privind astfel, si tu si rh, aveti dreptate. Punctum!

  26. Hantzy Says:

    Despino, ai inceput superb, dar ai varsat caldarea! Degeaba citesti mata site-uri extremiste, ca inima tot la stanga-ti bate! Spun asta pentru ca Putin n-a facut altceva decat sa-si maximizeze, prin declaratii, sansele proiectului propriu, si sa-l demonizeze pe cel concurential. E cat se poate de dreapta, acest lucru. Ca voalat mai putem intele ge si altele, e altceva! Asta e diplomatia! Reclamele in care Pepsi isi batea joc de coca-Cola si vitavercea sunt deja antologice. Si chiar si astazi, exclusivitatile pe o anumita piata sunt, in lumea capitalista, un fapt absolut normal: la McDonald’s primesti doar Coca-Cola iar la Pizza Hut doar Pepsi!
    Pentru ca, oricat de multivalenta ar fi declaratia sa, Putin are si dreptate: cu vreun scut oficial instalat impotriva lor in Romania, iranienii s-ar putea sa nu se-nghesuie, ca si romanii la semnat apeluri, sa ratifice vreun contract de furnizare pentru Nabucco.

  27. Hantzy Says:

    Mihaela Says:
    24 aprilie 2010 la 21:46
    Luati de cititi. E bine de stiut.

    http://www.kamikazeonline.ro/2010/04/hurezeanu-si-tatulici-la-bairam-in-iordania-cu-popoviciu-si-taher/

    Si datorita prestatiei neobosite a acesor oameni,
    “Rumânii nu prea se-nghesuie sa semneze Apeluri civice”
    ******************
    Mihaelooooooo, ce astepti de la niste probasei?!
    Facem pariu ca toti cei patru enumerati de mata in titlul respectiv au pus in noiembrie 2009 (adica primul tur, cand mai aveau de ales!) stampila intr-o anume casuta?!

  28. DespinaVestea Says:

    Politica kagebista a lui Hantzy se desfasoara:
    Putin este de dreapta,precum si Marx este de dreapta.
    De fapt ne-a spus-o si Iliescu nu demult
    Tiparul se raspandeste conform planului

  29. Hantzy Says:

    Doar o mostra!

  30. DespinaVestea Says:

    Site-urile extremiste ,in opinia lui Hantzy sunt cele impotriva politicii expansioniste rusesti si a lui Putin.

  31. DespinaVestea Says:

    Hantzi
    Poti sa te zbati cat vrei sa raspunzi pe 100 de pagini ,nu-mi voi schimba convingereqa ca faci propaganda comunista mascata .
    si ca servesti alte interese decat cele romanesti.

    Acum am plecat,am treaba

  32. Hantzy Says:

    Despino, io n-as merge tocmai la Marx: Putin este exact de dreapta, precum Base! Amandoi masculi, amandoi ofiteri, amandoi acoperiti, amandoi prin strainataturi, amandoi calviti, amandoi fiermi, samd

  33. Hantzy Says:

    DespinaVestea Says:
    25 aprilie 2010 la 08:58
    Site-urile extremiste ,in opinia lui Hantzy sunt cele impotriva politicii expansioniste rusesti si a lui Putin.
    ********************
    Iar afirmatiile care nu ne convin, sunt parte a unei politici kaghebiste! Neavand argumente, e singura explicatie!

  34. Riddick Says:

    Mai exact, ce siteuri extremiste, Hantzy ? (08:34)

  35. DespinaVestea Says:

    Pai ce alt raspuns sa dea ?

    Cand il acuzi ca apara alre interese decat cele romanesti( in particular pe cele rusesti sau franco-germano-ruse), nu este in stare sa raspunda.
    Cu astfel de specimene precum Hanty vor face rusii ordine in Europa si in SUA ..
    Sa ne fie ei stapani ,puterea for fiind subventionata de gazele pe care le platim
    De rasul curcilor sunt francezii si germanii.Au ajus sa faca jocul rusilor …Cand isi vor da seama in ce capcana au intrat o sa fie prea tarziu ( mai un accident de avion, mai un atentat,ca e la moda)….

  36. AVP Says:

    Pe acest blog scriu doar oameni maturi si intelighenti – exceptis excipiendis – si de aceea nu e intamplator ca fiecare este ceea ce pare sau pare ceea ce este, fara a se ascunde (ar fi si iluzoriu, aloo…) de ceilalti.

    Una preste alta, poti sa fii ori sa pari – pe my blog – si probase, si anti, si proame, si anti, si filorus, si anti, si kaghebist, si anti, cu o singura conditie: sa fii politicos, sa nu injuri ca ghiolbanu, sa nu fi antisemit, rasist, xenofob, taliban de orice culoare, iar in rest poti sa fii ce te duce mintea, dear surioare ori fratioare.

    Daca intr-o confruntare intelighenta si civilizata de idei si de stiluri – caci cu ce altceva sa ne batem pe un blog ? – vor invinge unii sau altii, iar publicu cetitor, destul de marisor, va baga de seama acest lucrusor, asta e situatia, mey… Inseamna ca aparatorii partidei invingatoare sunt mai dastepti si n-avem decat sa luam pozitie de drepti in fata lor, fie ca sunt rumani optimisti, pedelisti basisti (caci mai sunt si d-astia), penelisti kaghebisti (ce-i drept, mai sunt si d-ailalti, de-ai nostri), pesedisti inepti, rusi, americani or nemti… Asa e lumea, de cand lumea: inferioru se inclina in fata superiorului sau, priatelo. Punctum.

  37. DespinaVestea Says:

    Totul este sa ne inclinam in fata rusilor iar apoi sa ne intrebam de ce nu semneaza lumea Apelurile societatii civile.

    http://economie.hotnews.ro/stiri-energie-7165222-vladimir-putin-nabucco-nu-are-sens-atata-timp-cat-nu-exista-niciun-contract-south-stream-realizat-orice-caz.htm

  38. Riddick Says:

    Mă întreb cu cine s-o fi consultat Videanu înainte de a declara ca România va participa la South Stream.

  39. Hantzy Says:

    AVP, regula pe care tocmai ce-ai explicat-o pe intelesul tutulor, deci si pe-al meu, o gasesc buna! Ma obliga insa la o marturisire: asta e motivul pentru care pa ast’ blog sunt anti-pedelist, asa cum pe altele sunt pro-pedelist. Un fel de Gica-contra, insa nu dintr-alte motive, decat cele izvorate din combaterea unor logici trunchiate si a dublului-standard. Oricum insa, sunt „anti”! Dar la cati anti exista, nemaipunandu-i la socoteala (contrastele se atrag!) pe cei ce sunt anti-anti, ma intreb doar care sunt cei mai rai dintre ei?

  40. DespinaVestea Says:

    Lasa Hantzy filozofia „corect politica” la care se inclina asa numita societate civila stangista.

    Acum e vorba de supravietuire ca natiune

    Pa langa Videanu care vad ca adera la planul rusesc impotriva a ceea ce spune Basescu,il vad si pe Berceanu care declara ca nu face nici o autostrada dar nici nu-si sa demisia
    Pai daca nu este in stare, si recunostea asta ce cauta acolo, ca ministru al drumurilor?
    Pentru ce ia banii din bugetul platit de noi?

  41. Hantzy Says:

    Riddick, site-urile extremiste sunt cele ce incearca a oferi informatia gata mestecata. Informatia privitoare la Putin apare si pe ziare.com, insa preluarea ei de pe un blog privat, gata rontaita, tocmai pentru a-l „programa” pe cititor inca dinainte in a accepta sau a respinge informatia, este o dovada de extremism. Parere mea!
    Site-uri ca dreapta, kamikaze sau prioritate de dreapta au un fel de cocaina informatica intr-ansele, arogandu-si un asa-zis drept de intaietate, neconforma cu niciun criteriu democratic, ci cel mult de adbertising comercial.

  42. DespinaVestea Says:

    Tot ce nu sustine Rusia si pe Putin sunt ceva de genul asta :

    http://patrupedbun.net/hai-la-ceai-cu-zvastica-in-protap/

  43. DespinaVestea Says:

    Ce bun era Geoana care s-a dus la Moscova cu 2 saptamani inainte de vot !

    Sau Crin care s-a hotarit sa-l sustina pe Geoana si Johannis !

    Ce pacat, ce pacat pentru fraco-germano-rusofili !

  44. Hantzy Says:

    Si cu cine ar fi trebuit sa se consulte Videanu?! Fisa postului unui ministru tocmai la astfel de actiuni il obliga: sa ia decizii. Daca nu poate singur, sa lase locul altuia. Tocmai pentru ca e vb de supravietuire, asul din maneca te asigura! Atata vreme cat le poti semna pe amandoua, ce te opreste s-o faci? Inchipuie-ti ca vor tranzita doua conducte functionale teritoriul RO … pe de o parte si alternativa cea mai rea, ca investesti totul in Nabucco, iar austriecii se razgandesc. Care e varianta optima? Si revenind la prima intrebare: cu cine ar fi trebuit sa se consulte?

  45. raduhumor Says:

    @AVP :
    ” Poti sa postezi pe acest blog cu o singura conditie: sa fii politicos, sa nu injuri ca ghiolbanu, sa nu fi antisemit, rasist, xenofob, taliban de orice culoare, iar in rest poti sa fii ce te duce mintea, dear surioare ori fratioare.”

    Vezi ca ai o droaie de conditii, nu una singura !
    Si in plus ai uitat s-o bagi pe cea esentiala :
    sa nu fi crestin :mrgreen:

  46. AVP Says:

    @Hantzy, Nabucco poate functiona perfect si fara Iran, cel putin asa vad io de aici. Insa e la mintea cocosului ca-n caz de conflict armat, fie el si conventional sau local, intre NATO si Ru, nu va mai functiona nici South Stream, nici Nabucco, aloo… O simpla bombitza pusa pe traseu ar opri tot gazu si ne-ar aduce noua, astora, necazu, poate, cand ni s-ar taia caldura si lumina, insa rusilor le va aduce pe cap – evident – China… Nabucco or South Stream e o competitie exclusiv pt vreme de pace, ei, dreace, lace…

    @Riddick, Despi – inteleg ca voi reprezentati NATO, in disputa cu @Hantzy si altii asemenea si ca sunteti patrioti pana-n maduva oaselor, pe bune. Asta nu va-mpiedica sa gresiti, ori sa fiti uneori energumeni, n-asa?, ca de pilda in cazu cu tragicul accident de la Smolensk. Sigur ca aici Rusia are o mare problema de imagine, fiindca accidentul s-a petrecut pe teritoriul sau, in conditii destul de cetoase, ca sa zic asa, dar de aici si pana a-i condamna fara judecata pe rusi, e cale lunga, fratilor, aloo… De pilda, cand am vazut pe blogul lui Riddick ca pe nenorocitu ala de cameraman care a filmat primul la fata locului l-au mursecat apoi ca-n filme niste misteriosi 3 insi, chiar in spitalu unde era internat dupa primu atentat, in timp ce oficialitatile rusesti sustineau ca chestia e „o simpla coincidenta”, mi s-a facut paru maciuca de gaina, fiindca atunci am fost sigur ca accidentul de la Smolensk a fost un asasinat rusesc aproape pe fatza ; dupa ce insa m-am documentat cat de cat si am vazut ca nimeni nu mai vehiculeaza varianta cu cameramanul asasinat, decat un alt blog pe deplin anonimizat, m-am infuriat si i-am spus clar treaba asta lui Riddick, pe care io il credeam – si inca il mai cred, totusi – om serios si documentat, desi, ca sa fiu drept, ma cam lasase masca uneori prin modul in care el crede in fantasmagoriile cu extraterestrii…

    Repet ce-am spus mai sus (10:29), mey: cititorii acestui blog sunt oameni inteligenti si suficient de instruiti spre a vedea calpul, demagogia, jmekeria, diversiunea, manipularea, intoxicarea, naivitatea, ticalosia or prostia, indiferent de la cine-ar veni.

    Si inca ceva, @Desp: nu tu ai scris „Katyn dupa Katyn”, „Apelul pro TB”, „Scrisoare catre bloggeru Iliescu” si celelalte chestiutze care te-au entuziasmt pana acuma, suflete… Asa ca baga bine la capsor inainte de a-mi mai face aluzii nepotrivite, puisor… 🙂

    @rh: si io sunt crestin, rumâne, dar nu sunt cretin, aloo… ; am zis sa nu fi „taliban de orice culoare”, inclusiv taliban musulman, buddhist or crestin. Acum ti-e mai clar ?

  47. DespinaVestea Says:

    AVp
    Cred ca ai inteles tu gresit aluziile mele.
    Eu ma refer la acei „infiltrators” din sociatatea civila
    Alte exemple RH si Hantzi

    Sunt cei care comprimit sociatatea civila.
    Iar daca nu vrei sa auzi si critici, atunci mai bine cu face postari cu subiectul de ce nu semneaza multi aceste Apeluri.
    Eu le-am semnat, desi cred ca sunt multi infiltarati
    Repet ,asta-i parerea mea referitor la subiectul postarii

  48. DespinaVestea Says:

    mai bine nu face postari cu subiectul : de ce nu semneaza multa lume apelurile.
    Stiu c a adevarul doare si multi prefera nici sa nu-l auda

    Scuze, ma grabesc, trebuie sa ies pe usa, si am si musafiri

  49. monyf51 Says:

    Hantzi 8:24
    Daca n-ai fi adaugat si numele de pe locul doi, era ceva! Asa insa … eu sunt convins ca si raduhumor vrea binele tarii si hiigenizarea ei.
    Pai Hantzi,cum dreac… vine asta? 🙄 .Io vreau binele tarii ,dar conditionat.Ca pe vremea lu Ceasca? Vrei oua dar trebe sa iei si vro 200 de pachetele de Eugenii?
    Si daca tot ma dau(ce nu sunt 😳 )s-o tin gaiamatz,sa fac io galagie, ca doar-doar de frica ciomagului s-o da cineva de-a’ndaratelea.
    Orice s-ar facea in tara asta ,de-alde humorii tot vor avea ceva de zis,pentru ca ei vor fi nemultumiti mai mereu, ca nu se face ce cred ei ca e bine.
    Intoleranta si supusenia ne-au adus unde suntem.Avem spirit de miorite balaie,si nu ne simtim bine decat la gramada istoriei.Noi n-avem vana de luptatori ,ci de donsoare ascunse sub fusta mamii.Se iteste unul care are curaj sa stea drept(chit ca-l doare coloana) si hai sa -i dam maciuci, ca la asta ne pricepem cel mai bine.
    Ma enerveaza un lucru la tine,chit ca te admir;orice subiect dezbatut il raportezi la Base, persoana de care noi,sustinatorii lui ne ancoram cat mai rar cu putinta. De aici poate porneste si lipsa celor care nu semneaza apeluri .Ca nu-i inchinam lui Base ode si ca-l mai si jumulim din cand in cand.
    Deci ,cum ar fi dat-o AVP cu semnatul ,n-ar fi fost bine.Cei din tabara ta nu semneaza ca este unul pe locul 2 ,iar cei care sunt de cealalta parte, ca nu-l veneram pe Base.Hai dreac…sa ne facem odata bine ,la cap,si sa ne gandim si la terisoara asta si la noi .
    Ne-ai vazut comentand asa des impotenta altora?N-am vazut nici eu ca micul Titulescu sa aiba vreo opinie pertinenta.Si el ,ca si tine,raporteaza totul la Basescu.El inca se zbate sa devie lider,adica sa se dea ceea ce nu este,iar de celalalt ,papusica ucigasa ce sa mai vb?O sa devina Base ,fara vrerea si puterea lui,erou national.Voi l-ati facut asa.Nu noi.
    Te iei de unu si de altu ,ca face si desface prin alte parti o altfel de politica decat cea pe care o imbratisezi tu?Ce te intereseaza omule? Tu vino cu argumentele tale,convinge-ne si nu te mai lua de oameni(Base si ai lui) care acu sunt paduchi in frunte,maine nu,ca vii tu cu DDT din Ge si-i starpesti.
    Este clar ca nu mai trebuie sa depindem in nici un fel de Ru.Nici sa-i cerem sa ne judece trecutul.
    Este clar ca GE si Ru trebuie sa plateasca moral, macar ,impertinenta cu care au fost killerii Europei .

  50. raduhumor Says:

    @AVP
    Chiar eram curios daca pui botul la crestin-cretin…. 🙄

  51. raduhumor Says:

    @Mony :
    „Orice s-ar facea in tara asta ,de-alde humorii tot vor avea ceva de zis,pentru ca ei vor fi nemultumiti mai mereu, ca nu se face ce cred ei ca e bine. ”

    De ce te grabesti sa dai sentinte ?
    Tu esti convinsa ca ceea ce se face acum pentru tara este bine si ca unul ca mine nu poate pricepe acest lucru ?
    Dar ma rog, daca vad ca te-ai luat si de RU si GE , culmea ar fi sa ma supar ca te iei si de mine 😉
    Numai ca nu prea tzine….

  52. AVP Says:

    Desp, te grabesti cu niste concluziutze, la propriu si la figurat.

    Mony – jos palaria ! Dar unde e Stely ? 🙄

    rh – echivalenta crestin-cretin n-o putea face decat unu ca tine ; amin.

    Hai ca mai vbim, insa, atentie, – mai intai sa chibzuim.

  53. raduhumor Says:

    Ma mir ca nu-ti schimbi nike-ul in @monyb52 🙄

  54. Riddick Says:

    A mai fost un caz, în 1996 un demnitar american, ministrul comerţului Ron Brown, moare într-un accident aviatic în Croaţia (avionul se loveşte de un munte). Ron Brown facuse multe servicii şi ştia prea multe, urma o investigaţie si nu trebuia sa vorbească. Controlorul de trafic de la momentul respectiv (un croat) „se sinucide” la scurt timp cu un pistol calibrul .45, mai puţin întâlnit prin Europa. Dupa prabuşire, la faţa locului sunt trimise nu echipe de salvare, ci trupe speciale, în două elicoptere Blackhawk.

    Was Ron Brown Assassinated? Experts Differ on Ron Brown’s Head Wound. A circular hole in the skull of Commerce Secretary Ron Brown could have been a gunshot wound and certainly should have prompted an autopsy, according to an Air Force lieutenant colonel and forensic pathologist who investigated the jet crash in which Brown died. „Even if you safely assumed accidental plane crash, when you got something that appears to be a homicide, that should bring everything to a screeching halt,” Lt. Col. Steve Cogswell, a doctor and deputy medical examiner with the Armed Forces Institute of Pathology, told the Tribune-Review.

    http://www.akdart.com/body-c.html

  55. monyf51 Says:

    AVP,
    Stely se dantzuieste la o nunta,ca altfel ar fi fost pe baricade.
    Humor,io respect oamenii: papusoi, B52 ,etc sunt expresii care apartin altora,nu-mi permit sa le folosesc,cum nu mi-am permis sa folosesc nici f16.
    Am propria-mi arma!
    Dar, tu Humor(daca-mi permiti),de unde ai toate datele sa stii ca cineva de p’aci,nu spui cine este nemernic atins de pistrui, cumparat la hurta si manevrat ?
    Vezi c-am fost o doamna ,mai mereu ! 👿

  56. raduhumor Says:

    @Mony :
    „Dar, tu Humor(daca-mi permiti),de unde ai toate datele sa stii ca cineva de p’aci,nu spui cine este nemernic atins de pistrui, cumparat la hurta si manevrat ?”

    Ai putea sa le ai si tu daca ai fi mai atenta si mai ales daca ai vrea sa le ai 🙄
    „mai mereu”- da !

  57. monyf51 Says:

    Mi-ai dat un raspuns, la care te-ai gandit muuult si….rau :oops:.
    Imi pare sorry pt tine,c-ai fi om ca lumea, daca nu te-ai lua dupa…orisicine !
    Eu stiu ca voi,moldovenii aveti un complex al pistruilor,pe care noi, oltenii, nu-l avem.Oare, de ce 😛 ?

  58. raduhumor Says:

    Nu-s moldovean !
    Nu stiu de ce 🙄

  59. Andrei Alexandru Says:

    Maestrul AVP nu se desminte. Le spune direct. De cele mai multe ori are dreptate, ceeace irită o seamă de persoane ce se află prin preajma sa, direct sau în virtual, ca în acest moment când ne vânturăm prin eter ideile.

    Aproape toţi Maeştrii sunt cantonaţi în această zonă, acesta fiind unul din motivele principale pentru care primesc acest apelativ onctuos. Apelativ contestat de unii, referitor la unele persoane, în anumite situaţii, sau respins de chiar împricinaţii ce dau dovadă de-o modestie ieşită din comun, ultimă ipoteză ce nu se mulează pe comentariul de faţă.

    Prostii. Un Maestru este un Maestru.
    Un aplaudac este un depărtat urmaş al Mândrilor Războinici Daci, devenit prin scurgerea timpului, ceeace este acum, un aplaudac, simplu şi umil, pretabil la un servilism cât cuprinde. Numărul lor este infinit superior celui al

    Maeştrilor, chiar dacă îi înglobăm în rândul lor şi pe cei mici, pe cei în devenire sau chiar pe cei contestaţi sau

    repudiaţi. Aşa cum ne spune, cu meşteşugite cuvinte, Maestrul nostru, AVP.ul ce are mai mereu dreptate. Mai
    mereu, NU MEREU. Nici în politică, nici în altele. Nimeni nu poate avea dreptate în toate, mereu! Tot aşa cum foarte puţini recunosc că au păţit să n-aibă dreptate. Cu cât un Maestru crede că este mai adevărat, dar fără a avea girul majorităţii confraţilor, cu atât credinţa în infaibilitatea sa este mai puternică, devenind obsesivă, chiar obositoare pentru unii prieteni, discipoli sau fani.

    Judecaţi şi dumneavoastră o situaţie ce poate fi sau chiar este reală.
    Undeva, în imensitatea eterului blogheristic, două adevărate Doamne, cu statut bine stabilit în societate, comentatoare de succes pe diferite situri, la îndemnul unui Maestru, trec intempestiv la construirea propriilor lor bloguri, care din prima zi, după cum era firesc, se bucură de atenţia unui număr de useri. Începutul era promiţător, în pofida neîncrederii afişate în primele lor postări, de ambele Doamne. Maestrul, cu amabilitatea prietenească pe care le-o arătase, de cele mai multe ori, le doreşte succes. Printre dinţi. Nu trec prea multe ore şi tonul se schimbă, ajungând la formula directă, transparentă, dar lipsită de cea mai elementară eleganţă: „lăsaţi jocul cu păpuşile şi treceţi la blogul serios ce vă aşteaptă”. Tranzitoriu, Maestrul aruncase o altă săgeată otrăvită, lovind în comentatorii de pe cele două bloguri: „ce oaspeţi de vază v-au călcat pragul?”

    De la apariţie la dispariţie, în acele puţine zile, cele două bloguri au mers braţ la braţ, la unison. Tonul, în evident falset, a fost dat de un Maestru pe care-l voi puteţi bănui, dacă situaţia este reală. Mare păcat!

    Toţi ne întrebăm de motivul numărului mic de semnatari ai Apelurilor, când nu facem un pas fără a simţi în jurul nostru acţiunea malefică a materializării prea bine cunoscutei idei ancestrale ce ne devorează peste timp şi prin el, dorinţa de a construi ceva „ce facem cu capra vecinului?”. Demolarea a ceeace este în jur ne împiedică să ne apucăm noi de ceva având o finalitate ce s-ar putea alinia timpului de pe alte zări, spre care în micimea noastră, jinduim în secret, cei mai mulţi.

    Sunt nevoit să menţionez că cele de mai sus sunt numai ideile mele. Cele două stimate Doamne sunt rugate să

    mă ierte pentru această intervenţie, căutând totuşi să mă înţeleagă.
    Maestrul, cu siguranţă mă va înţelege, ca să nu mai vorbim de faptul că-mi va da dreptate, în sinea sa. Nu poţi susţine idei pe care le încalci nonşalant.

    moş aa,
    cel dintotdeauna, care se mişcă greu, dar … apăsat ….. să zic.

    PS. Spre surprinderea mea, un blogher de talia lui Ridick a funcţionat tot în sens negativ (mascat!): „făceţi cum doriţi, îl desfiinţaţi sau continuaţi”. Diabolic de democratic, pentru un moş hâtru şi aricios ca mine. (în traducere tatonească, @Ridick a gândit scriind neutru cum a făcut-o: nu interesează pe nimeni ce doriţi voi să faceţi).

    PS2. Cât de mare este numărul aplaudacilor ce nu vor sa semneze, sau semnează, aşa, să fie şi ei pe acolo. Oare nu par şi eu un aplaudac mai cărunt şi mai rău?

    laplopulcuportocale

  60. Hantzy Says:

    DV, si eu pot sa te acuz de bolsevism si de infectare a societatii civile! E foarte usor cand ai si argumente: Jukov, fostul ministru al apararii ruse, afirma ca in armata rosie sunt doo persoane importante: el si sergentul! El, ca minsitru, da ordine, iar sergenttul le executa. Ceilalti nu fac decat sa de amai departe. Cam astfel e si conceptul multora despre cum ar trebui sa arate politichia romaneasca: un sef unic, ceilalti executanti. Cin e mai bolsevic atunci?!

    monica, EU sunt cel ce refuza eugenia oferita la pachet! EU sunt cel ce elibereaza de circumstantializari alegerea. EU sunt cel ce nu accept propunerea, oricare ar fi ea, daca vine la pachet cu o impunere!
    Sunt constient ca vor exista oricand vanatori de fantasme si tomuleti necredinciosi. Insa de ambele parti. Eu mi-am exprimat crezul: nu exista scop nobil, ci doar modalitati nobile! E ca o problema de matematica, careia nu-i sti rezultatul. Doar aplicand teoremele deja verificate si axiomele cunsocute poti sa-i afli rezultatul corect. Daca l-am criticat pe Iliescu ca voia prea multa putere concentrata in mana unuia singur, o voi face cu oricine! Daca l-am criticat pe Nastase ca voia alegeri anticipate, pentru a-si maximiza artificial sustinerea parlamentara in 2002, atunci il voi critica pe oricine care vizeaza acest lucru. Faptul ca acum il cheama Basescu e doar o voie a sortii, nu un voluntariat gresit. Daca amintesc numele respectiv e doar pentru ca stiu ca unii sunt sensibili, si astfel pot atrage atentia mai bine asupra ideii respective. Am repetat de multe ori ca nu am probleme cu oamenii ci cu ideile pe care le reprezinta.
    AVP, nu vb de un caz real, insa sentimentalismul oriental si mic-asiatic e seja notoriu. Intr-o tara in care, prin lege, nici bancile nu au dreptul a cere dobanda, orice gest poate fi interpretat ca ostil si pericliteaza orice relatie de afaceri. Nu am zis ca asa s-ar intampla cu siguranta, dar nu pot exclude si aceasta posibilitate. Tu poti?!

  61. Hantzy Says:

    privitor la pistrui, nici moldovenii n-au complexe: eu, cel putin, n-am avut nici cand aveam pistrui, nici cand nu-i mai am!
    http://ro.wikipedia.org/wiki/Costel_B%C4%83loiu

  62. monyf51 Says:

    AA,
    N-ar fi trebuit sa aduceti pe tapet acest sbiect !dar daca ati facut-o ma simt obligata sa reactionez.
    Bloaga mea ca si a Stelei a fost facuta dintr-o greseala ,de conectare,in nici un caz din dorinta Maestrului .Asta pt comformitate.
    Explicatia pertinenta (si sfatul) pe care l-am primit ,cel putin eu ,daca nu si Stely,a fost ca din partea unui mare prieten.Nu uitati ca si in comment-ul pe care chiar dvs mi l-ati adresat se simtea un iz de sfat tatonesc 😉 Ceea ce m-a facut ,recunosc la nervi,dar provocati de propria-mi neputinta,sa-l sterg.Nu am simtit nici macar o clipa ca Maestru m-ar fi indemnat sa fac asta.Cu o singura virgula.Nu i-am cerut niciodata punerea in blogroll-ul domniei sale,pt ca, spre deosebire de multi altii, eu imi cunosc perfect limitele .Obrazul meu nu putea sa accept ca atunci cand cineva il cauta pe MIHAI NEAMTU poate da si de ineptiile lui monif51.
    Va respect parerea ,cum o respect si pe a altora ,dar m-am simtit obligata sa fac observatiile cuvenite.

  63. monyf51 Says:

    Hantzi,
    singura mea problema referitoare la tine ,era cea pe care ti-am transmis-o in commentul trecut.Si prin exces de negare se pot naste monstri,tocmai datorita incapacitatii unora de a decela binele de rau.
    Referitor la pistruile invocate de Humor,nu te face ca zboara broastele testoase, si-mi bagi Sergiu Nicolaescu in regie !

  64. Riddick Says:

    @Andrei Alexandru : noţiunea de „societate civilă” a cam fost compromisă, fie mediatic, fie de comportamentul „corifeilor” din anii ’90, care parte din ei s-au „reconciliat” la Timişoara la 1 Decembrie 2009 cu echipa Ilici. Emil Constantinescu apare pe la tot felul de evenimente lângă Iliescu.

    Poate ar fi mai eficienta abordarea unui parlamentar, care să ridice problemele solicitate în interpelările parlamentare ori la partea de declaraţii politice.

  65. Goldmundr Says:

    De multe ori m-am inselat asupra oamenilor.De multe ori am subestimat oamenii,ametit de aparente si orbit de stiinta-mi totalitara.Cateodata am supraestimat oamenii si e la fel de deprimant.De multe ori am gresit in aprecierile mele,atunci cand m-am repezit cu vreo concluzie,cu toate ca toata viata m-am temut de „idei radicale”(in casa germana am invatat printre altele,”calea de mijloc e de aur”) Nimic nu e terminat.Multe urmeaza a fi descoperite si a fi spuse.

    Degeaba aud si nu inteleg,degeaba gandesc si nu am sperante,degeaba vad cu ochii si nu am viziuni,degeaba calatoresc si nu am o ancora…..Ancora crestinilor este o Cruce,este Domnul Iisus Christos.

    Am descoperit Drepata net(merci, Despina),acum ceva timp crezand ca este altceva decat este in realitate.

    Despre Rusia:
    M-am uitat la harta imperiului URSS,la „aliatiii” ei.M-am intors la harta actuala,cu Rusia de azi,cu o Rusie de marimea tarii inainte de Petru cel Mare!Dar ce probleme are aceasta tara:fundamentalismul din sud,nationalismul secolui 19,intoleranta,ideea(tot din sec.19!) unui presedinte autoritar,autocrat,infrastructura care in afara marilor centre urbane aduce aminte de Europa de Vest din anii 30,alcoolismul in massa.De fapt Rusia crestina este bastionul Europei impotriva ascensiunii musulmanilor radicali-daca ar fi o democratie adevarata.Si frica asta de Vest(civilizatie,cultura si pana la urma,de economie si drepturile omului..),de NATO,de pierderea influentei asupra tarilor din GUS,ii face pe rusi sceptici si radicali.Pe undeva ii inteleg pe rusi,daca n-as fi din Europa de Est,daca nu as veni din Romania,daca n-as cunoaste istora patriei mele.
    E adevarat,cei care apara politicile imperiale ale Rusiei-care in decursul istoriei au fost precum eruptiile vulcanilor,iar vecinii au fost victime colaterale!-ori sunt canalii,ori sunt economic,cointeresati.Cine compara un democrat cu un autocrat,cine compara o democratie cu o autocratie,trebuie sa fie un tip care doreste-cu naivitatea si rautatea politrucilor din anii 50- sa ne prosteasca in fata.Punct.

    Apeluri civice…
    Nu stiu de ce romanii nu semneaza aceste apeluri.Habar nu am si nici o mie de motive nu scuza starea pasiva inadmisibila in care se (re)gasesc cetatenii romani.Din nou punct.

    Suntem invitati la Kaffee und Kuchen(cafea si prajitura)si trebuie sa iesim din casa.
    In continuare la toti,
    o duminica placuta!

  66. monyf51 Says:

    @All,
    Ma simt datoare sa fac aici o destainuire.
    In 4 luni de cand sunt aici ,pe blogul AVP am crescut ca si om ,cat in 5 ani .Am invatat o groaza de lucruri de la AVP,de la Devis Grebu,de la Mihai Rogopete,de care-mi este sincer dor,de la Hantzi,de la Tatonulaa,de la Stely,de la Gold si de la toti ceilalti pe care nu-i uit si nu-i minimalizez.
    Le respect la toti ideile si opiniile, chiar si atunci cand ele nu ma satisfac .
    Cred ca asta-i modalitatea de a deveni mai buni si mai romani.Sa ne acceptam asa cum suntem,iar daca cineva (sau chiar noi insine ) ne considera romantici sa nu ne inversunam .Sa stam stramb, calmi (chiar daca durere-i mare)si sa argumentam drept ca romantismul nostru nu este desuet.

  67. raduhumor Says:

    @Mony
    Ai crescut ca om…..

  68. raduhumor Says:

    @Goldmund :
    „Cine compara un democrat cu un autocrat,cine compara o democratie cu o autocratie,trebuie sa fie un tip care doreste-cu naivitatea si rautatea politrucilor din anii 50- sa ne prosteasca in fata.Punct. ”

    De acord, dar mie mi-a placut mult ca cineva spunea ca el e
    demofil, nu democrat, adica iubeste poporul nu dictatura poporului !
    Si apropos de asta mie-mi displac nu numai „politicile imperiale ale Rusiei „, ci poate chiar mai mult ale altora :mrgreen:
    Macar rusii au o scuza :
    Au fost o mare putere si-i duc dorul, pe cand altii se infiripa din nimic……

  69. raduhumor Says:

    Sa mai si radem :
    @D.V. :
    „Scuze, ma grabesc, trebuie sa ies pe usa, si am si musafiri”
    Probabil ca iese pe usa din spate….;-)
    @Mony :
    „Am invatat o groaza de lucruri de la AVP,de la Devis Grebu,de la Mihai Rogopete,de care-mi este sincer dor,de la Hantzi,de la Tatonulaa,de la …”
    Din pacate n-ai invatat tocmai numele corect al celui de care ti-e dor :
    Rogobete !

  70. raduhumor Says:

    O sa fac si eu ca DV…..

  71. monyf51 Says:

    R Humor,
    cand ai dreptate ,ai !

  72. Andrei Alexandru Says:

    @Monyf51
    Dacă blogul (blogurile) nu ar fi fost închise şi şterse (DIN PĂCATE!!), tot acelaşi răspuns ar fi apărut?

    Interesant că tocmai eu, un adevărat admirator al vostru (@M. & S.), intru într-o mică fundătură cu transparenţa spre lumină, mult diminuată. Chiar despre asta am scris eu, pornind pe jos pe urmele Maestrului care atacase acelaşi subiect, însă de la înălţimea Meşteşugului pus în slujba Scopului său.

    Ce nevoie ar fi de cuvintele noastre când există un VT, un TRU, un An. Pl., un HRP şi alţi câţiva de aceiaşi valoare recunoscută. Hai să închidem toate blogurile furnicuţelor, lăsând doar 5-6 site, sau chiar mai puţine, spre care să ne bulucim toţi, cu gurile căscate. Iată o treabă de aplaudac sadea.
    Dacă stau bine să mă gândesc, pe linia raţională mai sus enunţată, activitatea CREATOARE a pictorilor, a scriitorilor, poeţilor, a compozitorilor şi a altora din actualele elite umaniste ar putea înceta, considerând că somităţi recunoscute din fiecare domeniu au spus şi lansat adevăruri şi opere de netăgăduit, ce surclasează sigur (??) ceeace ar putea produce unul ce ar îndrăzni să se amestece.

    „Capul plecat, sabia nu-l taie!”, este credinţa ro ce ne ţine la periferia acţiunilor. (=slugărnicie, neîncredere, lipsă de iniţiativă, laşitate, ş.a.)
    Ariciosul ce sunt, nu a folosit niciodată îndrăgitul strigăt de luptă al aplaudacilor dintotdeauna: „fugiţi fraţilor!”
    Ce să mai vorbim de INFORMARE.

    laplopulcuportocale

  73. DespinaVestea Says:

    http://dreapta.net/res_365_Atentie-la-gaz-.aspx

    Atentie la gaz!

    Săptămâna de doliu, în ciuda insistentelor încercări de a o tulbura, ne-a îndepartat gândurile de la problemele actuale. Dar printre acestea sunt si cateva in care luarea unei decizii urgentă şi consecinţele, fără exagerare, vor determina poziţia Poloniei pentru multi ani de acum inainte. O astfel de chestiune este viitorul zăcămintelor poloneze de gaz de şist.

    Respectatul [saptamanal] britanic „The Economist” a scris recent că aceste resurse poloneze a caror utilizare a fost pusa la punct abia de curând, pot schimba complet echilibrul fortelor energetice din Europa. Acest lucru este evident, în lumina experienţei Americii, care folosind sisturile, a devenit practic independenta de sursele externe de aprovizionare, iar acum pregateste sa intre pe pieţele mondiale ca exportator de gaze naturale.

    Acelaşi „Economist” si multe alte publicatii de specialitate, care într-adevar, cu greu ar putea fi discreditate drept [atinse de] „spionita” interesate in incitarea opiniei publice poloneze, aduc informaţia că Polonia vinde în prezent unor concerne străine (oare nu exista firme poloneze?) dreptul la zacamintele sale la un preţ de douăzeci de ori mai mic decât cel la care se ridica licentele de exploatare, de exemplu, în SUA. La prima vedere, asta aminteste de „politica” dusa la timpul ei de către unele guverne africane – ale cărei cauze şi efecte sunt cunoscute de toata lumea.

    Poate ca prima vedere în aceasta situaţie este înselatoare. Dar nimic nu cere acum mai multă atenţie, mai multă grijă din partea politicienilor, mass-mediei şi sensibilitatii alegătorilor decât ceea ce decid si ce semneaza autorităţile poloneze în aceasta privinta. In jurul nostru se desfasoara un mare joc mondial, în care avem o şansă irepetabila de a ne câstiga independenta. Experienţele de până acum, chiar si cele ca recent renegociatul contract cu Gazprom-ul, dau naştere unei îngrijorari serioase dacă elitele noastre aflate actualmente la putere sunt în măsură să faca fata acestei provocari.

    Rafal A. Ziemkiewicz, Rzeczpospolita

    (Traducere Anca Cernea)

  74. Andrei Alexandru Says:

    All,
    Cât de greu este să transmiţi displayiului, numai adevăruri. Adică să fii CINSTIT cu tine şi cu ceilalţi. Nimeni să nu te poată prinde cu raţa-n gură sau mâţa-n sac, nici după minute, nici după decenii!

    laplopulcuportocale

  75. AVP Says:

    Ce nevoie ar fi de cuvintele noastre când există un VT, un TRU, un An. Pl., un HRP şi alţi câţiva de aceiaşi valoare recunoscută. Hai să închidem toate blogurile furnicuţelor, lăsând doar 5-6 site, sau chiar mai puţine, spre care să ne bulucim toţi, cu gurile căscate. Iată o treabă de aplaudac sadea.

    @Tatony, deosebirile dintre publicatiile din hyperspatz ale somitatilor enumerate de tine mai sus si my blog sunt urmatoarele: VT are blog, dar n-are forum, adica nu are ceea ce se cheama feedback (unde Mony si Stely s-ar fi putut afirma ca pe bloaga mea), TRU are blog, de pe care insa n-a binevoit sa scoboare deloc ca sa stea de vba cu boboru de fani dobitoc (desi a promis sa se arunce de pe bloc 🙂 ), iar ceilalti au bloguri ca papadoc, adica ioc, ei n-au decat forumurile ziarelor la care scriu fiecare si pe care, ca si TRU, n-au coborat niciodata in ulitza mare, alaturi de masele admiratoare…

    Asa ca fa dreq ariciu ala ce se vrea sfatos ca un savant sovietic mai mic, daca vrei sa n-ajungi iremediabil invidioso-carcotaso-pitic 🙂 Io n-am vrut decat sa zic ca Stely & Moniq au sansa sa evolueze in deplina libertate pe blogu-mi calic, alaturi de altii si mai birlik, in loc sa se piarda in deplina anonimitate pe bloguri inghetate ca un aspic, alaturi de injuriatorii poeselului avepic… Egzact cum mi-a zis mie colonelu Ratiu, cand i-am cerut – inainte de „revolutie” – sa-mi restituie manuscrisele confiscate pe nimic : „Viorele, daca vrei ca manuscrisele tele sa ramana, cum ziceti voi, scriitorii, atunci lasa-le la noi, bre. Caci arhiva noastra e asigurata si contra unei lovituri nucleare directe, he-he…”

    Zau, e cazu s-o lasi mai moale, ariciosule… 🙂

  76. neamtu tiganu Says:

    Azi a fost o zi splendida. Am facut o plimbare lunga pe malu lacului Baldeneysee, am fost la vila lu Krupp, vila Hügel, am mincat la grec, souflaki cu tzatziki. Vita e frumoasa!
    P.S Ii avertizez pe cei care isi publica datele reale, nume real pe acest blog. Vor avea mari greutati. Securistii „anticomunisti” va vegheaza!

  77. Andrei Alexandru Says:

    Am votat TEO. Adică tot „răul cel mai mic”. Nefericitul de mine!!

    TEO, autocatalogată APOLITICĂ ????, gargaristă şi miştocară, prietenă cu Mircea Badea, „prietenul ei cel mai bun”, iar pentru noi „tonomatul cel mai guraliv” al iniţiatorilor planului unic: JOS BĂSESCU!!
    Curios, nu?

    laplopulcuportocale

  78. monyf51 Says:

    Tatonulaa,
    Stiti ca v-am si spus-o la dvs pe blog,inainte cu o zi de a-mi inchide icercarea scriitoriceasca,ca oricat as vrea, n-am sa reusesc sa scot din mintisoara mea,ceea ce dvs ati reusit.Sa descrieti ce numai Andrejz Wajda (monstru sacru deja) a pus pe pelicula.Am citit ,am vazut si iar am citit cu aceeasi emotie.
    A fost o actiune bombanita,dar asumata ceea ce imi da puterea s-o si discut acum.Nu am pierdut nimic din ceea ce am scris sau mi s-a scris,pt ca tin de obicei la ceea ce scot prin vocea inimii si-a ratiunii si ceea ce primesc. Sunt singurele mele valori,in afara copiilor mei.Asa ca,odata, cand va fi cazul am sa refac acel blog pe care-l voi imbogati cu experienta acumulata.Pentru ca de valoarea lui sau a mea n-as avea cum sa ma ocup eu ,ci numai cei ce ma judeca.
    Da ,Tatonulaa! eu vorbesc direct fara a ma baga in hatisurile subtile ale literaturii,ale filosofiei ,ale diplomatiei sau ale altor stiinte.
    Eu nu ma compar cu nimeni,sunt unica si am constientizat acest lucru din copilarie ,fara sa stiu nimic despre genetica.
    Luata la pachet si de bine si de rau este la mine ,calcaiul lui achile 😳 .Asa ca ,nici pomeneala de “Capul plecat, sabia nu-l taie!”.
    Eu va admir in continuare si sa fiti sigur ca viata m-a invatat ,ca modestia este mereu inteleasa ca apanaj al prostilor. A ma situa unde sunt cu adevarat si a nu ma crede zeu sunt lucruri care mi-au fost insuflate de mica ,fara sa ma transforme in slugarnica, lipsita de iniţiativa, laşa.
    Si daca as fi avut blogul ( pe care-l am de altfel 😛 )tot asa as fi vorbit.Nu umblu, cu ocaua mica.

  79. AVP Says:

    All,

    Ii avertizez pe cei care vor sa scrie pe acest blog crezandu-se in tzara lu Papura Voda – si care o fac in continuare pe niznaiu’ – ca incepand din acest moment e valabil REGULAMENTUL publicat pe bara din dreapta-jos a paginii intai si care suna asa:

    Pe acest blog sunt cu desavarsire interzise manifestarile antisemite, rasiste, xenofobe, fundamentaliste, totalitariste si agresive. Forumistilor care vor incalca aceste reguli li se va publica imediat IP-ul si adresa de e-mail , iar la urmatoarea abatere vor fi banati fara niciun alt avertisment, la intitiativa administratorului blogului sau a oricarei parti lezate sau interesate.

  80. monyf51 Says:

    NT,
    sa-ti fie de bine !
    imi aduci aminte de un prieten,Dobrica ! cand te intalnesti cu el ,ca-l intrebi, ca nu-l intrebi el iti vorbeste de cate miliarde are in banci,cum isi ajuta el neamurile ,in ce vacante isi mai plimba oasele-i batrane ,dar de fiecare data la sfarsitul intalnirii il intreaba pe sotul meu ,cu care a fost coleg :
    „auzi? ti-a mai marit pensia? cu cat? ” 😳

  81. Goldmundr Says:

    @Viorel,cand am postat ieri,24 aprilie, la 16:35,nu citisem injuriile lui Radu la adresa ta,postate la ora 16:00.Postarea mea-ca un raspuns pt. Radu-pare ridicola in lumina celor aratate de tine …..Si atunci cand vrem „binele lumii”,putem cadea in ridicol.
    Shalom!

    @Radule,de ce ma insulti?De ce trimiti pe adresa mea injurii,calomnii si insulte?Daca este adevarat ca tu il insulti pe AVP,pe Viorel Padina,este ca si cum imi insulti fratele,ca si cand ma insulti pe mine!Si Viorel are din nou dreptate:daca intri in casa lui,ori il respecti,ori iti cauti alta cabana,in care te comporti dupa regulile de acolo.

  82. neamtu tiganu Says:

    mony, acest blog e ca o gruba tenebroasa, urit mirositoare, la tot pasu amenintari, acuze gratuite.
    Exista oameni care sunt in stare sa murdareasca si cele mai nobile notiuni, ca patriotism, pretenie, democratie, fair play, din aceasta categorie face parte „maestru” vostru.
    Mony, viata-i frumoasa, iesiti la aer, la soare, spuneti-va lucruri dragute, amuzante.

    P.S Chiar v-a marit pensia?

  83. Goldmundr Says:

    @Monica,si eu imi aduc aminte de un coleg care vroia sa epateze prin tot ce „face si are”.Crede-ma,omul vroia doar
    sa-si ascunda defectele,lacunele si viata-i lipsita de evenimente.Sunt oameni tristi,Mony,mai ales ca norocul omului nu-l poti reda in cuvinte.
    Doamne ajuta!

  84. radu Says:

    Goldmund
    Precizati va rog cine va insulta.
    Banuiesc ca faceati referire la raduhumor.
    Eu sunt alt , radu asta pentru clarificare.
    Noi doi cred ca am mai convorbit pe alte posatari intr-un mod decent.
    Nu sunt la inima lui avp pentru ca nu-i accept stilul bolovanos si mitocanesc dar fiind blogul lui , asta e!
    Credeam ca renuntat la chestia aia cu publicarea ip si a adresei de e mail.
    Vad ca ideile putine si fixe sunt mai puternice
    In rest numai de bine si fiti sigur ca de la nicknamul radu nu o sa primiti altceva decat limbaj civilizat , poate in contradictoriu dar niciodata insulte.
    Cand am sarit si eu calul(recunosc , nu trebuia ) am facut-o numai cand pleiada avpist s-a pretat la insulte si jigniri.

  85. monyf51 Says:

    NT,
    Ramai la Castel,mey. Sau pe pajiste. Nu te deranjam ! 🙂

  86. neamtu tiganu Says:

    Ion si Janos sunt vecini buni, se înteleg bine, petrec împreuna des. Într-o zi Ion vine cu toporul în curtea lui Janos si striga:
    – Janos, iesi afara sa-ti tai capul!
    – Stai Ioane, ce-i baiul?
    – Iesi repede ca trebuie sa-ti tai capul!
    – Da’ care-i baiul Ioane, ce ti-am facut eu tie?
    – Voi, ungurii, i-ati taiat capul lui Mihai Viteazul!
    – Stai Ioane, asta a fost acum aproape 400 de ani!
    – Da, dar eu numai acum am aflat!

  87. monyf51 Says:

    @nt
    Ioane,ioane,
    esti plin de invataminte in curtea lui Ianos !

  88. monyf51 Says:

    Cu asta am pus STOP conversatiei cu tine !pun pariu ca vei devia ,de oboseala plimbarii 😦

  89. monyf51 Says:

    AVP,
    te rog sa contolezi Apelul pentru condamnarea internationala a Pactului Hitler-Stalin de la inceputul topicului .La mine,nu se deschide.Poate li se intampla si altora 💡 care intra direct in topicul curent.

  90. AVP Says:

    Nu prea am inteles ce-ai vrut sa spui cu „de la inceputul topicului” 🙄 Oricum ar fi, de la mine, cel putin, nu e nicio problema: pot accesa acest link atat de pe frontispiciul blogului, prin pagina speciala ce i-a fost creata, cat si din „Cuprins”. Nu cred ca cei ce vor sa semneze au vreo problema cu accesarea, din moment ce ultimul semnatar, cunoscutul publicist Dan Pavel, a semnat abia acum doua-trei ore.

  91. pP Says:

    @neamtu tiganu

    ,,Azi a fost o zi splendida. Am facut o plimbare lunga pe malu lacului Baldeneysee, am fost la vila lu Krupp, vila Hügel, am mincat la grec, souflaki cu tzatziki. Vita e frumoasa!,,

    NEAMTULEEE!!!!!!!
    TIGANULEEE!!!!!!!!

    ……………………………………………………………….
    HAI CA AI UMOR!
    ESTI UN ADEVARAT UMORIST.
    @raduhumor este un petit humor vis a vis de m-TALE.
    ……………………………………………..
    VIATA E FRUMOASA!
    Vraiment…….. Durable!…….(consommation responsable, prospérer sans croître)

  92. Goldmundr Says:

    @Radu,multumesc pt. precizare,pt. postarea de la 18:54.E vorba de @raduhumor
    O seara placuta la toti

  93. pP Says:

    @AVP Says:
    25 aprilie 2010 la 19:49
    WAU!!!!!
    imi face placere sa_l vad pe DAN PAVEL pe lista semnatarilor acestui blog la ,,A p e l u l pentru condamnarea internationala a pactului Stalin-Hitler,,
    POATE VINE SI GROSAN,I .T MORAR,BUDUCA,T.UNGUREANU,S.VOINESCU,C.PREDA,M.NEAMTU, SATOMIR,D.TUDORAN,ANTONESEI,F.IARU,BACONSKI,T.PALEOLOGU, arh.D.PATRICIU,MANOLESCU,PLESU,M.DINESCU,D.CORNEA,P.GOMA, S&V TANASE……..etccccc!!!!!!!!!!!

    ++++++++++++++++++++++
    avp reply: pP, postarea arata asa, fiindca tu facusesi un singur cuvant din lista aia… Mai pune si tu cate o virgula spatiata, macar din cand in cand, drea… Hai pa 🙂

  94. pP Says:

    @avp
    aranjaza si tu postarea de mai sus…..STP!
    de la mine se vede putin BIZAR.
    (depaseste cimpul VIZUAL)
    merci!

  95. AVP Says:

    M-as retrage, cu voia dvs. Rog insistent sa respectati Regulamentu, aloo…

    Noapte buna, my friends.

  96. pP Says:

    @avp reply: pP
    …………………………………………….
    merci!
    de toute façon …..fondul CONTEAZA./
    MERCI ENCORE UNE FOIS !
    forma & virgula on verra demain .

  97. Stely Says:

    Buna seara ,
    Am fost la o nunta in Giurgiu ,unde cuscrii mei si-au casatorit cel de-al doilea fecior..Nu pot spune ca „am dantuit zravan „,dar m-am simtit bine ,mai ales ca restaurantul unde s-a tinut petrecerea a fost pe malul Dunarii…Imi plac nuntile „in deplasare”ptru simplu motiv ca fac cunostinta cu oameni noi ,cu diverse preocupari si cu experienta lor de viata ..Sotul meu ,bunaoara ,a descoperit un excelent matematician care intocmai ca si el era pasionat de rezolvari de problame hazlii si cu diverse chichite de perspicacitate ,iar eu,binenteles, am discutat cu ceilalti cuscrii din Basarabia ,ghiciti ce? .. 😳
    Da ,cred ca ati ghicit .. 😉 despre pactul Hitler -Stalin si Apelul lansat pe blogul lui Viorel Padina despre care bineinteles ca le-am povestit cu lux de amanunte . 🙂 Ca sa le demonstrez ca suntem conectati ca niste buni frati romani la problemele lor, le-am povestit ca in perioada evenimentelor tulburi de anul trecut multe bloguri din Romania au fost solidare cu opozitia de atunci care cerea atit de vilejios anularea alegerilor..Am dat-o spre ex.pe A.Gribincea , o distinsa ziarista si blogarita din Basarabia ,care comenta alaturi de noi pe M.Thor ,dar care intra din cind in cind si pe aici.. O cunosteau bineinteles. Intr-un cuvint le-am dat adresa blogului si le-am cerut sa -mi faca” hatirul ” sa vinaaici sa semneze Apelul ..
    AVP ,am si o nelamurire .. Unde ai ascuns „AESOPUS NOVUS „? Pai i-am vorbit cuiva (nu spun cui ) despre fabulele noi pe care le-ai scris ..Cu ocazia asta si despre Apel ,bineinteles..Prin urmare unde sunt fabulele ?

  98. pP Says:

    POVESTEA VORBEI/////////////////////////
    D. T……………

    @ Gheorghe Campeanu(raspuns pe blogul D.T)

    ,,O întrebare al cărei răspuns merită căutat. Că va fi găsit ori nu, e altă… întrebare.

    Cum știți, deconspirarea celor din rețeaua externă nu e o treabă ușoară. Din motive de “securitate a statului și de apărare a intereselor naționale” conspirarea multor din cei ce au lucrat și încă lucrează în afară va întrzia pentru cel puțin 50 de ani.

    Tot ce vă pot spune este că, unul din șefii serviciilor secrete românești post-decembriste a menționat, în câteva rânduri, unor oameni (nu m-am aflat printre acești oameni, dar pe cei ce mi-au relatat îi consider demni de încredere) că, în momentul în care vor fi deconspirate numele celor din emigrație care au lucrat pentru Securitate, emigrația se va simți ca după un cutremur de 9.7 pe scara Richter. Nici nu știu dacă există un cutremur de o asemenea magnitudine…

    Mințea ori spunea adevărul, unii vor apuca și acel cutremur…Poate fi și un tsunami…,,
    ………………………………..
    intrebare?
    D.T semneaza sau nu semneaza???????????????
    Viorel Padina A p e l uln pentru condamnarea internationala a pactului Stalin-Hitler?????????????
    merci.
    NOAPTE BUNA!

  99. AVP Says:

    Draga noastra Stely, boccelutza cu fabule a fost pusa bine, pana cand va aparea – daca va aparea – in real, cand tu si alti prieteni (adicatelea ai maestrului Devis Grebu si ai mei) veti primi cate un exemplar cu dedicatii, evident 🙂

  100. Stely Says:

    AVP,
    Astept cu nerabdare mare aparitia in real fabulelor „Aesopus novus ” ,asortate minunat cu ilustratiile maestrului Devis Grebu . 🙂
    Voi fi fericita sa am in biblioteca mea, alaturi de” Monografia D.Grebu „si Cartea ta , care impreuna imi vor imbogati existenta mea si a fam.mele ..
    Asadar ,Doamne Ajuta !
    p.s. Astept ziua aceea care veni sigur ,chiar daca ca „vine ca un..hot „.. 🙄

  101. Stely Says:

    In ceea ce priveste lipsa de inapetenta a romanilor cu privire la angajarea lor in a semna Apeluri care vizeaza dorinta de restabilire a unor Adevaruri istorice cu miza de regasire a demnitatii nationale ,cindva pierdute ,marturisesc ca ma preocupa si pe mine . Situatia asta ma deprima nespus de mult ..
    Am desigur citeva raspunsuri care nu sunt deloc scuzabile ptru cei care trec pe aici si citesc Apelul ,dar nu fac minimul efort spre a-l semna ..Ma refer in special la cei care sunt prezenti in spatiul public si care au
    pretentia ca reprezinta ceva in viata social-politica a tarii.
    Ei nu-si dau seama ca exemplu personal este un prim pas spre mobilizare a celor care sunt destul de retinuti in a se atasa unui tel comun a carui miza este insanatosirea unei societati care a fost bintuita prea mult timp de un trecut tenebros..
    Asadar ,ce va va impiedica dragi responsabili ai vietii sociale si politice , sa semnati acest Apel ? Il considerati inutil ,romantic sau desuet ?.. Este el deja de domeniul trecutului si trebuie dat uitarii ,numai ptru ca martorii de atunci ai momentelor dramatice, care au distrus destinul tarii nu mai sunt ?

  102. AVP Says:

    Of, of, Stely, ti-am mai spus io: daca am avea nu un milion, ci 10 mii de rumani ca tine, teara asta ar ajunge in scurt timp raiu pe pamant pt copiii nostri… Dar de unde nu e, nici Dzeu nu cere… Insa nici nu da, aloo, oricat s-ar ruga popii si habotnicii, daca ei fac exact pe dos – adeseori – decat ar vrea chiar si Domnu ! 👿

  103. DespinaVestea Says:

    Daca am suparat pe cineva imi cer scuze pentru inabilitatea mea in comunicare.

    Mai aduc un link si asigur pe toata lumea numai de ganduri bune 🙂 🙂

    Conducta Molotov-Ribbentrop
    Integral pe NRO
    (…) unlike Germany, Russia has neither officially acknowledged nor made amends for its role in the murder and enslavement of countless millions in Eastern Europe. On the contrary, under Vladimir Putin, Russia is again aggressively pursuing neo-imperialist policies coupled with an historical revisionism aimed at whitewashing the murderous legacy of Soviet Communism.
    An early culmination of this trend was reached during the commemoration last August of the 70th anniversary of the infamous Molotov-Ribbentrop Pact, when Putin essentially accused Poland of starting World War II in collusion with Nazi Germany. Molotov-Ribbentrop, it will be recalled, was the cynical August 23, 1939, pact between Hitler and Stalin to divide Eastern Europe between themselves, which ushered in World War II a week later and, shortly thereafter, the violent dismemberment of Poland and the enslavement of the Baltic republics. Needless to say, since then, any German-Russian agreement that appears to be at the expense of the Eastern Europeans brings back painful déjà vu and predictable outrage.
    As it happened, just such an event took place the day before Kaczynski’s tragic death, with the beginning of the construction of a direct gas pipeline between Russia and Germany. To understand why this undersea pipeline, officially known as Nord Stream, is already called by some in Poland (including foreign minister Radek Sikorski) the “Molotov-Ribbentrop pipeline,” one must realize that its primary purpose is to serve the Kremlin as an instrument for political pressure. (…)
    Unfortunately for the Kremlin, yet another event last week may doom all of these carefully laid plans. A press release by the American oil and gas exploration company Wood Mackenzie announced the discovery of huge quantities of shale gas in Northern Poland and its imminent exploitation by American companies holding 44 licenses to do that. For Poland, which currently imports three-quarters of the natural gas it needs from Russia, the 47 trillion cubic feet of gas discovered would suffice for 200 years of present consumption. The discovery further boosts proven E.U. gas resources by almost 50 percent and will almost certainly transform Poland into a major exporter to those neighboring countries that have also been at the receiving end of Russian energy blackmail.
    Even before this find, Central and Eastern European countries decided at an “Energy Security Summit” in Budapest last February to unify their gas transportation and LNG networks in order to achieve greater energy independence from Russia. With the Polish gas discovery and similar large finds of unconventional gas predicted for Hungary, Austria, and elsewhere, this energy independence could become a reality in just a few years. It would be poetic justice indeed if the Molotov-Ribbentrop pipeline is then transformed from an instrument of blackmail into an undersea white elephant.
    Alex Alexiev, National Review Online
    http://dreapta.net/res_366_Conducta-Molotov-Ribbentrop.aspx

  104. AVP Says:

    Da, adaug acuma ca daca am avea vreo 10000 de Stely si macar cate 5000 de Despina sau de Monica, nu ne-am mai numi Românica, ci realmente Romania Mare de subt Soarele-clocitoare, dear surioare… 🙂

  105. AVP Says:

    Postare noua… 😳

  106. Hantzy Says:

    monyf51 Says:
    25 aprilie 2010 la 14:26
    Hantzi,
    singura mea problema referitoare la tine ,era cea pe care ti-am transmis-o in commentul trecut.Si prin exces de negare se pot naste monstri,tocmai datorita incapacitatii unora de a decela binele de rau.
    ******************
    OK monica, insa trebuie lamurit un lucru: cine e cel incapabil de asemnea performanta. Si uite asa, ne intoarcem la inceputul diferendului.

    Pentru ca ai folosit imperfectul „era”, inteleg ca animozitatea si, mai ales, vehementa ultimului mesaj este deja depasita. Asta imi permite sa intorc eu de asta data frigarea si sa-mi las gura sloboda.
    Te intrebi de ce cand apare un hom darz, ce are curaj sa stea drept, il iau la maciuci. Raspunsul ar fi fost mai evident, daca te intrebai de ce ma luati voi pe mine la maciuci. Din acelasi motiv pentru care DV, neintelegandu-mi intentiile, ma considera „infiltrator”! Eu sunt un fel de Basescu al acestui forum, un tip nesimtit ce danseaza in afara ritmului. La fel cum a facut-o si NT, si SC, si radu si humor. Toti luati la maciuci!
    Amendarea deviatiilor de limbaj este doar un pretext, de vreme ce insusi heroul vostru exceleaza in acest punct, fapt ce poate va supara, insa nu deranjeaza pre cat ai crede din blagoslovelile de care are parte rh. Nu-i iau apararea ultimului, ci doar incerc a explica o stare de fapt. Caci, din acelasi motiv, dupa cum spuneam, suntem luati la maciuci si noi: pentru ca voi nu credeti ca noi avem dreptate, iar noi nu credem ca Tb are dreptate. Fiecare in felul sau. Eu, de exemplu, nu cred in declaratiile sale cum ca vrea sa demanteleze sistemul ticalosit. Cum vrea s-o faca?! Reducand numarul de parlamentari?! Efectul va fi exact invers decat cel scontat. Cu siguranta! Indiferent ca-mi da iar vreun arici, prea miop dpdv politic, exemple de prin lume. Ii gasesc mai multe care-l contrazic. Romania va deveni tara cu cea mai mare populatie ce are parlament unicameral. Urmatoarea e Portocalia, ce numara doar 11 milioane. Ce folos ca mai sunt „n-spe” state in EU cu parlament unicameral, daca acestea totalizeaza doar ca 10 la suta din populatia uniuni?!
    Dusi de nas ne-am taiat singuri craca de sub sezut. Nu sunt parlamentarii, luati individual asa cum ni i-am dori, e adevarat, insa ei sunt cei ce ne reprezinta, nu altii! Prin reducerea numarului lor ii facem practic inamovibili din posturile lor, singura lor grija fiind sa ramana in gratiile mai-marilor partidului, ce-i pun pe buletin. Atat le ajunge! Cu un sistem bicolor, specific anglo-saxonilor, dar impracticabil in nici o alta tara de pe mapamond, au spatele asigurat: contributia la punga de partid.
    Cum va arata clasa politica reformata?! Nimeni nu stie. Suntem chiar atat de inferiori la bibilica incat scenaristul sa nu ne impartaseasca si noua viziunea dumnealui?! Doar firimituri care se contrazic de la o zi la alta. Va multumeste asta?!
    Sau sperati in marea curatire morala a clasei politice?! Naivilor, cata vreme acceptati sa va fure cu randul, cat sunt unii sau altii la putere, sperand ca in timp sa-i pedepsim consecutiv si pe unii si pe altii, nu obtinem nimic! Marimea furturilor nu depinde de numarul hotilor, ci de cantitatea jinduita de acestia.
    Sau, poate, sperati ca heroul va impune domnia legii. Cum?! Acceptand o concentrare a puterii la un pol?! Asta face Putin in Russia. Si el tot pentru acelasi motiv si exact la fel de democratic ales: sa faca ordine si disciplina! De aia i-au ales apoi discipolul: sa-i dea timp, in fapt, premierului sa-si termine numarul. Numar care nu se va sfarsi! In veci! Si nici la noi. Poate sa vina Goldmund, cu stilul sau de a vorbi pe alaturi, si sa bodoganeasca despre autocratia rusa cat o vrea. Ce-i face autocrati, cand au avut alageri la fel de libere ca in Ro?! Cand Constitutia lor nu-i da Presedintelui decat dreptul de a dizolva Duma, mai mult decat are deocamdata cel de la Cotroceni, dar la care viseaza decalogic?! Sa fie traditia autocratiei ruse, asa cum la luna vorbeste conforumistul?! Pai, atunci cam toate statele, mai ales fostele imperii, sunt autocratii. E, intr-adevar, infantil sa compari un autocrat cu un democrat, si poate fi doar in scopuri didactice incercat un astfel de exercitiu. Cu o conditie: daca esti sigur ca unul e autocrat si celalalt democrat. Daca nu, comparatia e extrem de utila pentru a-i defini.
    Imi spui ca eu l-am facut erou?! Nu-mi pare rau, daca merita! Convinge-ma tu ca asa este, dar nu vei putea! Pentru ca singurul care o poate face este chiar Jucatoria Sa in persoana. Pana acum, n-a reusit decat sa ma convinga de contrariu si ca raul ce-l face acum Romaniei va fi abia peste ani realizat si penalizat. Si cand, peste vreo doua decenii, multi dintre cei ce azi il proslavesc il vor vorbi de rau, foarte probabil eu voi fi unul dintre cei ce-l vor scuza. Nu pentru ca l-as iubi subit, ci pentru ca-i recunosc darzenia si-l cred c-ar vrea sa fie bine si pentru tine si pentru mine, dar habar n-are cum s-o faca: el cauta realizari pe tremen scurt, dar la fel de efemere! Insa raul facut, prin viziunea sa asupra organizarii politico-sociale, determina´ta de (de)formatia sa apevista, ii va dainui. Sa fiu eu cel ce se inseala, dar fiecare zi ce trece imi da dreptate!

  107. monyf51 Says:

    Hantzi,
    In primul rand,adresandu-mi-te ,te rog ,pe viitor sa nu mai amestecam si pe altii, cu ce scriu.Raspund direct numai de propriile-mi spuse si fapte,ca altfel am face o gramada din care nu ni s-ar mai recunoaste identitatea.
    Stii f bine ca nu sunt de acord pe veci sa gasesc intr-un om perfectiunea,ar fi o nerozie din parte-mi.Nu pe tine te banui ca n-ai intelege cum stau lucrurile in tara asta,dar sunt f multi cei ce fac din existenta/actiunea buna/rea a unui om un modus operandi manipulator, criminal uneori,a maselor care nu traiesc decat din auzite,catre actiuni de fragmentare a unui „shirhashirim” si-asa greu de descifart de o natiune indobitocita de 100 de ani de totalitarism.
    Personal nu am vazut in Basescu decat pe omul care are o alta deschidere decat cea dintr-un aparat centralo-comunist fiind obisnuit cu negocierea din tinerete avand si oarecari talente la asezarea diviziilor si batalioanelor in campul de lupta intr-o viziune razboinico-castigatoare,spun l-am vazut ca cel care ar putea duce Ro intr-o directie buna.
    Daca mi-ai putea arata cu degetul unde greseste in a lui strategie(si nu vreau sa-l aratati cu destiu pe boc) as zice ca poate gresesc.Imi place ca-si recunoaste si greselile ,infailibilitatea unui conducator starninde-i chiar rasul.
    Eu v-am respectat la toti parerile chiar daca v-am contrazis . Nu suport sa aud pe aici vorbe de ocara ; pretind ca ma situez langa oameni cat de cat instruiti care pot sa-si descrie supararea ,frustrarea sau admiratia in alte feluri decat ca la stana;ba cred ca nici acolo nu se vb asa.
    Te-ai resemnat destul de repede in privinta preferatilor tai,parlmentarii,dar recunoscand si eu ca detinand totusi o putere a statului de drept mi-e teama mai mult de ei (ca sunt mai multi si mai prosti si nu stii care incotro o ia) decat de unul singur, care poate fi maturat instant.
    Ramai acelasi interlocutor placut ,dar incomod, care nu ma lasa sa-mi moara neuronul si te voi stima la fel de mult in continuare.
    Hai sa trecem la tema urmatoare ,unde iar o sa ne contram vro 2-3 zile 😛

  108. raduhumor Says:

    @ Hantzi
    Sper ca nu astepti raspunsuri la nedumeririle sau certitudinile tale, pe care ai reusit sa le faci lesne de inteles pentru orice om de buna credinta, dar mai ales care nu-i obligat sa gandeasca una si sa scrie alta 🙄
    Spun asta convins ca multi gandesc la fel ca tine, dar nu mai pot sa dea inapoi si spera in continuare intr-o minune care sa le justifice in vreun fel sustinerea oarba pentru un personaj total compromis in ochii celor care sperau si credeau in vorbele lui.
    Intre timp individul isi consolideaza puterea si creeaza acea panza de paianjen portocalie in care vor sfarsi pana si cei care astazi , de jena sau frica refuza sa vada ca regele-i gol !
    Dar plin de averi si ganduri parsive , ce n-aduc nimic bun tarii, ci doar unui grup restrans de interese atat din tara cat mai ales din afara !

  109. Hantzy Says:

    monica,
    voi cauta sa tin cont de solicitarea ta, intrucat te respect, cel putin la fel de mult precum o faci si tu fata de mine. Daca am facut-o, e pentru ca chiar tu ai vorbit de doua tabere: a mea si a ta! Si recunosc ca mi-a fost si lene si putina lehamite sa le scriu direct lor. I-am tratat cam cu aceeasi moneda cu care m-au tratat si dumnealor in trecut. Imi pare rau ca, in acest joc, m-am folosit de pretextul unui raspuns ce ar fi trebuit sa ramana cu o destinatie precisa.

    Revenind la subiect, cat mai pe scurt, afirmatia ta ca putem de unul scapa mai usor, e putin cam contrazisa de istoria recenta. In momentul cand ii subordonam mental intregul aparatcyk de stat, va fi cam greu! Mai ales ca nu ne mai putem bizui pe aceeasi cvasiunanimitate de dinainte de 89! Divide et impera! ar fi logica in acest moment.
    In rest, nu tin decat sa te asigur ca, indiferent de forma poate uneori grobiana, fara valente de salon, in care m-am exprimat, respect si eu absolut toate opiniile ce se intersecteaza aici! OK, trec la noul topic!

    PS. Voi mai incerca si in viitor sa arat punctual greselile unora sau altora, numai sa nu fiu acuzat ca-i iau din nou la maciuci! 🙂


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s