In cat timp ar putea fi judecat un dosar penal c-un milion de file si zece mii de martori…?

Păi să facem socoteala.

A. După timpul necesar pentru studierea dosarului de către advocaţii acuzaţilor.

Aici socoteala e simplă: presupunând că un superavocat al acuzaţilor ar putea studia 100 de file de dosar pe zi, înseamnă că i-ar trebui, spre a studia tot dosarul,  27,32 de anişori (presupunând că ar lucra zi de zi); iar dacă ar fi vorba de o echipă de 10 advocaţi, care şi-ar împărţi treaba şi n-ar avea alta de făcut decât să lucreze non-stop la dosarele gen. Voinea, dar tot ar avea nevoie de circa 3 anişori spre a se domiri… Aşadar, procesu propriu-zis n-ar phootea începe mai devreme de 3 până la 27 de ani, fiindcă trăim în statul de drept cel mai perfect din lume, unde drepturile omului şi ale acuzatului Ivan Ilici (care nu e orişice rumân pogonici) sunt respectate de nici nu zici că el, „acuzatu”, şi cu Voinea – acuzatoru şi-atunci, şi-aici – l-au judecat şi condamnat pe ditamai şefu statului de ceauşici cât ai zice clipici… 😯

B.După timpul necesar pentru reaudierea martorilor.

Aici socoteala e complicată ca dreaq.

După cum se ştie, toţi martorii dintr-un proces penal trebuie să fie întrebaţi cel puţin dacă îşi menţin declaraţiile date în faza de urmărire penală. Asta înseamnă că e obligatoriu să fie citaţi, identificaţi, puşi să jure că vor spune adevărul şi numai adevărul şi că nu vor ascunde nimic din ce ştiu, întrebaţi dacă-şi menţin sau nu declaraţiile şi apoi – în caz că nu-şi infirmă declaraţiile anterioare, căci atunci apare altă dandana – daţi pe mâna advocaţilor părţilor şi a procurorului de şedinţă, pentru eventuale întrebări.

De dragu demonstraţiei, vom merge pe varianta cea mai simplă, în care martorii declară că îşi menţin declaraţiile date anterior la parchet sau la poliţie, iar advocaţii părţilor şi procurorul de şedinţă n-au să le pună nicio întrebare.

În acest caz, sunt necesare:

– 30 secunde pentru strigarea martorului de către grefier ;

– un minut până când martorul ajunge în faţa instanţei, se legitimează şi depune jurământul pe Bibilie ;

– 30 de secunde pentru semnarea declaraţiei de şedinţă şi pt alte chestii neprevăzute;

– în total deci, în cazul ideal de operativitate = două minute pentru fiecare martor.

La 10.000 de martori, asta înseamnă 20.000 de minute, adică aprox.333 ore de audiere continua.

Cum la un termen de judecata nu se poate lucra, cu maximă indulgenţă, mai mult de 12 ore non-stop (presupunând că va exista un complet special dedicat acestei speţe), înseamnă că vor fi necesare cel puţin 27 de termene numai pentru audierea celor 10.000 de martori.

Să mai presupunem că se va acorda un termen de judecată pe lună, iar nu o dată la circa 3 luni, cum se întâmplă în procesele penale obişnuite, la instanţele de rang înalt ; asta ar însemna că e nevoie de peste 2 ani numai pentru audierea martorilor.

Una preste alta, deci, nu se va putea intra în faza judecăţii propriu-zise mai devreme de 3 ani de la fixarea primului termen de judecată. Asta – repet –  în cazul ideal (care egzistă în natură ca şi punctu matematic), aloo…

În realitate, un dosar atât de stufos, cu milioane de file şi cu mii de martori, e mană cerească pentru avocaţii apărării, care pe coama codului de procedură penală vor putea zburda practic la infinit printre generaţii întregi de judecători ce vor îmbătrâni şi se vor face oale şi ulcele, alături de inculpaţii ce-ar aştepta cuminţi acasă or în boxe (iar la un moment dat subt iarbă verde,  normal…), până la ora H, când condamnarea aia va sosi, în sfârşit, şi ea… : la Judecata de Apoi, păi cum drea… 💡

Iar io am încălecat pe-o şa şi v-am spus povestea unei vrăjeli mari cât secolu aşa…

*********************************

UPDATE : Mai departe – ca şi în front office-ul acestui topic, de altfel –  aveţi viziunea maestrului DG asupra subiectului :mrgreen:

++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

UPDATE : Cine zice, ala e…

Nu stiu cine e Radu Tutova ista, dar e claro ca e un biet baiet de maala, care desi scrie p-aciia, nici macar el nu citeste gazeta de unde-si mananca painea sireacului, helas… Iata ce stipuleaza imediat mai jos democratii & civilizatii lu pesce, cerand comentatorilor lor ceea ce nici macar ei nu respecta, fireste…:

Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:

1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor

Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.

N-asa… ? 😉 Nu ne ramane decat s-asteptam ca onor cotidianu.ro sa-l baneze (citeste: sa-l dea afara) pe iresponsabilu auctor, care scrie precum ar vorbi cel mai emerit interlop halalfabet din obor, aloo, fraticilor… 👿

Anunțuri

141 răspunsuri to “In cat timp ar putea fi judecat un dosar penal c-un milion de file si zece mii de martori…?”

  1. Riddick Says:

    Bună ziua !

    Eu zic că nu o să vedem finalizat procesul, nu s-a vrut de la bun început.

    O soluţie ar fi ca victimele (răniţii) sau urmaşii decedaţilor (sau rudele lor) să dea în judecată individual pe câte unul, pe baza probelor existente.

  2. petitPARIS Says:

    @Riddick
    ,,O soluţie ar fi ca victimele (răniţii) sau urmaşii decedaţilor (sau rudele lor) să dea în judecată individual pe câte unul, pe baza probelor existente.,,
    cred ca aveti dreptate!

  3. AVP Says:

    My friends,

    S-ar ajunge tot acolo, aloo… Ia ganditi-va…! 💡

  4. despinavestea Says:

    Corect.
    Altfel ,Iliescu o sa ne dea in continuare lectii despre democratie

  5. despinavestea Says:

    Inchis la mina din „motive subterane ”
    😆 😆

  6. Riddick Says:

    De exemplu, la Cluj, pe 21 decembrie, a fost împuşcat mortal Lucian Matiş (29 de ani), şi rănit Călin Nemeş.

    Carp Dando, comandantul dispozitivului, îşi mănâncă pensia liniştit, iar vaduva lui Matiş are casa scoasa la vânzare pentru datorii la bloc, riscând sa ajunga în stradă:

    http://www.napocanews.ro/2010/02/lucian-mati%C8%99-a-fost-impu%C8%99cat-a-doua-oara.html

  7. Riddick Says:

    R O M Â N I A

    CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

    Secţia Penală

    Minuta sentinţei nr.33 Dosar nr. 2956/1998

    Şedinţa publică din 9 aprilie 2003
    ÎN NUMELE LEGII
    HOTĂRĂŞTE
    I. – 1. În temeiul art.11 pct.2 lit.a şi art.10 lit.d C.proc.pen., achită pe inculpatul Moga Ioachim (fiul lui Andrei şi Adela, născut la 14 martie 1946 în comuna Cerna, judeţul Hunedoara, domiciliat în comuna Teliucu Inferior, sat Cinciş, judeţul Hunedoara, cetăţean român, absolvent al Facultăţii de istorie şi filozofie, pensionar, căsătorit, fără antecedente penale) pentru infracţiunile de instigare la omor deosebit de grav, prevăzută de art.25 C.pen. raportat la art.174 alin.1 raportat la art.175 lit.e – 176 lit.b C.pen. şi instigare la tentativă de omor deosebit de grav, prevăzută de art.25 C.pen., cu referire la art.20 C.pen. raportat la art.174 alin.1 raportat la art.175 lit.e – 176 lit.b C.pen.
    – 2. În baza art.334 C.proc.pen., schimbă încadrarea juridică dată faptelor inculpatului general (r) Topliceanu Iulian (fiul lui Constantin şi Natalia, născut la 28 iulie 1929 în municipiul Iaşi, cetăţean român, absolvent al Academiei Militare, pensionar, necăsătorit, fără antecedente penale, domiciliat în municipiul Cluj-Napoca, str.Emil Racoviţă nr.27, judeţul Cluj, cu reşedinţa în Bucureşti, str.Ion Pilat nr.4, sector 3) din infracţiunile de instigare la omor deosebit de grav, prevăzută de art.25 C.pen. raportat la art.174 alin.1, combinat cu art.175 lit.e – 176 lit.b C.pen. şi instigare la tentativă la omor deosebit de grav, prevăzută de art.25 C.pen. raportat la art.20 C.pen. combinat cu art.174 alin.1 C.pen. raportat la art.175 lit.e – 176 lit.b C.pen. într-o infracţiune de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 alin.2 şi 5 C.pen. (26 victime); 30 infracţiuni de vătămare corporală din culpă, prevăzute de art.184 alin.1 şi 3 C.pen.(părţi vătămate Nagy Eugen, Nagy Ana Ildiko, Lupşa Dorel, Machek Mircea Eduard, Farkaş Csilla Ildico, Suciu Ladislau, Feher Victor, Birdaş Livia, Ilea Daniel, Pascu Traian, Coltor Aurel, Vajas Eva Melinda, Pripon Ioan, Dulcă Augustin, Lung Ioan Dan, Durdeu Marius, Bălan Ioan, Benko Vasile, Cuţitaru Ioan, Lung Marin, Mitrea Sever, Podină Marcel, Rusu Gheorghe, Korobian Gabriel, Rusu Marcel Dan, Rus Gavrilă, Graur Andrei, Popa Dănuţ, Costea Mihai, Kis Mihail) şi 23 infracţiuni de vătămare corporală din culpă, prevăzute de art.184 alin.2 şi 4 C.pen. (părţi vătămate: Nemeş Alexandru Călin, Csudom Ştefan, Lăpuşan Dorel, Czegheni Mariana, Mureşan Emil, Pastor Gheorghe, Doboş Mihai Odon, Jaşcău Vasile, Nemeti Cristea Niculae, Falup Alexandrina Laurenţia, Borhidi Ioan, Albu Olimpiu, Igna Ioan, Lung Leontin, Mureşan Nicolae, Rus Marius Vasile, Takacs Alexandru, Borţig Liviu, Mathe Grigore, Pleş Constantin, Popa Cristina Daliana, Cozac Vasile, Niţu Mircea), toate cu aplicarea art.33 lit.a C.pen.

    În baza art.11 pct.2 lit.b şi art.10 lit.g C.proc.pen. şi art.122 lit.c, d şi 124 C.pen., încetează procesul penal pornit împotriva acestui inculpat, constatând că a intervenit prescripţia răspunderii penale pentru toate infracţiunile. […]

    http://www.scj.ro/minuta_Topliceanu.asp

  8. monica Says:

    Acum ,dl Tismaneanu si dl Stanomir trebuie sa dea adevarata masura a functiilor detinute,iar daca vom vedea ca nu se face nimic sa se actioneze in consecinta.Personal, le voi cere demisia.Altceva cred ca nu se poate face,daca tot ne-a demonstrat AVP ca in real nu este posibil asa ceva.Dar, noua lege stipuleaza ca actele criminale impotriva umanitatii nu sunt prescriptibile.Sa se gaseasca oportunitati ca aceste dosare sa se judece in alt regim,bineinteles legal.Parca asta zicea si Base la mediere.Si-a mai zis si altele…

  9. Stely Says:

    Inca de ieri de cind am scris postarea cu pricina si careia mi-a dat reply-ul acela ,m-am gindit la marea pacaleala ce va urma..Cred ca nici nu este cazul sa ne mai batem capul cu solutiile. Eu ma declar neputincioasa in cazul de fata .Nu neg ca sunt cuprinsa de o mica „abulie” ,dar sper ca nu se moare din asta .Ma gindesc insa ca daca pe mine ma descurajeaza si imi creaza o stare de deziluzie ,cum se simte bietul domn ‘T.Maries care si-a pus totul la bataie ptru asta?..Cum se simt parintii ,copii si sotiile victimilor disparute ?..Nu au ele dreptul sa li se faca dreptate ? In cazul acesta nu este normal ca procurorii care au avut ca sarcina de serviciu aceasta mare responsabilitate sa raspunda ptru vina de a se fi facut complice cu infractorii ?..Nu trebuie inceput cu ei mai intii?

  10. monica Says:

    @Stely,n-ai vazut mey,ce nervos era presedintele Basescu,atunci cand a aflat ca familiile martirilor nici macar n-au fost anuntate ,ca s-a dat NUP la cei incriminati?

  11. Goldmund Says:

    Buna ziua
    Am vizionat la adresa pusa la dispozitia noastra de catre domnul @petitPARIS(bravo maestre!) un proiect de film documentar numit “Genocidul Sufletelor”-experimentul Pitesti.Cred ca va fi un proiect important pt. societatea romanesca de azi si de maine.Nu trebuie uitat nici un nume,nici un om care a trecut si care a patimit in inchisorile comuniste ca detinut politic-auziti bine!-niciunul!Cum nu trebuie uitat nici un calau,nici un neom care a contribuit intr-un fel sau altul la demararea,sustinerea si continuarea unui reguim criminal,ilegal,sustinut din URSS.Cum spunea marele om politic si de cultura Mircea Vulcanescu?-”sa nu ne razbunati!”…”dar sa nu ne uitati!”(Memorialul Durerii)

    Ca sa stim ce s-a intamplat cu adevarat in anul 1989,ca si in anii urmatori,trebuie sa aflam intreg Adevarul despre inceputurile dictaturii comuniste pe teritoriul Romaniei,despre oamenii care au pus la punct un sistem criminal,despre militenii,securistii,soldatii si preotii care au fost de acord cu acesti salbatici rosii.Nu trebuie sa existe nici un tabu,pt. ca nici Armata,nici Militia si Securitatea,nici oamenii care au condus Bisericile nu se bucura de alt tratament decat oricare cetatean al tarii.Pentru unul ca Ion Iliescu trebuie sa fie clar,macar acum in ceasul al 12-lea(pentru el)ca indiferent cati votanti are el si partidul nomenklaturii pcr,fie si 90%,Adevarul si Dreptatea nu le ia cu el acolo unde se va duce,sa fie sigur ca Adevarul si Dreptatea vor birui si in Romania-el poate sa dispara ca si alte mii de calai si criminali neprinsi si nejudecati,insa Dreptatea si Adevarul vor fi masura de evaluare a istoriei,dupa care cetatenii romani isi vor pregati viitorul,fara de care nu exista viitor,decat unul al minciunii.

    Referitor la proiectul filmului documentar “Genocidul Sufletelor”-sotia e de acord sa dam un mic ajutor financiar-exista mai multe posibilitati de a accesa bani de la UE-stiu pt. ca sotia mea,un om f. angajat social,conduce un proiect in orasul nostru(unul dintre cele mai bogate orase ale Germaniei)care este cofinantat in proportie de 70%de UE!In Romania trebuie sa existe un reprezentant al UE care coordoneaza cererile pt. cofinantarea in domeniul cultural…Mai mult nu pot spune,insa trebuie incercat-sigur exista o cofinantare-iar Ministerul Culturii,Cultelor si Patrimoniului National?!

    Cert este ca a mai existat un proiect asemanator,cu martori care inca mai traiau la inceputul anilor ‘90, si anume
    Memorialul Durerii
    -in anii 80,90 veneam in Romania in fiecare an.In anii 90 am putut vedea si eu cateva episoade din acest cutremurator film,pe TVR2,post care putea fi vizionat atunci doar in Bucuresti si imprejurimi si al o ora f. tarzie…atat dadeau voie “autoritatile”sistemului…Azi poate sa-l vizioneze intreaga lume,prin:

    Ce inseamna democratia internet-ului….Nu intamplator,aceasta inventie este un “produs”al Lumii Libere
    PS
    repet aceasta postare pt. adresa pusa la dispozitie de @petitPARIS si cea pusa de mine pentru ca sunt constient ca nu o bucatica dintr-un mozaic al Adevarului si Demnitatii acestui popor este important(un proces,o comisie)ci intreg mozaicul istoriei noastre,inceputurile terorismului stalinismului romanesc,periadei 1947-1989.De aceea imi permit doua remarci:
    1-este f. probabil ca in decembrie 1989 evenimentele de atunci in contextul romanesc ,dar si european,sa fi pregatit terenul unei lumi ideale,in mintea multor romani,cu foarte multe asteptari,asteptari care rand-pe-rand au fost spulberate de realitatea politica si socio-culturala a tarii si regiunii.Statul Ideal nu exista,insa exista cateva democratii din emisfera vestica care ne pot ajuta.
    2-in mare,Adevarul este deja cunoscut,insa problema este intereul scazut al auditoriului fata de un trecut cumplit,trecut care-si arunca umbra lunga si asupra prezentului si viitorului Romaniei.Este asadar de interes major ca publicul larg sa ia cunostinta de ceea ce deja „se stie”:v. Memorialul Durerii”,Raportul Tismaneanu”si alte proiecte exemplare.Degeaba incepe un(nou)proces,daca massa de oameni este dezinteresata,daca in scoli nu se discuta,daca nu exista emisiuni cel putin saptamanale la televiziuni si radio-oamenii sunt in continuare atrasi de populismul psd-ist!Mai mult,acest fenomen este cunoscut si cei care blocheaza procelele pt. aflarea adevarului,toate procesele care ar face lumina-si ca atare profita.Daca ar fi un interes general,s-ar rasturna muntii pt. aflarea Adevarului-fostii detinuti politici,alte victime ale comunismului,cercetatori ai materiei daca pot,sa mearga din clasa in clasa,din scoala in scoala si sa vorbeasca elevilor,samd..

  12. AVP Says:

    Stely, Monica, Goldmund – solutii inca mai exista, chiar si azi…

    Daca nu s-au comunicat NUP-urile victimelor sau familiilor acestora, comunicarea se poate face acum (cu sanctionarea disciplinara drastica a procurorilor care au neglijat sa faca o astfel de comunicare obligatorie, aloo…), iar din momentul comunicarii cei care se vor considera nedreptatiti de aceste solutii au 20 de zile la dispozitie spre a ataca NUP-urile la organul ierarhic superior procurorului care a emis ordonanta de neincepere a urmaririi penale, iar in ultima analiza juridica, la instanta de judecata corespunzatoare… Dar si un astfel de proces ar putea dura foaarte mult timp, my friends… Insa macar vom avea partea de un proces public, iar nu de o mina inchisa din motive subterane, vba maestrului DG…

    Asta e situatia, natia & legislatia, bre… Restu e gargara si vrajeala de adormit suflete inocento-fraiere… oops

  13. Stely Says:

    Exact ! Asa cum spuneam ,trebuie inceput cu procurorii. Este cazul sa se mearga la radacina raului .Iata cum ne intoarcem la ceea ce a constituit buba societati romanesti :Justitia (cei cae alcat.sistemul).Nu ea a protajat de douazeci de ani pe cei care au fost vinovati de fraude si tunuri financiare ?Nu ea plimba dosarele rev.si mineriadelor de” la Ana la Caiafa „?Ceea ce se intimpla azi in sist.de justitie este de neinchipuit. Ba se opresc dosarele la parchet si se inchid cu NUP, cum au fost acestea ,ba ,daca ajung in instanta sunt aminate termenele pina la prescrierea pedepsiei ..asa cum se intimpla cu procesul lui D.Patriciu ,Copos etc..
    Eu cred ca solutiile data de @Riddick si de AVP sunt cele mai fezabile la ora actuala. Rudele victimelor vor avea posibilitatea de a se confrunta si cu vinovatii in fapt si cu cei care i-a protejat de raspunderea penala.
    @Goldmund ,
    Am vazut si eu linkul dat de PP . Sunt de acord ca nu trebuie tergiversat si inceput filmul.Sunt convinsa ca bani se vor gasi .Trebuie facut un proiect si sustinut ,pe de o parte din bani de la UE ,pe de alta, de guvern prin acest IICCMER,iar daca se considera ca mai trebuie gasite si alte fonduri ,solutia donatiilor este una buna.
    Asa cum spuneti :
    Ca sa stim ce s-a intamplat cu adevarat in anul 1989,ca si in anii urmatori,trebuie sa aflam intreg Adevarul despre inceputurile dictaturii comuniste pe teritoriul Romaniei,despre oamenii care au pus la punct un sistem criminal..

    Aceste grozavii ,traite de milioane de romani, trebuie sa fie cunoscute de copii nostri si pe mai departe de ai lor ,ca ei sa fie vigilenti ca acest rau sa nu mai existe in veci..
    „Genocidul Sufletelor” :un film cutremurator ,inspirat din fapte reale..

  14. AVP Says:

    Eu cred ca solutiile data de @Riddick si de AVP sunt cele mai fezabile la ora actuala.

    Stely, te asigur ca daca io as fi considerat ca solutia avansata de Riddick si aprobata de pP e fezabila, cum zici tu, as fi fost si io de acord cu ea, de la bun inceput, fara sa fie nevoie de supraaprobarea ta… 🙂 In realitate, asa cum am spus, solutia lui Riddick inseamna ca victimele or rudele acestora urmeaza a sesiza organele de urmarire penala (fiindca nu se pot adresa direct instantelor de judecata), iar aceste organe – care de fapt au fost deja sesizate de catre Asociatia lui T.Maries ori s-au autosesizat – vor face ce-au facut si pana acum: adica ori nu vor face mai nemic, ori vor da NUP-uri… (d-aia le-am raspuns ca e acelasi lucru).

    In varianta mea, nu mai e nevoie ca victimele ori rudele acestora sa sesizeze ceea ce a fost deja sesizat si cercetat, ci doar ca Ministerul Public, impulsionat de CSM si de Presedintele Ro (care e socotit a fi primul magistrat al tzarii, aloo) sa comunice, in fine, victimelor „Revolutiei” si „Mineriadelor” NUP-urile alea (pedepsind drastic, cu excluderea din magistratura si alte alea, pe procurorii care nu au facut comunicarea obligatorie a respectivelor ordonante de NUP), iar din momentu comunicarii, victimelor sau rudelor acestora li se deschida posibilitatea plangerii impotriva actelor emise de procuror, in conditiile art.278 din Codul de procedura penala, care stipuleaza:

    Art. 278 – Plangerea contra actelor procurorului

    Plangerea impotriva masurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispozitiilor date de acesta se rezolva de prim-procurorul parchetului sau, dupa caz, de procurorul general al parchetului de pe langa curtea de apel ori de procurorul sef de sectie al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie.

    In cazul cand masurile si actele sunt ale prim-procurorului ori ale procurorului general al parchetului de pe langa curtea de apel sau ale procurorului sef de sectie al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie ori au fost luate sau efectuate pe baza dispozitiilor date de catre acestia, plangerea se rezolva de procurorul ierarhic superior.

    In cazul rezolutiei de neincepere a urmaririi penale sau al ordonantei ori, dupa caz, al rezolutiei de clasare, de scoatere de sub urmarire penala sau de incetare a urmaririi penale, plangerea se face in termen de 20 de zile de la comunicarea copiei de pe ordonanta sau rezolutie, persoanelor interesate, potrivit art. 228 alin. 6, art. 246 alin. 1 si art. 249 alin. 2.

    Rezolutiile sau ordonantele prin care se solutioneaza plangerile impotriva rezolutiilor sau ordonantelor de neincepere a urmaririi penale, de clasare, de scoatere de sub urmarire penala ori de incetare a urmaririi penale, se comunica persoanei care a facut plangerea si celorlalte persoane interesate.

    Dispozitiile art. 275 – 277 se aplica in mod corespunzator.

  15. Stely Says:

    Sigur ca tu ai pregatirea si capacitatea de a face mai bine discernerea solutiilor .Am gasit ca este mai bine ptru ca un dosar cu fiecare victima in parte ar putea fi mai suplu si mai repede de studiat .Adica asa cum ai spus tot dosarul are 1mil.de pagini.In cazul cind s-ar lucra cite un dosar de cite unul sau doi procurori ,acesta va avea pag.mai putine si mai putini martori de audiat etc..
    La solutia ta am insa o nelemurire ..Daca si PG va da NUP , ce va urma?Plingere la CEDO?

  16. AVP Says:

    Stely, si in cazul „revolutiei”, si in cel al „mineriadelor”, e vba de o infractiune complexa, cu sute sau mii de victime si cu sute sau mii de faptuitori, intr-o legatura inextricabila, care nu poate fi defalcata pe bucatele decat cu riscu de a iesi o caricatura de procesutze, ca-n cazu Ceausescu… Chiar si asa, toate cauzele punctuale-individuale vor fi conexate intr-o singura cauza sau „dosar” , daca judecatorii vor aprecia ca se impune acest lucru, si deci pana la urma se va ajunge tot la dosaru cu un milion de file… 😳

    Cat priveste calea de atac pe care o au la indemana victimele sau rudele acestora, in cazul in care procurorul ierarhic nu va infirma solutia de NUP si nu va incepe urmarirea penala (cu tot dichisu ce-ar rezulta in final: rechizitoriu etc.), aceasta cale e prevazuta de art. 278^1 Cod procedura penala si se numeste „Plangerea in fata judecatorului impotriva rezolutiilor sau ordonantelor procurorului de netrimitere in judecata”. Articolul respectiv suna asa:

    Dupa respingerea plangerii facute conform art. 275-278 impotriva rezolutiei de neincepere a urmaririi penale sau a ordonantei ori, dupa caz, a rezolutiei de clasare, de scoatere de sub urmarire penala sau de incetare a urmaririi penale, date de procuror, persoana vatamata, precum si orice alte persoane ale caror interese legitime sunt vatamate pot face plangere, in termen de 20 de zile de la data comunicarii de catre procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 si 278, la judecatorul de la instanta careia i-ar reveni, potrivit legii, competenta sa judece cauza in prima instanta. Plangerea poate fi facuta si impotriva dispozitiei de netrimitere in judecata cuprinsa in rechizitoriu.

    In cazul in care prim-procurorul parchetului sau, dupa caz, procurorul general al parchetului de pe langa curtea de apel, procurorul sef de sectie al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie ori procurorul ierarhic superior nu a solutionat plangerea in termenul prevazut in art. 277, termenul prevazut in alin. 1 curge de la data expirarii termenului initial de 20 de zile.

    Dosarul va fi trimis de parchet judecatorului, in termen de 5 zile de la primirea adresei prin care se cere dosarul.
    Persoana fata de care s-a dispus neinceperea urmaririi penale, scoaterea de sub urmarire penala sau incetarea urmaririi penale, precum si persoana care a facut plangerea se citeaza. Neprezentarea acestor persoane, legal citate, nu impiedica solutionarea cauzei. Cand judecatorul considera ca este absolut necesara prezenta persoanei lipsa, poate lua masuri pentru prezentarea acesteia.

    La judecarea plangerii, prezenta procurorului este obligatorie.

    La termenul fixat pentru judecarea plangerii, judecatorul da cuvantul persoanei care a facut plangerea, persoanei fata de care s-a dispus neinceperea urmaririi penale, scoaterea de sub urmarire penala sau incetarea urmaririi penale si apoi procurorului.

    Judecatorul, solutionand plangerea, verifica rezolutia sau ordonanta atacata, pe baza lucrarilor si a materialului din dosarul cauzei si a oricaror inscrisuri noi prezentate.

    Judecatorul pronunta una dintre urmatoarele solutii:

    a) respinge plangerea, prin sentinta, ca tardiva sau inadmisibila ori, dupa caz, ca nefondata, mentinand rezolutia sau ordonanta atacata;

    b) admite plangerea, prin sentinta, desfiinteaza rezolutia sau ordonanta atacata si trimite cauza procurorului, in vederea inceperii sau redeschiderii urmaririi penale, dupa caz. Judecatorul este obligat sa arate motivele pentru care a trimis cauza procurorului, indicand totodata faptele si imprejurarile ce urmeaza a fi constatate si prin care anume mijloace de proba;

    c) admite plangerea, prin incheiere, desfiinteaza rezolutia sau ordonanta atacata si, cand probele existente la dosar sunt suficiente, retine cauza spre judecare, in complet legal constituit, dispozitiile privind judecata in prima instanta si caile de atac aplicandu-se in mod corespunzator.

    In cazul prevazut in alin. 8 lit. c), actul de sesizare a instantei il constituie plangerea persoanei la care se refera alin. 1.

    Hotararea judecatorului pronuntata potrivit alin. 8 lit. a) si b) poate fi atacata cu recurs de procuror, de persoana care a facut plangerea, de persoana fata de care s-a dispus neinceperea urmaririi penale, scoaterea de sub urmarire penala sau incetarea urmaririi penale, precum si de orice alta persoana ale carei interese legitime sunt vatamate.
    In situatia prevazuta in alin. 8 lit. a), persoana in privinta careia judecatorul, prin hotarare definitiva, a decis ca nu este cazul sa se inceapa ori sa se redeschida urmarirea penala nu mai poate fi urmarita pentru aceeasi fapta, afara de cazul cand s-au descoperit fapte sau imprejurari noi ce nu au fost cunoscute de organul de urmarire penala si nu a intervenit unul dintre cazurile prevazute in art.10.

    Judecatorul este obligat sa rezolve plangerea in termen de cel mult 30 de zile de la primirea acesteia.

    Plangerea gresit indreptata se trimite organului judiciar competent.

  17. Stely Says:

    p.s. In conditile astea nu ar fi bine ca d-l S.Iliesiu sa se adreseze presedintelui cu o alta scrisoare prin care acesta sa-i ceara CSM sa impulsioneze Parchetul ptru eliberarea acelor NUP-uri ,ca apoi acestia sa depuna plingerile respective? Nu cred ca schimbarea procurorului Iacob ar aduce o grabire a dosarului.

  18. dora Says:

    Salut!

    Io ca profana ce sunt in materie de jurisprudenta,nu pot decat sa-mi pun intrebari simple de cetatean bineintentionat.

    1.de ce a fost nevoie de umflarea dosarului revolutiei?Nu erau dovezi suficiente pentru invinuirea principalilor faptasi?

    2.Secvential nu puteau fi judecati cei dovediti ca au impuscat civili in dec./89?Ma refer la mortii de la Cluj,Sibiu si alte orase ,despre care dovezile sunt de necontestat?
    3.Nu cumva Voinea a tergiversat nepermis inaintarea rechizitoriului desi avea dovezi suficiente?Iar T.Maries s-a lasat pacalit de o buna credinta,dar de fatzada a procurorului?
    4.Timpul cerne incet si solutionarea dosarului stufos devine improbabila pentru generatia noastra si pt.victimele genocidului .
    5.De ce n-ar prelua cazul Procurorul General al Romaniei,iar cei din instantele care au tergiversat solutionarea cazului sa fie urgent demisi?
    6Repet este parerea unui simplu cetatean!

  19. AVP Says:

    Draga mea Stely, daca tu iti imaginezi ca toti oamenii (juristii) implicati in chestiile astea de importanta statala nu stiu nici macar atata procedura penala cat un parlit jurist de provincie (specializat in comercial, de altfel, atata cat te poti specializa la o amarata fabricutza de mobila cu 3 procese pe an, „juristu” ista fiind in acelasi timp si cel mai mare poesel si filosofel Ro in viatza, daca ma-nteledzi, aloo… 😳 ), inseamna ca nu prea esti in porcii tai, scussi de expresie, priatelo… 😆

    Sau, daca ai dreptate si io chiar sunt (si) cel mai al dreq jurist Ro, desi sunt muritor de foame, aloo, inseamna ca traim in statul cel mai de kko din intreaga storie a umanitatii civilizate, fato… 👿 😯

  20. Stely Says:

    Bun ..Si acum ,intrebarea de baraj ..Ce se judeca acum la CEDO ,daca aici in tara nu s-a solutionat nici un dosar privind vicrimele rev si mineriadelor? D-l T.Maries a primit acel NUP ?

  21. Stely Says:

    Maestre ,
    Intre chestiutza asta :
    ), inseamna ca nu prea esti in porcii tai, scussi de expresie, priatelo… 😀

    o prefer pe asta ..

    Sau, daca ai dreptate si io chiar sunt (si) cel mai al dreq jurist Ro, desi sunt muritor de foame, aloo, inseamna ca traim in statul cel mai de kko din intreaga storie a umanitatii civilizate, fato…

    ..hire-ai sa fii ! 😳

  22. AVP Says:

    Stely, prea multe intrebari pt ziua de azi si pt un juritzel-poesel atat de mic… oops

    Intreaba-l pe purtatoru de cuvant al Asociatiei 🙂 Sau pe juristu ala tinerel, care-i egzplica presedintelui nu stiu ce, cu o vadita dusmanie – ca si madam Kovesi – fata de Asociatie… 😳

    Ma retrag cateva ore… Primum vivere, deinde forumarii… oop

  23. monica Says:

    Asociaţia „21 Decembrie 1989″ a depus anul trecut, la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), o plângere referitoare la Dosarul 97/P/1990 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Parchetelor Militare, cunoscut şi sub numele de „Dosarul Revoluţiei”. Întrucât unele dintre documentele cazului erau clasificate drept secret de serviciu sau secret de stat, Parchetul a solicitat Ministerului Apărării Naţionale declasificarea documentelor în cauză, dar procesul a trenat.

    Mărieş a acţionat statul român în judecată pentru tergiversarea « Dosarului Revoluţiei”, iar actele pe care le obţine vor fi folosite la CEDO.

  24. monica Says:

    !!!!!!!!!!!!!!

    imi cer scuzeeee! linkul de mai sus nu reprez situatia actuala a lui Maries.Nu a iesit din greva foamei .N-am fost atenta la data relatariii.

  25. Hantzy Says:

    Daca-i chema pe tinerii pedelisti aia de-au ajutat-o pe EBa sa stranga-n doo saptamani doo sute de mii de semnaturi, in vreme ce dumneaei ardea gazul luxtenului prin Bamboo, n-o sa dureze prea mult! A propos, daca la coada respectiva pentru fiecare semmnatar alocam o juma’ de metru, atunci o coada ar fi fost exact de la Pitesti pana la Bucuresti!

  26. Stely Says:

    Hantzy ,
    Am spus eu ca v-ati schimbat?
    Nu vad nici cea mai mica tenta de a formula un pdv on topic. Credeam ca v-ati reorientat tirul criticii si ironiilor catre guvern.Alegerile au trecut de mult..T.Basescu si EBa au cistigat alegerile si va trebui sa va obisnuiti cu gindul ca timp de cinci ani nu se va intimpla nici o minune cit sa va faca fericiti pe cei care asteptati asta.

  27. AVP Says:

    UPDATE : Viziunea maestrului DG asupra subiectului 🙂

  28. despinavestea Says:

    Am observat ca opera Maestrului Devis Grebu este foarte vasta.Lucreaza mult, este neobosit.

    AVP la fel. Mereu inventeaza ceva ,aduce ceva nou.

    Este un foc interior al artistilor care-i face sa lucreaze,sa creeze fara ca cineva sa le ceara in mod expres acest lucru.
    Este modalitatea dinsilor de a comunica cu noi, cu societatea,
    Cata vitalitate !

  29. orangeskorpion Says:

    dosarul compus dintr-un milion de file + 10.000 martori se refera doar la faptele lui ilici kaghebovici??????

    atunci este nasol de tot!

    inseamna ca – spre deosebire de ceausesti – care au fost acuzati, judecati si condamnati si executati telegrafic in citeva ore, ion iliescu poate sa stea linistit si sa-si verse in continuare laturile comuniste in capetele noastre, rinjind printre dinti: na, ca v-am facut-o si nu voi pati nimic!

  30. dora Says:

    AVP,

    nici nu m-ai observat!Stiu, sunt o biata musculita pe blogul tau si-mi recunosc bazaiala foolila 🙂

  31. AVP Says:

    Dora, te-nseli. Te citesc mereu cu toanta atentia, aloo… 🙂

    Noapte buna, my friends.

  32. Constantin Dobre Says:

    „In cat timp ar putea fi judecat un dosar penal c-un milion de file si zece mii de martori…?”

    Timpul de judecare nu are nici-o relevanta, daca acuzatiile sunt grave sau foarte grave (ex: genocid) si ACUZATUL, pe timpul judecarii dosarului penal, se afla tot timpul in arest preventiv. Aviz Ion Iliescu!

  33. dora Says:

    EVRICA -dixit Devis Grebu!

    Solutia e ca si transata.

    Cercetarea (cam tarzie ce-i drept)si fluida spune raspicat ca, aparatcicul comunist papashaa fost suspendatin varful puterii .Apoi,
    cu o fortza proportionala cu coruptia ,pe care a generat-o,
    a lasat sa se scurga lichiditatile din pusculitza publica in buzunarele acolitilor partinici ….fara fund …adanc afundati.

  34. Stely Says:

    oranges,
    Eu nu merg pina acolo incit sa-i vad in situatia ceausestilor,desi i-am urit pe acestia si mi-as fi dorit sa-i vad disparuti ,dar nu executati cu atita cruzime si cu un simulacru de judecata..Eu nu sunt capabila de asemenea razbunare.Cred ca pe ei istoria ii va condamna ,cu siguranta.Vor ramine atitea inscrisuri si atitea dovezi pe care nu le mai poate ascunde nimeni.Chiar si blogul acesta va ramine ca o arhiva pretioasa ..Ginditi-va ca peste ani vor fi curiosi care vor accesa acest site si vor da de ilustratiile atit de graitoare ale maestrului D.Grebu, titlul postarii si tot ceea ce s-a scris …Caricatura,pamfletul nu sunt menite sa deformeze sau sa manipuleze .Ele pleaca de la o realitate a momentului , pe care autorii lor le consemneaza pe loc si fara echivoc.. Asa cum se intimpla acum .Prin urmare noi aici suntem unii dintre judecatorii lor ..Istoria ii va pedepsi si cu ajutorul nostru ,atit pe ei cit si pe cei care i-au protejat.
    Sa mergem ,deci , mai departe ,cu judecata noastra ,dar sa nu le dam pace, nici celor care au promis ca vor termina macar de instrumentat dosarele.
    p.s..hmm! cam puerila si patimasa postarea mea ..dar, ce daca … 😳

  35. Stely Says:

    Dora,
    nu te lasa coplesita de teama „footilitatii”. 😀 Scrie ce simti si ce gindesti ,simplu si clar..

  36. Hantzy Says:

    @Stely,
    dar io sunt la topic: doar ca, in loc sa-mi disip energia, „admirand” imposibilitatea tehnica a rezolvarii cauzei in timp util, prefer sa caut solutii. Daca tinerii pedelei paralei au strans una bucata semnatura cu nume, prenume, adresa si cenepeu in ca. 5 secunde, atunci desigur ca dumnealor ar reusi sa reduca cele doo minute, pe care le prevede AVP, respectand raportul de 1/6, la doar 20 de secunde, iar in final, in loc de doi ani, doar patru luni. Este?!

    Observ insa ca, daca eu nu m-am schimbat, nici atitudinea in Romania nu s-a schimbat! E drept ca, daca in 1990 fesenistii aplaudau interventia imeghebistilor si democratilor cu lampase, pe motiv ca „golanii” trebuiau sa taca, cel putin patru ani, pentru ca au pierdut alegerile, astazi se solicita aceeasi tacere celor ce au avut, ca si „golanii” de atunci, alte optiuni. Impresia asta ca unii sunt perdanti si altii invingatori, sau ca unii romani sunt decategoria a dooa pentru ca nu sunt reprezentati decat de 15 procente parlamentare, o crezusem disparuta intre anii 1996-2004. M-am inselat! Dar voi continua sa critic, la adapost de bâte, fie ele si ideologice, pe cei care, de exemplu, sustineau prin 2002, in fata studentilor proprii, ca presedintele este OBLIGAT sa tina cont de propunerea majoritatii parlamentare, idiferent cum e ea formata, dar in 2009 intorc caruta cu 180 de grade!!!

  37. Hantzy Says:

    Pentru conformitate, in „Institutii politice si proceduri constitutionale”, la Capitolul „Procedura de investire a Guvernului”, autorul, un foarte cunoscut membru PD-L, spunea „În cadrul procedurii de formare a Guvernului, rolul presedintelui României este secundar în raport cu Parlamentul. Esential în formarea Guvernului României ramâne asadar votul de încredere din partea forului legislativ întrucât Guvernul raspunde politic în fata Parlamentului, si nu în fata presedintelui României. (…) Presedintele României nu se bucura de independenta totala în desemnarea primului-ministru. Chiar daca presedintele României nu e obligat sa tina cont de parerile partidelor
    consultate, consideram ca nu va putea desemna în functia de prim-ministru decât pe acel candidat care are suportul majoritatii parlamentare”,

  38. Hantzy Says:

    @dora,
    acel EVRIKA e genial! Maestrul are fler, intr-adevar! Insa adaugirea dumitale, reliefeaza extensia pe care, eu personal, nu cred ca ai dorit-o.
    Eu nu l-am votat niciodata pe Iliescu! Nici macar in 2000, cand am preferat sa ma abtin, insa un calcul statistic imi spune ca multi dintre cei ce azi il renega l-au votat, nu doar in 1990, ci si in 1992. M-as bucura deci, sa-l vad dupa gratii, desi am o retinere cand ma gandesc ca noi, romanii, l-am ales de trei ori prezidel. Poate ca astfel ne facem autocritica! Dar ce facem cu ceilalti? Cu cei care l-au sustinut, care i-au aprobat si aplaudat miscarile? Care l-au ajutat in regie, cu acei care, invatand de la el trucurile, le aplica acum si ei cu succes. Sunt oare ei de aplaudat?!

    Domnule Constantin Dobre,
    pnctul dvs de vedere de la 00:08 este perfect, cu o singura mentiune: nu doar ACUZATUL, ci ACUZATII.

  39. Constantin Dobre Says:

    @ Hantzy

    ACUZATII, da. De acord.

    Adaug: credibilitatea Tarii va fi tot timpul pusa la indoiala, de intreaga lume civilizata, pana cand Romania nu isi va clarifica recentu-i trecut tenebros prin pedepsirea exemplara a criminalilor si vindecarea morala a societatii romanesti, prea mult indoliata si traumatizata.

  40. Stely Says:

    @Hantzy,
    Banuiesc ca nu ati citit comentariul meu de la topicul trecut ,unde imi exprimam parerea mea precum ca v-ati schimbat..
    Ceea ce ati scris ieri la la 20:03 mi-a intarit convingerea ,iar raspunsul de azi si mai mult .
    De ex. ceea ce scrieti aici..

    Daca tinerii pedelei paralei au strans una bucata semnatura cu nume, prenume, adresa si cenepeu in ca. 5 secunde, atunci desigur ca dumnealor ar reusi sa reduca cele doo minute, pe care le prevede AVP, respectand raportul de 1/6, la doar 20 de secunde, iar in final, in loc de doi ani, doar patru luni. Este?!

    …pleaca de la premize false ,fiind doar simple divagatii.Intr-un cuvint incurcati merele cu perele.In cazul dosarului rev.sunt probleme care se bazeaza pe fapte reale si dosare pe cale de finalizare .Se stiu ,iata, nr.dosarelor ,nr.de file ,nr.de victime si nr.de martori..Probele sunt in faza de cercetare spre a fi aduse in fata judecatorilor.
    Povestea cu Eba si strinsul semnaturilor este introdusa aici cu scopul clar de a insinua .Adica semnaturile Ebei au fost false avind in vedere ca nu aveau cind sa le stringa asa de repede?Pai,cine i-a oprit pe cei care au sesizat asta sa nu conteste?Daca s-ar fi contestat si s-ar fi dovedit ca aveti dreptate ,era un dosar intocmit ,iar acum am fi avut un calcul mult mai aproape de adevar avind un precedent..

    In continuare ,ceea ce spuneti aici :

    “golanii” trebuiau sa taca, cel putin patru ani, pentru ca au pierdut alegerile, astazi se solicita aceeasi tacere celor ce au avut, ca si “golanii” de atunci, alte optiuni. Impresia asta ca unii sunt perdanti si altii invingatori, sau ca unii romani sunt de categoria a dooa pentru ca nu sunt reprezentati decat de 15 procente parlamentare, o crezusem disparuta …

    ..iarasi sunt simple insinuari si concluzii false ..
    „golanii” au contestat alegerile protestind pasnic in Piata Universitatii ,dar ceea ce a urmat este cu mult mai mult si mai grav decit ceea ce se intimpla acum dupa 20 de ani..
    In primul rind nimeni nu a iesit in strada ptru a contesta alegerile .Iar cel care le-a contestat legal la CC a primit raspunsul clar de la judecatori..
    @Hantzy impresia dvs .este total eronata si pleaca de la o nerecunoastere a infingerii. Intr-o confruntare democratica exista invinsi si invingatori..
    Invingatorii vin la putere ,iar invinsii stau in opozitie..
    Cine ,d-zeu ,va considera oameni de mina a doua?. Cine va pune pumnul in gura ?Faptul ca incerc sa va conving de contrariul ,inseamna ca va consider inferior ca ati pierdut?
    T.Basescu a respectat Constitutia ,in desemnarea premierului.Avea aceasta atributie si si-a exercitat-o .Mai departe s-a intimplat ceea ce era normal.Premierul si-a constituit majoritatea si a facut guvernul..De aici incolo opozitia are la indemina instrumentele democratice spre al demite.Nimeni nu-i opreste..
    Faptul ca exista diverse discutii ale politicienilor intr-un anumit moment dat si pe care dvs.le introduceti aici ca argumente ,nu este o dovada a unei presupuse pacaleli..Alea erau vorbe de campanie cu viziuni ale momentului.De atunci si pina acum s-au schimbat multe.. Guvernul si presedintele au la dispozitie patru -cinci ani ca sa convinga .Nu conving ,vor pierde si vor veni altii care sa faca ceea ce isi doreste majortatea.

  41. devis grebu Says:

    @ Stely , Bravo !…Felicitari !…

  42. Stely Says:

    Devis Grebu,maestre !
    mulumesc frumos! Felicitarile dvs ma fac fericita si ma onoreaza .. 😳

  43. Stely Says:

    uf ! „multumesc” ..emotiile ,bate-le-ar vina!

  44. petitPARIS Says:

    Stely Says:
    15 martie 2010 la 11:04
    +
    si eu sunt dac.cu tine.
    se pare ca partenerul tau de conversatie(@Hantzy ) se plaseaza in zona ,,democratiei originale,,

  45. Stely Says:

    @petit PARIS ,
    plusul tau era de mult asteptat si ma bucura ca a sosit ,in sfirsit. 😀 Merci beaucoup ! Da, ai intuit perfect :
    @(Hantzy ) se plaseaza in zona ,,democratiei originale.

  46. monica Says:

    Imi pare rau ca o sa contrazic pe cel de la pdl care ar fi facut o astfel de afirmatie”În cadrul procedurii de formare a Guvernului, rolul presedintelui României este secundar în raport cu Parlamentul”
    In Constitutia romaniei ,pe acelasi palier se situeaza cele 3 puteri :Legislativa,Judecatoreasca si Executiva(presedinte-guvern).Ce atributii are parlamentul ,nu le are executivul si judecatorul si invers.Totul este facut cu o logica, ca nimeni sa nu detina suficienta putere(sau mai bine zis putin mai multa decat celalalt,pt a nu exista derapaje).Toti sunt nemultumiti din cei 3 pt ca nu au acel putin de putere,de care sa se foloseasca .De aceea sistemul de la noi ,nu este nici cal ,nici magar. Dpmdv,inca as lasa lucrurile la fel,pana democratia se va instala serios pe plaiurile mioritice,ca nici un derapaj sa nu aiba loc.Aici este si lupta pe care o duce @Hantzi,parlamentul sa aiba acel piculet in plus de putere,pt a se repeta mizeria 322,cu rezultate constitutionale.Cum ar veni ,pumni in gura ,fratilor !Numai ca nu tine cont de faptul ca orice politician sau partid este in stare sa inghita numeroase broaste raioase si de repetate ori.
    Iar dl CPreda sa se mute la liberali,ca sa nu ne mai faca pe noi de ras cu ideile lui savante ,care pe mine pers ma oripileaza.O fi sustinut candidatura dlui Tismaneanu,dar mai departe ,nu ! Si am mai spus-o !

  47. Hantzy Says:

    Sunt in pauza de pranz, deci foarte pe scurt:
    @Constantin Dobre, sunt din nou de acord cu dumneavoastra in ceea ce priveste credibilitatea internationala.
    @stely,
    recunosc nu citisem comment-ul tau, ce-mi era adresat, dar cred ca acesta nu schimba prea mult unghiul de vedere diferit. Ai tendinta de a-i imparti pe romani in invinsi si invingatori. Eu fac acest lucru doar ereferitor la politicieni. Votul procentual il consider cel mai mare castig al unei democratii, deoarece reprezentantii nosti, adica parlamentarii, vor fi in numar proportional aspiratiilor noastre individuale – individul fiind „atomul societatii democratice”. Diminuarea si/sau diluarea reprezentantilor duce inevitabil la concentrarea puterii in alte sectoare ale vietii publice.
    Privitor la cele insinuate de mine, n-am facut decat sa completez un calcul inceput de AVP, netinand sa arat ca listele ar fi fost false, ci ca independenta Eba-ei exista doar formal. Un partid care se preteaza la astfel de trucuri stravezii, este in stare sa fure, sa instige, sa minta si sa-si serveasca grupurile proprii de interese, fapte stigmatizante, in viziunea lor, doar pentru altii. Nu cred sa fi gresit amintind de acest lucru! Am fost cu mult mai politicos decat TB cand i-a amintit lui CA de prima sa sotie.
    Paote am devenit mai irascibil, recunosc, dar este normal, cand ma simt inconjurat doar de „invingatori”. Tu mergi des pe alte forumuri, ostile din cate am dedus, dar nu postezi acolo. Daca ai face-o, e posibil ca in timp sa ai aceleasi reactii ca ale mele. Sunt reactii normale, omenesti, mai ales ca eu vad politica precum o colaborare, iar nu ca o lupta nesfarsita. Antagonismul politic e catalizatorul progresului, dar colaborarea e motorul ei. Insa PD-L intelege asta in sensul „noi decidem, ei sunt obligati sa aprobe!” Eu inca n-am primit de la niciun fesenist social-democrat sau de la vreun votant al acestora vreun indemn la „coicu’ mic”, si nici eu n-am spus nimanui acest lucru, cat timp au fost preferatii mei la guvernare. Pe acest blog am trait-o deja de trei ori!
    @monica, problema nu e ca un pedelist nu s-ar putea (vezi Doamne!) insela, ci faptul ca respectivul, care sustinea un lucru cat presedinte era Iliescu, declara altceva cand presedinte este Basescu. Ca cele trei puteri se afkla pe acelasi palier, eu o stiu prea bine, dar Blaga nu stie: alaltaieri faceam o revista a presei, amintind de dorinta acestuia ca primarii sa prezideze consiliile locale. E exact la fel ca si cum premierul ar fi si seful senatului. Separarea puterilor insa are si un complement: intercontrolul puterilor, parlamentul avand rol determinant fata de executiv, iar nu invers. Bineinteles ca nu ma bucur ca reprezentantii nostrui sunt niste momai in parlament si de frica scaunului si a alegerilor anticipate se lasa santajati sau decorati. Tb n-a incalcat constitutia, dar nici Alianta Grivco n-a facut acest lucru cand a avansat numele Johannis. TB a interpretat insa Constitutia, negand spiritul ei: rapiditatea debolacarii crizelor administrative, iar legile se respecta in Romania, in litera si spiritul lor. Constitutia n-are rolul de a transa pozitiile de forta dintre segmentele vietii publice, ci de a asigura buna lor functionare.
    Mizeria 322?! Care a fost ea?! Era la fel de constitutionala acea suspendare, precum solicitarea de referendum pentru uninominal a presedintelui. Parlamentul e normal sa aibe prerogative superioare presedintiei, intrucat acesta nu e omogen, ci e, asa cum am mai spus, fotografia la scara a alegatorilor. Cu cat ii reducem pixelii, cu atat e mai difuza!

  48. Stely Says:

    Am remarcat ca de la o vreme se aduc ca argumente – fapte,vorbe ,scrieri -care s-au intimplat in trecut sau care se previzioneaza a se intimpla in viitor ,ptru a se se justifica o decizie sau optiune. Consider ca abordarea este gresita ..Facind asta, pierdem din vedere prezentul ,neconstientizindu-l .In felul acesta nu ne putem concentra asupra solutiilor, care ,gasite si puse in aplicare corect , ne-ar putea aduce multumirea .
    Intoarcerea in trecut nu este rentabila ..Trecutul este acum istorie ..Ca ala a zis ,ca a facut ,de ce a zis sau de ce a facut ,toate astea sunt de domeniul istoriei.Acum trebuie sa ne concentram pe ce avem la ora actuala de facut ,bazindu-ne pe datele prezente.
    Nu este cazul nici sa mergem pe ideea ca nu va fi sau ca va fi posibil sa se intimple ceva.
    M-am gindit la chestiunea asta ,observind tendinta unora de a aduce in permanenta intimplari din trecut , sau care presupun a se intimpla in viitor ,numai ca sa le confirme optiunile , criticile ,concluzile etc.. .Aproape ca a-i putea sa crezi ca chiar si-ar dori sa se intimple ,numai ca sa-si hraneasca ego-ul ca a avut dreptate.
    Chiar si in chestiunea de fata ,exista asemenea tendinte ..
    Ne folosim de trecut ca sa previzionam ca ,se /nu se va rezolva problema dosarelor rev.
    Culmea este ca nici macar nu se previzioneaza a se intimpla ceva pozitiv , ci negativ..Pe mine toate chestiunile astea ma deprima si ma fac sa nu mai consientizez prezentul .
    Asadar ,ce avem in prezent in problema dosarelor rev .si mineriadelor ? :un proces la CEDO ,dosare in cercetare la parchet ,cu 1mil.de file si 10.000 de martori si multe victime, o Asociatie cu presedinti si vicepresedinti si mii de membrii ,care sunt sustinuti de alte org.si ong-uri ..
    S-a obtinut ceva ..Cei care au luptat ptru asta ,merita stima noastra ..Deasemenea si cei care l-au ajutat..
    Printre acestia suntem si noi ..Eu cred ca este bine ca suntem aici ..Este bine ca avem ocazia sa aflam informatii clare si de la sursa ..Este bine ca se aduc solutii (AVP) ,argumente pozitive (ilustratiile maiestrului D.Grebu ), 😀 ca ,iata ,d-l C.Dobre ne aduce o informatie pozitiva privind soarta acuzatilor ,etc..
    Este bine deci ca sunt premizele unei solutionari ..Eu sunt optimista si imi pastraz in continuare speranta si sustinerea mea.

  49. monica Says:

    @Hantzi,pe mine,elector constient,nu ma intereseaza cand si cine a facut afirmatia.Eu stiu o singura lege,Constitutia,care si grafic nu numai pe fond imi aseaza cele 3 puteri pe acelasi palier.Intradevar Parlamentul este la capit l si presedentia la ll fapt ce nu contesta ca sunt egale.
    Deci:
    Capitolul ll
    ARTICOLUL 85: Numirea Guvernului
    (1) Presedintele României desemneaza un candidat pentru functia de
    prim-ministru si numeste Guvernul pe baza votului de încredere acordat de
    Parlament.
    (2) În caz de remaniere guvernamentala sau de vacanta a postului,
    Presedintele revoca si numeste, la propunerea primului-ministru, pe unii
    membri ai Guvernului.
    (3) Daca prin propunerea de remaniere se schimba structura sau
    compozitia politica a Guvernului, Presedintele României va putea exercita
    atributia prevazuta la alineatul (2) numai pe baza aprobarii Parlamentului,
    acordata la propunerea primului-ministru.

    pt mine astea-s legi tabu. Si nu au spirit, ca cele din parlamentul atat de divinizat de dvs.O constitutie ,a unui stat ce se respecta,ar trebui sa fie icoana pt locuitorii acelui stat. Alianta Grifco,a incalcat aceasta constitutie .

  50. devis grebu Says:

    @Stely & Monica , dialogul , schimbul de argumente si opinii contradictorii , sunt CATEODATA , nu numai inutile ( caci unul dintre– interlocutori este de rea credinta , sustinand pana-n panzele albe punctul de vedere inflexibil , datorat –fie ingustimii–fie „interesului” mental/e), dar chiar DAUNATOARE . Caci ,sper ca va dati deja ( din nou si pentru a cata oara ) seama ca discutia este –abil– impinsa catre alt topic decat cel postat de AVP , si anume catre cel stabilit la ordinea de zi de cei 322 ( mai multi sau mai putini ), unicul , inconturnabilul ,vinovatul de servici , acarul Basescu & familia . ” E PERICOLOSO SPORGERSI !!!…”

  51. monica Says:

    ARTICOLUL 80: Rolul Presedintelui
    (1) Presedintele României reprezinta statul român si este garantul
    independentei nationale, al unitatii si al integritatii teritoriale a tarii.
    (2) Presedintele României vegheaza la respectarea Constitutiei si la buna
    functionare a autoritatilor publice. În acest scop, Presedintele exercita functia de mediere între puterile statului, precum si între stat si societate

    ARTICOLUL 61: Rolul si structura
    (1) Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român si
    unica autoritate legiuitoare a tarii.
    (2) Parlamentul este alcatuit din Camera Deputatilor si Senat.

    Statul este organizaţia care deţine monopolul asupra unor servicii pe un teritoriu delimitat de frontiere. Statul este titular al suveranităţii şi personifică din punct de vedere juridic naţiunea. Din punct de vedere social, statul nu trebuie confundat cu societatea, el fiind o instituţie separată care poate să reflecte mai mult sau mai puţin interesele societaţii. O teorie pe deplin satisfăcătoare despre stat nu există nici în acest moment, dezbateri despre natura, formele, funcţiile statului existând şi astăzi în cercurile specialiştilor din variatele domenii (politologie, drept, sociologie, filozofie) care cercetează şi analizează viaţa socială.(Wikipedia)
    Notiunea de stat,pe care m-am contrat io cu dl Cucerai este deci interpretabila.Cutuma din ro .referit la pres. cum o fi?

  52. monica Says:

    @dl Grebu’Am ajuns si la topic ,tot prin Constitutie ,care spune:
    ARTICOLUL 21: Accesul liber la justitie
    (1) Orice persoana se poate adresa justitiei pentru apararea drepturilor, a
    libertatilor si a intereselor sale legitime.
    (2) Nici o lege nu poate îngradi exercitarea acestui drept.
    (3) Partile au dreptul la un proces echitabil si la solutionarea cauzelor
    într-un termen rezonabil.
    (4) Jurisdictiile speciale administrative sunt facultative si gratuite.

    punctul (3) cred ca explica clar si concis ca drepturile Asociatiei 21 au fost incalcate de Puterea Judecatoreasca ,parte egala a Statului,deci trebuie sa plateasca nesolutionarea lui in termeni rezonabili.pt ca 20
    de ani nu este un termen care sa fie rezonabil in nici un caz.

    Si mai exista in Constitutie :
    ARTICOLUL 20: Tratatele internationale privind drepturile omului
    (1) Dispozitiile constitutionale privind drepturile si libertatile cetatenilor
    vor fi interpretate si aplicate în concordanta cu Declaratia Universala a
    Drepturilor Omului, cu pactele si cu celelalte tratate la care România este
    parte

    care certifica demersul constitutional al Asociatiei 21 Decembrie de a se adresa CEDO,unde cu siguranta li se va solutiona rapid situatia,fara ca noi sa mai fim oale si ulcele pana atunci.
    Dar cine-i v-a plati despagubiri acestei asociatii? Asta trebuie sa scoatem in evidenta.Ca m-am saturat de platit oale sparte pt toti neavenitii si satrapii cu burti mari si nesatule,care au adus aceasta tara in sapa de lemn.Sa platesc si cu bani si cu ani de viata, irositi in asteptarea unui adevar.

  53. Hantzy Says:

    monica, eu am spus deja de cateva ori ca Parlamentarii sunt reprezentantii nostri, iar presedintele este reprezentantul statului. Constitutia nu este Regulament de garda si garnizoana sau manual de instructiuni de bord, deci nu trebuie citit literal, ci considerat sensul pentru care a fost inclus un articol sau paragraf, adica spiritul acesteia. Orice jurist stie acest lucru!
    Articolul 103 stipuleaza „Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament”. Scopul acestor consultatii este tocmai de a lua la cunostinta de formarea unei majoritati parlamentare, tocmai in vederea investirii cat mai rapide a guvernului. Desigur presedintele poate interveni si incerca a gasi sprijin pentru varianta proprie. daca reuseste, ca in 2004, atunci nimic de obiectat! dar prin ce a incalcat Alianta Grifco constitutia?

    stely, e corect sa stergem trecutul cu buretele spui. Dar tocmai trecutul asta reprezinta experienta dobandita. Eu nu vreau sa uit ca a existat o mare adunare nationala, ca sa ma trezesc ca o mai am o data. Eu nu vreau sa uit de mineriade si de revolutie, tocmai pentru a nu repeta greselile. eu nu vreau sa uit ca, aflat pe cai mari, Nastase voia, ca si Basescu, repetarea alegerilor, in speranta intaririi pozitiei politice. Cine nu are trecut, nu poate cladi viitorul!

    Pentru a nu mai deturna topicul de buna credinta, este ultima mea interventie pe acest blog!

  54. monica Says:

    Procurorul General la „Curtea” lui Basescu 🙄 ? Nu luati in seama commenturile la articol,aia au numai hormoni in cap.Pt o astfel de cuplareala la care s-au gandit comentatorii,trebuie cautata in arhiva ,coincidenta divortului dnei cu avansarea procurorului 😳 Iacob,in plina campanie Elodia.

    http://www.catavencu.ro/klaus_iohannis_si_laura_codruta_k_vesi_mama_ce_cuplu-12911.html

  55. Stely Says:

    @Hantzy ,
    spuneti asa:

    Ai tendinta de a-i imparti pe romani in invinsi si invingatori
    Chiar nu-mi recunosc tendinta asta .Puteti sa-mi dati macar un exemplu?

    apoi asta:
    Un partid care se preteaza la astfel de trucuri stravezii, este in stare sa fure, sa instige, sa minta si sa-si serveasca grupurile proprii de interese, fapte stigmatizante, in
    viziunea lor, doar pentru altii.

    Eu spun ca introduceti teme false si faceti previziuni ptru viitor .Plecati de la premize false si eronate ..Puteti sa spuneti asta exemplificind cu persoane, care pot fi asa cum spuneti ,dar nu puteti sa incriminati un partid intreg..

    Eu inca n-am primit de la niciun fesenist social-democrat sau de la vreun votant al acestora vreun indemn la “coicu’ mic”, si nici eu n-am spus nimanui acest lucru, cat timp au fost preferatii mei la guvernare

    Daca va referiti la nefericita expresia a d-nei Constantinescu ,aflati dvs.ca ea a fost spusa in parlament imediat dupa alegeri, cind „Alianta Da „era la guvernare, si mai mult ,a fost o parafrazare a aceleasi expresii pe care a spus-o pesederistul S.Mihailescu ,atunci cind era la guvernare..
    p.s.@Hantzy ,
    Sunteti parlamentar liberal? faptul ca personalizati :eu n-am primit de la nici un… ma faceti sa cred ca sunteti mult mai mult decit un simplu simpatizant..
    Si,da ..merg pe bloguri „ostile” asa cum spuneti ,dar ..ups ! sunt banata ..intrebati-l pe DT ..
    Hantzy ,nu am nici un motiv sa va consider un invins sau o persoana de mina a doua..

  56. devis grebu Says:

    Oare isi mai reaminteste cineva –de buna credinta –, care ESTE ( sau a fost”…sa-i fie tzarana usoara…”) topicul ac tual ?… Poate ma ajutati si pe mine, oameni buni ?… Multumesc cu anticipatie , chiar si celor care folosesc –tot cu dexteritate – santajul „sentimental ” .

  57. monica Says:

    @Hantzi
    Va suparati degeaba @Hantzi,nimeni nu s-a luat de dvs si interventia voasta, ci de a noastra ,a mea si a lui Steli. Aveam prin dvs , opozitia civilizata aici pe blog,ceea ce ar fi fost benefic pt toata lumea.Vedeti ca pot fi si de acord cu dvs? Mi-ar parea rau ,daca ati lua o astfel de hotarare.

  58. monica Says:

    @Steli,
    Nu cred ca @Hantzi sa fie parlamentar,pt ca atunci eu mi-as pune cenusa in cap si as considera Parlamentul, institutia cea mai prima din ro . 😛
    Hai ca va urez o zi buna,suparaciosilor 😉

  59. devis grebu Says:

    Insist , caci asa sunt eu educat , sa nu ma las abatut din drum.Opozitie „civilizata ” ( hmmm ?…) , bine -bine , dar apropos de ce ” TOPIC” ( ca inca n-a sarit nimeni in ajutorul meu ) ?…si benefica tuturor ,in afara de Basescu&familia&PDL-ul si PRINCIPILE pe care le apara PENTRU NOI !…

  60. Stely Says:

    Devis Grebu,maestre ;
    Da,aveti dreptate ..Asta este tendinta lor .Sa deturneze si sa se lege de fel de fel de chichite care nu duc nicaieri si la nici o lamurire ..Obsesia Basescu este o boala grea ..Imi pare rau ,dar faptul ca se hranesc din frustrari ,le dauneaza .
    Inchipuiti-va cum vor trai inca 5 ani cu nefericirea asta?
    P.S.Iata dovada ca incep sa se regrupeze si sa se coaguleze in 322 ..Au plecat ofuscati de la Cotroceni ..Nu vor sa-l accepte pe T.Basescu ,dar nici votul nostru de la referendum.Chestiunea cu independentii a fost un pretext ,dar care demonstreaza ca nu au inteles nimic din votul uninominal.I-o fi numit partidul ,dar ei si-au platit locul
    si si-au sustinut campania electorala pe cont propriu cu proiectele si programele lor ..Ei nu au avut in programul lor :” jos Basescu”,ci problemele din colegiul lor.
    Sunt intr-un grup constituit , care este la fel de mare ca si grupul minoritatilor .Presedintele nu putea sa-i ignore.

  61. devis grebu Says:

    Bravo bis Stely !… Mistocarul sef ,simbolul ” bunului simt” cu
    ” codoasa batrana” in gura ce-i turuie , s-a retras nobel pe motiv/pretext cum/ca independentii nu reprezinta alegatorii , neglijand „amanuntul” ca el insusi N-A FOST ALES pentru acest Parlament –a carui onoare o apara caragialesc/inversunat , intrucat a fost INVINS la mare distanta de Ionut Popescu de la PDL . Asa ca …care-i topicul actual ( cacofonie admisa ca licenta poetica ) ?…ca tot veni vorba … Ei ,cineva se ofera voluntar , ca daca nu , ma gandesc sa-l chem pe Sefu’ ,sa clarifice el imbarligatura cum numai el stie s-o faca …

  62. Stely Says:

    Devis Grebu,maestre !
    😀 😀 S-a retras si @Habtzy ..O fi primit comada?! 😉 ..vorba maestruluI AVP: si-a luat jucariile si a plecat . Da ,cred ca maestrul AVP sta in papushoi si se amuza copios.. <Imbarligatura dvs este clara ca buna ziua si plina de umor si nu are nici un cusur..Este grozava!
    Acum ,la topicul nostru ..
    Am spus de aseara ,din momentul in care am vazut extraordinarele picturi si desemne..Oricind si oricine le-ar vedea ,nu are cum sa nu vada toata istoria momentelor in ea ..Se vad in ilustratii faptele si faptasii ,metodele si profitorii …
    Asadar ,o prima judecata este ca si facuta :procesele 3 si 4 sunt deja infaptuite …acum este pastele cailor ptru ei ..
    Celalalt mare si gros este si el pe drumul cel bun..
    pai,ce-ar mai fi de adaugat la cele un milion de file ?
    Ups !Acum chiar este nevoie de maestrul AVP ..ca o imbirligai si io 😳

  63. monica Says:

    @Devis Grebu,
    Mi-am exprimat de cateva ori LA acest topic care-mi e parerea si sunt de acord ,si cu AVP si cu dvs ,ca le-ar trebui judecatorilor si procurorilor nosti(mai binezis invers) ani indelungati ca sa aduca adevarul la lumina .Cu prescriptia ,acolo-i buba mare. Si cu filele sterpelite pana acum din dosare.
    AM CONVINGEREA ca CEDO are si el,ca si STATUL RO.,cu al lui reprezentant din frunte ,tot interesul sa clarifice cat mai curand aceasta situatie,pt ca aceste crime ale umanitatii sa fie devoalate. DL Tismaneanu ,impreuna cu toti factorii de decizie,sa faca presiuni la nivel Eu si mondial ,pentru ajutor juridic,daca la noi in tara nu exista vointa judecatoreasca pt condamnarea unui regim odios si a criminalilor sustinatori ai acestuia.
    Vedeti interv mele de la 15:35 si 16:06 care vb tocmai in sensul topicului.

  64. devis grebu Says:

    @monica , Bravo si pentru interventiile Dtale delicate , argumentate,pasionale si calduroase de bunicutza ( e o calitate !… nu saritzi la bataie , allooo !…cum ar pocni din degete o mana agitata-n desisul de papusoi ) , dar va rog (angajandu-mi astfel NUMAI persoana mea fizico/juridica ) sa nu mai plangeti dupa ” teroristi ” care –desi „inexistenti” – conform cronicilor timpului , inca mai otravesc , chiar si purul izvor al ideilor ce curg tumultuos pe fagasul acestui blog . Multumesc

  65. Goldmund Says:

    Maestre @Grebu,
    si eu sunt satul de arumentatii inutile.Mi-am adus aminte de o „intamplare”din Florenta,probabil din Renastere:doi cavaleri tineri si frumosi stateau langa o statuie care reprezinta un luptator,fiecare asezat pe o banca pe o parte a soldatului.La un moment dat,unul spune „ce mandru si fericit zambeste soldatul!”,la care celalalt spune:”esti orb?Luptatorul e trist,aproape sa planga!”Pana la urma s-au luat la duel,ranindu-se grav.Intre timp si-au schimbat locurile fata de statuie,si fiecare a putut vedea ca „celalalt”avea dreptate:statuia avea un singur corp,dar doua fizionomii distincte,pe fiecare parte o alta.Noi vedem ce vrem,ce este in fata noastra,ce-am ales,ce-am crezut ca e mai putin rau,si speram partea care va face putina lumina in bezna trecutului Romaniei recente…Noua nu ne plac nici in rupul capului filosovieticii si nici rosul politic,chiar daca Platon ne-ar explica ca si rosul politic e bun la ceva-Or,in lipsa lui Platon,ramanem oricum la ce am ales si indarjiti in aflarea Adevarului si instaurarii Dreptatii in Romania-ce mai e de argumentat?
    Bine sesizat,maestre!

  66. monica Says:

    @Devis GRebu
    Am trecut prin prea multe in viata, ca sa ma mai traga-n navod vreun pescar (hai sa nu exageram cu teroristii 😦 ) ratacit ,care a fost primit aici cu toata consideratia.Nu stiti despre mine cam nimic,dar nu m-au abulit pe mine altii ,cu stele mari pe umeri.Asa ca va mai spun si dvs ,ca nu pot scrie asa ,daca nu cred in ceea ce scriu. Nu pot minti si nici n-as sti unde sa caut ca sa-mi argumentez minciuna.

  67. AVP Says:

    Buna seara.

    Asta e situatia, n-am putut intra pana acuma, dar vad ca foru n-a dus lipsa de nimic, mey : sarje, fandari, parari, supalari, felicitari, exclamari de mandrie, de furie, de admiratie sau de necaz, dupa caz, naz si praz… Sunt sigur ca Hantzy, care e un teuton ambitios si cu subtire obraz nu se va lasa asa usor, iar cand ne va prinde c-am ramas de-al trupei portocalii pripas, ne va stoarce lamaia-n naz…:)

    Pretinu Hantzy trebuie insa sa-nteleaga ca n-are cum sa ne bata aici si acum, fiindca noi nu suntem fani turbati ai lui Base si-ai PDL-ului, ci suntem doar simpatizanti votanti, care nu o data am luat noi insine Oranjeria in clantz, asa ca nu i-am face opozitie lui Hantz pt lucruri lipsite de importantz, dupa cum nu ne-am supala prea tare si-n niciun caz n-am injura ca bibi cucernicu, ca neamtu tiganu sau ca alta aratare cripto-securista ori ferentarista din nascare, daca s-ar enerva si ne-ar zice un cuvant mai cu piper & sare, ci l-am combate cu argumente pe cat posibil rationale, care l-ar face pe our friend sa se gandeasca de doua ori nainte de a se considera invingator apriori… 🙂

    Pana una-alta, acest blog l-a invins pe subtilu floretist doar cu mumoasele-i amazoane, darmite daca si-ar fi scos la naintare si cavaleria grea, a… ? 🙄 Sunt sigur ca, fie doar spre a sfida aiasta ultima provocare, viteazu teuton de Litvania va reveni urgentissim p-aciia… Numai, dreaq, sa nu cumva sa-l surprinda iarasi furisandu-se pe carare quardia amazoniana calare si sa-l ia la-ntrebari, iar pe urma de maini si de picioare si sa-l arunce preste hotare…:)

  68. devis grebu Says:

    @monica stimata , draga monica , sper ca nu v-ati suparat din cauza celor presarate mai sus ,caci –sincer –va pretuiesc atat uman cat si intelectual . Banuiesc ca ,din pacate , poate m-ati inteles gresit . V-am simtit afectata si oarecum asumandu-va sentimentul vinovatiei in locul adevaratilor „pacatosi”–precum subsemnatu’ – care l-au cam inghesuit pe ” alintatul” care-si ia jucariile ( deloc nevinovate ,ci mai curand santajiste ) si –cred eu – se preface ca pleaca . Pentru a reveni sub un alt pseudonim ,sa zicem, fara sa ne scremem prea mult ,”neamtzu tziganu ” si/sau vice-versa , purtand in tolba-i aceleasi scopuri destructive ,motivate de frustrari subiective sau propulsate de interese sociale sau materiale . Am incercat ,prieteneste , doar sa va smulg din acea valtoare in care -cu sinceritatea si puritatea ce va caracterizeaza , va atrasese vicleanul combatant „underground „. Daca , din aceasta cauza , v-ati simtit umilita de interventia mea ,imi pare rau si va cer scuze . Caci nu aceasta imi era intentia .

  69. Stely Says:

    misto provocare ! 😀

  70. AVP Says:

    DG, sunteti in forma, ca si fetele 🙂 Nici pomeneala ca Moni sa fie supalata.

    F.pilduitoare butada lu Goldmund, aia cu statuia cu doua fetze: fiecare vede ce vrea in ea sau ce are interesu sa vada: pt unul ride, pt altul plange, pt unu muma, pt altu ciuma… Acesta e politicianul, n-asa…?

    Dar daca ista e politicianu, ganditi-va cum ar fi fiind sa fie creatorul sau Buddha cel cu o mie de fetze, aloo… 😯 Daca un cerc, un cenaclu, un forum sau o agora de 1000 de oameni s-ar uita la o asa entitate, fiecare ar vedea altceva, fara ca prin asta el sa-nceteze a fi el insusi, pai cum drea…

  71. mihai rogobete Says:

    Singura interpretare a absenţei mele este nevoia de concentrare, căci trag în plug la construcţia unei reviste dedicate lui Cezar Ivănescu. Cele bune să se-adune.

  72. AVP Says:

    Salut, MR, bine ca facusi aiasta precizare, caci intrasem la griji, dreq… Apropo de plugaritu tau: daca mai ai loc pe-acolo sau daca-ti mai trebe vreo paginutza, poti sa iei si chestiutza asta a mea de aici, cu poema „Despre hipnotizori” cu tot, evident…

  73. M.R. Says:

    Viorele,
    trimite-mi, te rog, pagina Luceafărului în ataşament, s-o pot prelucra ca facsimil.
    Mulţam.

    +++++++++++++++++++
    avp reply : OK, ma ocup in continuare de asta. Pretinu la nevoie se cunoaste 🙂

  74. petitPARIS Says:

    @M.R &AVP
    voila!
    asa imi place de voi oltenasilor!
    fiti activi si VIGILENTI.
    ,,Cele bune să se-adune.,,
    DOAMNE AJUTA!
    ++++++++++++++++++++
    avp reply : evident ca niciodata nu-ti vom satisface inaltele-ti standarde de vigilentza, dar ne straduim si noi, ce dreq sa facem…? oop

  75. Goldmund Says:

    Revin cu o explicatie:
    Domnule @Grebu,postarea mea de la 19:16 a fost o sustinere la ce ati explicat doamnelor care se chinuie cu un domn care are o alta „parere politica”decat a noastra. Cunosc destui care intra de ex. in Clubul Fumatorilor de Pipa si incep cu
    argumentatii-fluvii impotriva fumului de pipa……
    Numai de bine

  76. petitPARIS Says:

    @avp
    recunosc:!
    sunt vigilent.
    sunt pragmatic.
    sunt profesionist in job(ul) meu.
    sunt un BUN si SINCER prieten.

    mai vrei?
    PS/
    daca ar fi fost dupa ,,EI,,?acum, iti vorbeam din gura metroului parizian.

    ++++++++++++++++++
    avp reply : am zis io altceva… ? 🙄

  77. Goldmund Says:

    http://www.revistanoinu.com/Cezar-Ivanescu-a-murit-ucis.html
    blestemat sa fie raul si sa stea departe de romani,de oameni blanzi si buni

  78. devis grebu Says:

    @goldmund . ar fi inca destul de corect daca respectivul ar perora impotriva fumului de pipa ,dar daca ,la acel Club ,tipul s-ar revolta impotriva fumului degajat de vaporul pe care-l conducea acum vre-o cateva zeci de ani ” matrozu’-chior-mitocan-academician-etc.,rician ” Basescu , care in plus ne rade padurile noastre seculare pentru a fabrica pipe (de contrabanda unicamerala ) , atunci…?…

  79. Goldmund Says:

    @Viorel,
    sunt convins ca spiritele mari recunosc din spatiu’ interstelar cine e magar

  80. Goldmund Says:

    @devis Grebu,
    atunci le dam inca o sansa si inca una,cu toate ca timpul e pretios maestre,n’est-ce pas?
    langa ce ne este scump si drag,o seara placuta

  81. monica Says:

    Dle Grebu,
    Aveti in continuare toata pretuirea mea,pt opera dvs,dar mai ales pentru intelepciunea cu care priviti si reproduceti metehnele oamenilor.Numai un mare „fizionomist” al sufletelor poate asa ceva.
    Cum ati putut sa credeti ,ca io,Monica,pot sa ma supar pe dvs? 🙄
    Pai nu m-am suparat pe NT ,care din „maidaneza” nu ma scotea, dar sincer va spun ,ca de Hantzi imi pare rau .Il pretuiam ,chit c-o sa ma pomenesc cu un val de dojeni din partea dvs.Pe mine nu ma enerva deloc ,cand il vedeam cum se zbatea , de la intrarea mea pe acest blog,sa ma convinga (probabil simtind ca sunt mai putin pregatita)sa „lupt”alaturi de ideile si convingerile lui politice.
    M-a enervat o singura data,cand,fiind de partea dlui Cucerai l-a abandonat ,parasind „campul de batalie” ,mergand sa chibiteze alaturi de cei care fusesera usuiti de aici.Si i-am spus-o.Ca azi si-a luat jucariile si-a plecat este problema lui.Dar meritau niste oameni ce-i simti ca te pretuiesc sa-i parasesti,atunci cand stii sigur ca nici tu,nici ei nu detin adevarul in materie de politica Damboviteana ?
    Va rog,inca o data sa fiti convins ca nu m-am simtit in nici un fel umilita ,nu numai de dvs dar nici de altcineva,si sa stiti despre mine, ca ma aprind la fel de repede ,cum ma si sting.
    Cu aceeasi consideratie,
    bunicutza (dar nu aceea „desemnata” de dvs). 😉

  82. monica Says:

    devis grebu Says:
    15 martie 2010 la 22:16

    Sunteti extraordinar ! 😛

  83. mariusmioc Says:

    Într-un dosar ca ăsta majoritatea filelor sînt umplutură – adică citaţii şi dovada îndeplinirii procedurii de citare. Ştiu fiindcă am văzut dosarul procesului Chiţac-Stănculescu, şi acolo aşa era.

  84. Stely Says:

    http://www.romanialibera.ro/interviu/a172683-kovesi-s

    1.200 de morti si peste 3.000 de raniti este bilantul evenimentelor din decembrie 1989. Care este bilantul justitei la 20 de ani de la aceste intamplari tragice?
    Au fost inregistrate 4.495 de dosare penale si in prezent mai avem doar doua dintre ele in lucru. S-au facut 112 rechizitorii si au fost trimisi in judecata 245 de inculpati, dintre care 69 civili si 179 militari. O parte din ei au si executat pedepsele, o parte din ei au primit pedeapsa detentiunii pe viata
    sau 20 de ani de inchisoare. Nu putem spune ca nu am stabilit vinovati. Sigur ca nu am stabilit toti vinovatii si mai avem aceste doua dosare care nu sunt inchise. Speram sa le rezolvam cat mai repede.

    » Ce se mai judeca in cele doua dosare ramase deschise, de vreme ce majoritatea faptelor s-au prescris?
    O parte din fapte s-au prescris, pentru alte fapte cursul prescriptiei s-a intrerupt prin anumite activitati procedurale. Vorbim despre un dosar cu 1.000 de volume, care a fost predat de Sectia Parchetelor Militare in vara acestui an. Dosarul a fost repartizat unui colectiv de patru procurori si speram ca va fi judecat cat mai curand. Dosarul priveste cele 1.000 de victime impuscate sau ranite si pentru care nu s-au stabilit autorii.

    p.s.Acesta este un interviu luat de RL , Procurorului General , privind bilantul dupa 20 de ani de la rev. Se poate ca unii dintre dvs sa-l fi citit, fiind luat la sf.lunii dec.,anul trecut ..M-am gindit ca este bine sa-l aduc din nou in discutie avind in vedere ca ne putem reimprospata informatiile cu privire la dosarele rev.si mineriadelor .
    Am dat linkul mai sus cu tot interviul..

  85. Stely Says:

    petit PARIS,
    Interesant linkul dat de tine …Unele chestiuni au fost semnalate si aici ..Nu stiu cit de bine ma pricep sa citesc printre rinduri , un interviu al sefului serv.de informatii ,dar am avut impresia ca in ultimul timp ,atit in presa si chiar pe bloguri ,au fost destule indicii ca unii ziaristi si bloggeri sunt implicati in chestiuni de spionaj economic,stratetegii de securitate sau si in decizii politice….

  86. AVP Says:

    Buna ziua.

    Nu stiu cand voi putea sta mai mult pe Net, azi, si nici maine. Asta e situatia.

    Spre a nu fi opriti la spam, recomand sa respectati urmatoarele reguli:

    – nu introduceti mai mult de un link in mesaje;
    – feriti-va a scrie nume proprii (fiindca platforma e setata sa interzica intrarea aci a anumitor personaje sociopate or vadit distructive).

    La revedere.

  87. dora Says:

    Salut aleasa adunare!

    Mi-a facut placere sa va citesc si uneori sa-mi las si io amprente cu slove.
    Trebuie sa felicitez(„flecirez in limbaj propriu) pe dragele Stely si monica ,amazoane curajoase care tin pasul,cot la cot, cu razboinicii experimentati si incercati in arta dialogului.

    Regret ca nu-i pot raspunde lui Hantzy,retras invins din competitie.Sincera sa fiu pe mine nu ma deranjau escapadele lui stilistice si nici parerile ce nu corespundeau cu ale mele,pt,ca se exprima mai elegant si fara jigniri evidente.Puteau interveni situatii de neintelegere ,asa cum s-a intamplat cu ultima sa interventie cand a inteles anapoda ceea ce am facut eu cu „Evrika: maestrului -o interpretare proprie.Nu stiu de ce si-a imaginat, ca eu l-am votat vreodata pe papasha?.Nici macar in 2000 cand m-am abtinut de la vot,fiind revoltata de tradarea tzapului.Si chiar daca unii au votat in /91-92 victime ale manipularii si minciunii s-au redresat pe parcurs. Uf!.I-am si raspuns,discutand de fapt cu voi,sper sa nu va suparati! 🙂

  88. Stely Says:

    Salut,dragilor si dragilor!
    Toata lumea are treaba sau ne-am edificat cu totii asupra problemelor puse in discutie?
    Atentie ! V.Tismaneanu la B1TV..

  89. Stely Says:

    „dragelor ” si …

  90. delaepicentru Says:

    Felicitări, AVP! Uneori, calculele inginereşti readuc bunul simţ în simţiri. Un lucru e clar. Doru Mărieş nu e inginer. Supralicitează capetele de acuzare de parcă ar fi boabe de fasole. Iar procurorul Voinea lua de bune toate sculările cu faţa la cearşaf ale „societăţii civile”, şi-şi făcea treaba conştiincios. În folosul vinovaţilor. Dosarele astea fluviu sunt ca podurile olteneşti. Nu se termină niciodată, pentru că au fost gîndite să satisfacă ambiţia de a le construi în lungul apei.

  91. delaepicentru Says:

    Nasol e că şi arhivele din custodia CNSAS sunt supuse aceleiaşi ambiţii de pod-în-lungul-apei, deşi de şase ani arăt pe unde apuc, care e soluţia de mare productivitate. Anume, digitizarea cu participarea voluntarilor. Nimeni nu mă ia în seamă.

  92. despinavestea Says:

    Marius,
    Digitizarea este ceva ce nu place birocratiei .

  93. mariusmioc Says:

    Apropo de procurorul Dan Voinea – vedeţi o listă cu dosare ale revoluţiei în care a fost implicat la http://mariusmioc.wordpress.com/2010/01/21/activitatea-procurorului-dan-voinea-in-dosarele-revolutiei/

  94. mariusmioc Says:

    De amintit că după publicarea listei de mai sus s-a descoperit că unul dintre cei trimişi în judecată pentru omor (Costel Socol) avea certificat de revoluţionar, deşi fusese deja condamnat. S-a izbutit blocarea certificatului la Comisia Parlamentară.

  95. Dan Culcer Says:

    Stimate Domnule Padina,
    Calculul Dtale nu are legătură cu procesele acestea. Dacă procesul de la Nuremberg a putut avea loc, și acestea vor avea loc. Depinde de noi toți să le cerem, să le impunem. Nu sunt procese obițnuite, deci trebui tratate neobisnuit. Nu după tipicul pe care il imaginezi Dta. E hazoază demonstrația. Dar de ce ar fi nevoie să se audieze toți martorii, nu e «plebicist», se pot selecta destui pentru a demonstra că acuzațiile sunt reale și pedeapsa poate fi aplicată. Si mai există o metodă nedemocratică. Aia de a-i pedepsi cu punerea la stîlpul infamiei. Reală, ca să poată fi scuipați. Sau simbolică, ca să fi neuitați pentru vecie ca niște tâlhari și criminali.
    Mie nu mi-ar fi destulă această pedeapsî simbolică. Altora, poate că da.
    Altfel, toată admirația mea și cele mai bune sentimente din partea lui Dan Culcer

  96. monica Says:

    Dle Culcer,
    asta au si vrut maestri V Padina si DGrebu sa scoata-n evidenta.Daca Societatea Civila ,IICCMER ul ,Parlamentul,Presedintele tarii,Guvernul,nu vor face presiuni indelungate dar constitutionale asupra Justitiei ,sa gaseasca solutii de urgentare a procesului de condamnare a criminalilor,totul va deveni Procesul „matusa Tamara”si ala tot cu o mie de martori.Iar gandindu-ne cate persoane din acele institutii enumerate si cate persoane din Societatea Civila vor fi fiind beneficiari ai acestei amanari nesimtite,putem cu siguranta sa le dam dreptate maestrilor acestui blog,ca ne va apuca Pastele Cailor pe toti 🙄
    Si citind cate-un interviu,pe ici pe colo am constatat cu stupoare ca, de fapt, avocatii din toate „dosarele mari” si care apara inculpatii au fost profesorii Judecatorilor de caz; 👿 Imi si imaginez, cate NUPuri si pupuri se pregatesc .

  97. Stely Says:

    Salve,Dora !
    Ne vazusi ,deci,ieri ,dar din papusoi banuiesc.. 🙄
    Pai,daca veneai poate @Hantzy nu ne-ar fi parasit supalat ca vacaru pe sat 😦
    Eu nu cred ca se considera invins ,ptru ca nici nu este ,dar suparat da, si nu pe noi ,ci pe ..T.Basescu 👿 ..Nu-l place si ..pace ! Eu,moni si ,iata ,si tu ,nu am facut decit sa-l mai imbunam putin si am incercat sa-l eliberam de mica lui obsesie ,care ,nu este numai a lui ,ci a PNL -ului ,mult mai mult decit a PSD -ului..
    De fapt nimeni de aici nu l-a suparat .I s-a atras doar atentia sa nu mai deturneze discutia de la topic..
    @marius delaepicentru ,
    Ti-am citit interventia pe un blog ( caruia nu-i dau numele ) 🙂 f.bine redata , f.bogata si cu mult profesionalism ..Dar ,ce pacat, ca acolo se face doar conversatie si nu se preiau initiative .
    Prin urmare cred ca ar fi bine sa le pui spre dezbatere pe mai multe bloguri sau chiar sa le trimiti la IICCMER.
    @marius mioc,
    M-ai dat gata cu informatia (de pe blogul tau) precum ca procurorul Voinea nu are nici macar o adresa de e-mail ?!
    Intelesesm ca inca de pe vremea Monicai Macovei s-au informatizat tribunalele si parchetele .Eu insami am intrat de citeva ori pe site-ul TMB si IICCCJ.
    Mi se pare inandmisibil sa nu fie in stare sa preia tehnica de performanta care sa-i usureze munca si s-o si grabeasca ..
    Pai ,de ce ne mai miram atunci ca se pierd file din dosare si ca ele sunt cit un munte in parchete.
    Asta este cauza ptru care aveau nevoie de sporuri de stress ?! Pai ,cum sa nu-i apuce demblaua cind sunt impresurati de dosare rupte ,jerpelite si prafuite ?!..
    Asadar ,inainte de a-i cere procurorului sa finalzeze dosarul rev.,sa i sa ceara sa invete sa lucreze pe calculator ..
    Zau ,ca nu -mi vine sa cred ca chiar nu stie ..

  98. petitPARIS Says:

    +
    VA RECOMAND UN BLOG
    Isabela Vasiliu-Scraba
    http://isabelavs.blogspot.com/

  99. Stely Says:

    AVP,
    @radu este ziarist la Cotidianul.ro? Asta am inteles din updatarea de mai sus..Dar,oare cind ai facut-o ? ❗ ❓

  100. calogen Says:

    Cum ar fi ca pe blogul lui AVP , Nistorescu sa scrie in stilul de mai jos :

    AVP comment: 16-Mar-2010 18:38
    Cine zice, ala e…
    Nu stiu cine e Radu Tutova ista, dar e claro ca e un biet baiet de maala, care desi scrie p-aciia, nici macar el nu citeste gazeta de unde-si mananca painea sireacului, helas… Iata ce stipuleaza imediat mai jos democratii & civilizatii lu pesce, cerand comentatorilor lor ceea ce nici macar ei nu respecta, fireste…:

    „Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:

    1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

    2. Să se refere doar la articolul la care postează

    3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor

    Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.”

    N-asa… ? 😉 Nu ne ramane decat s-asteptam ca onor cotidianu.ro sa-l baneze (citeste: sa-l dea afara) pe iresponsabilu auctor, care scrie precum ar vorbi cel mai emerit interlop halalfabet din obor, aloo, fraticilor… 👿

    Sa-i vezi pe despina si orangescorpion ce ar mai posta indignati !
    By the way chiar credeti ca Nistorescu ar fi lasat sa postezeaici?

  101. radu Says:

    E numai potrivire de nume!

  102. radu 2 Says:

    E numai potrivire de nume!

  103. radu 2 Says:

    Despe Tismaneanu nu mi-as permite sa scriu in stilul acestui ziarist chiar daca personajul nu imi inspira incredere
    Cat despre stilul postarii lui AVP pe situl Cotidianul nu e nimic de adaugat!

  104. Stely Says:

    Da, am deschis si linkul.. m-am grabit ,dar nu-i exclus ca Radu Tutova asta sa fie unul si acelasi cu @raducu nostru ..
    prea seamana la limbaj s opinii.. Pina la urma cine a cumparat ziarul asta ? Acest Tutova asta este chiar ..tuta ,zau.!. Chiar sa fie ziarist ?sau un postac liberal platit ?

  105. radu 2 Says:

    Oricum pe blogul infatuarii puerile nu o sa mai intru decat ca sa fac precizari de genul celor de mai sus in caz ca sunt confundat cu altcineva

  106. radu 2 Says:

    @stely , despina vestea , orangescorpion
    Continuati in stilul asta gen Vadim si o sa intrati in istoria literaturii avpiste

  107. Stely Says:

    @radu 2 ,unde-i primul ?
    bine,daca te simti jignit ca am crezut ca ai putea sa fii tu ,imi retrag insinuarea.. Vad ca nici @colage nu crede ..

  108. radu 2 Says:

    2 PENTRU CA MARELE AVP BANEAZA CE NU-I CONVINE DAR EL POSTEAZA LA DUSMANI FARA SA FIE BANAT
    TIPIC PENTRU POETUL PE CARE NU-L MERITA „TARA ASTA DE KKT” -INCHEIAT CITATUL

  109. petitPARIS Says:

    ,,Luni 15 martie la B1TV, emisiunea “Nasul” (21.00h), o discutie despre studierea comunismului romanesc,,
    UNDE SE POATE VIZIONA INREGISTRAREA ACESTEI EMISIUNI?
    poate sa puna cineva un link?
    merci.

  110. despinavestea Says:

    Aici ar trebui sa fie „live”-dar mie nu-mi iese
    O sa incerc cu un alt calculator

    http://www.b1tv.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=388&Itemid=68

  111. petitPARIS Says:

    @despinavestea
    “live”-?
    eu am cerut sa vad UNDE SE POATE VIZIONA INREGISTRAREA ACESTEI EMISIUNI?
    INREGISTRAREA?
    emisiunea (“live”-?) a fost Luni 15 martie la B1Tv (21.00h),
    merci pt.intelegere.

  112. despinavestea Says:

    Am inteles.Dar nu stiu.
    E tot ce-am gasit

  113. Goldmund Says:

    „Exemplara” munca a istoricilor din Germania

    Modelul german de a trece prin Purgatoriu intreaga societate pentru a salva ce mai este de salvat dupa regimul criminal nazist si Holocaust(dupa care,spuneau poetii germani de atunci:”nu mai exista poezie,nu mai poate exista poezia!”-din fericire,viata merge inainte)a dat unele rezultate neastepatat de bune.Criminalii au fost in mare parte prinsi si judecati,s-au facut mii de emisiuni despre Holocaust,mii de filme documentare,mii de „mese rotunde”in care istoricii au incercat de fiecare data aproape imposibilul:sa explice crimele incredibile ale unui regim criminal,sa gaseasca si indice vinovatia la toate etajele societatii,geneza raului,motivatia colectiva s.a.m.d..
    Aceasta vinovatie generala prin care trecutul poate si trebuie sa fie explicat, prin care totul trebuie trecut prin Purgatoriu,a devenit o „stare permanenta”de a fi german,pana astazi!Societatea germana este mai sanatoasa ca oricand!

    Dupa 1989,”cealalta” Germanie,fosta RDG,prin Unirea celor doua Germanii,devenea pt. istorici o provocare in plus….Un alt regim criminal trebuia studiat,analizat,vazut nr. victimelor si calailor,studierea metodelor de constrangere,de urmarire si intimidare a cetatenilor, s.a..Exista un CNSAS inca din anii 90 care poarta numele celui care conduce institutia,la inceput Gauck-Behörde,azi Birthler-Behörde,care se ocupa de toate actele politiei politice.Mai exista la nivel de regiuni(Bundesländer)comisii care studiaza actele politiei politice/Stasi) la nivel local.

    In Brandenburg(regiunea din jurul Berlinului,in care socialistii au condus mult timp singuri,acum sunt intr-o coalitie cu fostii comunisti de la PDS-Die Linken!)abia acum se infiinteaza aceasta comisie,dupa 20 de ani!De ce?Pt. ca socialistii(SPD) locali nu au dorit pana acum infiintarea comisiei…
    Pentru ca de curand au iesit la iveala 7 cazuri de fosti ofiteri Stasi care sunt in actuala coalitie(!-toti de la Die Linken-unul spunea aici ca,comunistii germani sunt priviti ca o normalitate-bineinteles,de catre comunisti si stalinisti!)opinia publica a fortat infiintarea acestei comisii conduse de doamna Ulrike Poppe-care deja a primit amenintari „anonime”-Stasi nu doarme,nici macar in RFG!!Comunistii si socialistii din Germania de Vest(RFG),dar si acordurile cu URSS(prin care imperiul isi retragea trupele din Germania)nu au dorit pana acum o judecare exemplara a atrocitatilor facute de comunisti……
    In zeci de ani de separare,in care timp estul Germaniei(comuniste) a pierdut milioane de oameni care au plecat in Vest,RDG s-a transformat incet si sigur spre un stat al ateilor,al celor cu creierele spalate de comunism si socialism planificat.Insa nici istoricii din Vest nu vor o noua separare dupa Unire,printr-o clasificare generala a celor din fostul RDG….Iar istoricii din Est?De ce nu incearca ei ceea ce au reusit istoricii vest-.germanii dupa razboi?cu ajutorul american;azi cu ajutorul celor din Vest.Unde sunt istoricii care au trait comunsmul?-or fi la Die Linken sau socialisti(SPD)….Atunci cine sa faca „munca exemplara germana”?
    Doamna Poppe,care in curand isi va lua postul in primire,spune azi intr-un interviu din Stuttgarter Zeitung ca „deja simte pe alocuri ca va intampina ostilitate”
    Cum o fi in Romania,dupa 20 de ani de la caderea comunismului??

  114. orangeskorpion Says:

    GMund,

    in Romania situatia este de 1000 de ori mai albastra, mai ales ca toata tara a fost si este impinzita, practic, de cei de la stasi-ul romanesc…..
    🙂

    cine este/ a fost Birthler???

  115. petitPARIS Says:

    @Goldmund
    +
    f.interesanta si bine argumentata postarea dumneavoastra

  116. petitPARIS Says:

    @@Goldmund
    uite cam asa trebuie facut un film documentar (chiar daca vizeaza securistii)
    http://www.blog-video.tv/video-697004159-LA-TRAQUE-DES-NAZIS-DOCUMENTAIRE.html
    ps/
    avis domnului ILIESU.

  117. Dan Patrascu Says:

    Va propun un material despre modificarea Constitutiei, lucru despre care se tot vorbeste. Consider ca este un material scris dincolo de orice simpatii sau resentimente, incercand sa se incadreze pe traiectoria unei dezbateri absolut necesare in spatiul public.

    http://danpatrascu.eu/2010/03/16/mugurii-unei-constitutii-noi/

  118. Riddick Says:

    Bună seara !

    Statistic, un român din cinci este implicat într-un dosar penal

    …spune procurorul general, Laura Codruţa Kovesi:

    http://www.infonews.ro/stire/508537-statistic-roman-cinci-este-implicat-intr-dosar-penal.html

    Incredibil…

  119. petitPARIS Says:

    @Riddick la 22:35 +
    ,,O altă cauză identificată este aceea a sesizărilor fără finalitate care ne sunt adresate, în condiţiile în care doar 7,7 la sută din soluţii sunt rechizitorii”, a indicat Kovesi.,,

    APROPOS DE DOSARUL REV.& MINERIADE& etc(vinatoarea de securisti)
    apropos de filmele documentare despre COMUNISMUL DE TIP ROMANESC facute in cel mai puéril mod (+AMATORISM) cu putinta.
    +
    +
    +
    PROFESIONALISM !!!!
    aici:
    voila!
    http://www.blog-video.tv/video-697004159-LA-TRAQUE-DES-NAZIS-DOCUMENTAIRE.html

  120. despinavestea Says:

    Pp-uitti-va la B1TV- Revolutia nostra a fost facuta sub rusi .
    O mizerie!
    Daca stiam ca rusii sunt bagati atat de puternic in R. nu ma-as mai fi intors cand am emigrat.

  121. petitPARIS Says:

    ,,.Ce este un forum?
    ANDREI PLESU IN ,,ADEVARUL DOMNULUI COSTACHE PATRICIU:

    Ceea ce urmăreşte forumistul nu e să brutalizeze, ci să convingă. Nu să spargă nasurile, ci să reorienteze minţile.

    A interveni pe „forum” a devenit, de câţiva ani buni, un hobby la îndemână. La sfârşitul fiecărui articol publicat în presa curentă, o sumedenie de cititori (care, de regulă, nu-şi semnează mesajul cu numele lor adevărat) se pronunţă, fiecare cu inteligenţa şi gramatica lui, asupra articolului cu pricina. Nimic rău, în principiu. Am făcut însă experienţa de a citi, în mai multe rânduri, felurite reacţii la articolele mele. A rezultat o rapidă reflexie asupra acestui nou „gen” literar şi mi se pare util să o împărtăşesc forumiştilor înşişi.

    Aş aminti, mai întâi, interlocutorilor mei că termenul „forum”, dincolo de istoria lui „electronică”, are o ereditate nobilă, grecească şi latină. Forumul roman, ca şi agora grecească, erau locuri publice axiale în viaţa cetăţii. Forumul era, deopotrivă, spaţiu al autorităţii, al instituţiilor politice, şi loc al adunărilor populare, al dezbaterilor comunitare sau al comerţului. Pe scurt, forumul era un loc al schimbului: de idei, de mărfuri, de opinii. Acolo se luau decizii, acolo se instituiau legi, acolo se desfăşurau „certurile” între cetăţeni, fie ei reprezentanţi ai diferitelor facţiuni politice, filosofi, negustori, sau gură cască. Forumul era un teritoriu civic şi ritual. Toate astea ar trebui să impună forumistului contemporan o anumită ţinută, o anumită responsabilitate. A fi prezent „pe forum” înseamnă a asuma un rol social, un oficiu public. Forumul nu e un ring de box, în care intri pus pe mutilarea adversarului. El nu e, de fapt, un loc al adversităţii, chiar dacă e unul al dezbaterii, al părerilor contradictorii. Ceea ce urmăreşte forumistul nu e să brutalizeze, ci să convingă. Nu să spargă nasurile, ci să reorienteze minţile. Asta se face cu argumente, cu vervă (eventual ironică), nu însă cu injurii şi ghionturi. Şi încă ceva: în piaţa publică nu te duci dezbrăcat, sau în pijama, sau nespălat. Te duci îngrijit la vorbă şi la port, gata să contrezi, gata să îţi susţii fără concesii convingerile, dar niciodată preocupat să îţi înjoseşti propinenţii sau pe tine însuţi prin gesturi şi cuvinte de ocară. E recomandabil să ştii despre ce vorbeşti, să te exprimi corect şi limpede şi, mai ales, să fii la obiect. Să nu te laşi dominat de idei fixe, de obsesii private, de instincte nedomesticite. Să combaţi idei, nu oameni, să nu-ţi iei antipatiile personale drept „principii”, nici competenţa proprie drept cristal.

    taguriandrei plecuforumbasescupoliticaForumiştii ar trebui, poate, pornind de la schiţa de mai sus, să-şi pună, măcar din când în când, problema unei minime etici a forumului. Forumul nu e o anexă a dormitorului sau a closetului de-acasă. E o ieşire în lume, cu tot ceea ce o asemenea ieşire presupune, de la veşmânt la discurs. E un centru social, nu o berărie de cartier. Experienţa mea de lectură, cu unele excepţii, cărora le sunt recunoscător, nu e pe măsura aşteptărilor. Mulţi dintre forumişti sunt fie confiscaţi de o exaltată imagine de sine, fie obsedaţi de sângeroase resentimente. Cei care îl detestă pe Băsescu scriu despre el indiferent dacă articolul pe care îl „comentează” e despre piersici. Cei care, mutatis mutandis, mă detestă pe mine, au aerul că aşteaptă febril ocazia săptămânală de a-şi exersa ura şi umorul fin împotriva metehnelor mele pernicioase. Alţii se ceartă între ei, alţii fac paradă de cultură şi subtilitate, carenţi, în mod stingheritor, la amândouă. Cei mai mulţi nu fac decât să se afle în treabă, cerşind un pic de atenţie, un pic de prestigiu, o ţâră de recunoaştere publică. Forumul roman se construise prin asanarea unei mlaştini. Din păcate, la noi, mlaştina e încă la suprafaţă. ,,
    PS/
    SI SA NE MAI MIRAM DE CE A ALES ANTONESEI FORUMUL DE LA ,,ADEVARUL,, domnului costache patriciu????
    (VENITI DE LUATI LUMINAAAAA!!!!!!)
    Eeee………SI?
    CARE ESTE PROBLEMA?Madame, mademoiselle, monsieur!

  122. petitPARIS Says:

    @despinavestea Says:
    16 martie 2010 la 23:43
    +SIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIII!!!!
    CU DINAMOVISTII CUM RAMINE???????????????????
    Ma Petite Chérie,DESPINA!

  123. despinavestea Says:

    Pp- Dinamovistii ar fi fost si eu limpeziti in 20 de ani daca nu erau rusii.

  124. radu 2 Says:

    @petitparis
    Sa inteleg ca si Andrei Plesu e pe lista ta neagra pentru ca indrazneste sa publice in Adevarul?
    PS.
    Andrei Plesu este primul care l-a parasit pe marinar
    da se uita cam repede chestia asta

  125. Stely Says:

    @radu 2

    Cei care îl detestă pe Băsescu scriu despre el indiferent dacă articolul pe care îl „comentează” e despre piersici
    Nu-i asa ca esti de acord cu A.Plesu ?

  126. dora Says:

    Salut!

    Probabil ca neamtu nost’si-a propus o mica pauza pentru meditatie si limpezirea gandurilor.

    Mi-a placut analiza maestrului Plesu despre forum.Cam asa se si intamla pe forumurile electronice ,unde te intampina de cele mai multe ori un” ring de box”cu tot felul de obsedati si exaltati ce-si revarsa umorile ,in genere,impotriva aceluiasi presupus adversar.
    Ma bucura revenirea maestrului la ganduri mai bune si acceptarea in extremis al fenomenului bloggeristic. 🙂

  127. radu 2 Says:

    @stely
    Perfect de acord cu Domnul Plesu.
    Eu sunt in categoria aia cu o singura remarca
    Eu nu-l detest pe Basescu !
    Sunt doar furios ca m-a dezamagit profund fata de ce speram in 2004.
    postarea pentru petitparis avea cu totul alt sens. Sper ca la-i inteles!

  128. petitPARIS Says:

    @radu 2

    ,,Eu nu-l detest pe Basescu !
    Sunt doar furios ca m-a dezamagit profund fata de ce speram in 2004.,,
    ………………………………………………….
    pe mine m-a dezamagit si continua sa ma dezamageasca IPOCRIZIA domnului Patriciu +sustinatorii acestui ,,faux produit miracle,,

  129. mihai rogobete Says:

    Are şi n-are dreptate Pleşu. Sudui şi blestemi, când îţi dai cu ciocanul peste deşte, neîndemânarea, nu ciocanul, nu cuiul; orice intuiţie pe care n-o putem exprima ne face să ne înjurăm inabilitatea. Într-adevăr, chiar dacă n-avem cunoştinţe temeinice de sociologie, economie,.. antropologie etc., pipăim totuşi trucurile şi neadevărurile celor care ne fac din vorbe; mai mult: dacă nici nu trăim şi acţionăm conform propriilor convingeri, nu ne luăm înşine gâtul, cum de fapt ne vine, ci celui care ne-o impută contrazicându-ne. Majoritatea intervenţiilor de pe forumuri sunt monologuri, mai ales cele off topic.

  130. Stely Says:

    @radu 2 ,
    vad ca iti asumi mica ta obsesie ; ceea ce ma bucura ,ptru ca putini o fac.. Eu nu am nimic ca d-l A.Plesu sa scrie la Adevarul sau la oricare alt ziar al lui Patriciu ..Nu imi place insa cind scrie cu ambiguitate si cind evita sa spuna adevarul .Minte prin omisiune…Nu a spus niciodata motivul clar ptru care „l-a parasit „pe T.Basescu..Asta le-a dat apa la moara adversarilor lui,lasindu-i sa spuna tot felul de minciuni si sa faca diverse afirmatii despre T.Basescu incit sa-l decredibilizeze ..Consider ca a facut-o tocmaii ca lucra la ziarul lui D.Patriciu.
    Sa inteleg ca este unul din motivele de dezamagire si ptru care ai devenit atit de furios peT.Basescu,incit sa te obsedeze ? Sau mai sunt si altele ?
    @mihai rogobete ;
    ce bine ar fi ca toti cei care fac greseli care sa le provoace dureri si nemultumiri ,sa-si recunoasca inabilitatea ,nepriceperea ,lipsa de intuitie etc;intr-un cuvint sa-si asume greselile !

  131. dora Says:

    petit Paris,

    scuza-ma,da’ ce credeai ca va face piratul?Se va transforma in „totum factum” si va prelua prerogativele puterii legislative,executive si judecatoresti?La prima trecere a ilegala a frontierei constitutionale ramanea suspedat. 🙂

  132. dora Says:

    Stely,

    am uitat sa -ti adresez tie ultimul coment asa cum era de fapt.Nici mie nu-mi place lipsa de transparenta a d-lui Plesu ,n-as spune ca a „mintit prin omisiune”pur si simplu n-a considerat ca are vreo obligatie pentru a se justifica.Nu are nici o legatura cu Patriciu. 🙂

  133. petitPARIS Says:

  134. Stely Says:

    salut,Dora !
    Astazi ai fost mai in verva ca altadata. 😀 Inseamna ca incet ,incet reintri in normal cu participarea la discutii, asa cum o faceai altadata. Sper ca si celelalte probleme (de sanatate) sunt cit de cit bune.
    Cred ca @petit Paris l-a citat pe @radu 2 ,caruia i-a raspuns in stiulu lui :are si el of-ul lui pe Patriciu ,ca de altfel si noi..
    Iar despre A.Plesu ,vorba ta, nu s-a simtit obligat ,dar asta nu inseamna ca noi sa nu avem dreptul sa-i interpretam scrierile sau atitudinea lui fata de T.Basescu sau fata de oricare politician sau eveniment politic.

  135. Goldmund Says:

    Domnisoarelor,doamnelor si domnilor,
    nici Germania nu e perfecta-asta am incercat in nenumarate randuri sa evidentiez.Faptul cum scrie Plesu,de la balconul turnului de fildes,imi intareste afirmatia si senzatia ca la noi cerintele sunt mai mari,de o mie de ori mai mari ca in Anglia,leaganul democratiei moderne.(n-am spus „Marea Britanie” ca sa nu produc confuzie,Anglia fiind un ex. din multe posibile)Cititi va rog ceea ce domnul Plesu scrie despre forumul din internet in comparatie cu forumul roman si cu agora greceasca…..si cum continua sa fie dezamagit de semidocti cu aere de oameni culti….Domnul Plesu uita(?)sa aminteasca ca internet-ul este desavarirea democratiei,pe care romanii si grecii antici nici macar nu au banuit-o in evolutia ei!Nu cred ca domnul Plesu nu stie ca raspunsurile pe care le primeste pt. articolele sale,sunt si rodul muncii sale….Daca educatia din scoli este deficitara,profesorii sunt de vina,implicit profesorii universitari,implicit intreaga elita in frunte cu un cunoscut filozof,domnul Plesu(pe langa multi altii)

    @Orangeskorpion,dupa ce domnul Gauck s-a retras de la CNSAS-ul german(care i-a purtat numele-„Gauck-Behörde”)a venit la conducerea institutiei doamna Birthler,iar acum institutia poarta numele ei,
    „Birthler-Behörde”,institutie care are toate actele Stasi(Securitatii) din fosta(tara)RDG

    @petitPARIS
    ma simt onorat,domnule petitPARIS….
    Am urmarit cu mare atentie filmul de la adresa data de dvs.,despre nazismul german,razboi,victime si calai.Bun.Am vizionat mii de astfel de filme,va rog sa ma credeti-germanii au ceva…,cum sa ma exprim?-martial,in sensul de autoflagelare cu sistem si acurat executat,insa merita!Fiecare noua generatie de europeni trebuie sa cunoasca istoria si aceste filme,dar si „Memorialul Durerii”….

    @Radu,”minte prin omisiune”-nu exista!-nici ca martor intr-un proces!Demonstreaza ca n-a uitat-doar criminalul minte prin omisiune,daca nu spune tot ce si cum a facut.
    Plesu ramane unul din marii carturari romani contemporani.Faptul ca nu mai este in echipa Presedintelui,motivatia sa,nu cred ca este interesanta decat pentru Yellow Press(Regenbogenpresse-expresia germana trebuie sa fie mai…lunga!)

  136. AVP Says:

    Buna seara tuturor ! Postare noua ! Vba vine… 🙂


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s