Un raspuns pt Hantzy…

Topicu de fatza in viziunea ingeniosului nostrum Devis Grebu (1)

Mey, Hantzy **, de ce nu vorbisi, omule, clar… ? 🙄 Pai daca tu spui ca tii cu „prospatura” C.Antonescu, io iti raspund simplu ca cu ista au tinut – si inca mai tin, aloo – si-alde Iliescu, nu doar alde Patriciu, care la randu lor e clar ca tin sau au tinut  cu Moscova (dar nu cu aia carciumareasa, fugi naiba…)

Tu si neamtu tiganu (cu care am inteles mai demult, biensur, ca esti in aceeasi barca: el, un neamtz ordinar din ferentar, dar cica mai pleen de maalagesc har, iar tu un neamtz exemplar…) vreti sa ne convingeti, odata cu Patriciu si-al sau didiloi cica de liberal soi, ca daca renuntam la Moscova vom deveni nu americanesti boys, ci simpli boi di pi la noi si vom ajunge, mai devreme sau mai tarziu, sa ne-o tragem singuri in oi… Ne dojeniti ca nu suntem suficient de dastepti ca sa vedem partea pragmatica a cestiunii si ca nu observam ca NATO si UE ne vor aduce numai nacaz, in timp ce Moscova ne da, pana una alta, gaz, iar in viitor s-ar phootea sa ne dea si pâinica de baz, ba chiar si-un praz…

Hai sa fim sobri, bey… Ro are o expertiza cel putin seculara cu Ru, iar din experientza asta nu ne-am ales cu cam nemic bun, noi ca neam, stii si tu, frate-miu, sau nu… ? 🙄

E timpu ca Ru sa-si vada de drumu ei, iar Ro de-al sau, aloo… Caci Ro a ales deja calea Hyperboreii Nord-Atlantice, asa ca nu vedem ce-ar mai phootea cauta alde Gionelo-Crinel la Moscova, sau pe Maika Rossie de ce-o mai pute grija de Romanica noa’… 🙄 Îmi amititi, de-un paregzamplu, de gazu’ rusesc… ? 🙄 Hai sa fim seriosi,  bey, asta e doar o afacere particolera a lu Patriciu si-a sponsorilor lu Geoana C. Antonescu, nu neaparat a Romaniei, mey (care nu duce lipsa  chiar totala de ulei…) Chiar, ce-ar mai putea invata Ro de la Ru, cand si aceasta din urma ar cam trebui sa ia calea pe care a luat-o Romanica, daca nu vrea sa dea de vreo belea, cand i se va termina gazu si papica… ? Si nu ca cineva ar ravni la ea, la Maika Rossia, acusica, ci singurica se va prabusi preste siberia,  aloo, reshpective va imploda, daca intre timp nu-si va construi un sistem socio-politic ca-n Hyperboreea, ci va continua sa fie la cheremu Mafiei Roshii si la Mila Domnului, cum ar venea…

Io cred de altfel (asa cum am scris mai demult colea…) ca abia de acum incolo se va vedea buba Estului, aloo… O buba henorma, infernala, pe care globu civilizat se va stradui s-o vindece poate un secol, doua, si nici atunci planeta (cat de cat carpacita pe suprafata-i ce de Lagaru Socialist fu candva grav ranita) nu va arata ca noua…

Structura sociala esentiala si sistemu de subzistenta vitala nu c-au fost frante aci in doua, de utopia care unor naivi li s-o fi parut la un moment dat cereasca roua, ci-n noua sute nouzeci si noua de mici oua infernale, pe care le numim – fiindca alt cuvant, deocamdata, nu stim – mafii locale, care dupa ce Lagaru cu troznet apocaliptic s-a rupt, s-au pus si-au supt putinele resurse suprastructurale – fiare vechi, fonduri industriale rudimentare si alte bogatii iepocale – ori naturale care le-au mai ramas, intamplator, in ruinatele hambare, restu pollimii muncitoare fiind lasat de izbeliste, sa se descurce talle-quale, practic ca-n junglele primordiale, in lipsa unor structuri economice, tehnice or industriale bine gandite, inalt organizate, riguros reglate si strans centrate in sisteme politice si normative indelung verificate de practica istorica a asa-numitelor state avansate… Iar dupa ce mafiile astea ce nu stiu sa produca nici macar grau, porumb or alte elementare bucate vor suge resursele primare si vor fi nevoite sa subziste, dimpreuna cu-ale lor boboare matriceale, fara case, tzoale, mancare si alte angarale vitale, intre multitudinea de puteri mondiale or zonale (care nici ele nu se vor simti prea bine in conditiile diminuarii resurselor de viata globale…), – ce credeti ca se va-ntampla, atuncea, bey, a…? Vor reusi mafiotii  roshii si ilotii / vasalii lor, cu sistemele lor economice si tehnologice din iepoca fiarelor vechi, sa produca barem mamaliga, bumbac si curechi, ca sa nu moara de foame si de frig in tzerile lor pustiite, ori, mai degraba, vor ravni la bogatiile tzerilor nobile si relativ ghiftuite, din care sa mai subziste barem cateva generatii inghesuite, n-asa? iar atunci lumea civilizata, ordonata si hiigenizata va avea in fata sa o problema cat China si India la un loc, cum ar venea (cum am scris si colea…)

Atunci, doar Rossia va avea o problema si mai mare, aloo… 💡 Dupa cum bine stim,  Ivan are deja o felie f. grasa din Planeta Gustoasa si-ar vrea sa ramana singur acasa, cu toate bogatiile patriei lui pe masa… Si deci ce-i pasa, a…? Daca s-ar pastra status-quo-ul actual, Ivan ar trai ca Tandala la carnaval cel putin un sfarc milenar… Deci nu doar ca n-are treaba sa-mparta alt cascaval, din moment ce pentru asta ar trebui sa mulga capra vecinului, macar, lucru cam nashpa pt petrecaretu muscal, ci se teme ca altii sa nu cumva sa ravneasca dincolo sau dincoace de Ural… El nu se gandeste ca, deocamdata, subzista din gaz, petrol sau din alt zacamant natural, care la un moment dat va seca, normal… Iar atunci va fi prea tarziu  ca Ivan sa-nvete a se chivernisi precum occidentalu inalt organizational, plus ca impotriva lui va fi tot restu mapamondului global, fata de care se va fi izolat total… Si fatal… 😳

Parerea mea, pai cum drea…

+++++++++++++++++++++++++++++

** Hantzy e un simpatic, civilizat si f.intelighent comentator de pe my blog, care imi reproseaza – ca si pretinu-i  neamtu tiganu, acesta insa intr-un limbaj gretos… – ca m-am angajat prea tare in sutinerea lui Base, chit ca io le-am precizat in mai multe randuri c-am ales  raul cel mic (in loc de raul cel mare), asa cum ar fi facut orice rumân normal la cap, care-i problema, bey, fratioare…?? 🙄 Hantzy continuand insa sa bata apropo-uri – dimpreuna cu tovarasu-i neamtz, dar cam zigon … – despre cat de neinspirat am fost io, l-am provocat atunci sa spuna clar el cu cine tzine, ca sa stim cum stam,  dreq, iar my friend, dupa niste fofâcâituri cam nepotrivite fatza de tonu cu care ma cam pusese pe mine la punct pentru optiunea-mi transparenta, baremi, a marturisit c-a tinut si – probabil – tine cu C.Antonescu (desi se aratase jicnit atunci cand io ii dadusem de-ntels ca-l consider un sustinator al lui Iliescu, binecuvantoru’ lu Crinel, ca si-al tovarasului lui C.Antonescu, Gionel…) Dupa care, in fine,  i-am dat reply-ul de fatza (caci aici am vrut sa-l aduc… 😉 )

Anunțuri

404 răspunsuri to “Un raspuns pt Hantzy…”

  1. despinavestea Says:

    Trist …..

  2. PETITparis Says:

    @avp
    f.buna postarea ta.
    poate intervin si eu pe miine.

  3. mihaibeltechi Says:

    Mersi pt.semnalare.Fain scris ,felicitari.

  4. neamtu tiganu Says:

    Acest topic va intra in istorie in ciclu paranoia poietului Padina.
    1. Pa rusia, ca si pa alte tari o doare pur si simplu in cur de Romania. Romania nu exista pt. ei si nici pt. EU sau NATO. Ce interes sa aiba cineva la Romania cu capitala la Budapesta? Nu are ABSOLUT nimic de oferit, poate doar ceva aur, vezi Rosia Montana, si asta e in mina PDLului.
    2. Problemele Romaniei sunt exclusiv interne. Cind Ro va deveni o mica putere cit de cit economica poate o va baga si pa ia cineva in zeama.
    3. Associatia de idei ca unu-i preten cu altu, ca Patriciu a facut afaceri cu rusii si ca deci PNL ar vinde tara la rusi sunt de domeniul fanteziei bolnave a unui poiet fara bicicleta.
    4. Rusia este si va ramine inca ani buni furnizor de materii prime, nu-i pasa nimanui cum traiesc mujicii. Niste relatii normale cu Rusia nu-i strica nimanui, vezi nemtii, americanii, japonezii si chiar chinezii, mai ales azi cind cel mai mare pericol vine de la talibanii fundamentalisti.
    In concluzie m-am lamurit, bicicleta a fost furata de rusi.
    P.S Stiati ca-n Germania cei mai multi „dusmani ai strainilor” traiesc in est unde sunt cei mai putini straini? Sunt absolut sigur ca poietu fara bicicleta nu a vazut in viata lui un rus si nu a vizitat niciodata Rusia. In general rusu are doua miini, doua picioare, afara de aia ologi.

  5. amanda13 Says:

    buna postare. cat despre comentariul de mai sus, imi este pur si simplu mila sa cetesc atata naivitate pe centimetru de cuvant.

  6. neamtu tiganu Says:

    Stai ca mai vazui odata. Cine draq a afirmat „ca NATO si UE ne vor aduce numai necaz”? Asta-i imaginatia ta bolnava! Din contra, afirm ca intrarea Ro in EU si NATO a fost o adevarata pronie cereasca. Acum in ce masura va reusi Romania sa „profite” de aceasta depinde de ia. Cu europarlamentari ca EBA, (zina si muza poietului fara bicicleta), Becali si Vadim mi-e teama ca mai rau se va compromite.
    ps Nemtii si francezii s-au macelarit in decursu istoriei de „n” ori. Asta nu-i impiedica azi sa fie aliati f. buni.

  7. neamtu tiganu Says:

    In esenta gindirea lu Padina e rupta din gindirea comunistilor. Aia vorbeau de mostenirea burghezo mosiereasca, Padina vorbeste de mostenirea PSD, aia vorbeau de „agenturili straine”, Padina vorbeste de rusi care chipurile impiedica dezvoltarea patriei. Aia vorbeau de anticapitalism Padina vorbeste de anticomunism. Aceeasi atitudine revansarda inspicata cu teorii ale conspiratiilor, pe baza „altii sunt vinovati”, toti profita de bunatatea si naivitatea poporului roman.
    Poietu Padina nu a vorbit NICIODATA de munca, de ce ar trebui sa realizeze pulimea, sa-si faca autostrazi, de cum ar trebui sa arate un sistem economic viabil. Nu e de mirare deci ca cu un asemenea „guru” aplaudat de o seama de pafaristi Romania va ramine cenusareasa Europei.

  8. Riddick Says:

    Bună seara!

    A aparut de curând documentarul “The Revolutionary Holocaust”, îl am integral postat la mine:

    http://riddickro.blogspot.com/2010/01/glenn-beck-revolutionary-holocaust_24.html

    Este vorba despre ororile socialismului/marxismului/progresismului – prima parte :

  9. Goldmund Says:

    @
    Tot politica
    Acesti oameni care il critica pe Basescu ar trebui sa rasfoiasca ziarele care au aparut inainte de alegeri:prostiile
    „scapate” de „viitorul Presedinte Geoana”(nu „tiganca imputita”adresate uneia care il luase pe Presedintele Romaniei la intrebari ca pe un alcoolic-chiar daca in acea perioada de timp Presedintele era „suspendat”de adevaratele lichele ale Parlamentului-trecutului,)prostii scapate”in fata multimii venita sa-l vada pe el,gionitza-mare fitza,sau vizitele „inopinante”la Moskova ale prostanacului(e usor sa deduci ca si acolo in capitala Imperiului de la Rasarit exista Vanturi la care trebuie sa dea raportul,psd-istul)sau in fine,marea vizita de „preetenie” la vecinul Vantu,in noaptea de dinaintea Alegerilor…Cei care-l critica pe Basescu,pot sa argumenteze cu destaptaciunea si cinstea si transparenta si dragostea sincera fata de alegatori….a lui Geoana?E absurd!Ar fi doar pierdere de timp sa cauti ceva pozitiv la Geoana-nici nu incerc sa fac trimitere la tatal lui,gen. securist,de care nu s-a distantat!-sau la partidul lui Ilici-Ivan Ilieskovici .

    Basescu nu este un pro sovietic!Asta conteaza.Nu acelasi lucru se poate afirma despre PSD,care ramane prizonierul trecutului,care este un partid „doritor”de relatii „preetenesti”cu Rusia,precum cele avute odata de „RSR”cu URSS.

    Fiecare cu pozitia lui,dar daca tot mai multi cetateni romani nu mai doresc acea prietenie bolnavicioasa si plina de amintirile celor care au murit pt. libertate,un Nu psd!

    -diplomatie -e bine ca Romania sa intretina relatii normale cu orice vecin si cu tarile din „zona”,si e ok!Dar nu ce vrea psd si ce vor aliatii lor.

    Citesc in fiecare zi doua tiare care apar in targul meu,care sunt citate chiar si de mass media din Franta..
    Nu exista zi sa nu apara un articol despre increderea scazuta a oamenilor din Rusia in politia corupta din tara lor,despre mortalitatea timpurie a rusilor,despre alcoolismul care efectiv face ravagii acolo,despre o mana de oameni care controleaza totul,mai ceva decat in timpurile sovietice…,sau despre inapoierea economiei criticata chiar si de presedintele Rusiei.
    Drepturile omului?Atunci ce sa lauzi,chiar si atunci cand Schröder a spus ca el vrea prietenia cu Rusia,nu prea a avut argumente decat gazele naturale si „buna vecinatate”intre UE si Rusia…

    …..Teatrul Mare din Moscova?Imi aduce aminte de vremurile de loc bune prin care am trait sub teroarea securista,sub stalinismul comunist natzionalist romanesc.In presa comunista apareau articole despre „sublima cultura a popoarelor sovietice”,balet si „armata eroica si tehnica sovietica”In rest nimic

    Oh,iarna e frumoasa prin padurile fara sfarsit de fag din marea Rusiie,dar prefer padurile de fag din Suedia,care sunt cel putin la fel de interesante,si acolo ma simt si in siguranta,in civilizatia vestica….dar mai bine in Romania!Ma uit cu drag la imaginile „live” de pe Jurnalul N.-ce peisaje fantastice,iar Bucurestiul redevine incet dar sigur Micul Paris.

  10. neamtu tiganu Says:

    Logica paranoicului de poiet se bazeaza pa celebra „cine are acvariu e homosexual”, cu corolaru comunist „ca cine nu-i cu noi e impotriva noastra”, recte cine nu-l pupa-n cur pa Basescu e prorus, anti EU, antiamerican etc. Tactica ie sa-i puna cuiva in gura chestii pa care respectivu nici nu le-a spus nici nu le-a gindit vrodata. Va amintiti? Asa faceau si comunistii.
    In definitiv nu e decit o ticalosie specifica unui om marunt, complexat, care isi imagineaza ca ar gindi liber da de fapt e atit de inchistat in micimea lumii lui din Corabia.

  11. monica Says:

    AVP
    buna seara.

    Mi-l aduc aminte pe Base la o conferinta de presa la CE,care i-a raspuns unui ziarist rus de a inghetat toata sala ,, Da ce,pe noi ne-a intrebat cineva daca am vrut sa stati 50 de ani in Ro?” Imi pare rau ca nu am memorat decat atat.Cata jale a fost pe,, romanica lui severin” atunci ,nici nu vreau sa-mi amintesc.Cum indraznim noi sa ne luam de ivan?
    A fost pt mine semnalul ca avem un presedinte curajos,care mai are si verb .

  12. dora Says:

    Salut,salut din coltisorul meu din Ardeal!

    @AVP,buna postare!

    Romanii au motive puternice sa se distanteze politic de puterea de la Kremlin.Ranile lasate de expansionismul tzarist (incepand cu pierderea Basarabiei in 1812) si bolsevismul cotropitor nu se vot vindeca in curand.Resentimentele au cauze adanci si cu toata diplomatia europeana imbratisata si de romani,experienta trista traita de noi, ne apropie mai mult de Polonia ,suferinda si ea,decat de statele vestice cu interese rusesti declarate.
    Romania are o pozitie geostrategica imbietoare,potential uman si economic (agricol in primul rand) inca nevalorificat,bogatii naturale ,atractivitati turistice,un relief variat si prietenos…:) de ce n-am reprezenta tentatii pt.vecini?
    ps.nu mi-ai raspuns la ultimul coment.Si te miri daca iau cate o pauza mai lunga. 🙂

  13. AVP Says:

    „Tzighi – fiecare randuletz din arogantele-ti si ferentaristele-ti mesaje arata ca nu e bine sa fim amici nici macar cu agentii aborigeni de influentza ai rossilor, darmite cu generalii acestora… 😳 Chiar nu-ti dai seama ca-ti discreditezi misiunea – in caz ca ai vreuna -, bey…?

    Si, aloo, daca-mi dai neste linkuri din care sa se sprevada admiratia ta indiscutabila pt valorile nord-atlantice, sunt gata sa-ti cer scuze pt ca te-am facut antiamerican… 😉

    @Dora – pai daca zice ca de aia nu mai treci, uneori, cu saptamanile pe-aci, pt ca nu esti suficient de rasfatzata pe my blog, spune-o limpede si nu ne mai ameti cu alte motive… 🙂 Vezi ?, d-aia n-are ursu coada… Ca si idolului tau TB, mie-mi plac oaminii sinceri si am abilitatea, cred, de a-i remarca imediat pe cei ce vor sa triseze… 💡

  14. dora Says:

    monica,sevus!

    si ce frisoane le-a pricinuit piratul cu acea ocazie rusofonilor pesedo-liberali.Si nu s-au sfiind sa tina agenda stirilor ,nici atunci si nici cand a facut remarca cu M.Neagra „nu-i lac rusesc”.Stia el prea bine cine cine e interesat de reincalzirea relatiilor cu rusii.Sa fiu bine inteleasa:nu confund statul oligarhic cu poporul rus si bogata lui cultura .
    Nu s-a mai discutat- ce a cautat Geonel la Moscova ,de ce s-a lipit Gusa de el,de ce era prezent un mafiot al energiei rusesti in cabinetul lui Tariceanu.Si sunt inca multe de consfintit in paginile istoriei noastre si europene despre aceasta perioada de lupte politice crancene. 🙂

  15. neamtu tiganu Says:

    Monicooo se pare ca te-am supraestimat, nu ma asteptam sa pui botu la o demagogie gretoasa!
    La Dora n-am pretentii, saraca de ia! Auzi la ia Romania are o pozitie geostrategica imbietoare, potential uman… relief variat si PRIETENOS, daca nu ar fi atit de trist ai putea muri de ris!

  16. dora Says:

    AVP,

    a trebuit sa-ti arunc momeala ca sa-mi raspunzi. Pai,te rog mult sa nu te indoiesti niciodata de sinceritatea mea.Eu am recunoscut ca Base este politicianul meu preferat din 2004 incoace …:) eu nu l-am votat ca pe „raul cel mai mic”,i-am gasit suficiente calitati pt.a vedea in el un veritabil sef de stat.
    Tu nu stii de gluma? Stely iti poate confirma ce probleme am avut si, inca am.Recunosc ,imi place sa fiu rasfatata…cand merit! 🙂

  17. Radu Humor Says:

    @ monica
    Vezi ca datorita curajosului tau presedinte, platim cel mai scump gaz din Europa. si ce-i mai greu de-abia de-acum urmeaza !

    P.S.
    Ceausescu a fost tot atat de curajos ca si Basescu, daca nu cumva si mai si….

  18. neamtu tiganu Says:

    Ce linkuri vrei ma ametitule? Ce admiratie vrei ma sa arat? iesti ca o muiere care vrea in fiecare zi sa-i spui ca o iubesti.
    Oare nu-i suficient ca traiesc in Eu si respectiv NATO de mult mai multi ani decit tine si m-am simtit si ma simt f. bine? Daca laud Germania ca o tara care a contribuit esential la formarea EU vin niste idioate si-mi spun ca am uitat limba materna. Oare te-ai uitat pe blogu meu cind i-am cintat ode unui american pe nume Burt Rutan?
    E de la sine inteles ca Eu si NATO sunt organizatii esentiale pt. pacea si economia lumii. Ce ai vrea sa auzi de la mine? sa cint ode ca ametitu de gura de aur?

    Senzatia mea e ca atit tu cit si prostimea care te aduleaza nu intelege nimic nici din EU nici din NATO, cum nu intelege mai ales nimic de ce inseamna o economie capitalista si organizarea aferenta.

  19. Radu Humor Says:

    @NT
    Sunt perfect de acord cu tine in privinta postarii si am impresia ca dupa bicicleta , lui @AVP i-a furat cineva si scara….
    Scara de valori dupa care-si evalua lucrarile , simpatiile politice, dar si convingerile sale nestramutate, de specialist in toate, demne de un veritabil @Gaga .
    Poate o fi alunecat putin, sau mai stii… l-o fi impins cineva si si-a pierdut echilibrul (dupa bicicleta si scara 😉 ), dar mi se pare de-adreptul caraghios sa nu te grabesti sa stergi imediat asemenea postare, dupa ce ai recitit ce a putut sa-ti bubuie mintea.
    O fi frig, dar totusi…. 🙄

  20. neamtu tiganu Says:

    uite ma link http://la-neamtu-tiganu.blogspot.com/2010/01/hai-sa-ne-jucam-copii.html
    P.S Burt Rutan e AMERICAN si unu din cei mai mari constructori de avioane din lume!

  21. dora Says:

    Da,tzigane!Romania e tzara mea si n-am motive s-o dispretuiesc
    Pe unii locuitori,in schimb,da!
    Si spune-mi rogu-te unde ai remarcat demagogie la mine?Pentru o scurta descriere a tarii mele?Sa stii nu-l voi intrece niciodata pe Crin in aceasta „indeletnicire”

  22. monica Says:

    @spun pt toata lumea de pe acest blog.Urechile mele nu sunt „pui botu”.Am si la varsta aceasta urechi frumoase si bune,iar gleznele sunt f subtiri.

  23. neamtu tiganu Says:

    Dora, unde ai vazut ca io as dispretui Romania? Din contra io o iubesc mai mult decit voi si-mi singereaza inima cind vad ca va bateti joc de ia. Desi Romania e frumoasa nu prezinta nici un interes pt. rusi. Rusii au cumparat deja juma din Coasta de azur, si nu au nici un interes pt. un relief PRIETENOS.

    @Monica ma bucur pt. gleznele si urechile tale, ma-ntreb insa ce ie INTRE urechi?

  24. dora Says:

    NT,
    lasa oftica pt. politicieni,tu joaca-te cu soldatei,submarine,eventual cu lopatica in nisip, si a mare grija de nepotzica.E cea mai frumoasa indeletnicire.

    Eu am pretentii fatza de tine si nici prin cap nu-mi trece sa te desconsider,asa cum faci tu .Hai,pa! 🙂

  25. dora Says:

    NTZ,

    cand am vb.despre pozitia tarii si frumusetile ei nu m-am gandit ca dupa asa ceva tanjesc rusii.Rusilor le sta in coaste o Romanie membra in NATO si tare ar fi vrut in 89/sa ramanem in sfera lor de influenta.Nu degeaba au cotizat din greu cu armament electronic si soldati deghizati in civil,nu degeaba a ajuns Militaru seful armatei romane si nu degeaba a fost „”emanat” Ilovici sef de stat.Romanii astia „prosti” si needucati le-au incurcat socotelile si au preferat sa moara ,crezand ca lupta pentru libertatea lor.

  26. stely Says:

    Salutare,domni si doamne !
    Ce zi lunga fuse azi !Am intrat nitel de dimineata ,mai precis pe la 11 :00 trecut de fix ,si nu era nici musca p’aci..
    Nici n-am apucat bine sa pun vreo doua linkuri „off topic”ca -hop-s-a intrerupt conexiunea .Am stat vreo citeva ore bune pina cind m-am lamurit de cauza intreruperii..Mi-l intrerupsesera din cauza de…neplata ,desi platisem,bineinteles..Dupa ce am dovedit cu chitanta si s-au lamurit, mi-au zis ca -i dau drumul peste o ora ,dar n-a fost o ora ,ci aproape doua !! :mrgreen:
    In fine, am intrat mai devreme ,am citit topicul ,excelent bineinteles ,dar nu am intrat „in lupta” ptru ca nu aveam….munitie .. Prin urmare ,m-am dus sa dau binete unui bun prieten pe blogul lui 😉 si am zabovit (ce-i drept cam mult) ptru ca am gasit ceva interesant care ma implica direct, si nu numai pe mine 😉 ca sa dau raspunsuri ,dar si multumirile de rigoare 😳
    Acum , iata -va in toiul luptei ,dar eu trebuie sa-mi recapat fortele 👿 Asa ca voi reveni nitel mai tirziu ..

  27. neamtu tiganu Says:

    @Dora imi cer scuze de virulenta mea da ma enerveaza nespus persoane ca Padina. Am senzatia ca intentionat incearca sa devieze atentia poporului de la problemele adevarate ale Romaniei. Inventeaza probleme acolo unde nu sunt, de ex. pericolu rusesc, sau vorbesc de flacara violeta sau de anticomunism. Bat cimpii pe politica de dreapta fara sa fie-n stare sa defineasca ce-nseamna asta. Am citit cu atentie programu guvernului, il poti numi cum vrei, numai programu unui partid de dreapta nu.
    E strategia tipica Baseasca, circ, circ, unde sunt reformele cu care se lauda, care sunt acele reforme, unde-s faptele? Poante si vorbe aruncate poate oricine, da tin astea de foame?

  28. stely Says:

    Bine ,am sa ma bag si eu ,dar o fac numai din solidaritate ptru cei/cele ale caror pareri si optiuni le impartasesc ..
    „Armele ” pe care le aduc in sprijinul sustinerii comilitonilor mei ,sunt consecventa si loaialitatea .Ele nu sunt ptru un om(T.Basescu) sau ptru un partid (PD-L),ci ptru principii si valori ..
    In toata disputa de aici sunt in discutie doi oameni ,amindoi de valoare , in conceptia mea :Viorel Padina (AVP)si Traian Basescu ..
    Eu la consecventa si loaialitatea lor ma refer..
    AVP ii cere lui NT sa aduca un link in care sa-si dovedeasca
    proamericanismul la fel de mult ca si prorusismul.
    Nu stiu in momentul asta daca AVP este multumit de linkul dat ..
    Cind spun de consecventa ,ma refer la „Apel ptru Europa” apoi la toate sutele de texte postate de AVP pe forumuri si pe blogul lui in care demonstreaza cu mare precizie si punct cu punct cauzele , provenienta si efectele comunismului in Ro: URSS
    Te intreb”, neamtu tiganu „,le-ai citit cu atentie?..Erau ele veridice atunci? Sunt ele veridice si acum ?..In cazul in care (acum )AVP este paranoic ptru aceleasi argumente care s-au dovedit reale si juste , inseamna ca si atunci( 1978 -80) a fost paranoic.?In conditiile acestea ,ce sa cred NT ?…ca securitatea a avut dreptate ? A fost bine intentionata si l-a anihilat pe AVP ca fiind un pericol ptru „pretinii”nostrii de la Rasarit ? ..si implicit ptru Ro ,care avea cele mai bune relatii de”pretinie’ cu poporul rus si conducatorii lor ? Inseamna ca politica de „apropiere „cu Rusia pe carea avut-o Iliescu si PSD imediat dupa revolutie si pina in prezent a fost justa si benefica ptru tara? Am pierdut noi ceva cistigat de Iliescu ,datorita politice antirusesti ale lui T.Basescu?..Eu zic ca nu ..Ptru ca nici Iliescu si nici Constantinescu nu s-au spetit sa „incalzeasca „relatiile cu rusii.
    Abia acum s-au speteascu unii ..Asta este ..Se spetesc ,nu ptru o cauza nobila si ptru bunastarea romanilor ,ci ptru bunastarea lor ,a citorva..
    Ptru asta l-am sustinut cu totii pe T.Basescu si Apelul de sustinere initiat deAVP.. Vom trai si vom vedea cine are dreptate ..Eu sunt convinsa ca T.Basescu va „incalzi „relatiile cu Rusia ,dar ele nu vor fi de pe pozitie de vasalitate ,ci ca parteneri egali..

  29. stely Says:

    erata:”abia acum s-au spetit” in loc de.. greseala de redactare ..

  30. neamtu tiganu Says:

    Stely, ca tu esti si mai aiurita, ca sa ma exprim elegant, nu e nici un secret pt. nimeni. Faptu ca prin 80 Padina a fost un erou nu-nseamna automat ca tot ce spune e sfint si azi. Tocma asta e marele paradox, cum a putut cineva sa se transforme in asa hal?
    P.S Sincer sa spun ma doare chiar in cur daca voi ma considerati prorus si antiamerican. Si asta ie o metoda la fel de comunista sa acuzi pe cineva si mai apoi sa-l obligi sa-si dovedeasca nevinovatia. Stely, bag seama ca ti-ai insusit temeinic educatia comunista, se pare ca chiar daca te dezici tot a mai ramas ceva.

  31. stely Says:

    NT,
    Ma asteptam la asemenea raspuns ..Chiar mi-am pus inntrebarea ,de ce asa tirziu ?. Chestiunea este ca voi (tu si Humor) nu aveti argumente si din cauza frustrarii si neputintei va varsati furia pe cei care nu gindesc la fel ca voi ..
    Cert este ca virulenta(tu ai spus-o) ta este cu atit mai ciudata si da de banuit ,ptru ca te-ai dezlantuit cu o furie fara precedent..Nici in campanie nu ai fost asa..
    Nu stiu ce inseamna „prietenie”ptru tine..Poti avea pareri diferite de cele ale unui prieten,dar nu il faci in toate felurile ori de cite ori iti vine „ciclotimia”..
    Tu crezi ca daca ar fi iesit Geoana (bleah!!) presedinte ,problemele lui AVP ar fi disparut ?I-ar fi cumparat Geoana si Patriciu bicicleta ? Si chiar daca ,crezi ca AVP ar fi fost mai bogat ?..Mai ,uite ,stiu ca nu te doare in coor ,dar atunci ce te determina sa faci spumele astea ?

  32. neamtu tiganu Says:

    Stely, citeste ce a scris Padina in articolu de fond, citeste ce acuzatii imi aduce, pe care tu le repeti si mai gindeste-te de ce sunt atit de virulent.

    P.S Din partea bicicletei am vro doua in pivnita aproape noi.

  33. monica Says:

    @Hantzi
    ”Politica românească se va schimba dacă va deveni mai moderată şi mai diversă, nu mai radicală şi mai nervoasă. Lucrurilor trebuie să li se spună pe nume.”
    ” discuţia despre modernizarea PDL va modifica în mod profund acest partid.”
    Fraze de mare angajament pt un profesor universitar ;).Nu ma voi mai jena never pt ceea ce scriu ,mai ales ca astea sunt postate acum o ora .Eu am fost mai rapida.le-am provocat duminica 🙂

  34. monica Says:

    Si raspunsul promt al unui domn f destept:

    Riddick { 01.26.10 at 12:32 AM } “Vocea civică”.. sună cam la fel cu “Noi nu suntem partide !”, Piaţa Universităţii – 1990.

    Atunci, ce suntem ?

  35. stely Says:

    neamtu tiganu,
    Am citit si nu am inteles ce te-a determinat sa fii asa de virulent ..Au fost citiva termeni simpatici in stil avepist ,care mi-au produs zimbete si care fata de cei ai tai ,plini de cinism si rautate, sunt simple mingieri si dragalasenii ,zau..
    Nu,acuzatiile mele de acum, nu sunt asemanatoare cu cele ale lui AVP ..Eu te-am acuzat de lipsa de loaialitate si consecventa..Sunt convinsa ca daca T.Basescu ar fi incheiat afaceri cu Rusia si daca ar fi lasat-o mai moale cu NATO si cu parteneriatul strategic, ca pretul gazelor sa fie mai mic, si daca ar fi lasat -o mai usor cu proiectul Nabuco ,astea ar fi fost prilej de acuze grave din partea lui CA si M.G..
    Ei ar fi folosit orice ca sa nu iasa T.Basescu ,ptru ca el le sta in cale ..
    Eu sunt gata sa fac pariu cu tine ca T.Basescu va „incalzi „relatiile economice cu rusii ..Avem nevoie de gazul lor ,dar dupa regulile economiei de piata si nu dupa alte reguli si conditii.Se va face si South Stream,dar mai intii Nabuco ..

  36. stely Says:

    P.S.Inca ceva ..Oare de ce @Hantzy nu raspunde ? Doar lui i se adreseaza AVP .

  37. stely Says:

    A,da ..am uitat ..Ce-ai vrut sa spui cu cele doua biciclete din pivnita ? Te-ai laudat ?Bun ,am inteles ca esti bogat si fericit .. Sau ai vrut sa spui ca i-ai fi dat una de pomana ,in schimbul unui vot ptru Geoana si al unei pozitii de non combat ,asa cum au facut alde Cartarescu si alti scriitori optzecisti ,care au bagat capul in nisip si atunci si acum?
    Eu cred ca nu-l cunosti deloc ,desi te-ai laudat ca i-ai citit scrierile si ca ai vz.in el geniul poetic ..Eu l-am cunoscut cu mult in urma ta ,dar indeajuns incit sa bag mina in foc, ca daca i s-ar fi oferit si luna dupa cer si nu ar fi facut ce au facut ceilalti ,dar sa-l mai voteze si pe Geoana&Crin ..Asta numesc eu consecventa si loialitate ptru valori si principii.

  38. PETITparis Says:

    @scuze AVP(am avut o tresarire………si un gind pentru DINU)!…………..si pentru tineeeeee!!!!!!!mon ami.

    hai ku
    poezie

    – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – –
    de Dinu Regman

    câinele acesta întins pe asfalt
    de n-ar fi fratele meu
    ar fi doar un câine
    întins pe asfalt

    ……………………………………………

    pe umerii prietenilor
    nici o pasăre
    nici o fluturare de plete

    nici o sângerare
    pe gura femeilor

    doar o mână
    rezemată de speteaza scaunului
    într-o încremenire…
    într-o alunecare…

    şi-un miros de alge putrezite
    dinspre recifuri
    …………………………………………
    ay ay mirosul de struguri
    al sânilor tăi
    ay memoria glonţului
    şuierând încă
    în preria sufletului meu

    acestea sunt însă
    întâmplări de demult
    din care n-a mai rămas
    decât un cântec
    …………………………………………..

    vino cu mine îţi zic hai
    te voi duce în ţara akai
    şi poate că la noapte vei visa frumos
    un vis cu autostrăzi şi orgi de lumini
    o frunte cu spini
    o noapte la casablanca o aventură într-un mare hotel
    o crimă la castel
    o plimbare cu satelitul prin păduri virgine
    o convereaţie cu băuturi fine
    un cântec uitat sub balcon
    don’t rock me now leave me alone
    şi-un plonjon în bazinul cu smaragde
    o adiere o şoaptă o mângâiere în zbor
    welcome to christian dior
    şi poate atunci chiar atunci cineva
    va veni şi te va ţine de mână şi te va întreba
    cine eşti tu făptură cu chipul de bronz
    iar tu vei răspunde cu-n gest diafan
    I’m lucy in the sky with diamonds
    ……………………………………………………………..
    uneori întindeam mâna spre tine
    şi mă făceam rece
    ca o buză de şarpe

    tu ştiai
    rostul tuturor lucrurilor

    tu stingeai lumina în bucătărie
    şi potriveai ceasul
    tu afânai pernele
    şi aprindeai candela
    tu spuneai rugăciunea
    şi dădeai semnalul

    tu ştiai să pregăteşti totul
    atât de bine

    tu însă nu-mi vorbeai
    niciodată
    ………………………………
    merci!

  39. PETITparis Says:

    PRIETENIIIIIIIIIIIIII!!!!!!!!

    VIOREL PADINA(din avp – Planeta Ou )

    Remember
    ….atunci când el – calea, adevăru’ şi viaţa – irumpse pt prima dată din Virtualitate nu se duse între cărturari, între egzperţii cărţii sau să se-mbrace în mătăsurile şi-n atlazele din casele alese şi din palate, pretinzând să bea băuturile tămâioase sau parfumate şi să se-mbie cu mâncările rafinate ori cu femeile gustoase şi catifelate, ci se amestecă – de ce oare ? – cu doi trei pui de măgăriţe şi mioare, cu balegi aburinde şi paie amoniacale, cu magii mirosind a brânză iute şi a sudoare, cu sfârcu’ maicii preacurate, însă de-o lună ne-mbăiată şi obosită tare, cu vameşi beţivi si cu pescari care nu ştiau să citească decât în stelele de mare şi să numere doar pe ochii pescilor din avele pescuitoare, cu bandiţi de drumu’ mare şi cu alţi contimporani care, supăraţi fiind ei pe viaţa asta pe care le-o ofereau stăpânirea, pillat, nevasta, patronu’, vecinu’, amnaru’, buzunaru’ sau iasca, îl bătura cu funii şi ghimpi preste mâini, pept, frunte şi picioare, îi infipseră piroane în coasta frageda şi-n tibia supţire ca o trestie unduitoare, îi sfâşiară cămaşa cu miros de candoare, îl…:censored:

    Epilog
    …Şi deci până la urmă cum este, mey…? Murim şi chiar nemica nu mai ştim, sau vom chefui imediat după ce vom mierli, de-a dreapta lu Elohim…? Păi, măh, dacă noi nu suntem decat o bucaţică mai mult or mai puţin famelică din entitatea ce suie din genunea cea mare spre lumina orbitoare de la capătu’ tunelului timpului, când steaua stelelor va fi prinsă din nou în chingile softurilor primare, pregătită fiind pentru big-bangul vieţii următoare, ce treabă avem noi – io, avp, sau tu, cetitorule – cu moartea şi cu viaţa de apoi, suflete…? Viaţa si moartea nu ne aparţin, frăţioare, căci prin noi naşte şi moare cel care e mai viu şi mai în stare decât cel mai tare ce se poate închipui, iar dacă o să mor momentan “eu”, “tu” rămâi la căpătai, dragul meu, sau mai ştii, poate o să mori “tu” mai intâi, iar “eu” îţi voi trăi viaţa de apoi, iar când n-om mai fi nici “eu”, nici „tu” la al realităţii dulce oloi, vor fi precis alte miriade şi miriade de dumnezeiaşi noi-noi, mai precis next generations de didiloi, carele deocamdată sforaie în somnu virtualităţii de apoi, next generaţiile astea, ce irump una dupa alta în lumină, ţinând mereu în realitatea şi trezia cea mai deplina conştiinţa entităţii, ce – iacătă – creşte, munceşte, se bucură, suferă, îşi mănâncă singură carne din carnea sa ori se războieşte în sinea sa, momentan chiar prin noi sau prin bestiile / regnurile de subt noi, iar mai departe – conform timpurilor noi… Enjoy !
    ………………………………………………………………………………
    FLORIN IARU

    Hai Ku
    Mine peste muntele Fudji

    Capul meu cade
    pe
    maşina de scris
    ……………………..
    fruntea de rînduri mi-a plină
    ………………………………………….
    fulminata

    Dragostea mea a ajuns la locul faptei
    cu mii de zile întîrziere.
    Te găsiseşi să mori în America
    în braţele colorate ale unui ecran-bărbat
    şi te-a plîns numai Hermes electricul
    acolo, căzută şi arsă lîngă pat.
    Tu nu mă ştii deloc pe mine, Fulminata!
    Tu nici n-ai visat!
    Cum te mai căutasem, zornăitor de braţe şi glasuri
    şi gînduri şi nasuri suflate
    şi inimă – un fel de inimă
    atîrnată de trup
    ca un deget plimbat
    prin foiala hebdomadarelor de scandal.
    Te-ai găsit să mori în America…
    Şi încă cum!
    Carne şi sentimente sfîrîiră
    pînă te-ai abandonat şi te-ai făcut scrum!

    Aşa s-a-ntîmplat:
    am auzit brusc, într-un fier înnoptat
    grohăitul scîrţîit, animal şi mizer
    cu care ai atins moartea.
    Am zărit brusc
    flacăra botului
    ochiul umblat al înotului
    sînii sexul şi inima ta în bikini
    făcînd condensatorii să pocnească
    şi – intrînd în tine – scîrţîitul flasc al luminii
    cu care moartea mi te-a adorat.
    Şi numai Hermes, electricianul, te-a plîns
    cu toată compania.
    Şi-a stat în aer o clipă
    un fetus enorm
    într-o cagulă de somn.
    Şi moartea mi te-a adorat, Fulminata,
    electrica finală a unui orgasm de gală
    te-a adorat.

    Am auzit brusc, am văzut brusc
    sentimentele spărgeau metodic ochii timpului de iarnă
    şi iarăşi brusc am uitat că nu aveam cum te cunoaşte
    căci simţurile îşi luaseră pauza de masă
    şi scoteau salamul de vis din hîrtia de ziar
    (colorat sintetic – aromatizat artificial).
    Un regret sări brusc să-mi ofere
    neputinţa rostogolirilor moi din sfere.
    Numai că tu… numai că tu… Fulminata…
    ce să mai vorbim… să mori în America….
    (Bănuiesc că pe undeva, prin morga oraşului natal
    te-a plîns numai electricianul Hermes ca un erou imperial)
    Atît.
    Ochii tăi moi, Fulminata
    şterşi de dorinţe electrice
    tipăriţi încă o zi două trei
    pe prospecte de bikini cu petice
    ochii unei posibile tandre femei
    (spun acum la rece
    în clipa lecturii
    cu verbale bucurii ale gurii)
    pe care n-o am aflat în poemul naturii.

    Memoria – unde nevroza făcuse o cută
    am călcat-o mărunt-mărunt în picioare.
    Sîngele l-am oprit cu lipitori de ziare.
    Iar hîrtia subţire a cardiogramei
    am traversat-o cu munci şi zile.
    Mai rămîn
    icnete ofuri speculaţii
    ce… săă… ah, Fulminata, bezmetico!
    De aceea închei apocrif aceste zadarnice ore
    cu titluri de-o şchioapă, de-o surdă, de-o moartă:

    ………………………………………………………
    Traian T. Coşovei

    Un inger care viseaza
    Într-o dimineata de iarna
    dormeai atât de adânc,
    încât respiratia ta era mai nelinistita
    decât albul zapezii.

    În timp ce eu te priveam,
    tragând perdelele rosii ale frigului.
    …………………………………………..

    Matei Vişniec

    La mine vine un singur înger
    unul singur

    îmi spune: a ta este această bucată de pâine?
    ţi-o iau!
    îmi spune: a ta este această fereastră subţire
    înnourată? ţi-o iau! îmi spune: a ta este cămaşa,
    a ta este grădina , al tău este scaunul, somnul
    floarea, gândul bun şi castanul viu şi
    peştele care te visează şi drumul din faţa
    casei şi câmpia de sub drum şi broasca ţestoasă
    care le ţine pe toate în spinare cu răbdare? ţi le iau!

    ţi le iau, mincinosule, pe toate!

    MERCI!

  40. frentoni Says:

    Neamtu Tiganu
    Ti-am citit postari si pe alte bloguri, si mi-am zis, uite unul… dar cred ca esti numai jumate’.

  41. ANAMORF Says:

    Chucky e un … care era cuvântul ăla ? loser !

    Ca şi Geoană.

  42. Hantzy Says:

    Iaca, cetii! Ca de obicei, in ultime vreme, in pauza de pranz. Acum nus tiu de trebuie sa si raspund. Asta din cauza ca am convingerea ca, desi onorat cu un raspuns cat o postare noo, sau phote tocmai din acest motiv, acesta nu mi se adreseaza mie, ci fanilor dumitale, poate cam debusolati de epidemia de intrusi ideologici de pe your blog. Dar hai, in limitele pauzei mele, sa-ti acord aceasta revansa amicala, pe propriul teren si in fata propriilor suporteri! Mai ales ca demersu-ti fu chiar incununat de subces, prin revenirea iutelui spargator de boturi si adept al solutiei capitale si totale in privinta violelor ce nu tin hangul.
    Insistentele dumitale erau mult prea asemanatoare cu ale basescului in fata geoanalui din seara confruntarii, ca sa nu intuiesc ca va urma o incercare de discreditare a intelighentului si simpaticului comentator. Simpatoc aiurea, caci cand te adresezi, de exemplu lui Goldmund, pentru care bucuria unei genialitati scriitoricesti ii confera bucurosului si infailibilitate poolitica, imbarcarea mea laolalta cu zigonul, care poate fi inca si mai simpatic decat mine, ii obliga deja sa ma judece, tinand cont in cazul sau de forma, dar in cazul niciunuia dintre noi de continut. De altfel, nici n-ai mai considerat necesar a-mi linkui mesajele anterioare, care poate ar fi edificat vreunuia ca, nemultumit de oferta electorala, am ales si eu tot raul cel mic in turul intai, la al doilea nemaiconsiderand necesar sa ma prezint. Ca raul meu cel mic nu e si al tau, eu fui in stare sa pricep si chiar incurajai pe unii sau altii de pe your blog sa-si sustina electoral convingerile, deci nici vorba de reprosuri sau apropouri. Asta doar ca sa restabilim adevarul, la care tinem atat de mult!
    Mata iti expui axiomatic convingerea ca raul cel mic nu poate fi altul decat Jucatoria Sa, continuand in logica perfecta goldmundiana, ca a fi antirus ajunge, cei ce nu-i impartasesc “viziunea poolitica” fiind automat nu doar filorusi, ci mai ales, antiamerecani si antiiuropeni! Ori reprocitatea, ai invatat si mata la matematica, presupune necesitate di suficienta. Exact ca in cazul patriciului, ale carui afaceri estice nu indeplinesc nici macar conditia de necesitate, daramite de suficienta, pentru a-l considera sine qua non prorus. Nici macar lipovenismul lui Antonescu si inclinatia sa spre votca (si nu spre chivas) nu-l fac filorus. Tineretea lui Iliescu se leaga intr-adevar de Moscova, apropae la fel de strans ca si obarsia unuia dintre prietenii matale, si-ti spun ast lucru doar pentru ati dovedi ca, de se poate in cazul unuia, nu e cinstit sa-i refuzi si celuilalt aceeasi posbilitate. De altfel, RO a aderat la NATO si a pregatit aderarea la UE in timpul mandatului sau, argumente ignorate cand ne ameninti cu pericolul rusesc.Nici macar cuvantul asta “antirus”, ca si “antiamerican”de altfel, nu mi se pare prea inspirat, valentele sale sovine facandu-mi-l dezagreabil. “Antisovietic” ar fi fost un compromis acceptabil!
    Pe de alta parte, stie oricine ca nici un despot nu accepta pe un altul, iar Putinica de Mihaileanu nu face exceptie. Ne indoapa acum cu medvedevul bocciu si ne sufoca cu scrisori de adeziuni, cu un scop bine definit, anume maximizarea procentelor portocalii. E necesar si aceasta etapa in strategia politica, atata doar ca, in cazul sau, e singura grija. Inainte de trecerea noii Constitutii prin Parlament tre’sa fie sigur ca acesta l-ar vota, deci sunt necesare anticipate. Pregatite cum trebuie, condimentate cu vreun referendum pentru ridicarea imunitatilor sau reducerea salariilor pooliticienilor la nivelul femeii de servici, care reprezinta poate cea mai corecta, sincera, dar si cea mai supusa breasla din RO.
    Daca in 2004 l-am votat pe raul cel mic de atunci, recte Basescu, si l-am sustinut cand mata erai rezervat in afisarea „transparenta” a optiunii dumitale (atat cat iti ingaduia lista cu un nume), si am facut-o tocmai pentru a intrerupe hegemonia pesedisda, tot din aceleasi motive as fi facut-o si acum. Sunt consecvent unei idei, nu unei persoane! Evul mediu s-a incheiat si oficial: toti istoricii spun asta! Doar diferenta minora dintre MG si TB m-a convins ca n-are rost sa-mi exprim optiunile si in turul doi.

    PS.Ca resursele actuale ar fi singura potenta a Rusiei e iar exagerat. Ca n-or fi rusii primii la tehnologii si proiecte, se poate, dar pentru materializarea unei idei ai nevoie atat de soft, dar si de hard. Daca li se termina lor resursele si raman pe geanta, ce vor pati “idiotii” ceilalti?
    Pauza mi se termina, asa ca mai mult, eventual, diseara!

  43. Hantzy Says:

    Recitindu-mi interventia, am descoperit diverse acorduri necorespunzatoare si, ca de obicei, o multime de greseli de dactilo … imi cer scuze, dar n-am sa ma apuc sa redactez si erata. Sper sa aveti intelegere!

  44. stely Says:

    Buna ziua ,
    PETIT paris,
    Datorită ţie am mai cunoscut un minunat poet din generaţia optzecistă : Dinu Regman I-am citit poeziile ..Si cele puse de tine sunt grozave ,dar cel mai mult mi-a plăcut Ieşirea din subterană.
    Păcat ca a murit atit de tinăr !

  45. stely Says:

    Scuze !.. inca n-am dibuit bine scrierea bolduita si cu italice .. Nu trebuia sa iasa asa .. Am crezut ca ma descurc si fara sa-i dau telefon fiului meu ptru orice . De fapt am intrebat,dar nimeni nu mi-a raspuns ..Dar,cine sunt eu ?! 😳

  46. stely Says:

    Intre timp vad ca a raspuns si @Hantzy ,dar nu ma incumet sa comentez ..O astept pe @monica ..Ea se pricepe mult mai bine ca mine ..De fapt ceea ce am avut de spus am epuizat aseara asa cum m-am priceput cu argumente pe care eu le-am considerat principiale.. Vad ca in final si @Hantzy aduce in discutie „consecventa in idei si nu in persoane” intocmai ca si mine.
    Si atunci ma intreb :De ce suntem considerati talibani sau pupincuristi ,daca noi am considerat ca T.Basescu este cel mai bun ? … ptru ca el va putea sa ne puna in aplicare doleantele care converg din ideile noastre consecvente ? C

  47. monica Says:

    @stely
    Nu ma bag in acest dialog(intre Avp si Hantzi),il savurez de pe margini, pentru ca taisul argumentatiilor sunt pe gustul meu fara a le putea face fata la acest nivel.Sa dam Cezarului ceea ce i se cuvine.Eu i-am lasat aseara un comment lui Hantzi,pe care nu l-a observat ; era unfragment dintr-un post al lui C.Preda,subiect pe care eu l-am discutat cu H mai demult.

  48. Goldmund Says:

    @Für Riddick
    Un documentar de exceptie.Multe lucruri stiute,citite,dar in aceasta forma,n-am mai vazut…..Bravo pt. idee-sa ne pui la dispozitie acest ciclu de emisiuni!
    Si inca ceva f. important:societatile vestice sunt conduse de o mass medie in marea majoritate de stanga,cu un ex. de curand de la TV-germana a unui canal tv oficial-care este sustinut de abonamentele obligatorii pt.audio-vizual…
    -intr-o noapte,o emisiune in care era criticata intreaga conducere PDS(partidul stangii germane,partid „emanat din PC-german)care conducere in corpore,ori a conlucrat cu Stasi-securitatea comunista-ori chiar au fost agenti Stasi sau au facut parte din nomenklatura comunista.Inca o data:exista mii de emisiuni politice,zi si noapte,mese rotunde,etc.la tv-germana,in care un partid de genul PDS este „vazut”ca un partid „normal”,insa aceasta emisiune in care oricine putea afla adevarul despre „oamenii partidului”a fost transmisa noaptea,in timpul saptamanii!!

    De curand a fost invitat un dramaturg si regizor la o emisiune pe 3SAT(un post cultural tv condus de intelectuali comunisti si socialisti din Elvetia,Germania si Austria)in care acesta trebuia sa spuna despre efectele „revolutiilor anilor ’68 din Vest”.Acest scriitor a raspuns ca daca idealurile de atunci nu s-au materializat intru totul,nu conteaza „din moment ce noi conducem aproape toate marile edituri din Germania si redactiile multor ziare”-!!In anii ’68,el a fost maoist!

  49. Hantzy Says:

    @stely,
    doresti o definitie a fundamentalistilor politici?!
    Fara pretentia ca voi reusi, incerc o lamurire aceea ce consider EU un taliban: este in primul rand intolerantul fata de alte curente sau doctrine politice, cel care refuza altora sanse egale, utilizator al dublului standard, cel care rastalmaceste spiritul legii in scopul bagatelizarii rezultatelor adversarilor si a maximizarii celor proprii, cel controlat de prejudecati, cel ce sustine ca un obiectiv anume poate fi atins exclusiv de un grupul propriu, cel care contesta opozantilor aceleasi drepturi pe care insusi le pretinde a-i fi respectate, cel care renega pluralismul ideologic si care propune solutii radicale impotriva concurentei existente si actioneaza in consecinta, cel care refuza negocierea sau o face de pe pozitii de forta, cel pentru care orice pretext poate fi indeajuns de bun pentru atingerea interesului personal, indiferent daca in prealabil l-a amendat.
    Sa-ti dau exemple:
    1. presupune ca maine ar fi alegeri in forma propusa de presedintele in exercitiu, iar partidul A ar obtine cu uniform la nivel national 35 la suta, obtinand astfel 250 de locuri in Parlament, B cu 33 la suta va ocupa restul de 50, iar C cu 20 la suta nu obtine nimic. Desi disproportia intre preferintele electoratului si distributia in parlament e evidenta, un taliban din partidul A ar considera-o indreptatita.
    2. presupune ca PD-L obtine la proximele alegeri 45 la suta din locuri, iar impreuna cu minoritatile ar avea majoritate, insa noul presedinte nu doreste sa numeasca premierul propus de ei, pentru ca nimic nu-l obliga sa accepte propunerile coalitiei Golden Blitz. Un taliban e cel care a aplaudat gestul presedintelui actual de a refuza coalitia Grivco, dar ar infiera acelasi gest facut de un altul.
    3.este un fapt constatat ca la un anumit rastimp dupa alegeri, simpatia fata de castigatori creste, crestere motivata exclusiv emotional. Din aceste motive, fortarea unor anticipate pentru ameliorarea rezultatelor, nu este considerata ca fiind fair de catre europeni. Totusi, un fundamentalist ar considera-o drept o portita legala pentru a-siu atinge scopul. uita insa ca o lege se citeste atat in litera, cat si spiritul ei. Iar Constitutia unui stat e tot o lege, iar spiritul ei nu poate fi niciodata de a lasa portite gruparilor politice de a modifica prin artificii politice sau de algoritm electoral un rezultat evident.
    4. Dorim democratie, insa datorita tranzitiei, anarhiei si altor slabiciuni omenesti, scapate din cutia Pandorei, ni se pare drumul anevoios si lung. Un taliban e cel ce propavaduieste mina forte, disciplina pe baze restrictive, coercitive si masuri punitive extreme, netinand cont ca niciodata nu vei obtine smantana prospata daca aplici reteta de la branza topita.

    Repet: daca dumneata crezi intr-adevar ca Base e cel mai bun pentru romani, sustine-l! Eu, atat timp cat nu voi vedea rezultate, il critic! Pentru ca, pana acum, mi-a dat destule motive.

  50. orangeskorpion Says:

    buna seara,

    excelent, avp!

  51. Hantzy Says:

    @monica,
    nu remarcasem mesajul tau: in pauza am doar timp sa citesc pe diagonala blogul.
    Insa nu ti se pare ca contine o contradictie; a spune lucrurilor pe nume presupune oarecum o radicalizare, sau nu simt eu nuantele …
    Totusi, declarativ cel putin, are dreptate. Mai ales in legatura cu ceea ce-i i-am raspuns @stely.

  52. AVP Says:

    Mey, Hantz, io n-am nemic cu rusu (hom simpatic si generos, pana la un punct din hau, cand devine mai rau si ca ciocoiu de rumân, pe care ei, rossii, il considera hom foarte rau… ups), ci cu sistemu lor socio-politic, care seamana mult prea mult cu al nostru de dudau, ca sa nu banuim ca de fapt e tatal Natural, cum ar veni, al sau…

    Ca si-n Ro (si de fapt vitzavercea, aloo…) la phootere in Ru se afla tovii si baietii Iepocii, mai mult si mai rau decat in celelalte tari din defunctu Lagar, moroi care s-au datara preste cap ca ierou din povestea aia cu porcu fermecat cu kkt blestemat si s-au prefacut din izdap-izdap in fat frumos turbat, al dreaq aktivist/ securist / kaghebist de altadat or bolshevic reconditionat, transformat preste noapte in capitalist salbatic la patrat, reshpectiv in terorist inversunat al omeniei, dreptatii si adevarului sau – daca preferi – al economiei de piatza, ca sa nu mai vbim de regulile de buna purtare din amarata asta de viatza, pe care homu rus nou sau corespondentu-i ro porc si mbou le calca-n picere cum calca orisice fost mujic or calic devenit mare birlik in casa nationalizata pe nimic, ajuns deci mare si tare prin turnatorii si alte porcarii iepocalo-dilii, care au facut din el tov domnu’ ce-l stii, cu salar sau penzie pe care io nu le-as avea nikagda, pai cum drea (specia „omului nou” de care-ti vbesc seamana pe undeva, cumva, cu neamtu tiganu dar mai ales cu humor ghiolbanu, sau pe alt plan cu gigi becalianu or cu vadim butimanu, tipi convinsi ca daca ai puterea, gradu & banu nu-ti mai trebuie nemica sprea a te schimba din raj capoor avarramu in poiesel cu toptanu ori spre a te bate pe umar cu avp saracanu, iar daca ista o face pe grandomanu sa-l pleznesti, fireste, cu pulanu ori sa-l injuri tovaraseste la el in cas si cu paraipanu sa-i tai din elitistu nas…)

    Bun, dar daca asta e situatia, pe care tu n-o poti nega decat cu riscu de a ride de tine si curcile din Patagonia, ce treaba mai poate avea Romanica, devenita printr-o minune tzeara ioropeana si transatlantica sadea, cu Rossia mafiosilor roshii, fata mea…? 🙄 In loc sa zicem doamne ajuta ca NATO ista fu cam pampalau cand isi baga subt clotza suspectu ou din care poa’ sa eclozeze, doamne fereste, ex-tovul sau ex-baiatu cel rau, sharpe de Nistru sau de Dudau si sa-i muste nu doar clotza de pe oua, cum e obiceiu in lumea asta cica noua care se sparse-n 89, dar sa-i shparleasca dreq si codurile de la bomba H si sa le vanda teroristilor pe-o avere sau doua or pe-o mashinutza jmekera si pe-o gagica supershoua, cu care tovu sau baiatu sa traiasca pe picior mare cat o tzine, fara sa-i pese de mine sau de tine, asa cum gandesc speciile astea neam-proaste si demento-cretine, egoiste, tupeiste, hedoniste, cinice si nesimtite cat zece chine, asadar, ca sa reviu, in loc sa zicem saru-mana cu plecaciuni pana-n pamant ca lumea civilizata ne primi in randu ei far’ sa ne spuna un singur cuvant rau si extragandu-ne efectiv din mormant, din bolgia Estului smânt, din contra, noi, vazandu-ne cu sacii-n carutza si profitand de faptu ca si tante UE asta e cam prostutza, dam fugutza la Moscova, intocmai ca o miresica curvutza, care dupa ce se lasa gaurita de ochii lumii de-a baiatului de boier utza, a doua zi isi abandoneaza mirele-n prag la parintii sai si da iar fuga la handralai, cu care se-ntinde prin fanetzuri si clai, dupa care se-ntoarce iar in parfumatele bai si, fara sa zica macar buna seara, se pune-n capu mesei socrilor cica rai, cerand sa fie servita ca o stapana preacinstita si nevastica de nobil emerita, pai cum dreq…

    Si deci nu era normal, mey, ca io sa consider ca raul cardinal e reprezentat de cei ce vor sa ne-ntoarne iar in bratele amantilor fatali din Lagaru iepocal, cu phalele lor de marar, dar cu obiceiuri si mentalitati de vrej barbar, ca sa nu mai vbim de cortu lor cartar or de sistemu social, n-asa…? ;), si din contra, sa cred ca raul cel mic e reprezentat de-al partidei istora inimic, poa’ sa fie el chiar si-un pirat chiomb sau calic…? 🙄 Ei bine, bey, hantz sau neamtz maestru-n clantz, ca sa stiu ca n-am gresit cand am ales cum am ales, mi-e suficienta chiar si-o simpla observatie a discursului tau de edmond dantes, cand vorbeste despre alte chestii si cand e aproape fara patima si gresh, insa de care, cand ajunge sa descrie fie numai si fotosfera violeta a lu Base al nostrum, volens-nolens, se-alege ales-bules, asemuindu-se ades cu injuriile inghesuite ale neamtului bagaretz sau cu cele hiisterice ale „humoristului” tarnafetz… 😳

  53. monica Says:

    @AVP

    Asta mi-a placut la nebunie inclusiv commenturile 😛

    ,,Urmatoarea vizita: la alexunu… In bezna de pe prima pagina, oarecum asemanatoare cu cea de la civiq ;), apuc tontusi sa vad ca alex e de fapt alexutza, o fetitza cu funditza, de nici 24 de anisori… Dintr-o data, totu mi se pare mai interesant, eheeeei… Hai sa-i bag un comment, de proba: Hmm… Pt o fetitza de 24 de anisori, nu e chiar rau (ma refer la blog in ansamblu, atat cat am vazut la o repede okire…) Io la varsta ta nici nu stiam ca exist 🙂 Voi repeta inspectia cand vei scrie ceva mai consistent, tontusi… 8) Sa ma anunti…:)” Dau ok, insa bezna alexutzitzica imi inghite literele cu-o odioasa lacomie, bagandu-mi in schimb in fatza binecunoscuta pancarta de gentilomi ridicoli: Comment moderation has been enabled. All comments must be approved by the blog author. Ptiu, dreace…! Atat de tanara si deja atat de corupta de bazdacurile zosoice, alea cu „aprobarea divina” ? 🙂 Vreau sa plec ad-hoc, pomenind-o de mamitzica pe blogheritza, insa dand un accidental refresh, hop ca-mi reapare commentu…:) Vasazica, juratzica sta dupa perdea si cum se iveste vreun comment ratacit, il cotrobaieste mai intai, sa nu cumva sa aiba pureci, si pe urma, daca-i convine, hop cu iel pe blog, a…? 😉 Iar daca nu, pa ! 🙂 Ei bine, asa ii zic si io (deocamdata): pa si pussica, mey..:) Cand dracutza noastra va tine usa-i deschisa fara fasoane la mosafiri, mai discutam (chiar ma gandesc sa fac un blogroll final numai cu amicii libertatii de expresie, indiferent ca sunt cocalari sau pitipoance, numai cenzuroi sa nu fie, bey…! 😦 )

  54. Goldmund Says:

    @Argumentul „Romania a aderat la NATO cand presedinte era Iliescu…”-cu alte cuvine ilici nu e chiar rau…..

    Imi aduc aminte de Lovitura de stat din URSS,impotriva lui Gorbaciov.Intamplator eram in vizita in Bucuresti la parintii mei,cu fratele meu,cu totii in gradina din fata casei,la umbra.La un moment dat fratele meu il vede pe un prieten de-al nostru cu care am copilarit,T.C.(el m-a invatat sa cant la pian „Sonata Lunii”-de fapt mama lui,o doamna de vitza veche,dar am cantat-o impreuna….)care alerga pe langa gardul casei noastre.(T.C.devenise in anii 80 mare comunist,mare si conducea undeva in Romania o sectie importanta la un mare combinat)
    …Dupa Revolutia din 1989 nici fartele meu nici eu(din Germania)nu am mai auzit ceva de T.C.Dar in ziua respectiva,cand a avut loc tentativa aceea de lovitura de stat indreptata in principal impotriva lui Gorbaciov si politicii lui de destindere,il vedem pe T.C.cum fugea spre „piata”(aveam sa aflam ceva mai tarziu,”spre Gara”-de Nord)

    -T,ce faci,nu ne mai cunosti?am intrebat noi,fratele cu mine in urma lui.Atunci el a facut un gest incredibil:si-a scos carnetul de partid si a spus ca trebuie sa fie la combinat ca „abia acum va incepe in intreaga Europa o antirevolutie a comunistilor”..!-si ca el e comunist si etc..Am ramas ca la dentist…Sunt convins ca atunci nu numai un biet T.C.a mizat poate pe o revenire la un „comunism si socialism neintinat”,dar mai ales mentorii si profitorii comunismului romanesc
    Ei acum sa vii si sa spui ca sub Iliescu a aderat Romania la NATO ca si cand acest lucru a fost „emanatia”comunistului pro-sovietic,asta e chiar culmea,dar atinge si lipsa bunului simt,departe de adevarul istoric trait de noi toti!Dupa Iliescu,Romania ar fi facut poarte din URSS poate…Dar in conjuctura respectiva,dupa vointa fantastica a poporului roman(peste 80% dintre romani erau atunci pt.NATO!),ce era sa faca cand un Constantinescu,printr-un curaj fantastic si onorat de USA,nu a lasat aviatia Rusiei(care dorea sa ajute un criminal de razboi-Milosevici!) sa survoleze spatiul romanesc….Zarurile au fost aruncate de Constantinescu si guvernele de atunci.

    Ce era sa mai faca fosila politica,minerul tuturor minerilor,la inceputul mileniului III?Lovituri de stat la Moscova nu au mai avut loc,din contra!URSS,ultimul mare imperiu a cazut fara zgomot…..A schimbat si el „placa istoriei”,in NATO…precum si „Impacarea”cu Regele Romaniei,Mihai I…De fapt fosila politica a pierdut pe toata linia-rasul lui idiot nu e normal.

  55. Goldmund Says:

    @Dora,
    ai mare dreptate!
    De curand Putin s-a plans prin cancelariile europene ca el,stategii din Rusia,nu au fost intrebati de cei din NATO daca sunt de acord cu intrarea Romaniei in NATO…..”s-a facut peste capul nostru,impotriva vointei noastre”-ceva asemanator,din memorie.

    Normal ca intrarea Romaniei in NATO a produs multa bataie de cap la Moscova,normal.Cand Rusia va intelege pasul romanesc spre normalitate,spre vestul Europei,atunci sunt aproape sigur ca diplomatia romanesca va avea legaturi mai stranse cu Rusia,ca-i normal sa ai relatii bune cu toate tarile de pe glob

  56. Hantzy Says:

    @AVP,
    in mare iti dau dreptate privind gruparile mafiote rusesti.
    Base vedea mafiot si in Ro, eu il consider pe el tot un feliu de mafiot: ne-a promis pana si explicatii privind nu’s ce arme de-a lu’ fra’su, da’ uita sa le mai si dea. asta dupa ce in primul moment, lasase sa se inteleaga ca fra’su fuse tras pe sfoara sa intre in combinatie, fara a sti ce semneaza. Asta nu-i cusuta cu ata violeta pe fond portocaliu?!
    Dar, pana la urma, de unde convinjerea asta la ‘mneatale ca oricine altcineva in afara badicai ne-ar vinde rusilor?

  57. Hantzy Says:

    @Goldmund
    daca si cu parca stau intr-o barca! Mata sustii ca dupa Iliescu am fi fost parte a URSS. Eu zic ca daca securelul de Anvers era mai pe aproape de TVRL in decembrie 1989 mureau du trei ori mai multi oameni … na!
    P.S. Guvernele lui EC au facut lobby la toate curtile iuropene, si cam toti ziceau DA cu demigura. Cand USA a zis NU, au zis toti NU!Zarurile cu NATO au fost aruncate de turci: au cerut 12 mld taleri pentru stationarea trupelor amerecane pe teritoriul lor. Faptul ca romanii au acceptat si sa-i primeasca pe gratis si sa-i insoteasca in Irak a fost decisiv. Ilici phootea sa zica ca nu e traditie romaneasca sa se bata in afara granitelor, pentru alte interese decat cele nationale si gata … dar totusi n-a facut-o!

  58. AVP Says:

    Hantzy wrote:

    Dar, pana la urma, de unde convinjerea asta la ‘mneatale ca oricine altcineva in afara badicai ne-ar vinde rusilor?

    Din evidentza : caci nu Piratu a fost de 3 ori vara trecuta la Moscova, fara macar sa-si informeze CSAT-ul, drea, si nu el e aliat ca un fratre de cruce predestinat cu plimbaretzu la Moskwa… In plus nu plimbaretzu ista e laudat de ambasadoru Ame cum ca l-ar fi gonit pe gen Voronin de subt arme si l-a facut pe primaru Chisinaului sa vina sa-l sustina si sa se roage pt victoria lui la doamne-doamne, aratandu-i ca Moldova lu Stefan nu (mai) doarme… 😉

  59. monica Says:

    seminarul despre Rosia Montana Renatei Weber i s-a refuzat dreptul de a lua cuvantul
    de Think Outside the Box
    Marţi, 26 ianuarie 2010, 16:01 Actualitate

    Renate Weber
    Foto: http://www.renateweber.eu La seminarul organizat de Rosia Montana Gold Corporation, cu sprijinul vicepresedintelui ALDE, Adina Valean, liberala Renate Weber nu a mai primit cuvantul desi ea se inscrisese la cuvant. Acest eveniment vine ca urmare a declaratiilor doamnei Weber, cunoscut opozant al proiectului, care ne relata ieri ca a aflat despre eveniment de la ONG-uri si nu de la colega ei.

  60. monica Says:

    d-ale intelectualilor reformisti 😛
    Marul lui Cristian Preda:

    Nu văd nici o problemă cu denumirea partidului, e bine să rămână si termenul de democrat, şi cel de liberal, nu este nici o problemă în privinţa culorii, e foarte bine că este portocalie, însă sigla creează într-adevăr nişte discuţii, trandafirul fiind un simbol socialist. Voi propune partidului, ca siglă, un măr, pentru că e un semn de sănătate, de deschidere, de simpatie şi e un fruct pentru toată lumea. Oricine poate să mănânce un măr.

  61. Hantzy Says:

    „Ei bine, bey, hantz sau neamtz maestru-n clantz, ca sa stiu ca n-am gresit cand am ales cum am ales, mi-e suficienta chiar si-o simpla observatie a discursului tau de edmond dantes, cand vorbeste despre alte chestii si cand e aproape fara patima si gresh, insa de care, cand ajunge sa descrie fie numai si fotosfera violeta a lu Base al nostrum, volens-nolens, se-alege ales-bules, asemuindu-se ades cu injuriile inghesuite ale neamtului bagaretz sau cu cele hiisterice ale “humoristului” tarnafetz…”

    Daca zici mata, asa o fi! Eu inca ma indoi, cel putin si din motivu ca, jenetic, n-am oase-n burta! Nu crez sa fiu asa de patimas precum ma descrii si nici atat de exultant isterizant precum prietenii mei de idei – chestia asta de pe bloaga ta am retinut-o!
    Dar stii ce m-a frapat inca de la inceput? Cand de-abia ma prezentasi nobililor conasi si simpaticelor intr-ale idei metrese, al doilea si primu lucru ce-l facusi fu sa-ti dai cu speranta ca nu mi-oi da si io in petec precum zigonu … si mai repetasi aiasta devenita spaima inca de vo’ trei sau patru ori estimp! Oare pen’ca-s „necurat” in simtiri si nu-s iubitor de zbiri?!

  62. Hantzy Says:

    Evidenta de asta vara e doar pentru cine vrea s-o ia in zama! Vizitele reshpekive n-au neaparat drept consecinta de vasalitate: suntem la adapost de dois’ce stele!
    Insa ai si mata dreptate: CSAT-ul trebea informat!!! Tocmai pentru ca n-a facut-o n-am stiut a alege intre Pirat si scolerul ordonat, fara sclipire, dar aproape diplomat.

  63. Hantzy Says:

    Oricine poa’sa mance-un mar!
    V-am prins, vrajitoarelor! Apple Computers 😉

  64. Hantzy Says:

    Intr-un bar intrara patru domni. Se asezara la o masa si cerura fiecare un mar, dupa care se prezentara:
    Adam
    Newton
    Tell
    Preda de la pedeleu

  65. monica Says:

    D’ale lu’ Iliescu
    Intr-un interviu apărut în ”România liberă”, întrebat dacă e posibilă o nouă suspendare a lui Băsescu, așa cum se zvonește în anumite medii, Ion Iliescu nu exclude cîtuși de puțin această situație: ”Depinde, în primul rînd, de comportarea domniei sale. Eu sper ca și domnul Băsescu să evolueze. Adică, după cinci ani de experiență, și venind în al doilea mandat, să se și liniștească puțin și să abordeze lucrurile cu ceva mai multă înțelepciune. Sper”. El mai spune că se impune, totodată, limitarea puterilor președintelui, pentru că ”Tendințele și tentațiile totalitariste ale șefului statului apar ca un pericol, ca și încercarea de a slăbi celelalte verigi ale statului, în primul rînd, a Parlamentului. (…) Sistemul a funcționat, iată, 20 de ani de zile și n-am avut derapaje și nici pericole, interferențe brutale care să fie reclamate de partide sau de instituții. Avem așa ceva numai de cînd e președinte domnul Băsescu”.
    Mare tupeist acest domn !

  66. orangeskorpion Says:

    hantzy,
    ai mari lacune in documentare, in informarea ta…
    de unde si falsa constructie despre realitatea din romania,
    inclusiv chestia cu mircea basescu,

    dar hop a sunat la usha..
    nu mai am timp de palavragit cu voi

  67. monica Says:

    @Hantzy
    Daca-i faci si lu ilici una ,m-am prins .;)

  68. AVP Says:

    Hantzy wrote:

    Oare pen’ca-s “necurat” in simtiri si nu-s iubitor de zbiri?!

    @Hantzy, Base nu e zbir, ci e un hom dirz si care stie ce vrea… Un zbir, din contra, e un hom moale, care moare sa fie adorat si ascultat si de aceea face pe dracu-n patru la patrat ca sa-i aiba pe toti la picioarele sale, in pat sau subt pat ori chiar subt pamant, oricat ar fi de pacat (de ex., ii da otrava ma-sii, ca Nero cel turbat, sau abia o tolereaza pe soacra-sa in palat… 😉 ) : zbirul ori isi cumpara supusii, ori ii omoara, in asa fel incat sa nu se mai auda in tzara sau in sala vreo musca, in tacerea mormantala…

    Or, din contra, Base pare ca adora ca toti sa-l injure de mama ori de fiica-i cica natantoala, cand biata fata e de fapt – a mon avis… – extraordinara… Si atunci, n-am dreptate io cand spun ca furia ta nu e normala… ? 🙂

    @Monica, multi mi-au spus ca e pacat sa las pagina lu Hop in paragina… Dar atunci cine mi-ar aduce lemne de la gradinitza de vara, pe un ger de iarna polara, draga mea… ? 🙄

    Si, aloo, ideea cu maru – simbol electoral nu e noua… Maru a fost simbolu PAC-ului, din care am facut parte si io, ba chiar am fost fondator si presh loco… 😳

  69. Hantzy Says:

    hantzy,
    ai mari lacune in documentare, in informarea ta…
    de unde si falsa constructie despre realitatea din romania,
    inclusiv chestia cu mircea basescu,
    **********
    Nu e prima data cand faci afirmatia asta, si nici nu e prima data cand n-ai timp de explicatii! Maaaaare coincidenta!!!
    Dar ce informatie imi lipseste?!
    Ca base a vrut sa castige timp, pentru a-si pune adulatorii sa produca dovezi contrare?! ramane totusi intrebarea de ce initial a afirmat ca fra’su fuse pacalit. De aici ar rezulta ca frima ce-l pacalise nu procedeaza corect, insa in urma investigatiei jurnalistice e brusc tratata cu ariel. Haida-de!

  70. stely Says:

    @Hantzy ,
    Cind am pus intrebarea, am asociat ceea ce dv. ati pus aici:
    Sunt consecvent unei idei, nu unei persoane!
    …cu ceea ce am spus si eu aici :
    Armele ” pe care le aduc in sprijinul sustinerii comilitonilor mei ,sunt consecventa si loaialitatea .Ele nu sunt ptru un om(T.Basescu) sau ptru un partid (PD-L),ci ptru principii si valori
    Vazind ca am fost pe aceeasi lg.de unda ,am pus intrebarea respectiva :Si atunci ma intreb :de ce suntem considerati talibani sau pupincuristi ,daca noi am considerat ca T.Basescu este cel mai bun ,ptru a ne pune in aplicare doleantele care converg din ideile noastre consecvente ?

    Prin urmare plecind de la un numitor comun ,consecventa in idei si principii,eu imi argumentez optiunea mea ptru T.Basescu ,iar dv. imi raspundeti definind talibanismul ,
    si indirect, ma incadrati in termenul dat,aducind ca argument, cele trei chestiuni pe care eu le consider pur teoretice ,daca nu chiar procese de intentie ..
    La primul punct aduceti in discutie o propunere a presedintelui de vot uninominal in doua tururi de scrutin (ca la primari) ..Nu stiu de ce ati considerat ca aici s-ar incalca reprezentativitatea ,precum ca cei cu 20%(liberalii)n-ar mai patrunde in parlament ? Pai, liberalii nu au alesi locali ?unde este talibanismul?
    2. Din nou teoretizati extrapolind la ceea ce s-a intimplat cu Johannis care n-a fost acceptat de presedinte fiindca a fost numit de coalitia Grivco la o ipotetica schimbare de locuri.. (PD-L +alt presedinte?)
    Ginditi ca eu ca un taliban ce sunt m-as infuria ca partidul meu nu este numit sa faca guvernul ?
    Nu …eu acord presedintelui ,oricare ar fi el ,dreptul de a-si
    exercita atributiile constitutionale ..

    Nu am fost de acord cu Johannis si cu majoritatea Grivco tocmai din acest motiv :se creia un precedent periculos ,in care presedintele era exclus din jocul democratic, impus de Constitutie ..Inchipuiti-va ca oricind ar fi posibil formari de majoritati ,dictate de unele interese ,peste capul presedintelui ales de majorit.populatiei..

    In continuare din nou faceti un proces de intentie dind ca sigure alegerile anticipate care vin pe valul de simpatie ,etc.ca sa-si puna talibanul de Basescu planul in aplicare de reducere a nr.de parlam.cit si alte ipotetice si aiuristice masuri ,folosindu-se de referendumuri care in conceptia dv. ar exclude parlam.de la decizii?
    Toate acestea, le incadrati in definitia data de dv.,talibanismului..Daca este asa ,@Hantzy ,eu nu ma consider talibana ,ptru ca eu nu merg pe cadereadrobului de sare Cind voi fi pusa in fata uneia din chestiunile ridicate ,ma voi ghida simplu si sigur dupa principii si consecventa ideilor si nu dupa persoane..

  71. orangeskorpion Says:

    hantzy,
    hai ca musafirii se converseaza,

    citeste te rog un articol foarte larg in ziua despre mircea basescu…

    daca vei reusi sa citesti printre rinduri, te vei edifica,

    dar numai daca ai buna credinta, ok???

  72. stely Says:

    p.s A fost nitel mai bine,dar nu perfect..Am sa fiu mai atenta la pusul flashului asta ?

    ++++++++++++++++

    avp reply : Stely, faci progrese vizibile, fleicirari… 🙂 Ce-ai vrea tontusi sa-ti rectific in mesaju precedent… ? 🙂 Ma refer la tag-urile pt italice, aloo…

  73. Goldmund Says:

    @Hantzy:
    „daca si cu parca stau intr-o barca! Mata sustii ca dupa Iliescu am fi fost parte a URSS. Eu zic ca daca securelul de Anvers era mai pe aproape de TVRL in decembrie 1989 mureau du trei ori mai multi oameni … na!”dupa Hantzy

    Imi mentin parerea,dar am scris daca reusea acel putsch si dupa ce ilici a spus ca el este impotriva celor care au intinat comunismul si socialismul(cand a spus Presedintele Basescu asa o prostie?Din contra,el va ramane Presedintele care a condamnat comunismul!)-e o parte din istorie,Hantzy!-am facut o paralela cu un fost prieten,o intamplare adevarata,cu sperantele nomenklaturii la 1991!-nu cu un „daca” doar sa-ti fac tie in ciuda…

    Hantzy mai departe:
    „P.S. Guvernele lui EC au facut lobby la toate curtile iuropene, si cam toti ziceau DA cu demigura. Cand USA a zis NU, au zis toti NU!Zarurile cu NATO au fost aruncate de turci: au cerut 12 mld taleri pentru stationarea trupelor amerecane pe teritoriul lor. Faptul ca romanii au acceptat si sa-i primeasca pe gratis si sa-i insoteasca in Irak a fost decisiv. Ilici phootea sa zica ca nu e traditie romaneasca sa se bata in afara granitelor, pentru alte interese decat cele nationale si gata … dar totusi n-a facut-o!”dupa Hantzy

    Aici vrei sa dovedesti ca toate eforturile Romaniei,dar si ale Tarilor Baltice de a fi primite in NATO,n-ar fi contat.Daca ar fi asa cum scrii,de ce nu e Croatia in NATO?Ca Romania a luat-o inaintea Croatiei si Serbiei spre UE si NATO,se datoreaza si progresele facute de Romania,progrese descrise de aproape toata lumea ca fiind facute dupa 1996…Dar ca adevarul sa fie mai complet,e adevarat si povestea Primului Razboi din Golf,care i-a facut pe turci sa supraliciteze situatia lor ca la poker,dar de ce sa scot in relief doar o parte din adevar?Pentru ce?Asta au facut mereu comunistii.
    Cert este ca vointa romanilor de a face parte din Occident,din UE si NATO au facut ca,chiar si trogloditii de ziaristi cu state la St.Gheorghiu si Scanteia sa fie de acord cu „tara”,pana cand si psd cu ilici au fost intr-un tarziu de acord cu NATO si UE-cand si Bulgaria dorea acelasi lucru,Ungaria era de mai multi ani in cele doua aliante….Ah?!
    N-am nimic de impartit cu tine decat poate adevarul.

  74. Hantzy Says:

    AVP,

    Furia nu-i nicicum normala!
    Nu pe dumnealui sunt furios,
    ci pe scafarlia-mi goala,
    nu-i deajuns de reusita,
    pentru-a te scapa de boala!
    Nu intr-un hom sta adevaru
    Ci-n retea, ca in oala
    Unde homu da miresme
    Dar cartofii tot se spala!

    Mersi de coversatie! pe maine!

  75. neamtu tiganu Says:

    Cind ma duc prin bucurestiu meu iubit, in cartieru Berceni si ies din bloc apare o haita de maidanezi. Majoritatea, iei sau bunicii lor, ie castrata de Basescu pa cind era primar si se inmultesc intro veselie. Intii apare unu mai batrin, cu chelie si-ncearca sa ma muste de cur. Hau, hau, hau. Uita saracu ca ie stirb. Mai apoi prind curaj si cateii ai mici din rindu doi, care de care mai jigarit, si-ncep ham, ham, ham. Cum te-ntorci la iei cum o iau la sanatoasa. Una mai de rasa, are glezne subtiri si urechi fine, iese si ia de sub o Dacie ruginita si zice si ia him, him, him, asa pitigaiat si duios.

    Le mai arunc cite o coaja de piine si-ncep sa se muste intre iei. Cu aia mai obraznici insa nu e decit o posibilitate, sa le tragi un sut in bot.

  76. Hantzy Says:

    stely,
    Eu vad Constitutia altfel: ideea de baza e sa avem guvern, sa fie administrate trebile tarii, iar nu sa regleze raportul dintre puteri. Pentru a avea guvern, e necesar un vor de incredere in Parlament. Negocierea intre partide supervizata de presedinte, este in acest scop prevazuta: pentru ca presedintele sa ia act, sa constate daca exista o persoana care ar intruni sustinerea majoritatii parlamentare si sa o propuna. In cazul in care dumnealui reuseste sa formeze o alta majoritate in jurul propunerii sale, n-am iar nimic impotriva: n-am comentat niciun moment investirea lui Boc 4, desi motivele parlamentarilor sunt discutabile (si inainte si dupa).

    Definirea talibanismului am incercat a o face cat mai impersonala, nesugerand ca ati apartine acestui grup. In exemplul meu am particularizat un caz, care insa, matematic, e foarte posibil. mie mi se pare un sacrilegiu pana si pragul electoral de 5 la suta, iar varianta propusa ca la primari, ar ridica putea acest prag, in timp partidele mai mici fiind condamnate la disparitie. Plus ca varianta in doo tururi e perfecta pentru alegera unui unic executant, insa pentru activitatea de elaborare, bran-storming si alte alea e preferabil votul proportional, tocmai pentru a avea si minima reprezentare a minoritatilor politice.
    Eu il tinteam pe TB, cel care, aflandu-se cu al sau partid la 5 procente nici nu dorea a auzi de vot uninominal, insa odata aflat la 40 era cica metoda de reformare a clasei poltice. varianta pe care am propus-o eu acu cateva zile, ar fi fost, cred, un compromis destul de bun intre varianta pproportionala si cea uninominala.

  77. stely Says:

    AVP,
    Da ? chiar vrei ? n-am indraznit ,dar parca ai intuit ,nu?
    :oops : asadar, pina aici e bine :adica un citat dintr-o postare anterioara care se termina cu consecvent?
    de aici merge scrierea standard :”Prin urmare plecind de la un numitor comun ,consecventa in idei si principii,eu imi argumentez optiunea mea ptru T.Basescu ,……………pina la
    coalitia Grivco care am citat-o . Asta ar fi …multumesc anticipat si.. cred ca urmatorul va fi perfect , ca forma,dar si continut 🙄

    +++++++++++++++
    avp reply : Stely – si oricine mi-o cere, in masura timpului disponibil, evident… – am facut-o cu placere…:) Sunt insa de parere ca atunci cand vrei sa citezi pe cineva e mai bine sa-i pui cuvintele intre tag-urile de „blockquote”, pe care le scrii asa:

    (la al doilea blockquote pui un slash (/blockquote) in fatza, ca sa inchizi tagu, iar intre ele scrii propozitia pe care vrei s-o citezi). Hai, ca nu e greu ! (a propo, tag-urile pt sublinierea cu aldine le stii ? )

    reply 2: pur si simplu nu pot sa-ti arat cum se scriu tag-urile pt blockquote, fiindca ele se activeaza cand le transcriu aci si astfel devin invizibile pt tine 🙂 Uita-te si tu pe Google, de exemplu aici, si nu-l mai deranja mereu pe bietu baiat 🙂

  78. monica Says:

    @AVP
    toate postarile mele de dupa-amiaza se refera la „talibalism si autoritarism” manifestat in div moduri, mai putin una care se refera la Offtopicreformare.N-am nimic cu „maru’ ” ca asa mi-e de drag ca-l mananc de nu mai ramane nimic din el,dar cand de doua zile de” discuţii despre modernizarea PDL vor modifica în mod profund acest partid”(CPreda) se ajunse la mar.Vor urma inca 2 zile daca va fi mar galben sau mar rosu ,ca portocaliu nu este 🙄

    +++++++++++++++++++++
    avp reply : Monica, sigla unui partid e o chestiune f. importanta, nu te supala… Mai ales cand vechea sigla era chiar fesenistul trandafir si cand vrei sa te desparti de trecut, chestiutza asta devine si mai importanta, ba chiar cardinala… Parerea mea, pai cum drea…

  79. stely Says:

    Hopa !! A venit Pitbullulsa sperie javrele maidaneze 👿 Deci nu mai stai in ferentari? 😉

  80. stely Says:

    AVP,

    citat lung ,citat lungsi
    aldine

    +++++++++++++++
    avp reply : cu aldinele nu prea o nemerisi 🙂 Insa faci reale progrese, fleicirari… (apropo, cine era auctoru celebrei expresii… ? 🙄 )

  81. Stely Says:

    nu mi-a iesit ..habar n-am de ce.. 😦
    Dar ,ce se intimpla p’aci ? V-au alungat latraturile dulaului ucigas ?

    +++++++++++++++++++
    avp reply : Un alt tutorial despre tag-urile html mai poti gasi aici . Mai antreneaza-te 🙂

    Adevaru e ca tzighi isi da din ce in ce mai mult arama pe fatza… 👿 Cine zicea ca alcoolicii – ipse dixit – si cheflii sunt oameni buni era un mbou, nu un intelept herou, aloo…

  82. Stely Says:

    Este vorba postarea lui NT .. Pitbullul sau dulaul ucigas care spune ca a fost in bucuresci in Berceni si l-au incaierat cateii maidanezi Eu l-am intrebat pe el ,pe NT, daca s-a mutat in Ferentari cu aluzie la ferentarist 🙂
    p.s.Acum sa vad .. dar ,ce sunt aldinele ? nu sunt litere bolduite ?
    pps.dar insiruirea aia de mai sus (reply-urile) se vad asa numai la mine ?

  83. AVP Says:

    Gata, noapte buna, my friends… Mai vbim si maine.

  84. Stely Says:

    p.s.F.Iaru este la IRTV ..

  85. Radu Humor Says:

    PD-L este somat de populari sa-si schimbe sigla, ca trandafirul este simbolul socialistilor de unde a venit Basescu cu ceata lui
    intr-o noapte cand s-a certat cu soacra-sa rosie de furie ca a aflat c-o inseala pe fiica-sa.
    Si apropo de Pirat, chiar sunt curios pana unde merge poopincooristul sef cu logica lui pusa pe moate :
    – nu-i inghite pe rusi pentru ca ( pe langa altele) pe la ei zburda fostii securisti si activisti, deveniti acum oameni de afaceri( e drept ca mafioti), sau politicieni vopsiti (democrati)
    – facandu-se ca uita( sau mai stii, poate ca nu se face) ca acest lucru e valabil la cel mai inalt nivel in ROmania lui Basescu in care fostul securist de la Anwers , cocotat prin frauda in functia suprema este inconjurat de securisti cat incape (vezi fostu-i sef de la Anwers, acum adus chiar la Cotroceni, dupa ce a fost tot timpul ministru, sau odrasle de cominternisti ajunse sefi la ICR sau facatori de dosare ce condamna in bataie de joc comunismul.
    Dar unuia care i s-a furat nu numai bicicleta, ci si scara de valori, alege tot timpul Raul cel mic, care spera sa-i faca Binele cel Mare ( numai ca asta se face in continuare ca nu observa, si are si motive sa fie crezut ).
    Si asta cand in afara de Geoana l-ai avut in primul tur pe un Crin Antonescu ( da vorba aia, un dizident ca el , nu putea alege decat unul, coleg cu cei care-l puneau sa dea cu subsemnatul)
    Sau nu-l poate aprecia pe Eminescu, Paul Goma , Doina Cornea, Ioan Alexandru, s.a. da-i pupa-n coor si le ridica osanale unor Basescu ( mai ales Pirat si Eba, dar si restul cum ar fi Mircea cel imbatranit in rele, pretinul Volo si amicul Pata…
    Hai ca borasc ! :mrgreen:

  86. Radu Humor Says:

    Cat despre noua sigla a portocaliului cred ca pana la urma o sa-si puna o iie ceva, vreo catrinta, sau o pereche de itari, ca astia-s mai populari 🙄
    Nu cred ca o sa ramana Marul, ca-si rup prea multi(e) protezele umbland toata ziua cu el in gura …

  87. neamtu tiganu Says:

    Ati auzit de Oettinger? Vorbeste engleza, toata germania ride si toata europa http://www.youtube.com/watch?v=4rJiVHnjUZk

  88. orangeskorpion Says:

    radu humor boraste.
    si mie imi vine sa borasc cind ii mai citesc comentariile.

    bai, radu, daca iti vine sa borasti, de ce mama naibii mai vii aici?
    efectiv strici absolut totul in calea ta si nu esti singurul…
    minjiti totul

    daca nu sinteti capabili sa intelegeti ca altul poate gindi altfel ca voi, daca nu sinteti capabili sa discutati civilizat, mergeti si boriti in buda voastra, nu murdariti acest blog.
    sinteti niste talibani in gindire!

  89. ANAMORF Says:

    Oglindă, oglinjoară…

    … cel mai mare loser din ţară ?

  90. monica Says:

    @de prin tara adunate si la tvuri locale date.
    Pe Liberalul Francu de la Valcea l-a scapat propriai gurita si a zis in direct la o emisiune dela VL1 ,care-i apartine,ca suspendarea lui Base este iminenta.Exista un plan pnl-udmr-psd ca in luna de suspendare a basescului criptotalibanotiranoid,neaGeonel in calitatea de sef al statului(si de aceasta data pe post de nechezol)sa-si vada visul implinit;sa tranteasca cu o motiuneboc de pamant ca sa vada stele galbenerosioare ,sa numeasca si el in sfarsit un prim ministru si un guvern pe masura lui diplomatica,iar dupe,sa-l aduca din nou la Cotro pe Base si sa-i faca in sic!Chiar asa a zis deshteptureformat de liberal Francu.Mare e gradina Maicutii Domnului si muuulti care umbla liberi prin ea 🙄

  91. ANAMORF Says:

    Mai mare şi decât Geoană !

  92. AVP Says:

    Buna ziua.

    Vad ca boierii blogului umbla prin alte locuri mai curatele si mi-i lasa pe cap pe porcaitorii mei, caci doar io sunt mantuitoru acestui neam si tre sa le trag toate, ca sa salvez sufletelele curate… 😳

    @CC – am inteles aluzia… Drept urmare, am bagat un comment si acolo, daca pe tine mana te doare… 🙂

    Homu asta nu pricepe nici acum prin ce-am trecut…

    El zice: „As sugera unei gazete sa incerce un inventar al situatiei Romaniei in 199o fata in fata cu tot ce s-a facut in ultimii douazeci de ani, sa vedem daca va rosi vreun politician azi, cand se vorbeste de un adevarat colaps.

    Ca multi alti activisti si securisti, el nu realizeaza nici azi, la 20 de anisori dupa potop, ca toate ni se trag de la SSMD, de la Societatea Socialista Multilateral Dezvoltata, care-n realitate era Multilateral Demolata, asa cum se spunea chiar de pe atunci in bancuri, fara ca glumetii sa banuiasca, nici macar ei, ca ista era puru adevar… Presupunand ca Ceausescu n-ar fi cazut, cu SSMD-ul sau cu tot, astazi Romania ar fi fost pe postu Coreii de Nord si chiar mai mult decat atat, n-asa? al Sahelului sau al altei tzeri din Cornu Africii, unde s-ar fi murit in masa de foame si de sete, cu fontana lu Ceasca la perete… Ororile morale induse de crearea „omului nou” ar fi fost un mizilic pe langa celelalte orori direct observabile, n-asa…?

  93. monica Says:

    @petit
    Eu sunt de pe-acolo ,din judet cu Sararu si vazand ca ati pus lick cu el ca si personaj principal imi permit cateva ganduri .
    Nu-mi explic nici azi de ce drea..,vorba AVPeului,un judet in care colectivizarea n-a patruns mai deloc,decat in sudul lui,mai la shes, un jud in care omul avea batatura lui,paduricea lui,livezi de meri ionathani ,pasune la munte pt oi,oi multe si cornute,mai aveau si la ses pamant ca aveau cu ce sa-l cumpere,vii cu soiuri alese si premiate,nuci si terenuri intinse cu capsunerii de-ti luau nasul cu mirosul de la 1 km distanta,ma-ntreb eu,de ce iese rosu mereu la alegeri?
    De ce au fost urcati cu forta in vagoane ,oameni nevinovati din acest judet ,luati de langa neveste si copii si inarmati la usa trenului cu bate,dusi sa omoare alti oameni cu neveste si copii ,care iesisera in strada sa clameze libertatea?
    Cine si cat de mult o fi pangarit cu minciuna si odioshenia ,acesti minunati „olteni de sub munte”cum le zic eu, carora le merge mintea brici ?
    Sunt oameni deshtepti care au simtul proprietatii bine inradacinat,descendenti ai luptatorilor anticomunisti,nepotii si stranepotii celor carora le-au putrezit oasele prin inchisorile de la Chilia ,Sf Gheorghe sau Poarta Alba.Ce-i determina pe ei sa ia hotarari in fata urnelor care nu-i caracterizeaza genetic?Va rog sa ma credeti ca am stat cu multi de vorba ,incercand sa inteleg care-i logica acestor decizii . In mutenia ungurenilor(cum le mai zicem oamenilor de la munte) e greu sa patrunziNumai le banuiesc logica.Atunci cand toti oamenii rosii au umplut partidele istorice,oltenilor mei de sub munte, care erau indreptatiti sa-si gaseasca locul in ele,n-au mai avut unde.Li se furase din nou dreptul la libera exprimare.Reorientarea lor era previzibila.De-acolo si pana la controlul total intr-o asa zisa plaja politica ”democratica” n-a mai fost decat un pas.
    Grija mea este ca nu se mai trezesc odata,frica mea mare este pierderea increderii in propriile lor puteri
    Numai orasulRm Valcea este fief pd pentru ca acolo este un moldovean f vrednic si care a readus orasul la valentele culturale,arhitectonice si sociale ce le avea in copilaria mea si care ,degradate de vechiul sistem ,era de neinchipuit ca se vor mai recupera vreodata.Locuitorii din oras si-au pus mari sperante in acest om , cred ca va castiga si al treilea mandat cu speranta ca va fi exemplu si pt restul judetului.

  94. monica Says:

    @AVP
    sunt la datorie,asa ca nu te mai supara degeaba.

  95. Hantzy Says:

    @stely
    Azi am recitit, ceva ma pe indelete, posturile de ieri si gasesc cuvenit sa fac unele mici lamuriri.

    Stely wrote:
    „In continuare din nou faceti un proces de intentie dind ca sigure alegerile anticipate care vin pe valul de simpatie ,etc.ca sa-si puna talibanul de Basescu planul in aplicare de reducere a nr.de parlam.cit si alte ipotetice si aiuristice masuri ,folosindu-se de referendumuri care in conceptia dv. ar exclude parlam.de la decizii?”
    ********
    Nu fac proces de intentie, ci ma refer la un fapt consumat: cererea lui TB catre CPT in vederea „eliminarii solutiei imorale”. Crede-ma, am ajuns sa-l cunosc atat de bine pe TB, incat prevad destul de exact ce va face. Acum e preocupat de formarea unei majoritati in care UDMR sa nu fie vreun cui al lui Pepelea. Sunt mai multe cai, dar cea mai eficienta ar fi revenirea la electorat, acest lucru fiind in conformitate cu ultimele sale declaratii, pe care eu le cred sincere. De aceea, sondeaza opinia publica, incercand sa confere guvernului rolul de prima-donna in proiectele poolitice actuale, preponderent populare si populiste, tocmai pentru a ridica increderea populatiei fata de acesta, si implicit fata de PD-L.
    ********
    Stely wrote:
    „Toate acestea, le incadrati in definitia data de dv.,talibanismului..Daca este asa ,@Hantzy ,eu nu ma consider talibana ,ptru ca eu nu merg pe cadereadrobului de sare Cind voi fi pusa in fata uneia din chestiunile ridicate ,ma voi ghida simplu si sigur dupa principii si consecventa ideilor si nu dupa persoane..”
    ***********
    O politica preventiva nu e niciodata de condamnat. Chiar si in povestea lui Creanga, tonusul central nu-l reprezinta improbabila, dar posibila prabusire a drobului peste leaganul copilului, ci inutilitatea vaicarelii muierilor, cand solutia evitarii riscului era cat se poate de simpla, iar datorita ireparabilitatii consecintelor, obligatorie.

  96. Hantzy Says:

    @monica, sorry, aseara nu-ti remarcasem solicitarea!

    Intr-un bar intra patru tovarasi: trei dintre ei mustaciosi, cu pilozitate faciala spre extrem, unul insa prospat barbierit.
    Dupa ce se uita fiecare unul la altul, unul dintre ei exclama:
    _Eu, Lenin, va cunosc pe tine, tavarisci Stalin, si pe tine, Herr Marx, dar figura astuia nu mi-e cunoscuta! Sa nu fie vreun intrus ce incearca sa submineze constructia comunismului. Uitati-va la el, n-are fata de geniu, asa, fara mustata, nici macar cat avea Adolf. Ia zi, tu cine esti?
    _Eu sunt comunistul cu fata umana!

  97. Hantzy Says:

    „Vad ca boierii blogului umbla prin alte locuri mai curatele si mi-i lasa pe cap pe porcaitorii mei…”

    Ceva mai clar?! Fara nume si prenume, doar cu nick-uri?!

    Nu de alta, dar asé zisasi ieri despre moa: „… asemuindu-se ades cu injuriile inghesuite ale neamtului bagaretz sau cu cele hiisterice ale “humoristului” tarnafetz…”

  98. Stely Says:

    Salut!
    Mea culpa, ca astazi am intrat nitel mai tirzior ..Este adevarat ca am intrat pe blogul lui V.Tismabneanu ,dar acolo am intepenit ,dupa ce am citit articolul..Intre timp am pregatit prinzul ,am mincat si iata-ma aici la datorie ca un soldatadevarat ,inarmat nu cu ghioaga,ci cu vorba dulce,mult aduce 😳
    Ei ,si acum sa vedem mey cu cine sa ma lupt ? ca nu vad nici un inimic p’aci : evil:
    ….cu @neamtu si @ R.Humor ? Ptru ei nici nu merita sa ma mai deranjez..Cu oameni a caror logica este de doi lei ,,nu-mi mai omor vremea ..Il las sahurle la luna pina l’or sari ochii si pina cind isi vor inghita vomaotravita .
    In schimb ,cu onorabilul domn @Hantzy, ma lupt cu placere :roll : ptru ca este o lupta dreapta ,cu arma cuvintului logic ,curat si cinstit..
    Asa ca voi reveni in forta,dupa ce am mincat o placinta cu…dovleac 😀

  99. dora Says:

    Salut din coltisorul meu din Ardeal!

    Ce incinse sunt discutiile p’aci!Prorusismul n-a disparut si din pacate va rezista inca,…atata timp cat se afla politicieni si magnati romani in legaturi de afaceri cu ei. cu ei. Cat ii priveste pe fostii sovietici,cosmetizati un pic in rusi mie nu-mi inspira incredere si orice actiune facuta cu precautie in privinta lor eu o aprob. 🙂

    @gold,asa cred si eu ! 🙂

  100. Stely Says:

    Dar,mai intii doamnele …
    @Moni,imi pare rau ca te lasai singurica ,dar cind am vazut ca esti in compania mai nou prietenului @Hantzy am gasit de cuviinta sa va las sa va razboiti , ca tare frumos o faceti .. :roll :
    Interviul lui D.Sararu l-am citit pe sarite ,zau ..N-am avut rabdare ..Prea multe vorbe d’alea goale,goale,goale
    Mi-a fost de-ajuns replica maestrului AVP cit si articolul lui V.Tismaneanu …Omului asta ,trebuie sa i se dea mai des peste bot ,si nu de mine o mica fosta 👿 ,ci de cei care au trait cenzura poiltrucilor de la ARLUS si de la CNC ..Ei au datoria sa vina cu date clare si concrete ,cit sa le stea in git..

    +++++++++++++++++

    avp reply : Vai de mini si de mini, da’ ce cool arati, my darling, cu siragu ista de cursive colorate… ups. Si tontusi, mai lasa placintzelele alea cu dovleac galbin, caci am auzit ca sufeli de artroza, aloo… 🙂

  101. monica Says:

    @hantzi
    Nu ca n-ar sti Stely ce sa raspunda dar la revenirea ta de azi pt postarea ei,la primul Wrote ,eu ti-as raspunde cu un citat de pe Hotnews:

    „Se inregistreaza progrese semnificative, iar echipa Bancii Mondiale a apreciat pozitiv eforturile sustinute depuse de Guverul Romaniei in vederea realizarii programului de reforme convenit. Mai multe dintre masurile de reforma sprijinite prin programul DPL necesita actiuni legislative, iar echipa Bancii Mondiale va reveni la Bucuresti pe masura ce se avanseaza in aceasta directie”, se arata intr-un comunicat al institutiei.”
    Nu cred ca-l cunosti deloc pe Basescu.Dupa cum a si declarat,din acest mandat el sa piarda ,nu mai are ce.Eventual sa castige .Ce? In nici un caz ceva pt pdl asta pt ca e scorpion si stii bine ca ei (scorpionii)nu sunt nici pe departe asa altruisti pe cat le place sa para. Nu .Base are sansa sa ramana in istorie ca un mare reformator .Si nu va precupeti nimic din sansele pe care i le ofera ,actualmente, politicienii ro.
    Este un animal politic desavarsit ,care n-a pierdut vremea pe culoarele Parlamentului ;a invatat,s-a transformat si acum aplica. Timpul si prosteala celorlalti i-a fost de mare ajutor.Ai sa vezi!
    Merci pt banc,a venit cam greu,dar fie.
    O zi buna !

  102. monica Says:

    @Steli,@Dora
    Buna fetelor,Hai ca intra-n panici AVP,pe mine nici nu ma baga in seama ,cum aparurati voi,imediat cu complementele 😉
    Oricum eu o sa raman tuta tutelor daca ma uit 🙄 cand v-aud re margelute italice colorate bolduiri si toate cele .lamuriti-ma si pe mine.Voi va vedeti scrierea color? ca la mine totu-i gri 😦

    +++++++++++++++++++
    avp reply : vba vine „colorate”… 🙂 A fost o gluma, mey… Sa nu-mi spui acum ca si replica ta a fost (chiar) o gluma… 🙂

    Of, acum o sa-mi sara si Dora la beregata… ups

    lol

  103. monica Says:

    @AVP
    Observai de-abia acusica ,pusesi bree si pt mine un cevashelea acolo mai sus 😀

  104. monica Says:

    @AVP
    Ce gluma ,eu vbii de-adevaratelea.Ce ,ea cu colorile toate si eu ,ba?

  105. Stely Says:

    @Hantzy ,
    Ma simt magulita ca imi luati in considerare argumentele privitoare la talibanismul pe care eu am crezut ca mi l-ati atribuit.. Am inteles bine la cine va referiti :la T.Basescu, talibanul talibanilor . Mi se pare totusi ciudat ca atit dv.,cit si alti opozanti ai lui ,continua preventiv ?! sa-i faca proces de intentie ..Inteleg ca „amicilor liberali” le este teama de anticipate si au inceput , tot preventiv ,sa declanseze o tema de dezbatere ? Cumva, vor sa-si pregateasca motive de o noua suspendare ,care ,iata ,se arunca subtil pe piata zvonurilor ? Tema alegerilor anticipate din 2006 era alta ,astazi este alta..Cu aia a fost de acord si CPT ,ulterior insa ,a fost lamurit tot la Grivco de pretinii Patriciu,Voiculescu,Iliescu etc.sa faca pe mortu’n papusoi si sa-i spuna paa lui Base , care nu a vrut „sa vorbeasca la parchet ptr dosarul lui Patriciu „..
    N-a fost sa fie ..CPT s-a lasat antrenat in jocurile lor murdare si ,acum ,cred ca isi da ,din ce in ce mai mult, seama ca s-a ales cu praful dupa toba… Eu cred ca CPT va intra in scena cit de curind ,si nu stiu , cum aveti sa va pozitionati .?. Ce spuneti daca CPT va pune umarul la Congresul PNL ptru matrasirea lui Crinut ,ptru ca Geonelu e deja pe faras..Eu ,sincer, intrevad o alta conjuctura si alt guvern . Uite,se va inlatura curind si pericolul ca PD-L sa submineze liberalismul ,luindu-si alta denumire si sigla si in felul asta PNL va ramine singur cu istoria si cu modernismul lui ..Asta numai daca vor gasi de cuviinta sa atraga tineri intelectuali precum S.Cucerai si alti liberali puri si responsabili de soarta liberalismului Ro.
    Da,sunt de acord cu politica de prevenire ,dar asta cind sunt niste mici premize de „imbolnavire” ,pe care eu nu le intrevad..
    Povestea cu suspendarea este menita sa le mentina „talibanilor”,gen R.Humor, speranta desarta ca vor scapa de T.Basescu mai devreme de cinci ani.. Vor sa-i salveze de la a sucomba datorita vomei . :mrgreen:

  106. dora Says:

    Hantzy,

    mai incerc o data sa te abordez. 🙂

    Este destul de greu sa faci fatza unui comentator ,de talia ta,ce vine cu argumente adanc gandite si elaborate cu multa precizie.La nivel de principii sunt absolut valabile.Cine contesta -consecventa,reciprocitatea,libertatea opiniei,toleranta ,respectul fatza de interlocutor…etc?
    Scara valorica este extinsa si nu oricine reuseste sa urce mai sus de primele trepte…raman totusi unele reguli detinute de fiecare,fie si de cei cu constiinte mai „primitive”….cu un discurs mai simplu si fara pretentii.
    M-am gandit bine la definitia pe care ai dat-o talibanismului.Adica e vorba de habotnicie,radicalism dus la extrem? cu derivatele sale de imobilism,agresivitate,primitivism si alte conotatii negative.

    Sorry!Fenomenul exista aiurea in lume,numai ca,incadrand avepistii de p’aci in aceasta categorie mi se pare ca comiti o grava eroare. Nimeni nu este inregimentat politic,doctrinar , nu sustine ideologia partidului si nu are interese de natura electorala,nici intensii persuasive cu de-a sila.De unde rezida atunci simpatiile?Din spirit civic te alaturi unor idei pe care le consideri corecte si ale caror reprezentatnti iti pot satisface nazuintele spre mai bine.De fapt asta faci si tu acordand credit lui C.Antonescu sau D.Patriciu.Inclinatiile mele au fost tot timpul de nuanta liberala(spre o constructie cestin-democrata).dar respectivii amintiti nu ma reprezinta.Nu intru aCUM IN DETALII!sUBLINIEZ DOAR INEFICIENTA SI DEVIEREA PERICULOASA a conducerii actuale din PNL.(din greseala am scris cu litere mari)
    Spre deosebire de multi eu am convingerea ca ,ideile se materializeaza prin oameni,respectiv lideri politici ,civici,

    Stii cine este taliban? Piratul! Iliescu l-a acuzat pe Base de talibanism pt.condamnarea comunismului. Si atunci sa nu te infurie nostalgicii , colaboratiunistii si simpatizantii cu acest bolsevic? 🙂

  107. dora Says:

    Moni,

    este absolut corecta descrierea din Hotnews. Piratul numai tinteste nimic din punct de vedere politic ,ci istoric.Daca papasha va intra in istorie drept „emanatul” revolutiei, stropit cu sange nevinovat de unde si-a tras flamura sangerie a puterii pesediste,Basescu vrea ca deceniul sau sa ramana consemnat in istorie ca deceniul reformarii statului si a intregii societati. 🙂

  108. monica Says:

    @Hantzy
    Mi-ai spus intr-unul din dialogurile noastre ca esti inginer si ca…..
    Da-mi voie sa am mici indoieli(vezi cum intervine suspiciunea?),daca 3 doamne ,care nu-s de colea de-abia iti fac fata? Vezi ca la vara,cand o da coltu’ierbii am pus de-o sezatoare.Tare-mi e ca vom avea mari surprize cu tine 😉

  109. monica Says:

    Draga Dora
    Citatul din Hotnews se refera la guvern si la politici de programe anticriza.
    Consideratiile privit la Basescu imi apartin in totalitate.Asta numai asa sa ma dau mare 😉

  110. Stely Says:

    moni,
    nu te supala draga mea-ca daca vrei, te invata maestrul AVP si pi tini 😉 Numa’ sa ceri .. Daca vrei te invat io ,ca sunt buna 🙄 Pe,bune ,zau …
    Apropos ,le stiu si p’alea colorate ,dar nu sunt acceptate de platforma asta .. ex: uite ,vreau sa scriu ceva cu rosu placinta cu dovleac
    P.S. s-a dus artroza .. Habar n-am, cum ! 😀 Sa vedem la primavara . Am o parere ..era vorba de o lipsa de CA s MG..
    pps.acum o ascult pe A.Valean, care vorbeste de „Rosia Montana „..Tipa face loby ptru „Gabriel Resources”, privind inceperea lucrarilor la Rosia Montana.Acum il astept pe @Neamtu tiganu ,care era facut praf pe T.Basescu ca vrea sa aduca cianură in rîuri ,lacuri şi natură

  111. dora Says:

    AVP,

    de ce crezi ca-ti voi sari la beregata?Mi-ai dat motive si nu le-am sesizat?

    Am facut si io o intrare mai optimista la copac cu ceva culori si lumini locale.Ma cunosti doar ca o patrioata si n-am rezistat sa nu popolarizez Salina de la Turda.Puteai comenta si tu,nu-ti pierdeai „epoletii”de mare mester al vorbelor 😆

  112. monica Says:

    @Ultima Bomba !(radio)
    Primaru si viceprimarul Pdl Rm Valcea condamnati 3 ani pt luare de mita. Proces ce se intinde de cel putin 3 ani 😦 . Unde o fi Justitia „controlata”de Basescu?
    Unde-i bine nu-i de mine,unde-i rau Hop si eu 😀
    Tocmai ce zisesem ,mai sus , ca acest om a facut in 6 ani ce n-a facut pcr +psd in 50 si.

  113. dora Says:

    Moni,

    scuze mii! Atunci trebuie sa recunosc ca esti grozava.Asa cred si eu,dar tu ai un plus de culori in limbaj.Eu sunt in general mai seaca in expuneri,mai riguroasa(uneori) cum ii sta bine unui profesionist in istorie. 🙂

    Base a fost primit cu ovatii in Basarabia.Isi respecta promisiunea de a se apleca mai mult asupra politicii externe,din prioritati facand parte si Moldova.

    Rusii nu stau pe fundul lor. Redeschid ostilitatile in Transnistria si cer RP sa-si declare neutralitatea in zona.Cine spune ca rusii nu reprezinta un pericol?Uite dovada:tin un conflict inghetat in Transnistria si nu-si respecta angajamentul solutionarii pasnice din zona. 🙂

  114. monica Says:

    Va pupe pe toti.Ma mut i alt papusoi .
    lasa Stely ca sunt buna si fara margelute 😛

  115. monica Says:

    @Dora
    Azinoapte il ascultam pe Iaru la irealitatea.Stii ce zicea? Ca nici un politician.ro nu si-a pus-o contra cu rusii 😆 .
    Astia n-au minte cand si cred cand mint.Sorry

  116. dora Says:

    Stely,

    esti neobosita!Faci fata cu brio ,impreuna cu Moni,la atacurile contondente ale baietilor razboinici.
    Lasa ca, nici amazoanele nu sunt mai prejos.Sagetile lor isi ating mereu tinta,altfel ar sta baietii singuri in „debara”plangandu-si amarul. 🙂

  117. dora Says:

    Pai ,Iaru, s-a scrantit de tot decand isi deapana pareri politice.

  118. Stely Says:

    Dora,
    Las’ca nici cu tine nu mi-e frica ..Mi-e teama( zau) ca ii pierdem ..Prea ne-am repezit ca niste vispullici sa-i intepam si sa–i consideram inimici .Eu nu intep si nici nu musc ,decit pe baietii rai care inlocuiesc argumentele cu injuriile si care dezgroapa mortii numai cind le vine lor bine ..Si asta , cind nu au argumente ,mey

  119. PETITparis Says:

    PETITparis Says:
    27/01/2010 la 12:07
    o mica COMPLECTARE la postare de la ora 12:07/
    fratii ROm(N)cea
    ,,Arsenalul de insulte şi calomnii al roncenienilor este inepuizabil: trădător, francmason, eretic, homosexual, ţigan, jidan, securist etc. etc.

    Ei se bazează pe naivitatea, lipsa de informare şi uneori prostia receptorilor, ca şi pe faptul că cei atacaţi au evitat pînă azi, dintr-o minimă igienă, să intre în „polemică”.

    De cele mai multe ori, poate şi dintr-o foame de bîrfă şi de răutate gratuită, aberaţiile roncenienilor au fost luate drept adevăruri irefutabile, fără ca „auditoriul” să-şi pună măcar întrebarea: cine despre cine vorbeşte?

    Altminteri, ar fi descoperit repede că un Victor Roncea, de pildă, care îi acuză pe unii şi pe alţii că ar fi francmasoni, este amic de idei, proiecte şi şpriţuri cu Dinu Săraru – mare şef al francmasoneriei române.

    Tot acelaşi Roncea îi acuză pe unii şi pe alţii de legături cu Securitatea veche şi nouă. La o lectură fie şi superficială a blogului său, ca şi a unor articole din Ziua, veţi vedea că Roncea jr. este amicul, apărătorul şi ofiţerul de PR al generalilor Iulian Vlad. De asemenea, Roncea şi-a făcut un ţel în viaţă din a-i firitisi pe unii foşti „agenţi de influenţă” ai Securităţii de teapa unui Tîrnăcop şi a se bate pe burtă cu profitori ai comunismului (dar şi ai post-comunismului) ca Adrian Păunescu.,,
    ……………………………………………………..
    NOTA MEA.
    nici nu va inchipuiti ce rau face prezenta acestor baieti ,,TERIBILI,, in preajma PRESEDINTELUI.
    este halucinant cum acesti baieti sunt MANIPULATI de chiar
    ,,baietii,,pe care EI vor sa-i COMBATA.
    SFATUL MEU PENTRU FRATII RONCEA/
    1.
    ,,cartea alba a securitatii ,,nu reprezinta nici pe departe o sursa petru aflarea ADEVARULUI.
    NICI ROMOSAN……………
    NICI TURCU………………
    NICI MAGUREANU………
    ETC………………
    2.
    am inteles ca au absolvit liceul TONITA;;;;;;;;;;;
    daca doresc sa-si limpezeasca ,,creierasele,,si ideile ii invit sa ma caute la Paris…………..
    NU AM SA LE VORBESC ………IN SCHIMB POT SA LE DESENEZ.
    merci!

  120. Stely Says:

    In ceea ce-l priveste pe F.Iaru ,asta e.. Noua ni se pare ca „s-a scrintit”,altora ca este ok.. Zilele astea am citit niste poezii scrise de el ,care mi-au placut .Nu stiu daca este bine sa-l judecam..Noi am vrea sa se implice in politica numai cei care ne plac si care sunt de acord cu noi..Sunt convinsa ca daca nu avea optiuni liberalo-pesediste nici nu l-am fi cunoscut .. Nu-l baga nici o tv.in seama ..Cred ,deasemenea ,ca daca AVP ar fi fost cu ei ,ar fi fost plimbat pe la toate televiziunile ,alaturi de Ciuvica si Zoe Petre 😀 brrrrrrr!

  121. AVP Says:

    Unde dai si unde crapa… Cautand pe Net o chestiutza, dadui din intamplare preste altceva, care – tot din intamplare – face parte din perioada-mi old din Hyperspatz… Iata cum suna cestia…

    Bey…

    Io ma schimb de la o Zi la alta,
    Si-n virtual, si-n real,
    Nu sunt ca mosh Grig al lu peshte,
    Ci sunt io inca din iesle ori stal
    Din duminica aia cu lumineshte.

    Cine vrea s-ajunga la mine-n aval
    Cineva il pazeshte,
    Cin’ pohteshte sa-i dau hulla-mi caval
    I-o dau pana nici nu clipeshte

    Io sunt ca marea, bey, cand furtuna-i face valuri cretze
    Sau ca Budha cu o mie de fetze.
    Io sunt poet, nu trompeta de tinichele,
    Io sunt amantu’ unei stele logostele !

    Daca stitzi cu ce se mananca asta, bey, creaturi mititele… 🙂

    Tot acolo se poate observa un protocronic si sfatos discurs pe care l-am tinut l-alde neamtu tiganu, din care insa mangafalele n-au priceput mai nemic (cu exceptia lu roadrunner, care m-a sponsorizat atunci cu 1000 dollars canadieni, din propria-i initiativa, de altfel, insa apoi a avut timp sa mi-i scoatza de 10 ori pe nas, hapsanu, asa cum va fi facut mai tarziu si neamtu nostrum din berceni… ups)

    Eram mai tanar egzact cu cei 7 ani de acasa… 😳

  122. Goldmund Says:

    @Portarul
    Nu despre portarii din stadioane e vorba.Exista in orice firma care se respecta un…portar,doi,care te privesc suspicios pe sub sprincene printre sprincene,chiar si atunci cand te cunosc de mai mult timp.Nu poti intra in institutia in care lucrezi,fara sa dai ochii cu acesti angajati.Cu alte cuvinte”nimic nu merge fara mine”sau si mai si”eu stiu totul despre tine”.Pentru ca eu am muncit si in Romania si muncesc si in Germana de peste 25 de ani,a trebuit sa fac inconjurul lumii sa realizez ca portarul nu se deosebeste prea mult de la un continent la altul de la dictatura proletariatului la o societate libera(intre care exista o mai mare distanta decat intre Pamant si palida,frumoasa Luna)
    Ei bine,am intalnit un portar pe care am vrut sa-l cunosc mai bine,sa stiu si eu ceva….despre el.L-am nimerit bine!Cu domnul D K ,care a fost candva un actor intr-un orasel mic de langa Stuttgart, am ajuns intr-o dimineata de ianuarie sa discutam despre J.Joyce(dupa ce am comentat Die Glocke,fenomenala poezie-poem de Schiller-m-a intrebat daca am citit poezia,crezand ca „romanul” cinestiece..) si astfel am ajuns la Ulysses-„l-am citit dintr-un orgoliu”mi-a spus portarul putin blazat-si eu la fel,i-am zis,in cercul de prieteni al fratelui meu toti vorbeau de Ulysses,dupa care l-am intrebat daca a citit si Oameni din Dublin.Pauza.L-am intrebat de Portretul unui artist in tinerete,pauza.S-a scuzat iar eu am intins-o spre birou.Fiecare om are limitele lui,dar de ce se cred portarii asa de interesanti?

    Pe un forum in internet e simplu sa fii un specialist….Putini sunt sinceri si aceia trebuiesc apreciati precum o comoara fantastica.
    De la acea discutie,portarul a devenit ceva mai amabil cu persoana mea,una din sutele care lucreaza in firma lui….

  123. AVP Says:

    Goldmund, my friend Nichita, despre care tu crezi – pt ca asa spune toanta lumea buna 🙂 – ca a fost genial, avea o vba: „Eu n-am citit decat o singura carte de o mie de ori: Bibilia. Si uite asa am ajuns si eu cult…” (Eu, de fapt, nu l-am auzit niciodata pe Nichita spunandu-ne ca a cetit o carte sau vbind despre o carte pe care tocmai o citise… Avea o mica biblioteca intr-un colt de camera, numai cu dedicatii de la autori, dar nu cred ca cetise vreuna cap-coada… 😳 )

    Io, la randu-mi, cred altceva despre intelectualul cetit sau carturar, in epoca Computerului, si am spus asta intr-o epistola catre N.Manolescu, din 11.05. 1983 (am mai povestit pe for…):

    A fi erudit sau a gândi cu capu’ altuia: or, e limpede că în acest caz problema artistică (funcţie tipică de libertate) devine insolubilă. De altfel, hagiografia iar mai departe intoleranţa şi manipularea conştiinţei nu au avut şi nu au, în cărturărismu’ sec, un excelent adjuvant? Iar dacă ne gândim că doctu’ actual e totuşi cu precizie un semidoct (posibilităţile memoriei omeneşti fiind totuşi limitate), să anticipăm cu groază ziua când Automatul, în numele mnemotehnicii sale imbatabile, va redeschide dosarul libertăţii creatorului, cazu’ umanismului…

  124. neamtu tiganu Says:

    Hei Viorele, p-atunci era ceva de capu tau, da intre timp te-ai impretenit cu Herr Alzheimer. Sa stii ca nu-mi pare rau ca te-am sponzorizat, am facut-o cu placere.
    Apropos, una din maidanezele tale spune ceva de Gabriel Resources, nu stiu daca v-am povestit, am cumparat, cind a vorbit Videanu de ia, cu 2.5 si le-am vindut cu 3.3, cistig curat, scazind impozitu si taxele, 1200 Euroi. Imi pot lua o bicicleta misto.
    Acum a scazut, azi era la 2.5, am bagat stop/los la 1.8 cind ajunge acolo le cumpar din nou. Daca iese precis ajunge in scurt timp la 4. Invatati ba fraierilor ce-i aia capitalism.

    In alta ordine de idei, Viorele mai despaducheaza maidanezele ca ai ajuns in Ze list pa la 1000 (nu de Euroi), si daca te las si io cu ochii-n soare te duci si mai rau la vale.
    In alta, noua, ordine de idei am scris pa blogu meu o condamnare a rusilor, vezi http://la-neamtu-tiganu.blogspot.com/2010/01/diezdemona-davai-zdrianta-nemtii-pa.html acum vei vedea ca nu sunt prorus.

  125. dora Says:

    AVP, asta inseamna ipocrizie, falsa bunatate amicala….sa dai si sa iei inapoi inzecit.Parca i se mai spune gestului si jecmaneala ,jumuiala in numele „omeniei”.

    Ma ieri ca nu fac referire la versuri.Nu vreau sa-mi fortez intelectul si pe urma m-am obisnuit cu un alt stil ,eclectic uneori,dar „traductibil”si placut 🙂

    ++++++++++++++
    avp reply : cu gandu si cu okiu la boc, intelesesi ioc… 😳

  126. dora Says:

    ma ierti,scuze! Il ascult pe Bocut si gandul imi fuge la emisiune.

  127. neamtu tiganu Says:

    Uite, i-am spus si lu Cartarescu, pa 09.01.2010. http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/881916/SENATUL-EVZ-Rosia-Montana-toti-vom-pierde/ O maidaneza dupa acolo, una Rodica zicea ca sunt fraier, ca o sa creasca, uite ca a scazut si cred ca o sa mai scada.
    P.S Bravo ba, zilele trecute ma injurai ca sunt securist si nu cetesc, acum zici ca-i bine sa nu cetesti, m-am prins, vrei sa-i iei apararea lu Basescu si lu EBA.

  128. AVP Says:

    acum vei vedea ca nu sunt prorus

    Ba esti. Punctum. Iar pe noi nu ne mai intereseaza, acum, rusii. Ei cu ei, noi cu noi…

    Si de unde ai dedus ca as avea nevoie de boriturile tele si ale „liberalului” gurist pe-aci…?

  129. neamtu tiganu Says:

    Stimata doamna maidaneza Dora, puteti va rog sa-mi explicati cind si cum am primit INZECIT ceva inapoi? Doamna maidaneza va asigur ca cu sau fara sponzorizarea respectiva evenimentele ar fi avut absolut aceeasi dinamica, faptu ca-l injur acum dupa ce l-am laudat atunci tine numai de iel.
    Doamna va mai informez ceva, pa vremea aia eram in contact f. apropiat si cu Roadrunner si cu Motanu incaltat si cu altii. Te asigur ca nici unu dintre ei nu i-a scos absolut nimic pe git. astea sunt inchipuirile paranoicului, in loc de multumire.

    Stimata doamna maidaneza, te invit sa ajuti si mata la rindu matale un artist si mai vorbim dupa aia!
    P.S Viorele, hai ma recunoaste ca daca nu mai vin p-aici iti voi lipsi 🙂 poate chiar mai tare decit peltelele lu Bula de Aur.

    +++++++++++++++++++++

    avp reply : chiar te-as ruga sa nu mai vii pe-aci, caci ma faci dreq de ris… Exact cum ai spus candva, inainte de a ma ruga sa accept sponsorizarea ta : mi-ai lipit niste verzisori de frunte, ca tziganu, si tot ca tziganu iti dai azi in petic… Cat despre roadrunner, forumul Ziua sta marturie pt ce mi-a facut, impreuna cu red hat, pt pomana-i de rahat… 😦 Vba aia: cine-o mai face ca mine, ca mine sa patzeasca… Dar stii si vba ailalata, a poetului Labish : „Mananc si plang…

    Despre Motanu n-ai tu atata obraz sa vbesti, tigane… 👿 Ce tot il amesteci pe Motan aci ?

  130. Goldmund Says:

    @Viorel
    Stai putin Viorel sa-ti spun o vorba,doua:
    Ar trebui sa fiu idiot de-a binelea sa cred ca Nichita este un „geniu”pentru ca asa spune lumea prin lume.Eu i-am citit o multime de poezii,am cumparat majoritatea volumelor de poezii,iar o domnisoara grecoaica m-a dus chiar in apartamentul in care se afla Nichita Stanescu in carne si oase,putin ametit si care ingana ceva genial,pentru ca am auzit cu urechile mele cateceva ce mi s-a parut in acel moment genial,iar doua tinere fete notau de zor genialitatea-creatia.Asta am trait o data,dupa care a trebuit sa plec in armata,unde mai ales noaptea scriam poezii,imitandu-l…deci prostii-nu mi-a trecut nici astazi
    Chestia cu cititul era problema portarului nu a mea,el a crezut ca „romanul”e semianalfabet”probabil,precum hotii de bancomate….din Drakulaland-stereotipuri am si eu si tu si portarul,indiferent de piruetele verbale
    Cu tot respectul

    PS
    Mai grav mi se pare un semidoct si neerudit gen Becali,care are putere intr-o tara cu o democratie slaba.Apoi m-as teme de cei cititi si prosti(dupa cum zici,eu n-am intalnit-ar trebui sa ma consider un fericit,nu?

  131. Stely Says:

    Ei ,si acum sa vedem mey cu cine sa ma lupt ? ca nu vad nici un inimic p’aci : evil:

    ….cu @neamtu si @ R.Humor ? Ptru ei nici nu merita sa ma mai deranjez..Cu oameni a caror logica este de doi lei ,,nu-mi mai omor vremea ..Il las sa hurle la luna pina l’or sari ochii si pina cind isi vor inghita propria lor voma otravita ..

  132. orangeskorpion Says:

    avp,

    crede-ma ca ai ajuns pe locul x in zelist (desi asta nu ar trebui sa te preocupe sub nici o forma) in special din cauza haznalelor care te inunda din cind in cind, aproape zilnic..

    adeseori nu comentez nimic din cauza lor…

    si cred ca si altii la fel procedeaza.
    Unii vazind laturile lor, nu mai intra deloc,
    doar eu mai perseverez

    🙂

    ++++++++++++++++++

    avp reply : @Osk, vreau ca toanta marturia sa fie de fatza, pt patzaniile sireacului Poet Ro pe cand era in amarata-i viatza, aloo…

    Vba lu Nichita: „Toti ar vrea sa fie Eminescu, dar nimeni n-ar vrea sa-i traiasca viatza… 😳 „

  133. Radu Humor Says:

    @ AVP :
    „Cin’ pohteshte sa-i dau hulla-mi caval
    I-o dau pana nici nu clipeshte

    Io sunt ca marea, bey, cand furtuna-i face valuri cretze
    Sau ca Budha cu o mie de fetze.
    Io sunt poet, nu trompeta de tinichele,
    Io sunt amantu’ unei stele logostele ! ”

    Esti de coma hombre !
    Iar despre aia cu „phulla-caval”
    esti de-a-dreptul mortal
    ( sper ca doamnele sa inteleaga figura de stil… 😉 )

    Cand ai scris-o pe aia cu marea, pe cea cu o mie de fetze
    si cu trmpeta-ti de kkt,
    sper ca-l aveai drept model pe Pirat 😉

    Si ca sa-mi alungi toate temer’le mele,
    Detaliaza te rog mai pe larg :
    „Io sunt amantu’ unei stele logostele !”
    Cine-i bre, fericita ?! 🙄
    Ce te inspira cu-atata drag 😳

    ++++++++++++++++++++++++++++
    avp reply : spune-mi cum citesti, ca sa-ti spun cine esti : un biet obsedat sexual. Nimic nou subt soare.

  134. neamtu tiganu Says:

    Bine ma Viorele, nu mai vin p-aici. Doar un lucru, ori minti ori te-ai ramolit, io pa Ziua nu te-am facut NICIODATA de rahat, din contra intotdeauna ti-am luat apararea si cu red hat m-am avut la cutite, exista multe linkuri.
    Asa ca adio si-un praz verde!

    +++++++++++++++++++++++++++++

    avp reply : nici io n-am zis ca tu m-ai facut de rahat pe Ziua, mai citeste o data, aloo… E simplu de ce n-ai facut-o : pe atunci nu tineam cu Base si nici cu americanii…

    Poti sa scrii oricand aici si orice-ti trece prin cap, cu conditia sa nu-mi mai insulti invitatii. Poarta-te precum ceilalti nemti veritabili (pe care nu ma-ndoiesc ca i-ai remarcat), iar nu ca un neamt tigan. Pe mine, in schimb, poti sa ma faci cum vrei, daca atata te duce mintea, precum amaratu gurist (pe care insa il voi bana, incepand din seara asta). Paa

  135. Stely Says:

    AVP ,
    am exersat un citat lung cu ,dar care nu pare citat ..Spune-mi cum il fac p’ala de sus sa arate a citat ? 😉 citat .Am vazut pe site-ul ala dat de tine f.multe chestiutze ,dar nu mi-a reusit decit sublinierea ,celelalte n-au fost editate ..Nici fonturile?! (culorile) nu mi-au iesit..
    D-le ,dulău de ferentari , ai venit sa -ti faci numarul de hurlături la lună ? sau să muşti din nişte cooruri ?

  136. dora Says:

    Servus skorpi! 😆

    Mare adevar ai grait!Cand vezi pe cate unul cum se prostinueaza ,cum se imbata cu „genialitatea” lor fara pereche,cum jignesc si-i desconsidera pe oponentii de idei,ce jigotisme utilizeaza,bulevardisme…..iti vine sa pleci cat vezi cu ochii si sa numai revii.

    +++++++++++++++++++++
    avp reply : Dora, acesta nu e un salon de schimbat ranjete conventionale ori cenaclul vreunui becisnic poetzel provincial… E blogu lu AVP, soro…

    Io n-am adus pe nimeni cu anasana aci, nu gonesc pe nimeni de-aci (exceptis excipiendis), nu ma rog – in genunchi – de nimeni sa stea aci, fata mea… Sta cine are placere.

    Si nu ma intereseaza Ze.list, aloo… ! Io nu vreau decat sa spun ce am de spus, io, avp, bre… 🙂 Iar daca pe tine nu te intereseaza ce spune regele hyperspatziului, hic et nunc, treaba ta… Care-i problema ? 🙄

  137. dora Says:

    Tzigane,

    acum chiar te poti duce sa te joci in nisip cu lopatzica.
    ai regresat complet in ochii mei,ai devenit mic,mic….aproape invizibil.

  138. neamtu tiganu Says:

    Ma io iubesc America, da America e pt. mine Burt Rutan, Bill Gates, Yosemite, gen Shepard, Gershwin, Lincoln, Poe, Grand Canyon, NASA, Miami, Las Vegas, Boeing, Howard Hughes, extraordinaru San Francisco, multimea de preteni pe care-i am pe acolo si multe altele, am avut fericirea s-o vizitez indelung si fi-miu a studiat acolo o perioada. Faptu ca nu l-am putut suferi pe Bush nu-nseamna ca sunt antiamerican, Bush nu-i America cum nici Basescu nu-i Romania.

    Hai ca acum te las, nu ne mai putem intelege.

    P.S Salutari maidanezelor!

  139. AVP Says:

    Auzi, mha, si io iubesc Rusia, insa Rusia inseamna pt mine Tolstoi, Dostoievski, Solohov, Bulgakov si multe alte minunatii, inclusiv cateva canticele si filme rusesti sau cativa mari sportivi, ba chiar si Gagarin si Laika, ori „Aventurile lui Habarnam”, „Asa s-a calit otelu”, „Povestea unui om adevarat”, „Tanara garda”, „Serioja Tiulenin”, „Insemnarile unui partizan” si alte carticele ale copilariei mele (am crescut cu „Cartea Rusa” la cap, aloo…), pe care le citeam fara sa am habar de substratul lor ideologic, dar n-o sa ma fortezi tu sa ador Rusia mafiosilor rosii actuali si a pretenarilor lor mai mult or mai putin nemti, mai mult sau mai putin tigani, din Ro, numai pt ca s-ar phootea sa ai si tu neste becisnice dividende pe-acolo…

    Hai, cara-te dreq de-aci, ferentaristule… (si zi merci ca-ti zic asa, si nu cum ai merita…) Fugi dreaa…

  140. monica Says:

    Ati intrat cam devreme la Papusoi.
    E frig,bate crivatzu si ninge de nu se vede la 5m distanta

  141. Stely Says:

    Aloo,monica ..
    Ce faci ? Stai in papushoi ca un B-52 sau esti deja in plapumoi ? 👿 Hai mey ca au plecat hurlatorii sa latre la luna,dupa ce si-au facut numerele de circ . :mrgreen:
    Bine,daca v-ati culcat ,nu-i bai ..Sper ca @Hantzy sa mai dea p’aci .Sunt convinsa ca incet ,incet vom consona si ca parerile noastre vor ajunge sa convietuiasca pasnic..
    Noapte buna si somn usor , celor care mai dau p’aci . 🙄

  142. dora Says:

    AVP,

    eu pentru tine am venit pe blogu’ista.Te-am urmat oriunde ti-ai purtat pasii ,m-am bucurat in tacere citindu-ti vorbele mestesugite si calatorind impreuna cu Stely in Hyperspatiu ‘fascinant creat de tine.
    Dar nu -i suport pe badarani ,pe neciopliti , pe cei lipsiti de cei 7 ani de acasa ,pe vizitatorii tai care nici macar pe tine nu te respecta.Ce sa mai zic de noi „fetele”,mai sensibile de felul nostru?Suntem maidaneze,suntem scavele tale,n-avem personalitate …. suntem ,acolo, niste robotele programate sa-ti ridicam osanale.E prea mult!
    I-am vizat in primul rand pe tzigan si humorist.

  143. dora Says:

    Noapte buna Stely! 😆

  144. Stely Says:

    moniii !
    a plesnit un drac sau o fi de vina consonanta 🙂

  145. monica Says:

    @fetelor maidaneze
    nu dati atentie.Ca nu-i cazu’ 😉 Avem de discutat lucruri mai importante.

  146. monica Says:

    Imi pare rau ca nu am talentul lui AVP.I-as tine numai i n vb de duh ,de i-as satura

  147. monica Says:

    Da mey,asa ieshte

  148. Stely Says:

    Dora ,
    Te pup si Noapte buna ! Eu stiu cel mai bine ca esti ,alaturi de @orangekorpion ,o admiratoare si o prietena sincera a lui AVP.. Poate ca hurlatorii se vor tine de cuvint si vor sta in b(ir)loagele lor..

  149. AVP Says:

    My friends, asta-i viata de artist : cateodata vesel, de cele mai multe ori trist… Iar daca esti si genial, ai behehelit-o, halal… : risti sa nu te-nteleaga nici fi-to, darmite un tigan neamt sau un gurist ce-a ramas inca de la „cantarea romaniei” cu iluzia ca are si el o oarescare importantz… ?

    Noapte buna tutulor… Multumesc mult celor care nu m-au parasit si care inca mai cred ca nu sunt doar un biet poesel catranit / afurisit… 😳

  150. monica Says:

    @AVP
    Noapte calduroasa

  151. monica Says:

    @Fetelor,noapte buna si voua
    Hai ca ma culcusesc si eu ,ca sunt franta.Maine daca am timp as dori sa-l abordez pe @ Petit,pt ca n-am inteles prea bine a doua lui interventie.Dar, sa mai traim pana atunci.

  152. Stely Says:

    Hai paa ..

  153. dora Says:

    Buna dimineata!

    moni,Stely!Noi suntem amazoane,suna mai bine decat maidanezele tziganului. 🙂 🙂

  154. dora Says:

    AVP, 😆

    azi esti vesel or,esti trist?

    De suparat sa te superi pe ci ne trebuie,pe „agresorii”verbali !

  155. Stely Says:

    Salut ,Dori !
    Ce vrednicuta esti tu astazi ! M-ai intrecut .. 🙄

  156. Ghita Bizonu' Says:

    AVP ule in primul; rand iti zic sa largesti parte destinata articolelor . Ca am fost silt ca copoii si sa pun in word sa pot citi. Formatu asta e bin daca scrii ca Jan Dinu : traisca sefu si=l pup in base !! da cand vreo sa pui ceva mai mult e prea stramt ..
    Apoi iti atrag atentia ca drumul Rusiei trece peste noi. Ca de 1000 de ani ea vrea la Tarigrad .. ca acu nu e mare schepsis nu conteste e ca ala care ajuns la bani isi ia la 50 de ani maisna visata la 14 ….

  157. Ghita Bizonu' Says:

    Dumnezeu nu te sileste sa bagi in traista ….si nici Europa

    Ascultam aseara niste pareri dspre pensiii ….. si comparatii exagerate cum e in Franta, cum e in RFG , cum e …. Nu se punea insa intrebarea – avem o baza comparabila cu cea din tarile mentionate ? ( pst! Mi-ar conveni si mie … 57 ani trecuti, servicul cu persepctive cam sumbre spre negativ .. cine dracu mai ? ). De unde ? ca statu sumtem cu totii si principala sa preocupare pare a fi staisfacerea fanteziilor gastii boccii – fantezii de multe ilegale , asa cum sta bine unui primsinistru doctor in drept si profesor asisderea , ori de o excentrictate total neuropeana asa cum ii sta bine unuia venit din spatiul Mittel al fostei KaKanii.
    Zilele trecute se zicea ca Romania este pe cale sa rateze atragerea a 30 mld euros de la UE. Bani ptr dezvoltare – ntz nu ptr vile si gipane !!
    Intre noi fie vorba pentru asta am dorit intrarea in UE . Banii !!! Insa nu-i atragem . Pun pariu ca se gasesc si alegatii gen sa nu ne aratam milogi , sa avem demnitate , ca noi prin munca noastra asa ca Grecia, Spania, Irlanda ! cele 3 tari mentionate sunt mari beneficiare ale fondurilor europene de solidaritate samd da asta nu e cazu sa pomenim ca romanu e obisnuit cu pica para , da ?
    Parerea mea este alta – cei care zic ca mai sus sunt niste dobiboCI in care ignoranta este armonios amestecata cu multa prostie ( si cine nu-i fudul ) combinate cu o doza masiva de impotenta suficienta totul condimentat cu un adaos gros de sadism. De fapt cam asta este o buna parte a societatii in civil , teleptuali si nu in ultimu rand poli p’tits chiens ce umplu parlamentu si micru ecran . Vi se pare ca sunt ticalos ? Ntz , sa ne aducem aminte de inceputul anului 2000 . Atunci, dupa 4 ani de marete realizari CDR ist PeDeene in domeniul integrarii europene Romania statea in fruntea cozii , inclusiv in ce privea textele de lege ce trebuiau traduse in romaneste . Acum sa nu-mi ziceti ca nu stiau o limba straina !! Pur si simplu au omis intentionat si apoi au dat vina pe noul guvern ca nu a facut in 3 luni ce nu au facut ei in ani de zile de palavre glorioase despre cum ei vor integrarea !! Si traducerea era partea cea mai simpla si usor de facut ….
    Acum sa ne intoarcem la miliardele alea . Miliardele alea au o mica hiba – sunt foarte atent supravegheate de organele UE ( ca si la Bruxelles se fura din gros !!! ) si nu prea pot sa fie directionate spre consumul de lux . Ca sa fim cinstiti la fondurile ptr preaderare minim 30 % s-au irosit pe „consultanta” ( ptr cei care nu stiu sau nu vor sa inteleaga : firma X a lu W ori specialistul Tz primesc un contract de consultanta in urma caruia rezulta niste pagini frumos colorate – se bucura si cei care vand imprimante si cartuse si hartie – cat mai frumos legate care sunt depozitate cu grija ! ca de folosit …. la ce iti trebuie studiu ptr influenta razleor de luna asupra galosilor de guma ?! ) destinata sa creasca clasa medie spre avuta ?! Plus cata consultanta incape in 30 mld fara sa puta ?! ( cu 3 mld faci ptr toata UE !! )
    In plus a doua hiba majora este faptul ca fondurile nu se dau pur si simplu . Se „acceseaza” facand a dracului de multa hartogareala si trebuie sa stii ce si cum . Munca . Cunoastere nu dat cu parerea . Si mai grav ele trebuie sa fie cofinantate . Si banii de cofinatatre trebuie bagati cam toti in finantare . De ce sa muncesti asa de-an boulea doar pentru salariu ( chiar bun ! ) cand poti sa –l iei si fara ?!
    Si mai este si o frana mentala . Astea sunt treburi de stat sau macar ale administratiei locale … Ori noi suntem contra ca centralismului , suntem pentru statu minimal ( ? si atunci cum s-au inmultit bugetarii cu 50% in 5 ani ?!?) si pentru liberalism. Oare ?
    Lieberalismu nost inseamna mai mult liberalitati ptr anticomunsitii cu PCR la Secu’. Statu caruia i se cere sa-si scoata labele din economie , sa nu mai faca protectie sociala , si alte comunisme din astea este somat sa ajute sa creasca clasa medie . Si ajuta .. mai cu o consultanta , mai cu niste fonctii, mai cu cota unica ( marind TVA la paine ) samd .
    Liberalismul lor este doar frunza d vita cu care se mascheaza impostura si incompetenta . Ca orice director nou numit – fie al dinozar comunist fie june MBAist de prin vestake – are 2 griji : sa –si traga masina noua si sa-si schimbe secretara ( se pare ca sinistrii la fel. Pe astia cu secretarele ii inteleg, insa ce au cu masinile ? ). Si dupa ce agita nitel apele ajunge la inteleapta concluzie liberaloida – ba io va creez conditii sa munciti, aduceti voi contractele, gasiti voi benficiarii samd ORI incepem plivitu’ schemei !!
    Sa privim acum putoarea actuala . Dupa o prima etapa de epurari pe motiv de prezumata infideliate – nitel cam ilegala – a gasit iute solutia : acord cu FMI ! Nu stiu care era situatia finaciar-economica a traii dar am impresia ca nici ei ( saracu Jeona e absolut inocent in toata sensurile mai ales injurioase ), dar am impresia ca nici Boc … Insa acoprdul cu FMI are marele avantaj ca ofera un set de solutii prefabricate , „expertiza”FMI, directivele FMI , scuza cu FMI . Adica un fel de noi FMI im (liberalizam , europenizam ) nu gandim ( muncim ). Si ne schimbam masinile, promovam pe ai nostri si voi aduceti bani la bujet !! Comod ? Cel mai comod e sa fii misntru sau macr director ….
    Si in acelasi fel procedeaza si privatizata Romtelecom (mon amour de toujours !) , si apa data unuia den Franta , si supermarketul occidental : maresc preturile asteptand ca noi sa ne descurcam ca ei sa traiasca bine .
    Asta este liberalismul Romaniei de la 1997 incoace .
    Si astea pe corolarul ca ei / voi vor /vreti in Europa dar numai ei . Ei vor venituri europene , insa nu si o tara europeana si prin strazi, canalizare si mai ales stuctura economica . Ei vor ca ei sa iaba venituri europene insa nu doresc ca si bizonii derand sa traisca europeneste . Aici este sadismul. Si asa avem si explicatia situatiei din 2000 – nu tradusesera fiinda nu doreau .
    Insa nu se poate sa ai nivelul RFG si sa te bazezi pe munca slab calificata .

  158. Stely Says:

    Hopaa ..! Si-a facut aparitia un nou musafir , care face o analiza ,deocamdata economica, dura si neiertatoare a tuturor guvernelor postdecembriste ..Incerc sa intrevad printre rinduri optiunea politica a lui@Ghita Bizonu si totodata sa-mi amintesc si forumurile unde l-am mai intlnit ..Un lucru este sigur .. Este un pretin de forumit al maestrului AVP.. Alt lucru care mai este sigur :se pricepe la politici economice si financiare ..Iar ,dupa modul cum se exprima la adresa guvernantilor de azi ,mai mult ca sigur ca nu-i agreaza 👿
    Privind insa atragerea fondurilor europene are perfecta dreptate ..Se misca lumea (ministrii) cam greu..Dar,sa vedem ..Poate Lenuta din Plescoi se va misca mai vioi ,avind interese si ambitii mai de soi 😉
    Hai c-am ziso .. 🙄 acu’ e acu ‘ ..
    zarurile si nada au fost aruncate ..

  159. ANAMORF Says:

    De Chucky nici să nu mai vorbim…

  160. monica Says:

    @PETITparis,
    Ieri dupa prima dvs postare pe acest blog,mi-am permis sa adaug niste idei personale despre zona in care s-a nascut atat Ierunca cat si Sararu,doua personalitati care in afara locului de bastina si a scrisului n-au nimic in comun.Poate am gresit si atunci, cand i-am reprodus si parerile lui Iaru despre politicienii care nu au o pozitie ferma vis a vis de Ru,dar shederea mea pe acest blog se datoreaza faptului ca libertatea de expresie (mai mult sau mai putin avizata ) este permisa .Multumes pt aceasta AVePeului.
    Sa nu considerati nici un moment ca interventia mea ar fi avut la origini vreo inclinatie de admiratie sau din contra, pentru Sararu, deoarece in afara de „Niste Tarani” nu am citit nimic scris de domnia sa,am vz niste piese de teatru pe vremea cand era dir la TM si cam atat.Tangential am aflat ca sunt amandoi din Vilcea.In general ma feresc sa judec oamenii,dar mai ales pe aceia care-mi sunt superiori, macar dpdv al culturii lor.
    In interventia mea am vrut numai sa subliniez ,pe baza informatiilor luate de la dvs si V Tismaneanu ,ca diferentele ideologice ale celor doi se reflecta si in caracterul unei intregi populatii a acestui judet,pe care-l iubesc, ca si pe omenii care-l populeaza,macar pt faptul ca ,istoria lui si a lor se intinde pe cel putin 2000 ani de existenta.
    Orasul in care s-a scris si s-a cantat pentru prima data Desteapta-te Romane cred ca spune multe si pt acest lucru il voi respecta, chiar daca prin el si-au perindat viata si oameni care nu-i fac cinste.
    V-as invita sa vedeti acest orasel de provincie,precum si tot judetul; Poarta in ele sufletele multor iubitori si fauritori de neam si tara,iar ratacirile actule ale unora(50 de ani de temnita grea nu-s de colea), le consider trecatoare si de invatatura datatoare.
    Va scrie un om care a trait acolo decat vreo 19 ani (timp in care nimeni nu a reusit sa-mi schimbe caracterul),dar nu pot sa nu fiu loial, unui tinut care m-a format .

  161. AVP Says:

    Buna ziua.

    Ai ghicit, Stely, Ghita Bizonu – caruia ii spun bun venit pe my blogs – e un vechi pretin de forumit, pe care l-am intalnit mai intai pe Evenimentul Zilei (old), apoi, dupa ce vechea trupa de pe Ev.Z. s-a spart, iar exceptionalii forumisti de acolo au fost nevoiti sa-si gaseasca o noua patrie, ca hebreii scapati din robia Eghypetului, Ghita Bizonu, unul dintre liderii lor, s-a aciuat pe Ziua (o cetate din hypersptaz aflata si ea in perioada de incrementa, helas…) Sic transit gloria mundi… 😳

    Ai ghicit, de asemenea, si optiunile politice ale lu Ghitza, pe care poate sa si le expuna fara grija aci, cu conditia sa o faca intr-un limbaj civilizat (dar nu neaparat in limbaju de lemn al ziaristilor sau, doamne fereste, in limbaj kkdemic…)

    @Monica, si io pastrez cele mai bune si sincere sentimente pt judetul Valcea, acolo unde am pretini buni… Jud Valcea e, realmente, unul dintre cele mai autentic rumânesti locuri din Ro, aloo…

  162. monica Says:

    @AVP
    Multam mult pt sintetizarea-ti academica.Aici eu recunosc superioritatea dar si „ingenuitatea”unora,aloo…

  163. monica Says:

    @Steli & @Dora
    bine va gasii,sanatoase. Maidanezii sunt cele mai dragute si destepte animalute,asta pt ca viata ii obliga sa gandeasca singuri,fara stapan 😉 😛

  164. Stely Says:

    Salut ,moni !
    Am spus eu ca esti sensibiloasa foc si nu mai crezut ..Oricit as incerca sa fac si eu o prezentare a locurilor mele natale ,nu pot fi atit de romantica si sentimentala ca tine..Ar trebui sa-ti faci un blog,zau !.. Un blog turistic , de promovare a frumusetilor naturlale si traditiilor locale a zonei acestea geografice ..
    @ANAMORF ,
    Ai ce ai cu Chucky ..Cumva ,iti provoaca oarece fantezii .. ? 😉 zic si eu ,nu dau cu parul.. 😀
    AVP,
    ma bucur de aparitia lui @Ghitu Bizonu …Asa e ,de pe forumul „Ev.zilei ,”il stiu ..pe ZIUA n-am intrat ,avind in vedere ca pe vremea cind il agream si-l cumparam ,nu aveam calculatorul asta ..
    Astept feed-back-ul lui ,apoi ma pronunt in privinta limbajului ..In orice caz ,la prima vedere intuiesc ca nu-l va inlocui pe @neamtu tiganu ,daca acesta se va tine de cuvint si nu va mai calca pe-aici asa dupa cum as spus..

  165. monica Says:

    @Stely’stii tu ceva? Sau consonantza e divina? 😛 Cand o sa invat sa umblu cu computerul cum trbuie poate mi-oi face 😉

  166. PETITparis Says:

    @monica
    merci/
    va promit ca am sa vin .
    (tatal meu s-a nascut in ZONA)-com. Livezi…….Livezeni?

  167. monica Says:

    http://urbanlegends.about.com/library/n_ericsson_laptop_hoax.htm
    Daca as avea bani ,asa ceva i-as cumpara maestrului ,ca sa poata sa scrie si in gradinita de vara

  168. Hantzy Says:

    @dora, @monica, @stely neaparat in ordine alfabetica.
    Mey, fetelor
    tocmai pe animalu poolitic ma bazez cand proorocesc ce urmeaza, pe incapatanarea sa de a ramane in istorie cum c-a creat statu semiprezidential. Reforma clasei politice?! Asta e un nume dat de complezenta proiectului sau. Voi ii cautati capacitati relationat, dar mai ales conditionat de ceea ce ati vrea voi sa faca, iar faptul ca va surprinde prin miscari politice deosebit de inteligente, recunosc, il asimilati automat celui ce, pe cal dalb, deschide calea spre prosperitate. Ca e jinduitor la glorie si ravnitor de nemasurata putere o stie deja toata lumea!
    Tocmai ca nu mai are nimic de pierdut il face sa joace cartea cea mare, sau sa bluff-eze. A mai incercat o data, acum e ultima sansa! Nu pentru fericirea PD-L se lupta dumnealui, ci pentru a-si crea siesi o sustinere cum avea Iliescu-n 90.Va incerca sa rupa inca o bucata din PNL-ul speriat de iminenta sfarsitului si una bucata din pesedeul cel prea corupt ca sa nu se desfaca in bucati dupa regula cine da mai mult. Generalii sunt deja periati, iar Tariceanu e bagat pe Ariel. Deocamdata atat! Becalienii sau ecologistii sunt mai buni cu 1-2 procente, care la o redistribuire ar insemna tot partea pedeLEULUI . De asta trebuie sustinut guvernul! Demagogic, populist, nu conteaza! Machiavelismul este si el o strategie de succes. Si finantele conteaza pentru cel ce se duce cu caciula-n mana tocmai hat la Tancabesti! Meleardele de la femeiu de ce-or fi oare atat de multe?! Gabriel Resources, Rafo si Sterling vor sti ca ora exacta se da de la Cotroceni! Nu vor trece bine 3-4 luni si vor incepe sondarile populatiei. Intre timp va mai arunca ceva momeli cu imunitatea parlamentarilor corupti,caci inca tine. Vor fi sacrificati vreun Ridzi sau chiar si o falca de arad, dupa tehnica pesedista a bivolarului, si va castiga simpatia populatiei pentru partidul portocaliu. Dar nu va reusio sa-i aduca in fata Justitiei pe marii corupti Nastase si Patriciu, protejati de liota parlamentara! Jos cu ei! Mai intai pe bucatele, apoi pe farasul electoral! Ingredientele nu vor lipsi: Grivco, mineriade, iminenta prescrierii crimelor de la revolutie, suspendare, somaj, nesiguranta (ultimul fiind cel mai folosit pentru intarirea unei oligocratii incipiente) etc. In paralel, Videanu ii cumpara si fabrica de hartie si tipografia lui Sechelariu, si se pot pune apoi conditii de furnizare pentru presa incomoda samd. Si apoise poate merge la anticipate! Pana atunci poolimea tre’sa stie ca guvernu portocaliu face si drege bine, iar doar guvernu tre’sa stie cine-i sefu! A propos, stiti ca SEFUL STATULUI e o formula neconstitutionala, nefiind deci permisa in comunicatele oficiale. Doar pentru B1 si Etno e OK!

    Nu voi sa inchei inainte de a face cateva mici impunsaturi, plecand de la raspunsuriel de ieri:
    @dora – “Fenomenul exista aiurea in lume,numai ca,incadrand avepistii de p’aci in aceasta categorie mi se pare ca comiti o grava eroare.”
    Eu nu am inclus pe nimeni intre talibani, asa cum am definit ieri, din punctul meu de vedere, fundamentalismul politic. Si recunosc ca exista talibani rosii, galbini si verzi. Iar credit nu le acord lui CA si DP mai mult decat altora. Nu sunt multumit de primul, dar n-am avut alta optiune mai buna. Iar al doilea mi-e indiferent, insa nu pot sa-l judec plecand de la declaratiile celui mai informat om in stat, cum ca ar fi mafiot. Conducerea PNL e ineficienta?! Se poate: in 1990 a inceput cu 15 la suta la prezidentiale, iar 20 de ani mai tarziu atinge 20 de procente si 34 la suta din voturile intelectualilor!!! In conditiile cand nici in statele “capitaliste”, excluzand cele cu esichier politic bicolor, liberalii nu obtin mai mult.
    @monica
    Stiu ca TB e egoist ca un scorpion, os tiu si io, maritat fiind cu o “scorpie”, care jura ca peatra ei filosofala ametistu violent estem.
    @stely
    CTP i-a spus paa lui Base, care nu a vrut “sa vorbeasca la parchet ptr dosarul lui Patriciu “..! Deci unei persoane, strategului auto-uns al Aliantei, iar nu unei idei, hm?! Si de ce?! Pentru ca n-a vrut sa puna o vorba buna?! Te intreb: poate, intr-un stat de drept, presedintele sa faca acest lucru?! Pentru ca daca raspunsul este DA, atunci pot usor banui cine este in spatele NUP-ului in cazul Udrea. Sau de ce Bucsaru si-a luat banii pe cuiele care costa la bucata cat tona de fier vechi din flota romaneasca, desi rezolutia prezidentiala era: “Sa se aplice legea!” Ar fi putut scrie acelasi lucru pe memoriul lui Patriciu, de exemplu. Cum s-ar fi aplicat atunci legea in cazul sau?

  169. Hantzy Says:

    Salut, Bizoane! Ma bucur s ate regasesc!

  170. Hantzy Says:

    @Goldmund,

    Asa-i cu paznicii de noapte! Unul roman a fost intrebat odata de un sofer de TIR inglez cum poate sa ajunga la Bucuresti:
    -Would you show me the way to Bucharest, please?!
    Rumanul ridica din umeri.
    -Können Sie mir den Weg nach Bukarest zeigen?
    Rumanul tace de nu se mai opreste.
    _Ou est la route à Bucharest?
    Rumanul il priveste cu ochii inteligenti de rotunzi ce sunt.
    _ Dov’e la via a Bucaresti?
    Rumanul se gadila la sinusuri.
    Infuriat, soferul pleaca!
    Romanul trage concluzia:
    _ Stia asta atatea limbi si nu tot i-a folosit la nimic!

    Iti dau un sfat: fa-ti o carte de vizita format A5, cu 30 de file scrise marunt ca s incapa, pe care sa pui titlurile cartilor cetite si pieselor savurate. Ii dai pe toti interlocutorii gata de la pagina a dooa!!!

  171. monica Says:

    @PETIT
    satul meu natal,nu-l gasii dar pe-al matale,iote,imediat dadui de el.Livezi se numeste .Sa ne mandrim,deci 🙂
    +44° 51' 0.00", +23° 49' 0.00" (44.850000, 23.816667)
    Link:

  172. monica Says:

    @Hantzi
    bine ai venit,acum te-am vz; de combatut mai incolo ,dupa ce te citesc 😛

  173. monica Says:

    @AVP,@Stely
    Dupa lungi cautari(din nestiinta-de-asta-mi plac mie maidanezele 😉 ) gasii Floru ,satul meu de origine
    44.383333, 24.750000

  174. Stely Says:

    moni,
    Pai ,asa sa fie ?..Daca-i asa inseamna ca am ghicit si n-am decit sa-i fac cu sic maestrului, ca l-am intrecut la premonitii .. 😉 Iar,daca e sa fie si ..turistic ,atunci chiar am dat lovitura .. 😀
    Hantzy ,
    Mai sa fie ,dar chiar l-ati intuit bine pe animalul politic Base.. Pai,daca vrea sa ramina in istorie ca Remodernizatorul Ro unde e problema ? Doar nu ptru asta l-am votat si l-am sustinut ? Ptru mine nu este nici o teama ca el n-o va face folosind bineinteles pirghiile democratice si constitutionale..Sigur ca sunt de acord cu anticipatele daca acest guvern nu poate sa-i vina in intimpinare cu proiectele de legi necesare ,din motive de slaba sustinere parlam. Este adevarata si chestiunea ca vor fi analizate prin sondaje toate oportunitatile si prioritatile ..Nimic nu se va face fara o strategie bine gindita ..Da,in politica exista si machiavelismul ca sursa de inspiratie ,dar atita vreme cit are un scop nobil,de ce nu?
    Nu inteleg care este sursa nemultumirii dv.si a opozantilor lui .. Problema justitiei este cea care i-a adus si suspendarea cit si ura liberalo-pesedista.. A liberalilor din cauza lui Patriciu ,pe care il trec fiori reci zi si noapte ca e posibil sa se apropie deznodamintul ,iar pe pesedisti A.Nastase care asisderea este disperat..Asta a fost cauza consonantei dintre ei ,@Hantzy ,nicedecum teama de dictatura si autoritarism.. Vad ca deja se interpreteaza ca primarul vilcean si cel aradean sunt sacrificati ptru nu stiu ce praf in ochii ..Doar,nu vreti sa spuneti ca T.Basescu i-a sacrificat ..machiavelic ?! Este clar ca exista o paranoia undeva ,dar in nici un caz in rindul simpatizantilor lui T.Basescu .. Cel mai edificator ex. este chiar asta cu primarul vilcean.. Eu m-am abtinut sa spun ,ca este posibil ca arestarea lor sa fie o razbunare a judecatorilor ,ptru indrazneala guvernuli pedelist de a le ridica sporurile de coruptie ,de stres s.a,cit si pensiile babane ,care ca justitiari fiind incalcau cu o nesimtire colosala orice principiu ,ca de ex.tratamentul egal in fata legii ..Deci ,n-am spus-o ,dar am gindit-o in sinea mea precum ca , uite cum face justitia :judecarea lui Patricu se amina de patru ani, a lui Copos cu Loteria la fel,a lui Stancev si Seras nici dracu’nu mai stie de ele,ale lui Nastase zac prin sertarele parlam. ,si iata ,minunea minunilor al primarului pedelist se rezolva mai repede ..cam tot atit de repede ca al M.Musca ,cel cu securitatea .In concluzie avem la ora actuala un primar pedelist condamnat ptru coruptie si o deputata liberalo-pedelista condamnata ptru colaborare cu securitatea ..Al dracului Bas’asta !

  175. monica Says:

    Maitzica (bunica dinspre mama)s-a nascut si a trait o parte a vietii intr-un sat din actualul judet Olt, pe partea dreapta a raului Vedea ,care n-am inteles mult timp de ce se numeste rau ,odata ce este trecut cu pasu,iar vitele pe timp de vara de-abia au apa sa se adape..Si satul si comuna din care se trageau ea si bunicul Ilie au nume frumoase,parca puse asa in compensatie cu saracia lucie care domnea si domneste si azi peste ele. Satul era Floru ,iar comuna era Icoana.Frumos ,nu?Te astepti sa -ti spun ca numindu-se asa,in satul bunicilor mei ar fi trebuit sa fie flori in toate bataturile(curtzile).Ehei ! Nu era asa .Este o zona in care nisipurile si lutul(argila) sunt singurele elemente care salasluiesc prin vatra satului ,dezvoltat pe albia Vedei,de care mai tarziu am aflat ca isi varsa si-si revarsa apele umflate de ploile primaverii,pana-n mijlocul lui.Urat sat, ca topografie, semana cu o matura de om de zapada,infipta intr-o Rapa ,un gorgan imens,venit parca din alte lumi si plantat acolo,intr-o imensitate plata ,numita Valea Morii.De ce s-o fi numit ea asa ,nici pana azi n-am aflat si nu mi-am explicat ,odata ce era folosita ca izlaz al vitelor din trei sate care formau comuna Icoana.Acel imens izlaz a fost enigma vietii mele,pe care as fi prospectat-o cu draga inima ,daca cerberul numit Maitica mi-ar fi dat si mie voie vreodata sa ma duc impreuna cu copii satului ,sa duc vitele mari la pascut.Am apucat insa cateva escapade cu caprele pe Rapa ,unde bunica avea o palma de vie,care reprezenta motivatia mea de duca.Ce-o fi fost in mintea ei sa nu ma lase-n Valea Morii nu stiu nici pana azi,cand ma gandesc ca escaladarea Rapei in cautarea caprelor care o luau razna in timp ce noi ne jucam,era mult mai periculoasa.
    Rapa obliga Vedea s-o ocoleasca si sa faca un meandru,numai ca apa linistita si molcoma mai tot anu,atunci cad o apucau pandaliile sapa cu ura parte din Rapa ,si-o depozita binevoitoare de altfel prin gradinile florenilor,cu iesire la garla, in majoritate…….

  176. Stely Says:

    moni,
    plec putin in oras ,dar cind revin ma uit pe „google earth” sa-ti vad „Floru ” ..Poate imi faci bucuria sa-mi gasesti si mie Potlogi de D-ta ..
    hai paa ..revin peste vreo ora,doua ..sa nu va speriati,bre
    😀

  177. monica Says:

    @Stely
    e tot ce am gasit
    44.55, 25.58
    cam in afara comunei masuratoarea ,dar merge

  178. monica Says:

    Sau mult mai bine ACESTA unde cele 4 stelute reprez locul de bastina a4 mari personalitati de pe acest blog PETIT,AVP,EU si STELY 😛

    http://maps.google.com/maps?f=q&source=s_q&hl=en&geocode=&q=43.756117,+24.309353&sll=43.434972,24.399261&sspn=0.457721,0.88028&ie=UTF8&ll=45.019185,25.85083&spn=3.564309,7.042236&t=h&z=7&iwloc=A

  179. monica Says:

    @Hantzi
    Stii f bine care-i parerea mea, iti scriu insa, ca ma bucur sa ai o consoarta scorpy,zodie cu care ma inteleg f bine,ma bucur ca-i place cuartzul,ametistul fiind unul tare dpdv ezoteric .Am si eu o colectie destul de frumusica de ,,pietre”,nu pt puterea lor,ci pentru frumusetea si perfectiunea pe care ne-o dezvaluie ,de la bingbengul primar,incoace.

  180. Hantzy Says:

    @stely, mersi pt raspuns!

    Daca tu doresti ceea TB (nu) propune, sustine-l!
    Eu tocmai din acest motiv nu-l voi sustine niciodata!!!
    Parlamentarii sunt alesii nostri, cei ce ne reprezinta, iar nu un presedinte, care poate fi bun (sa zicem chiar mai bun ca Base) sau rau (chiar mai rau ca Iliescu), dar foarte sigur corupt. Nu voi din nou o Mare Adunare Nationala, doar pentru a aproba „democratic” deciziile unuia. Indiferent cine e ala! pentru ca in istoria recenta a Romaniei am mai avut asa ceva, iar teoretic era si atunci posibil ca alesii sa voteze impotriva optiunii presedintelui.

    Am mai spus: indiferent cat de corupti ar fi unii sau altii dintre alesi, raul cel mare e un singur corupt la Cotroceni!
    In „Dupa doozeci de ani” personajul lui Dumas ii spunea cam asa Annei de Austria: „il vom duce pe Mazarin, nu printilor pe care i-a cumparat, ci parlamentului Frondei intrucat nici Mazarin n-are atatia bani sa-i cumpere pe toti!”

    Scuze Stely, dar intr-o democratie, scopul nu scuza mijloacele. O problema de matematica nu e rezolvata, daca-i stii raspunsul, dar nu si calea spre a-l obtine. Intr-o societate de maxima complexitate, metodele empirice nu sunt viabile.
    Si Nastase voia anticipate in 2002 cand PSD avea sansa sa castige inca ceva procente. Iar Bivolaru, un sponsor principal al PSD a fost si el condamnat. Similitudini cu actuala putere exista deci. Zambaccianul Hadrianului e Mihaileanul lui Basescu, Tamara lui Nastase este Mirciulica al lui Basescu samd. De ce unul, care a avut miliarde pe maini timp de patru ani, il consideram corupt pentru niste termopane, iar pe celalalt erou ca n-a fost destul de vigilent sa nu ne lase fara flota?! Eu stiu un lucru: daca-l acuz pe Nastase ca-i corupt, atunci trebuie sa-i acuz si pe ceilalti. Si viceversa!

  181. Hantzy Says:

    @monica,
    si eu ma bucur ca am o nefasta skorpy! Mama-mama, ce ac are!

  182. PETITparis Says:

    dar asta?

    http://spunenudrogurilor.com/

    +++++++++++++++++++++++++++++

    avp reply : il poti vedea si pe bara din stanga a blogului 🙂

  183. AVP Says:

    Am sters ultimele doua filmuletze, despre care am crezut ca nu-si au rostu aci… Sper ca nu e nicio supalare 🙂

  184. Hantzy Says:

    Bine-ai facut! Dar pe care l-ai sters primu’?

  185. AVP Says:

    Nu mai stiu care… Are importanta ? 🙂

  186. Hantzy Says:

    Da, pen’ca a ramas postu meu care nu mai are „obect”

    ++++++++++++++++++++++++++++

    avp reply : cu voia domniei tele, l-am sters si pe ala 🙂

  187. Goldmund Says:

    @Salut Viorel
    Apa trece,pietrele raman.Cati comunisti nu au crezut ca dictatura lor e nemuritoare,un chin,un cosmar far’de sfarsit….Altii se cred doar mistocari si stau de vorba cu toata lumea pe aici-cateodata tine,cateodata nu tine vrajeala lor.Noroc cu inspiratia ta si a doamnele care posteaza aici,dar si cu fini,orangeskorpion sau PETITparis(poti completa lista ta) care salveaza situatia.
    Am citit din nou raspunsul tau si binesur ai dreptate,cu toate ca ti-am dat dreptate de prima oara,insa am omis s-o fac:genialitatea nu are nimic de-a face cu cetitul sau rasfoitul,precum nimic nu are de-a face cu bunul simt sau carisma politica si rolul de conducator si steaua fiecaruia….Nedreptate?

    o,nedreptate!

    Ecoul e cea mai temeinica forma a materiei
    pentru ca ecoul se repeta.
    Aerul,aceasta moarte a pestilor
    e dinte al zeului infipt in mare.

    O,tu,luna dezvirginata
    arunca-ti stelele in spate.
    Atata de strein ti-e omul–
    de pana cand si iarba il rade.
    O,nedreptate!

    din „Epica magna”
    Nichita Stanescu

    La toti o seara placuta!

  188. Hantzy Says:

    Buna seara Goldmund! Asta e o dedicatie pentru tine!

    Tuturor o seara senina!

  189. Ghita Bizonu' Says:

    Sa nu exageram .. eu si AVP suntem, cunostinte vechi dar nu chiar pretenari . Scuze AVP dar asa e. Insa .. insa sa zicem ca in anumite limite ne apreciem … chiar daca nu suntem de acord .
    Si de va intereseaza optiunile mele politice is cam aiurea . in gnl sunt conservator ( romanu la 20 ani e revolutionar, la 30 liberal , la 40 conservator dar io am 57 ….) insa cand ma uit in buzunar sunt de stanga .
    Insa cestia cu directorii e pe bune . Inainte vreme se zica ca directoru sat cu curu pe masa si cu capu la scaun , azi insa e vprba de scaunul de la masina , cu cat mai scumpa cu atat e mai merituos directoru’ – indiferent cine l-a pus ( statu, patronu ).

  190. Hantzy Says:

    Si una pentru pritenele mele de pe bloaga lui Viorel:

  191. orangeskorpion Says:

    buna seara, dragi prieteni in frunte cu AVP,

    aici la tema asta ati scris efectiv un roman colectiv
    🙂

  192. Goldmund Says:

    pt. toti iubitorii de muzica

  193. Hantzy Says:

    Secretara noua
    Nevasta unui director afla ca el are o noua secretara.
    Vine directorul acasa, nevasta il ia in primire:
    – Secretara asta a ta are picioare frumoase?
    – N-am bagat de seama.
    – Ochii ce culoare au?
    – N-am observat.
    – Dar de-mbracat, cum se-mbraca?
    – Foarte repede..

  194. Hantzy Says:

    Adam se intoarce acasa noaptea tarziu. Eva, care il astepta fara sa doarma, il ia in primire:
    – Te vezi cu alta femeie, nu-i asa?
    – Nu fi proasta, tu esti singura femeie de pe Pamant, ii raspunse el.
    Mai tarziu, in timp ce dormea, Adam se trezeste gadilat pe spate..
    – Ce faci acolo ?
    – Tu ce crezi….? Iti numar coastele!

  195. AVP Says:

    @Goldmund – ma bucur ca ne intelegem din nou

    @Ghita – suntem aproape leat… Si tontusi, te credeam mai batarn ca mine… 😳

    @Orange – ai facut o observatie totala, cand zici…:

    aici la tema asta ati scris efectiv un roman colectiv
    🙂

    Cand ii spuneam d-lui Andrei Plesu, la data de 2004-07-01 18:53 trecute fix 🙂 , ca viitoru este al literaturii hypertextuale, scrisa la mai multe maini, cred ca nu doar alde neamtu tiganu se uitau la mine ca la un cuc de Plataresti, ci si dom Plesu insusi… Ei bine, uite ca la anno domini 28/01/2010 19:43 trecute fix tu fusesi primu care, fara sa fi cunoscut ce-am profetit io cu ani in urma, imi dadusi dreptate…

    A.Plesu si literatura hypertextuala

    Dom’ Plesu al nost’ are prileju’ intr-adevar RAR sa asiste – desigur fara sa vrea, ba chiar cu grimase de dezgust si de neintelegere care-l vor face iremediabil hilar, pana la urma, veti vedea – la aparitia unei specii noi in storia culturii aborigene : literatura hipertextuala sau virtuala. N-am idee cand, unde sau cum/ prin cine a inceput aiasta chestie in alte parti ale hiperspatiului, insa in zona comunitatilor virtuale de lb romana proiectu’ pilot a debutat pe Forumul ‘Ziua’ – sa fie clar 😉 In ce consta noutatea acestei ‘figuri’ cu adevarat postmoderne, n’asa ? Iat-o, schitata deocamdata doar prin cateva parole : 1) auctoru’ hipertextual dispune, mai intai si-ntai, n’asa?, de libertate de expresie totala in evolutia sa pe web-page, evolutie transcrisa pas cu pas atat de/ pe discu’ dur al PC-ului dumnealui, cat si de/ pe cel al serverului ‘gazda’ (mergand pana la imortalizarea ‘secundei creatoare’, n’asa?). Or, din aceasta libertate extrema va emerge in mod necesar in final – finis coronat opus 😉 – un ‘ce placut’, cum ar fi zis stramosu’ Vasile Carlova, deci inclusiv cu valoare estetica, n’asa?, fiindca, sa nu uitam, ‘Matca’ artistului e libertatea, iar ‘Tatal’ – duhul sfant, n’asa ? In definitiv, nimeni n-a experimentat pana acum ce inseamna libertatea de expresie totala pt un creator sau, mai exact spus, in spetza, pt o comunitate virtuala, n’asa…???; 2) hipertextu’ astfel nascut, desi e proiectul initial al unui auctor mai mult sau mai putin identificabil, in final va aparea ca un op-us ‘scris’ la zeci sau poate sute de ‘maini’, prin feedback-uri nenumarate intre primu’ solist si choru’ comunitatii virtuale, ce reuneste sigma libertatilor membrilor comunitatii, neconstransa -repet- de nici un factor perturbator (nici de cenzura Webmasterului, nici de interdictiile directe ale Sorei Sefe, instanta sociala reala, n’asa?), ci doar de limitele eu-rilor nicknameurilor, care, astfel, se ‘scriu’ practic chiar pe ele insele, imbricandu-se in hiperspatz ca personaje, stari, sentimente, fapte si intamplari etc. din ‘saga’ comunitatii virtuale, n’asa…?, tinand isonu’ primului solist, n’asa…? 😉 3) coconu’ auctorial colectiv ce va putea fi consultat apoi, oricand, in Arhiva Comunitatii Virtuale -asa cum orice opera scrisa, clasica, poate fi regasita intr-un raft de Biblioteca- apare astfel ca fiind un substratum alcatuit din totalitatea postingurilor membrilor comunitatii virtuale, constituindu-se intr-un chor al ‘primului solist’ si imbricata concomitent cu reteaua flashurilor e-mailurilor & messengerelor din group, precum si cu puzderia de link-uri spre care te trimit indexurile ‘degetelor aratatoare’, asa cum hyperspatziu’ real se zice ca e perforat ca un shweitzer de fontanele insondabile ale ‘gaurilor de vierme’ ce se deschid in iel, spre infinit/ indefinit ‘in zbor’, n’asa…? 😉

    Dar sa ma opresc dreak aci, ca sa nu mananc painea de la gura teoreticienilor de maine ai proaspatului item al ‘fenomenologiei spiritului’, n’asa ? 😉

    Hai pa, ‘om mai vbea 😉

    Al vostru,
    AVP

  196. Goldmund Says:

    Hi,Orangeskorpion,te vad prea rar aici unde focul arde continuu,aici unde se caleste otelul,unde se topesc mentalitatile si unde e….cald

  197. Hantzy Says:

    Hi, AVP,
    iti place surubaiala la computator?!

  198. AVP Says:

    Nu, nici pe departe, daca te referi la matzele electronice ale pc-ului (la care de altfel nici nu ma pricep) ; daca insa te referi la templatele diferitelor bloguri (pe blogpost sau pe wordpress), da, chiar f.mult… Dar de ce-ntrebi ?

  199. orangeskorpion Says:

    🙂 pentru AVP

    🙂 pentru Goldmund…
    (am scris de curind de ce calc mai rar pe aici scriind, dar va citesc permanent)…

    plus ca multi de aci ma depasiti… eu is mic
    🙂

    +++++++++++++++

    avp reply : hai, nu mai face pe modestu… Daca vrei, -ti deschid si vestu … 🙂

  200. Hantzy Says:

    Pen’ca asa pare, bre AVP. Pare ca percepi si te pricepi.

  201. Goldmund Says:

    @Viorel
    Viorel,eu ma bucur si cand nu sunt inteles,ca doar stau langa voi aici,si doar atunci cand sunt gresit inteles am o mica suparare,dar ca orice,trecatoare.
    Chestia cu „literatura hypertextuala” din internet,din plasa plaselor virtuale a fost mega tare,ai fost la vremea respectiva un vizionar.
    @Hantzy
    merci pt. dedicatie si tie la fel „o seara senina”(..)
    Referitor la viziunea ta despre paznicii de noapte,e problema ta,eu am vorbit despre portarii/receptionerii firmelor mai mari.(vezi si tu ca nt are mare influenta asupra felului tau „ironic” de a fi si acum ma aflu intr-o dilema noua(aia veche e originala):cine pe cine imita,tu pe el sau el pe tine..Nu mai are rost sa-ti raspund,dar acum mi te-ai adresat din nou cu Jethro tull
    Bancul pe care l-ai povestit,il stiu cu doi militieni si un strain ratacit undeva prin Bucuresti.La urma,unul dintre militieni ii spune colegului:Ai vazut cate limbi stia strainu’?”Am vazut- si la ce i-a folosit?!….

  202. Stely Says:

    @Hantzy,
    In raspunsul dv.sunt citeva chestiute pe care nu le inteleg ..Spunteti dv. asa :

    Parlamentarii sunt alesii nostri, cei ce ne reprezinta, iar nu un presedinte, care poate fi bun (sa zicem chiar mai bun ca Base) sau rau (chiar mai rau ca Iliescu), dar foarte sigur corupt

    Nu inteleg ,in primul rind de ce numai parlamentarii ne reprezinta ca fiind numai ei? alesii nostri ,iar presedintele, oricare ar fi el, nu.. .. Mai mult ,pe parlamentari ii considerati din start alesii nostrii, cei fara de prihana, iar pe presedinte ,foarte sigur corupt

    Mai departe ii puneti in circa neputinta de ai aduce in fata justitiei pe marii corupti ,dar atentie !..ptru ca sunt protejati de liota parlamentara ..

    Asta nu inteleg ..Cumva insinuati ca T.Basescu in machiavelismul lui, ii manipuleaza pe alesii neamului , sa-i apere pe Nastase si Patriciu, numai ptru a-i face sa se discrediteze, ca apoi ,impreuna cu ingredientele electorale sa aiba motive sa declanseze alegeri anticipate ,iar noi sa-i votam pe pedelisti de graba?Asta am inteles eu din ceea ce spuneti aici:

    Dar nu va reusio sa-i aduca in fata Justitiei pe marii corupti Nastase si Patriciu, protejati de liota parlamentara! Jos cu ei! Mai intai pe bucatele, apoi pe farasul electoral! Ingredientele nu vor lipsi: Grivco, mineriade, iminenta prescrierii crimelor de la revolutie, suspendare, somaj, nesiguranta (ultimul fiind cel mai folosit pentru intarirea unei oligocratii incipiente

    @Hantzy ,
    Similitudinile intre Zambaccianu lui Nastase si „Mihaileanu” lui Basescu ,intre Matusa Tamara si
    Mircea Basescu ,miliardele manipulate de Nastase si flota furata de T.Basescu ,sunt destul de hilare si fortate spre a mai fi luate in considerare..Chestiunile astea tin la cei care n-au vreme sa se informeze si trag cu urechea in dreapta si in stinga ..
    Eu stiu sigur ca Zambaccianu este o constructie noua ,construita pe un teren luat drept mita de la Bivolaru , cu materiale si mina de lucru de la Irina Jianu ,drept mita ptru functia de secretar de Stat in MC.
    Mai stiu ca ptru asta si ptru alte materiale luate din China are doua sau trei dosare ,unele in instanta sau la parchet ,altele prin sertarele parlam.
    Mai stiu ca ptru ele A.Nastase fuge ca dracu de a se prezenta in fata justitiei ,iar T.Basescu ptru flota si-a dat demisia din parlament si s-a pus la dispozitia justitiei care i-a dat NUP.Casa din Mihaileanu este cumparata cu acte in regula,la pretul pietei de atunci ,folosindu-se de o lege care ii permitea .Aspus-o si el ca poate fi imorala ,dar ilegala ,nu.

  203. Hantzy Says:

    OK, Goldmund! Si meletienii e oameni! Mie mi l-a povestit profa de romana acu mai bine de vo’ dooj’de ani, cand eram holtei si fugeau si fetele dupa mine, nu doar dirijinta, o juna cu doar patru ani mai in etate decat moi … insa pe vreme aia era morala comunista si-n scoli, nu doar in viata cazona… de aia urasc io comunismu! Acu’ pana si profele de franceza …

    PS.Io-l imit pe zigonu, pur si simplu pen’ca fac iconomie la litere …

  204. orangeskorpion Says:

    AVP,

    ti-aduci aminte ca in urma cu citeva luni spuneai de
    alianta (partid)social liberal(a)????

    iata:

    http://www.hotnews.ro/stiri-politic-6854505-dan-voiculescu-vrea-pnl-psd-formeze-alianta-social-liberala.htm

  205. Stely Says:

    uf,uf ,uf !! nu-mi iese citatul lung cu blockq..
    niste ghilimele, acolo ,ar fi cel mai usor 😳

  206. Hantzy Says:

    @stely, n-am fost io destul de clar. Voi reveni, incercand sa nu ma mai incadrez intr-o pauza de pranz cand sunt atat de multe de spus.
    Acum imi iau camesa de tata de familie si va urez tutror o seara placuta!

  207. Goldmund Says:

    @Orangeskorpion
    tu esti prea modest si linistit-eu sunt prea laudaros (si „englez”-ca doar aia mai sunt snobi adevarati),de aia am eu de invatat de la tine.
    Apele linistite sunt adanci

  208. orangeskorpion Says:

    AVP,

    shto eto? ne panimayu
    :mrgreen:

    Daca vrei, -ti deschid si vestu …

    tu stii, ca eu is ardelean, mai greu de cap
    🙂

    +++++++++++++++++++++

    avp reply : era odata un textuletz cantat de Banica-senior…:

    Va rog sa-mi acordati
    Dominsoara dansu’acesta,
    Hai nu faceti pe modesta,
    Daca vreti, mi-nchid si vesta

    🙂

  209. orangeskorpion Says:

    A murit Salinger (De veghe in lanul de secara)…

    am citit ceva carti la viata mea, dar pe asta, desi atit de laudata, nu am fost in stare s-o citesc!

  210. Hantzy Says:

    orangeskorpion,
    stii ca dintre safii da partid, singuru ce rupe tedeasca ii Felix?! Destept hominidu!

  211. orangeskorpion Says:

    hantzy

    tedeasca

    ce rupe????
    🙂

  212. Hantzy Says:

    tedesca=l’allemande=german=deutsch=nemteasca

  213. orangeskorpion Says:

    Ach, so!

    Und Felix spricht Deutsch?
    Sein Glueck, da er ein guter Sekurist war, nicht wahr?
    🙂

    gute Nacht!

  214. Goldmund Says:

    @
    Alo,cum arata Dan Voiculescu!Cap patrat si maxilare de „bulldog”bronzat la Sinaia.Nu pot spune „tipic fost securist”ca nu cunosc multi fosti securisti.

    Liberalii fac de kk si farama care a mai ramas din partidul istoric….Unii poat’se bucura,insa soarta „partidelor istorice”e de plans.Totusi,aceste partide au scris istoria Romaniei moderne.Si goana asta a politicienilor dupa bani cat mai multi,pana le iese pe nas si gura si urechi si alte orificii ale corpului.In cine sa-mi pun speranta,pe cine sa cred,in cine sa ma incred?Spuneti voi care va pricepeti-eu sunt afon si ce stiu stiu de la voi si din cateva fituici din Romania via internet
    Doamne,ajuta Romania!-problema e prea mare pentru a fi rezolvata doar de oameni
    Maine tot spre seara vin de la servici,asa ca va las
    noapte buna

  215. Stely Says:

    E clar : fetilii stau in papushoi ,iar baietii stau la un pahar de vorba ..virtual . 🙂
    Prin urmare ,Moni si Dora ,va astept la miezul noptii la o mica birfa ..virtuala.. 😉
    p.s moni, mersi ptru coordonate .. Pe site-ul gasit, am citit si prognoza meteorologica ..Cind am sa merg la Potlogi am sa va pun niste poze,dar mai spre primavara cind vor fi bujorii in floare …. Mi-a promis cindva @Chibit ca imi va pune pe blogul lui , „Hai -hui si p’airea „, niste poze cu casa parinteasca ,asa cum a pus si cu „Palatul lui C.Brincoveanu „de la Potlogi ,dar de cind cu despartirea de pe M.Thor ,n-am mai avut curaj sa-l intreb..

    ++++++++++++++++++++
    avp reply : Stely, vad ca Potlogi e de fapt un orasel, cu strazi et alea… Poti sa ne spui, de-un paregzamplu, ce se gaseste la coordonatele astea…? ➡ 44.565100, 25.588099

  216. AVP Says:

    @ osk wrote:

    ti-aduci aminte ca in urma cu citeva luni spuneai de
    alianta (partid)social liberal(a)????

    iata:

    http://www.hotnews.ro/stiri-politic-6854505-dan-voiculescu-vrea-pnl-psd-formeze-alianta-social-liberala.htm

    Iata textu ce te intereseaza, aparut aici :

    Aceasta deci e profeţia mea: PNL îşi joacă zilele acestea ultima carte, şi de fapt nu PNL ca entitate partidică istorică – despre care e de presupus că oricum va dispărea, mai devreme sau mai târziu, ca şi celelalte două “partide istorice” aborigene .. -, ci activul de bază al PNL, care încă mai poate alege dacă se va integra în “L”-ul din PD-L şi să participe cel puţin în următorii 5 ani la distribuirea puterii, ori se va pierde în PSD, împreună cu care va forma PSL, aşadar Partidul Social Liberal, o kkneala de stânga, cum i-ar zice d-na Cornea, mezalianţă ce-i va ţine pe actualii oameni ai liberalilor departe de borcanul cu miere & fiere cel puţin pe durata noului mandat al preşedintelui TB…

    Noapte buna pretinilor care se retrag la cucush.

    @Stely – 🙂

  217. monica Says:

    @Stely
    Ce faceti doamna ?Va culcusiti?

  218. Stely Says:

    http://www.primariapotlogi.ro/index.php?option=frontpage&Itemid=66
    Moni,
    Nu ma culcushii ,dar am dat o fuga la Potlogi prin satelit si pe urma am dat de un site interesant despre com.mea care asa cum a remarcat AVP era propusa inca de pe vremea raposatului spre a fi oras.S-a facut referendum acum citiva ani ,dar nu a fost prezenta la vot..Nu stiu daca s-a repetat povestea ..Da,sunt strazi si case una si una ,printre care si a noastra 🙄 unde locuiesc fratele cu sotia si tatal meu..
    Uite ,v-am dat un link ..

  219. monica Says:

    noapte buna la toata lumea
    Vad ca nu ma bagati in seama

  220. monica Says:

    @Steli
    bag sama ca-ti dadui de lucru.Da vazusi ca ma(ne) facu unu-una” luzerau”? Ce o insemna asta?Il stii pe ana morfina?

    ++++++++++++++++++++++

    avp reply : Moni, anicutza asta e o catelusa din hyperspatz care ma tot latra suptirel de le o vreme, tot oi baga-o, odata si o data, in zeama… Altii i-ar zice troll, insa io iti zic s-o lasi in pace… 🙂 Sau te pomenesti c-o fi baietel… ? 🙄

  221. monica Says:

    @AVP
    Multam,crezui ca e veche pretina

  222. Stely Says:

    Moni,
    Nu cred ca ne-a facut pe noi „luzerau”.L-am remarcat si eu si i-am atras atentia ca „are ce are cu „Chucky”..Cred ca vrea sa ne atraga atentia sa intram pe blogul lui .. Da click pe nick si ai sa vezi ..
    Atita ii trebuie !! 👿
    P.S ” mutzunache ” ala al lui AVP vrea sa insemne ca ne lasa pe noi sa „birfim” ,ptru ca voi n-ati mai dat de mult p’aci ..Eu am muncit sa-i dau un raspuns cit se poate de laborios lui @Hantzy si nu m-a bagat nimeni in seama ..Am vrut sa-l fac artistic cu colorate si andine ,dar nu mi-a iesit citatul lung.. L-am rugat pe maiastru AVP sa puna macar ghilimele si nu stiu daca a obsv.rugamintea ..Erau prea cufundati in discutii 🙄

    ++++++++++++
    avp reply : vreau sa te las sa-nveti alfabetu bloggeristic singura, caci numai astfel n-o sa-l uiti… 😉 aceeasi tactica o aplic si fata de Moni, mai ales ca vazui proiectele sale de a deveni blogger independent… 🙂

  223. Stely Says:

    44.565100, 25.588099 ..Da,sunt coordonatele lu ‘Potlogii mei ..Mersi ! Dar ,unde vazusi tu strazile ? poza aia cafenie ,este vederea din hypersptaziu ?

    ++++++++++++++++
    avp reply : Uite, iti spun si numele unor strazi… : str.Ghinesti, str.Pitaru, str.Carpenis… Dar mai bine iti dau si adresa : http://maps.google.com/maps?ll=44.561891,25.587252&z=16&t=h&hl=fr

  224. Stely Says:

    Aha,ori ati plecat ? sau v-ati dus la..Potlogi ?
    Asta e,sigur,ca altfel n-ati plecat fara sa ziceti „noapte buna”, ca nu-i frumooos… 👿

  225. AVP Says:

    Vezi ca in meniul lui Google Earth (bara de sus) exista si Google Maps (ultima din dreapta)… Apasa acolo, iar mai departe te descurci, caci esti fata dasteapta… 🙂

    Noapte buna, my friends !

  226. Stely Says:

    Bine,promit ca am sa invat,dar acum ,macar ghilimele 😳 please insert the correct !!

  227. dora Says:

    Regret ca n-am ajuns la timp si nu le-am sustinut pe amazoanele Stely si Moni.

    @Hantzy, amazoanele s-au descurcat de minune.Au spus tot ceea ce puteam sa spun si eu din partea apararii.

    De altfel sunt paralizata dupa The Last Unicorn si Santana.Nici nu ma puteai „mitui”cu altceva.Raman totusi datoare cu un scurt raspuns,maine.

    Noapte buna! 🙂

  228. Stely Says:

    AVP ,
    😀 🙄
    Noapte buna ,Dora,moni &AVP !

  229. dora Says:

    Stely,

    io-s mai inceata la citit.Stau si rumeg pe indelete fiecare rand s idee,cu atat mai mult cu cat mi se pare mie ca e oleaca cazuta ca musca-n zar.

    Exact asa-i raspundeam si eu lui Hantzy.A facut el niste asocieri intre TB -petrolist si ouatorul din Cornu de s-a mirat si mortu’din groapa.

    Cat priveste reprezentativitatea si legitimitatea alesilor,pai,Doamne fereste….cum poti compara cateva mii de voturi cu milioane de voturi? Sa nu zic de strambatatea sistemului atat de bine aranjat de socialisto-liberali incat cel de pe locul 3 a ajuns deputat,iar primul votat a ramas acasa.Numai si numai acest aspect e suficient pentru a-i darama lui Hantzy intreaga constructie de argumente. 🙂

    Acum ma var si eu in scutece.sunt obosita-la mine s-a intors casa pe dos din motive de curatenie. Te pup 🙂

  230. Hantzy Says:

    @dora,
    Daca pe ast prinzip se bazeaza logica amazoanelor, atunci
    scurt si pentrun ultima data, inainte de a purcede la treaba: e adevarat ca fiecare parliamentar are cateva mii de voturi in spate, insa intregul parlament are si el milioane. iar Parlamentul trebuie privit ca un tot, intrucat nu doleanta fiecaruia conteaza, ci a MAJORITATII, devenind astfel unica.
    Parlamentul e oglinda societatii, democratia incepe cu aceasta institutie! Demosul grec avea decizia, iar nu liderul, fie ca-l chema Leonidas sau Pericle. Acestora le ramanea doar de stabilit strategia. Diferenta dintre CE si CUM! Senatul roman era si el deasupra cezarului.
    In cazul nostru, romanii au votat cate 34 procente cu PD-L si PSD, vreo 18 PNL si 5 UDMR. Procentele astea se regasesc in Parlament, adica 91 de procente plus cate ceva din redistribuiri, care reprezinta PRIMA OPTIUNE a electoratului in totalitatea lui. Pentru presedinte actualul prezident a strans cam 34 de procente reprezentand PRIMA OPTIUNE, si inca 17 ca solutie de compromis. Mie imi da totdeauna 91% mai mare decat 34% si 100% mai mare decat 51%!!!

    Iti aduci aminte ce extaziat era TB dupa vizita sa in Elvetia, acolo existand unul dintre putinele exemple de democratie participativa? Pentru orice lege purjata de Parlamentul lor elvetienii isi dau girul. Teoretic, totalitatea alegatorilor ar trebui sa reprezinte parlamentul. Cum practic nu e posibil, sunt alesi un anumit numar de reprezentanti, ce alcatuiesc fotografia intregii societati. Cu cat numarul de pixeli ai acestei fotografii este mai mare cu atat mai fina este rezolutia ei. Iar in aceasta fotografie pixelii n-au nume Blaga, Berceanu sau Hrebengiuc, ci culori: rosu, verde, orange, galbin, roz, kkniu … in felul asta nu mai conteaza ca ajunge cel de pe locul trei. In varianta propusa de presedinte am fi avut parlamentari, cu cateva exceptii, care au obtinut dupa primul tur doar 25-35 din sufragii. Reprezentativ?!

  231. monica Says:

    @Hantzi
    Iti citii argumentatia care dpmdv nu prea sta-n picioare.Intr-adevar intr-o demo ca lumea este asa .Si la noi se apropie pt ca parlimentul are tot atatea drept si chiar mai multe putin decat presu. Vz justitie ,vz presed,vz guvern. Presu fiind pe acelas palier cu parlamentul are armata si externele si 2prerogat numeste premier si procuror gen +ca promulga.ncolo ce are? Asa e constit facuta de raposatu pretin al lui Ilici,bre….
    Reprezentativit este o cestie cu care nu sunt de acord. Parlam a fost ales per ansamblu de 30% din pop ,deci fiecare parl a luat o mica bucatica,iar presu cu 51 % din electorat deci e putin mai mare decat ce spui tu .Una e 51 % din 9mil si alta 66% din 34 % din5mil scuzi de calculele,principiul conteaza.
    Pa ! spor la pauza 😛

  232. monica Says:

    @Anamorf
    Fa-mi o placere si schimba-ti avataru’ Arata EMO si tu nu cred ca esti Sunt zeci de mil de ochi frumosi.Aia de joiana nu spun nimic sau poate tu vezi infinitu’n ei?.Vezi ca cetii pe-acolo p[e la tine? Incurcate sunt caile Domnului !

  233. Stely Says:


    Salutare ,
    moni,
    Ai dreptate mi-ati dat de lucru .De la ora 10:30 ma tot plimb pe toate coordonatele pe unde mi-am purtat pasii in viata .
    Pe harta de la Potlogi mi-am identificat strada ,casa si curtea ,idem si la Saveni (Ialomita) de unde este sotul meu , unde l-am cunoscut si unde mi-am petrecut primii 3 ani de stagiu in invatamint ,iar linkul de mai sus este locul unde locuiesc in prezent si unde mi-am identificat pina si blocul unde stau .

  234. dora Says:

    Salut,salut!

    Am promis un scurt raspuns pt.

    Hantzy 🙂

    Ai atacat in postarea cu pricina filosofia puterii.ai teoretizat.Sa merg si eu pe aceasta linie. Este evidenta preocuparea intelectualilor liberali pentru soarta partidului lor.Nu pot decat sa fiu de acord.Ma irita ,in schimb,mijloacele pe care le folosesc si astea sunt cu adevarat machiavelice.(las la o parte pe cele utilizate in timpul guvernarii lor).Desi stiti bine ca pres.Basescu se afla la ultimul sau mandat si ca a atins maximum posibil in cariera politica si numai are nici o miza,il suciti si-l invartiti zilnic pe toate fetele ,atribuindu-i intentii diabolice si falsificandu-i actiunile de buna credinta.Fara a-l compara cu Solon,Pericle sau Cezar -liderii carora le-ai atribuit si tu menirea de a da directia dezvoltarii -pot afirma ca acesta e si rolul pres. in epoca moderna.Am preluat multe din experienta primei democratii antice,dar nu le putem aplica,azi,fotografic,in afara experientelor acumulate in timp.
    Sa-mi continui ideea.Intreaga tevatura din jurul lui Base se poate explica simplu.Adversarii politici(si aici ma refer in special la liberali) au nevoie de personalitatea lui puternica pentru a ceste cota de imagine a liderului ce se va lupta pentru functia suprema peste 5 ani.In acest context ideatic ,toate interventiile liberalilor converg spre a-l prezenta pe Base ca un”totum factum”(dictatorial).Este absolut anacronic cum politicienii,sustinuti de media,intretin” spectrul”totalitarismului in constiinta publica de care,crede-ma ,vrem sa scapam definitiv.
    Nu ma convingi cu reprezentativitatea din forul legislativ.Acolo ajung oameni,nu cifre.Si acesti oameni trebuie sa fie cei mai buni,nu colorati intr-un anumit fel si nici vorbitori de o anumita limba.Majoritatea romanilor vor uninominal curat,sa-si poata trage la raspundere alesul si nu sigla care l-a propus. 🙂

  235. dora Says:

    Hantzy,scuze n-a fost scurt comentu’meu….si inca aveam multe de spus.Am si eu optiunile mele ….mai „liberale”fara inchistari dogmatice. 🙂

  236. Hantzy Says:

    @monicooo, ce gavaresti tu acolooooo?!

    Indiferent cat de mari sau mici sunt cifrele absolute, procentajul ramane acelasi. Cei ca n-au gasit de cuviinta a veni accepta automat ce decid ceilalti.
    Chiar si daca vrem sa le luam in considerare 7,2 milioane de roamni au votat Parlamentul, iar pe Base 5,3 milioane, dar abia dupa turul 2, cand s-a ales compromisul intre cei doi ramasi.
    Daca insa vrei neaparat sa ne masuram in chitibusuri de ast fel, atunci sa ducem rationamentu pana la capat: pentru ca la parlamentare s-au prezentat la vot 40 la suta, in aceeasi proportie sa fie ocupate locurile din parlament, recte 188 din 471. Nasol pentru tine ca nepedelistii tot 65 la suta au!
    Iar la prezidentiale sa facem acelasi lucru: TB sa fie prezidel de luni ora 0:00 pana marti ora 19:00 adica 43 ore, iar MG sa fie presedinte din acest moment pana joi la ora 13:00 adica 42 ore. Restul timpului n-avem presedinte ca nu i-a votat restul nici pe unu nici pe altu 😉

    PS. Da, raposatu pretin al lui Ilici i-a dat presedintelui prea multe puteri! Si tu astepti de la mine sa fiu de acord cu inca si mai multe?! Cum e chestia aia cu consecventa ideilor?! Daca e Iliescu sa avem republica parlamentara, daca e Basescu sa fie prezidentiala, n-asa?! 🙂

  237. dora Says:

    Servus moni&Stely!

    Am facut un pic de filosofie si eu ,pastrand tonul preopinentului nostru.
    E interesant cum au folosit si pesedeii lui Geoana acelasi argument:doar jum.din electorat l-au votat pe Base.Dar,din acest electorat de aproape 50% uita sa aminteasca electoratul liberal,conservator,penegist,vadimist,pinist si ce-o mai fi fost in marea coalitie monstruoasa…in timp ce castigatorul a fost sustinut ,coloristic vorbind,doar de pedelisti.Noroc cu oamenii normali si cu judecata la cap. 🙂

  238. dora Says:

    Tot o regula a democratiei:cine are si un vot in plus este castigatorul.

    Iar perdantul trebuie sa se comporte fair-play.

  239. Hantzy Says:

    @dora,
    eu, ca orice roman, am dreptul sa am pareri. Am admis de cateva ori ca e foarte posibil ca ele sa nu fie majoritare, insa mizez in continuare pe promovarea doctrinei in legislativ si a liderilor perfecti pentru functii executive. Nu i-am atribuit criterii diabolice lui TB, ci ca doreste o directie pe care n-o mai imbratiseaza decat sovieticii, iar eu, Hantzy, n-o voi considera in veci buna. Nici daca peste cinci ani ar castiga favoritul meu.

    Cum il tragi la raspundere pe alesul direct daca partidul nu-ti propune alternativa, ci doar o lista cu un nume? Care va vota nu cum ii ceri tu, ci cum ii cere partidul ce i-a facut favorul de a-l pune pe lista? Alegi pe un altul, de la alt partid?! Si daca nu-ti ramane decat alternativa pesedista, cea condusa de coalitia legala, dar imorala Grivco?! Inainte aveam un cos din care puteai alege merele de deasupra, acum ai un cos din care scoti un singur mar. Si oricat am incerca s-o dam pe dupa plopi vom alege in functie de culoarea cosului.

  240. dora Says:

    Da, Constitutia noastra schiopata in multe privinte.A fost proiectata si adoptata in prima efervescenta postdecembrista.A ridicat semne de intrebare cand Bombonel a intrat in conflict institutional cu patriarhul comunist papasha si cand s-a constatat ca nu exista o reala separatie a puterilor in stat.
    S-a ajuns la paradoxul desemnarii premierului de prezident si fara puterea de a-l demite din functie.Normal ar trebui sa fie urmata aceeasi cale si la numire(inclusiv votul de investitura in parlament ) si la demitere.

  241. monica Says:

    @hantiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii!
    pai cum ramane cu democratia? Cum e cu restu timpului?Asa e la voi? pt cei care nu au votat-o pa Angela ,n-au cancelar vo 2 zile?(sa stii ca habar n-am cu o alegeti si daca 😦 ) Sorry pt constitutia lu raposatu,dar n-am inteles eu bine? Cine vrea modif constitutiei? Ilici?De ude stii tu cum o iesi si asta, cu atatia avocati prin parlament de nici nu stiu unde’i dreapta ? 🙄 Ei zic dreapta si o luara spre satanga :P.gata, principiile mele raman democratice.Nu suport minciuna si prosteala,indiferent de unde vine. Alde voi ,liberalii sunteti talibani,zau.Pai o vazusi pa doamna Adina Valean? Cu Chaky al ei? Stearsa ,stearsa ,da se vazu in zarzar(adica in pomu’moshmoanelor).N-asa?

  242. monica Says:

    @hantzi
    aha ! Ajumsesi la vb mea cu doctrina ,ai? pai si aia care aleg,bree… trebuie s-o perceapa.Ce mai intelege leberalu din doctrina cand vede ca Anton si patri se dusera spre doctrina primara? Adica la PCR?

  243. dora Says:

    Eu nu contest nimanui libertatea de a avea opinii diferite de ale mele.Dar doresc reciproca.Este o alta regula a democratiei.Ceea ce spui tu tine de constructia politica intr-o societate.Trebuie sa recunosc ca fara partide nu se poate nici guverna,nici nu se poate manifesta vointa publica.Nu vezi ce facem si noi?Vorbim tot timpul „colorat”. Pe de alta parte ,nu vezi ca in societatile democratice consolidate alternanta la putere a ajuns sa fie disputata de 2-maximum 3 partide?Stii ce as dori eu?Partidele sa se autofinanteze,sa primeasca un cuantum rezonabil din bugetul de stat,iar sponsorizarile private sa inceteze pt.ca duc la escaladarea influentarii politicului pe baza de interese economice.Sa fie partide puzderii…..daca rezista sa le fie de bine.Dar,vezi tu aici e necazul:nu pot veni cu programe credibile. 🙂

  244. dora Says:

    monica,

    ca bine zici de consoarta crinuletului.Nici nu stia ce parere are Weber despre Rosia Montana desi prin sparlamentul de la Bruxelles sunt doar 5. Ce stiu atunci restul leberalilor?

    Iar cu doctrina ai dreptate.Ea iti da certificatul de functionare in partid si in viata politica. 🙂

  245. dora Says:

    monica,

    sa stii ca nici nu ma mir de Hantzy.Acolo la ei stanga socialista se bate din greu sa-si pastreze pozitia pe esichierul politic.Dar tot Angela din familia popularilor europeni se afla la butoane.
    Familia mea aflata in Nemtia gandeste ca noi.De ce oare? 🙂

  246. monica Says:

    @dora
    Hantzi cred ca nu ne-a inteles. Un pnl -aripa absurda(vb unui prieten de blogareala)formata din Anto ,Orban si Norica n-au credibilitate nici in partidul lor.Base nu face nici cel mai mic efort sa-si creasca muschii.Vin peneleii aia cu cap ,dar liberi la bibilica, cohorte dincoace,pt ca ei stiu ca electoratul ala care-l dorea pe iohanis nu doreste nici mitrea nici diaconescu si cu atat mai putin mortu-n papusoi de geoana.
    Asta democratie mi-as dori eu.Frate ,mananci bataie ,stai in banca ta 4 ani si pregateste-te pt celalalt examen.
    De unde LIderi Perfecti? Cum apuca unu un scaun se leaga cu funia de el si si-l muta din parlament in antena 2 ,mai trece si pe la guvern putin ,p-orma se face lider de grup,de sala, de partid si de ce -o mai vrea el .Dar la saun nu renunta il tine sub popou permanent

  247. dora Says:

    monica,

    pana si eu am crezut ca e ceva de capu’crinutului si va face schimbari in partid,cu toate ca-l stiam mare gargaragiu si chiulangiu(nu mai zic de resentimentele lui fata de pirat).In naivitatea mea am crezut ca e incorsetat de majoritatea celor din conducere,dar nici in visele mele cele mai urate nu am crezut sa defileze la brat cu Nicolai si sa ingenunchieze in fata petrolistului si sa-l „venereze”pe Ilici. O ceata de de corbisori a fost inlocuita de una de papagali. 🙂

  248. monica Says:

    @ Dora
    sa stii de la mine:prostia,lenea,tutungeala,betziveala ,gelozeala,furaciunea,minciuneala si-or mai fi si altele, ca nu le stiu io pe toate sunt boli incurabile.Pai asta n-a dat prin parlament cu anii,ce sa mai faca treaba la el acasa? N-am nimic cu el,numai ca nu-mi plac ochii lui.Sunt alunecosi.

  249. monica Says:

    @Steli my darling 😛
    mai stai de vb cu noi p’aciulea , o sa plec o saptamana si nu ma mai vezi 😛

  250. Stely Says:

    Salutare ,dragelor! ..deocamdata – ptr ca dragii sunt pe plantatii si cind isi vor face aparitia ,au ei grija sa ne salute. 🙄
    Vad ca l-ati luat la tors 😉 pe @Hantzy ,fara sa mai ma asteptati si pe mine ,dar nu cred ca ati reusit sa-i zdruncinati vreun pic din ideile, pe care eu le consider, preconcepute..Concluzia mea este certa : Nici pesedeii ,nici peneleii si ,iata,nici unii simpatizanti ,nu accepta nici acum,desi au trecut doua luni de la alegeri,pierderea presedintiei de marele Prostanac
    si cauta tot felul de explicatii care sa le mai aline din gustul amar al esecului..Ei ,in loc sa accepte jocul democratic ,il minimalizeaza ,gasindu-i tot felul de hibe si neluind in considerare ca acelasi joc ar fi fost si daca ar fi cistigat Geoana ..Aceleasi relatii ar fi fost intre presedinte,guvern,parlam.si putere judecatoreasca .
    Presedintele T.Basescu a respectat Constitutia in vigoare ..O stiu cu totii ,mai ales cei 322 ,care au primit de la electorat lectia usturatoare, cind l-au suspendat. Opozantii presedintelui spun ca are tendinte ba dictatoriale ,ba autoritariste ..Eu cred si vad ,ca si voi ,ca nicidecum .T.Basescu era cit p’aci sa piarda alegerile ..Stim cu totii cauzele ..O parte din ele ii apartin ,altele insa s-au datorat imensului angrenaj mediatic ,politico-sindical si mogulian .. T.Basescu a reusit datorita loialitatii PD-L si a simpatizantilor sai,dar si datorita diasporei care au vazut in el ceva mai bine decit in celalat ..
    Am mai fost si pe alte forumuri .Unul din ele este cel al lui@George Serban ,un fost deputat PD care este acum simplu membru liberal ,dar destul de implicat cit sa-si faca un blog si unde sa combata multi simpatizanti liberali sinceri si necajiti ..Au aceleasi abordari si aceleasi scuze,acuze ,dar si sperante (desarte ,spun eu) ca T.Basescu nu-si va duce mandatul pina la sfirsit .
    Asadar ,eu as propune lui @Hantzy sa ne concentram cu totii, pe prezent si viitorul apropiat si sa-i monitorizam fara partinire pe toti .. Care cum da cu bita’n balta sa-l luam la jumulit . Nu avem nici un cistig daca-i cocolosim ,iar daca suntem dimpotriva vigilenti ,vom avea de cistigat..
    Pina acum putem sa facem un mic bilant al evenimentelor ce au trecut de la alegerea presedintelui pina in prezent si sa analizam : S-a intimplat ceva bun ,sau nici bun nici rau sau dimpotriva ceva rau ? Eu spun ca s-au intimplat destule lucruri bunicele care imi dau sentimentul ca incet,incet
    caruta,/i> s-a urnit si merge inainte ..

  251. Stely Says:

    Moni,
    cind pleci ,draga mea ? Spui ca stai o saptamina ? Nu-i cam mult? Pai,ce-o sa facem noi fara tine ?.. Parca vad ca si Dora se ascunde in papusoi si ma lasa singurica. 😦 Ei, vom trai si vom vedea .. Tu ,sa te intorci sanatoasa si cu forte proaspete, luate din locul de bastina ,care mai mult ca sigur are niste flacarui violete ,dar cu nuante portocalii . 😉

  252. Hantzy Says:

    Fetelor,
    recititi-mi mesajele!
    1. Nicaieri nu am spus ca TB e rau poolitician, ci doar ca nu-mi place MIE directia pe care o impune. Si am argumentat in favoarea opiniei mele. Atat!
    2. Nimanui nu i-am interzis a avea alte opinii, ba chiar i-am invitat sa si le sustina.
    3. Mie putin imi pasa daca PNL se destrama sau nu. Parerea mea e ca va dispare candva, indiferent daca nu va mai fi votat sau va fi inghitit de vreun alt partid. Nu tin atat de mult la ei incat sa plang daca dispar. E, din partea mea, o sustinere de conjunctura, identificand in ei doar raul cel mic, asa cum am mai spus, dar se pare, degeaba …
    4. Apropierea temporara a PNL de PSD poate fi explicata doar prin teama de fagocitare, strategie specifica fostilor pretendenti socialisti. Nu folosesc acest ultim termen in sens peiorativ, ci doar pentru a aminti ca PNL a mai facut o alianta antidoctrinara cu PD. Iar multi dintre cei ce amendeaza acum alianta cu socialistii pesedisti, au aplaudat-o foarte probabil atunci pe cea cu PD, considerand ca PNL ar fi trebuit sa ramana o remorca a PD. Cu ce ar fi fost insa mai innobilator?!
    5. Si n-am sa pricep de ce o alianta electorala cu PSD e mai condamnabila decat una guvernamentala cu acelasi PSD.

    Eu inchei aici, nedorind sa continui un duel pe care-l abordasem teoretic, dar care aluneca incet spre o directie ce nu-mi place.
    Un weekend foarte placut!

  253. Andrei Alexandru Says:

    Bine v-am găsit, acum, după ce bine am revenit, cu de-ale mele, bien sure!

    Dacă prin absurd, amerlocii ar considera că ceeace doreşte Popeye al nostru, cca. 300 de parlamentari pentru Românica noastră mioritico caprină, este bine şi în consecinţă şi-ar dimensiona Congresul şi Senatul, corespunzător populaţiei lor, ar trebui să aleagă mai mult de 4.000 de congresmeni şi senatori. Ar fi democratic, n’asha?

    Dacă printr-o minune Dumnezeiască, aplaudacilor noştri le-ar da prin tigve să aibă un număr de parlamentari în proporţie americană, cam care ar fi numărul de parlamentari necesar? Câţiva zeci, zic eu. Asha-i?

    În acest fel calcule îmbârligate nici nu ar mai fi posibile. Nici necesare. Popeye pe această cale ar fi vrut să meargă, dar cu atâţia Hantzi în jur, s-a temut, sau s-a jenat.

    Nemţia lui Hantzi s-a lovit de mai multe ori de zidul democraţiei. Ultimele lovituri le-a primit de la votanţii din Est, toţi cu diplome de mari specialişti şi pretenţii pe măsură. Angela a reuşit deabia anul trecut să fie mai liberă în mişcări. Vestul Germaniei a donat Estului său, peste 1.000 de miliarde de EU şi tot nu au fost mulţumiţi. Nici unii, adică nimeni! Nici noi care jinduiam câteva fărâme şi … iok!

    Mă retrag pe arătură, să nu vă stric şedinţa.

    laplopulcuportocale

  254. monica Says:

    Pai ,my darling,nu fusei io cea care ma luai de CPreda al nostru? Si n-avusei deptate?In afara de merele lui si de perele lui Oltean se mai implanta cevasilea ?Auzzzz?

  255. monica Says:

    @Hantzi
    Mai pardon 😦 Alianta cu Pd s-a facut tocmai ca Pd desprins din pdsr era aripa liberala a marelui partid. cel putin asa am perceput io in 93 lucrarea.Si nici liberalii la vremea aliantei cu pd nu prea stiau de ei .Fusesera in desert si de-abia ii unise Stolo.Aloo…. sa n-adunam mere cu pere ca iese nici macar kisalitza
    Pd nu s-a considerat nicicand in acea alianta super pnl,dar dupe,era normalishen.Au candidat separa,n-asa 😉

  256. Stely Says:

    Ehee ! una calda ,una rece ..
    Cea calda mai intii : @A.A s-a hotarit sa mai iasa nitel din papusoi si sa mai coboare din B-52, 🙂 p’aci pe la noi.. Tocmai ce ma pregateam sa-i faca o vizita ,dar nu stiu de ce de la o vreme nu prea il mai gasesc pe-acasa 😦 Sper ca nu i-am produs vreo dezamagire incit sa fie suparat pe mine..
    In alta ordine de idei sunt de acord cu judecata dv. privitoare la red.nr.de deputati ..
    @Hantzy ,zau ,sunt imi stare sa-mi retrag toate vorbele care v-au suparat ,doar sa mi le spuneti ..Va rog sa nu ne parasiti ! Eu mi-am expus argumentele nu am avut nici cel mai mic gind sa va supar..

  257. monica Says:

    @Stely
    ma duc sa vaz de ce-l saltara aia pe bravu nostru primar,nu le-ar fi sa le fie. V-am zis eu,unde-i bine ,nu-i de mine.Unde-i rau,hop si eu.Oricum avem raportate doua chestiitari la Ioropa 😮 securista condamnata:M.Musca si un Primar Mituit si bagat la bulau .Ce Tamara,ce Sterling,ce altele si altele.Ala care l-a dat in gat pe primar cica e cel mai mare mafiot al Valcei,cu state vechi din regimul comunist.Sa vedem ce se mai vb prin piata pe la Valcea si va spui cand vin.Oricum fratimiu a lucrat cu primaria (pt ca e ing la ape) si zice ca ala nu lua nici o scama ,ce sa mai vb de bani.Si nici nu dadea.Dificil omu,d’aia poate deranja,n-asa?

  258. monica Says:

    @Hantzi,
    Mai bine zi ca te duci in acest Wekend pe vro carare-n munti,la ski,ca daca te-ai supi te punem sa dai un rand de beut din beutura aia ta faimoasa.Nici n-am auzit de ea, p’acilea pe la Romanica,Numai ne-ai dat-o pe la nas ,si gata?

  259. Stely Says:

    Da, mai,Moni ..daca as sti ca poti sa-l ajuti cu ceva ce m-as bucura ..Saracu ..Am spus eu ,ca este razbunarea judecatorilor , ca Boc le-a luat sporurile si pensiile alea nesimtite ..Ca daca am o ura pe cineva ,acela este sistemul de justitie actual..Astia sunt mai corupti si decit politicienii,iar doctorii sunt mici copii.Ei cel putin iau bani ,dar salveaza vieti nevinovate ,in schimb judecatorii iau mita sa salveze din puscarii hotii si criminalii..
    Te rog sa” transmiti „primarului ca daca este nevinovat sa ceara dreptatea la CEDO si sa reziste rusinii si revoltei, care sunt convinsa ca este destul de mare .. Sunt convinsa ca daca are constiinta curata ,rudele si prietenii ii vor fi de mare ajutor in sustinerea lui..

  260. monica Says:

    Stelli,my darling,aceea este o hotarare definitiva si irevocabila data de….nu stiu cine ca nu am inteles niciodata ierarhizarea aceasta jud.(pe vremea lui taicamiu era mai simpla)deci omu e la bulau cu executarea celor 3 ,5 ani.Si eu cu ce sa-l ajut? se ajuta singur ca are cu ce.Dar o sa fie degeaba,condamnarea este condamnare.Pana la Dzeu te mananca sfintii

  261. Andrei Alexandru Says:

    Încă din 1990 am fost un duşman pe faţă al „partidelor istorice” pe care le-am considerat „partide anacronice”. După mine era peste orice logică să reînnozi nişte fire rupte cu 50 de ani în urmă. Nu eram eu marele filozof. Mă uitasem la cei din jur care au mers pe alte căi, cu diferite forumuri sau alianţe. Pe de altă parte aveam / am o neîncredere oarbă (!) în discernământul aplaudac, fie el, sau mai ales, diasporean (Câmpeanu!).
    Primele zile ale lui ’90. O brambureală generalizată şi veşnic SUPRA ALIMENTATĂ, stăpânea ţara şi sărmanii ei locuitori ce umblau hăbăuci de colo colo. Luând în consideraţie cele de mai sus, ca orice aplaudac cu moţ, după o matură chibzuinţă (aveam o juma de secol, chiar…), un’să mă duc, eu, liberal din fire ….. la liberali, bien sure. La carismaticul Câmpeanu!
    Manipulările de toate felurile începuseră din ’89. Au continuat în ritm trepidant, ce devenise chiar plăcut. N’asha?

    De fapt vreau să vă spun că liberalul de taton, l-a părăsit pe Câmpeanu cu un grup imens, alături de omul nemaipomenit care a fost Vintilă brătianu, dar condus de …. CERVENI… , cel care avusese un mic partid: PARTIDUL SOCIAL LIBERAL care ni se alipise nouă, „liberalilor autentici (hahahahaha!!!!)” ceva mai înainte.
    Deci nimic nou sub soare!

    Am plecat în postura de PNL.cd (cd.ul ăsta e ca o boală printre aplaudaci!), care s-a unit cu pnl.at (Patriciu), cu V. Bătrianu, dar fără Cerveni, care a renunţat în ULTIMA ORĂ A ULTIMEI ZILE!!!, devenind după un timp PL ’93, care …….
    s-a reunit cu PNL, unde s-a întors şi Câmpeanu, plecat între timp şi el, pentru un timp, ca orice liberal care se respectă, dar NU ARE PRINŢIPURI DE FEL!

    Eu, ameţit complet, năuc, am părăsit corabia (una din ele de fapt!) liberală în momentul când se apropia de Câmpeanu, pe care-l părăsisem cu ceva ani în urmă. Am răsuflat uşurat şi nu m-am mai urcat de atunci, în niciun barcaz.

    Am căutat în timp să găsesc printre politicieni, „răul cel mai mic”, pe care să-l votez. A fost şi este încă, Traian Băsescu, care este totuşi cu capul la suprafaţă, nu stă cu el la fund. Este altceva. Ceilalti parcă ar fi fraţi siamezi cu iliescozaurul flencănitor şi nu numai.

    laplopulcuportocale

  262. Andrei Alexandru Says:

    Mii de scuze pentru impietatea de a poci de două ori numele singurului politician-om, dintre cei pe care i-am cunoscut mai bine – Vintilă Brătianu. Nu-mi pot explica csăpările astea!

    Maestre PRO, dacă mai dai pe plantaţie te rog să rectifici enormităţile din cele două cuvinte. Mulţumesc anticipat!

  263. Stely Says:

    Stiu Moni.. tu ai pomenit de faptul ca fratele tau il cunoaste si stie ca nu a luat mita niciodata si eu am incredere in cei care sunt dezinteresati si percep cu bunul lor simt adevarul.Am mai vazut si al localnici destul de uimiti de rezolutie ,dar noi de aici nu avem cum sa stim mai bine ..E adevarat ca trebuie sa-si ispaseasca pedeapsa,dar daca el se simte cu constiinta curata ,nu trebuie sa-si gaseasca dreptatea la CEDO ? Stiu ca va dura destul de mult si de aceea am avut un gind bun catre el (viirtual binenteles),stiind ca o sustinere morala este binevenita ..
    Pe de o parte nu-mi vine sa cred ca avocatii lui nu au putut sa aduca dovezi ptru nevinovatie..!
    Bine,sper ca ai inteles ca nu am crezut nici un moment ca ai avea cu ce sa-l ajuti ..Ai vazut ca am pus intre ghilimele mesajul meu..

  264. Loda Says:

    AVP :
    vezi ca a reaparut blogul lui Dorin Tudoran
    http://dorin2tudoran.wordpress.com/

  265. monica Says:

    @Tatonulaa
    Asta am zis si eu ,dar probabil ca fraza mea nu se face inteleasa,este ok sa ai principii ,sa mergi cu ele pana-n panze, dar ,cand vezi ca nu se misca principiul caruia i-ai dat giru’ te duci ,cum m-am dus si eu de langa petrica si am facut o pauza de poolitica pana nu dovedi marinarul ceva.
    Sa stii ca l-am tocat marunt pana nu m-am convins ca avea dreptate .Sa-l inlocui pe petrica ,baiat manierat,prof univ cu un mariner ,nu-i de colea.Dar si sa-l vad pe petrica cu al lui partidut facandu-i curte Iliescului,dupa ce acesta il stuchise ca pe o masea stricata,nu poti digera usor,n-asa?

  266. dora Says:

    Uite, io m-am abtinut de la vreun coment legat de primarele Valcei.Respect justitia si si imi doresc sa am incredere in ea..Acum ,indraznesc sa spun ca,parca ceva nu se leaga.Prea au fost discrepante intre deciziile a 3 curti.

    Eu raman la principiul:mai bine 10 vinovati sa scape de zeghe decat unul nevinovat sa ajunga la puscarie.
    🙂
    @Hantzy,nu stiu cum sa zic,dar parca ti-ai revenit din starea de inversunare de dinainte.Intre noi nici nu exista un zid despartitor. Despre filosofia puterii putem dialoga oricand,numai sa n-o aplicam fortzat romanasilor nostri.
    🙂
    @moni,trimite-ne pe unde te duci cate o bezea sa stim ca esti ok.
    @Stely,daca vrei un lucru bun petrecut recent ,vezi imaginile cu vizita lui Base la Chisinau.Homu’se tine de promisiune si prioritatea lui devine politica externa.Magraoanii nu cred sa-l atace prea tare (doar cu gafa Kabul) sa nu para extremisti.Fiind in UE avem posibilitatea sa-i ajutam pe romanii basarabeni sa se pregateasca si ei de integrare.

  267. dora Says:

    Andrei Alexandru ,

    nu ma mir ca ai fost ametit cu atatea faceri si desfaceri peneliste. Pe mine m-a fermecat vocea baritonala a lui Campeanu si statutul lui de occidental.Totusi vorbele care mi-au trezit constiinta au venit din partea Seniorului Coposu.El imi inspira incredere.Dupa disparitia lui si falimentul CDR-lui ,raza de lumina o vedeam la PNL -de altfel doctrina lor imi era mai cunoscuta.Cu piratul a fost o revelatie in 2004 si de atunci am ramas fidela programului sau politic.A reusit sa uneasca in jurul lui numerosi oameni valorosi carora le-a inmanat o noua viziune si o noua doctrina politica.Si curios principiile pe care le-am apreciat-atat crestin-democrate cat si liberale- le regasesc in partidul portocaliu. 🙂

  268. monica Says:

    @Dora
    Eu nu mai pot baga mana-n foc pentru nimeni,nu am date certe, pt ca n-am nici o legatura , decat aia care v-am mentionat-o,deci conjuncturala.Dar,am prieteni care imi vor lamuri lucrurile pt ca sunt simpatizanti din toata plaja politica ,asa ca o sa compilez si va informez dupa intoarcerea mea.Este neplacut pt el,dar ii vad pe pedelei ca sunt intransigenti si asta da,imi place.Unde-i lege ,nu-i tocmeala.Daca 0 incerca la CEDO,f bine , e dreptul lui.
    Ce parere aveti de SRS? Curat murdar,coane ! 😛

  269. monica Says:

    @petit
    La ce mare filosofie au ajuns 🙄 Pai Viorel Padina i-a zis-o lu’ Plesu mai demult(2007?) ,daca nu m-ansala pe mine memo ,iar in Planeta Ou ce zice de noua Biblie ?

  270. Goldmund Says:

    @PETITparis
    hi,la adresa pe care ai pus-o la dispozitie e unul eruufin(raspunsul 15 si 17.-macar unul care mai intai gandeste

  271. AVP Says:

    Buna seara la toata lumea.

    @Loda, multumesc pt semnal, dar n-ai sa ma mai vezi pe-acolo… In primul rand pt ca n-am fost invitat. In al doilea, pt ca my friend DT nu m-a mai considerat demn de-al sau blogroll, in care se regasesc de data asta un ditamai poet-ministru, sau vitzavercea, plus alte somnitati mai mult or mai putin fashionabile. In al treilea rand, mi s-a dus buhu ca io i-am spart primu blog lu my friend, desi sireacu de mine n-am inteles nici pana azi de ce s-a incetatenit aiasta idioata idee si n-as vrea, de aceea, sa sparii cetatenii politicosi sau cumsecade de pe-acolo. In al patrulea rand, mie-mi plac disputele vii, neconventionale, mey, si m-as pleectisi sa stau in sala imbracat la 4 ace, s-astept cuminke pana cand auctoru noul editorial si-ar coace, iar pe urma sa zic si io doua vbe de lemn tanase, eventual lustruite dibace, dupa care my friend DT, rasufland usurat ca de data asta ii las musafirii in pace si nici pe el nu-l zgindar la cojonace, sa ma poope parinteste pe frunte, in aplauzele asistentei posace, sa-mi zica „multam, Vio”, iar pe urma sa treaca la fratele Livio, Florio sau Tio… Ei bine, prefer ca DT sa-mi spuna melodramatic adio, iar io sa raman iio, aloo…

    ps. Cat despre Maries, ramane cum am stabilit: un hom capabil sa faca o greva a foamei de doua ori mai lunga decat postu clasic al lu Iisus fara sa-i vina lesh pe besh, iar dupa 3 sau 4 luni sa-si reia greva aproape fresh, nu e un simplu hero, aloo, ci insusi Ghilgamesh… 😯

    @Monica, data „intampinarii” mele catre Plesu este, mai precis, 01.07.2004, orele 18:53, asa cum se poate observa aici

    @Pp – ce-ti veni sa prapadesti orzu pe gaste, bre… ? 🙄 Modu in care micutii gargaragii ignora citatul pe care li-l dadusi magnanim imi sugereaza comportamentu pigmeilor din jungla africana, care-n timp ce comunica vesel intre ei prin tam-tam-uri, ignora cu desavarsire undele radio ce tocmai strabat poienitzele unde salbaticii nostri isi duc vacu… 🙂

  272. monica Says:

    @AVP
    cetii si eu (dupa ce @goldmund a intervenit mai sus) commenturile de la link ul dat de @ petit
    Pe la „domnului Emin” am pus un paragraf din Planeta Ou in forma de vers clasc,si m-ai luat in furca.Ia uite ce zice autorul articolului ,ca raspuns la commentul lui @petit :

    46@PETITparis: Foarte interesanta teoretizarea! Cam greu de citit pentru ca autorul nu s-a indurat sa faca niste paragrafe, insa adevăr grăieşte!

    Inteleg din ce in ce mai putini oameni ca poezia se scrie si asa cum o scrii tu,chiar si intr-un text adresat lui Plesu .
    Lumea e grabita !

  273. orangeskorpion Says:

    avp,
    ora 21.41

    si eu am fost dezamagit de comportamentul lui dt pe blogul lui….
    or fi si explicatii, oare? sau omul poarta altfel de ochelari pentru realitatea din jurul nostru si nu vedem asa cum vedem noi….

  274. monica Says:

    @ va pupe pe toti, pt o saptamana.Sa va gasesc sanatosi si la fel de frumosi, pe toti.O sa-mi fie dor 🙂

  275. AVP Says:

    La revedere, Moni ! Si noua ne va fi dor de tine, aloo…

  276. AVP Says:

    @osk, nimeni nu e perfect. Nici noi 🙂

  277. AVP Says:

    A… Stai un pic, Osk ! Mey, ce stii de Arizona ??

  278. orangeskorpion Says:

    drum bun, monica,

    avp, stiu ca nimeni nu este perfect, doar piratul este perfect, chiar el a spus-o cu gurita lui..
    🙂
    mama, ce l-au balacarit si atunci, cind de fapt a fost doar o gluma sugubeata…

  279. orangeskorpion Says:

    avp,
    nu mai stiu de citeva zile nimic, aflai si eu ca ieri a fost ziua de nastere a sotiei lui, betty, de la @maya am aflat acest lucru..

    o sa-i trimit un email; sper ca totul este in regula.
    daca aflu ceva concret, te anunt!

  280. AVP Says:

    Chiar te rog ! Si transmite-i din partea noastra un sincer si afectuos La Multi Ani !

  281. orangeskorpion Says:

    am s-o fac, avp, cu placere, chiar acum ma reped sa-i scriu
    🙂

  282. Goldmund Says:

    @Marea tacere
    JD Salinger
    cea mai mare teama a avut-o fata de imperfectiunea unei propozitii.Mama tuturor intrebarilor banale ar fi Ce a publicat Salinger dupa anul 1963 si pana mai ieri?Nici un rand….
    Marea tacere,marea tacere(totul e impropriu spus,ca doar in vid exista liniste,pak-bum)
    pe care galagiosii o umplu cu tot felul de..(mi-e foame,mi-e sete,sunt obosit):lucra oare la un roman -fluviu proustian,poate vor iesi la iveala cateva scrieri-cel putin…Poate.Speculatiile se tin lant ca o reactie de fisiune …in lant,pana se vor descompune in mici -pic-pic-pic cu voce de pitic-numitori comuni,parexemplu :Acum stim ca nu a mai scris ceva dupa 1963,sau Acum stim ce stiam si mai inainte-in fond cu totii ne dam dreptate si clasicul,daca nu baroc de-a binelea sau chiar daca adaugam si ghirlandele rozalii atingem cu neuronii sferele rococo,rococoul:
    Stiam eu,ce,nu v-am spus?Sau forma eleganta Nu v-am spus eu?

    Si oamenii din Haiti-cati doctori romani s-au dus sa puna mana pe ranile haitienilor?-hai pa,bum-pak,de la 01.01.10 s-a marit impozitul pt. cainii din Stuttgart si
    Si maidanezii sunt caini,ce dreaq,asa am ajuns la inca o Conferinta a tarilor donatoare,ca femeile sa nu mai fie lovite cu pietre pana mor
    Acum urmeaza Marea tacere-daca n-ar fi nici o molecula,nici un atom in (eppur si )muove
    Schadenfreude-va spun implorandu-va sa credeti!Credeti!
    Schadenfreude e un cuvant groznic de vulgar,de urat,tipic Deutsch/german!-o spun hollandezii zburatori din fatza la Cape Horn(unde marinarii fac un ocol urias tocmai din cauza Olandezului Zburator!-e adevarat,dar nu va jur)inseamna sa te bucuri de raul altuia,cand altul pateste ceva,cand putem face misto(pe romaneste)de unul si ceilalti tac si savureaza- pfui,pfui,trecatorii fluiera cu mainile in buzunar si trec mai departe,chit ca cinci ii strivesc capul omului fara aparare!!pfui,pfui si trilu-tril-pak-bum,bum-pak.

    Nepasarea e noul cancer postmodern,care ucide mai mult decat pot ingerii sa implineasca

    Si asta stiu „Eu” nu fac asa ceva,eu nu inchid ochii,eu dezvolt empatie bla,bla,bla,nu numai pt. haitienii azi greu-incercati,dar si pentru chinezii sau rusii batuti de autoritatile statului,sau pentru africanii carora le mor copiii in brate de subnutritie
    ………..
    grea e eternitatea clipelor de suferinta
    …………
    dar ce spun eu,si pentru vecinii mei,bey!Inteleg si eu fac la fel de aia urasc oglinda din hol in care parca e unul fugind in cerc ca neutronii
    (e ala, baga-l-as,care cica citeste carti in metro? -Schadenfreude?-curaj!
    Acum eu tac

  283. Stely Says:

    oranges,
    Nici eu nu am amintiri placute despre acel blog si despre modul cum a gestionat anumite momente si subiecte.. Ceea mi se pare nedrept este faptul ca l-a facut pe AVP sa se simta vinovat de inchiderea blogului ..Eu cred l-a inchis ,nu din cauza lui,ci dintr-o anumita teama ca lucrurile vor lua o turnura nefavorabila lui .Intrase in niste polemici mult mai tari cu cei doi fosti prieteni din diaspora americana (L.Turcu si V.Tismaneanu )din care tinea neaparat sa aiba dreptate in mai toate cazurile.
    Am fost curioasa sa vad si eu ce este pe-acolo ..
    Linguseli ,gudureli si mimozeli ,care mi-au cam creat ceva greturi ..Cu gudureala unora eram invatata ,dar cind l-am vazut si pe @neamtu tiganu cum se pune la dispozitia lui, cu o slugarnicie canina de rasa , 😉 chiar mi s-a intors stomacul pe dos ..
    Am fost curioasa sa mai trec putin pe la vechiul blog si sa mai revad momentele decisive ale inchiderii blogului ..Am recitit citeva din postari si dintr-o data mi s-a facut dor de @Gabhryel . 🙂

  284. orangeskorpion Says:

    stely,

    ai sesizat perfect:

    Eu cred l-a inchis ,nu din cauza lui (avp) ,ci dintr-o anumita teama ca lucrurile vor lua o turnura nefavorabila lui .

    avp nu avea nici o treaba cu inchiderea blogului, avalansa pornise si dt s-a speriat pur si simplu
    🙂

    pe gabriel il mai vezi aici:

    http://gabhryel.wordpress.com/

  285. orangeskorpion Says:

    avp,
    am rezolvat, i-am scris lui arizonaman!

    noapte buna!

  286. dora Says:

    @ Stely,
    🙂
    ai dreptate:DT este un ins fricos care nu-si asuma responsabilitatea unei optiuni politice-asculta si el si incearca sa se strecoare prin transee cu grija de a nu fi ranit.

    @AVP 🙂 ,sigur n-ai fost tu de vina ca si-a inchis blogul DT.Cine te cunoaste cu adevarat nu se poate supara pe tine , cu atat mai putin un coleg de breasla.

  287. dora Says:

    monica,inca o data drum bun si intoarce-te voioasa si proaspata! 😆

  288. Stely Says:

    moni,
    am citit linkul dat de tine ..Cu cretinatatile lui Orban m-am invatat,asa ca nici nu i le mai bag in seama,dar m-au amuzat si mi-au creat o stare de bine comentariile..Din 29 de comentarii scrise pina acum nici unul nu-i era favorabil,ba dimpotriva erau f.dure..Ma intreb ,ce gindesc liberalii citindu-le ?..Tot asa ,ca cei care le scriu sunt platiti de PD-L ? Dar ,simpatizantii ,unde sunt ?
    p.s.Drum bun si vizita placuta ! te astept cu nerabdare ..

  289. Stely Says:

    Dora,
    Ai venit la intilnirea de la miezul noptii ? 😀
    Acum ca pleaca Monica ,nu stiu cum o sa ne descurcam , 🙄 mai ales ca s-a suparat si @Hantzy . De,cam era singur p’aci ,dupa plecarea neamtului si a lui R.Humor ..
    macar daca ar fi ramas pina la ostarea cea noua 😉

  290. Stely Says:

    ha ,ma grabesc 🙄

  291. Stely Says:

    Hiiiiiiiii ! De cind n-am mai prins si eu o cifra rotunda si grasa :300 !!! exact cit nr.de parlamentari ,mey

  292. AVP Says:

    Noapte buna, my friends. Maine – ca si azi si ca de cand ma stiu …- am f.multa treaba. In real, nu-n virtual, aloo… 😳

    Asta e situatia, natia si…

  293. PETITparis Says:

    PLATFORMAAAAAAAAAAAA!!!!?????????????VAX.
    ..@AVP: Aha. Ok, il mai citesc inca o data. Initial comentariul a intrat in spam. Bine ca s-a intamplat sa ma uit si pe acolo si l-am scos la lumina.,,
    2010-01-29 23:14:01 |

    Florin Puscas

  294. Loda Says:

    AVP ! Cum doresti, dar sa stii ca nimeni nu te-a acuzat de nimic, nu era vorba de tine.Teama imi e ca ai inteles gresit.O zi buna !

  295. dora Says:

    Salut prieteni!

    V-ati ascuns cu totii,vorba lui Stely,in papusoi?

    Hai ca,piratul a facut un mare pas inainte in politica externa,mergand la Chisinau.Isi respecta promisiunea si prioritatea din acest nou mandat va fi politica externa.A lansat prioritatile in politica interna ,oferindu-le spre solutionare legislativului si executivului,si in acest mandat, se ocupa de problema pol.externe de care raspunde direct. 🙂

  296. Goldmund Says:

    @Hi,prieteni
    M-am gandit daca imi pot permite sa va numesc prieteni.Ei bine,n-am ajuns la vreo concluzie pertinenta asa ca va spun prieteni din lumea virtuala.Ce nu faci pt. prietenii din lumea virtuala.Virtual.
    Cu siguranta celui nesigur pot argumenta ca sufletele nu au o lume atat de virtuala ca lumea din net.Vreau sa spun ca doar virtuala,lumea n-ar valora nici macar cat firmiturile cazute de pe masa.
    Aseara m-am gandit la AVP-stiu ca exista in lumea reala- si am scris pana spre dimineata-„nici o zi fara o linie”si asta doar ca m-am gandit la AVP!
    ……………
    Daca nu esti invidiat,nu existi
    ……………
    sau
    ………..
    E bine sa stii cum au gresit altii si sa vezi cum s-au comportat dupa aceea.Nimeni nu invata din greselile altora,dar cel putin nu suntem singurii.
    …………
    sau
    ……..
    Pacatosul este convins ca toti pacatuiesc,altfel n-ar putea dormi linistit nici cimpanzeul.
    ……..
    Daca as vrea sa impresionez,ma arunc la gatul Everestului si nu m-ar imbata cuvintele,asa ca
    Sarbatori fericite!
    sarbatorim aceasta clipa in care putem zice:traiesc!iubesc!sunt sanatos!-cum spun crestinii?in fiecare zi este sarbatoarea Domnului-sarbatori fericite,dragi prieteni

  297. Stely Says:

    Salut,prieteni!
    Sunt aici de azi dimineata,dar profitind de linistea care s-a asternut aici,m-am ocupat de citeva treburi de gospodina pe care le cam tot aminam..
    Dora,este adevarat ca T.Basescu a inceput sa-si onoreze promisiunile pe care le-a facut in campanie privind politca externa si indeosebi cu cea a R.Moldova.Sunt bucuroasa ca a inceput cu R.M ,ptru ca este obligat de votul masiv al basarabenilor ,dar si de faptul ca realmente ii percepe pe basarabeni ca pe fratii nostrii de peste Prut ,fiind dupa parerea mea ,singurul care s-a pronuntat fara teama si fara echivoc inca din mandatul precedent..Dovada ca basarabenii au inteles mesajul lui a fost asa cum am spus ,votul masiv,dar si primirea de care s-a bucurat din partea cetatenilor basarabeni..Iata ca dupa aproape 20 de ani putem sa vorbim ca antirominismul basarabean dispare incet,incet ,odata cu Voronin si PCM ..
    @Goldmund ,
    Nu credeti in prietenia din virtual ? Eu cred ..Asa cum cred si in literatura hyperspatiala ,ca si in politica blogeristica ..Sigur ,aveti sa spuneti ca vorbele nu pot avea acelasi efect ca faptele ..ptru ca adevarata prietenie se dovedeste cu fapte .. Dar ,faptul ca ne-am aciuiat aici pe blogul unui prieten si ne incepem ziua cautindu-ne si conversind pe diverse teme si ca din cind in cind ne marturisim gindurile si sentimentele ,asta ce inseamna,a..?
    Da,si eu ma gindesc la AVP .. Acum de ex., chiar ma pregateam sa intru pe Vox publica ca sa-mi exprim pmdv.cu privire la literatura de pe bloguri ..De fapt as vrea sa le demonstrez celor care nu au incredere decit in operele literare scrise pe hirtie,ca eu am descoperit un autor minunat, tocmai aici in hyperspatiu si pe care in alt mod nu l-as cunoscut ..

  298. Stely Says:

    p.s. Dora ,expresia sta ascuns in papusoi ca un B-52 ii apartine maestrului AVP, care facea referire la @tatonul aa. pe care numai el il vedea cind aparea pe blog,dar noi nu ,ptru ca nu posta..Si eu si tu ,dar cel mai mult orangeskorpion stam ascunsi in papusoi cind doar citim postarile ,dar nu postam.. 🙂
    Eu am adoptat multe expresii simpatice de-ale lui AVP ,semn ca imi place stilul lui ludic.. 😳 … asa ca sa ma exprim in ton cu criticii literari profesionisti.. 🙄
    pai,cum dreaq.. 🙂

  299. dora Says:

    Stely,servus!

    prin intermediul virtualului s-au legat prietenii ,cred eu,durabile.Fiecare din noi se simte in largul lui cu anumiti forumisti datorita afinitatii de idei sau sufletesti.

    Ai dreptate cu literatura virtuala.Multe creatii valoroase fara aceasta posibilitate de comunicare ar fi ramas uitate in sertare.Am insa o alta parere despre perenitatea literaturii scrise,de presa asta imbecila si manipulatoare ma pot lipsi.Am citit un singur roman pe net:Codul lui Da Vinci.M-a obosit.Placerea de a tine in mana o carte nu poate fi inlocuita de nici un computer.Eu cred ca bibloteca va ramane un depozitar de valori inegalabil pt.totdeauna.Dar cele doua mijloace vor putea coexista in armonie in viitor -cu avantajele si dezavantasele fiecaruia.

  300. dora Says:

    Stely,chia asa:”pai ,cum dreaq”.Mie imi vine destul de greu sa-i preiau parti din limbaj, desi as vrea. 🙂

  301. Stely Says:

    Da,stiu ca unora li se pare mai atractiva cartea scrisa pe hirtie,dar nu cumva ,ptru ca ne este greu sa acceptam un alt mod de a citi ? Adica ,e adevarat ca poate este mai greu sa citesti cu ochii atintiti pe sticla rece si inflexibila,decit pe foile finute ,calzi si citeodata …adormitoare.. Cartea scrisa o poti citi in orice pozitie si oriunde : pe terasa ,in gradina ,in camera racoroasa sau calduroasa ,in biblioteca etc.,..fie culcat, intr-o rina,pe spate sau pe burta ,cu picoarele pe pereti,pe scaun sau in lighean.. 😀
    Pe cind la calculator nu ai incotro si trebuie sa stai numai cu fundul lipit de scaun ..Dar,stai ca va veni momentul cind se vor gasi mijloace care sa-ti faca cit mai usoara si placuta lectura pe net si cind vei gasi de cuviinta ,daca nu tu ,copii sigur, ca biblioteca nu mai este moderna si ca locul ei poate fi in virtual,iar spatiul sa fie utilizat ptru o alta pasiune .

  302. Stely Says:

    P.S.
    Am muncit destul de mult la o pstare pe „Vox publica „,dar nu cred ca mi-a afisat-o ptru ca a intervenit o eroare la platforma si mi-a „iinghitit-o”..cel putin asa mi-a spus :”internetul v-a oprit accesul la aceasta pagina din motive de a-si prtoteja …” Acum merg sa vad ce s-a intimplat ..Poate s-ogasi pe-acolo pe la spam..Daca nu am s-o refac ,daca mai pot..

  303. Stely Says:

    Din pacate ,am patit-o din nou..Am conceput alt text ,cu citate si alte evocari si cind sa ma hotarasc sa-l inchei ,s-a pus clepsidra si nu-mi mai da voi sa inaintez .. Ce naiba platforma o fi aia ? .. scrisesem cam mult si nu-mi permitea ??..In fine ,mi-a pierit cheful …Cind am intrebat ce se intimpla ,alt raspuns:” e-mail invalid.. „..asta i-a pus capac.. Este prima si ultima oara cind postez pe vox publica..

  304. AVP Says:

    Buna seara.

    Stely, inventezi piedici imaginare. Pe Vox Publica se poate posta f.usor, cu conditia sa ai inima buna 🙂

  305. dora Says:

    Auzi Stely?Tu n-ai inima buna….of,of,of ce greseli faci cu draga de Stely.Eu rar am intalnit o persoana atat de calda ,intelegatoare si iubitoare ca ea. 😆

  306. Stely Says:

    De fapt ii raspundeam unui @Mihai care se intreba daca exista pe undeva un blog cu texte literare ,dar incepute de un autor si continuate de altii.. Mie mi s-a parut ca nu la asta s-a referit F.Puscas ,ci la o adevarata literatura pe blog ,asa cum exista pe blogul lui AVP.. Nu ii faceam reclama,ci doar povesteam despre modul cum i-am cunoscut opera ,cum am citit-o si cum am perceput-o ..Mai spuneam ca mi s-a parut tot atit de captivanta ca oricare alta opera pe hirtie .. Le spuneam despre blog (fara a da nume ) ca despre o biblioteca cu multe rafturi si camere, in care patrundeam din una in alta ,dind click dupa click ,pina ma apuca miezul noptii : 🙄 Deasemenea le mai spuneam ca eu ca cititor ,am putut sa-mi exprim parerea despre opera si s-o impartasesc cu alti cititori si ca insusi poetul a comunicat cu noi si ne-a oferit explicatii despre conceptiile si sentimentele care au stat la baza scrierii operei.. Si tot scriind asa ,ca si acum ,mi-am dat seama ca blogul lui AVP este primul blog… biblioteca .
    ..iar cei de la USR ar trebui sa-i viziteze biblioteca si sa-i recunoasca meritul ,nu numai de scriitor de carte ,tiparita pe hirtie ,dar si de primul scriitor de literaturahyperspatziala . ..punctum 🙂

  307. Goldmund Says:

    @Stely
    Cred Stely si in aceasta lume virtuala care ne aduna spre seara impreuna.Asta discutie imi aduce aminte de banii fictivi(cardul) si banii de hartie.E mai comod sa cumperi cu un card daca nu stii ca esti „observat”-fiecare tranzatie,miscare cu un card lasa o amprenta-cineva mi-a spus sa nu mai intru in internet,nici e-mailuri nici carduri,nici transport in comun,etc.daca vreau sa nu devin „omul de sticla”.I-am spus ca nu sufer de paranoia si de alte obsesii si pot sa ma priveasca toti curiosii ca pe o gorila in zoo,ca aia am ajuns,dar ce aveti cu o carte?(v. si @Dora ce ti-a raspuns)Noi nu putem opri aceste evolutii-involutii,insa nu e sigur ca tot ce-i mai nou e si mai bun si…
    depinde de oameni ce se va impune pe viitor-eu nu raman nepasator.De fapt admir oamenii care se supun noului fara sa clinteasca si de fapt sunt un om receptiv,dar ascult si „cealalta parere”si nu cred ca e vreun conflict sau materie de conflict:
    hartia tiparita poate coexista cu internetul si poate cu alte tehnologii noi(holograme) inca mii de ani-important este
    c e citim si daca …ne mai iubim(in lumea reala!)
    O seara placuta

  308. Stely Says:

    Eheii !! acum vazui ce scrisesi despre inima mea ,maestre ! 👿 Sa vad ce vei spune acum ,dupa ce vei citi postarea de mai sus.. 😳 Oare ,doar Dora sa ma cunoasca ?..mersi Dora !

  309. AVP Says:

    Mey, oameni buni… Voi ati retinut ce varsta are Puscas ista… ? 🙄 A face captatio benevolentiae pe langa un pusti, scremandu-te sa-i atragi bunavointa pentru unu pe care, altfel, il numesti Maestru, inseamna ca esti cel putin ridicol… 😳

    Daca pustiu e dastept si daca are noroc in soarta, il va gasi el pe Maestru ( asa cum l-ati gasit si voi… 💡 ), iar daca nu, – nu… ! Chiar nu pricepti ca ma jicniti amarnic sfortzindu-ma sa ma prezit, io, unui kkt cu ochi… ? 👿

    Hai ca sunteti prea de tot simplicissimi, bey… ! 👿

  310. AVP Says:

    Din cand in cand e nevoie sa vina Victoria pe-aci… 💡 Aloo…

  311. Stely Says:

    @Goldmund ,
    Multe din descoperirile de pina acum au fost facute ptru ca omului sa-i fie mai usor …Si fiindca aproape toate au fost facute de barbati, am ajuns la concluzia ca ei (barbatii) le-au facut ca sa scape de gura nevestelor ,care munceau prea mult in gospodarie si-i mai solicitau si pe ei din cind in cind ..Cum lor nu le convenea, si-au pus mintea la contributie, si au realizat toate aceste minuni tehnologice pe care la avem in casa si care ne permit si noua sa stam ore intregi la calculator..
    Apropos, dupa ce acum citva timp ,arsei carofii , alaltaieri iorba ,ieri arsei ceiul cu ibric cu tot iar astazi era cit p’aci sa ramin si fara sarmale .. 🙂 … desi oala subpresiune fluiera ,dar cine s-o auda ?

  312. Stely Says:

    Atunci este f.bine ca n-am avut inima buna ..
    si ca am scapat de
    ridicol ,cel putin acolo ,ca aici ,nu.. In alta ordine de idei ,nu pomeneam nici un nume ..Exast asa le-as fi spus „daca nu l-ati gasit pina acum ,e vai de capul vostru „! Sunteti niste pusti ,dar cu ajutorul unei pensionare exaltate si ridicole il veti gasi mai repede.. :mrgreen:

  313. AVP Says:

    My Stely… 🙂 😳

  314. Stely Says:

    p.s Deci ,o chemi pe @Victoria in ajutor ? Sa vina mamaia Victoria , ptru ca @ duduia Stely s-a imunizat..A scapat ea de @Carolica fala flica ,de tzighi ,no name ,RH si Agax ..acum sa vina si Victoria ..
    Ehei,miine poimiine am sa scot o carte cu titlu odiseea hyperspatziale a lui My Stely 🙄

  315. dora Says:

    Stely,

    tu te descurci in orice situatie.Platesti politele care se impun si dai Cezarului ce-i al Cezarului.Un om normal! 😆

  316. Stely Says:

    Dora,
    Nici nu stii ce bine ma simt ca te am aci ca o prietena buna ..iti multumesc inca odata ..
    Hmm! uite ce usor scapa si AVP : arunca doua emoticoane si crede ca a scapat .. Adica, sa-si exprime nemultumirea ,scrise cinci -sase rinduri,iar cind sa-si exprime alte.. trairi ii fu dejuns aia doi mutzunache
    Noroc ca asa cum sunt de simplicissima mai pricep si unele subtilitati .. simplicissime 😦

  317. AVP Says:

    Loda Says:
    30/01/2010 la 08:11 modifică

    AVP ! Cum doresti, dar sa stii ca nimeni nu te-a acuzat de nimic, nu era vorba de tine.Teama imi e ca ai inteles gresit.O zi buna !

    @Loda – habar n-ai ce spui, desi te pretinzi f.informata, ca-ntotdeauna… Doar simplul fapt ca io nu mai figurez in blogrollu lu DT si ar fi trebuit sa-ti spuna ceva, daca ai fi avut un minimum de minte… 👿

    Nu ma sfortza sa-ti dau linkuri concrete, aloo… 👿

  318. AVP Says:

    @Osk – chiar acum vazui cum fratele lu Base il cununa pe Bercea Mondialu… Sa nu-mi spui ca ista – Basescu si mai nu stiu cum – era nasu de bastina al lu Bercea Mondialu lu pesce, ca nu te cred nici de-al dreq, aloo… 🙂

  319. orangeskorpion Says:

    salve, avp, salve,

    salve, restul lumii de pe blog
    🙂

    nu am inteles ce nu intelegi…., adica „nasu de bastina”…

    eu atit am inteles si vazut partial la tv ca mircea basescu a fost zilele astea nashul la/lui „copchilu” lui bercea mondialu….pina azi habar nu am avut cine este acest bercea,

    dar m-au lamurit unii si m-am ingrozit la cine s-a dus mircica basescu ca nash….

  320. AVP Says:

    @Osk – nu ai impresia ca habar n-ai pt cine ne-am pus obrazu, mey… ?? 👿

  321. orangeskorpion Says:

    avp,
    sper ca nu te referi la Traian Basescu, nu?

  322. AVP Says:

    De ce nu… ? 👿

    ps. @Osk – pt unu care nu este rumân de bastina, DEX-ul ar trebui sa fie cartea de capatai…

  323. orangeskorpion Says:

    avp,

    DEX-ul ca sa-mi spuna cine este bercea mondialul sau pentru ce altceva????

    la de ce nu?:evil:
    1. fiecare om raspunde pentru propriile lui fapte..
    2. inca nu m-a dezamagit piratul
    🙂

  324. echristianblog Says:

    http://tusitenisul.wordpress.com

    VEZI -VIATA UNUI MAESTRU !

    +++++++++++++++++++++

    avp reply : „maestru” piticotului istuia e un becisnic manuitor de racheta… Nu d-aia kozmica, aloo… 😳

    Si Nasty – un gagiu care abia stie sa vbeasca… – era tot un „maestru”, n-asa…?

  325. AVP Says:

    @ Osk – spune-mi ce frati ai, ca sa-ti spun cine esti… 👿

    M-am cam saturat, aloo… ! 👿

    Ai auzit ca singurii de ale caror penzii nu se leaga Bocutz al foodulei & footilei de Dora sunt securistii si militienii… ? 👿

    Tocmai aflai, azi, ca un militian vecin cu mine, de o incompetentza rarissima, aloo, iesi la penzie cu 40 de milioane pe luna… 😯 Asta, in timp ce salaru meu e de 12 milioane per luna, iar pensia sotiei mele (front office la o Banca loco timp de peste 20 de ani…) e de 10 milioane lunar… 👿

    Ce pizda ma-sii de Dreptate fac astia, bey… ?? 👿

  326. orangeskorpion Says:

    avp,

    1. te cred si te inteleg ca te-ai saturat… si noi in familie avem salarii de 12 milioane lei si stiu ce inseamna asta, mai ales ca unii din ei stau si in frig…salariu de inginer, trebuie sa precizez….

    2. chestia cu politia si armata si fostii securisti – am aflat si eu – si chiar m-am revoltat ….din 200.000 de pensii speciale, cica, nu se vor atinge de……pensii, am uitat cifra….

    adica daca X sau Y a lucrat in SECURITATE pina in 1989 beneficiaza si azi dupa noua lege de o pensie babana???
    plesita s-a dus, , dar merce mai traieste si ca el sint inca multi…

    de ce nu le scade si astora pensiile nu inteleg…..

    dar tot basescu este de vina????
    hai, sa mai avem rabdare, nu???
    de 20 si ceva ani tot avem rabdarea ingerilor
    🙂

  327. orangeskorpion Says:

    avp,

    da, vad, ca esti total nemultumit de raspunsul meu, te inteleg iarasi….

    ce sa facem?
    putem face ceva?

    acum l-am ales pe pirat, crezi ca erau mai buni crin-ochiul mortului sau geoana cel violet? Nuuuuu….

    asta-i tara, asta-i natzia, asta-i vorba ta, avp!!!

    poate totusi pentru CEI CARE AU LUCRAT IN SECURITATE vor fi luate ceva masuri……

  328. AVP Says:

    Acum, macar, intelegi de ce am spus ca io, avp, am ales raul cel mic, mey… ? 🙄

    Noapte buna, my friends.

  329. orangeskorpion Says:

    noapte buna, avp!
    take care!

    p.s. de la nick – no reply inca…

  330. AVP Says:

    @Osk – e un pas inainte… Si tontusi, m-asteptam sa spui ca ti se pare incredibil ca AVP sa aiba un salar brut de 1200 lei / luna (si ala incasat din joi in pasti…), iar un militian vecin cu el si mai tanar decat el sa aiba o penzie de 4 ori mai mare decat salariu lui… 😳

    Aici nu e vba de capra vecinului, ci de dreptate, mey…

    Nu mai vbesc de securistii care l-au anchetat pe AVP si care au penzia muult mai mare decat a militianului lu pesce… 😳

  331. orangeskorpion Says:

    avp,

    abia acum vad scris ca este vorba de salariu brut, pai, asta inseamna ca netul este maxim 800-900 lei, daca nu ma insel..

    eu stiu ca la tine nu este vorba de capra vecinului,
    dar mai stiu ca DREPTATEA in Ro inca nu prea exista…

    ca femeia de serviciu la o banca cistiga mai mult decit un absolvent de studii superioare dintr-o firma privata,
    ca profesorul , medicul, etc… mai putin ca alte categorii..

    este totul cu curul in sus,
    stiam foarte bine chestiile astea….

    cunosc o firma privata, unde un analfabet (pe bune, scrie numai cu litere de tipar, roaga pe altii sa-i scrie emailurile), cistiga de 3-4 ori mai mult decit directorul comercial al firmei si alte minunatii de genul asta…

    Romkafkania !!!

    hai, pa, moralul sus!!!
    o veni si soarele pe ulita ta/a noastra
    🙂

  332. AVP Says:

    hai, pa, moralul sus!!!
    o veni si soarele pe ulita ta/a noastra
    🙂

    Ceea ce spui tu se numeste gargara, Osk… 😳 Cand Piratu tau si Bocutu lu Dora vor intelege asta, va veni, intr-adevar, un oarece soare si pe ulita noastra… Pana atunci, io nu cunosc decat un singur soare: Soarele-Clocitoare, aloo… 🙂

  333. AVP Says:

    Si inca o chestiutza, amice… : nu pune, pleeease, semn de egalitate intre oamenii cumsecade statistici, pe de o parte, si AVP, pe de alta…

    Asta, – daca pricepi ce vreau sa-ti spun… 💡

    Noapte buna.

  334. Stely Says:

    @Puscas, nu-mi place absolut deloc cum pui problema… La tineretea ta, ar trebui sa hurli, bey, ca “lumea de hartie” si-a trait traiu, si-a papat malaiu… Or, tu abia catadixesti sa admiti, c-un sfert de gura, ca literatura hypertextuala ar phootea insemna si ea ceva, pe undeva, cumva… Tinand cont de etatea ta, am senzatia ca gandesti ca un mosh de o suta de anisori si ceva, aloo…

    AVP
    2010-01-30 19:54:16 Raporteaza

    Stely Says:
    30/01/2010 la 19:54

    Exact asa le-as fi spus “daca nu l-ati gasit pina acum ,e vai de capul vostru “! Sunteti niste pusti ,dar cu ajutorul unei pensionare ,exaltate si ridicole, il veti gasi mai repede..

  335. Tot on topic Says:

    @AVP&Haita
    O dedicatie:

    „Every breath you take
    Every move you make
    Every bond you break
    Every step you take
    I’ll be watching you

    Every single day
    Every word you say
    Every game you play
    Every night you stay
    I’ll be watching you
    …………………………
    Every move you make
    Every vow you break
    Every smile you fake
    Every claim you stake
    I’ll be watching you”

    O invitatie la temperantsa, deocamdata.
    Tii minte cind te laudai cu rinjet, ca mai deunazi: „Tu stii cine sunt eu, bey?!? Numele meu este Legiune!” Acum iti stim insa toate fetele patrihoatze. Observ ca iar te-ai luat de viata lui Dorin Tudoran. Stii exact ce spun! „Vezi cum te arunci”, sa te citez din nou.

    +++++++++++++++++++
    avp reply : Minciunile pe care le debitezi tu aci (ca m-as fi „luat iar” de my friend Dorin Tudoran si ca as fi zis ca „Numele meu este Legiune”) sunt atat de stupide, incat iti scot dementza or prostia in fatza ca uleiu din apa… In era internetului poti demonstra f. usor ca n-am dreptate, cu niste linkuletze. Da-le, sau pleaca dreaqului d-acilea, aloo…

  336. PETITparis Says:

    Papa Benedict al XVI-lea, liderul Bisericii Romano-Catolice, recomanda preotilor sa utilizeze intens mijloacele de comunicare moderne si sa interactioneze online cu credinciosii………
    …………………………………………….

    TRU, cere ca TOATE PROBLEMELE PDL să se discute strict în cadru statutar şi să renunţe la dezbaterea pe bloguri.

    +++++++++++++++++++++++

    avp reply : S-ar zice ca Tru isi intra din ce in ce mai mult in pielea unui clasic activist de partid… 🙂

  337. orangeskorpion Says:

    ok, avp,

    fac gargara cu pioneze.

    milioane de oameni (statistica) NU SINT EGALE cu AVP.

    Asa o fi, dar nu eu sint vinovat pentru:
    – nerecunoasterea oficiala a meritelor lui avp;
    – de jaful programat si facut in ultimiii 20 de ani, rapt institutionalizat, prin care marea majoritate a oamenilor a saracit, iar cultura/arta a ajuns la marginea vietii sociale;
    – ca cca 120 miliarde euroi au ajuns in top 300 + alte topuri necunoscute bizonilor;
    – ca securistii au fost recompensati „regeste” dupa 1989; si acum huzuresc in pensii nerusinate, fara sa aiba pic de regret pentru cele facute ante-1989;
    – ca nu s-a aplicat punctul 8/proclamatia de la Timisoara;
    – ca s-a pus in practica „nu ne vindem tara”, dind-o gratuit tot „lor”, fostilor securisti, activisti de partid, fostilor angajati de la IEM, etc…
    – altele………..

    sau totusi oi fi si eu vinovat?

    🙂

  338. AVP Says:

    Buna ziua.

    Daca-ti spun ca toti suntem vinovati, te incalzeste cu ceva, dear Osk ? 🙂

    N-as vrea, in fond, decat sa recunosti ca n-am votat nicidecum binele cel mare, ci raul cel mic.

  339. orangeskorpion Says:

    dear avp,
    raspunsul dorit inca nu-l vei primi, dar sa fii convins, ca daca vreodata voi ajunge la concluzia ta de mai sus, o voi recunoaste….

  340. AVP Says:

    Faptele vorbeste, Osk… Si nu numai ca vorbeste, dar se si vede cu ochiu liber… 🙂

    Ce dovezi mai vrei, cand un ex-militian si probabil securist are o penzie mai mare de 4 ori decat salaru heroului patriei… ? 🙂

  341. orangeskorpion Says:

    da, faptele vorbesc deja de decenii……

    problema este ca pensiile se dau cf. contributiei la pensie; nu a avut nimeni curajul sa elaboreze/aprobe/valideze o lege (probabil ca nici nu s-a propus pina acum) prin care – indiferent de contributie la pensie – daca ai fost securist sa primesti pensia minima, eventual..

    aici este problema; este vorba de o decizie politica.

    stiu un securist la sibiu, care de 20 de ani maninca o pensie maricica, mult mai mare decit orice angajat onest la o firma privata…

    sa merg sa-l string de git?
    spune!
    🙂

    crezi ca parlamentul Ro ar aproba o asemenea lege DREAPTA???

    NU, pentru ca ei, parlamentarii, s-au imbogatit in ultimii 20 de ani alaturi de 80% din cei 10.000 ofiteri secu, cit au existat in decembrie 1989.

    restul este gargara cu pioneze, avp.

  342. AVP Says:

    Osk says :

    crezi ca parlamentul Ro ar aproba o asemenea lege DREAPTA???

    Dar crezi ca Base ori Bocutz ar initia o asemenea lege dreapta, macar acum, cand nu mai exsita pericolu ca heroul Oranjeriei sa nu fie reales… ? 😉

    That is the question… 💡

  343. orangeskorpion Says:

    pai, hai, sa incercam.

    sa-i scriem presedintelui acestei tari,
    sa-i scriem prim-ministrului acestei tari…

    sa vedem daca primim raspuns si care va fi acesta!

    ideea este SA FACEM CEVA, nu sa asteptam, nu sa jelim!
    🙂

  344. AVP Says:

    Osk, io nu sunt politcian si nici tu… Tot ceea ce am putut face, am facut : am contribuit si noi la realegerea heroului portokachiu… Mai departe, e treaba lui, ca politcian caruia noi i-am conferit puterea, sa faca…

    Cat priveste cererile pe care ar trebui sa le facem ori sa le semnam, acestea s-au facut, s-au semnat… Apropo, tu ai semnat… ? Dar cu nume si prenume, nu cu nick-ul, aloo… 🙂

  345. orangeskorpion Says:

    da, am semnat cu nume si prenume
    🙂

  346. AVP Says:

    Atunci e bine si deci sa asteptammm… Si tontusi, tin sa-ti atrag atentia ca militianu de care-ti vbesc nu e activist or securist „de rang inalt”, si cu toate aste mi se pare profund nedrept faptu ca el are o penzie de 4 ori mai mare decat pensia sotiei mele (ex functionar bancar, iti repet).

    Traim inca intr-o societate de militari, Osk. Suntem intr-o tzara bananiera, dominata de clanu generalilor.

    A propos, heroul nostrum ce grad o avea… ? 🙂

    Punctum.

  347. orangeskorpion Says:

    iata, dovada
    🙂

    am primit acest email:
    Va multumim pentru semnaturi.

    Lista semnaturilor innoita in timp real se gaseste pe blogul adriancioflanca.blogspot.com si va fi adaugata si pe site-ul ssir.org.ro. Dupa strangerea unui numar suficient de semnaturi, vom depune petitia la registratura Guvernului.

    Cu respect,

    Adrian Cioflanca

    Societatea de Studii Istorice din Romania

    multumit?
    🙂

  348. AVP Says:

    Te invidiez 😳 Io nu am primit de la domnu Cioflanca o asemenea scrisoare, desi cred c-am semnat inaintea ta… 😳

  349. orangeskorpion Says:

    da, corect, ai semnat inaintea noastra.

    da, si eu fac explozie la asemenea nedreptati, cum este cea mentionata de tine la ora 12.04 (si nu numai).

    pai, daca a terminat Academia Navala, trebuie sa aiba un grad, nu-i asa?
    dar nu grade in secu, de asta sint ferm convins!

    p.s. si eu iti vorbeam de securistu din sibiu, care nu a fost dintre aia ciomagari, dar a lucrat la secu, a fost fiu de tarani, deci dosar bun si unde sa se duca prin anii ’50 decit in secu….iar o profa de romana l-a picat la bac, iti dai seama ce spume a facut individu…si este bine mersi, are 79 de ani, sanatos tun….

  350. PETITparis Says:

    CE ASTEPTAM NOI DE LA ,,NOUL,,PRESEDINTE

    URGENT!!!!!!
    URGENT!!!!!!
    URGENT!!!!!!
    URGENT!!!!!!
    URGENT!!!!!!URGENT!!!!!!URGENT!!!!!!URGENT!!!!!!

    ,,În calitate de iniţiator, alături de politologul Vladimir Tismăneanu, al Apelului pentru susţinerea candidaturii preşedintelui TB, aştept de la noul preşedinte Băsescu şi de la guvernul Boc – executorul proiectului prezidenţial de modernizare a României – în principal următoarele :

    1. Să fie trecute în rezervă, în fine, frăţiile activisto-securiste care au sechestrat statul român în perioada de tranziţie de la RSR-SSMD la Romanica vanghelică care e şi l-au folosit ca pe o păpuşă gonflabilă, spre a-şi satisface nemăsuratele lor pohte de phootere, de avere, de plăcere (şi aceasta, sub pretextu că ele, frăţiile teroristo-revoluţionare au făcut “revoluţia română”, cică, după planificarea şi aprobarea acestei minciuni mari cât secolul în catacombele GRU şi KGB, adică…);

    2.Să fie declasificate cele 200.000 de dosare zise “de siguranţă naţională”, în care stau pitiţi priculicii iepocii, ce constituie chiar frăţiile sus-menţionate, păstrându-se la top-secret, la rigoare, doar câteva mii de dosare realmente de siguranţă statală maximă, a căror decriptare ar pericilita sistemul de securitate al alianţei militare în care suntem integraţi (NATO.) ; restul dosarelor, începând cu cel al senatorului plătică şi sfârşind cu cel al judecătorului şpăghică, al editorialistului gargarică, al marei vedete sportivo-guriste furnică, al onghistului ciuvică şi-al poetului dinescu, avepică sau cărtărică să fie puse pe internet, să-i judece orişicine, căci nu strică, aloo…

    3.Să fie publicate pe Net dosarele tuturor informatorilor şi activiştilor pcr, utc, uascr prinşi în post la “revoluţie” şi preluaţi de “noile structuri” după potop, chiar dacă prin această operaţie ar rămâne descoperite 7/10 din guv-ul Boc, aloo…!

    4.Să fie restructurată clasa politică în sensul voinţei exprimate de electorat la recentul referendum, prin suprimarea unei camere parlamentare şi reducerea numărului de parlamentari ; iar în noul parlament şi-n structurile administrative ale statului să nu mai poată pătrunde foştii activişti comunişti, foştii judecători şi procurori comunişti, foştii securişti şi miliţieni, indiferent dacă au făcut sau nu “poliţie politică” (o sintagmă menită să-i spele de păcate pe membrii aparatului de represiune al Lagărului iepocal, scoţându-i de subt incidenţa lustraţiei) ;

    5.Să se elaboreze o nouă lege de organizare judecătorească, prin care să fie scoşi din magistratură foştii activişti comunişti, securişti şi miliţieni, precum şi foştii judecători şi procurori comunişti (incompetenţi şi corupţi din vrej, aloo…), în magistratură rămânând doar strict absolvenţii institutului naţional de resort ; în plus, să se instituie regula ca judecătorul sau procurorul căruia i-au fost infirmate cel mult 3 soluţii emise în dosarele pe care le-a judecat / instrumentat în cursul unui an, sau cel mult 10 soluţii emise pe parcursul a 5 ani, să fie exclus din magistratură, fără drept de reintrare, iar dacă statul român va fi fost prejudiciat material de soluţiile date de judecătorul corupt sau incompetent, acesta să răspundă material pentru daune ;

    6)Să se elaboreze noi legi de organizare avocaţială, notarială şi a executorilor judecătoreşti, prin care să se liberalizeze intrarea în aceste adevărate caste, ocupate la ora actuală – în bună parte – de foşti activişti, securişti, miliţieni, judecători, procurori şi notari comunişti sau de progeniturile acestora;

    7)Să se elaboreze – cu prioritate absolută – o nouă lege a învăţământului, prin care vitalul proces de instruire a noii generaţii – axat actualmente pe acumularea monstruoasă de cunuştinţe inutile, ca pe vremea ceaslovului elevului Creangă – să fie simplificat şi eficientizat la maximum, bazându-se pe dobândirea unor cunoştinţe practice şi a unor reguli bine asimilate de conduită în societate, care să completeze cei 7 ani de acasă (ce adesori lipsesc cu desăvârşire la tineretul din ţărişoara noastră ferentarizată). La nivelul primar, gimnazial şi liceal, cunoştinţele specializate sau mai avansate să fie predate numai opţional, iar învăţământul general să fie în întregime laicizat ;

    8)Să fie elaborată de urgenţă o nouă lege a presei scrise-electronice şi a audovizualului, prin care să se poată retrage dreptul de editare sau de antenă redacţiilor sau posturilor radio-tv care promovează violenţa excesivă, dispreţul faţă de lege şi faţă de autorităţile publice, pornografia şi cinismul (fiecare dintre aceşti itemi prin care se defineşte atitudinea mass-media faţă de valorile pe care vrem să le promovăm/ apărăm poate fi cuantificat de o lege organică). Indiferent dacă sunt publice sau private, organele media trebuie privite ca parte integrantă a sistemului de educaţie naţională şi trebuie să se supună unei viziuni coerente despre felul în care care statul român înţelege să facă educaţie naţională hic et nunc. Nu putem lăsa ca de dragul profitului personal sau al libertăţii de expresie neîngrădite, un mogul sau altul să pervertească gustul ori subliminalul a milioane de oameni ori să manipuleze conştiinţele mai puţin pregătite să facă faţă intoxicării şi diversiunii ; e ca şi cum ai lăsa un inamic public nr.1 în libertate totală şi înarmat nu c-un becisnic pistol automat sau cu un anemic tanc, ci cu-o armă infinit mai periculoasă, a armaghedonului postmodern : tunul catodic, aloo…

    9. Să fie adoptată noua lege a pensiilor şi perfecţionată legea salarizării unice, prin care să se elimine privilegiile de care se bucură, ca din întâmplare, doar cei ce au beneficiat şi de apartenenţa lor privilegiată la “vechile structuri” ale statului român ; este indamisibil ca statul român să continue a fi căpuşat tocmai de cei care au contribuit direct, prin apartenenţa lor la vechile structuri comuniste, la persistenţa fostului regim (din care se trag – în fond şi la urma urmelor – toate relele sociale actuale), în detrimentul majorităţii oneste ;

    10.În fine, dar nu în ultimul rând, să fie elaborată o nouă lege a comerţului, prin care formalităţile de înfiinţare şi autorizare ale unei societăţi comerciale să fie simplificate la maximum, după modelul statelor celor mai performante în domeniu ; iar pe măsura descentralizării şi debirocratizării statului comunistoid, henorma fiscalitate să fie redusă la limite suportabile, aloo…

    Acestea sunt doleanţele mele, expuse dintr-o suflare de altfel, pe care dacă Băse le va pune în practică sau cel puţin va crea premisele realizării lor, va intra în istoria Ro ca heroul postmodernizator, după părerea mea, păi cum naiba… Iar dacă nu, nu…!

    ps. Ii rog pe toti semnatarii listei de sustinere a presedintelui TB sa-si expuna pe scurt asteptarile lor personale de la noul presedinte Basescu. Sunt convins ca atunci cand toate aceste asteptari vor fi cumulate si vor fi privite in ansamblu, va rezulta o viziune tulburator de exacta a viitorului pe care si-l doresc romanii in acest moment al istoriei lor…,,

    ps:
    INCEPETI O CAMPANIE FOARTE DURA PE INTERNET…
    TRAIMTETI MAI DEPARTE……
    AVERTIZATI CONSILIERII PRESEDINTELUI CARE INCEP SA GAFEZE (poate voit?)
    NU ESTE POSIBIL CA UN FOST DIRECTOR DE ZIAR COMUNIST SA FIE RECOMPENSAT CU STEAUA(nu stiu care)
    NU ESTE POSIBIL CA FOSTII OFITERII AI ARMATEI ROMANE SI FOSTII MILITENI(securisti interni si externi) IN CIVIL SI IN UNIFORMA SA BENEFICIEZE DE ASEMENEA PENSII.
    PS/
    POATE SA-MI SPUNA CINEVA CE RAZBOAIE AU DUS ACESTI INDIVIZI intre anii 1945-1989
    VA SPUN EU:
    AU FACUT UN SINGUR RAZBOI………..
    RAZBOIUL IMPOTRIVA PROPRIULUI LOR POPOR….
    merci!

  351. PETITparis Says:

    scuze corecteaza tu AVP DACA MAI ESTE CEVA DE CORECTAT
    TRANSMITETI MAI DEPARTE!
    (fostii ofiteri)
    merci!

  352. AVP Says:

    @PETITparis – daca pana si io uitasem de textuletzu ista , iti dai seama ce drag vor avea altii de el… ? 🙂

  353. orangeskorpion Says:

    petit paris,

    AMEN!

    100%

  354. PETITparis Says:

    SI NU VA MAI LASATI ABURITI CU,,turnatorii,,
    OCUPATI-VA DE OFITERII ARMATEI VECHIULUI REGIM,DE MILITENII(securisti interni si externi)CU UNIFORMA SI FARA UNIFORMA.
    (am inteles ca ,,informatorii nu au beneficiat si nu beneficiaza de PENSII,PREMII,BURSE etc.)-dect f.putini de premii,distinctii si burse………..–––– si in nici un caz de pensii……… n’est ce pas?,,,,)

  355. orangeskorpion Says:

    petit paris,

    mai sint si exceptii in ceea ce priveste turnatorii.

    Unii au primit functii in partid.
    Cum ar fi Mircea Ionescu Quintus cu 185 de turnatorii la activ este acum lider de onoare in PNL.

    si mai sint multe exemple de acest fel!
    :mrgreen:

  356. PETITparis Says:

    bine OK.
    este adevarat.
    DACA DERBEDEII MAI SUS MENTIONATI DE MINE NU AVEAU PUTERI CHIAR MAI MARI DECIT INAINTE DE 89 QUINTUS&CO DE TUTNATORI NU MAI FUNCTIONAU DE ACEIASI MANIERA
    merci!
    @orangeskorpion
    sper ca INTELEGI si lucruri SIMPLE.

  357. orangeskorpion Says:

    petit paris
    lucruri simple, adica????

    apropo: eu inteleg numai lucruri simple
    🙂

  358. PETITparis Says:

    BAAA…… CE SIMPLU SE DAU PREMII IN ROMANIA!!!!!!!

  359. PETITparis Says:

    @orangeskorpion
    SI EU…….

  360. PETITparis Says:

    hai ca AM TREABA!

  361. orangeskorpion Says:

    moi aussi,

    🙂

  362. PETITparis Says:

    @AVP?
    astept si eu un mail de la tine(cu ce mi-ai promis……….
    ––––––––––––––––-
    (poate postez si eu(O TEMA CU SUBIECT SI PREDICAT) saptamina viitoare pe blogul tau)
    hai ca m-am ENERVAT!!!!!!!!!!!!!!

  363. AVP Says:

    Osk, @PetitParis nu prea stie ce vbeste… 🙂 Turnatorii sunt muult mai multi ca ofiterii si, fiindca nu sunt cunoscuti, sunt cu atat mai daunatori… Cat priveste beneficiile pe care le-au avut si le au, ok, poate ca nu vor primi penzii pt activitatea lor de sycofanti, in schimb cei mai multi au primit alte dividende grase : functii in partide, in administratia publica, in justitie si cam preste tot, plus avantaje cu ocazia diverselor privatizari pe ochi si pe sprincene ; altii au primit premii nationale, li s-a facut publicitate gratuita si li s-au dat burse in strainatate, in mod repetat etc … Practic, in „regimu Iliescu” doar ei au fost promovati intr-o functie sau alta de catre Papusaru vremurilor de Tranzitie (mai ales in functiile hypergrase, de judecator, procuror, notar, executor, prefect, subprefect, director de descentralizate etc.), si nu de alta, dar pt ca erau santajabili si deci puteau fi manevrati ca la teatru de papusi… Si din contra, disidentii sau oamenii cu demnitate, care nu puteau fi santajati ori manati intr-o parte sau alta ca boii de la jug, sunt tot atat de ostracizati, azi, ca si-n trecut…

    Vbeam mai alaltarea de ofitereasa care conduce un anumit irc… 😉 De fapt, tipesa s-ar phootea sa fie doar o fosta turnatoare, dar nu de la furnalu „Otelu Rosu”, aloo… Iar ca ea sunt multi si multe, sunt leghiune, bey…

    ps. PETITparis, asa cum ti-am mai spus si-n e-mail, inceteaza, pleease, de a mai face mobilizari de trupe prin blogu meu sau de a-mi mai da mie ordine… 🙂 Cand simt ca e momentu mobilizarilor intr-o chestie sau alta, o fac io, aloo…

    Sa nu devenim dreq caraghiosi… 😳

  364. Goldmund Says:

    @AVP,Osk
    „Am ales raul cel mai mic”(!)Dupa 20 de ani de luuungi asteptari.

    Cred ca am scris si aici la gura sobei AVP ca este nevoie de doua generatii pana se va schimba ceva radical in Romania:prima generatie trebuie sa doreasca schimbarea,a doua,care va putea face schimbarea,cand toti cei care au prins…revolutia nu vor mai fi.Asta o spune un istoric englez care cunoaste bine istoria moderna universala.

    De admirat cum se comporta majoritatea oamenilor din Romania care dupa Revoultie au facut eforturi enorme sa se acomodeze cu un sistem nou,cu toate schimbarile radicale din viata lor.

    1-doreste aceasta generatie
    i n c o n t i n u a r e o schimbare profunda si dramatica a societatii si o clarificare obiectiva a trecutului?Atunci urmatoarea generatie va infaptui ceea ce parintii au pregatit…
    2-Sistemul conceput de functionarii si securitatea pcr functioneaza si azi,chiar daca s-au facut cateva reformutze-reforme nu sunt!-atat cat permite nomenklatura aflata neintrerupt la putere de 65 ani(!)Ca proba, judecatorii nu se ating de anumite grupuri din trecut…,pensia mare a unui securist,iar Facultatea de Drept a fost sectia de la uni.cea mai politizata,cu cei mai multi absolventi devoti „partidului si conducatorului”.Cine pot fi prof.uni. de azi de la Drept?De unde
    3-schimbarea se poate face doar din „interiorul sistemului”
    Atunci,cine crede in schimbari radicale in Romania rapid,e ori naiv ori nu cunoaste istoria altor democratii care au scapat de dictaturi….
    Ce ramane?Doar ca oamenii sa astepte si sa nu faca nimic?Nu.Urmatoarea poveste:
    Fetele mele se duc duminica la Biserica in grupa copiilor si tinerilor.Dupa cateva ore,fetele mele mi-au spus ca nu vor sa se mai duca.Motivul:haos,copiii se joaca arucand hartii,prea multa galagie,nimeni nu ia in serios anumite teme,etc.Le-am spus ca daca ceva nu le place,nu e neaparat nevoie sa renunti,insa ramane ca ele sa schimbe ceva,ca ele sa preia o parte a controlului asupra a ce vor sa faca impreuna.Fiecare poate schimba ceva daca gaseste anumite lucruri in neordine.
    Doar sa te lamentezi,sa fugi de raspundere si sa renunti e cel mai comod si lucrurile nu se vor schimba de la sine,niciodata.
    Pe curand

  365. PETITparis Says:

    ULTIMA MEA POSTARE PE BLOGUL MAESTRULUI:
    1.
    bine OK.
    este adevarat.
    DACA DERBEDEII MAI SUS MENTIONATI DE MINE NU AVEAU PUTERI CHIAR MAI MARI DECIT INAINTE DE 89 QUINTUS&CO DE TUTNATORI NU MAI FUNCTIONAU DE ACEIASI MANIERA
    merci!
    @avp?
    sper ca INTELEGI si lucruri SIMPLE.
    2.
    BAAA…… CE SIMPLU SE DAU PREMII IN ROMANIA!!!!!!!
    fin………………………….

  366. AVP Says:

    @Pepa… – sunt convins c-o sa-ti treaca supalarea… 🙂

  367. ANAMORF Says:

    Luzărică !

    +++++++++++++++++++++

    avp reply : Of ! In conditiile in care pretinii tonti, pardon!, toti m-au parasit, bine ca mai vii tu pe-aci ! 😀

    Si zi asa, vrei sa ma toci sistematic la cap ca picatura chinezeasca, a…? 😉 Vad ca ai tehnica de Baneasa, bey, spuley, te pricepi la torturi d-alea boieresti, al dreq… 🙂 O sa-ti dau si IP-ul aci, ca sa-ti stie si altii adresa si sa te caute pt comenzi : 213.233.101.103 🙂

    avp reply 2 : A, sa nu uit… ! Data viitoare o sa-ti public si e-mailul, dupa care o sa le trimet si providerului tau, in caz ca te ignora, ca sa afle si dumnealui cu ce te ocupi tu atunci cand nu umbli pe siteuri interzise minorilor… 😉 Insa ceva ma face sa cred ca nu vei mai calca pe aici ! lol

  368. orangeskorpion Says:

    Bjoza Octav: Nu stimate domn. Autoritatile nu ne dau nici cel mai mic ajutor. Nici macar nu ne mai baga in seama. Am stat patru ore la usa fostului ministru al Culturii, Theodor Paleologu, ca sa iau o copie dupa dosarul cu Monumentul Rezistentei Nationale. Am cerut s ama primeasca de mai multe ori si nu m-ar fi primit nici atunci daca nu intervenea un prieten parlamentar. E greu sa nu te intristezi cand gestul vine de la un om tanar si educat, fiul unui mare om de cultura si fost detinut politic.

  369. orangeskorpion Says:

    ..nu mi se pare normal ca aceste crime odioase ale comunismului se nu fie aduse la cunostiinta tinerilor.

    aici este problema: SCOALA nu face mai nimic in acest sens…sau chiar nimic

  370. AVP Says:

    Osk :

    Sa nu uitam ca pana mai an, doar, erati nebuniti dupa tinaru Paleologu… 😳

    Vba lu Bjoza Octavian :

    Politicienii romani nu sunt decat urmasii comunistilor de ieri si nu au niciun interes sa recunoasca crimele comunismului.

    Si tot BO :

    Daca iesiti pe strada si puneti caciula pe 10 romani de peste 50 de ani veti constata cu tristete ca 6-7 din ei au turnat la Securitate.

    Asta e situatia, natia si…

  371. Stely Says:

    @Goldmund,

    Fetele mele se duc duminica la Biserica in grupa copiilor si tinerilor.Dupa cateva ore,fetele mele mi-au spus ca nu vor sa se mai duca.Motivul:haos,copiii se joaca arucand hartii,prea multa galagie,nimeni nu ia in serios anumite teme,etc.Le-am spus ca daca ceva nu le place,nu e neaparat nevoie sa renunti,insa ramane ca ele sa schimbe ceva,ca ele sa preia o parte a controlului asupra a ce vor sa faca impreuna.Fiecare poate schimba ceva daca gaseste anumite lucruri in neordine

    Sunteti convins ca adevaratul motiv ptru care fetele dv.nu vor sa mai mearga la biserica estehaosul din biserica ? Sunt ele dornice cu adevarat sa mearga ?
    Ptru mine dusul la biserica in perioada copilariei mele ,era un adevarat calvar ..Mergeam cu placere numai in perioada sarbatorilor de paste ..Am crezut ca odata cu trecerea anilor voi gasi drumul catre biserica si ca voi merge macar in memoria mamei mele ,care a mers la biserica pina in ultima saptamina de viata ,desi drumul pina acolo era destul de lung ,iar ea era purtatoare de pace maker . Acum ma consider ca singura vinovata ptru lipsa mea de atractie catre biserica ,desi cred ca altii sunt vinovatii..
    V-am spus toate astea deoarece cred ca dusul la biserica nu este singura cale spre credinta ,iar daca fetele dv.simt atractie catre biserica ,haosul ,nu ar trebui sa fie un impediment….dar ,daca nu simt atractie ,iar ele gasesc o scuza ptru a nu mai merge,dv .cum veti reactiona?

    p.s risc acest comentariu ,care ar putea sa fie benefic ptru mine , sau dimpotriva ,ar putea sa ma arunce in ridicol ..
    Vom vedea ..

    +++++++++++++++++++++
    avp reply : Ai pus punctu pe i… 😳 Acum Victoria o sa-si aduca aminte – si sper ca numai ea… 😳 – ca ai fost ce-ai fost si ca de aceea esti cam liber cugetatoare, mare amatoare de Planete-Ou… 😳

  372. orangeskorpion Says:

    si …..tratatzia

    🙂

    1. recunosc ca l-am apreciat pe t. paleologu; cred ca este voie sa pornim de la prezumtia de nevinovatie si nu sa acuzi un om inainte de a-l cunoaste… cu timpul am vazut ce poate… eu asa evaluez oamenii dupa fapte

    2. cit priveste numarul de turnatori , cred ca este exagerat , eu stiam de vreo 400.000 oricum este mare cifra

  373. Goldmund Says:

    Scuze!Am pus de doua ori partea II din Foreigner suite.Acum sper ca nu va suparati,dar am pus si partea I

    @Osk,e grav ca nici macar azi dupa atata timp de la prezentarea celebrului Raportul Comisiei Tismaneanu nimeni nu ia nici o masura. Stii ce spune Raportul la sfarsit…Societatea ar trebui sa faca mai mult pt. aflarea intregului adevar despre crimele celei mai criminale forma politica pe care a cunoscut-o Romania.Fii convins ca toate crimele si faptele inumane la care au recurs oamenii pcr si Securitatii vor fi cunoscute.Cand,nu stiu,”ei” vor face tot ce sta cu putinta sa intarzie acest proces.Imi mentin parerea:cu cat societatea civila e mai puternica si fara „agenti”infiltrati,cu cat exista mai multe ong-uri necontrolate de „oamenii trecutului”,cu atat exista sanse mai mari pt. Dreptate si Adevar in Romania.
    Sa auzim numai de bine!

  374. cc Says:

    @orangeskorpion
    apropo: eu inteleg numai lucruri simple
    chestia TA de mai sus este cam COMPLICATA pt.mine
    (31/01/2010 la 19:28 )
    compri?????????????????
    BAAA…… CE SIMPLU SE DAU PREMII artistilor si poetilor IN ROMANIA!!!!!!!in anul de gratiune 2010
    et:
    pe gabriel il mai vezi aici:

    http://gabhryel.wordpress.com/

    N’EST CE PAS,,,,,,,,,,?????????

    ++++++++++++++++++

    avp reply : bine ai revenit, draga pretine 🙂 Dar ce naiba vrei sa spui cu Gabhryel… ? 🙄 El e nou’ tau favorit ? 🙄

  375. cc Says:

    @orangeskorpion
    in clipa in care DOMNII actualei PUTERI il vor solicita pe DOMNUL PADINA VIOREL(avp) sa lucreze in UNA DIN INSTITUTIILE care se ocupa cu ADEVARUL despre ,,CHESTIA CU TRESTIA,, respective CNSAS DEPOLITIZAT sau INSTITUTUL acela (scuze dar imi scapa numele)condus de un ,,DOMN,,neprietenos(m.oprea)……….ATUNCI!!!!?????
    EU………….si alti DOMNI vom fi mai putin NERVOSI.
    COMPRI?

    ++++++++++++++++++
    avp reply : pai, crezi ca baietii atata minte au… ? 🙂

  376. orangeskorpion Says:

    compris, monsieur cc or pepa or petit paris,
    compris tres bien!

  377. cc Says:

    @AVP

    am cules o stire din BLOCUL lui (de la asociatia de locatari)

    ,,După 20 de ani de jurnalism liber, când presa a atins cel mai jos nivel din punct de vedere deontologic, Traian Băsescu a acordat Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării (FJSC) Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, iar cel care este de 20 de ani decanul facultăţii, Mihai Coman, fost redactor şi secretar general de redacţie la cotidianul Scînteia Tineretului, a primit Ordinul „Serviciul Credincios” tot în grad de Cavaler.

    Pentru alte posibile grade sau colaborări ar trebui consultat CNSAS.,,
    PS
    oare TRU l-a recomandat presedintelui pe acest ,,domn,,PARDON ……tovarasUL Mihai Coman
    sau micutul sociolog LAZARESCU?
    intreb si EU ?????????….asa ca sa ma aflu in treaba….sa nu spun ca AM TREABA……..n’est ce pas???

    +++++++++++++++++++++

    avp reply : @cc, asta e situatia, natia si… (pt continuare intreaba-l pe nous ami Osk, care e convins ca am votat binele cel mare … 🙂 )

  378. orangeskorpion Says:

    AVP,

    stii cumva ce inseamna AVUNCULAR???

    urmind sfatul tau de ieri, am intrat si pe dexonline si nu am gasit traducerea acestui cuvint atit de interesant

    🙂

    (este vb de avunculura ironie/tismaneanu dixit)

    +++++++++++++++++
    avp reply :

    –adjective
    of, pertaining to, or characteristic of an uncle: avuncular affection.
    Origin:
    1825–35; < L avuncul(us) a mother's brother, equiv. to av(us) a forefather + *-ont- + *-l(os) dim. suffix (cf. uncle ) + -ar 1

    Related forms:
    a⋅vun⋅cu⋅lar⋅i⋅ty, noun
    a⋅vun⋅cu⋅lar⋅ly, adverb

  379. cc Says:

    @AVP
    va invit sa nu mai fiti DEFETIST.
    ,,situatia, natia,,…………..hai sa o lasam balta!!!!
    ,,binele cel mare!!!! ,,sau cel MIC…..numai dumneavoastra PUTETI sa-l ADJUDECATI
    …………………………………………………………..
    DACA AVETI ,,La volonté ,, cum spune francezul…………
    …………………………………………………………………..
    DECI:
    deviatiuni de stilul linkul domnului @orangeskorpion
    NU CRED CA SUNT NECESARE PENTRU OAMENI CARE CUNOSC PIESELE ASA CUM SUNT ELE ASEZATE PE TABLA DE SAH
    la linkul acesta faceam ref/
    http://www.hotnews.ro/stiri-cultura-6851498-interviu-bjoza-octav-presedinte-afdpr-spus-unui-parlamentar-voi-sunt-demnitatile-dar-noi-demnitatea.htm

  380. Goldmund Says:

    @Stely
    Indiferent ce spui,nimic nu te poate arunca in ridicol,decat un om ridicol.
    Eu cunosc doua lumi,doua galaxii:
    una ortodoxa si alta protestanta.Cunosti presupun slujba(din lb.sl.),dar cunosti si predica?(predica =perla…,am auzit astazi)Copiii mei sunt evanghelici.Biserica Evanghelica organizeaza tot felul de serbari,organizeaza coruri si actiuni pt. „A treia lume”sau „Un comert fair”,invata un instrument muzical,invata intr-un fel istoria religiilor(nu dupa Eliade)invata chiar si dansuri moderne…in alternanta cu cateva texte din Biblie,pe care doua tinere de la Teologie le explica copiilor.
    Acum ma intorc la predica.Am fost de mic in multe Biserici ortodoxe,manastiri,mai tarziu am fost la catolici si protestanti si la alte biserici asa-zise „libere”Peste tot predica are legatura cu Iisus,Domnul nostru,dar si cu o tema actuala din lume,cu exemple din viata comunitatii,cu ajutorul familiilor sarace,cu multa muzica ..Bach.Bach e minunat!-cum sa traiesc toate aceste evenimente de acasa,stand in casa?(nu e un repros,dar eu nu inteleg,inteleg ca fiecare gaseste calea)
    Singuri nu putem face nimic-tot ce auzim ca singuri cucerim lumea e fals!Cea mai mare minciuna!Doar impreuna oamenii au o sansa,sa ajute pe altii si fiecare om sa fie ajutat…
    La toti numai de bine,
    pe saptamana viitoare

  381. AVP Says:

    Topic nou.

  382. Stely Says:

    Sa vedem.. deocamdata ,unul din scopul ptru care am dat citatul ,nu s-a realizat . 😳 . .vad ca m-ai ajutat ,desi mi-ai spus ca n-ai s-o mai faci .. 🙄 Sper sa fie ptru ultima data.. iata ?

    p.s risc acest comentariu care ar putea sa fie benefic ptru mine , sau dimpotriva ,ar putea sa ma arunce in ridicol ..
    Vom vedea ..

    Ptru riscul pe care mi l-am asumat inca de cind m-am spovedit ,am un raspuns .. Inseamna ca am fost asa inca din copilarie ,care nu era inca marcata de perioada cenusie..Si,da ..mi-am gasit consonanta in Planeta Ou ,desi asta nu ar putea sa o impiedice pe @Victoria si <nu numai sa-mi gaseasca vinovatia ,desi eu nu mi-am declarat optiunea ..
    Daca ar fi asa, am un argument destul de evident,dar sa asteptam..Sunt pregatita..

  383. cc Says:

    @orangeskorpion
    AVUNCULAR???

    BAAA…… CE SIMPLU SE DAU PREMII artistilor (plastici)si poetilor(din diaspora) IN ROMANIA in anul de gratiune 2010…..n’est pas?(artistilor care se numesc DORINI!!!!!!!)

    http://www.amosnews.ro/_Pictorul_Dorin_Cretu_laureat_al_Premiilor_Fundatiei_Nationale_pentru_Stiinta_si_Arta-29-32170
    (acesta este prietenul DOMNULUI MATEI VISNIEC si al MAGDEI CIRNECI….si al meu?)
    http://reteaualiterara.ning.com/profiles/blogs/dorin-tudoran-premiul-national
    (acesta este prietenul DOMNULUI VIOREL PADINA)

    BAAAA!!!!! ASTIA AU FOST SIGURI CA ISI VOR PUNE OFICIAL SEFUL
    DEJA PREMIILE ERAU ADJUDECATE dinainte n’est pas?
    concluzia:
    CRED CA BASESCU TREBUIE AJUTAT CU SEVERITATE.
    merci!
    ps:
    si cind ma gindesc la HERTA MULLER!!!!!!!!!!!!!!!
    bon.
    ON PASSE.

  384. cc Says:

    gata pentru astazi
    NOAPTE BUNA COPII!

  385. Stely Says:

    @Goldmund ,
    Mi-ati dat argumentul pe care il asteptam .. Da..cred ca as fi mers bucuroasa la biserica in aceleasi conditii ca si cele de la Biserica Evanghelica ,unde merg fiicele dv.. Sunt convinsa ca timpul trece repede si intr-un mod f.placut ..Se imbina armonios , elemente instructive , educative ,practice ,cit sa fii atras de lacasul de cult , acolo unde gasesti simboluri ,muzica ,liniste si nevoia de a-l gasi pe D-zeu..
    Din pacate , biserica ortodoxa ramine incremenita in tot felul de canoane ,in asa fel incit predicile sa fie umbrite de ele si cit sa-si piarda stralucirea de care spuneati..
    In ceea ce priveste religia in scoli ,nici nu mai vorbesc.. Ore plictisitoare ,care se fac de forma si care nu au nici cel mai mic efect.. Scuze ,dar eu nu-mi gasesc nici o vina ..
    P.S .. chiar credeam ca e ptru ultima data . 😳
    Ce-i de facut ? .. ma las pagubasa ,ptru ca am exersat si acolo mi-a iesit..Aici ,de ce,nu ?

  386. cc Says:

    am adaugat ceva la text(sa nu se inteleaga gresit)

    ,,BAAAA!!!!! ASTIA AU FOST SIGURI CA ISI VOR PUNE OFICIAL SEFUL(mircea geoana sau crin antonescu-(la EI faceam referinta)
    DEJA PREMIILE ERAU ADJUDECATE dinainte n’est pas?,,
    merci pt.intelegere
    NOAPTE BUNA!
    PS:
    am sa mai trec si am sa MA uit pe aici (daca nu am chef sa dorm)

  387. orangeskorpion Says:

    bine ca acum am „pricepit”
    somn ushor
    🙂

  388. dora Says:

    AVP,ma intorc de unde am plecat!

    N-am idealizat si nici nu voi idealiza nici un personaj politic si mereu voi avea in vedere imposibilitatea atingerii perfectiunii a orisicaruia dintre ei.Nu voi putea,insa,sa nu delimitez actiunile pozitive si bunele intentii de gargarismele si comportamentul de lichele ale multora.Pt.mine Bocut si Base au deocamdata un statut aparte.

    -sa ne amintim de incercarea lor de a pune capat salariilor,pensiilor si sporurilor nesimtite,privind categoriile de privilegiati
    -riposta din partea magistratilor:greva,fenomen unic in europa.
    -magistratii sunt mai cu mot?Salarii stabilite de ei,sporuri halucinante pt:anticoruptie,suprasolocitare neuropsihica,de calculator,de risc si periculozitate,plata contravalorii primelor de asigurare,tichete de masa…unele se regasesc si la politai si angajatii din primarii
    -restructurarile si diminuarea cheltuielilor nejustificate au scos sindicatele in strada si pretul platit de guvernul condus de Boc a fost motiunea de cenzura si caderea guvernului.
    -lichelele au lasat tara fara guvern,au alungat investitorii,au blocat banii de la org.internationale
    -acestea sunt fapte,asa cum fapte sunt si pensii luate pe baza de relatii si spaga(de boala,falsi revolutionari sau veterani de razboi -aici ii intalnim pe securei,politai,politruci)
    -noua lege a pensiilor si salarizarii unice va regla multe din aberatiile din trecut,dar nu va multumi niciodata pe toata lumea.
    -eu sunt de acord cu principiile ce stau la baza respectivelor legi,precum si la baza masurilor temporare de austeritate…mai departe decid forul legislativ si alesii nostri.
    Scuze daca m-am extins prea mult….si inca mai aveam multe de spus.Vor mai fi ocazii,daca bineinteles nu ma fugaresti din nou. 😆

  389. luca Says:

    de ce nu descide foldaru


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s